vineri, martie 29, 2024

Pacientul Stefan Panaitescu a lăsat moştenire semenilor dreptul la viaţă!

Presa a prezentat pe larg Decizia CEDO în cazul Panaitescu versus România. Nici spaţiul tipografic al ziarelor, nici spaţiul de emisie al televiziunilor, nu permit analiza amănunţită a hotărârii CEDO. Studierea rând cu rând a motivării acestei hotărâri conduce la noi perspective privind legislaţia sănătăţii şi mai ales a responsabilităţii autorităţilor pentru protejarea vieţii pacienţilor.

(Pe scurt, un pacient suferind de cancer renal a primit în timpul internării recomandarea pentru un tratament, printre altele cu Intron A şi Avastin. La externare pacientul nu a avut alta soluţie decât de a  cumpăra cu bani din buzunar medicamentul Avastin, plătind în 2 luni 5000 de euro. Constatând că nu are cum să-şi susţină tratamentul pentru cele 24 de luni recomandate s-a adresat CJAS Oradea, făcând uz de dreptul sau de a beneficia de tratament gratuit, prevăzut într-o lege speciala destinată, printre alţii, persoanelor deportate în timpul celui de-al doilea război mondial. A fost refuzat în principal pentru ca medicamentul cu pricina nu era încă inclus în programul Ministerului Sanatatii privind tratamentul bolilor oncologice. Pacientul s-a adresat instanţei, care i-a dat câştig de cauză obligind CNAS sa trateze pacientul cu medicamentul respectiv. Hotărârea a rămas definitivă, iar CNAS a refuzat să o pună în aplicare. CEDO a condamnat statul român la plata a 5000 de euro pentru banii cheltuiţi pe medicamentul respectiv şi 15000 Euro daune morale care urmează a fi plătiţi fiului pacientului decedat între timp.)

România este parte reclamată într-o multitudine de plângeri adresate CEDO. Hotărârea de faţă are însa multiple semnificaţii şi consecinţe:

1. Este oficial că trăim într-o ţara în care statul încalcă sistematic dreptul la VIAŢĂ! Articolul 2 din Convenţia Europeana pentru Drepturile Omului, semnată şi de ţara noastră, stipulează: „Dreptul la viaţă al fiecăruia  trebuie să fie protejat prin lege. Nimeni nu va fi lipsit de viaţa sa în mod intenţionat, decât în executarea unei pedepse date de un tribunal ca urmare a condamnării sale, de o infracţiune pentru care această pedeapsă este prevăzută de lege. … „.

2. Argumentele Curţii pun într-o lumina nouă atitudinea statului roman fata de bolnavii acestei tari. “ 27. Obligaţia statelor de a proteja dreptul la viaţă nu se limitează la abţinerea de a lua viaţa în mod intenţionat şi ilegal, dar implică, de asemenea, obligaţia de a lua măsurile adecvate pentru a proteja vieţile celor aflate sub jurisdicţia sa

Statul român a fost condamnat pentru ca nu asigură asistenţa medicală necesara într-o perioadă de timp adecvată. În motivaţie s-a precizat ca după ce statul roman a înregistrat Avastinul a avut suficient timp pentru a lua masurile ca acest tratament sa fie disponibil pentru pacientul Panaitescu – aşa cum era stipulat în legea specială care îl viza şi sa includă medicamentul într-o forma de compensare care să-i permită accesul la tratamentul recomandat de medicul sau curant.

Decizia nr. 1358/2006 – existentă pe site-ul ICCJ a trecut neobservata la vremea respectivă, deşi ea ar fi putut sa reprezinte fundamentul pentru prevenirea situaţiei existente şi în prezent:

“..instanţa de fond a apreciat corect ca nefiind relevantă, împrejurarea că acest medicament nu a fost înscris în lista aprobată prin H.G. nr. 235/2005 şi nici în cadrul programelor naţionale de sănătate, întrucât medicamentul a fost înregistrat la Agenţia Naţională a Medicamentului din luna iunie 2005 şi de la acea dată, recurenţele-pârâte aveau posibilitatea să iniţieze procedura de achiziţie în derularea subprogramului de sănătate „prevenţie şi control în patologia oncologică” sau procedura de completare a listei cu medicamente aprobată de Guvern pentru anul 2005, prin actul normativ menţionat anterior.”

ROMÂNIA refuză de 5 ani să mai ia în discuţie includerea pe listele de medicamente compensate gratuite şi/sau compensate medicamente pe care le-a înregistrat deja în nomenclatorul oficial! Statul avea obligaţia de a discuta măcar ce medicamente îndeplinesc condiţii – pe care are libertatea să le elaboreze – şi ce medicamente nu le îndeplinesc. Procedând în mod contrar Guvernul actual al României – statul roman în general –  încalcă inca o data, sistematic şi pe scara larga – dreptul cetăţenilor acestei tari la viaţă!

3. Curtea nu a pedepsit statul roman pentru rezultat, nu pentru ca nu a reuşit sa salveze viaţa omului, nimeni nu ar fi putut s-o facă, ci pentru ca nu a adoptat măsurile necesare pentru a încerca sa prelungească viaţa acestuia deşi putea şi avea obligaţia sa o facă!

Cu alte cuvinte, CEDO a constatat vina statului roman de a nu pune în practică DREPTUL pacientului petent, statuat de o lege, afirmând explicit ca nu este acceptabil sa invoce insuficienţa fondurilor ca argument pentru nerespectarea legii. De ce? Pentru ca STATUL – respectiv Parlamentul şi oamenii mandataţi de el pentru a forma guvernul au, spre deosebire de restul cetăţenilor, PUTEREA DE A SCHIMBA LEGEA.  Dacă însă STATUL constată că nu dispune de fonduri suficiente poate sa stabilească tranşant ce poate suporta şi ce nu poate suporta, la ce au sau nu au dreptul romanii în materie de sănătate. Aici se regaseste oscilaţia permanentă a guvernului României între anunţarea unui nou pachet de servicii de baza şi dezmintirea ulterioara, în cicluri care se succed unul după altul, cu o repezitate uimitoare.

4. Astfel de limitări grave ale dreptului la viaţă se produc în România, cotidian, sub zeci şi sute de faţete. Voi enumera câteva dintre situaţiile pe care ne-am obişnuit sa le trecem cu vederea: pacienţii internaţi sunt trimişi să-şi cumpere medicamentele, să-şi cumpere protezele de sold, genunchi, stenturile pentru artere, catgutul pentru operaţii, pansamentele, la care au dreptul gratuit conform legii. Pacienţii se înghesuie să-şi facă analizele în primele zile ale lunii pentru că dacă au ghinionul de a se îmbolnăvi în ultimele zile ale lunii nu vor mai avea unde să-şi facă analizele fără plată. Pacienţii de cancer au ajuns să facă radioterapie în instituţii private, plătind mii de euro chiar şi cu doar citeva zile inainte de a muri iar pentru cea mai banală radiografie trebuie sa-ti achizitionezi filmul.

5. Cazul soluţionat astfel de CEDO a lăsat sa se vadă ca nesocotirea deciziilor instantelor judecătoreşti nu poate rămane nesancţionată. Mai mult, în aplicarea acestora nu este acceptabila invocarea insuficientei resurselor (cum tot asa unei persoane private nu i se acceapta o asemenea derogare): “nu este permis unei autoritati a statului să invoce lipsa de fonduri sau de resurse ca o scuză pentru a nu onora o datorie conform unei hotariri judecatoresti, acelaşi principiu se aplică a fortiori atunci când există o nevoie de a asigura protecţia practică şi efectiva a dreptului protejat de articolul 2, un drept fundamental în sistemul Convenţiei”. Nu de mult, însuşi presedintele tarii ne anunta printr-o conferinta de presa ca România nu are de unde sa dea mai multi bani la sănătate! Poate Traian Basescu va înţelege de astăzi inainte, ca în perspectiva dreptului international, ceea ce face este chiar încălcarea dreptului la viaţă a tuturor cetaţenilor acestei ţări.

În România s-a instaurat o adevărată practică prin care conducătorii de instituţii fac un abuz lăsând altora să plătească prejudiciile generate de ei. Exemplele sunt multiple: guvernarea precedentă a încălcat cu buna ştiinţă directivele UE prin taxa de prima înmatriculare, un guvern încasând taxele şi altul trebuind să suporte dezechilibrul produs de returnarea acestora; guvernul actual a decis plata salariilor profesorilor prevăzute în decizii definitive ale instanţelor până în 2016, diverse persoane sunt concediate din raţiuni politice iar când instanţele le repun în drepturi salariile neplătite sunt returnate de instituţie desi abuzul aparţinea conducătorului acesteia, etc. în cazul de fata, ICCJ a decis ca pacientul sa primească gratuit tratamentul solicitat, iar CNAS a decis sa nu se supună hotărârii până la decesul pacientului. Astăzi CEDO obliga statul roman la plata unor despăgubiri morale iar acesta, ca şi în toate celelalte situaţii similare va refuza sa se îndrepte împotriva celui vinovat – stimulând astfel intenţionat abuzul autorităţilor de tot felul împotriva cetatenilor.

6. Spre deosebire de hotărârile instanţelor naţionale deciziile CEDO sunt generatoare de jurisprudenţă. Decizia în cauza reprezintă un precedent peste care nici o lege din România nu mai poate trece. Avem o guvernare care – prin vocea preşedintelui Băsescu – încearcă sa impună o nouă lege a sănătăţii FARA SĂ GĂSEASCĂ  modalităţile prin care dreptul la viaţă al pacienţilor sa nu mai fie încălcat. O reforma prin care spitalele se vor transforma în fundaţii sau în care pacienţii sunt împinşi către asigurări private aproape forţat nu reprezintă decât o reflectare a mentalităţii deformate a unor politicieni care nu sunt conştienţi de limitarea dreptului la viaţă pe care actualul sistem o face zilnic.

Dincolo de acest fapt divers, vreau sa închei cu un gând de recunoştinţă pentru cel care a fost domnul Stefan Panaitescu. Lupta sa cu sistemul a fost o formă de revoltă, o încercare a unui bolnav năpăstuit de soarta de a-şi obţine drepturile la care era minţit ca poate beneficia cind va fi nevoie. Boala nemiloasa l-a învins. La moartea sa acest OM a lăsat moştenire familiei sale bunurile dobândite, iar romanilor o avere incomensurabila – recunoaşterea internaţională a dreptului semenilor săi la viaţa – drept care lui i-a fost refuzat!

PS: Unii ştiu ca în anul 2006, făcând parte din rândul putinilor cetăţeni care au dreptul la iniţiativa legislativa în calitate de deputat am reuşit sa obţin votul parlamentului pentru a evidenţia faptul ca pacienţii au dreptul la rambursarea cheltuielilor făcute nejustificat pentru tratamente la care sunt îndreptăţiţi gratuit. A fost un semnal de alarma prin care încercăm sa atrag atenţia asupra unei anomalii care trebuie sa fie stopata. NU mi-am dorit sa împing bolnavii către tribunale, ci să determin statul să nu mai bage sub preş violarea continua a dreptului pacienţilor de a fi trataţi conform legii. Legea nu a fost pusa în aplicare ca atare, Ministerul Sănătăţii căutând mai degrabă portiţe pentru a nu o aplica. Mai mult, în proiectul retras în luna ianuarie – acest drept fusese şters din lege! Aştept cu interes noul proiect al MS.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. E obositor acest abuz de acuze prea pompoase, stil Libertatea. Din cate am inteles eu, statul roman este vinovat pentru ca nu si-a respectat o lege (cea cu gratuitatea) si nu respecta hotariri judecatoresti.

    In rest, stim deja ca nu sunt bani si ca administratia e proasta. Aviz celor care nu stiau inca: lipsa banilor, cresteri nejustificate de salarii pentru a cumpara voturi, ineficienta in sectorul bugetar UCID.

    • @KINN – obosti prea repede. Eu unul nu voi obosa sa cer oricarui guvern sa intre in normalitate in sanatate. Ce e aia nu sunt bani. V-ati uitat dvs in sacul cu bani si ati vazut ca nu sunt? EI bine – va inselati. Eu va aduc citeva exemple – aduceti si dvs. contraargumente! 1. pe lista de medicamente compensate se gasesc de ani buni medicamente ineficace sau recomandate pentru indicatii care nu au nici-o legatura cu cea din prospect bagindu-se in buzunarul firmelor producatoare respective cam echivalentul programului de cardiologie. In acelasi timp mai mult de jumatate dintre pacientii care au nevoie de un stent pentru ca altfel vor muri in viitorul apropiat de infarct – trbuie sa-si cumpere dispozitivele respective platind cite 3-4500 euro! 2. Premierul PDL – (asta pentru ca va suspectez de un subiectivism anume) a cerut sefului ANAF sa aduca la bugetul de stat 2% din PIB (sanatatea cheltuie 4% pe an) – fara a directiona nici unul din acesti bani incasati suplimentar catre sanatate! 3. Acelasi premier a decis – la presiunea coalitiei de guvernare sa foloseasca fondul de urgenta aflat la dispozitia sa catre poduri si asfaltari in comune. In urgente nu intra nimic din sanatate. Cum puteti sa acceptati anomalia ca fiind o normalitate cind este vorba de viata unui om care a murit?!

  2. aud de la persoane autorizate sa vorbeasca (rog a corecta cifrele) ca exista tratamente de 20000 euro lunar. AVand in vedere (contrar poate parerii dvs) ca ORICE buget de sanatate este pana la urma limitat, nu va trebui decis CINE primeste si cine NU? Ati participa la o astfel de decizie dle doctor? Stiti vreo tzara in care orice cheltuiala legata de sanatate este permisa (si daca da, de ce sa nu emigram toti acolo?) ? Sky is the limit e un concept DEMOGOGIC!

    • @curios – Cred ca suntem pe lungimi de unda diferite – DVS nu intelegeti ce spun eu, iar eu nu inteleg ce spuneti dvs! De unde ati tras concluzia ca parerea mea este ca orice buget de sanatate este nelimitat?? Guvernul are obligatia sa priveasca bolnavii in ochi si sa le spuna – „Pentru voi, astia cu bolile aste, nu alocam bani! Noi consideram ca acum trevuie sa facem piscine, sa punem borduri, etc.” Pentru aceasta emitem aceasta lege cu acest continut! Situatia condamnabila este cind faci o lege care pretinde ca iti ofera ceva iar cind ajungi sa beneficiezi ti se spune ca legea e una dar bugetul primit este prea mic si nu sunt bani pentru TINE! In ceea ce priveste insuficienta banilor – va rog sa fiti serios. CInd TOATE tarile aloce 6-8-9-11% din PIB iar noi ne limitam la 4% si cind PIB-ul nostru este de cel putin 3 ori mai mic pe cap de locuitor DAR SE PRETINDE CA AVEN DREPTUL AL INGRIJIRI DE SANATATE CA IN VEST – aceasta intradevar se numeste DEMAGOGIE!

      • Pai nu va suparati domnule Paveliu, dar ati spus ca ati fost deputat.
        Legea e facuta/votata de deputati. Pentru asta chiar nu se poate da vina pe guvern.
        Cine a facut actuala lege a sanatatii e de vina. Conform articolului dumneavoastra, ati contribuit la legea din 2006 (nu mi-e clar daca e legea in vigoare – am folosit ca reusrse strict articolul acesta).
        Pai de aici rezulta ca deputati care au votat actuala lege nu au luat in considerare sursele de finantare pentru lege. Cum poate fi facut guvernul de vina pentru asta?
        Ca pana si normele metodologice tot parlamentul le face.

        • @diana Stimata doamna, nu ma supar mai ales ca nu pareti a fi foarte la curent cu partea legislativa. Legea aceasta isi are originile pe undeva prin anul 1995 si chiar mai inainte, a avut un fundament solid, este drept a fost modificata in repetate rinduri, ca orice lege, dealtfel. Legea, reprezinta in fapt o serie de principii, de limite, in interiorul carora guvernul emite legislatia secundara, hotariri de guvern, ordine de ministru, etc. In cazul de fata, actul normativ esential se numeste Contractul cadru (al asigurarilor sociale – termen aproximativ) in care sunt definite toate serviciile de care beneficiem si modalitatea in care le accesam. Acest act este o HG – deci in responsabilitatea Guvernului. AIci se face (dez)echilibrul dintre venituri si promisiuni. Asta pentru corectitudine.
          Totusi, pentru a nu crede ca vreau sa pun totul in circa actualului guvern, trebuie sa recunosc ca majoritatea actelor emise de Parlament nu sunt insotite de un impact bugetar desi ar fi obligatoriu, conform legii. Adevarul este ca formatiunea politica aflata la putere GUVERNEAZA si in Parlament si in Executiv – aparent este normal asa insa in tarile civilizate atunci cind opozitia are o critica adecvtata sau o propunere oportuna – este ascultata. La noi, PUTEREA face ce vrea.

  3. Pe cand demisia celor care nu au aplicat legea si hotarirea judecatoreasca. Domnule reporter va rugam sa nu va lasati si poate veti publica si numele celor vinovati pentru a stii toata lumea cine sunt cei care au ingradit dreptul la viata.

  4. curios… in SUA 50 milioane de americani nu poseda asigurari de sanatate.. deci.. pa.. adica la crematoriu.. curios .. acolo nu se incalca asa zisele dreoturi ale omului? .. pai nu… ca demagogul obama tocmai pe asta a castigat alegerile..

    • @eugen. Informatia este corecta – SUA este exemplul tipic de persoane neasigurate. NU, in acest caz nu se incalca dreptul la viata pentru ca asigurarea persoanelor respective este OPTIONALA. Nu este ca in Romania in care o lege spune ca ai dreptul, ca platesti o viata intreaga – tu sau familia ta – iar cind ai nevoie ti se trinteste usa in nas!

    • Dupa parerea multora, da si acolo se incalca dreptul la viata. Dar, comparativ cu Romania, programele federale Medicaid si Medicare au macar meritul de a acoperi populatiile cele mai fragile.

  5. Un articol in spirit umanist si european , dincolo de interese de partid si de clan si acest lucru enerveaza din start orice mentalitate retrograda. Cum la noi aceasta este o problema de sistem, ea va persista inca multa vreme dovada ca nici acum unii nu ne vor langa ei cu toate ifosele noastre. Dupa mai mult doua decenii de la Revolutie , exista o aceeasi indiferenta cinica fata de moartea unui om sau a unor oameni ( in alt domeniu, cazul Panait este la fel de emblematic ) pentru ca romanii nu au invatat inca lectia solidaritatii . Pe cale de consecinta , mai devreme sau mai tarziu, vor ajunge pe rand in situatia lui Petrica si lupul adica vor invata lectia mult prea tarziu si fiecare cinic pe propria lui piele.

  6. Nici un cuvant despre CINE plateste. Evident, s-a facut un abuz pentru care nu Statul Roman este de vina, ci acea persoana care a decis sa nu respecte o hatrare judecatoreasca. De ce sa platesc eu si toti contribuabilii pentru incompetenta si/sau rea-vointa unui functionar ?

    Curtea de Conturi sa se auto-sesizeze, iar Statul Roman sa se indrepte impotriva celor vinovati pentru plata amenzii. Apoi, tot pe baza hotararii CEDO, sa se ia masuri administrative si/sau de alta natura tot impotriva celor vinovati, pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu in mod abuziv sau pentru abuz in serviciu.

    • Imi este neplacut sa raspund la aceasta intrebare. Romania plateste in mod frecvent despagubiri dictate de CEDO iar statul nu s-a intors nici macar o singura data impotriva persoanei care s-a facut vinovata. In cazurile care tin de competenta CEDO vinovatii sunt cel mai frecvent judecatorii care au interpretat normele juridice intr-o maniera care se indeparta de normele europene – care au prioritate. Statul nu a reusit nici acum sa decida ca judecatorii care mai emit astfel de decizii sa fie trasi la raspundere. Chestie de mentalitate si de cerc de interese. In cazul de fata insa este vorba de o situatie cu totul particulara – o institutie a decis nu numai sa nu raspecte cadrul legal de la acea vreme DAR A DECIS SA NU RESPECTE DECIZIA ICCJ! La rindul meu am fost in conducerea CNAS si stiu la ce volum de presiuni de tot felul (presiuni =probleme generate de legislatie) trebuie sa faci fata. In cazul de fata – institutia – implicit conducatorul acesteia ar trebui sa fie cercetat pentru prejudiciul produs. Imi pare rau pentru ca persoana imi este cunoscuta si cred ca probabil a luat decizii cu buna credinta insa – faptele sunt fapte. Poate a sosit momentul ca responsabilitatea celor care conduc destinele romanilor sa inceapa sa fie invocata in mod concret.

  7. Avem nevoie de reformarea sistemului de sanatate insa aceasta reformare trebuie sa fie in beneficiul cetatenilor si nu a companiilor private de asigurari. Pentru aceasta, discutiile trebuie sa porneasca (obligatoriu) de la stabilirea unui pachet de baza corect definit si care sa aiba ca fundament folosirea unor studii si date statistice. Asigurarile private nu trebuie sa aiba nici o legatura cu pachetul de asigurari de sanatate de baza, asa cum este de fapt si in Germania, unul dintre cele mai bune sisteme de sanatate din lume.

    1. In Germania, toti salariatii sunt obligati sa aiba asigurari de sanatate de stat. Numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de stat. 85% din populatia Germaniei au asigurarea de baza (de stat).

    2. In Germania, fondurile pentru asigurarea de stat sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.

    3. Sistemul de spitale din Germania este foarte vast avand aproximativ 2000 de spitale care sunt grupate in functie de apartenenta:
    a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
    b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
    c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.

    Franklin Roosevelt, singurul presedinte american care a avut patru mandate si care a scos America din marea depresiune din anii 1929-1933 vorbea despre „dreptul la o ingrijire medicala adecvata si sansa de a obtine si de a te bucura de o stare buna a sanatatii” si despre „dreptul la protectie adecvata fata de temerile economice cauzate de o virsta inaintata, de boli, accidente si somaj”. Asa gandeste un politician responsabil caruia ii pasa de poporul sau.

  8. Dreptul la viata e una, dreptul la sanatate e alta. Daca primul poate fi considerat realist si inalienabil, al doilea e o minciuna de prost gust: nu poti acorda drepturi care implica automat obligatii pentru altcineva. Dreptul la sanatate implica responsabilitatea cuiva sa acopere costurile, in munca si materiale, pentru a asigura sanatatea. Cum suntem 20 de milioane cu drepturi sunt curios daca am sta toti pe canapea sa scriem pe Internet despre ce drepturi avem cine ar putea sa le si asigure – am avea nevoie de sclavi pentru asta, nu?

    E usor de insirat pe hartie drepturi. Hai sa dam si dreptul omului sa zboare dand din maini, suna bine. Sau dreptul la adapost, hrana, sanatate, invatamant etc., toti o sa stam pe canapea si o sa asteptam ca cineva sa ne asigure drepturile.

    Orice resursa e limitata. Si dreptul la sanatate ar trebui limitat la valoarea asigurarii persoanei respective; cine ajunge sa cheltuie toata suma asigurata nu mai beneficiaza de alte fonduri – astfel nu mai exista cazuri in care o banala operatie de apendicita nu se poate efectua pentru ca nu sunt pansamente sterile si un alt pacient primeste 100.000 de euro pentru un tratament pentru cancer care oricum ii este inutil (da, sa traiesti 3 luni in plus e doar o risipa inutila; daca s-ar vindeca ar fi o suma cheltuita bine, altfel e doar o risipa). Probabil 5-10% din pacienti consuma 50% din bugetul asigurarilor de sanatate tocmai pentru ca sunt boli in care tratamentele sunt extrem de scumpe si din pacate de obicei extrem de ineficiente.

    Da, statul poate investi in tineri si poate asigura gratuit urgentele medicale pana la terminarea facultatii (fara master), dar nu mai tarziu de 25 de ani. E o investitie de viitor, restul sunt doar cheltuieli sau pur si simplu risipa. Risipa pentru ca e din niste bani pe care altii sunt fortati sa ii plateasca. Ce nu spune domnul doctor mai sus e ca exploatarea fortei de munca e politica de stat, comportamentul statului e fix cel al proxenetului unei prostituate: prostituata munceste, pestele ii ia banii si ii lasa cat vrea el si daca vrea el. In numele dreptului la orice (sanatatea fiind una din alegerile momentului).

    • Dreptul la sanatate trebuie sa fie unul dintre drepturile fundamentale ale omului. „Drepturile omului” au aparut o data cu organizarea oamenilor in „societati”, chiar daca ele nu au fost teoretizate decat mult mai tarziu. Daca oamenii ar trai izolati, in afara societatilor, aceasta notiune nu ar avea nici un sens. De la acest adevar cu valoare de axioma trebuie sa porneasca orice clasificare a „drepturilor omului”. Societatile umane au aparut ca urmare a nevoii oamenilor de a se apara de animalele salbatice, de a vana sau produce mai eficient, de a isi proteja si ingriji semenii raniti in timpul vanatorii (sanatate) si de ai ii hrani chiar daca nu mai pot participa la vanatoare (somaj, ajutoare sociale). Toate avantalele originare obtinute de oameni datorita asocierii in „societati” trebuie sa se regaseasca in „drepturile omului”. In caz contrar, orice om poate sa spuna ca scopul initial al asocierii a fost deturnat (a fost incalcat „contractul”) si nu mai doreste sa faca parte din „societate”.

      • Oamenii au dreptul la sanatate: nimeni nu le fura sanatatea si nu ii imbolnaveste cu intentie. II imbolnaveste soarta si destinul si haosul universului. Dar dreptul la medicamente este altceva decat la dreptul la sanatate. Dreptul la medicamente si dreptul la asistenta sociala este limitat fizic.

        Oamenii traiesc in societate, dar societatile care au fost ca greierele si nu ca furnica, vanatorii preistorici care nu si-au pastrat carne pentru iarna, au dat ortu popii de mult.

        Ce vreau sa spun este ca o limita exista intotdeauna, si intotdeauna vor fi unii situati, din pacate, dincolo de ea. Nu spun ca asa e cazul de fata, nu cunosc. Dar spun ca simpla existenta a unei limite nu inseamna incalcarea vreunui drept fundamental.

        • Sunt de acord, dar este inadmisibil ca intr-un stat care este totusi Romania, nu Swaziland, sa mori de boli tratabile. Aici este problema. Sigur ca exista constrangeri bugetare. Dar daca statul nu ridica suficiente impozite si nu le distibuie suficient de eficient incat sa poatasalva vietile puse in pericol de boli tratabile, de patologii operabile, atunci statul actual este nelegitim pur si simplu.

          Nu exista, astazi 2011, diferente fundamentale intre un stat care nu face tot posibilul sa impiedice ca unui cetatean sa ii se taie beregata in plina strada si un stat care nu face tot posibilul ca acelasi cetatean sa nu fie ucis de un cancer de laringe operabil.

          • Statul nu este obligat sa ridice suficiente impozite ca sa vindece toate bolile tratabile ale tuturor cetatenilor.
            1. S-ar putea ca nici o rata de impozitare de 100% sa nu fie suficienta, iar mai mult chiar nu se poate. Ce veti face?
            2. Nu este obligatia unei persoane sa plateasca impozite cam la nivelul la care vrea statul doar pentru ca un alt cetatean se crede indreptatit sa fie asigurata asistenta medicala totala si nelimitata oricui. Nu este obligatia unei persoane sa plateasca asigurari de sanatate pentru o alta dintr-un motiv simplu: veniturile rezultate din munca lui ii apartin si nationalizarea este totusi interzisa prin constitutie. Cetateanul nu este un sclav astfel incat de munca lui sa beneficieze stapanul-stat dupa dorinta, munca fortata este iarasi interzisa. Chiar si dreptul la libera asociere presupune ca cetateanul nu este obligat sa fie parte a unui stat (prin cetatenie), poate fi un roman apatrid, de pilda: nascut intr-un sat in Romania, traieste intr-un sat din Romania si refuza cetatenia romana, precum si „avantajele” ei. De ce nu are dreptul sa faca asta si sa fie lasat in pace daca asta doreste?

          • @Adi

            Citit atent ce scriu. Nu, statul nu este obligat sa trateze toate bolile tratabile, sunt de acord. Dar, asa cum constata si CEDO este obligat sa garanteze dreptul la viata si deci sa trateze acele boli tratabile care constituie riscuri mortale imediate.

            Cat despre vise libertariene si ce are sau nu are dreptul statul sa faca nu ma intind, paradisul pe care il cautati sa numeste Somalia, acolo opresiunea statului asupra individului este cvasi nula. Pana una alta in lumea civilizata ramane valabil ce scria James Madison: „puterea de a taxa oamenii si proprietatea lor este esentiala pentru existenta insasi a guvernului”.

      • Axioma este gresita din start, deci orice rationament bazat pe aceasta axioma este nul. De ce? Pentru ca presupuneti ca din moment ce o persoana face parte din societate are un set de drepturi si obligatii pe care nu si le asuma, ci i se impun. Societatea nu mai este un drept la libera asociere, e un soi de apartenenta la un grup cu reguli de necontestat, gen Mafia sau 1 percenters: ori esti de acord cu toate regulile noastre ori nu faci parte din grupul nostru, cu singura diferenta ca poti alege sa nu faci parte din Mafie, dar nu poti alege sa nu faci parte din societate. Prin axioma orice om este o resursa obligatorie a societatii, un soi de colectivizare fortata la nivel absolut: include venituri, proprietati, munca, timp liber, tot. Un absolutism inspaimantator, as spune, din care nu ai voie sa scapi, esti sclavul societatii pentru ca asa vrea societatea. Astept cu nerabdare posibilitatea de e emigra pe alte planete in alte sisteme solare unde comunismul extrem sa nu ajuga, macar din motive practice (ca e prea departe si nu merita efortul).

        • @adi – Daca inteeg eu bine pozitionarea ta este undeva la o limita a dreptei politice. Citez: „veniturile rezultate din munca lui ii apartin si nationalizarea este totusi interzisa prin constitutie. Cetateanul nu este un sclav astfel incat de munca lui sa beneficieze stapanul-stat dupa dorinta, munca fortata este iarasi interzisa. ” Cu alte cuvinte – cetatenii nu trebuie sa plateasca nici un fel de taxe si impozite – decit daca vor. Tu vrei? Daca raspunsul tau este DA (nu cred) – la ce crezi ca ar trebui destinati banii incasati de la tine?

        • Ceea ce spui tu este absurd. Niciodata nu va exista „un set de drepturi si obligatii” cu care toti membrii unei societati sa fie de acord. Din aceasta cauza, statul nu ar putea sa functioneze daca ar exista reguli cu aplicare facultativa („asumate”) in loc de legi. Asa ca pozitia ta este gresita din start. De aceea am enuntat un criteriu obiectiv pentru selectarea unor drepturi fundamentale: „toate avantalele originare obtinute de oameni datorita asocierii in societati trebuie sa se regaseasca in drepturile omului”.

  9. @ADI Ideea asigurarilor sociale este corecta – eu unul nu cred ca alt sistem mai bun exista in prezent. Putem simplifica spunind ca 5 miloane muncesc pentru sanatatea a 20 de milioane. Insa nu este chiar asa atunci cind sunt respectate principiile. Si cei 5 milioane vor deveni batrini si bolnavi si cei 5 milioane de copii vor deveni cindva adulti si vor muni pentru altii.
    Cind vorbesti de limitarea beneficiilor la o anumita suma cred ca pleci de la doua premise inselatoare: prima este probabil venitul pe care-l ai acum. Daca ai venituri impozabile brute de 1000 de euro (e mai usor sa calculez) – contribui annual cu 107 x12 euro = 1284 EURO. Daca te gindesti la o consultatie privata – de 25 de euro – este o suma mare. Daca insa ai avea nevoie de un trasnplant de rinichi sau de orice operatie majora – sau faci o septicemie etc – dupa principiul dvs ai fi deja mort. Ce sa mai vorbim de cancer, hepatita, etc.
    Principiul este bun – buba este ca cei care fac regulile calca in picioare principiul iar ceea ce rezulta este inechitate crunta. Pe fond aveti dreptate sa fiti nemultumit insa rationamentul dvs este un sofism – pleaca de la lipsa de informatii reale privind costurile ingrijirii sanatatii.

  10. Articolul este cam populist, probleme si discutii sunt si in tari mult mai bogate pe tema tratamentelor costisitoare, uneori tratamente cu eficacitate mica sau indoielnica dar foarte scumpe:
    (http://en.wikipedia.org/wiki/Avastin)
    At one point bevacizumab was approved for breast cancer by the FDA, but the approval was revoked on 18 November 2011.[3][4] The approval for breast cancer was revoked because, although there was evidence that it slowed progression of metastatic breast cancer, there was no evidence that it extended life or improved quality of life, and it caused adverse effects including severe high blood pressure and hemorrhaging

    Nu pare tocmai recomandat pentru o persoana in varsta…

    Cand banii sunt limitati a cheltui imens pentru a prelungi cu cateva luni viata unui bolnav terminal (si a lipsi de exemplu de tratament un copil, pentru ca banii se termina, nu?!)
    care este optiunea?! E o intrebare, nu o acuza. Va reamintesc ca exista si ” A nu se resuscita” in tari mult mai bogate ca Romania si cu asistenta sanitara mult mai performanta.

    Daca acesta e siteul Dumneavoastra (http://www.sorinpaveliu.ro) nu cumva pur si simplu faceti lobby ?!

    • Stimate domnule Dan, va respect opiniile plecind de la premisa ca sunteti bine intentionat dar prost informat. 1. Astfel, cazul in sine nu are nimic de-a face cu citatul dvs legat de cancerul de sin. Bevacizumab are indicatie ferma in cancerul renal metastatic – situatia care a generat decizia CEDO. (nu va recomand site-ul oficial al produsului ci NEJM – http://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJM200310233491719, de exemplu). 2. Va rog sa-mi indicati virsta de la care dumneavoastra doriti sa nu mai fiti tratat de vreme ce apreciati ca persoana era “batrina”. 3. Guvernul Romaniei trebuia sa respecte o LEGE care ii dadea dreptul acestui om la tratamentul rspectiv. 4. Raspunsul la intrebarea dvs. – care era optiunea este problema acestui GUVERN – trebuie sa emita norme de acces al medicamentelor pe lista de compensate si gratuitati (inclusiv programe nationale) si implicit a pacientilor bazat SI PE EVALUAREA ECONOMICA A PRODUSULUI RESPECTIV – pe studii de farmacoeconomie. Aceasta nu inseamna sa excluzi medicamentele din lise ci acolo unde suportabilitatea financiara din ratiuni bugetare este la limita sa delimitezi situatiile in care poti avea acces la tratamentul respectiv NUMAI DUPA CE AI EPUIZAT TOATE CELELALTE ALTERNATIVE. O spun transant – Guvernul nu doreste sa faca acest lucru din motive de coruptie (a nu intelege ca cineva ia o spaga si cu asta basta – este vorba de cedarea interesului national in fata interesului privat al unor firme). 5. Desigur ca site-ul mentionat este al meu dar pentru ce credeti dvs. ca fac lobby? Ca nu prea reiese si o lasati asa in coada de peste. Daca vreti va mai spun ca sunt unul din putinii promotori ai farmacoeconomiei in Romania (predau acest curs, conduc o societate cu aceasta preocupare, ma zbat sa promovez aceste principii si va asigur ca nu reusesc deloc sa-mi fac prieteni in industrie din acest motiv – pentru ca evaluarea economica nu are nimic de-a face cu haosul prezent). Si acum revin: la ce credeti dvs. ca fac eu lobby? Daca apreciati ca opinia mea ca guvernul face o porcarie refuzind sa rediscute lista de medicamente de 5 (cinci) ani este lobby in favoarea facut industriei – va asigur ca va inselati profund. Este un lobby facut cauzei bolnavilor. Iar daca veti reusi sa dati un raspuns coerent – credeti ca este pentru o cauza buna sau pentru una “rea”, in interes personal sau material propriu?

      • Domnule Paveliu,

        1. Bineinteles ca in cazul respectiv nu era un cancer de san, ce am vrut sa spun este
        ca in in lume s-au cheltuit sume imense cu acest medicament pentru cancere de san,
        absolut inutil. A fost un exemplu.
        Si de abia dupa ani (si bani…) a fost scos de pe lista.
        Oamenii aflati in situatii disperate incearca orice (hidrochinona din revista Flacara…parca
        in ’80)
        Deci presiunea (justificata comercial nu neaparat stiintific) companiilor de a iesi pe
        piata plus iluziile create oamenilor rezulta in alocare ineficienta a resurselor.
        Deja exista un nume pentru iluzii, „efectul House”, oamenii obisnuiti aproape considera
        resuscitarea sau vindecarea oricand posibila, desi in realitate rata succesului nu e ca in filme.
        Consider ca decizia trebuie facuta de medic nu de contabil, dar din pacate
        cineva trebuie sa o ia, altfel tratam cu aceeasi bani un incurabil (pentru 2 luni de viata in chinuri)
        si nu vaccinam cateva mii de copii. Vorbesc generic, nu sunt indreptatit sa judec medical cazul
        concret. Problema „matematica” e insa simpla,si dramatic de trista, Romania nu e Germania si din pacate
        calitatea tratamentului nici nu poate fi cea din Germania din lipsa de bani, nu cred ca veti
        convinge producatorii sau intermediarii sa actioneze egalitarist si gratis

        2. Nu e legat direct de varsta ci de conditia de sanatate. In anumite cazuri a prelungi o
        viata este chinuitor si pentru pacient si din pacate nu exista cadru legal in care pacientul sa
        decida, ma refer strict la cei ce ar putea opta avand capacitatea legala si mentala de a opta
        Spun „strict” pentru ca imi imaginez usor abuzurile.
        Raspunsul direct la intrebare, personal as opta in functie de prognostic, nu vad de ce as
        „trai” in coma sau intr-un pat de spital cateva luni conectat la aparate cu vene ciuruite
        Cred ca e o dovada de respect pentru o fiinta umana sa poate trai si muri decent.
        Ceea ce am spus este controversat peste tot in lume, cazurile de moarte clinica
        (sper ca am folosit termenul corect) cu trup inca conectat la aparate de exemplu si deconectarea
        legala, deci imi asum riscul de a o spune deschis.
        Evident ca sunt pentru tratamentul unor boli acolo unde exista sperante fie si minime
        Si am optat si pentru a fi donator.
        Dau si un alt exemplu de situatie similara: transplantul de ficat al lui Steve Jobs, in acest caz
        a mai castigat un timp. Deci sunt primul care recunosc ca e dificil de a decide, dar macar
        ca prim pas sa identificam si problema economica nu numai cea umana.

        3. Am raspuns prin ultima fraza de la 1. Si completez, sunt multe legi simple
        „forme fara fond” adoptate populist in Romania. Din pacate dau iluzii.
        Situatia este posibil sa se schimbe si in tari azi bogate, cu o populatie imbatranita, in
        cateva decenii mai ales cand fluxurile economice internationale se vor schimba rapid,
        sistemul poate intra usor in faliment.

        4. TOTAL DE ACORD DACA FOLOSIM PLURALUL. ..”GUVERNELE” din ultimii zeci de ani
        Ca inca am memorie (deci nu ma auto-eutanasiez prea curand…) si despre specialistul
        in „alimentatie rationala” de 10 oua pe cartela si despre secretarul pcr de la Iasi
        „cu voia dumneavoastra ultimul pe lista” tinut azi in spitale de circuit inchis pe banii
        contribuabilului.
        O parte din solutie ar fi fost privatizarea. Numai ca din motive pur politice si miticiste
        s-a vazut ce a fost in iarna, folosirea proiectului ca arma cu o singura tema „jos …”
        Ca legea nu era cea mai buna, poate. Dar putea fi combatuta, corectata nu aruncata.
        Sub alta forma, dintr-un punct neutru, puteti urmari evolutia legislatiei „Obamacare”
        Vazand evolutii diferite, poate se pot extrage anumite concluzii pentru viitor in Romania.
        DACA NU FOLOSIM PLURALUL AR PUTEA FI CONSIDERAT UN ARTICOL PARTINIC.
        ORI PROBLEMA E VECHE, CONTINUUA DIN TRECUT SI SUB CAM TOATE GUVERNELE
        In plus se poate constata ca de fapt indiferent de guvern…”vizirii” din ministere
        si comisii sunt cam aceiasi, sau vine varul in loc….

        5. Da, nu m-am exprimat complet si corectez. CRED SINCER CA INTENTIA ERA BUNA
        SI VA STIMEZ PENTRU ACEASTA.
        Insa…considerati-ma prea „spalat pe creier” dupa prea mult „political corectness”,
        faptul ca ati pomenit medicamentul (numele) si calitatea Dumneavoastra profesionala
        INDIRECT ATI FACUT RECLAMA. Articolul descriind cazul fara numele medicamentului
        (o formula generala) l-as fi apreciat mai mult. E drept ca cine ar fi cautat pe net gasea …dar asta
        nu era vina articolului atunci.
        Orice om cu scaun la cap isi va intreba medicul personal sau specialist pentru un tratament,
        dar din pacate fiti sigur ca acum o sa fie cativa care vor cere medicamentul chiar daca
        in unele cazuri poate nici nu au nevoie. Firma si intermediarii se vor bucura, colegii va vor cita,
        oamenii cu bani sau relatii vor taia caile normale (am o oarecare intelegere pentru bolnavi, dar
        pana la urma medicul trebuie sa decida, plecand de la premiza optimista si nu totdeauna
        realista din pacate ca actioneaza profesional).
        In cazul altor medicamente am vazut destul „domnu’ doctor da’ niste antibiotic nu-mi dati?! ”
        chiar daca la banalul guturai la un adult fara probleme aspirina si ceaiul cald erau indeajuns.

        Va multumesc pentru raspuns si am considerat politicos sa raspund la randul meu.
        As dori sa continuati sa scrieti si alte articole, le voi citi cu placere, chiar daca uneori
        nu voi fi de acord. Evident ma refer la aspecte comune, nici o pretentie de a discuta
        actul medical in care evident sunteti competent iar eu nu. Observatia cu ineficienta
        medicamentului in cancer mamar vroia sa arate ca si in alte parti ale lumii se mai fac erori,
        atata tot, si inca de ditamai comisia presupusa a fi de super-specialisti.
        Raman la parerea ca un sistem mixt de asigurari medicale ar fi necesar Romaniei.
        Pentru pacient, pentru doctor – care nu trebuie sa fie un sfant in zdrente, trebuie sa
        traiasca decent la randul lui.
        As accepta ideea de a imparti riscurile financiar, dar fara nici o contradictie cu aceasta,
        nu de pilda cu un alcoolic sau drogat care consuma resurse pentru ca „e gratis” (deoarece
        nu a muncit o zi si nu a platit asigurari de stat). Partea a doua suna cam comunist
        Doresc sa intaresc, in afirmatia precedenta nu este nici o legatura cu cazul prezentat in articol!
        Oricum, personal sunt intr-un sistem medical pur privat, destul de dur financiar,
        dar parca e mai clar asa.
        Inclin sa cred ca un sistem mixt, mai ales in conditiile economice romanesti ar fi mai potrivit.
        Va rog permiteti-mi sa semnez doar cu prenumele.

        Cu stima,
        Dan

        • Draga Dan,
          simt nevoia a doar doua scurte comentarii:
          1. denumirea comerciala am folosit-o pentru ca asa se gasea si in Hotarirea CEDO. Nu ar mai fi inteles nimeni diferenta dintre dci si TM.
          2.In ceea ce priveste farmacoeconomia – ma simt dator sa fac o pecizare pentru mai toata lumea: nicaieri in lume economistii (contabilii cum i-ai denumit tu) nu stabilesc limitele financiare ale unui tratament (inclusiv farmacoeconomistii – care culmea, sunt – economisti, medici, statisticieni, epidemiologi, si lucreaza in echipa completa, etc). Ei fac doar evaluarea impactului, dau informatii despre suportabilitatea unei decizii. Decizia o ia decidentul politc pe o sumedenie de criterii, inclusiv economic – niciodata exclusiv. Daca ar fi altfel, nici un singur medicament nou nu ar mai ajunge pe o lista de compensate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Paveliu
Sorin Paveliu
Sorin Paveliu este medic primar boli interne, doctor in farmacologie clinica (1999). Este un bun cunoscator al aspectelor ce tin de administratia si legislatia sanitara. A fost de-a lungul timpului expert in cadrul Ministerului Sanatatii (1993-1995), director al Departamentului de sanatate al Colegiului medicilor din Romania (1996-1999), director general al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (1999-2000), director general al ASIMED S.A.(2000-2003), membru al comisiei de sanatate a Camerei Depuatilor (2004-2008). In prezent este seful catedrei de farmacologie clinica si farmacoeconomie la Facultatea de medicina a Universitatii Titu Maiorescu din Bucuresti (din 2003). Din anul 1993 a scris numeroase editoriale legate de aspecte ale vietii medicale, unele dintre ele adunate in volumul "Reforma fara anestezie" - (publicat in colaborare cu Val Vilcu si Florin Tudose).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro