luni, mai 16, 2022

Pacostea politizării culturii

Mă implic de mulți ani aici în Germania în favoarea literaturii române, ca mijlocitor al culturii și ca traducător. Am organizat adesea lecturi cu autori români în spațiul german, dar mai ales aici la Düsseldorf,  pe banii orașului. Consider că literatura română actuală este în parte o literatură de mare valoare, care merită să fie cunoscută aici în Germania. Și lupt nu de puține ori cu clișeul că România este o țară cu o cultură ce lasă de dorit. Am o fire în general optimistă și obișnuiesc să privesc realitatea, nu rareori tristă, dintr-o perspectivă umoristică, dar de data asta mi-a cam pierit râsul. Așa că, de data asta,  nu mă voi lansa nici in binefăcătoare ironii, nici nu voi povesti anecdote amuzante, ci doar voi prezenta pe scurt câteva fapte recente, pornind de la care  fiecare să-și tragă propriile concluzii.

La Târgul de carte de la Frankfurt din 2016, cam acum jumătate de an, România a organizat o conferință la standul românesc în care a prezentat pe larg un program de susținere a literaturii române în Germania. Desigur, asta în vederea Târgului de carte de la Leipzig din 2018, fiindcă anul viitor Romania va fi țară invitată de onoare la Leipzig. O șansă unică și extraordinară ca România să-și prezinte literatura întregii lumi, căci în 2018 la Leipzig toată lumea va fi cu ochii pe ea. Au fost invitați și prezenți la această conferință de la Frankfurt, alături de alte personalități,  Oliver Zille, directorul Târgului de carte de la Leipzig, care și-a exprimat bucuria de a prezenta în 2018 literatura română în toată splendoarea ei. Au fost prezenți și diverși editori de carte germani,  promițându-li-se prezentarea unui vast program de colaborare cu Romania. Au luat cuvântul rând pe rând diverși ambasadori oficiali ai culturii romane,  care au subliniat amplitudinea evenimentului viitor de la Leipzig și li s-a explicat apoi pe larg editorilor germani, cum că merită să publice cât mai multe cărți românești, în parte cu suportul financiar al României. (Aici fac o mică paranteză, pentru că ideea de finanțare parțială a publicării în străinătate ar putea stârni unora iritații si nedumerire: ei bine, nu doar România, ci toate țările așa zis mici, în care nu se vorbește o limbă de circulație internațională, își finanțează în bună parte publicarea cărților în străinătate, căci numai așa ele pot deveni cunoscute.)  Deci s-a spus la Târgul de carte de la Frankfurt din 2016 cam așa: veniți, dragi editori germani, publicați literatură română, noi vă susținem. Literatura română merită să fie mult mai cunoscută decât este ea acum în Germania. Iar traducătorilor li s-a spus: propuneți cât de multe cărți editurilor germane, noi vă acordăm tot sprijinul.  Deci am pornit și eu, deși aș fi avut multe altele de făcut urgent, de pildă, să-mi termin propria carte, în căutare de edituri germane dornice să publice literatură română. Asta mi-a cam dat de furcă, pentru că nu-s prea multe edituri germane dornice să publice literatură română, din păcate, dar iată că, după o îndelungată căutare, am găsit totuși una, prezentându-i toate facilitățile publicării pe care le aflasem la Frankfurt. Am mijlocit apoi încheierea unui contract de publicare și apoi am vrut sa mă apuc chiar zilele astea de traducere, ca să pot termina treaba în toamna, când ar urma să predau manuscrisul tradus. Dar iată că tot zilele astea, când să mă apuc de treabă, aflu dintr-o dată că s-a decis la sfârșitul lui februarie, contrar promisiunilor făcute la Frankfurt, nu să se se mărească, ci să reducă substanțial sprijinirea financiară a literaturii romane la Leipzig. Păi cum?! Se promite cu surle și trompete una, pentru a face pe șest alta. Ce să mai spui? Și încă o veste demnă de casa de nebuni: traducerea mea trebuie sa fie, conform contractului,  gata în octombrie, iar dacă se plătește ceva sau nu, urmează să se stabilească… în  septembrie! Deci dacă am ghinion, lucrez câteva luni pe gratis. Zău că m-am cam saturat! Și mi-e cam rușine de editura căreia trebuie să-i explic toată tărășenia asta. Mă va mai lua în serios?

Este un scandal inadmisibil sa creezi niște premize, să faci promisiuni cu lopata, pe care apoi să le anulezi fără a zice pâs, ca și cum n-ar fi fost. Întrebarea la urma urmelor este: cine aprobă cați bani se alocă în domeniul culturii? Guvernul. Păi eu unul m-am cam săturat de guvernele românești, îi spun lui Bogdan Popescu, directorul Centrului Național al Cărții, care tocmai m-a informat despre noua stare de fapt. “Aveți toată susținerea mea pentru a spune că este inadmisibil ca banii alocați traducerii de către guvern într-un an atât de important să fie atât de putini”, îmi spune. Omul gândește logic și pare de bună credință. De fapt, susținători veritabili ai culturii și oameni de bună credință mi s-au părut toți cei de la ICR și Ministerul Culturii cu care am lucrat direct până acum. Dar cum să realizezi ceva când în România totul e clădit pe nisipuri mișcătoare? Cum să mai urmărești o finalitate logică, cum să mai faci un plan cu cap și coadă în situația în care guvernul spune azi una, mâine alta? Am auzit niște zvonuri că se va schimba repejor și conducerea ICR-ului și, nu știu de ce, m-a dus automat gândul la o schimbare de-acum câțiva ani, când noul șef al ICR-ului vorbea de importanta caloriferului în cultura română. Honni soit qui mal y pense, să-mi dau repede peste gură. Da, în România se schimbă mereu câte ceva, și nu neapărat în bine.

Un lucru e absolut sigur: o instituție culturală care se vrea eficientă, puternică și credibilă are neapărată nevoie de independență, ea nu-și poate schimba de azi pe mâine programul, după cerințele unor partide politice.

Politizarea culturii nu poate avea decât un singur efect sigur: uciderea acesteia în cel mai scurt timp.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. Sunt doua evenimente culturale, literare cu un public mare, Buchmesse Leipzig 2018 si TM2021. Am urmărit traducerile literarturii contemporane române de mult timp. Cunosc traducători. E minunat ce au tradus Gerhardt Csjka (M. Eliade, M. Cărtărescu), Ernest Wichner (Nora Iuga, M. Cărtărescu, M. Blecher, etc.), Aescht, Scherg, Johann Lippet, etc. E o tradiție culturală minunată ca scriitorii să se traducă reciproc: Tudor Arghezi-și Wolf von Aichelburg, Nora Iuga- E. Wichner. Mi-ar fi plăcut să văd Trilogia Corso /D. Vighi tradus cît mai curînd în germană (trebuie un traducător de excelență, cunoscător al orașului de pe Bega?). Cred că ar fi o surpiză pentru cititori ca și la traducerea Orbitor-M.C. etc.

    … „…. Dar iată că tot zilele astea, când să mă apuc de treabă, aflu dintr-o dată că s-a decis la sfârșitul lui februarie, contrar promisiunilor făcute la Frankfurt, nu să se se mărească, ci să reducă substanțial sprijinirea financiară a literaturii romane la Leipzig. Păi cum?! Se promite cu surle și trompete una, pentru a face pe șest alta. Ce să mai spui?… „…..

    Domeniul cultural e dificil cînd intervin subvenții de la stat. Traducătorii ar trebui să facă traduceri și mai puține drumuri spre birocrații din domeniul culturii (am văzut/auzit la Buchmesse Frankfurt pe Main sîmbăta dimineata, standul oficial: sunt de la minister- pe cine mai interesează așa ceva la un tîrg de carte cu pînă la 1000 de scriitori și 9000 de edituri). Am luat parte la multe Literaturlesungen- serate literare cu M. Cărtărescu, Nora Iuga, G. Adameșteanu (domnu Pop de la editura Pop Ludwigsburg, e prezent la Buchmesse Leipzig 2017, face eforturi mari pentru traduceri de mulți ani).
    Sper/cred în mentalitatea Bănătenilor /Timisorenilor: zis și făcut.
    E prea mult cerut de la cei la cîrmă la București 2017-2021?

    • Romania ar trebui sa se numeasca „Republica Defetista Romania”.

      In 90% din cazuri, daca fac o propunere cuiva, acea persoana depune un efort urias si are o fantezie extraordinara in a gasi toate obstacolele posibile, toate modalitatile prin care ceea ce propun eu ar merge rau, toate felurile, oricat de chisnovate, prin care acea persoana ar putea suferi.

      In 7 cazuri din 10, romanii nu-mi raspund la e-mailuri. E mai probabil sa primesc raspuns de la un bosiman, decat de la un bucurestean. Serios, nu e o gluma.

      Aceasta atitudine de respingere genereaza si un comportament de aceeasi natura in contracte si in orice relatii cu componente economice. Daca e vorba de stat, e si mai rau. De la institutiile statului de astepti de obicei la raspunsuri in doi peri, nu din incompetenta, ci din doritna de a avea „o cale de intors” pentru orice s-ar intampla.

      (Si) din aceasta cauza a defetiesmului structural cultural, cele mai multe contracte cu statul au conditii potestative – altfel spus statul se asaigura prin contract ca are dreptul de a plati numai daca vrea si cand vrea.

      In aceste conditii, cred ca este putin cam hazardat sa apelezi la subventii de stat. Sau daca o faci, trebuie sa intelegi si sa accepti aceste riscuri. Desigur, dorinta de a fi altfel e legitima si acceptabila. Dar e greu de crezut ca o atitudine defetista cultural caracteristica se schimba altfel decat prin presiuni majore.

      Presiuni majore – care va sa zica nu minore. :-))

  2. Intr-adevar, o situatie extrem de neplacuta, dar tipica pentru Romania. Putea fi insa mai rau: imaginati-va ca semnati un contract cu o institutie a statului roman pentru a traduce un numar de carti de-a lungul a cativa ani. Apoi institutia sa modifice unilateral contactul prin care sa reduca la jumatate suma de bani, dar sa pretinda aceleasi traduceri. Ei bine asta s-a intamplat in 2009 in Romania cu contractele de proiecte de cercetare. Finantarea acestor proiecte a fost injumatatita arbitrar si ilegal de catre guvernul Boc, FARA a se modifica rezultatele cerute initial.

    • Nu stiu de ce se mira Dl. Cornelius!
      Pentru actualul guvern prioritatile culturale sunt cele precum Floricica Dansatoareaaaa!

    • Daca ai o pisica – miauna, daca ai un caine – latra, daca faci afaceri cu statul roman – asteapta-te la nesiguranta.

      Totul are pretul sau.

      Repet ce am spus si in comentariul de mai jos: de ce mergeti la „sustinerea statului roman”?!

      Pai, hai sa fim sinceri, daca nimeni nu cumpara literatura romana si nimeni nu se apuca de ea decat daca e subventionata, nu vi se pare ca de fapt e ceva in neregula?!

      Daca eu scriu o carte si exsista cititori pentru ea, sa mi-o cumpere, e bine. O vand si ma apuc de alta.

      Daca bag statul roman ca intermediar, in primul rand ma pun intr-o pozitie slaba in contract – risca sa nu primesc nimic sau sa primesc foarte tarziu. Stim asta.

      Nu foloseste sa critic statul roman pentru felul in care este, din doua motive:
      a) pentru ca de fapt nu m-ar ajuta nici daca ar fi altfel
      b) pentru ca oricum il critic degeaba

      Profitul e mai bun decat subvenita :-).

  3. Păi cam din acest fel de motive nu am luat şi noi un Nobel pentru literatură pe care unii scriitori români l-ar fi meritat(Nichita Stănescu,Mircea Cărtărescu,etc)

  4. In mod evident, ne antrenam din timp pentru inca un autogol, de asta data cultural, dar care va avea consecinte economice si politice si care ne va face din nou mandri ca suntem romani. Multumim, Jan Cornelius, pentru acest text amar ca o cafea fara zahar. Sper sa trezeasca pe cat mai multi.

  5. Eu ma lupt de o gramada de timp sa promovez literatura pentru copiii asa cum este ea ceruta in acest mileniu: scurta, puternica, ilustrata, orientata spre telefoane mobile si tablete.

    Problema principala este ca in ROmania publicul pentru asa ceva este destul de restrans, el singur nu asigura o profitabilitate suficienta.

    Asa ca din punctul acesta de vedere o cooperare cu editori si traducatori din Germania ar fi o solutie castigatoare pentru toata lumea, deoarece s-ar asigura o distributie mai larga.

    Astfel s-ar promova si literatura romana actuala – de ce sa ramanem blocati in clasici si in autori pentru adulti? Si copiii citesc.

    S-ar realiza si un profit pentru partea germana, care ar vinde aceste lucrari.

    S-ar realiza si un profit pentru partea romana, din cauza faptului ca ar creste masa cititorilor potentiali (adica piata, pana la urma).

    Iar formatul electronic ar asigura circulatia foarte rapida in cele doua limbi.

    ====

    Vreau sa spun ca statul ca atare nu este obligatoriu sa fie prezent in astfel de cooperari.

    Este o mare problema deschiderea canalelor de comunicare directe intre partera romana si cea germana, iar aici statul roman nu prea are ce sa faca.

    Daca as putea lua legatura direct cu traducatori si edituri din Germanai, de ce mi-ar mai trebui statul roman ca intermediar?! Poate ca o fi vorba de un volum financiar mai ridicat prin implicarea statului (poate, nu sigur), dar pretul este aceasta nesiguranta si dependenta de birocratie, intarzierile, probabil si nepotismele s.a.m.d.- toatea aceste riscuri nu fac bine nimanui, dupa mine.

    Cred ca este mult mai bine pentru toata lumea sa vedem cum pot castiga toate partile, fara implicarea statului roman.

  6. Richard Wagner
    GOLD
    Gedichte
    Aufbau Verlag Berlin 2017

    I. 1972-1983
    II. 1984- 1987 (e alungat/ expulsat din Timişoara)
    III. 1988-1999
    IV. 2000-2009
    V. 2010-2012

    Volum nou de poezii la Buchmesse Leipzig 2017 (100 de poezii din cele 1000 ale autorului bănăţean- netraduse)

    Curriculum

    Nicht erschlagen, fertiggemacht.
    Belogen, bis ich selber log.
    Nicht nackt, nur mir selber entzogen.
    Nicht mit Steinen beworfen, nicht mit Worten.
    Bloß mit Schweigen traktiert.
    Nicht verhungert, aber der Kopf eine Höhle.
    Davongekommen, überlebt, das auch, ja.

    (Biografia unui scriitor)

    Wald

    Ich sah
    Den Stein schmelzen
    Und die Liebe gehen

    ruft der Vogel
    Aus dem Baum

    Wir sagen:
    Er singt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Jan Cornelius
Scriitor de limbă germană originar din România, traducător şi publicist, s-a născut în 1950 la Reşiţa. A studiat franceza şi engleza la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). După ce a părăsit România în 1977, s-a stabilit la Düsseldorf, unde a lucrat câţiva ani ca profesor de liceu. A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. A colaborat la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris comentarii despre cultura modernă şi piese radiofonice pentru posturile de radio naţionale din Germania şi Elveţia.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro