joi, martie 28, 2024

Pădurea de aramă, Pădurea de argint și Pădurea de aur

În UE și SUA am ajuns mai toți să ne așteptăm la o evoluție continuă a „lumii”, inclusiv a noastră, spre mai bine.

Aceasta nu înseamnă că nu ne temem că pot fi și regrese. Doar că le percepem ca fiind puțin probabile, iar atunci când se întâmplă totuși, inclusiv cu ocazii oarecum banale, precum evaluări profesionale anuale, înclinăm să le resimțim acut și să le punem pe seama vreunor nedreptăți.

Această așteptare și vectorul major care a alimentat-o în ultima sută de ani au ajuns să se influențeze reciproc și să aibă implicații complexe și problematice asupra politicilor publice.

Pentru o bună înțelegere a punctului la care vreau să ajung, aș sublinia, mai întâi, că așteptarea ca „lumea” să evolueze continuu spre mai bine este mult mai recentă istoric decât credem în prezent.

Până acum câteva sute de ani, experiențele de zi cu zi împingeau mai degrabă spre concluzia contrară. De exemplu, în secolul 17, aproximativ 60% din copii nu treceau de vârsta de 16 ani[i]. Marea majoritate a celor care atingeau vârsta adultă duceau o viață cu numeroase lipsuri și probleme. Nu erau aspecte care să facă vreun om normal să vadă viața prea în roz.

În orice caz, evoluțiile înspre mai rău păreau cel puțin la fel de probabile precum cele înspre mai bine, fără să fie „vina” cuiva anume.

Lipsa vreunei astfel de așteptări era coerentă și cu credințele religioase și culturale mai largi, influența reciprocă nefiind, ce e drept, de neglijat.

Viața „pe Pământ” era (și continuă, de altfel, să fie) evocată de riturile funerare creștine ca implicând numeroase greutăți, suferințe și încercări. Nici nu se indica vreun trend general spre mai bine, dimpotrivă, sfârșitul lumii fiind evocat apocaliptic.

În plus, și atunci când era vorba de viața „de apoi”, Raiul și Iadul nu doar că erau văzute ca planuri opuse, dar Iadul era descris ca un loc mai aglomerat decât Raiul.

Adică, era subînțeles faptul că o bună parte din omenire nu se îndrepta deloc spre un loc mai bun nici la sfârșitul vieții (și în niciun caz automat).

Preluând controlul asupra politicilor publice, laicismul (sprijinit de dezvoltarea tehnologică) a schimbat fundamental planurile (mult mai mult „lumesc”, în loc de o îmbinare între „lumesc” și „celest”), precum și obiectivele (mult mai rapid și mult mai mult „material” față de „spiritual”) pentru segmente largi din societate.

Nu s-a oprit, însă, acolo, ci a reconfigurat și „responsabilitățile” pentru problemele terestre.

Pe ansamblu, faptul că relele din lume nu mai țineau măcar în parte de lupta universală dintre Bine și Rău, cu implicarea unor forțe supra-umane, părea să „însemne” că:

  • se putea „face” un “rai” chiar pe Pământ;
  • problemele erau generate, în principal, de instituții proaste și de acei oameni care le susțineau;
  • progresia spre „raiul” pământesc era susceptibilă să fie continuă, de vreme ce piedicile nu mai erau supraomenești, iar natura era deja considerată în curs de a fi controlată de om;
  • (mai ales pentru stânga politică) fiecare om putea aspira la mai bine și la a nu fi lăsat în afara umanității – „iadul” nu mai era ceva inevitabil pentru nimeni.

Călăuzită de oamenii potriviți, societatea urma să aibă rezultate mult mai bune decât sugerase Dumnezeu.

„Deducțiile” de mai sus (deși, în bună parte, ilogice în sine și voi detalia mai jos de ce) au avut și implicații pozitive majore. Simplul fapt că tot progresul așteptat devenea cel de pe Pământ a concentrat fantastic energiile. De asemenea, presiunea asupra elitelor spre îmbunătățirea rapidă și continuă a situației a crescut semnificativ și a contribuit la accelerarea dezvoltării.

„Deducțiile” respective au fost, însă, extrapolate progresiv către zone din ce în ce mai discutabile, tinzând și să fie reinterpretate regulat tocmai în sensul asigurării dogmatice a unui progres continuu pe Pământ pentru fiecare om.

Trebuie înțeles că:

  • Un standard de progres continuu – dacă este promovat în sine și nu în echilibru permanent cu obligațiile și costurile corelative – tinde să tot crească cu exagerări pe orice plan pe care este urmărit și să și fie extrapolat la alte planuri. Adică, este o țintă foarte mobilă și subiectivă.

De exemplu, pe planul siguranței fizice, fondul ideologic de mai sus, coroborat cu oroarea războaielor mondiale, a dus la restrângerea mult a sferei pedepsei cu moartea. În pasul doi, a fost eliminată mai peste tot. În UE, de exemplu, nu se mai aplică nici în cazul infracțiunii de genocid. În pasul trei, s-au interzis pedepsele fizice și relele tratamente.

Acum deja vorbim de detenție tip garsonieră confort II pentru pedofili și chiar de propuneri legislative de a se face închisoare acasă.

Extrapolarea pe plan economic a plecat de la programe de furnizare de hrană pentru a nu se muri de foame pe timp de criză. Ulterior, s-a trecut la suplimentarea cu ajutoare financiare și, mai apoi, și la alte măsuri de sprijin.

În prezent, sunt destule situații în care se primesc facilități peste ce este strict necesar sau în care oameni în plină putere trăiesc din forme de ajutor fără să mai muncească vreodată (chiar dacă mai sunt și cazuri dramatice care nu se califică pentru sprijin). În plus, a început să se vorbească din ce în ce mai des de un venit minim garantat pentru toată lumea, fără a se preciza că suntem foarte departe de a ni-l permite economic, dincolo de alte implicații.

Acum a început deja extrapolarea chiar și pe plan emoțional (și din alte motive, dar și cel menționat mai sus contează). Pentru ca starea emoțională de bine a unor persoane să nu fie afectată și să poată „progresa” continuu, se promovează ideea restricționării libertății de exprimare a celorlalți și chiar reformatarea culturală din școală pentru modelarea gândurilor. Paradoxal, se ignoră starea de bine emoțional a numeroase alte persoane și, mai ales, se merge înapoi pe drumul gândirii critice către stadiul „adevărurilor revelate”, dar fără contraponderile din religie.

  • În ceea ce privește „responsabilitățile”:

(i) Încercările de explicare a cauzelor ultime ale oricărei probleme au tins să se concentreze aproape exclusiv pe instituțiile existente și pe oamenii care le susțin, nu și pe alți factori, cum ar fi natura umană generală, puținătatea unor resurse sau hazardul.

Aceasta nu înseamnă că nu sunt numeroase probleme cauzate de segmente de elite. Dar ceea ce era uneori cauza principală, mai des doar o cauză și de destule ori nici măcar o cauză a fost tratat din ce în ce mai frecvent ca fiind „Cauza” supremă și automată, acoperind rolul altor cauze.

(ii) Corelativ aspectului de mai sus, laicismul (mai ales partea sa politică de stânga) a tins să șteargă din tabloul responsabilităților societare oamenii care nu erau în zona de sus a societății. Adică, pentru numeroși promotori ai laicității, nu doar că progresul (material) e împiedicat cam exclusiv de instituțiile preexistente și oamenii care le susțin, dar nici măcar de toți oamenii respectivi, ci doar de cei în poziția să ia decizii sau să influențeze mai mult viața celor din jur.

Cu alte cuvinte, de elite, mai ales cele economice, luate frecvent la grămadă – acolo fiind mai vizibile diferențele de progres material. Desigur, nu se includ segmentele de elite care „vestesc” edificarea continuă a raiului pe pământ pentru toți.

Ceilalți oameni (luați tot cam la grămadă) au început să fie văzuți mai mult ca victime ale elitelor, nu (și) ca ingrediente cu rolul lor și cu situații individuale foarte variate.  

(iii) Această nediferențiere între multitudinea de situații a stimulat ponderi mai mari de comportamente speculative la toate nivelurile.

Dacă cineva care nu e strict în nevoie primește ajutor, mai bine te plângi și ceri și tu. Dacă ești considerat vinovatul de serviciu în bloc cu alții – tendința de a proceda în sensul în care oricum erai considerat vinovat crește (unii neavând, e adevărat, nevoie de niciun îndemn în acest sens).

Fondul religios încă puternic prezent după victoria politică a laicismului, precum și capitalismul occidental au temperat o vreme așteptarea de evoluție chiar continuă a lumii spre mai bine. Capitalismul a făcut-o prin ciclicitatea crizelor economice inerentă acestui model. Acestea evidențiau regulat faptul că erau ani de regres economic pentru foarte mulți oameni și că nu era vina cuiva anume pentru aceasta.

Tranziția rapidă în Occident de la societăți preponderent de producție la societăți preponderent de servicii (mai ales din ultimii 30 de ani) a bruiat, însă, pentru majoritatea oamenilor importanța și dificultatea producerii bogăției. A fost, astfel, facilitată concentrarea doar pe modul în care bogăția se distribuie, așa cum mulți oameni sunt familiarizați în prezent cu distribuția de bunuri și servicii, nu cu crearea lor.

Pare că numeroși oameni sunt influențați de o idee tot religioasă – cea a căderii din Rai – și presupun că bogăția ar fi cumva preexistentă și la îndemână, doar că ar fi alți oameni care împiedică accesul la ea (nu că s-ar produce cu creativitate, eforturi continue și un know-how acumulat în secole).[ii]

Transformarea respectivă a economiilor a mărit nerăbdarea fiecăruia spre progres continuu și confuzia cu privire la modul cum ajungi să-l realizezi (responsabilitate individuală, versus redistribuire, versus un mixt).

La ambele capete ale spectrului economic problemele s-au acumulat. În partea de sus, economia reală fiind mai greu de crescut, s-a trecut la o „financiarizare” din ce în ce mai mare, aceasta permițând mult mai ușor un „progres” continuu și vizibil. „Indicatorii” de „performanță” contează pentru fiecare nivel. Decuplarea parțială a economiei financiare de cea reală a bruiat în sine și mai mult (inclusiv la nivelul unor elite) diferența dintre producerea și distribuția de bogăție, stimulând suplimentar comportamente speculative.

În partea mai de jos a spectrului economic, deși confortul material a crescut, programul mediu de lucru a scăzut cu aprox. 30% față de acum 50 de ani, numărul celor care nu lucrează a ajuns să reprezinte procente mari din populație, iar sumele agregate implicate de programe sociale au devenit enorme (pensii, sănătate, educație, concedii de diverse tipuri, ajutoare sociale, transport etc), progresul a fost considerat prea redus sau inexistent.

Un motiv foarte important a fost acela că progresul continuu tinde să fie văzut mult mai des comparativ cu alții decât în mod absolut, față de propriul parcurs. Adică deși o duci mai bine obiectiv, dacă alții și-au mărit și mai mult nivelul de trai, tinzi să simți că ai regresat.

E un aspect păgubos, dar de înțeles, psihologii explicând că serotonina – importantă pentru starea de bine – este un hormon care e influențat și de modul în care îți percepi statutul în cadrul unui grup.

Or (a) diferențele de cifre față de vârf au crescut (inclusiv din cauza lungirii scării cunoașterii și complexității), (b) nivelul nevoii de stimă de pe piramida lui Maslow pe care ne aflăm mai toți în prezent a mărit preocuparea pentru statut, iar (c) globalizarea și internetul au lărgit mult (artificial) grupul cu care tindem să ne comparăm.

Clasa de mijloc a fost afectată din ambele direcții (nu doar din cauza celor din vârf, cum se spune îndeobște), modelul actual având și prea mult capitalism și prea mult socialism.

În orice caz, pentru că ne-a tot scăzut și toleranța medie la disconfort fizic, intelectual și emoțional (despre care am vorbit cu alte ocazii) și nu au existat politici culturale serioase de contracarare – așteptarea la evoluții continue înspre mai bine și ostilitatea față de orice le-ar perturba au tot crescut, cu un efect de auto-alimentare.

Pe fondul de mai sus, în 2008 s-a intervenit artificial (programe enorme de quantitative easing, preluări de datorii, naționalizări temporare, linii de finanțare, diverse alte ajutoare și stimulente etc) într-un mod care a schimbat însăși natura crizei ciclice capitaliste (într-un context complex acumulat din mai mulți factori în deceniile anterioare) – iar în 2020 s-a făcut cam același lucru (în contextul, totuși, special al pandemiei). Sunt, astfel, deja câteva decenii bune de când nu au mai fost „crize” care să evolueze „tradițional”.

Or, pe măsură ce se intervine artificial mai mult pentru atenuarea efectelor problemelor (ca să se asigure o evoluție continuă spre mai bine), nevoia de intervenție devine mai mare și mai frecventă.

Este cumva similar cazului în care se pune iarna în pădure hrană pentru diverse păsări. Mai multe vor supraviețui, dar cantitatea de hrană necesară și numărul ocaziilor în care va fi la fel de important să se intervină în viitor va tinde să tot crească (iar numărul companiilor comerciale care nu ar supraviețui în lipsa ajutorului va tot crește). Se intră în faza căutării primăverii eterne, cu pierderea adaptării la iarnă.

Practic, din 2008 am intrat într-o măsură importantă în Occident în lumea poveștilor cu 3 tipuri de „păduri” – „pădurea de aramă”, „pădurea de argint” și „pădurea de aur”.

Pădurea de aramă” (din ce în ce mai extinsă) o aveam deja de câteva zeci de ani – fiind aceea cu sprijin pe „vremuri de iarnă” (mai recent, și pe vreme doar ceva mai rea) din ce în ce mai mare pentru un număr de oameni din ce în ce mai mare, nu doar pentru cei strict în nevoie.

Începând cu 2008, s-a extins mult principiul de stânga respectiv și la agenții economici („pădurea de argint”). Fuseseră episoade și anterior, dar nimic comparabil cu magnitudinea și semnificația respectivă.

Printre altele, s-a avut probabil în vedere faptul că „pădurea de argint” implica numeroși oameni care aspirau și ei spre sprijinul pe care-l văzuseră din ce în ce mai des în „pădurea de aramă” și în situații fără vreo contribuție la societate (chiar dacă ar fi fost posibilă), pe când ei chiar contribuiau. Iar pe partea de deținători ai capitalului efectiv, s-a sunat alarma gripării însuși motorului care era folosit la producerea „hranei” pentru ambele „păduri”.

Desigur, complexul de cauzalități și considerente care a dus la punctul 2008 și modul său de gestiune (ca, de altfel și la restul de exemple din articol), este mai larg, dar un aspect de fond profund important ține, cred, de cele menționate mai sus.

În orice caz, faptul că s-a aplicat un principiu umanist, valabil pentru indivizi ca atare („pădurea de aramă”), și la forme de organizare a muncii, precum societățile comerciale („pădurea de argint”) – care sunt implicate în chiar „producerea hranei” care trebuie pusă „în pădurea de aramă” – este riscant.

Astfel, dacă începem să punem constant și masiv „hrană” și în „pădurea de argint” a agenților economici, în curând ne va trebui o „pădure de aur” ca să susținem primele două păduri (cea „de aramă” și cea „de argint”). Această din urmă „pădure” (cea „de aur”) este cea a tehnologiei abundenței totale. Suntem departe de configurarea completă a acesteia.

Ideea nu este aceea și nu susțin să nu fie sprijin pentru agenți economici (mai ales în contextul global actual), dar trebuie mare atenție la situații și parametri. Teama de eșec, de „cădere”, poate să ducă foarte ușor la eșecuri și căderi mult mai mari ceva mai târziu.

Este absolut legitim să ne dorim progresul continuu atât al lumii, cât și cel propriu. Ar trebui, însă înțeles că a avea și fluctuații este norma istoriei umane și e modul de a asigura o minimă robustețe și, mai ales, este modul de a vedea rapid ce funcționează și ce nu, pentru a nu se ajunge ca în comunism, cu perioade lungi de aparentă stabilitate, dar prăbușiri enorme, inclusiv de meritocrație și principii.

Ar trebui, de asemenea, înțeles că principiul progresului continuu ar trebui să fie promovat fundamental corelat cu responsabilitățile individuale ale fiecăruia și cu costurile aferente.

O promovare dogmatică a progresului de grup, indiferent de ce face fiecare membru al grupului, nu corespunde nici pe departe realității diversității umane, inclusiv morale, de-a lungul istoriei cunoscute.

Este, astfel, necesar (a) să ieșim din frica de a cădea din când în când, (b) să păstrăm limite atente cu privire la ce se face în privința „pădurii de argint” și (c) să (re)introducem gradual responsabilitatea individuală și echilibrul drepturi-obligații pentru toți cei care pot să aibă o contribuție la societate și în „pădurea de aramă”.

Este adevărat, însă, că sunt cel puțin trei obstacole importante în acest sens.

Unul privește gradul ridicat de intoleranță la disconfort de orice fel, inclusiv emoțional, la care au ajuns deja segmente largi din societate în UE și SUA. Acesta afectează gradul de responsabilitate individuală în „pădurea de aramă”.

Altul este dat de efectul de inerție al unor trenduri culturale actuale.

Al treilea obstacol ține de concurența internațională. „Pădurile de argint” ale țărilor/blocurilor economice fiind în concurență între ele în privințe importante, riscul întreruperii sau limitării furnizării de „hrană” în „pădure” este acela ca „vietățile” din altă „pădure” să le „învingă” în primă fază pe cele proprii prin număr, chiar dacă individual ar fi mai fragile.

Ar fi deci, nevoie de politici atente pentru fiecare din primele două puncte, iar, pentru al treilea punct, de reguli multilaterale pe subiect, ceea ce va lua ceva timp, chiar dacă unele evoluții au început deja.

Dacă nu se face, însă, nimic semnificativ, riscul ultim – până configurăm cu totul „pădurea de aur” (și asta chiar va dura) – este acela de a trece destul de rapid de la o „plasare de mâncare în pădure” încă oarecum limitată la o mare „avicolă”, urmată de o dramă cvasigenerală, cu o „cădere” de foarte sus.

Aceasta pe lângă riscul important să experimentăm numeroase excese pe drumul destul de scurt până „acolo”.

NOTE


[i] https://www.plimoth.org/sites/default/files/media/pdf/edmaterials_demographics.pdf.

[ii] Acest aspect al preconcepțiilor cu privire la modul de producere a bogăției este detaliat (dintr-o altă perspectivă) de Thomas Sowel în Intelectualii și Societatea.

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. Un comentariu intre realitate si basm. Un amestec intre toate planurile, economic, social, politic si religios, cultural. Dar fiecare plan are legitatile lui si propria evolutie. Ceea ce nu stim este sa armonizam aceste planuri pentru a dovedi echilibru si responsabilitate. Dar ascutirea contradictiilor economice globale si dorinta de putere mondiala va pune in dificultate societatea umana indiferent de ce padure are in jur.

    • Pt Agora. Ce am încercat să arăt este tocmai că planurile mari nu au propriile legități și evoluții așa separat, ci se influențează profund reciproc. De aceea și trebuie mare atenție la articularea unor mecanisme (și la a nu lua doar unele componente fără a analiza ansamblul) pentru că abia atunci fac un amestec disfuncțional.

  2. Excelent articol, foarte exactă radiografie. Felicitări! Ar fi frumos (și util) ca prezentul articol să stea la baza unei viitoare cărți, Poate așa vor înțelege mai mulți că drepturile, fără obligații, vor duce la un coșmar.

    • Pentru Adrian. Nu este obligatorie la acest moment, dar poate deveni inevitabilă la un moment dat, nu extrem de departe în viitor. Motivul este acela că deja avem măsuri importante de cumpărare de timp dar fără echilibrarea graduală în paralel a unor vectori foarte importanți pentru funcționarea de ansamblu. A cumpăra timp e legitim, dar dacă se face fără a folosi timpul respectiv prea bine, dinamicile riscă să rămână destul de similare, doar că la o scară din ce în ce mai mare și cu un ritm mai rapid.

  3. Un articol deosebit de bun, scris de cineva care a studiat afaceri europene. Ma intreb uneori cum poate cineva „studia” asa ceva?

    La subiect, societatea se afla intr-un echilibru instabil si are nevoie in permanenta de corecturi. Au fost vremuri cind echilibrul se restabilea in mod categoric, prin razboi, revolutie etc. Nu e sigur daca corecturile nu vor duce la o inflamare totala si va veni o corectare finala.

    Privind asteptarea binelui, orice parinte isi doreste mai binele copiilor. Dar parintele e in clopotul Gauss, ii creste binele pina la un pct, mai apoi vine batrinetea si incepe sa pice. Deci nu e o asteptare a binelui, ci mai degraba o consolare ca prin binele trecut suporti raul actual si de viitor.

  4. mi a placut ce ati scris, desi n am prea gustat metafora cu padurile de arama (dar daca v ati inspirat din Eminescu, trec cu vederea). inainte de 2008 se vorbea de bomba ucigatoare FIRE (finance, insurance, real estate). ei bine ea s a detonat, n a distrus totul dar nici nu s a invatat nimic, specula nerusinata isi continua nestingherita cursul (capitalism inseamna creativitate, munca, curaj inainte de toate). acum, pina vor inventa chinezii teleportarea quantica(!), orice supraom / sprinter va lupta eventual cu milisecundele dar niciodata nu va strabate suta de metri intr o secunda

    • Ce urmează va face ca 2008 să pară un banc nevinovat.

      Chinezii sunt ei băieți harnici și tare muncitori. Problema lor e că nu prea inventează nimic. În orice caz nu prea inventează nimic în China. Însă freacă ridichea cu mult talet la ceea ce au inventat alții :)

      Am mers acolo aproape anual de prin 2005 până în 2009. Sentimentul a fost unul de evoluție până prin 2012 și apoi de regres. Nu știu de ce dar China lui 2019 îmi dădea sentimentul de deja vu. Acela al României cenușii a anilor 90…

  5. De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. Cum celebrele versuri din Calin – file de poveste -ne prezinta idilic o nunta romaneasca tot asa si textul impleteste si defineste nevoile umanitatii – cumva metaforic -prin prezentarea celor trei forme existentialiste si locul fiecaruia dintre noi in padurea , fie ea, de arama , de argint sau cea de aur .Cineva ne-a spus cu atita acuratete , citez din memorie :Jean Cloud Junker -ce noroc pe capul nostru al tuturor sa traim aceste vremuri minunate , impreuna , in ceea ce noi numim Uniunea Europeana (sau cam asta era sensul cuvintelor ). Este usor sesizabil cum omenirea a parcurs in intreaga ei existenta situatii dramatice , Tribalitatea – desele conflicte intre diferite triburi ce isi disputau dominatia – sclavagismul , cu ororile lui de neimaginat pentru cineva care traieste acum pe Terra , feudalismul si traumele produse de catre acesta umanatiatii , colonialismul ce a distrus popoare ,socialismul si comunismul ce ne-au marcat atit de adinc pe noi toti , capitalismul care abia acum , dupa tragedii uriase , a ajuns sa produca bunastare si asta este vizibil ,cu ochiul liber , pentru multi dintre cei care , ca si natiuni , au acceptat democratizarea si rolul crucial al obligatiei respectarii legilor in societate , toate la un loc zic , chiar daca le stim chiar daca le intelegem , chiar daca ne sunt spuse sau aratate din cartile de istorie , chiar daca eseisti , romancieri , poeti , pictori , sau cine mai stie citi alti savanti ,ne-au impresionat de-a lungul existentei fiecaruia , tot nu putem fi obiectivi atunci cind adevarul ne apare in fata .
    Pandemia ne-a cam bagat si ea in corzi , de unde ne este din ce in ce mai dificil sa iesim .Vaccinarea ne ofera si ea o speranta , poate – poate avem noroc si scapam .Ce minunat ar fi sa ne intorcem in lumea cunscuta noua , asa cum era ea inca cu ceva vreme in urma .Dar cum , cu totii , ne aducem aminte de cuvintele poetului : Cum mângâie dulce, alină uşor. Speranţa pe toţi muritorii! tot asa si noi toti vom incerca sa facem ceea ce este mai bine pentru omenire si pentru copiii si nepotii nostri .

  6. Aţi cam concentrat mesajul pe Occident…Şi mă întreb de ce n-aţi mers cu similitudinea până la capăt: unde-ar fi Muma Pădurii, Zmeul Zmeilor, Făt-frumos şi cine-ar fi Ileana Cosânzeana? Adică un pic mai personal pe liderii lumii de tip balaur, Zgriţuroaică sau Roş-Împărat. Pariez că în final l-aţi fi introdus şi pe Prâslea cel Voinic. Nu uităm desigur că voinic vine din limba sârbă (vojnik) şi înseamnă soldat.

    • Pentru Alex. O serie de trenduri sunt valabile peste tot în lume, dar mai vizibile în UE și SUA și legat de nivelul de dezvoltare și de lipsă mai mult timp a unor contraponderi.
      Nu m-am referit la persoane anume pentru că vectorul menționat generează regulat diverse personaje. Unele pot influența anumite evoluții mai mult decât altele, dar e mai important mecanismul de generare în sine și dinamicile celor 3 păduri. Adică, multe personaje sunt simptome, nu cauze.

      • Well, I thought so, but…

        Mi-ar place – poate v-aţi gândit deja – să scrieţi o carte prin prisma trioletului forestier de basm începând cu secolul XX, cu o analiză mai amplă. Şi m-ar interesa ce a stat la originea pădurii sau a celor trei tipuri ce se diferenţiază. Ideea cu raiul şi iadul ar merge, dar în viziunea catolică (doar) avem şi un purgatoriu în cele din urmă. Evident, nu mă aştept ca la o pildă să existe un corespondent la toate elementele ei… Nici nu mă aştept să confirmaţi ideea (eronată) lui M. Weber cum că protestanţii ar fi inventat capitalismul.
        Textul dumneavoastră merită expandat şi exploatat dincolo de valoarea unui articol în C/o.

        • Mulțumesc. În articolul următor mă voi referi la celălalt aspect major (chiar mai puternic) care – în combinație cu cel abordat in acest articol – a dus la o serie de excese ce trebuie corectate. Cu cărțile e mai complicat, mai ales că sunt și numeroși oameni inteligenți care nu mai au răbdare să citească multe pagini la rând din motive de genul descris in articolele Homo Cliens si Homo Iratus si A Treia Fundatie și nu se face mare lucru pe partea de contracarare prin politici publice, inclusiv din scoala, dar si dupa.

  7. Se pare că dvs, deoarece aveți dreptate într-o anumită privință, ignorați celelalte privințe. Să le luăm pe rând.
    Privința în care dvs. aveți dreptate: ajutoarele sociale trebuie acordate extrem de diferențiat, și în funcție de situații. Trebuie ca acordarea acestor ajutoare să nu afecteze nici voința individuală de a munci (trai neneacă pe banii statului) și nici perspectiva pieței muncii (un cost mai mare al muncii determinat pe de o parte de o ofertă mai scăzută datorită traiului pe banii statului, și pe de alta de taxele mai mari necesare pentru a furniza ajutoarele sociale). Mai există și o altfel de situație, reliefată pe site-ul Riscograma (acum se numește altfel): când salariul este așa de mic că nu ești motivat ca să-ți bați capul cu o slujbă permanentă – atunci mai bine primești un ajutor și mai și muncești la negru, pentru a ajunge la echivalentul unui salariu cu mai puțină bătaie de cap/muncă.
    Pe de altă parte ignorați o tristă realitate: 1% din bogații lumii posedă 90% din avuția mondială – deci resurse pentru a oferi ajutoare sociale celor în reală nevoie de ele există totuși; problema este că bogații sunt la butoane și pot evita cu ușurință promulgarea de legi pentru o astfel de taxare.
    Mai este și un alt aspect: tranziția. Și nu mă refer la eterna și fascinanta tranziție în care se află România de câteva sute bune de ani (tranziția de la feudalism la capitalism, de la capitalism la comunism, de la comunism înapoi la capitalism via feudalism/baronii locali).
    Mă refer la tranziția celui de-al Treilea Val, cum îl denumea Toffler: de la societatea industrială la cea Post-Industrială, care prin triada IA-Robotică-Imprimare 3D o să disloce masiv muncitorii celui de-al Doilea Val, cel al industrializării. De aceea UBI – Universal Basic Income/Venit Universal de Bază – va deveni necesar mai devreme sau mai târziu. Uitați-vă doar la https://www.gizmochina.com/2021/03/31/boston-dynamics-stretch-warehouse-logistics-robot-lift-boxes/, și nu e singurul.
    Iar dacă se invocă același mecanism ca la industrializare, în care mașinile și automatizarea au creat mai multe locuri de muncă decât au dizlocat, e cazul să fim mult mai sceptici în această privință.
    Chiar dacă am accepta acest argument, este de precizat că aceste locuri de muncă implică o educație mult superioară. Dacă în tranziția implicată de Revoluția Industrială, un țăran devenea muncitor, diferența de nivel educațional era minimă – alfabetizare, un mimim de aritmetică și fizică, în cazul tranziției industrial-Post-Industrial, un muncitor care monta niște cabluri ar trebui să devină un tehnician mecatronică, el ar trebui să aibă cunoștințe temeinice de fizică, electricitate, electronică, mecanică… iar un țăran care ar fi înlocuit de un tractor-robot, ar trebui să știe cum funcționează GPS-ul(după care se ghidează robo-tractorul), cunoștințe minime de programare, care să-i permită să modifice funcționarea, etc. …

    • Pentru Klopo Tare – Mă voi referi la aspectele menționate în următorul articol. Multe diferențe sunt din, păcate, mult mai naturale decât suntem înclinați să credem, iar un UBI poate avea sens în anumite situații, dar pur și simplu suntem, oricum, f departe de a ni-l permite (observați ce căderi de PIB și creșteri de datorii au fost în 2020 doar cu câteva luni de lock-down pentru oameni), iar motivația lui nu ar trebui să fie cea avansată frecvent în prezent.

    • Nu trebuie sa stii cum functioneaza GPS-ul ca sa conduci cu ajutorul lui o masina.

      Exista ferme automate, de altfel populare acum. Se pare ca iti poti controla vacile de la distanta, de pe laptop. Nu e perfect inca, dar pare sa functioneze. Sunt hranite si curatate de roboti si computere. Nu trebuie sa stii programare sau ceva, e la cheie. Practic esti un investitor care isi urmareste vacile. E ca un joc unde cresti ferma si numeri banii. In cativa ani poate deveni realitate, daca exista infrastructura, gen sa aduca cineva mancarea in anumit loc si sa o descarce. Trebuie sa se formeze niste lanturi, e problema de timp.

      Pe timpul lui Toffler lumea stia sa repare un radio, multe chestii faceau singuri. In mai multe carti „Small is beautiful” zice ca oamenii isi vor produce tot singur, vor repara singuri, vor deveni autosuficienti. Se pare ca adevarul e la mijloc. Nu trebuie sa stii cum functioneaza un tranzistor, iti poti alege nivelul la care vrei sa lucrezi fara sa intelegi ce e dedesubt.

      Dar daca comparam nivelul de cunostinte la aceasi varsta acum si 100 de ani in urma, probabil e acelasi, dar relevanta in contextul in care traia omul. Atunci stia in detaliu care e treaba cu calul, acum cam acelasi nivel are la un smartphone.

      • Am vazut cu ochii mei in Romania o ferma de porci fara nici un angajat, numai un paznic la poarta. Intrarea era interzisa – din motive sanitare – cu exceptia interventiilor pentru intretinere si/sau reparatii. In cazurile astea, echipa de interventie intra acolo ca intr-un laborator microbiologic, dus/ dezinfectie/ haine sterile, sculele pentru interventie trecute si ele prin proceduri de dezinfectie. Animalele alea cresc fara sa vada soarele, cu un spatiu nimin pentru fiecare dintre ele, spatiu in care nu se pot macar intoarce, Am venit acasa deprimat si ceva vreme n-am mai mancat carne…

        • Pentru PAFI: Sectorul agricol și cel zootehnic sunt puternic tehnologizate, intr-adevar, dar noi lucram si cu asociatii de fermieri si suntem inca departe de ce descrieti. Poate ati nimerit vreo zi de inspectie sanitara epidemiologica.
          Pe ansamblu, mai avem foarte mult pana la „padurea de aur ” pentru ca sunt enorm de multe aspecte care trebuie vazute in dinamica si la standardul cu care oamenii s-au obisnuit, nu la nivel de pura supravietuire o vreme. Pandemia arata foarte bine cat de mult mai avem pana acolo.

        • Sa mareasca spatiul pentru porci si sa le faca conditii mai bune, e o problema mai mult economica si de moralitate, decat tehnica. Idea ca tehnologic se poate, functioneaza si functioneaza bine.

    • Trăiți în Lalaland :)

      Da, în mod paradoxal automatizarea și robotizarea de fapt generează mai multe locuri de muncă Problema e mai degrabă de a găsi mână de lucruîn lumea în care oamenii știu că pot trăi confortabil fără a face nimic.

      Dezvoltarea indusrială nu duce le o creștere a calificării lucrătorului de pe linia de asamblare ci tocmai invers. Operațiile sunt mult mai simple și mai ușor de învățat. Muncitorul nu mai tebuie să știe să citească un desen tehnic. Mahoritatea lor sunt oricum incapabilisă o facă. Doar „aristroctația” muncitorilor ce lucrează prin secțiile R&D mai poate face asta :) Muncitorul de pe linie are pe margine liniei un monitor ce-i prezintă 3D subansambul la care lucrează. Poate să-l animeze, știe direct ce de ce scule are nevoie și nu mai trebuie să-și bată capul cu nimic. Chiar dacă multe operații pot și sunt robotizate e necesar de tot mai mulți oameni pentru că atât producția cât și productivitatea continuă să crească iar prețurile să scadă.

      Toffler era un biet idiot care n-a înșles nimic din trendul dezvoltării. Cine are curiozitatea să citească acum (absolut accidental acum câțiva ani, căutând altceva prin bibliotecă, am dat din nou peste „Al treilea val” și am răsfoit-o) aberațiile pe care le scria ăsta în anii 80 râde cu lacrimi. Omul a dat-o 100% pe lângă.

      • Toffler a scris ceea ce a scris in anii ’70-80.
        De cativa ani lumea futurulogilor intelectuali pentru publicul-tinta de umanioare a fost indundata de cartile noului guru – Yuval Noah Harari, specialist pe istorie medievala, promovat in vest, tradus si in romaneste, care este in mod vadit este cu intelegerea tehnologiei nici macar la nivelului lui Toffler. Viziunile apocaliptice si distopice primeaza la YNH si asta rezoneaza profund cu mentalul european.
        In schimb adevaratul futurulog cu predictii VERIFICATE, unul dintre inventatorii AI, faimosul Ray Kurzweil (acum director la Google) NU ESTE cunoscut in Europa, nici macar la festivaluri sau discoteci cu orgile Kurzweil.
        Lumea este la fel „de oarba” ca si Steve Wonder care a fost beneficiarul direct al inventiilor lui Ray Kurzweill (Edison no. 2 cum este cunoscut in America).
        Distractiv este ca exista o un alt numitor comun al celor trei futurologi mentionati.
        Dar o sa las cititorilor sa identifice numitorul comun.

  8. Pt Agora. Ce am încercat să arăt este tocmai că planurile mari nu au propriile legități și evoluții așa separat, ci se influențează profund reciproc. De aceea și trebuie mare atenție la articularea unor mecanisme (și la a nu lua doar unele componente fără a analiza ansamblul) pentru că abia atunci fac un amestec disfuncțional.

    • Multumesc pentru acest raspuns. Tocmai aceasta lipsa de simbioza intre planuri de la noi face ca de la un ciclu de guvernare la altul sa nu avem un progres mai evident, si nici sa tinem pasul cu ce intampla in alte tari apropiate noua care au avut rezultate mai bune. De aici reiese faptul ca rabdarea romanilor s-a cam tocit si ca au inceput sa apare tot felul de lideri auriti. Daca acum acest guvern nu intelege ca este nevoie de masuri dure si umbla cu fofirlica, nu vor castiga alegerile peste patru ani.

  9. daca e adevarat ce se aude ca 1% din lume detine 99% din bogatia ei, atunci avem problema doar cu o singura capra la 100vecini si suntem doar la 1% distanta de padurea de aur; si e foarte probabil ca cei 1% nici nu-s fiinte umane, ci vreun neam de reptilieni

  10. Interesant articolul dar din pacate abordarea este strict europeana si cu o viziune crestina transformata in secularista asupra iadului si raiului.
    Sunt ignorati toti oamenii de stiinta si artistii religiosi din perioada Renasterii si de mai tarziu, pana in ziua de azi.
    Am cazut si eu in capcana asta de a privi lumea numai prin lentile puse de reprezentanti laici de origine franceza, germana si rusa.
    Mimetismul cultural si politic din Europa de est atarna inca foarte greu ca balast intelectual.
    Mi-a luat mai mult de 20 de ani sa scap de balastul asta si inca nu sunt convins ca am reusit.
    Si descoperirile stiintifice recente inclusiv si mai ales ascensiunea fulminanta a AI nu fac decat sa ma convinga de cat de inapoiati dpdv tehnologic, cognitiv si filozofic sunt prea multi dintre intelectualii de factura umanista europeni pe de o parte si de rigiditatea si intoleranta abordarilor lor.

    • Pentru Durak: E bine ca macar dvs ati iesit din capcana la care va referiti. Eu, fiind mai inapoiat, va trebui sa ma mai zbat in ignoranta. Probabil ca tot de inapoiat ce sunt nu am inteles ce anume din articol considerati eronat si care ar fi adevarul superior pe care l-ati atins cu atat de multa agerime (cum nu am inteles nici ce legatura magistrala are Renasterea cu ultimul secol si nici cum mai exact as fi dat in mimetism cultural prin articol).

  11. Mulțumesc pentru articol, așezat și domol.
    Evoluția descrisă de dumneavoastră m-a dus cu gândul la evoluția agrară. Inițial o agricultură rudimentară cu folosirea animalelor domestice. Arama. Apoi motorizarea și dezvoltarea agriculturii pe scara larga. Argintul. Îngrășăminte, ingineria genetica, eficientizarea, tehnologizarea, toate au oferit un cadru de „bine” dpdv alimentar și manufacturier. Aur.
    E nivelul la care laptele industrial poate fi vărsat (sau oferit gratis) daca nu este vândut, pentru a nu intrerupe firul producției. E nivelul la care berea este vărsată pe camp (sau oferita gratis) pentru că e mai scump sa putrezească orzul in depozite. E nivelul la care se ard colecții de haine (sau se ofera gratis) decât să se intrerupa producția.
    Clar, e moment/nivelul la care mai bine se oferă oamenilor un venit minim garantat cu care sa cumpere produsele fabricate decât să se oprească „mașinăria”.

    E „aur”? Da. Cine dorește, poate să fie o parte a „sistemului” – se implica, învață și împinge „mașinăria”, o rafinează. Cine dorește, poate sa fie doar un consumator – se descurca doar cu asistenta sociala. Cine dorește să pornească propria „mașina”, devine antreprenor. Rolul statului este să mențină, pentru propria prosperitate, „mașina” in funcțiune. Sa o ajute, sa o „ungă”, sa ii unga rotitele, sa o impingă daca se înfundă pe drum. Dar sa o mențină funcțională. Altfel riscă rebeliunea.
    Am înțeles de ce ați dat exemplul US și Europei de Vest, pentru că acolo politicienii și-au înțeles rolul. Rolul lor este sa se asigure că „mașinăria” continua să funcționeze pentru liniștea și prosperitatea propriilor cetățeni. Au programele de ajutorare a industriei, de încurajare a comerțului, de protecție a produselor proprii. Dar sigur, o astfel de maturitate a fost câștigată în secole de acțiune.

    • Pentru Stefan: Multumesc pentru comentariu. M-am referit la UE si SUA pentru ca acolo se vede deja mai usor ca s-a depasit rolul initial si s-a mers prea departe in privinte importante si cu bataie lunga. Romania face parte din UE – si la noi responsabilitatea individuala si politicile publice de ascensiune au fost ignorate chiar si mai mult – majoritatea aspectelor de profunzime facute mergand in directia opusa (si pe fondul unor erori la care m-am referit in alte articole).

    • in cartea „Life 3.0” zice ca aceasta masinarie ar putea fi preluata de masini, ai, roboti. Iar noi oamenii am putea nimeri intr-un paradis, cum au animalele domestice (pisica) in care masina ne va da totul ce ne dorim. Pentru noi va fi un paradis, in care vom trai. Fiindca nu vom mai fi la acelasi nivel intelectual, vom atinge limita noastra, vom avea un alt interes. Zice ca ar fi unul din cele mai bune scenarii pentru noi.

      • @ion, da, buna anticipare. Personal nu am vreo problema cu asta, atâta timp cât AI-urile se modifica rapid conform cu dorințele și așteptările mele. Pentru că mă știu capricios, astăzi îmi doresc Netflix, mâine o carte buna. Că și pisica mofturoasa.
        Nu vom atinge limita, că și omenire. Ambiția și competiția sunt adânc săpate în ADN-ul nostru. Sigur, nu vom mai concura, probabil, pentru hrana și haine, primele nivele Maslow. Dar cu siguranță vom concura pentru celelalte nivele: nevoia de apartenență (conștientizată și exacerbată in aceasta perioada a pandemiei), recunoașterea socială (nu neapărat economică), dezvoltarea personala. „Elefantul” va rămâne în noi, vom rafina doar „călărețul”. Și nu e rău deloc.

        • Noi ca specie avem nevoie de aceasta competitie. E pentru a ne inmulti. Dar ceva poate merge mai departe, nici nu ne vom da seama asa cum pisicile sau vacile nu au nevoie sa mearga mai departe. Citeste cartea, e foarte interesanta.

  12. Lucian Bondoc:
    „În UE și SUA am ajuns mai toți să ne așteptăm la o evoluție continuă a „lumii”, inclusiv a noastră, spre mai bine.”
    Neamtu Tiganu (la Nevroza fake news):
    „UE are o particularitate, emite fake news si cind tace, nu numai cind ne vrajeste cu codoiul, nu numai cind ne povesteste ce bine a administrat pandemia, ce tare armata va avea UE, nu numai cind normeaza curbura castravetilor, nu numai cind a facut totul pt a realiza Brexit, ci si atunci cind se considera o organizatie democrata.”
    Sorin Ionita: „Lumea din stradă nu vrea informare, ci empatie şi garanţii.”

    cine mai sta sa faca distinctie intre solutii si proceduri ? la noi tocmai s-a inventat si procedura de spalat pe maini anticovid, in 30 de miscari, afisata pe peretii toaletelor ! numai ca procedura e doar un simplu standard, nicidecum o solutie, ba chiar adeseori o frana in solutionarea problemei; contra unei infectii, atat procedura cu antibiotice, cat si cea cu ceai de musetel sunt 100% corecte; ajungem ca functionarii, economistii, bancherii, politistii, magistratii, ecologistii, etc sa-i invete pe medici si ingineri cum sa-si faca meseria; societatea progresista e una in care cei meniti sa aplice proceduri se simt tot mai indreptatiti sa manipuleze si deciziile privind solutiile aplicabile, doar pentru ca se confirma ca stapanesc la perfectie procedurile; si astfel construim mecanismul social perfect, 100% functional pe butuci;
    In societate redistribuirea se produce oricum, chiar si fara sa o percepem ca atare;
    Problema pare a fi dezvoltarea burgheza (ca nu-i mai zicem socialism sau comunism) a industriei redistribuirii…

    • Pentru Prototipescu Fanel: Multumesc pentru comentariu. Redistributia se autoalimenteaza, într-adevăr, parțial „natural” dacă nu se intervine. Unul din motive este tocmai ce am prezentat in articol legat de nevoia de a interveni din ce in ce mai mult in padure odata ce ai facut-o o data, mai ales dacă nu ai o limită conceptuală bine definita. La alte motive ma vor referi si in articolul urmator.
      Trebuie insa inteles de noi toti (si cu atat mai mult de cei de la care se distribuie:)) limitele inerente a asa ceva si riscul major de escaladare daca nu se pareaza din timp si gradual, inclusiv prin politici culturale.

  13. Pentru Durak: În continuare îmi scapă legatura între ce spuneți și articol. Articolul nu priveste sau contesta in vreun fel faptul că sunt oameni de stiinta (si multi oameni inteligenti) credinciosi si nici nu sugereaza ca nu ar trebui sa fie cazul.
    Mai degraba e invers, arata ca preluarea de catre laicism a unor componente de la religie – reinterpretate simplist – a avut efecte negative serioase.
    Altfel, am o parere mult mai nuantata despre religiozitatea lui Darwin si motivele intarzierii la care va referiti, dar nu e relevant, oricum pentru tema articolului.

    • In articol este cred evidenta glisarea de la interpretarea crestina a raiului si iadului pe toboganul cu design marxist spre caderea din raiul lumesc si cred ca si cu adaosuri de interpretari de studii comportamentale.
      In interpretarea plina de bun simt din intelepciunea populara din Romania ascensiunea dar si caderea din raiul lumesc sunt distilate in expresia „roata vietii”.

      In asta consta cred o parte din balastul intelectual la care ma refeream.

      • Pentru Durak: O glisare excesivă spre stânga a fost, dar nu a mea – am descris doar (și credeam că am fost clar că nu sunt de acord) trenduri globale duse prea departe tocmai de glisarea respectiva, cu insuficiente contraponderi.

        • Daca asta este opinia dumneavoastra atunci sunteti prin definitia rezultata din practica din Europa continentala de vest un alt „dusman de clasa” anti-UE si un conservator periculos care trebuie marginalizat/ridiculizat/interzis/persecutat.
          Sau mai aveti iluzii ca ratiunea, pragmatismul si bunul simt o sa primeze in UE si ca UE este capabila sa se (auto)reformeze in contextul actual si pe termen scurt si mediu cel putin (pana la alegerile din Germania si Franta bineinteles in contextul continuitatii politice de asteptat)?

  14. Doua chestiuni as comenta.

    1. Mi se pare o schimbare de 180 de grade de la articolul precedent, in care se discuta predomina grija privind scaderea standardului de viata al alesilor la iesirea din functie, si articolul curent, in care se blameaza intoleranta la discomfort. „Sa iesim din frica de a cadea din cand in cand” nu include frica alesilor de a le cadea veniturile din cand in cand, de exemplu la 4 ani cand parasesc o functie temporara? Nu e contradictie cu ce sustineati anterior? Mi se pare ca operati o distinctie subliminala intre „societate” in general si diverse categorii speciale, pe principiul cumparator-vanzator. Noi ca societate sa fim mai spartani, dar atunci cand cumparam serviciile unor alesi publici sau a unor magistrati, de exemplu, sa ii rasplatim bine ca sa dea rezultate de calitate. Societatea-cumparator sa fie mai cumpatata, dar vanzatorul e liber sa ceara cat vrea, ca na, el isi vinde serviciile si e dreptul lui. Dar nu sunt si ei parte a aceleiasi societati spartane, n-ar trebui sa le cerem si lor mai multa cumpatare? Pentru ca, va spun sincer, mie nu-mi convine sa pic mereu de partea spartana si mereu cumpatata a societatii, in timp ce altii sunt mereu antreprenori.

    2. Va bazati mult pe argumente sociologice: asteptari ale societatii, laicism, cum s-a schimbat viziunea oamenilor etc. Aveti dovezi (studii/argumente) pentru acestea, dincolo de experienta dvs? De exemplu:
    – „laicismul (mai ales partea sa politică de stânga)mai ales partea sa de a tins să șteargă din tabloul responsabilităților societare oamenii care nu erau în zona de sus a societății”. Pe ce va bazati? I mean, dincolo de ultimii 5-10 ani cu occupy wall street si Twitter, laicismul si stanga au fost in principal asociate cu munca, iar munca inseamna responsabilitate. In comunism munceai pe rupte.
    – „Dacă cineva care nu e strict în nevoie primește ajutor, mai bine te plângi și ceri și tu.” De unde stim ca aceasta tendinta a crescut, si nu cumva a scazut fata de acum 100 de ani? Adica, dincolo de „ou sont les neiges d’antan” de pe Twitter, exista masuratori obiective?
    – „Fondul religios … și capitalismul occidental au temperat o vreme așteptarea de evoluție chiar continuă a lumii spre mai bine”. Dimpotriva, aici este exact pe dos. Capitalismul a venit de la bun inceput cu promisiunea (si realizarea) unei eficiente nemaivazute, practic a promis de la bun inceput raiul in lumea aceasta. Nu asta ne vind reclamele? Masina, frigider, masina de spalat, casa spatioasa, gadgeturi, prieteni, ia paduden si durerea dispare etc. Asta e raiul.

    Eu am impresia ca dvs construiti o istorie in spatele unor impresii de astazi, o istorie care nu e neaparat si adevarata. Fremenii de pe Arrakis erau pe vremuri oameni cumpatati si spartani, traind in conditii grele. Apoi dupa ce s-au dezvoltat si au cucerit lumea, s-au molesit, au devenit intoleranti la discomfort, fara responsabilitate individuala. Nu de asta de temea Muad’Dib? Nu asta e oare povestea pe care ne-o creati aici? Nu zic ca n-ar putea fi adevarata, dar pare cam prea simpla.

    • „mie nu-mi convine sa pic mereu de partea spartana si mereu cumpatata a societatii, in timp ce altii sunt mereu antreprenori”.
      Doriti o uniformizare a societatii, mancat de sub unghii, taiat unghille la sange sa nu gaureasca ciorapii sa nu trebuiasca sa fie inlocuiti?
      Prima reactie – v-as sugera sa va duceti sa traiti in Coreea de Nord.
      Vreti sa interziceti criptomonedele pentru ca pentru minarea lor se consuma mari cantitati de energie?
      Sugestia mea cu Coreea de Nord s-ar putea sa nu fie nici aia fezabila, ca aia folosesc criptomonedele pentru fentarea sanctiunilor UN/US/IK/EU etc.
      Sau aveti pur si simplu nostalgia timpurilor (cand toti eram mai tineri si mai frumosi si mai zvapaiati) frigiderului Fram la 110V plus transformator e la 220V separat si spagi la magazinele de electrocasnice si ferometal si de piese auto pentru Dacia?
      Sau poate doriti sa fiti ghidonat si nu ati gasit inca un cadru in societate pentru asta?

      • Nu ma refeream la nimic din ce ati zis, nu vad absolut nici o legatura. Vroiam doar sa sublinizez o contradictie a autorului. Si anume, cum se impaca articolul de fata, in care se argumenteaza ca nu e intelept sa ne asteptam la un progres material continuu, cu articolul anterior, in care alesii si alte categorii speciale erau totusi indreptatiti sa se astepte la un nivel de trai constant si dupa iesirea din functie. Pare cumva ca „responsabilitatea individuala” invocata difera in functie de destinatar. Omul de rand trebuie sa invete sa mai si cada, dar alesii si alti speciali nu, lor sa le asiguram o perna de puf sa la atenuam socurile. Well, pare destul de partinitor.

    • Pentru Kinn: Mulțumesc pentru comentarii.
      Legat de (1) – nu este nicio contradicție între articole. Au subiecte f diferite. Faptul că nu ar trebui tratate unele categorii de putere (tocmai cele mai democratice – parlamentari, primari, etc și care au și funcții temporare – care au avut foarte mult timp salarii și pensii mici și recent se reglase doar partea de salarii) diferit de categorii de putere cu funcții stabile (autorități de forță/justiție) care au primit deja din 2005 salarii și pensii peste medie (doar că au primit și posibilitatea unor excese care ar trebui eliminate) – este doar o chestiune de functionare logica și echilibrata a statului.
      Faptul că sunt crize pentru toți ce derivă din ciclicitatea economiei nu ar trebui să ducă la concluzia că e normal să mai creăm noi niște crize suplimentare la 4 ani pentru funcții de mare importanță pentru calitatea politicilor publice doar ca să-i învățăm mine pe aleși și să se călească. Am mai spus, dacă dorim să ne vărsăm oful, putem face multe lucruri care să se spargă tot în capul nostru în final (mai ales dacă percepem calitatea actuală medie a aleșilor ca fiind fără legătură cu dezechilibrul din 2005 și politicile din ultimii 30 de ani și le vedem legate de pensiile pe care nu le-au avut sau de salariile mai mari pe care le au doar de câțiva ani).

      Oricum, nu știu de ce aveți impresia că e plină România (sau UE) de spartani și nici de ce credeți că aleșii României provin din neant – ei nu pot fi prea mult peste media țării și nici prea mult sub media țării. Mecanismele de politică publică pot stimula o pondere mai mare din cei peste medie sau invers. La noi a fost mai mult invers.
      Asta nu înseamnă că nu militez pentru responsabilitate individuală peste tot, dar să știți că numărul e foarte, foarte important. Dacă marea majoritate a oamenilor ar fi deja așa cum păreți să credeți – nu ar fi România plină de gunoaie prin păduri și râuri indiferent de cum ar fi parlamentarii. Politica publică se face mai mult de sus în jos – dar dacă ea nu are în vedere fiecare individ, efectul nu va merge prea departe. Următorul articol s-ar putea să vă nemulțumească din același motiv, dar fără abordări care să țină cont de tendințele majorității oamenilor și preconcepții induse de politici eronate, nu se poate schimba mare lucru semnificativ și repede.

      Legat de (2), articolul se referă mai mult la aspecte culturale care – deși esențiale pentru succesul unei populații – nu se pot dovedi matematic ca atare decât prin tipare de abordări, efecte și identificarea celor mai logice conexiuni Am încercat să ofer mai multe exemple din fiecare – puteți avea, desigur, o altă părere.

      Aș preciza însă că nu se pune problema ca acum 100 de ani să fie invers pentru că acum 100 de ani nu erau politici sociale. Nu susțin să le scoatem – ar fi absurd – doar am explicat de ce trebuie o balansare și de ce lipsa componentei de obligații în orice discuție despre drepturi nu are cum să nu ducă la excese.
      Muncitul pe rupte în comunism la care vă referiți a ținut doar în faza revoluționară inițială – puternic talibană întotdeauna istoric. După, din păcate s-a migrat des spre zicem ca ei și facem ca noi. Aceasta nu pentru că românii ar fi leneși – milioane au arătat contrariul după 1989 și în străinătate și în țară (după cum mulți au rămas în abordări anterioare) – ci pentru că politicile proaste și lipsa de incentives pot duce ușor la comportamente cu inerții mari. Germania de est versus Germania de Vest și mexicanii din localitatea împărțită de frontiera SUA nu au apărut din senin, ci din greșeli de genul pe care încerc să îl explic în articol.
      Capitalismul a avut un rol și el (am spus de Homo Cliens în alt articol) – dar dreapta a legat sistematic progresia de muncă asiduă și consecventă, contrabalansând subiectul. Stânga a uitat aceasta pe drum din ce în ce mai des. Ce vedeți în ultimii 5-10 ani e doar ultima parte a unui drum gradual mult mai lung – de la un punct, astfel de lucruri ajung la punctul de amplificare și accelerare (e cumva echivalent cu ce se spune despre schimbarea climatică – tipping point).
      Aspectul din Dune – la care vă referiți – confirmă (mă rog, e o carte SF, dar pe acest aspect sunt perfect de acord cu dvs, doar că sensul argumentului îl văd diferit) ce spune articolul de fapt, nu invers. Viața e un joc continuu. Dacă te oprești din a juca responsabil, încep destul de rapid efectele de pe Arrakis – și asta începe să se vadă în prezent legat de evoluții inițiate de multe decenii. O să detaliez mai mult în articolul următor.

  15. „Faptul că sunt crize pentru toți ce derivă din ciclicitatea economiei…”
    Va recomand sa (re)urmariti cu atentie documentarul/seria de interviuri:
    – Inside Job (2010)
    – PBS Frontline The Untouchables (2013)
    si apoi sa ne spuneti cat de „naturale” si de „fair-play” sunt crizele, si, de asemenea, de ce „actorii de varf”(persoane private si institutii private si de stat) scapa basma curata ca sa mai inventeze diverse „derivatives” in drumul nestingherit spre urmatoarea catastrofa „naturala”.

    „…trebuie o balansare și […] lipsa componentei de obligații în orice discuție despre drepturi nu are cum să nu ducă la excese.”
    De acord cu balansarea, dar, personal, as sustine o „carta a obligatiilor” doar cand actorii mentionati mai sus sfarsesc dupa gratii pentru multi ani si cu averile extinse confiscate.

    • Pentru „Balans”: Ciclicitatea crizelor în capitalism chiar sunt inerente modelului – aspect recunoscut și de marxiști, doar că derivând concluzii diferite cu privire la „soluții”. În articol, tocmai asta spun – că s-a modificat modelul obișnuit încă din 2008. Așa, speculatori sunt tot timpul, și în afara perioadei unei crize. Problema descrisă în articol se reflectă la toate nivelurile, numărul de oameni tentați spre abordări speculative fiind în creștere, raportul drepturi-obligații (inclusiv responsabilități) fiind, într-adevăr, important peste tot. Nu am susținut altceva.

      • @Lucian Bondoc
        „Așa, speculatori sunt tot timpul, și în afara perioadei unei crize.”
        Da, si nu au decat sa fie, DAR fara a „incuraja” si accelera umflatul „bulelor”, si-apoi sa cerseasca mila de la tiparnita politrucilor aserviti si/sau incompetenti(dupa ce o viata se bat cu toate caramizile disponibile in piept ca ei sunt capitalisti), care sa-i ascunda dupa scuzele „system’s health/too big to fail”.

        „Problema descrisă în articol se reflectă la toate nivelurile, numărul de oameni tentați spre abordări speculative fiind în creștere…”
        Apropo balansare drepturi-obligatii: una-i un „hedge fund” cu $x/xy/xyz miliarde in portofoliu, si alta-i un amarat cu cateva $zeci/sute de mii intr-o proprietate pe care o plateste in 30 de ani.
        E ca si comparatia „drepturi vs. obligatii” intre un primar ales si un cetatean al aceluiasi oras(fara functie in administratia orasului).
        E vorba de diferenta enorma de impact asupra vietii de grup intre cei doi, diferenta ce TREBUIE exprimata fair-play in balansul „drepturi-obligatii(restrictii)” si „carrot & stick”.

        In ce ii priveste pe speculatori(si pe aservitii lor din sist de justitie), pe astia nu i-a votat nimeni, ca pe domn’ primar, dar, la fel ca el, au impact asupra bunastarii grupului (prea) mare pentru a fi lasati nepedepsiti sa se joace azi de-a capitalistul, maine de-a socialistul, in timp ce restul(ui) plateste oalele sparte de speculatori si i se repeta ad nauseam ce cool si fair-play e capitalismul si democratia(si sunt, dar NU fara consecinte GRAVE pentru toti aia care le sapa gropile).

        • Pentru Balans: Am tot repetat că responsabilitate trebuie să fie (și lipsa ei sancționată ferm) pentru toți. Nici mie nu mi se pare deloc în regulă să fie sancțiuni slabe sau deloc legat de criza din 2008. Pe de altă parte, un „amarât” cu o proprietate de sute de mii de dolari nu e așa amărât, un hedge fund nu face deloc automat speculații, cum păreți să credeți – și dacă face – nu de la „amărâți” ia banii – , nu știu ce super drepturi credeți că are un primar (în afară de posibilitatea de a specula poziția de putere, mai ales dacă avem politici publice eronate, de vărsat oful cum am avut și avem noi și păreți să susțineți și dvs) dar dincolo de asta, vedeți vă rog răspunsul la Kinn.

          • „…un „amarât” cu o proprietate de sute de mii de dolari nu e așa amărât..”
            In caz ca nu a fost clar, m-am referit la amaratul/amaratii care nu au ajuns la finalul celor 30 de ani.
            Iar alaturarea celor doua exemple(hedge fund-amarat) am facut-o pentru a se intelege lipsa de balans in cazul:
            a) influentei efective/reale asupra macroeconomiei(participare efectiva si activa in initierea si umflarea in mod pagubos a diverselor bule)
            b) mijloacelor/instrumentelor/educatiei necesare pt a anula/micsora paguba produsa de a)
            ========

            „…un hedge fund nu face deloc automat speculații, cum păreți să credeți – și dacă face – nu de la „amărâți” ia banii…”
            Va inselati:

            „Hedge funds are still largely unregulated. They can make investments without scrutiny by the Securities and Exchange Commission. Unlike mutual funds, they don’t have to report quarterly on their holdings. That means no one knows what their investments are.[…]

            How They Caused the Financial Crisis
            In 2001, the Federal Reserve lowered the Fed funds rate to 1.5% to fight the recession. During the stock market downturn, investors sought out hedge funds to gain higher returns. Low-interest rates meant bonds delivered lower results to pension fund managers. They were desperate to earn enough to cover their expected future payments. As a result, massive amounts of money poured into hedge funds.

            As the economy improved in 2003 and 2004, more money flowed into these funds. Managers created riskier investments to gain an edge in a very competitive market. They increased their use of exotic derivatives, such as mortgage-backed securities. These were based on bundles of mortgages and were very profitable.

            Low-interest rates also made payments on interest-only loans affordable to many new homeowners. Many families who couldn’t afford conventional mortgages flooded the housing markets. As demand for the mortgage-backed securities rose, so did demand for the underlying mortgages. Banks had become big investors in hedge funds with their customers’ deposits. The large banks created their own hedge funds. That had been illegal until Congress revoked the Glass-Steagall Act revoked in 1999. As a result, banks put pressure on their mortgage departments to lend to anyone and everyone. They didn’t care if the loans defaulted because they sold the mortgages to Fannie Mae and Freddie Mac.”
            https://www.thebalance.com/how-hedge-funds-created-the-financial-crisis-3306079
            =========

            „…nu știu ce super drepturi credeți că are un primar..”
            1. primar e doar un exemplu la intamplare
            2. nu stiu sa existe vreun tablou CLAR pt Ro cu defalcari pe functii(alese si ne-, „temporare” si „permanente”), din care orice gheorghe sa inteleaga usor balansul (sau lipsa) intre drepturi si obligatii/restrictii
            3. paralela intre cele doua binomuri „primar-cetatean” si „hedge fund-amarat” am facut-o strict pt a evidentia ca in cazul emiterii vreunei „carte a obligatiilor”, aceasta trebuie sa tina seama de IMPACTUL REAL MACRO

            • Pentru Balans: Faptul ca hedge funds sunt mai putin reglementate, nu inseamna ca majoritatea ar investi asa speculativ cum pareti sa considerati. Conceptul si provine de la o diversificare a riscului, nu concentrare pe o dimensiune anume.
              Unul din motivele pentru care criza 2008 a fost gestionata cum a fost gestionata a fost si acela ca presiunea politica anterioara a fost spre reducerea normelor prudentiale tocmai pentru largirea artificiala a accesului la finantare bancara. Faptul ca foarte multi oameni au imprumutat bani pe care era putin probabil sa-i poate restitui la primul hop tine tocmai – in parte – de vectorul mentionat in articol care e unul politic, nu economic. Nu, nu cred ca cineva trebuie sa aiba mai multe obligatii doar pentru ca e plasat mai sus. Sanctiunile sunt presupuse a tine cont in practica (la individualizare efectiva) de efectul unei incalcari si aici mai trebuie lucrat, intr-adevar.

    • OK. Si cine scrie o carta a obligatiilor?
      Vreti sa spuneti ca protectia consumatorului este quasi-inexistenta si ca institutiile din UE sunt doar niste forme fara fond?
      De ce spun doar UE; in America si UK protectia financiara in cazul dovedirii in instanta a unui rau nu are limite de sus.
      Sau ca ideea derivativelor este doar marginala fata de impulsul guvernelor de atunci si din US si din UK sa aiba toti o casa/apartament pe care sa nu au cum sa il poata plati, sa se dea adausuri la ipoteca de 25% sa isi cumpere si mobila noua si o vacanta cu toata familia in sudul Meditaranei sau in Caraibe?
      Totul urmat de scaderea drastica a preturilor proprietatilor plus diferente negative intre valoarea curenta fata de valoarea de cumparare a proprietatilor si transformarea celor care au economisit in niste idioti care nu mai au dobanzi nici cat sa acopere inflatia.
      In UK era Gordon Brown de la Labour care a spus in parlament ca a reusit sa anuleze ciclul capitalist de boom-and-bust!
      Cine a vandut gogosi si iluzii populatie, nu politicienii de stanga? Sau bancile care au luat imprumuturi garantate prin … derivative?
      Sau poate fondurile de pensii si mutuale din Germania, Franta si Elvetia care nu investesc in actiuni ci prefera obligatiuni platite (6-8% dobanda) in final de populatia pauperizata si cu somaj crescut pana la 20% pentru tineri care nu au nici un viitor si voteaza pentru partide radicale de stanga sau dreapta din disperare?

      • Pentru Durak: Nu sunt sigur că înțeleg la ce vă referiți – ce anume contraziceți din articol sau comentarii?

  16. @Lucian Bondoc 13/04/2021 At 10:26

    „Nu, nu cred ca cineva trebuie sa aiba mai multe obligatii doar pentru ca e plasat mai sus. ”

    Mai multe? Au mai putine spre deloc.
    Or fi ei/ele „sus” (persoane fizice „ascunse” in spatele ideii de „hedge fund”), dar conteaza cum ajung/au ajuns si cum se mentin, nu? Ca doar de-aia vrem „stat de drept (si nu de drepti pt unii si de stramb pt altii)”.

    Va place rolul de „avocatul diavolului” de dragul dialogului sau ideea Dvs. de echilibru „drepturi-obligatii/restrictii” nu considera fair-play-ul si transparenta (ceruta amaratului, dar nu si „hedge fund”-ului) ca factori principali in stabilirea echilibrului/balansului (mai ales intr-o societate care trambiteaza democratia, domnia legii si statul de drept; sau nici astea nu includ fair-play si transparenta?) ?

    Ori poate considerati ca ideea de „hedge fund” si instrumentele netransparente/derivatives (link hotnews mai jos-proaspata din martie2021) ca fiind existente intr-un vid economic/juridic/moral, si astfel privilegiate in drepturi, dar fara obligatii?
    https://economie.hotnews.ro/stiri-burse-24730340-cum-pierzi-20-miliarde-dolari-doua-zile-detalii-implozia-archegos.htm

    „Hwang devenise cea mai mare „balenă” – jargon financiar pentru cineva care are o prezență dominantă pe piață fără să fie vizibil la suprafață. Intenționat sau nu, Archegos nu a apărut niciodată în declarațiile fiscale care dezvăluie deținătorii acțiunilor listate pe bursă.[…]
    Hwang a folosit „swap”-uri, un tip de instrumente financiare derivate care permit unui investitor să acumuleze câștiguri sau pierderi dintr-un activ fără să îl dețină direct. Acest lucru a ascuns atât identitatea sa cât și dimensiunea pozițiilor sale. Nici măcar companiile care i-au finanțat investițiile nu aveau o imagine globală asupra expunerii acestuia.”
    =============

    „…nu inseamna ca majoritatea ar investi asa speculativ cum pareti sa considerati.”

    Cate(ca numar si procent) au contribuit la 2008? Nu stiu(lipsa lor de transparenta) si nici nu e important.
    De ce?
    Pentru ca:
    – e de ajuns ca 1-2 „jucatori de varf” sa o „rasoleasca” si
    – LIPSA DE TRANSPARENTA SI FAIR-PLAY ca urmare a legislatiei permisive(cu „hedge funds”, nu cu amaratii).

    „Bear Stearns was a bank brought down by two of its own hedge funds.[…]
    The Federal Reserve lent JP Morgan Chase the funds to purchase Bear and save it from bankruptcy. But that signaled markets that the hedge fund risk could destroy reputable banks.
    In September 2008, Lehman Brothers went bankrupt for the same reason. Its investments in derivatives caused it to go bankrupt. No buyer could be found.” (din linkul de la comentariul meu anterior).
    ========

    „…presiunea politica anterioara a fost spre reducerea normelor prudentiale[…]…vectorul mentionat in articol care e unul politic, nu economic.”

    Nu stiu daca a fost DOAR „presiunea politica…spre reducerea normelor prudentiale”.
    In SUA:
    – dupa cum zicea Robin Williams, politicienii ar trebui sa aiba pe haine logo-urile sponsorilor (de campanie), precum soferii de curse de masini, ca sa se stie cine-i are-n lat
    – „revolving door”.

  17. Dl autor ma obligă, fie și la vîrsta-mi deloc fragedă, sa fiu din nou elev.
    Accept cu surprindere, dar și plăcere, asemenea postură!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro