joi, martie 28, 2024

Pandemia, stările excepţionale şi condiţia libertăţii

Şi dacă pandemia pe care o traversăm  marchează sfârşitul lumii din  care venim ,marcând debutul unui alt regim politic şi juridic? Iată  întrebarea pe care devine imposibil să o evităm, pe măsură ce intervalul  de existenţă al acestei crize sanitare se extinde. O  altă disciplină a ,vieţii, creată şi impusă de state prin măsurile lor, este pe cale să se nască. Iar această  nouă normalitate  presupune, invariabil, apelul la stări excepţionale, la delegarea legiferării către puterea executivă şi la creşterea capacităţii de a îngrădi  exerciţiul unor drepturi şi libertăţi. Ca niciodată în epoca de după lichidarea totalitarismelor, individul este confruntat cu această perspectivă  a autorităţii ilimitate şi atotputernice.

           Refuzul  politicii prudenţei, a lucidităţii şi a responsabilităţii asumate conştient a subminat garanţiile constituţionale pe care democraţia se sprijină.  Politica fricii şi a înspăimântării nu mai acceptă check and balances şi nu mai admite înterogaţia şi scepticismul. În acest climat  ce se hrăneşte din  iraţionalitate şi din evocarea constantă a bolii şi morţii calmul  este privit ca suspect. Domnia legii, cu ale sale  mecanisme instituţionale,  pare desuetă.

          Stările excepţionale şi delegarea legislativă sunt instrumente ce,  utilizate îndelungat şi în absenţa unei cenzuri credibile din partea puterii judecătoreşti şi a curţilor constituţionale, erodează  ireversibil fundamentele ordinii democratice .Puterea executivă devine arbitru şi jucător, ea nemaifiind  obligată să respecte regulile prudenţei constituţionale.

          Lecţia postbelică a democraţiilor occidentale pare uitată, acum. Este necesar să nu renunţăm la acel criteriu al proporţionalităţii: măsurile de  restrângere  a  exerciţiului drepturilor trebuie  gândite astfel încât ele să  răspundă  pericolelor invocate în adoptarea  lor. Fără  această proporţionalitate, restrângerile riscă să  afecteze, dramatic, drepturile şi libertăţile însele.  Libertatea este ameninţată, juridic, graţie acestui mecanism.

          Cât despre stările excepţionale, ( prelungite în atâtea societăţi fără ca  extinderea lor să mai fie socotită ca neliniştitoare  politic) ele introduc în viaţa societăţilor arbitrariul  permanent. Stările excepţionale întăresc  statul în conştiinţa atotputerniciei sale şi-i reduc pe cetăţeni la  condiţia de supuşi. Iată una dintre temele de reflecţie pe care  politica prudenţei este chemată să le reintroducă în conversaţia publică.

          Statul- salvator, cel care recurge la discursul înfricoşării, nu este statul atent îngrădit la care visau Părinţii Fondatori americani. El este, din ce în ce mai mult, dominator şi despotic, pregătit să  invadeze domenii care îi erau interzise, până de curând.

          Venerarea oarbă a puterii statului şi abandonarea oricărei rezerve critice sunt inseparabile de sensibilitatea politică pe care s-a  fondat totalitarismul.  Dincolo de criză, dincolo de pandemie, este  important să reafirmăm câteva adevăruri elementare. Menirea statului nu este aceea de a organiza fericirea, ci a a veghea, atent şi eficace, la îndeplinirea atribuţiilor sale limitate. Politica prudenţei, atentă la dialog şi la liberul-arbitru, este alternativa la generalizarea fricii. Drepturile şi libertăţile nu sunt concesii ale statului, ci parte din  patrimoniul natural al oamenilor.

          Încercările prin care trecem nu ne pot face să uităm condiţia noastră definitorie, aceea a libertăţii. Contractul dintre stat şi cetăţean  îşi are clauzele sale: guvernarea trebuie să fie bazată pe consimţământ şi pe domnia legii, iar nu pe arbitrar.  Responsabilitatea celor ce se simt liberi este temelia solidă  pe care nu o putem  abandona, niciodată. Alternativa este  despotismul, cu a sa ordine de cazarmă entuziastă.     

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Cred că este multă ipocrizie în tema aceasta dureroasă a Libertăţii. Cel mai mult se lamentează progresiştii şi marxiştii, tocmai ei care luptă prin orice mijloace contra democraţiei clasice( rod al capitalismului….) care tocmai asta a garantat: Drepturile şi libertăţile civile.

  2. Sa fim si mai directi si sa observam ca prelungirea permanenta a starilor de urgenta sau de alerta (in practica diferenta dintre cele doua s-a dovedit nesemnificativa) este calea care duce la globalismul totalitar, un foarte vechi proiect al unor minti pretins (i)luminate.

  3. Inca un articol din aceeasi serie propovaduirii „libertatii”, in dauna procedurilor obligatorii instituite de guverne pentru limitarea efectelor pandemiei. Si cu aceleasi greseli de logica. Pai, daca ne-am imagina ca guvernele nu ar fi facut nimic (nu ar fi luat nici o masura de ingradire a libertatilor fundamentale), atunci populatia s-ar fi revoltat pentru ca numarul deceselor ar fi fost probabil inzecit mai mare, daca nu si mai mult, si ar fi spus ca guvernele sint de vina ca nu au luat masuri, si ar fi cerut masuri. Asa, daca guvernele au luat masuri (altele mai bune nu se puteau lua), populatia (inclusiv dvs.) intreaba revoltat ca de ce s-au luat masuri… Oricum am da-o, tot nu este bine… Vorba mottoului d-lui Plesu: nici asa, nici alminteri.
    Eu cred ca este deja clar modul de actionare pentru viitorul apropiat, care actiune va duce si la revenirea la legalitatea zilnica: trebuie obligata toata populati sa se vaccineze, cu cele mai bune vaccinuri la indemina in prezent, si de-abia dupa finalizarea acestei actiuni ar exista posibilitatea sa se iasa din diferitele stari de alerta sau urgenta. Vaccinarea este, crd, inca cvasi-obligatorie pentru copii mici, pentru multiple boli infectioase (nu stiu cum este acuma, dar parca pe vremea comunismului trebuia aratat un certificat de vaccinare completa a copilului la inscrierea in clasa intii. de ce nu ar fi obligatorie si vaccinarea antiCovid, care, dupa cum s-a vazut deja, pe milioane de persoane vaccinate, nu produce decese, si aproape deloc efecte secundare?!

    • Cred ca nu prea ati inteles ideea din aceste randuri. Nu este vorba despre măsurile pe care le-au luat guvernele pana acum, ci de invocarea in viitor a acestei pandemii pentru a impune constrângeri in mod constant. Nu credeti ca se poate? S-a văzut de altfel cum in democrațiile consolidate guvernele nu au luat măsuri care să constranga. Dimpotrivă, astfel de măsuri draconice au fost luate de obicei in fostele state comuniste sau cu un trecut totalitar. Poate aveti ocazia să comparați discursurile șefilor de state si guverne din Vest cu cele ale șefilor din Est atunci cand anunțau un nou lock down, si veti vedea diferente enorme de abordare.

    • N-ati inteles ideea din aceste randuri. Nu este vorba de masurile luate de guverne pana acum pentru oprirea infectiilor, ci de invocarea in viitor a pandemiei pentru a impune constrangeri in mod constant. Vi s-ar părea normal? Urmăriți discursurile politicienilor vestici atunci cand anunțau un lock down, si pe cele ale celor din est, si veti vedea diferente mari de abordare, de empatie, de limbaj. De obicei măsuri dure au fost luate în fostele state comuniste sau in cele in care exista un astfel de regim.

    • Eu cred ca este deja clar modul de actionare pentru viitorul apropiat, care actiune va duce si la revenirea la legalitatea zilnica: trebuie obligata toata populati sa se vaccineze, cu cele mai bune vaccinuri la indemina in prezent, si de-abia dupa finalizarea acestei actiuni ar exista posibilitatea sa se iasa din diferitele stari de alerta sau urgenta.

      Ce-o fi insemnind „legalitatea zilnica”…?!?!

      OK, o obligam. Instauram dictatura, ca am mai avut asa ceva si stim cum e. Un nou Experiment Pitesti, daca e nevoie, ca la sadism nu ne intrece nimeni. Dar despre cite doze e vorba? Una? Doua? Trei? Patru? Patruzecisipatru?
      Si cit des ne vaccinam? La 3 luni? La 6 luni? la un an?
      Garantezi tu (sau altcineva) ca daca toata lumea se vaccineaza pina la sfirsitul anului, de la 1 ianuarie 2022 se incheie circul si revenim la o viata fara restrictii sanitare? Iar daca nu revenim, esti de acord sa fii tratat exact ca dictatorul Ceausescu pe 25 decembrie 1989?

      Cum procedam daca se descopera un nevaccinat pe undeva prin Amazonia, sau printre papuasi dupa ce am zis ca toata lumea a fost vaccinata?

  4. „Dincolo de criză, dincolo de pandemie, este important să reafirmăm câteva adevăruri elementare.”
    Sunt pe deplin de acord cu opinia domnului Ioan Stanomir. Este timpul ca guvernul României să adopte măsuri mai ferme, asemenea guvernelor celorlalte state membre UE în vederea introducerii Certificatului Verde.
    https://www.agerpres.ro/sanatate/2021/09/07/timis-un-tanar-cu-covid-19-salvat-de-medici-a-decedat-dupa-ce-s-a-externat-pe-proprie-raspundere–775339

    Dincolo de tragedia personală, omul acesta (la cel din articol mă refer), asemenea altor „antivacciniști” și „independentiști”, „spirite libere – flower power”, a risipit nu doar banii mei și ai cetățenilor contribuabili la bugetul național, dar a ținut ocupat un pat de spital și 35 de cadre medicale, de efortul cărora și-a bătut joc. Toate acestea puteau fi dăruite unui alt pacient care ar fi vrut să trăiască, iar domnia-sa, dacă a fost decis să-și ia viața, și-ar fi putut cumpăra o sfoară. Ar fi fost mai ieftin și nu i-ar fi implicat pe alții.

    În numele celor care vor să trăiască, guvernul Rămâniei are obligația să apere dreptul la viață și sănătate al cetățenilor. Pentru aceasta, este necesar să afirmăm adevărul elementar că măsurile actuale sunt mult prea relaxate în raport cu dinamica îmbolnăvirilor.

    Acum! Este necesar ca autoritățile responsabile, lucide și prudente să ia măsurile necesare, inclusiv restrictive, pentru a proteja sănătatea cetățenilor României! Altfel, costurile sociale, înțelegându-le și pe cele privind libertatea și democrația, sunt mai mari!

    • Acum! Este necesar ca autoritățile responsabile, lucide și prudente să ia măsurile necesare, inclusiv restrictive, pentru a proteja sănătatea cetățenilor României!

      Foarte corect!

      Am dreptul protejat de Constituție de a fi protejat de cei neprotejați prin forțarea neprotejaților să utilizeze protecția care nu îi protejează pe protejați.

      • Știu că pare cinic ceea ce am scris mai ‘nainte, dar dreptul dumneavoastră protejat prin Constituție se întinde până în punctul în care aduce atingere drepturilor celorlalți cetățeni.

        …Așa cum am scris în exemplul despre dreptul la liberă circulație și traversarea străzii pe culoarea roșie a semaforului.

    • Dincolo de tragedia personală, omul acesta (la cel din articol mă refer), asemenea altor „antivacciniști” și „independentiști”, „spirite libere – flower power”, a risipit nu doar banii mei și ai cetățenilor contribuabili la bugetul național, dar a ținut ocupat un pat de spital și 35 de cadre medicale, de efortul cărora și-a bătut joc. Toate acestea puteau fi dăruite unui alt pacient care ar fi vrut să trăiască, iar domnia-sa, dacă a fost decis să-și ia viața, și-ar fi putut cumpăra o sfoară. Ar fi fost mai ieftin și nu i-ar fi implicat pe alții.

      Nici „omul acesta”, nici parintii lui si nici ceilalti contribuabili nu au cerut vreodata sa intre in kolhozul asigurarilor medicale de stat si nici nu i-a intrebat cineva vreodata daca vor sau nu sa faca parte dintr-un sistem garantat falimentar, la fel ca tot ce e in miinile birocratilor statului. Comunismul si viata in comun sint mizerabile, si noi, romanii, ar trebui sa stim asta. Au fost constrinsi de o lege totalitara sa plateasca statului corupt – luna de luna, toata viata – taxe de asigurari sociale in cuantumuri stabilite de birocrati incompetenti, indolenti, corupti si, uneori, chiar sadici. Birocrati care, ulterior, stapini autoritari si discretionari peste banii tuturor, sub pretextul binelui colectiv pe care tu l-ai submina prin comportamentul tau inadecvat de om care se crede LIBER, incearca sa-ti restringa libertatile, sa-ti controleze viata, gindirea, hrana, tratamentele medicale, aerul pe care il respiri, expunerea la lumina directa a Soarelui, libertatea de miscare si relatiile sociale pina la cele intra-familiale, exact ca un proprietar de ferma zootehnica, a carui principala grija e sa minimizeze costurile cu intretinerea animalelor din grajduri si sa maximizeze profiturile de pe urma exploatarii lor.

      Iar daca le-ai tulburat tihna salariatilor din sistem si au fost in situatia sa-ti ofere o data in viata serviciul pe care pretind ca il ofera GRATUIT (!) tuturor asiguratilor, iti scot ochii pretinzind ca esti costisitor, ca risipesti banii altora, ca blochezi resurse, ca iti bati joc de sistem etc. si iti recomanda sa te… spinzuri. Grija fata de om dusa la extrem.

      Te plingi ca omul acela a risipit banii tai și ai cetățenilor contribuabili la bugetul național? De ce nu iesi din sistem daca esti nemultumit de modul cum functioneaza? Pentru ca nu poti. Asa cum nu pot nici eu, care nu am avut in toata viata nici macar o zi de concediu medical, in spitale am fost doar in vizita de citeva ori, iar la doctor pur si simplu nu ma duc desi, fiindca veni vorba, viroze respiratorii, unele chiar oribile, am avut cam o data la 6-7 ani. Experienta altora mi-a aratat ca de o gripa scapi in 7 zile daca iei medicamente, iar daca nu iei nici un medicament treaba poate sa dureze pina la o saptamina. Singurul medicament pe care l-am avut vreodata in casa e aspirina. Cu alte chimicale refuz sa am de-a face. Y compris vaccinuri. Nu am beneficiat niciodata nici macar de cel mai insignifiant serviciu medical gratuit (!) oferit de statul roman, dar tu, Constantine, ai risipit din banii mei ori de cite ori ai fost la un doctor sa te plingi ca te doare in vreun cot. Si tot tu cu gura mare.

      P.S.
      Cind mai intilniti comentarii care contin violente de limbaj de genul:
      domnia-sa, dacă a fost decis să-și ia viața, și-ar fi putut cumpăra o sfoară. Ar fi fost mai ieftin și nu i-ar fi implicat pe alții.
      puteti fi siguri ca asa au fost instruiti autorii acestora sa se exprime. Sint platiti si trebuie sa scrie asa cum le-au spus specialistii la cursurile de formare.

  5. Ma intreb daca dl Stanomir s-a vaccinat , altminteri acesta ” politica fricii şi a înspăimântării …. acest climat ce se hrăneşte din iraţionalitate şi din evocarea constantă a bolii şi morţii ” ar trebui sa nu il afecteze prea tare. Ar trebui sa fie o etapa depasita.Aceasta politica nu mai are efect azi ca si aceea de a pune fotografii groaznice pe pachetele de tigari. La inceput ma afectau , acum nici nu ma mai uit la ele, imi sunt indiferente… ca si anunturile zilnice ale Grupului Strategic cu privire la starea pandemica. De ce ? Am facut ce am putut ,m-am vaccinat, ma feresc de aglomeratii mari, port masca ,ma spal des pe maini, in rest viata trebuie sa decurga normal, altminteri o luam razna inainte de a ne intalni cu covidul.
    Am stat la mare 3 saptamani si la munte alte doua in hoteluri din Romania unde nicaieri in interior nu se purtau masti (desi legea o cere!), am umblat prin aeroportul Otopeni, am zburat cu avionul, etc. Nu am patit nimic , fiind vaccinat, insa il intreb pe dl. Stanomir ce ar face un stat, ce ar face domnia sa daca ar fi prim –ministru, daca cetatenii nu respecta legile statului atat privind starea pandemica, cele rutiere, aruncatul gunoaielor oriunde, si numeroase altele?O populatie care nu se vaccineaza pur si simplu din prostie larg raspandita pe aici si pe mapond (o boala mult mai grea decat covidul), dar care taie padurile si arde gunoaie si deseuri toxice intr-o veselie . Ce –ar face aici? In Franta ,in Italia nu mai intri nicaieri ,nici macar nu poti intra in cladirea unde lucrezi daca nu ai pasaportul verde. Ar adopta acelasi masuri zise “dure” sau ar lua masuri lautareste dupa ureche cum face guvernul Romaniei si mediocrul sau prim-ministru? Dle Stanomir scrieti despre “condiţia noastră definitorie, aceea a libertăţii”, dar prostii, mediocrii care abunda in Romania nu au nevoie de libertate, sper ca sa intelegi asta. Libertatea este asipratia suprema a unui fiinte umane, insa nu are nici o valoare daca acea fiinta umana nu se respect pe ea si pe altii si mai ales gandeste prin delegatie- prin altii adica prin presa, facebook, si alti influenceri. O fiinta umana pentru care altii gandesc pentru ea si o influenteza ingurgitand fara discernamant ce i se spune , nu mai este libera.

  6. Teorii, in practica statul este o dictatura oricare ar fi el. Fiindca ii delegam dreptul de a utiliza forta. Parlament, justitie … astea nu functioneaza, ai sa obtii dreptate poate peste ani de zile dupa ce ai sa cheltui o caruta de bani. Nu te poti baza pe justitie, chestii simple gen, nu ti-a platit chiriasul chiria in justitie pot dura ani de zile si sa coste mult mai mult decat acea datorie. Votam nu stiu ce votam, e doar o traditie, pana la urma se regrupeaza sau legile sunt facute sau interpretate cum vor ei.

    Lumea se va adapta. In unele tari mai sunt proteste … dar vor face putin galagie si vor fi uitate. Sunt prea multi de fapt la care le convine ca sa-i hraneasca fara sa faca mare lucru. Iar guvernarea a invatat foarte bine ca dai ceva la o parte ei cu 2 maini de la toti si va fi liniste.

    Teoretic va fi libertate, constitutie, dar practic, o sumedenie de exceptii, interpretari, regulamente interne, proceduri, si se vor pune piedici birocratice si financiare astfel incat sa nu poti face ce doresti. Teoretic puteai pleca si din tarile comuniste, aveau pe hartie o legislatie cu libertati, practic nu se putea.

  7. Tot citesc si re-citesc textul acesta si nu imi vine sa cred ca este scris de un profesor de drept constitutional !
    Dl Stanomir uita, pur si simplu, ca legile guverneaza totul, inclusiv instituirea starilor exceptionale sau de urgenta, ca si prelungirea acestora….
    Nimic din cele ce-l deranjeaza pe domnia-sa la modul in care statul gestioneaza pandemia nu este in afara legii. A fost (cand PSD si Renate Weber s-au adresat Curtii Constitutionale) dar s-a corectat. Iar daca ar mai fi, povestea s-ar repeta.
    Daca domnul Stanomir considera ca se comit ilegalitati, de ce nu da in judecata pe cel ce le comite ?
    Bine, ar trebui sa inceapa prin a numi pre numele lor aceste ilegalitati – si nici in acest articol, nici in altele, domnia-sa nu spune CARE sunt acestea.
    Articolul nu e altceva decat o noua revarsare de frustrari….

    P.S. asa, ca tip de abordare : unei amenintari colective i se raspunde cu o reactie colectiva. Este lipsit de inteligenta sa crezi ca un raspuns individual/punctual poate indeparta o amenintare colectiva.
    Pandemia este, prin definitie, o astfel de amenintare la adresa intregii comunitati. Reactia corecta este cea pe care a avut-o poporul britanic : vaccinare masiva si cat de rapid posibil.
    Restul e bla-bla….

  8. Domnule Stanomir,

    Mi se pare profund exagerat sa denumiti „discursul infricosarii” ca fiind actiunea statului in timpul pandemiei Covid. De ce nu „discursul prezentarii realitatii obiective, confirmat de oameni de stiinta”? Evident ma refer la atitudini ale statului pe cuprinsul intregii planete, nu doar in Romania!

    Ca unele guverne restrictioneaza anume libertati cu rea vointa sau inconstienta, fara o stricta si logica legatura cu masurile certificate de protectie contra Covid, e adevarat! Dar acestea sunt evenimente periferice si putine.

    Cazul Catzu e relevant in acest context: sute de mii de oameni la Untold, dar maxim 500 la proteste!

  9. Fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita.

    Atat timp cat membrii unei natiuni isi exprima clar dezacordul fata de unele masuri impuse de administratia statului si acestea sunt indreptatite, bazate de cifre, fapte, intamplari, inca mai exista speranta.

    Chiar daca administratia statului se face ca nu vede reactiile celor nemultumiti mai devreme sau mai tarziu lucrurile se vor curata, improspata.

    Cum nu poti sa uiti sa respiri sau sa bei apa sau sa mananci, tot asa nu poti sa uiti sa fii liber si demn in tara ta.

    Daca ai uitat esti doar un cadavru – poti sa fii un cadavru viu, mergator.

  10. “… restrângerile riscă să afecteze, dramatic, drepturile şi libertăţile însele.”
    Putem să sperăm numai, că nu vom ajunge în situaţia în care statul va aplica măsuri şi mai restricitive pentru protejarea populaţiei de riscurile create de răufăcătorii antisociali liberi să refuze să se vaccineze.

  11. Orice dictatura se bazeaza pe un sistem legislativ. Din punct de vedere strict legal, si tiraniile cele mai crunte erau in regula. In rest, cui ii place sa traiasca intr-un despotism plin de legi, nu are decat sa se duca in Coreea de Nord. Acolo legile sunt minunate.

  12. Ce de trolli prin subsolurile internetului românesc!!!

    Ceausescu avea un turnător la 15 români, dar ăia măcar erau tăcuți. Iar de propagandiști aveai parte odată pe lună, la ședința de sindicat.

    Poluarea ideologică de azi este incomparabil mai toxică.

  13. Din intamplare am citit articolul si comentariile,unele,destul de agresive.Nu sunt jurist.Sunt medic.Dar ceea ce va spun,din aceasta perspectiva profesionala,ar trebui sa „atinga”foarte mult domeniul juridic la care,participantii la aceasta discutie par sa se priceapa.
    1.SI in aceasta pandemie am avut si mai am inca multi pacienti bolnavi cu viroza produsa de virusul zis covid-19.Este o viroza care,la inceput,ca si gripa spaniola a omorat foarte multi pameni.Apoi istoria gripei a aratat ca ea a evoluat in valuri,aceste valuri fiind determinate de de tulpinile in continua schimbare dar si de imunitatea „naturala” pe care organismul uman o dobandeste in contactele repetate cu aceste tulpini.
    Despre Covid -19am asistat pana acum la debutul unei viroze,cu tulpini agresive pe un fond de imunizare aproape zero al populatiei.Nu este nimic de mirare ca au murit atit de multi oameni.
    Dar trebuie sa intelegeti ca tulpinile se schimba si apar zeci,sute de tulpini saptamanal si lunar (nu este vorba numai de sperietoarea „delta”).Ce inseamna asta ?
    Ca anticorpii formati prin vaccinare sau prin trecerea prin boala,in afara de faptul ca ei scad cu timpul,cantitativ chiar daca nu dispar de tot nu mai au „puterea”din punct de vedere al structurii lor,ca sa neutralizeze rapid virusul.Da,avand ceva anticorpi,s-ar putea sa faci forme mai usoare de boala…Atat.
    Va rog sa intelegeti,si foarte putini invitati de marca, in massmedia ,seara de seara,din toate spectrele socioprofesionale NU DECLARA (DESI,unii,mai ales medicii,STIU),NU VOR SA RECUNOASC IN PUBLIC
    CA SI PERSOANELE VACCINATE TRANSMIT VIRUSUL daca intra in contact cu bolnavi.Singura diferenta este ca,fata de persoanele nevaccinate care transmit virusul la altii,in medie,7-10 zile,vaccinatii transmit virusul pe o perioada mai mica,se pare,de 5-6 zile.Fara sa divulg nici un secret profesional,va spun ca in aceste zile,peste jumatate din pacientii mei bolnavi au fost vaccinati deja,cu ambele doze si au forme usoare si medii de boala.Daca este sa vorbim despre situatia din UK ar trebui sa stiti,domnilor,care ii admirati si ii dati exemplu,ca aveti dreptate dar nu cum afirmati dvs. Pentru ca,dupa „succesul” numeric al campaniei lor de vaccinare,ei au intrat in „zona rosie” si CHIAR DACA SUNT VACCINATE,persoanele care intra in UK sau se reintorc acasa din zone cu risc SUN OBLIGATE SA ARATE TESTUL RT-PCR .Te mai intrebi de ce ?Crezi ca pentru banii aceia de analize ? Nu.Pentru ca atat englezii cat si alte state sunt doxa de stiinta medicala si recunosc aceasta realitate:VACCINATII TRANSMIT BOALA.Prin vaccinare se protejeaza doar pe ei.
    Mai grav,pesoanele vaccinate,datorita ignorantei sau a informatie gresite,oferite cu rea vointa de catre autoritati,AU TENDINTA DE A IGNORA MASURILE ELEMENTARE DE PROTECTIE ASUPRA ALTOR PERSOANE SI RASPANDESC MAI BINE BOALA.Am exemple concrete cate vreti.
    Atunci de ce atata incrancenare „sa se vaccineze toata lumea „.Si nu este locul sa vb.despre asta.Ci vreau sa va intreb domnilor „juristi” si cunoscatori ai legilor,dupa cum va aratati in comentarii, CINE TE POATE OBLIGA,PE TINE,CA OM,SA ACCEPTI ,CA CINEVA,SA ITI INTRODUCA IN CORP O SUBSTANTA STRAINA
    (care in cazul nostru nu se poate numi inca d.p.d.v.stiintific „vaccin”).Ziceti.Eu nu sunt jurist.Un ordin,ordonanta,etc. „BATE” CONSTITUTIA ? sau DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI ,etc ?
    Cum poti sa ma obligi sa mi se injecteze ceva in corp,pornind de la teorii false sau incomplete.
    DE CE MA SANTAJEZI cu PIERDEREA DREPTULUI CONSTITUTIONAL DE LIBERA CIRCULATIE,DACA EU NU SUNT BOLNAV ?
    CUM ISI PERMIT GRUPURI DE PERSOANE IN MASSMEDIA SA INSTIGE LA URA INTRE PROFESORI,ELEVI SI PARINTI,INTRE VACCINATI SI NEVACVINATI ? In orasul meu exista un patron care le-a dat muncitorilor sai vaccinati „ecuson de vaccinat”,ceilalti nu poarta,asa,ca sa se vada cine este „de rasa ariana ” si cine nu.Iata ce au facut cei pe care majoritatea din cei care ati sarit pe autorul articolului ii aparati.CITITI DOAR CONSTITUTIA si apoi UITATI-VA UN OGLINDA.
    Si inca un lucru foarte grav: CERTIFICATUL DE VACVINAT INCALCA DREPTUL PERSOANEI,AL PACIENTULUI LA CONFIDENTIALITATEA DATELOR MEDICALE !
    Ati auzit domnilor comentatori de asta !Cum este posibil sa pui un portar,un chelner sau patron de restaurant (eu le respect meseria ) SA IMI VERIFICE LA INTRARE,DATELE MELE MEDICALE ,CONFIDENTIALE ?De unde pana unde asta.Da,puneti intrarea in restaurant si la nunta un medic si poate ii arat…
    Si multe,multe altele.
    Este un domn printre dumneavoastra care a calculat el cati medici si cate paturi ocupa un bolnav cu covid-19.
    Sa ne vaccinam ca statul sa faca economie !Sa nu intram in discutii despre banii sanatatii.De ce nu calculati cat se cheltuieste cu un canceros care a fumat toata viata,cu un obez care nu isi muta fundul din fata televizorului,etc,etc.Si sa le interziceti populatiei sa mai fumeze,sa mai manance,otravurile industriei alimentare…Sa vedeti ce economie ar face statul.
    Fiti seriosi.Si oare din ce fonduri (nu cumva din impozitele noastre ) se platesc acele „tombole ” si alte „stimulente”?
    Mai vrea sa va spun ca la inceputul campanie de vaccinare am stat si noaptea sa imi planific pacientii care au optat pt vaccin.Si le promovez vaccinarea,dandu-le toate informatiile pe care le am.Eu nu sunt un „antivaccinist ” sau „raufacator antisocial liber”,dle.Adam.
    Dar nu sunt de acord cu DICTATURA sau ca un grup de persoane care isi zic „statul ” sa imi interzica drepturile elementare,mie si familiei mele,bazandu-se pe minciuna sau ignoranta sau alte interesecare nu ma privesc
    FELICITARI DOMNULE STANOMIR ! Ati fost prea delicat in exprimare fata de acesti…

      • Jos palaria domnule doctor, o atitudine de luat foarte serios in seama, faceti parte din randul celor care gandesc rational.
        Singura aparare este sa punem neuronii la treaba.

      • Multe altele, scientifically based, atotstiutorule Lucifer! Totul e sa nu te lasi coplesit de frica lasa si ticalosia demonstrata (personala, I mean). Just dig deeper into the Science, bio included. Science is beautiful (Physics, especially – Physis = Natura), indeed, pentru aia care o fac si sufera pentru ea. Nu pentru amatori ca Lucifer, inchipuit, inger cazut. But Lucifer could mean the morning star, the Planet Venus, and as an adjective, light-bringing. It is your personal decision. Draga GN, accepta ca ca esti ce esti, cat esti. Lucifer, demon cazut, e limitat. El doar isi inchipuie si se rontaie in el, ca si GN. De la un PhD, il stie Lucifer care.

  14. Par a fi doua tabere opuse, reflectate si in comentarii.

    Una, sustine ca ingrijorarile legale ale autorului sunt mofturi, promoveaza autoritarismul/ abilitatea executivului de a suspenda drepturile individuale in afara unor situatii extraordinare, cand legea martiala este impusa. Nu exista posibilitatea de dialog, nu sunt intesesati de argumente legale dar si epidemiologice care invalideaza multe din deciziile birocratilor. ( vezi declaratia Barrington) . Nu sunt informati/ sau nu vor sa auda despre riscurile reale asociate cu vaccinarea si toata lumea e bagata in aceeasi oala. De pillda, la cetatenii in varsata si/ sau obezi, vaccinul are un raport risc/beneficiu foarte mare, dar la barbati tineri/ pe la 20 de ani, riscul de ajunge in spital cu miocardita post vaccin e mai mare decat spitalizarea cu Covid. Cei ce au facut boala au imunitate naturala superioara vaccinului si au risc crescut de 3 ori la reactii adverse.. Riscul pe termen lung asociat cu vaccinul Mrna nu e cunoscut, probleme severe autoimune au aparut la alte vaccinuri in 10-20 de ani.

    Cealalta tabara, a libertarienilor conspirationisti, exagereaza in directia opusa: nu exista virusul! e numai un plan globalistic pentru instaurarea noii ordini mondiale, sau e un fel de gripa cu consecinte exagerate de propaganda globalista, de fapt numara mortii din diverse cauze drept covizi..Vaccinul e otrava pura! Nici asta tabara nu pare intesesata de numerele ca atesta clar protectia oferita de vaccin

  15. Rezolvand si capra legala si varza virala:
    Pandemia nu e ciuma neagra, sub 1% din popor moare, nu justifica desfintarea drepturilor constitutionale.
    Autoritatea guvernamentala a luat in multiple randuri decizii eronate, nesustinute de autoritati epidemiologice
    Poporul nu este informat corect despre riscurile bolii si ale vaccinului, pe grupe de varste si comorbiditati.
    Cei nevacinati nu cresc riscul la vaccinati, e un risc personal, asumat. ( poate doar in situatia competitiei pentru resurse/ paturi de spital)
    Executivul recomanda un plan spre binele comunitar, dar individul are ultimul cuvant.
    Nevaccinatii ar trebui sa i-si asume cel putin o parte din povara financiara asociata cu boala. Nu e fair sa plateasca societatea spitalizarea, daca se intampla sa fie rationalizate resursele/ nu mai sunt paturi in ati, vaccinatii au prioritate.

  16. Articolul este edificator, dar:
    – Mai întâi trebuie să subliniem diferențierea situații/stări excepționale (scurtă/lungă durată ș.a.);
    – Trebuie să înțelegem că orice normă nu este imuabilă (ba chiar este recomandat să urmeze progresul socialului (sau sensul dorit));
    – Orice ”situație” prevăzută cu un termen de funcționare (30 zile), dar care necesită re … re-uri denotă o ineficiență a guvernării. Știm că o îmbolnăvire în masă (pandemie, epizootie) nu poate fi rezolvată în termene similare urmărilor unui cutremur, inundații, incendiu masiv. etc., dar nici nu pot fi acceptate fatidic întinderi fără orizont;
    – Legislația și practica istorică prevede posibilitatea curmării bruște și violente a unor acte ilicite îndreptate împotriva cetățeanului pe durata situațiilor/stărilor excepționale. Care ar putea să fie urmările derapajelor decizionale și nu numai ale guvernării în astfel de condiții?
    – Să credem că tot cei care se află la guvernare ar trebui să decidă măsurile de proprie sancționare?

  17. Este vorba de o criza sanitara, cauzata de un virus care produce o boala infecto-contagioasa, deci competenta de interventie este a medicinei si nu a politicienilor. Statul si autoritatile locare ar trebui sa se limiteze doar la sprijinirea interventiei medicale la nivel social, comunitar si individual, inclusiv prin finantarea activitatilor medicale. Sa nu blocheze activitatea economica, ducand la somaj si falimente (qui prodest?). Si in niciun caz sa nu favorizeze agravarea epidemiei prin concerte publice, votare si altele.

  18. ”Menirea statului nu este aceea de a organiza fericirea, ci a a veghea, atent şi eficace, la îndeplinirea atribuţiilor sale limitate”
    Constitutia Romaniei:
    Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii
    (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
    (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
    Oare de aici rezulta conflictul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro