Comunicarea electronică produce o sumedenie de mutații comportamentale. Sunt atât de cunoscute, încât parcă nici nu mai are rost să le trec în revistă. De pildă, ceea ce eu numesc ”igiena căsuței poștale”. Este evident necuviincios să lași să zacă cu săptămânile și să se împută mesaje necitite, cu atât mai mult acele mesaje care te avertizează prin subiect că e ceva ”important” sau ”urgent”. Așa că, cu o frecvență pe cât se poate periodică, asemeni spălatului pe dinți, te obișnuiești să deschizi TOATE noile apariții și să le sortezi, după caz, drept pur și simplu citite, plasabile în alt folder specializat sau înstelate – adică, pare a fi ceva pe-aici, e de citit mai încolo, când oi avea vreme. E o rețetă complet anapoda, grație căreia ajungi să nu mai citești niciodată mesajele care cu adevărat te-ar putea interesa, dar să ai conșiința curată că ai ”albit” tot ce era infamant bolduit în căsuța ta poștală.
Azi am fost parte a unui experiment mailicesc plin de învățăminte. La deschiderea cutiei dau peste o avalanșă de mesaje noi, să tot fi fost mai bine de 150. Numărabile de ieri. O iau pe firul apei și găsesc, la izvor, o înștiințare de la universitate, către o nu știu ce doamnă, care și-ar fi adus sau nu și-ar fi adus nu știu ce acte la nu știu ce serviciu administrativ. Mai citesc o dată, poate n-am înțeles. La a treia lectură sunt convins că nu e nimic de înțeles: zbârcă, eroare de comunicare, naiba știe cum am ajuns eu pe lista destinatarilor. Am chiar răgazul să-mi formez o explicație care, eventual, ar putea elucida acest nonsens: acum vreo 6-7 ani am fost invitat să țin un curs la un program inaugurat la o facultate vecină și prietenă din universitate și, deși în cele din urmă n-am mai ținut cursul cu pricina, am rămas pe lista lor de colaboratori. Merg către următorul mesaj și ipoteza mea se infirmă: cineva, ca și mine, protestează că a primit un mail care nu avea de ce să îi fie adresat. Acum e deja clar: e pur și simplu o eroare, Dumnezeu știe cum și de ce produsă. Mă uit rapid pe lista mesajelor și văd o mulțime de Re, Re/Re/Re, Re/Re/Re/Re… ș.a.m.d. Mi-e clar acum, căsuța mea a fost invadată de o epidemie de mailuri străine. Dar, zic eu, mă aflu într-o postură epidemică fericită, pentru că am acces la primum movens, la sursa răului, la pangolinul de la care a pornit toată tărășenia.
Revin așadar la pangolin și îi explic, într-un registru manierat, că, pesemne dintr-o neatenție, pare să mă fi năpădit, dacă nu de viruși, medicali sau digitali, de o puzderie de mutanți, care n-au ce căuta la mine acasă. Îmi exprim totodată scepticismul în privința capacității pangolinului de a mai repara cele înfăptuite și-l asigur, în final, de stima și iritarea mea deosebite. După care, odată datoria de conștiință împlinită, revin la igiena poștei electronice. Întâlnesc, în fiecare mesaj nou pe care îl deschid, același reproș, clamat pe nenumărate voci: de ce-mi trimiteți mie chestia asta? ”Bună ziua, Nu cred ca trebuia sa ajungă emailul la mine.” – după care urmează declinarea identității; ”cred ca este o greseala delivrarea acestor comunicari personale in masa.”, ”Bună ziua! Cred că ați greșit adresat, eu sunt student la…”, ”Buna ziua, și la mine au ajuns eronat”, ”Va rog sa ma scoateti si pe mine din lista de mailing. Si la mine a ajuns mesajul, fara sa am nici o legatura cu subiectul.” Etc. etc.
Nu reușesc să-mi dau seama de ce acești respondenți țin să-i înștiințeze pe toți destinatarii inițiali că și ei sunt victimele unei erori. Un sentiment de solidaritate? O simplă obișnuință în manevrarea mailurilor colective? O stare de incertitudine privind natura mesajului și a cooptării lor între destinatari? Cine știe ce alte motive?
Brusc, mă simt fericit: pare că sunt singurul, în această mulțime fremătătoare, care mai crede în relația cauză-efect, care a făcut un efort în a identifica ”pacientul 0” și a îl interpela direct. Mândria mi se spulberă însă la fel de iute precum a răsărit. Sunt, evident, analfabet computațional, dacă nu mi-am dat seama din capul locului că eu, de fapt, pot ști doar câți s-au lăsat trași în mrejele comunicării de mase, și nu voi ști în veci câți de pe listă au procedat întocmai ca mine, căutând pangolinul spre a-l aborda. M-am trezit victimă a unei orbiri epistemice foarte asemănătoare celei prin care suntem zilnic bombardați cu cifre privind noile infestări cu COVID 19, uitând aproape de fiecare dată că semnificația acestor statistici devine relevantă în raport cu numărul de testări efectuate. Îmi amintesc, de pildă, de cazul Indiei care la un moment dat difuza clipuri cu agenți de poliție care îi atenționau cu bastoane la poponeț pe bicicliștii fără mască și anunțau îmbolnăviri cât să fi pus un pic pe jar primarul de la Poplaca dar n-ar fi zis nici bleau despre numărul de testări.
Un pic rușinat de derapajul meu de raționament, revin la grooming-ul căsuței electronice. Aceleași atenționări, curgând una după alta. Am acum o altă iluminare, când îmi dau seama că aceste mesaje de semnalare a erorii au, la rândul lor, o destinare eronată, ceea ce poate genera noi mesaje de semnalare care… Am, deci, revelația modului în care se poate genera o evoluție exponențială, o progresie geometrică a proliferării mesajelor.
Noroc însă că nu sunt singurul cu astfel de intuiții. Citesc, la un moment dat: ”Va rog sa opriti raspunsurile pentru acest mesaj. O sa ajungem sa primim sute de mesaje si nu cred ca este cazul.”
Sună cunoscut, nu? Mie îmi pare foarte asemănător cu tentativa unui vaccinist de a găsi o linie de comportament acceptabilă și de către un anti-vaxler.
E punctul de pornire al unui nou val de mailuri, cu un conținut diferit față de cel precedent și care, pentru o vreme, interferează cu acesta. Pe scurt, în vreme ce unii continuă să ne anunțe pe toți că au primit un mail din greșeală, alții îi somează, tot mai vehement, să înceteze să mai folosească funcția ”Reply all”: ”Rugăminte: nu mai dati reply all (cum am făcut intenționat acum), chiar dacă sunteți din greșeală într-o conversatie”; ”NU MAI DATI REPLY ALL!!!”; ”A ajuns la multe persoane, nu mai dati reply all va rog.”; ”Buna ziua, este evident ca a ajuns eronat la toata lumea. Acum ce facem? Primesc notificari toata ziua, de la toti oamenii care raspund?” etc.
Unii dintre corespondenți invocă, la rândul lor, mai mult sau mai puțin explicit, pangolinul: ”NU MAI RASPUNDETI, S-A INTELES CA SUNTETI DE LA ALTE FACULTATI, A GRESIT DOAMNA” sau ”Având în vedere că expeditorul a primit 20+ de mesaje, cred că s-a convins că a fost o greșeală. Nu mai dați va rog reply”.
Deja pentru unii participanți la conversație situația pare a se fi constituit în obiect de contemplație și reflecție:
”Impresionant cum desi primiti mesaje sa nu mai dati reply, insistati sa spuneti ca emailul nu era pentru voi. A inteles toata lumea, a fost un email gresit probabil, NU MAI RASPUNDETI”
sau cu irizări ironice: ”E foarte interesant! Poate totuși restrângem puțin cercul destinatarilor?”
sau de vădită iritare:
”AVEȚI O OBSESIE? A ÎNȚELES TOATĂ LUMEA CA A FOST O GREȘEALĂ, NU E NEVOIE SA FACEȚI PREZENTA ACUM”
Cineva pare a se amuza de cercul vicios pe cale de a se instaura:
”Dacă se tot trimit mesaje cu „reply all”, ca să se transmită celorlalți să nu mai dea reply all… vom avea în curând sute de notificări))”
Iar, în final, liniște. Mesajele care păreau să prolifereze la infinit au contenit.
De ce?
Cred că și în cea mai cumplită tragedie poate apărea un punct de vedere optimist. Vorbeam mai deunăzi cu prieteni apropiați despre cum a dat tulpina Delta iama printre noi, despre colegii de facultate infestați peste noapte, despre cum toți cei vaccinați au trecut ușor sau fără mari probleme prin boală. Și, evident, despre întristătoarea performanță a vaccinărilor în România, care va avea – are deja! – consecințe sumbre pentru sănătatea oamenilor, pentru demnitatea umană, pentru calitatea vieții celor trăitori în patria noastră. Ne mărturiseam, între noi, prieteni vechi, convingerea că, într-un fel sau altul, vom trece cu toții, nemijlocit, prin această experiență pandemică. Vaccin sau îmbolnăvire – sau și una și alta – nu ne vor ocoli, probabil, pe cei mai mulți dintre noi.
Vestea cea bună e că, la fel ca în povestea sarabandei de mailuri, nu se cunoaște vreo epidemie – fie ciumă bubonică, holeră, gripă spaniolă, tifos, tuberculoză, ebola, heave și ce or mai fi fost – care să fi exterminat (sic!) specia homo sapiens. La un moment dat, se oprește – ăsta poate fi un bun proiect conversațional între un vaccinist și un conspiraționist anti-vaxler. Că vine de la mișculațiile chinejilor, de la amestecul lui Putin sau al CIA, de la un pangolin năuc sau de la un chinez care a trecut granița pe furiș purtând în plămân – sau în valiză – un virus letal, că e o invenție propagandistică a marilor corporații, a lui Bill Gates sau a mafiei medicamentelor, în absolut orice variantă putem cădea de acord că, la un moment dat, COVID 19 va face o plecăciune și va ieși din scenă. Orice scenariu vom adopta, ne va fi greu să imaginăm un beneficiar ultim care să își dorească altceva – nici măcar virusul însuși. Până și acel Dumnezeu veterotestamentar cu pusee de mânie pentru umanitate își mai păstra deoparte vreun Noe astfel încât un cataclism planetar să nu aducă cu sine dispariția totală a pedepsitei specii umane.
Acum, că tot am terminat-o cu optimismul, rămâne întrebarea: și după aia?
Aici analogiile cu parabola mea mailicească se încheie. După un episod inedit, mai degrabă hilar decât traumatic, îmi reiau, în urma operațiunii de igienizare, cutia mea poștală neîntinată și cu asta basta. Am și uitat deja de cei care erau contrariați că tocmai LOR li se infestează aiurea căsuța electronică și care nu se sfiau nicio clipă să polueze cu această contrarietate spațiul de intimitate on-line al CELORLALȚI. O bagatelă, un te-miri-ce răsărit, precum se spune, ”la un clic distanță”.
Va intra la fel de lesne în uitare experiența pandemică? Mă îndoiesc că, atunci când greul va fi trecut, vom fi și uitat răposații despre care nu vom putea niciodată ști cu siguranță în ce măsură au avut parte de eforturile noastre de a-i proteja, de a-i salva, proiectele de viață despre care nu vom afla nicicând dacă au fost frânte de indolența noastră sau de forța mașteră a destinului, rudele și prietenii plecați dintre noi fără să fi reușit măcar să ne fi luat rămas bun.
Iertare, deci, pentru acest final patetic, stârnit de așa o chichiță precum o eroare de destinatar într-o listă de e-mail. Una peste alta, e, cred, foarte important dacă vom ieși din experiența pandemică plângându-ne morții în umbra jilavă a copacului învinovățirii reciproce sau, dimpotrivă, clamându-ne orgolios puterea de a trece, solidar, prin cele mai grele încercări.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Admirabil, domnule profesor! Talent si spirit critic fin, dovada de sensibilitate sufleteasca, de dorinta de a nu eluda adevarul, capacitate de evaluare corecta a realitatii! Si inca e mult prea putin spus!
Stima si respect pentru unul dintre cei mai valorosi universitari ai Romaniei!
In afara mailurilor importante, restul ajunge la cosul de gunoi electronic fara a fi citite, cu atat mai mult cu cat adresatul nu este cunoscut. Nu pot procesa toate gunoaiele care vin pe mail.
La fel am patit si eu acum un an si ceva, cand am primit sute de e-mailuri cu Reply all. Doar ca mailul initial (pangolinul primordial) era trimis de la departamentul IT in mod automat la cateva sute de persoane, care la randul lor raspundeau disperate cu „Reply all” (”NU MAI DATI REPLY ALL!!!”, etc.). Asadar, in final nu stiu cate sute de mailuri am avut in Inbox.
In ce priveste „linistea uitarii” care se va asterne atunci cand pandemia se va termina, ar trebui ca niciodata sa nu uitam prin ce am trecut si sa invatam din aceasta pandemie, sa evoluam ca fiinte umane si sa ne recapatam moralitatea. Pandemia este asemenea unui eveniment care ne marcheaza istoria (razboi, revolutie, regim politic, etc.) si din care trebuie sa invatam.
Cred că nu înțelegeți ce este de fapt acest virus. Nu este un virus obișnuit care odată ce infectează o populație și o decimează, suferă mutații care îl acomodează cu gazdele și devine mai puțin virulent.
Nu. Este o nouă clasă de agenți infecțioși, care în loc să infecteze și afecteze masiv o populație, găsește mereu alte și alte nișe din respectiva populație. Dacă în cazul vechilor agenți infecțioși dura doar o scurtă perioadă – de la câțiva ani la câteva decenii, acest virus va continua pentru minimum 50 de ani cu o virulență prea puțin diminuată – vedeți cum ultima variantă a infectat și copiii, deținători ai unui sistem imunitar superior adulților.
@Klopo tocmai de aceea exista anchete independente facute de diverse guverne, cu ajutorul serviciilor de inteligenta epidemiologice, cum ar fi EIS din SUA, un fel de department al Centers for Disease Control and Prevention. Acesti agenti speciali tin sub observatie laboratoarele in care se fac studii si teste cu diversi patogeni. In Wuhan exista un astfel de laborator din care a scapat acest virus. Nu este de mirare ca provoaca atatea leziuni organelor interne si ca se adapteaza constant. In general, orice virus sufera mutatii anuale, insa nesemnificative fata de acest virus. Mie mi-e teama doar sa nu se adapteze vaccinului ARNm, iar Pfizer sa fie nevoita sa studieze altul nou.
Sistemul imunitar al copiilor este in formare si nu se stie nici pana astazi de ce ei sunt mai putin afectati decat adultii.
Ba este un virus cat se poate de obisnuit , vizibil la microscop electronic , doar ca e nou si foarte compatibil cu specia umana . Momentan avem noroc cu Delta pentru ca aceasta versiune , desi de trei ori mai virulenta decat cea initiala este doar marginal mai grava . Virusul si-ar fi pemis sa fie si de 10 ori mai letal doar pentru o dublare a infectiozitatii pentru ca o mortalitate de 1% nu e deloc mare din punctul lui de vedere . Posibile cai de evolutie sunt evitarea vaccinurilor si reinfectarea , probabil vom avea doua ramuri , una evoluand in tarile vaccinate si alta in cele nevaccinate .
Dumneata de unde ai inteles acest aspect? Ce studii sustin afirmatiile dumneavoastra?
Pangolina, in acest caz :-)
Excelent exemplu de contagiozitate comportamentala negativa. Comportamentul negativ se reproduce mai usor si mai rapid decat cel pozitiv, mi se pare. Trebuie facut un experiment. Cat timp trebuie sa inveti un om sa nu arunce gunoi ( hartii, tigari, guma, etc) pe strada sau sa arunce gunoi pe strada. Who wins?
Bine ca elevii invata toate capitalele tarilor din America latina si anii tuturor bataliilor samd.
Iar Evaluarea Nationala aspira la o populatie de gramatici, capabili sa inteleaga nenumarate subtilitai ale gramaticii.
Dar nu se invredniceste nimeni sa ii invete pe elevi cum sa comunice.
[Bine, nici educatie civica nu se face – nu stiu ei cu ce se mananca asta ditamai profesorii unversitari, nu stiu nici grozavele jurii care evalueaza cererile de finantare – de aceea avem tot felul de parascovenii si in extracurricular. Prin comparatie, incutura comunicarii pare sa fie mai blanda decat incultura civica, dar cine stie…]
Elevii si studentii nu stiu sa comunice pentru ca nici profesorii lor nu stiu. Iar acestia din urma nu stiu pentru ca niciodata nu si-au pus problema asta.
===
Iar secretarele – sunt fostele eleve, de mai sus.
===
Hai sa va mai dau si eu un exemplu de mitocanie pe email: tacerea negativa.
Atunci cand cuiva nu ii convine ce i-ai scris sau nu il intereseaza, pur si simplu nu raspunde.
Aici nu vorbesc despre tot felul de oferte comerciale, nesolicitate, ci despre mesaje care iti sunt adresate.
Un alte exemplu negativ este al cel al emailurilor fara subiect.
E mult de spus. Dar ideea este ca trebuie sa inveti cum sa comunici electronic. Sa depui un efort si sa inveti, nu sa iti inchipui.
Din pacate, romanii sunt catastrofali la comunicarea prin email. Absolut catastrofali, imposibili, enervanti. Nu ca la comunicarea prin social media ar sta mai bine…
Progresul tehnologic are si efectele sale perverse. Mutarea contactelor umane de la directe acum 100 ani, la cele la distanta, prin telefon, apoi mai recent prin mijloace digitale permite disimularea mesajelor dintr-o conversație. Un email poate fi citit de doua ori înainte de a fi trimis si editat pentru a îndulci mesajul, sau a amenința si mai serios adrisantul.
In plus, așa cum spunea un preot copt din Franta: mijlocele ultramoderne de comunicare de tip WhatsApp, Duo, Skype, etc ii apropie ce cei aflați la distanta si ii îndepărtează pe cei aflați lângă noi.
Personal vad o pierdere in dispariția scrisorilor, nimeni nu va mai putea citi peste 50 ani ce a scris un mare scriitor de azi, om de știința sau politician. Toate se afla într-o căsuța postala pe un PC trimis la reciclare.
Toate materialele sunt de mare valoare, dar ]n contextul crizei de timp unanim recunoscute, permiteti sa va semnalez și o problema a lor – sunt lungi si riscă a nu mai fi citite în întregime.. Vă multumim !
Nu cred ca „Perceptorul” s-ar supara daca, urmand exemplul sau, unul din filosofii nostri cu har pedagogic, doamna sau domn, ar purcede la instruirea, ca sa nu spun educarea „publicului larg” via YouTube.
https://youtu.be/QJFdcQYBkDY