Politica noastră se depolitizează. „Politica” se referă la persoanele și instituțiile implicate în conducerea statului, ambele foarte vizibile pentru public. „Depolitizarea” se referă la menirea și modul în care ar trebui să funcționeze sistemul pe care îl alcătuiesc primii, iar acestea devin din ce în ce mai greu de văzut pentru public, pentru că simplul fapt nu mai sunt acolo. Rolul fundamental al partidelor este să promoveze și să obțină votul alegătorilor pentru un set de politici publice și de persoane care să ocupe demnitățile statului, cu scopul să le pună în practică și să-și asume responsabilitatea pentru efectele lor. În România, acest rol este ratat aproape complet. Două decenii de involuție, și situația pare să devină din ce în ce mai gravă.
Sigur, forma se păstrează, ritualul se ține: avem campanie electorală, liste de candidați, programe și promisiuni, vot, parlament, program de guvernare și guvern – ultimele două la plural. Doar că alegerile au devenit un punct de ruptură în succesiunea respectivă: poți să știi în detaliu ce s-a întâmplat până acolo, tot nu știi ce urmează după. La nivel politic legătura cauzală a devenit aproape inexistentă. Urmărind un partid, nu știi ce-o să facă la guvernare dacă ajunge acolo, nu știi cu cine ar face majoritate, nu știi în ce condiții, în ce termeni sau pe ce termen. Nu știi nici măcar pe cine anume ar susține în posturi ministeriale. Și nu cred că știe nici partidul în sine, darămite electoratul.
Gândiți-vă că dacă politica noastră ar funcționa normal, considerând desfășurarea ultimelor alegeri ar trebui să avem acum o guvernare PNL, USR-PLUS, UDMR condusă de Ludovic Orban.
* * *
Efectul acestei situații e că partidele noastre nu pot spera să puncteze electoral mizând pe un vot pozitiv. Exceptându-i pe membri și clienți, pe care îi are deja, este greu să aibă succes la alegători spunând „votați echipa asta, votați programul ăsta” cât timp aceștia au văzut cum echipe și programe dispar în ceață după alegeri. Nici măcar inerția nu ajută, adică să ceară votul pe baza unei guvernări la care au participat, pentru oamenii cu care au participat. Alegătorii au experiența miniștrilor de unică folosință, a liderilor care sunt înlocuiți de propriile partide și/sau ulterior acestea fac o schimbare radicală în toate aspectele relevante pentru public.
Alegătorilor le rămâne în acest caz votul negativ. „Votați-ne pe noi [nu pentru ce o să facem, dar] ca să nu câștige ceilalți, că-s dezastru, catastrofe etc. Votați-ne pe noi ca să-i pedepsiți pe adversari”. Relativ ușor pentru partidele de opoziție, firește. Mai ales cele antisistem, percepute ca antisistem, care adună voturi negative fără să facă nimic pentru ele, doar în virtutea percepției. În ce privește principalul partid de guvernare, și el are o cale să exploateze într-o măsură votul negativ. Există o tradiție a „pomenilor”, cadourilor date votanților în anii electorali, și care motivează nu doar clientela, ci și o parte din electorat să considere că alternativa opoziției ar fi mai rea. Cu adevărat dificilă este preeminența votului negativ pentru partidele secundare/sateliții din coaliția de guvernare și/sau guvern. Ce le rămâne acestora de făcut? Păi, să torpileze guvernarea. Că nu poți să te duci în campanie să cauți votul alegătorilor atacând partidul condus de un premier pe care în același timp îl susții în funcție.
* * *
Paradoxal, pe undeva, situația asta în care se află PNL poate fi și o șansă pentru partid. Asta pentru că, speculez eu, dl Ciolacu vrea să schimbe palatele la anul, și să treacă de la Victoria la Cotroceni. Un predecesor, V. Ponta, era aproape să reușească asta acum nouă ani, dacă nu se bătea singur în alegeri. Dar pentru asta premierului îi trebuie barca guvernării calmă. Mai ales că vine perioadă grea, din motive pur obiective, deficit și altele. Și sunt sigur că știe și el că dacă urmează să-i fie concurent în alegerile de la anul PNL va fi cumva obligat de circumstanțe să înceteze colaborarea politică și să-i devină în discurs și vot un adversar. Inclusiv la o moțiune de cenzură. Suboptimal. Riscant. De unde și oferta asta recentă privind continuarea poate chiar adâncirea colaborării între cele două partide și după ciclul electoral de anul viitor. Recent a devenit publică, eu speculez că în realitate, răspunzând unei situații ușor de anticipat, planul are de fapt ceva vechime și prealabil.
Apropo de deficit, o paranteză: am auzit și e foarte posibil să mai auzim reacții din partea unor lideri PNL care se opun creșterilor de taxe și impozite, să mai avem „surse” care servesc presei informația că ele sunt foarte contestate în interiorul partidului. La prima vedere o situație care contrazice teza că politica publică a partidelor e imprevizibilă și volatilă, iată unul care în mod constant… Nu. Prima vedere înșală. De ce? Pentru că situația care a făcut acest guvern să-și angajeze răspunderea (și) pentru un set de creșteri de taxe nu a apărut în urma unor evenimente externe și impredictibile. Din contră, a apărut fix din buget, și era predictibilă – de fapt a fost prezisă explicit de Consiliul Fiscal: cheltuieli prea mari, venituri bugetare prea mici, deficit subestimat, totul analizat și publicat încă din toamna anului trecut. Or, nu-mi amintesc de vreun fel de reacție din interiorul PNL la acel moment, nici măcar în vorbă, cu atât mai puțin în faptă. Căci ei erau la conducerea guvernului de coaliție, iar pe buget stă semnătura fostului premier Ciucă, președintele actual al PNL. În aceste condiții, pot presupune că protestele publice la adresa guvernului din care fac parte au mai degrabă de a face cu ce scriu mai sus: prealabil din partea partidului sau unei facțiuni a acestuia să intre în ciclul electoral de anul viitor din postura de opoziție.
* * *
Există, punctual, și lucruri bune, care ar trebui notate. Anul acesta am avut o premieră, în rotația premierilor din partea partidelor din coaliția de guvernare: avem un acord politic public major care este onorat ulterior de semnatari. Vă amintiți când am avut ultima oară așa ceva? Normalitate, dar mă tem că e foarte posibil să fie o situație excepțională. Două partide majore aflate la guvernare au dus la capăt o înțelegere politică, foarte bine, dar politica în sine pe care o fac partidele rămâne, devine din ce în ce mai de neînțeles pentru public. E un cerc vicios aici, alimentat de cultura politică – oare a scris (altcineva) despre rotația guvernamentală în termenii de mai sus? – și de mecanisme instituționale. Ambele ar trebui schimbate iar acest cerc vicios întrerupt.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
În condițiile globalizării, determinarea ideologică a partidelor politice scade. Nu mai există antagonisme în societate de tip liberalism vs. conservatorism, nici liberalism vs socialism/comunism, nici măcar progresism vs autoritarism/dictatură. Ca urmare, partidele și-au pierdut baza ideologică și au basculat toate în populisme(asta și din cauza media omniprezente).
Cam asta se întâmplă în România, dar și prin Europa. Iar mesajul populist general pare a fi „stat național” vs progresismul globalist.
Astfel, PSD și PNL s-au decolorat ideologic, iar AUR și USR s-au extremizat în sens populist(dar pe teme diferite. AUR pe teme naționaliste iar USR pe teme progresiste, ambele la fel de periculoase)
Nenorocirea e alta: calitatea extrem de scăzută a clasei politice. Parcă niciodată în istoria modernă a României nu am avut o clasă politică așa de incompetenta. Mai ales acum când multiple crize năvălesc peste Europa, iar la graniță zăngănesc armele.
blablabla; lupul in blana de oaie! nu au disparut si categoriile reprezentate de partide; doar ca liderii economicii si-au subordonat (prin mita) liderii politici!
„iar USR pe teme progresiste”
Ramura progresista a iesit de mult din USR, om cu om sau grupare cu grupare. Partidul e acum chiar ce zice ca e, un partid de centru-dreapta, in general format din oameni care nu mai viseaza sa „darime” sistemul (daca au vrut vreodata), cat sa il organizeze ceva mai eficient din punct de vedere birocratic, pe baz unei birocratii de stat bine platite, cumva pe modelul UE. O simpla privire la figurile din frunte si la valorile pe care le arata iti arata asta. Drula, Ghinea, Barna, Vlad Voiculescu, Nasui sau, mai nou, Elena Lasconi, cea care e testata ca locomotiva electorala.
Bine, legenda cu USR si progresismul, neo-marxismul, LGBT, curcubee si altele asemenea continua, ca sunt destui care chiar au interesul sa se vada asa. Dar e doar o legenda.
Aș adăuga că aceste etichete sunt aplicate foarte des în mod arbitrar, adesea după propriile opinii politice ale autorilor. USR e progresist, concret, pentru că e singurul care s-a opus blocării la nivel constituțional a căsătoriilor între persoane de același sex, în Grecia premierul Mitsotakis anunța recent că guvernul său va legaliza astfel de căsătorii, în condițiile în care partidul său e dreapta conservatoare. Bernie Sanders e acuzat peste ocean că e extrema stângă, și uneori văd preluată acuzația și aici, în condițiile în care, obiectiv, factual, ce propune el îl face în raport cu spectrul politic comun la nivel european să fie un social-democrat, și încă unul mai degrabă spre centru decât spre „stânga”. Etc.
Realinieri politice au existat dintotdeauna, sunt inevitabile. Termenii „dreapta” și „stânga”, care sunt în continuare și aproape universal folosiți pentru a descrie binar partidele, provin din Franța finalului de secol XVIII, și la vremea respectivă erau folosiți în sensul lor comun. Mai precis, unde stăteau pe băncile Adunării Naționale raportat la prezidiu adepții revoluției (stânga) sau ai vechiului regim (dreapta).
Evident, de două secole și jumătate și de la o țară la alta, termenii descriu partide și programe politice cât se poate de diferite.
Eu as zice ca, mai degraba, politica romaneasca se manelizeaza (am incercat sa dibuiesc un termen care sa fie si „politically corect” si departe de mana lunga a CNCD, asta-i tot ce am reusit). Procesul se desfasoara cu succes si din cauza tacerii vinovate a politicienilor ne-manelizati, inca.
Totul pleaca de la nivelul de educatie si de instruire a populatiei si, implicit, a „elitelor” ce emana din popor. De aici si calitatea foarte scazuta a „pitch” -urilor electorale ce au succes la votanti.
Unul dintre efectele manelizarii politicii romanesti este ca institutiile statului se politizeaza excesiv si se deprofesionalizeaza. Un alt efect este discreditarea sistemului democratic.
„Unul dintre efectele manelizarii politicii romanesti este ca institutiile statului se politizeaza excesiv si se deprofesionalizeaza.”
Instituțiile care sunt implicate în conducerea statului sunt implicit politice, după definiția însăși a termenului.
Dincolo de asta, mă întreb de ce expresiile apar în discursul public aproape fără excepție în opoziție „politizare” v. „profesioniști”. Întrebarea (și problema) zic eu nu este neapărat de ce pun partidele oameni de încredere (membri sau nu) în fruntea instituțiilor, ci de ce partidele nu reușesc să atragă cu succes profesioniști în rândul membrilor sau oamenilor de încredere. Pe care apoi să-i pună în fruntea instituțiilor.
Nu este nici o intrebare legat de ce partidele nu reusesc sa atraga cu succes profesionisti.
Exceptand USR-ul, celelalte partide sunt doar adunaturi de lipitori, nulitati intelectuale si profesionale atunci cand chiar au practicat o preofesie inainte de politica.
Profesionistii in Romania sunt foarte putini, contrar credintei populare ca geme tara de talente, iar profesionistii respectivi lucreaza si nu au timp de pierdut cu tot felul de analfabeti si imbecili. Daca si-ar petrece timpul cu politicienii, nu ar mai fi profesionisti.
PNL, PSD, UDMR, numai vorbesc de AUR sunt doar adunaturi de paraziti, singurul scop pe care-l au e praduirea bugetului local/national pentru propria persoana/familie.
Ideea de a pune un asa-zis „profesionist” intr-un post de ministru e complet straina de politicenii romani pentru ca si-ar sabota singurul scop pentru care participa la jocul politic: praduirea.
Domnule Damian, politizarea este, deja, in stadiul de metastaze generalizate, dupa parerea mea. Directori de scoli, sefi de spitale, manageri de companii de stat, sefi in politie / jandarmerie, functionarii din primarii si din ministere etc. etc. etc. sunt numiti/angajati pe criterii politice, nu pe baza competentei si performantelor profesionale. Politicul incompetent, needucat si neinstruit usuca tot ce atinge. Asa vad eu lucrurile…
Din pacate, niciunul dintre partidele parlamentare nu are capacitatea, oamenii pregatiti, cu experienta si notorietate, bucurandu-se de increderea publicului care sa ne propuna noua romanilor un proiect de guvernare in care am putea crede . De vorbaria si aberatiile pe care ni le propun ne-am saturat !
Este jalnica realitatea ca nici PSD si nici PNL, cele mai mari partide, nu au reusit sa atraga oameni competenti, seriosi, cinstiti ! USR ii are dar cei mai multi dintre ei prea tineri si fara experienta administrativa convingatoare. Si nici o baza de masa, mai ales in mediul rural, hotarator intr-o tara unde peste 50% din populatie traieste in sate ! asa ca urmeaza ceva cu ce ne-am obisnuit, adica absenteism important, mobilizarea primarilor din comune si … PSD pe primul loc !
Cat de mult as vrea, de data asta, sa nu am dreptate …..
Dacă îmi pot permite indiscreția, sunteți cumva membru de partid sau aveți în vedere asta?
De parcă politica în România o fac partidele și marionetele poreclite politicieni care apar toată ziua la televizor.
Un text-fumigenă – care sa mai obtureze cât-de-cât zona din spatele scenei unde se fac toate jocurile – pentru ca telespectatorul captiv să trăiască în continuare iluzia că puterea e a poporului, că el alege, votând o dată la 4-5 ani, conducătorii statului. Că părerea lui contează și interesează pe cineva. Că asta înseamnă viață normală, bunăstare, fericire, libertate, că democrația funcționează și că altceva mai bun e de neimaginat. Și, foarte important, că oricine are ceva de cârtit pe tema acestei democrații avansând alte idei e un extremist periculos căruia trebuie să i se închidă gura.
Un text despre niște umbre proiectate pe pereții peșterei în care zace moleșit de bere și de pornografie telespectatorul captiv.
Propaganda pro-sistem 100%.
Sunt predispus mai degrabă să mă amuz decât să mă supăr pe un comentariu care, reacție la un articol care spune din primul paragraf că sistemul involuează și situația e gravă, acuză „propaganda pro-sistem 100%”.
Raul pleaca din anii ’90.
Cum aveam un sigur centru al puterii, cu influente puternice din est(conservatorii si gorbaciovistii) si vest(reformatori), acesta s-a divizat dupa unitatile operative din care faceau parte. Asta au fost partidele noastre(si sunt). Dar la baza, aveau conducere si teluri comune. In timp, asperitatile s-au atenuat, gorbaciovistii reusind sa aduca sub faldurile lor pe toti ceilalti. Lucrurile ar fi fost pe muchie de cutit, daca Putin nu ar fi aruncat esafodajul politicii europene. mondiale si romanesti in aer. Gorbaciovistii reformatori s-au vazut prinsi intre doua focuri. Si au migrat spre vest. Desi… vechile iubiri nu se uita. Totusi, UE si NATO ii finanteaza si le garanteaza libertatea de actiune.
Si asa avem -iar- un singur pol al puterii. Din pacate. Denumirile partidelor nu mai inseala pe nimei. Nici un partid nu respecta ideologia sa de grup. Si nici nu avem clasa sau puterea pe care sa o apere -si reprezinte-, in mod specific. Cel mai rau a iesit sifonata dreapta, care nu mai are nici un partid adevarat reprezentativ si democrat.
Dar nici cu stinga, care a lasat masele si apara -pe fata- interesele noilor imbogatiti si mafia politica, nu mi-e rusine.
In aceste circumstante, apare ca ironica figura lui Geoana.
Ar fi un bun candidat, datorita pozitiei sale internationale (membru in staff ul NATO).
Dar: atita tip cat a fost lider PSD, Geoana nu a facut nici o reformare a partidului si nu a indepartat nici un corupt; mai mult, cat a fost lider, partidul facea -de fapt- ce dictau Ilici si Bombonel; fapt care i-a atras porecla de „Prostanacu”; in fine, in plina campanie electorala, Geoana s-a indreptat spre o intelegere cu SOV (adica a batut mina cu mafiotii si Rusia, pentru a primi puterea).
Venirea lui ca independent poate fi un punct de plecare intr-un nou tip de politica… sau poate fi ceea ce americanii au mai facut in Italia, inainte de debarcare: intelegerea cu Mafia, pentru a nu fi intimpinati cu foc de italieni. Asta a costa enorm Italia si SUA, in egala masura. Si inca ii mai costa.
Deci, Geoana este bun? Sau un alt independent, care sa fie acceptat de NATO si UE, dar sa fie un om care si-a dovedit capacitatea si integritatea, in lupta cu coruptia? (In afara de MM -vedem de ce se grabesc cu un proces falsificat- si LCK nu vad pe altcineva. Si am avea si o femeie in fruntea statului.)
Desigur, doar o opinie personala.
Nu e nevoie sa fiti de acord. Dar meditati la ce soarta ne asteapta, daca nu vreti sa recunoasteti „adevarul, tot adevarul si numai adevarul”.
De altfel, numai de bine!
In Bayern vor fi alegeri saptamina viitoare. Dar, s-a facut o experienta si au fost rugati sa voteze in prealabil adolescentii. Iata rezutatele CSU: 26,12%, AfD: 14,91%, SPD: 13,74%, Bündnis 90/Die Grünen: 13,29%, Freie Wähler: 9,07%, FDP: 5,86%, Die Linke: 4,24%, Tierschutzpartei: 3,89%, Bayernpartei: 2,14%, Die Partei: 1,69%, ÖDP: 1,66%, die Basis: 1,56%, Volt: 0,98%, V-Partei: 0,46%, Humanisten: 0,4%
Pe locul doi au iesit aia raii, de la AfD, in timp ce verzii, care chipurile ar fi preferatii tinerilor a iesit pe locu patru. Dar, totusi, e o chestie interesanta pt a-i face pe tineri sa inteleaga un pic politica.
P.S In ge exista asa numitul wal o mat, in care raspunzi la niste intrebari si la sfirsit ti se spune cu car epartid coincid parerile tale.
Citeam despre un sondaj similar în UK, cu rezultate semnificativ diferite. Nu putem trage o concluzie din asta, decât eventual una cumva negativă, apropo de anumite clișee. „Tinerii sunt salvarea țării” e o constantă cumva pe la noi, încă din 1990. Tinerii de atunci bat azi către pensie, dar clișeul a rămas, li se întoarce împotrivă și le face cumva o nedreptate.
Personal, nu cred că e așa mare problemă dacă o anumită categorie de populație votează la un moment dat și într-o anume proporție un partid gen AfD – motivele pentru care fac asta pot fi multiple. Mai problematic este dacă o bună parte din electorat refuză în mod constant să mai voteze pe cineva.
„Gândiți-vă că dacă politica noastră ar funcționa normal, considerând desfășurarea ultimelor alegeri ar trebui să avem acum o guvernare PNL, USR-PLUS, UDMR condusă de Ludovic Orban.”
Nu; tocmai „considerând desfășurarea ultimelor alegeri”, doar actuala formula de guvernare e cea normala!
Eu nu am folosit termenul ca opinie subiectivă sau judecată de valoare. Cum explic, normal în context înseamnă să avem o continuitate între campania electorală, ce e propus electoratului spre vot, și ce se întâmplă ulterior. În campania din 2020 a participat PNL condus de Ludovic Orban, premier la acea dată, sprijinit în parlament de USR – PLUS, ambele partide promițând o guvernare comună pentru a menține PSD în opoziție.
1. Va multumesc pentru raspuns; sincer, nu ma asteptam, nu se prea obisnuieste.
2.1. „… normal în context înseamnă să avem o continuitate între campania electorală, ce e propus electoratului spre vot, și ce se întâmplă ulterior.” Indiferent de opiniile sale politice ( interzise de Constitutie) – de la acea data si acceptand ca chiar i-a apartinut decizia- Presedintele trebuia sa incredinteze, macar si formal, formarea Guvernului castigatorului alegerilor, adica PSd-ului. Faptul ca PSD-ul esua, era democratic- dar abia atunci – sa urmeze ceilalti.
2.2. Faptul ca destul de rapid guvernarea PNL-USR a esuat lamentabil, lasa sa se-nteleaga ca dorinta de „a mentine PSD in opozitie” nu era neaparat a votantilor PNL, care s-au adaptat rapid schimbarii de macaz a Presedintelui, ci doar a unor lideri de mucava ( acceptand ca acestia ar fi fost doar indigeni); dovada e ca alierea cu PSD a condus – macar- la stabilitate, daca nu – inca – si la prosperitate. Si care alianta pare a fi de drum lung, asa cum indica sondajele, iar votantii PNL nu par deranjati de ce i se propune.
Ah, deci la baza comentariului stă o supoziție? Trebuie să presupunem că alegătorii PNL au votat de fapt pentru o guvernare cu PSD, indiferent de ce am avut în campanie. Acum, o presupunere în sine nu are valoare de argument, iar aceasta e mai degrabă în registru comic, Gimli cade de pe cal și mormăie „asta voiam de fapt să fac”. Pot presupune că cineva ar putea să vină în condițiile astea să ne contrazică pe amândoi, spunând că de fapt guvernarea actuală e anormală pentru că, are motive el să presupună, în ciuda la ce li s-a prezentat și au votat în campanie, alegătorii PSD susțin, de fapt, știu și eu, Uniunea Armenilor.
Haide să discutăm pe fapte, nu pe supoziții.
Caz în care trebuie să corectez alte afirmații din comentariul tău.
Nu, Constituția nu doar că nu îi interzice președintelui să aibă opinii politice, îi oferă același tip de imunitate de care se bucură parlamentarii pentru ele, mai precis una absolută, nu poate fi tras la (nicio formă de) răspundere juridică pentru ele.
De asemenea, în măsura în care termenul „trebuia” nu e o opinie politică acolo, constituțional președintele are foarte puține restricții apropo de persoana desemnată să formeze guvernul. Dacă legea noastră fundamentală ar fi dorit să-i impună, sau chiar să îl oblige să desemneze pe cineva anume – reprezentantul partidului cu majoritatea relativă a locurilor în parlament, atunci ar fi prevăzut asta în text, așa cum au alte constituții. În legea noastră fundamentală astfel de prevederi lipsesc.
1. Constitutia: „ARTICOLUL 103 .(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”
Iti amintesti sa fi avut loc o astfel de consultare „a partidelor” si nu doar a unora? Eu, nu.
2. Faptul ca votantii PNL i-au dat gir lui L. Orban – pentru o alianta cu USR- e tot o presupunere . A ta. Ea fiind consfiintita DOAR post factum. Ce te face sa crezi ca daca le-ar fi fost propusa- din start -una cu PSD-ul, acestia s-ar fi revoltat ?! Iar faptul ca foarte repede KWI si PNL au schimbat macazu’ arata cam cum „vointa” alegatorilor PNL a basculat si ea: fara f’o remuscare vizibila. Deci, prin ce difera cele doua situatii? Ca doar n-or fi fost votantii PNLniste constienti – aproband prima alianta si au devenit brusc analfabeti functionali ( ca cei ai PSD-sic!, ) la a doua! Si, in continuare in 2024, cum imi permit -totusi- sa presupun.
Repetarea poziției ne duce în situația de non-dialog, comentariile care continuă pe linia asta vor fi moderate direct. Și mă tem că e în același registru comic. După tipicul alegătorilor despre care putem presupune că doresc altceva decât au votat, pot și eu prespune că vrei să transmiți altceva decât scrii, și în realitate îmi dai perfectă dreptate, deci vreo adăugare nu mai are sens.
Dacă anul viitor PNL se va angaja în fața electoratului să susțină pe un anumit termen pe dl Ciolacu în postura de premier, sau la președinție, sau orice alt tip de înțelegere între cele două partide, indiferent dacă se aliază formal sau nu, normal ar fi ca acest angajament să fie onorat după alegeri – „normal” după definiția obiectivă din articol, respectând post-electoral poziția prezentată în campanie și legitimată de votul alegătorilor. La fel ar fi stat lucrurile și dacă în campania din 2000 ar fi anunțat așa ceva. Doar că n-au făcut-o.
În fine, n-aș ști ce legătură are cu articolul sau cu discuția dar în ce privește primul punct, îmi amintesc că au avut loc consultări de absolut fiecare dată când s-a desemnat un premier, ele fiind mandatate de constituție – dacă nu îți amintești pot să recomand memoria internetului, care este perfectă. În 2020, de exemplu, președintele a luat act la consultări de formarea unei majorități parlamentare PNL – USR/PLUS – UDMR (se votaseră deja conducerile camerelor) și de refuzul de participare al celor de la PSD, care au anunțat că intră în opoziție.
Cât de greu e să trecem la vot uninominal?
Votul uninominal ar fi util într-o anumită arhitectură instituțională, o să mai scriu despre. Dar, cum scriam acum ceva vreme parafrazând un banc, sistemul de vot nu curăță argintăria. Ideea că schimbarea lui ar îndrepta cumva în mod magic toate problemele pe care le are sistemul nostru e o utopie, aș zice una periculoasă.
Acestea fiind spuse, se poate trece la vot uninominal oricând, pentru ambele camere ale parlamentului. Nu există vreo piedică legală. Există o piedică politică, pentru că între partidele care ar trebui să facă o majoritate pentru asta unele ar avea de pierdut serios în rezultatul unor alegeri parlamentare desfășurate în acest fel.
de ce ambele Camere, cand populatia a votat un referendum ce spune o Camera si maxim 30 alesi? Vaiidat de CCR; numai amintirea ilegalitatii actuale si te face culpabil…
Pentru ca Referendumul din 2009 a fost CONSULTATIV, iar pentru punerea lui in aplicare ar fi trebuit:
– sa se modifice Constitutia ( printr-un alt Referendum, de data asta OBLIGATORIU), pentru a se trece de la Parlamentul bi la unicameral.
– sa se legifereze- in Parlament- reducerea numarului parlamentarilor la 300 (sic)!
Nu s-a intamplat niciunul din aceste doua fenomene.
Întrebarea era „cât de greu e să trecem la vot uninominal”. Răspunsul meu presupune că nu se va revizui constituția, proces care ar îngreuna, desigur, totul.
S-a votat pentru o camera cu 300 de de-aia? S-a. Intimplatu-s-a ceva? C’esti copil? Astea sint kestii importante bai, gustere, nu pricepi tu de-astea, tu vezi-ti de ingineria si de afacerile tale, noi aici discutam analize in alte planuri, politice, bai, nu stii tu de-astea. Ai inghitit-o cu lingura mare pe-aia cu democratia? Sa fii sanatos, aici ai demokratura noastra, moderna, europeana, cea in care noi contam, repetentii clasei nu tu, bai, fraier de elev/student de prima banca. Si tot noi o sa te taxam cind o sa ne convina si gasim noi vreun socol de profesor la postliceala din Romana sa insire vreo aberatie sub forma de teorie economica. Nu-l gasim? Il fabricam, metode sint cu duiumul, daca ne strofocam mai tare ia si Nobel.
Am votat pina acum si tot ce am obtinut e ca s-au schimbat niste indivizi si niste precupete de vorbe prin guvern, agentii, prin ceva consilii de administratie la stat, prin ceva judetene si orasenesti si evident prin harabaia unde se-aduna sobolanimea nationala, Casa Popoului. Da, si cel mai norocos sas din istorie. Asa incit pe mine nu ma mai prindeti in mascarada asta pina cind:
– Referendumul ala nu e pus in aplicare;
– voi putea vota o persoana cu nume, prenume si CV, persoana pe care sa o pot lua de guler si sa o intreb: ce-ai facut din ce-ai promis? Iar asta si in administratia centrala si in cea locala si la Bruxelles si la Strasbourg. „Ia vino-coace: ce-ai facut luna asta din salariul pe care ti l-am platit?”.
Sigur, ideea recenta de educare a politicienilor prin aruncarea de la etaj nu e ok insa de curiozitate o sa intreb un avocat daca ii poate gasi o baza legala :))
Si peste toate astea figura de ceara topita a lu’ Geoana? Iar? Nu, mersi, luati-va demokratura si bagati-v-o undeva cu tot cu natingi, toante si toape.
Probabil ca fie nu te uiti unde trebuie fie nu intelegi ce se intimpla chiar acum cind vorbim .Ceea ce a facut UE pentru Europa si ceea ce face pentru toate natiunile democratice este ceva nicicind atins .Priveste in urma istoria si sigur vei intelege .
Ce baiat destept!
Dinolo de ce opinie am eu despre referendumuri în general și despre acel referendum în particular, comentariul poate servi foarte bine pe post de QED – fie și anecdotic – la ce scriu în articol.
Pentru că tipul de consultare electorală e mai puțin relevant. Electoratul e chemat la vot în diverse alegeri, și are (deja) o bună înțelegere apropo de cum funcționează sistemul astfel încât să determine dacă votul său a fost sau nu de partea câștigătoare. În condițiile astea, avem același lucru: alegători care își exprimă opțiunea, opțiunea câștigă formal vorbind, iar apoi intervine o ruptură care lasă victoria fără vreun efect. Reacția, așa cum o descrii, este una perfect de înțeles, de anticipat chiar.
E ca și cum cineva ar cumpăra o mașinărie relativ scumpă, un telefon inteligent de exemplu, iar acesta s-ar dovedi caz după caz după caz unul cât se poate de prost. N-ar trece prea mult timp, și nici n-ar fi cine știe ce surpriză sau caz extrem (din contră), dacă persoana respectivă ar da cu mașinăria de toți pereții.
Acum, e cu totul altă discuție dacă reacția, cum spun naturală și inteligibilă, ar fi și una *bună* după un criteriu sau altul.
In principiu nu e o reactie corecta sa renunti la un drept. Poti sa renunti te folosesti de dreptul acela macar temporar, aia da, si e ceea ce am ales sa fac pe viitor. Cei ca mine, declarati de dreapta, insa fara extremisme, fara nationalisme, fara euroscepticisme (100% proeuropeni insa impotriva policilor actualei conduceri a UE) si alte aberatii pe care nu inceteaza sa ni le pina in circa presa general stingista europeana, cei ca mine, zic, nu avem reprezentare nici la Bucuresti si nici in Parlamentul European. Liberalii? Nu. USR. Nici. Forta Dreptei? Ce-i aia? Cine-s aia? Aberatia AUR (sau facatura) ce-o fi ea)? Vax, haimanalele si nulitatile tupeiste ale Romaniei s-au adunat hraparete unde e un os de ros pentru ele, in politica de sorginte vadimista cu manifestari legionare. (Nu sint deloc un simpatizant al Snspa si a altor posliceale de maistri de politica – mi-am manifestat deseori aici iritarea in legatura cu insasi existenta ei ca scoala de nivel universitar – insa sa indemni cursanti/studenti/ce-or fi ei sa se lase de scoala, cit de proasta ar fi ea, e ceva condamnabil – Mutatis mutandis ar fi ca si cind eu, un ateu, m-as apuca sa indemn studentii la Teologie sa se lase de scoala! Aberant, Scolile de Teologie la nivel universitar si postuniversitar trebuie sa existe, e obligatoriu intr-o societate normala, fie ca e vorba despre Ortodoxie, Catolicism, Iudaism, Islam, Protestantism de cite feluri o fi el scl, astea, Marile Religii – da, cu majuscule – si confesiuni religioase fac parte din insasi fibra civilizatiei umane pina si pentru un ateu!).
La frantuji Madame Le Pen e, sa-i zic cu o vorba moale, neplacuta si cu totul neconvingatoare. Cam ca orice extremist. AfD-ul nemtesc? Nici aia, chiar deloc. Pare ca Georgia Meloni ar fi de dreapta. Parca. Pina si englezii au de-o vreme o cu totul ridicola dreapta fosta cindva conservatoare.
Altfel spus, citindu-l iarasi (din memorie, sper sa nu gresesc) pe domnul Plesu: „ce sa alegi dintre o gaina si doua giste”?
Si atunci se iveste o intrebare: exista partide de dreapta europene? Ca declarativ or fi, doctrinar or fi (asta daca mai exista doctrine politice in practica politicii europene, lucru care ramine de demonstrat) insa in practica politica, legi, reglementari, tendinte, curente de opinie, think tank-uri totul e de-a stinga cu (prea) multe accente socialiste. Nu sociale, socialiste de-a dreptul.
Aproape că era să aplaud liberalismul, toleranța și accentul pe individualitate, dacă intervenția nu ar fi capotat în perena manie a imposturii ideologice de a împărți lumea la stânga și la dreapta, iar asta doar pentru a ușura delimitarea proprie, (declarativ „la dreapta”) de restul lumii, care e fie prea legionaroida, prea neplăcută și neconvingătoare, fie prea la extremitatea cealaltă. Ce mai rămâne nepătat? Orban și Fițo! Și șoferul singur pe contrasens, siderat de mulțimea celor care vin din față „pe partea stângă”. Ha, ha, ha!
Pentru a intelege ce-ar aduce in Parlament votul nominal ( si nu pe liste), ar trebui sa realizezi cam care sunt personajele cele mai vizibile in spatiul public. Si cam ce-am avea pe-acolo daca toti „vizibilii” astia ar candida: manelisti notorii, DJ-ei, „influenceri/tze”, prezentatoare de stiri, pareristi pe la tv-uri, etc, etc. Ca doar nu voteaza numai filozofii neamului! Exotic, nu?
Aceeași gușteri care au votat consultativ 300 unicameral, aprobaseră referendar bicameralul constituțional. Bun, s-au sucit și nu mai vor. Ar fi trebuit schimbată constituția și supusă din nou aprobării. Gușterii se pot suci însă din nou.
Mai puțini aleși pot fi mai bine controlați de sefii lor, exact ca în MAN.
Votul uninominal e perfect pentru funcțiile executive, unde nu se pot împărți atribuțiile. Dar pentru legislative e mai complicat. Pentru cele 5 secunde, cât îl poți lua de guler pe potentatul cu CV, îi dai un mandat de 4 ani. Și dacă i-l dai de la bun început cu gândul că va abuza de votul primit, mi-e că nu merită uninominalul.
Căci ce șanse are un alegător ca pretențiile sale în legislație să fie reprezentate în Parlament? Cu „first past the post”, într-o circumscripție electorală cu 5-6 candidați, cam 25%. Cu două tururi de scrutin, după eliminarea voturilor nule, șansele sunt de 50%, dar oferta electorală nu mai e aceeași de la primul tur. Adică șansa să existe o sincronizare între așteptările alegătorului și voturile alesului este întotdeauna sub jumătate. Oricum ai întoarce lucrurile, configurația legislativului ar fi sub jumătate din așteptările inițiale ale electoratului.
Apoi, de ce ar vota un ales uninominal ce vrea alegătorul și nu ce îi cere partidul care îl susține? Pentru a fi reales in aceeași circumscriptie, ar putea crede alegătorul. Dar partidul nu îl mai susține tocmai pentru că nu a votat cum i s-a cerut de partid, sau, dacă a votat cum i s-a cerut de partid, îl trimite într-o altă circumscripție, unde nu e (încă) cunoscut. Prima dată când trebuie să alegi între doi sau mai mulți necunoscuți singurul instrument de control sunt cele 5 secunde „de guler” de peste 4 ani. Ajunge?
Dar dacă alesul nu ajunge în majoritate, pentru ce îl iei atunci de guler? Pentru că nu au votat alții cu comilitonii acestuia?
Sau ajunge într-o majoritate fragilă, ca cea de-acum a republicanilor americani, majoritate în care o minoritate extremista șantajează 95% dintre aleșii conservatori și implicit desființează voturile celor care i-au trimis pe aceștia in Cameră. Ce anume le-a adus tuturor alegătorilor democrați și majorității celor republicani uninominalul? Cât de bine sunt ei reprezentați în Congress?
„imparatul e gol” asta i adevarul, dar de vreme ce nu exista o masa critica sa zguduie (sa stearga de pe fata pamintului) acest sistem nenorocit/anacronic, mergem „inainte” cu de alde ciolacu, ciuca si maciuca. ce sa „revolutioneze” jivinele/secaturile analfabete? cind treburile/dregatoriile unei tari au fost acaparate de oamenii propriilor interese (sustinuti de mass media si caste/grupuri de interese) nu prea mai putem vorbi de o societate libera/democratica. spurcaciunile si au asigurat deja masa critica/necesara votanta, sint putorile ce deservesc/perpetueaza sistemul : militieni/apevisti/securisti/juzi pensionati din copilarie(!) plus armata de taietori de frunze ce se adapa nestingherita la buget (in fact banii putinilor prosti ce se incapatineaza sa mai produca ceva real si secatuirea resurselor naturale (paduri taiate in schimbul mobilei din rumegus , grine vindute pentru aluatul congelat, etc etc))
Frumos scris! Dar…..cam atât! Romani….ca a fost, este și o sa ramana o FORMA FARA FOND!
Prea multi analiști sterili! Si pana la urma, Socrate si-a meritat cupa cu cucută!
Nu si-a meritat-o! dar a considerat ca este sub demnitatea si lectiile sale sa evadeze si sa scape de o sentinta incorecta si abuziva; a gandit ca exemplul sau (de a te supune legilor, chiar daca sunt gresite) este mai important decat viata sa; (probabil avea prostatita, cancer si mai stiu eu ce si nu mai avea chef de viata….)
Analisti sunt doar aia platiti de partide si mass-media(acelasi lucru, dar mascat).
Aici sunt pareristi!
Greu de presupus ce se va intimpla politic pina in preajma alegerilor o data cu declansarea campaniilor electorale .Nici textul de fata nu ne aduce in prim plan viitorul .In mod concret fie PNL si PSD formeaza o Alianta noua electorala, cu liste comune , fie, fiecare merge separat in alegeri .USR ,UDMR ,AUR , daca vorbim doar despre Partidele ce probabil pot ajunge in Parlamentul viitor , nu se pot alia si nu pot decit sa mearga singure in Alegeri .Daca PSD decide sa iasa din Alianta sau sa nu formeze una noua si merge singur in Alegeri atunci este foarte posibil ca PNL , urmare a deciziei CCR ce ar putea anula intrega decizie a guvernului Ciolacu, sa iasa de la guvernare cu toate consecintele asumate de catre PNL ce vor obstructiona vizibil PSD.Un PSD atacat de PNL si de toate recentele dezvaluri din Media si tot ceea ce ar putea urma vor oferi PNL o alta alternativa politica viitoare .Daca Ciuca isi aduce aproape noi figuri politice ce sunt unicat ca si apartie si reuseste sa formeaze o echipa in alegeri atunci PNL are mari sanse de cistig.Ceea ce observam este totusi deringolada cetateneasca ce nu mai acepta vechile figuri politice ca parte a Guverarii natiunii .Daca privim cu atentie vedem inexistenta aparitiei unor noi figuri de politicieni si pe masura ce apar tot felul de cauze pierdute in Media. Vedem cum actualii politicieni sunt atacati politic , direct sau indirect, singurul care nu a devenit „tinta” fiind seful PNL Ciuca despre care nimeni nu prea zice nimic .Este insa posibil sa vedem si aparitia unor mari surprize politice poate chiar Presedintele Iohannis este cel care va oferi natiunii solutia cistigatoare si dorinta maxima de a iesi la vot .Imi aduc aminte chiar de Maia Sandu ce parca are si cetatenia romana si parca alegerile din Romania si Rep .Moldova se suprapun ca si data in alegerile Prezidentiale .Modelul Cuza poate fi reinviat .Daca nu se incalca nici o regula ar fi chiar o surpriza ce ar aduce cetatenii la vot si ar maximiza si mandatele Presedintelui Iohannis mandat final ce ar reusi sa aduca nesperat rominilor visul lor trecut ,prezent si viitor .Greu de crezut ca Marcel Ciolacu impreuna cu Mircea Geoana ar lua din prima 46 de procente intr-o natiune ce a votat ca si Presedinte doar dreapta liberala .Greu de crezut este si numarul celor care declara in clar ca ar veni la vot .Oricum ar fi aceste sondajee sunt doar o imagine de moment .Asa cum suntem obisnuiti (vezi vizita tirzie a lui Geoana din momentul anterior pierderii alegerilor )Romania este mereu surprinzatoare .Ne pare ca deocamdata ceteteanul nu pariaza inca in alegeri .Cistigatorul poate fi orisicare si seriosul sef PNL si recentul „ maninca ma micii ” si „distrugatorul de pacanele ”si „ socrul mic american ” si o doamna de pe la USR numita Lasconi (poate fi o surpriza placuta ) sau cea care de una singura se lupta cu morile de vint pe la ambasada Rusiei sau mai stiu eu cine poate chiar „printesa de Bulboaca ”ce ne este draga tuturor .Om trai si om vedea si poate Iohannis ne descuracă si de aceasta data si ne da in plic numele cistigatorului ..Alegerile viitoare vor fi cistigate doar de cei care pot prezenta cetateanului echipe noi aduse recent in sprijinul politicienilor de Partid si a caror credibilitate nu este injumatatita de ultimele imagini aparute in presa .Si Ciolacu si Simion sunt suntati in presa chiar de catre nefecutele membrilor de partid sau chiar de atitudinea neconforma aparuta in cazul AUR.
„Daca Ciuca isi aduce aproape noi figuri politice ce sunt unicat ca si apartie si reuseste sa formeaze o echipa in alegeri atunci PNL are mari sanse de cistig”
Nu mai e nevoie. Sunt acolo Rares Bogdan, Lucian Bode, Daniel Fenechiu, Sorin Campeanu si Florin Roman. In felul lor, fiecare e unicat.
Nu încerc să anticipez ce se va întâmpla mai departe pe scena politică. Sunt pățit. Pur și simplu sunt prea multe variabile, necunoscute cunoscute sau nu, ca să pot risca să fac așa ceva. Nu e clar dacă Marcel Ciolacu va candida în alegerile prezidențiale, pot să încerc o explicație a dilemei în care se află: de la Iliescu încoace, din 2000, PSD a tot pierdut alegerile prezidențiale inclusiv cele care păreau pe sondaje cel puțin să fie sigur câștigate. Și pierderea lor a dus întotdeauna și la pierderea șefiei PSD de către candidat, Năstase, Geoană, Ponta, Dăncilă. E mult mai sigur pentru dl Ciolacu să țintească postul de premier, prin câștigarea alegerilor parlamentare cu o majoritate stabilă în parlament, dar în cazul în care candidatul alternativ (Mircea Geoană?) câștigă, dl Ciolacu va rata șansa de a deveni președinte, și va trebui inevitabil să împartă cumva puterea executivă cu el.
Cum spuneam, asta pot explica, așa cum am explicat în articol ce anume motivează cele două partide PNL și PSD să discute formarea unei alianțe politice pentru anul viitor. Cu totul altceva este însă să anticipez ce anume se va întâmpla. Sincer, n-aș ști.
În altă ordine de idei, „modelul Cuza” era viabil poate pentru circumstanțele generale și particulare ale jumătății de secol XIX. Circumstanțele actuale sunt cu totul altele, și e îndeajuns să spun că nu există „mari puteri” care să se opună unei eventuale uniri – și pe care un nou Cuza să-i pună în fața faptului împlinit, așa cum știm din istoria oarecum romanțată a micii uniri de la 1859. Obstacole majore există, dar sunt de cu totul altă natură. Dar asta e altă poveste.
„Obstacole majore există….”
Eu cred ca exista un singur obstacol major: lipsa de dorinta de Unire a majoritatii votantilor din ambele tari! Restul: Transnistria cu trupe rusesti, majoritatea rusofona / ucraineana din R.Moldova, marea deosebire de nivel de dezvoltare, „parerea” Rusiei, etc. sunt doar „bonusuri” .
Daca facem strict referire la „Unire ” este clar cum partidele politice aflate si de o parte si de alta nu au mare dorinta sau vointa de a reforma intreaga formula nationala ce o data cu apartia unor noi votanti si a unor alte partide politice pot modifica din radacini sistemul actual .Unirea se poate face doar daca doamna Maia Sandu poate candida la ambele alegeri ce sunt oarecum concomitente si daca cetatenii o vor alege (participantii ) ca si Presedinte .Atunci vointa cetateneasca partajata de Unire nu mai conteaza .Unirea devine evidenta si ea poate genera imediat un Referendum ce ar modifica organizarea pe segmentele electorale unificind formulele actuale .Daca observam disparitia enclavelor pe model Nogorno atunci Unirea devine extrem de posibila fie ea facuta la inceputuri ca parte a integrarii Rep.Moldova in UE si ca apartie , in prima faza , a unui Presedinte comun .Maia Sandu (printesa de la Bolboaca )va fi votata de toata lumea.Singura curiozitate este daca actualul Presedinte Iohannis are forta necesara si sprijinul necesar .Maia Sandu sigur are in Franta si germania doi parteri extremi de puternici .si sa nu uitam si sprijnul oferit de catre J.R.Biden cu ceva vreme in urma .
Alegerile in Ro dupa anul 2000 nu au dus schimbari importante in dinamica si structura guvernului si a tarii. Partidele nu au o doctrina bine definita si principii cale. Nici obiective esentiale si puse in practica. Se leagana pe o panza de paianjen de la stanga la dreapta si invers. Calitatea umana si profesionala a politicienilor a scazut tot mai mult. Dar afacerile lor s- au multiplicat de zeci de ori. Romania trebuie resetata din nou, cu legi clare, coerente si usor de aplicat nu stufoase si pe interese de partide si clanuri. Politizarea este utila in structurile de varf cu oameni care sa cunoasca cat de cat domeniul si nu la toate nivelele judetene si locale. Asa se explica injustitia, coruptia, afacerile mafiote si esuarea statului. Iar politicienii de ieri si de azi nu au nevoie de buni specialisti ca le strica afacerile. Acum prefectul Capitalei tot politic ia apararea primar sect2 privind PUZurile oprite de primaria generala pline de de proiecte imobiliare discutabile in zone unde gradul de densitate a locuirii si traficului este deja f.mare.
@Agora
Romania trebuie, inainte de orice, educata si instruita. Prin sistemul de invatamant si prin amenzi. Supereroii de astazi, cei care salveaza situatia, ar tebui sa fie profesorul, politistul / jandarmul, procurorul.
Din ’90 incoace, asistam la distrugerea invatamantului, la interlopizarea politiei, la manelizarea politicii, la autodistrugerea institutiilor statului. In acest context, votul universal este calea directa catre dezastru.
Adevarat ce scrieti ! Dar cine sa o faca!
Tocmai ce a fost reincriminat penal delictul de opinie, in varianta modernă, europeană, pe linia combaterii multilateral-dezvoltate a discursului urii și a discriminării politice. Deci, dragi tovarăși și pretini, încercați să nu mai fiți frâne ale progresului și iubiți-vă aleșii, așa cum merită, și nu uitați să le acordați voturi tuturor la următoarele alegeri, la grămadă, fără a face vreo diferență de culoare, vârstă, sex, ideologie ori opinie politică. Haideți să haidem! Votați toate partidele! Să ne iubim ca frații și nu numai! Fără violență, fără năbădăi, fără să te vadă nimeni!
Vai ce apel patriotic si rasuflat ! Daca este sa ne pretuim alesii de acum inseamna sa pretuim smecheria, hotia, minciuna, coruptia, ipocrizia, lipsa de cunoastere si de profesionalism. Dv il pretuiti pe Dumitru Buzatu si pe altii ca el?!!
@euNuke
Adica, sa mergem la vot si sa punem stampila pe toate partidele? E un sfat bun!
Bre, (Agora Decebal) da’ stiu ca nu stiti de gluma!
@donquijote
Trebuia sa pun un smiley, dupa comentariul meu, poate asa era mai clar…
Pina la urma toate aceste discutii , ce au la baza tema prezentata noua spre dezbatere ,nu reprezinta altceva decit variante , posibil viitoare, ce desigur fac ca si model de exprimare deliciul discutiei asta daca le excludem pe cele evident sentimentalist prezentate sau vadit rauvoitoare .Romania este mereu surprinzatoare .Ramin totusi la ideea ce tine de decizia pe care trebuie sa o ia CCR raportata la asumarea guvernamentala decisa unilateral (mandatul e pe masa) de premierul Ciolacu .Functie de aceasta decizie vom afla viitorul si daca Ciolacu are influenta necesara spre a putea obtine (poate la limita ) decizia favorabila a CCR .In rest chiar daca zicerile nostre nu se potrivesc cu viitorul nu-i bai .Nu suntem „ Mafalda ” .
Alegerile au avut loc pe 6 decembrie 2020. Pactul între PNL, USR-PLUS și UDMR a fost semnat pe 21 decembrie 2020.
Altfel, valoros articol: inteligent, onest. Nici nu mă așteptam la altceva din partea ta.
Pe 21 decembrie 2020 s-a semnat acordul de guvernare. E ceva ce se întâmplă în orice democrație parlamentară atunci când majoritatea e asigurată de o coaliție de foști competitori în alegeri, negocierea pentru împărțirea ministerelor și înaltelor demnități și pentru programul de guvernare se întâmplă după alegeri. Asta pentru că bazele acestei negocieri depind de rezultatul alegerilor.
@MD: Semnarea acordului după alegeri nu a fost o obligație, a fost o alegere: acordurile pot foarte bine să fie făcute și înainte – de exemplu, acordul între USR și PLUS, două partide care n-au simțit nevoia să aștepte până după alegeri.
Dacă are loc o negociere pentru ministere, demnități și program, înseamnă că această negociere poate să aibă succes sau să eșueze. Dacă eșuează ce facem?
Pe de alta parte, dacă o negociere poate să eșueze, atunci poate să eșueze și guvernarea care rezultă dintr-una reușită. Dacă eșuează, ce facem?
Comparația cu USR PLUS nu este valabilă, se deduce asta din argument dar am și menționat expres (vai, vai): vorbim de competitori în alegeri. Între competitori electorali negocierea privind guvernarea se face după alegeri, pentru că ea se bazează pe rezultatul lor. Același argument nu e valabil pentru două partide care formează o alianță, bineînțeles.
Da, negocierile privind guvernarea pot să eșueze, s-a văzut asta și prin alte părți. În acest caz se negociază mai departe, avem exemple din alte țări de negocieri care au durat luni și chiar ani de zile. Dacă nici așa nu se ajunge la un rezultat, de obicei constituția prevede ca soluție declanșarea alegerilor anticipate.
„Eșuarea guvernării” este în schimb o expresie imprecisă. Ce înseamnă o guvernare reușită sau una eșuată, la nivel de principiu, e ceva ce stabilește fiecare, o chestiune de opinie politică. Putem vorbi, în schimb, pe un teren ceva mai factual, de realizarea sau eșecul ulterior al acordului de guvernare – în sensul în care prevederile lui sunt sau nu puse ulterior în practică. Aici experiența ne arată că prin occident așa ceva se întâmplă foarte, foarte rar, excepțional chiar, și tocmai de aia negocierile privind guvernarea de acolo durează atât de mult. În România, aș zice din păcate, e invers: respectarea lor e excepțională. Guvernarea se negociază foarte rapid, vorbim uneori de câteva zile(!), dar acordurile și pactele semnate rămân în bună măsură doar pe hârtie. Ce facem în cazul acesta? (nu sunt foarte sigur cine te referi folosind pluralul, eu vorbesc în sensul de ce se întâmplă). Păi despre asta e articolul, în România se ajunge la guvernări care, în program și componență, nu au nicio legătură iar uneori contrazic explicit angajamentele pe care și le-au luat competitorii electorali în alegeri.
@MD: Comparația cu USR-PLUS este valabilă deoarece ei n-au mai fost competitori în alegeri tocmai pentru că au negociat și s-au înțeles înainte, nu după, or asta este ceea ce trebuie scos în evidență: alegerea făcută. Mai mult, nu e neapărat necesar ca negocierea între competitori să “se facă” după alegeri, ea se poate face și înainte: dependența de rezultat nu împiedică negocierea pentru că nu e vorba de existența sau inexistența lui, ci de forma pe care acesta o va lua (formă pe care, de altfel, partidele o pot anticipa destul de satisfăcător).
Dacă “se poate negocia mai departe” înseamnă că părțile au fost mulțumite când negocierea a încetat, căci nu le-ar fi oprit nimeni să negocieze mai departe.
Eșuarea guvernării este o expresie foarte precisă și are în vedere situația în care guvernul își încetează existența înainte de termen, de exemplu ca urmare a unei moțiuni de cenzură. Ce se întâmplă atunci? Ce au dreptul, ce e “normal” să facă într-o astfel de situație foștii parteneri?
Dimpotrivă, expresia “realizarea sau eșecul ulterior al acordului de guvernare” e o “expresie imprecisă”, lucru dovedit tot de realitate: și astăzi unii spun că partenerii lor s-au supărat aiurea, iar aceștia îi acuză pe ceilalți că nu au respectat acordul. În schimb, și unii, și alții sunt de acord că guvernarea lor a eșuat – de unde precizia mea și imprecizia ta.
Primul paragraf nu are foarte mult sens. Ar putea absolut toate partidele să negocieze înainte de alegeri, nu? Poate chiar să fie obligate cumva la asta. Oare e vizibilă problema unui astfel de scenariu? Trebuie să o exprim?
Unele partide aleg să meargă în alianță în alegeri, altele nu, din fericire. Nu, partidele nu pot anticipa îndeajuns de satisfăcător rezultatul alegerilor – din nou, din fericire. Prin urmare negocierea în avans nu ar avea sens.
Al doilea paragraf nu are sens deloc.
Ce se întâmplă la adoptarea unei moțiuni de cenzură este determinat de constituție. În a noastră, scenariu relativ comun, se reia negocierea pentru formarea unei majorități în sprijinul unui guvern. În ce termeni se poartă negocierea asta depinde foarte mult de motivele pentru moțiunea de cenzură, care e un act politic – adică o parte din majoritatea parlamentară care a susținut inițial guvernul consideră oportun să nu-l mai susțină. E posibil ca această decizie politică să nu aibă chiar nimic în comun cu guvernarea în sine. Ideea că „eșec al guvernării” și „revocarea guvernului” sunt echivalente e, desigur, falsă.
Ultimul paragraf nu are foarte mult sens, și te contrazici – acordul de guvernare prespune, firește, susținerea unui guvern. În clipa în care un guvern a fost revocat de o moțiune de cenzură, acordul de guvernare a eșuat. Nu e singurul caz, în măsura în care acesta are prevederi factuale, e un lucru foarte precis dacă ele sunt puse în practică sau nu.
@MD: Am impresia că ți-ai editat mesajul în timp ce îți scriam răspunsul, sau n-am văzut eu ultima propoziție (“Păi despre asta e articolul” etc etc).
Dacă l-ai editat ulterior, poate că ar fi bine să n-o mai faci, ca să nu se ajungă la situații în care ți se răspunde la un text pe care tu îl modifici până își termină ăla de scris și postat răspunsul. Postează și tu un alt mesaj cu ce ai uitat să scrii.
Dacă n-am văzut eu ultima parte, îmi pare rău, sau poate a fost pur și simplu o eroare tehnică, dar indiferent de asta întrebarea este: ce angajamente privind programul și componența își pot lua în alegeri competitorii dacă ei nu le negociază decât după ele?
Mă tem că trebuie să editez comentariile pe care le fac în anumite cazuri particulare, mai precis pentru că pățesc ca anumită chestie scrisă pe scurt, și care ar trebui să fie perfect de inteligibilă de la sine, dă prilejul unui anume tip de comentator să pretindă că nu o înțelege. Și atunci, am de ales între a ignora, a modera sau a extinde comentariul astfel încât să preîntâmpin acest gen de replică. E drept, uneori nici asta nu ajunge.
Competitorii electorali se angajează înainte de alegeri la un program de guvernare, la o echipă de guvernare și la potențiali competitori cu care ar intra, sau nu, în guvern. Toți trei termenii pot varia foarte mult. Există în alte părți așa-numite „partide punctuale”, a căror intrare la guvernare presupune punerea ulterior în practică a singurul lucru pe care îl cer. La extrema cealaltă, programul și echipa de guvernare sunt complete. Electoratul și de aici și de aiurea înțelege cum funcționează sistemul – cu excepții inevitabile, că tot spuneam. Mai precis, alegătorii unui partid care a luat 10% se așteaptă ca o parte din programul și echipa de guvernare să fie abandonate în negociere. Nu există alternativă.
Am să adaug că înțeleg de obicei să răspund comentariilor, dar de la un punct moderarea devine inevitabilă. În fond, și acestea trebuie să aibă o valoare adăugată.
@MD: Păi ce să zic atunci… Să le dorim anumitor partide să devină “punctuale”: le va fi mai ușor.
Salut.