.
Catalin Buciumeanu: Domnule Ambsador suntem la capătul unui eveniment fără precedent în istoria Bisericii Catolice. Și asta s-a reflectat mai mult decât evident în cele câteva momente de tăcere încununate de perplexitatea mulțimii aflate în Piața Sfântul Petru atunci când Cardinalul francez Jean-Louis Tauran, sub imperiul emotivității, a făcut fericitul anunț: Habemus Papam! Un cu totul alt nume se afla pe buzele tuturor la vederea fumului alb. Cât de surprinzatoare este alegea unui Suveran Pontif din afara granițelor europene?
Bogdan Tataru Cazaban: Trebuie să vă spun că am fost foarte impresionat de numele ales și de atitudinea noului Papă din momentul binecuvântării Urbi et Orbi. Aceste momente sunt definitorii pentru personalitatea Pontifului și pentru stilul pontificatului. Înainte de Ioan Paul I, ritualul era respectat în austeritatea sa hieratică. După 1978, fiecare nou Papă a dorit să adreseze un mesaj. Cred că alegerea Papei Francisc de a cere binecuvântarea mulțimii credincioșilor înainte ca el să adreseze prima sa binecuvântare apostolică a fost un gest inaugural esențial: expresie a smereniei, a fraternității, a apropierii dintre Papă și cei care îl primeau mai ales ca nou Episcop al Romei, pentru că nu trebuie să uităm faptul că Papa este întâi de toate Episcop al Romei. Alegerea a fost, într-adevăr, surprinzătoare, inclusiv pentru cei care studiază de-o viață subtilitățile vaticane. Așa cum știți, numele Cardinalului Bergoglio fusese evocat în ultimele zile mai degrabă în legătură cu Conclavul din 2005. Ceea ce s-a petrecut ieri după-amiază are cu siguranță o simbolică specială, confirmând, în opinia mea, limitele analizelor strict umane.
CB: Considerați că demisia Papei Benedict al XVI-lea și mesajul implicit transmis cu această ocazie, au jucat un rol hotărâtor în criteriile elective ale Cardinalilor?
BTC: Smerenia mi se pare că reprezintă continuitatea cea mai directă cu predecesorul său, Benedict al XVI-lea. De altfel, întreg momentul de la balconul Bazilicii San Pietro a reflectat faptul că alegerea Cardinalilor a ținut seama de lecția înaltă a Papei emerit. Există o splendidă continuitate spirituală între un Pontif care se retrage, recunoscând cu simplitate limitele vârstei, și succesorul său care își ia numele de Francisc și cere fraților săi întru credință să-l binecuvinteze.
CB: Faptul de a fi ales un Papă extra-european nu este cumva o recunoaștere tacită a simplei evidențe că europenii se definesc din ce în ce mai puțin prin latura lor creștină?
BTC: N-aș spune că a fost un refuz al Europei, ci un sprijin dat Europei. Prin alegerea Papei Francisc, Cardinalii au ales un stil pastoral și au recunoscut importanța, în viața Bisericii Catolice, a vitalității și a ponderii spirituale a Americii Latine – cu certitudine, un alt pas istoric, după cel facut în 1978 prin alegerea primului Papă din Europa de Est. Au existat voci care au exprimat încă de la începutul pregătirii Conclavului că ar fi timpul pentru un Papă de pe alt continent decât cel european. Dar nu trebuie să credem că alegerea ar fi urmat un criteriu geografic determinant. În pofida observațiilor care ne sunt la îndemână, aș dori să privim cu atenție dimensiunea profund spirituală a alegerii, manifestată integral în momentul prezentării noului Papă în fața credincioșilor din piața San Pietro: Papa provine din familia unui mare Ordin, cel al iezuiților, își alege numele Sfântului Francisc – simbol al curăției și al smereniei evanghelice, întraga sa persoană exprimă devotament al slujirii aproapelui.
CB: Există în rândurile celor care sunt preocupați de viața și resorturile interne în alegerea unui Papă, tendința de a extrage din profilul unui candidat numitorul comun al pontificatului său. Ce indicii ar trebui să căutăm în Profilul Cardinalului Bergoglio cu privire la urmatoarea perioada din viața Curiei Romane dar și a lumii Catolice?
BTC: În Anul Credinței, dedicat în mod special noii evanghelizări, adică unei comunicări noi a credinței în societatea contemporană, care și-a unitat rădăcinile creștine și s-a îndepărtat de Biserică, a fost ales un Papă al cărui nume evocă imediat pe cel care prin smerenie, sărăcie, iubire și simplitate a retransmis cu vigoare mesajul originar al Evangheliei în secolul al XIII-lea. Stilul lui Francisc are prospețimea irezistibilă a credinței autentice, a dialogului senin, a încrederii și a fraternității universale. Cred că acestea sunt trăsături care vor inspira o cale în care autoritatea apaține inimii și slujirii.
A consemnat Catalin Buciumeanu
Sunt curios cand se va discuta despre faptul ca noul Papa este un conservator la fel de batut in cap ca precedentul. Cand se va spune, de exemplu, ca noul Papa are aceeasi atitudine jenanta contra prezervativelor in timp ce africanii mor de SIDA intrucat urmeaza sfatul bisericii?
Sa fii smerit inaintea unei culegeri de matematica (nu neaparat mai academica
decat „Gheba”) putine sanse iti oferi pentru a trece clasa (a promova).
Si eu simt o smereala in fata culegerii de matematica, un respect pentru cel ce
a alcatuit-o, o intelegere a faptului ca eu nu as fi fost capabil de o asa alcatuire,
dar asta nu ma conduce la ai face matanii ci la a o cerceta cu atentie si a ii
gasi rezolvare la fiecare exercitiu, problema, ecuatie in parte, comproband mereu
ca intre ceea ce-mi da si „raspunsul corect” sa fie similitudine si, corectandu-ma
pe mine la „adevar” si nu modeland „adevarul” spre a mi-l ajusta mie.
Mesajele care ne vin din antichitate in primul rand nu au fost toate valide iar din
cele valide cele mai multe au fost interpretate eronat, din start.
Purtate apoi din mana in mana (ca la stafeta), sau din om in om (ca la „telefonul
fara fir”) au tot oscilat intre un „+/-” al adevarului ajungand la noi cu nimic mai
bune decat erau cand au plecat din block-start.
Sunt curios sa ascult felul in care gandeste noul papa, pentru ca daca papa Paul
parea ca intelesese sensul Vietii aproape la sfarsitul propriei sale vieti, la papa
Benedict nu mi s-a parut o crestere ci ceva analogic mentinerii de altitudine in
domeniul aviatic.
Urez noului Papa sa aiba un rezultat al viitoarei activitati cu adevarat fructuos
Lumii. Dar, asta se poate vedea doar atunci cand realitatea trage a sa linie si
socoteste. Unii dintre noi, om trai si om vedea.
Smerenia inseamna sa intelegi ca fara implicare, munca, sacrificiu, culegerea de probleme nu poate fi dovedita. Smerenia inseamna sa fii profesionist, sa-ti respecti munca, si sa respecti munca altora. Smerenia inseamna maturitatea spiritului uman. Smerenia o dobandeste un spirit elevat, educat. Smerenia inseamna sa fii generos cu cei mai mici ca tine, si sa-ti alegi un mentor care este un foarte bun profesionist pe care sa-l urmezi. Smerenia inseamna mult mai mult decat a face metanii. De fapt, a face metanii reprezinta un exercitiu in care ne frangem corpul care a dobandit aroganta, mandria. Smerenia inseamna sa te daruiesti familiei tale. Smerenia inseamna si sa-ti educi familia ta. Smerenia inseamna sa te educi toata viata. Eu descopar in fiecare zi ce importanta este smerenia. Si o regasesc in multe aspecte ale vietii. Recunosc ca nu fac metanii foarte des, desi cunosc valoare spirituala a lor. Dar apreciez smerenia ca una dintre cele mai mari valori pe care le poate dobandi spiritul uman de-a lungul vietii. Din nefericire smerenia se dobandeste in timp. Pentru ca smerenia inseamna maturitate. Si nu sunt multi cei care au parte de acest dar in viata. Unii il obtin in plina maturitate, altii spre finalul vietii, dar foarte multi nu-l cunosc, si nu-l vor dobandi niciodata. Pentru ca este un dar pentru care se munceste mult.
Excelent comentariu, Alina!
@Alina
Este parerea ta, stimata Alina, si asa cum eu parerile mele mi le aplic mie,
nici tu nu ai de ce, pe ale tale sa nu ti le aplici tie.
Parerea mea este ca a fii smerit inainte de a cunoaste, nu este smereala,
iar odata ce cunosti inceteaza motivatia de a fi smerit.
Poti sa admiri, poti sa stimezi, poti sa te inmarmuresti de admiratie ca in fata
unui lucru pe care tu nu ai cum sa-l faci (pentru ca esti prea mic pentru asta)
dar una este sa faci asta in fata a ceva care respecta recomandarea lui
Cratilus („sa vorbim numai despre ceea ce putem indica cu degetul”) adica
despre ceea ce noua in persoana ne este „tangibil”, si alta este sa incalci
chiar cuvantul pe care crezi ca-l respecti cel mai mult (al lui Isus) faurindu-ti
cu ajutorul mintii (in baza datelor inmagazinate in ea, desigur) halucinatii (pe
care mai apoi le poti aseza pe suport material cu ajutorul picturii, al scrisului,
sau mai nou, al 2D-ului sau 3D-ului.
Eu nu-mi prezint parerile spre a si le insusi cineva ci spre a si le compara cu
ale sale. Ce se aseamana, se cauta a se aduna, iar ce nu se aseamana
continua a-si cauta „asemanatori siesi”. Cata vreme nu te supara argumentatia
celuilalt, putem aprofunda discutia. Pe mine ma bucura orice om care cauta, dar
ma intristeaza cei care cauta sa-si impuna preconceptia lor neacceptand si
urmatorul argument, ma intristeaza cel care cauta sa aiba ultimul cuvant (nu fac
referinta asta la tine ci, in general). Eu ma sprijin doar pe lucruri obiective (asa
cum in alpinism (spre un exemplu) pui piciorul doar pe ceva care „efectiv este”
si nu pe ceva ce „speri sa fie”, pe ceva care este definit de conceptul „concret”
si nu pe „abstract”.
Asta face sa traim un paradox. Eu, sa nu caut ceva care … „este”, pentru ca
„fiind” nu ai de ce sa cauti, iar tu sa cauti ceva care sa crezi ca exista si efectiv
sa nu fie (nu-ti cauti, spre ex. ochelarii cand efectiv ii ai pusi pe nas si privesti
prin ei, ci ii cauti cand efectiv nu ii gasesti. Odata ce i-ai gasit si ti i-ai pus pe
nas a continua sa-i cauti nu poate fi decat o „absurditate”.
Am dat exemplul cu aceasta culegere de matematica nu din intamplare ci
pentru ca, desi nici cand eram elev si nici acum nu as putea sa-i rezolv nici
5 – 10% din ceea ce enunta, stiu bine ca daca chiar as avea nevoie, as putea
sa o descifrez din scoarta in scoarta. Are rost sa mai caut eu, aceasta culegere,
cata vreme imi este tangibila in orice moment vreau?
[(Nu e mult de cand, cautand s-o gasesc pe net, am vazut si cine a fost „Grigore
Gheba” asta care ne dadea friguri cand eram copii si cum nu ma intereseaza
sa-i judec vreun alt aspect ci doar pe acesta de creator al culegerii (repet, nu
discut docenta culegerii ci faptul ca mie imi este, la o adica, extrem de practica),
si nu am de ce sa nu confer unui lucru pe care eu, nici pe departe nu-s in stare
sa-l fac, admiratia mea].
Acest principiu functioneaza pe orice ai aplica. Asa cum pentru mine culegerea
asta reprezinta o prezenta concreta, si Dumnezeul pe care-l cauti tu mie imi
este o prezenta la fel de concreta ca un perete de care dai cu nasul. Pai, are rost
sa cauti acel perete si dupa ce ai dat cu nasul de el?
Ca nu il poti cuprinde (poate fi nasul lipit de peretele camerei, sau de peretele
unui zgarie nori) este o alta poveste, dar ca dau cu nasul de el toata ziua pentru
ce (si ce?) sa caut?
@Alina
„Pentru ca este un dar pentru care se munceste mult”.
Un dar este un dar, Alina. Nu se munceste pentru el.
Este o „contradictie”
Ceea ce este normal (dar nu obligatoriu) sa dobandesti cu ajutorul
muncii este „rasplata”. Daca esti „cautator de aur” (spre un exemplu) nimic nu-ti
garanteaza ca in urma cernerii unei roabe, a unei Rabe sau a unei Sahare intregi
iti vei gasi si rasplata pe care o astepti. Dar, acela este un risc pe care ti-l asumi.
Mai rau este cand munca o faci in baza unui contract cu cineva, iar acela incalca
contractul ne(ras)platindu-ti munca (aceasta este … o „violare a dreptului tau”).
Singurul „dar” care isi respecta numele lui este cel cu care te nasti (sau cum ii
mai spunem noi: „dat”. Celelalte sunt … orice altceva (de la mica …. pana la
marea … „spaga).
Felicitari pentru comentariu Alina!
De notat că vorbim despre sfântul Francisc Xavier, (co) fondatorul ordinului iezuiților http://en.wikipedia.org/wiki/Francis_Xavier.
Bogdan, actualul papa evoca imaginea juntelor fasciste si a rapirilor in stil mafiot, nu a smereniei. Dar nu mai am pretentii de la consilierii presedintelui.
Excelent interviu-caracterizare a celui care si-a luat numele Sfantului din Assisi si si-a petrecut intreaga viatza in Compania purtand Numele lui Iisus. Doar sfertodoctii pot crede ca Papa poarta numele lui Francisc Xaveriu, mare calator in Asia si Extremul Orient (biblografie „Shogun”), acesta luindu-si el insusi numele de la Primul Franciscan. Cinematografia poate servi excelent la intelegerea noului papa – filmul lui Zefirelli despre cel care vorbea cu Fratele Soare si Sora Luna, „Shogun”-ul de care aminteam, si, in primul rand, tulburatorul film „The Mission” cu Robert De Niro si Jeremy Irons, film povestind cumplitul conflict intre calugarii iezuiti care convertisera si civilizasera indienii guarani din jungla braziliana si bestiile coloniale la ordinul marchizului de Pombal, mason anticrestin inversunat si prim-ministru al Portugaliei, care i-au macelarit pur si simplu pe calugari si pe indienii convertiti pentru a-i putea transforma in sclavi pe cei din celelalte triburi ca sa exploateze bogatiile braziliene necesare lui Pombal pentru reconstituirea Lisabonei distrusa de un cutremur. E totusi de notat ca Pombal doar i-a interzis si expulzat pe iezuiti – de, erau in Europa! – pe cand in Brazilia a ordonat sa fie macelariti.
Daca noul Papa va imbina macar cate putin din Sfantul assisian si din jertfirea de sine pentru aproapele a iezuitilor din Brazilia anului 1750 intruchipati in film de Irons si De Niro, atunci omenirea mai are o sansa de a evita sa devina peste tot specia Homo Homini Lupus.
@lucid
Oamenii nu au de ce sa se jertfeasca „lucid” ci doar sa-si poarte fiecare in parte
propria cruce (adica sa-si traiasca fiecare a lui viata de asa natura incat sa nu
afecteze cu nimic viata „aproapelui” (unde „aproape” este sinonim cu „orice alt
membru al speciei umane”).
Imi scapase faptul ca Francisco de Assis ar fi purtat numele lui Isus, dar ce
treaba are numele pe care ti-l iei? Tu crezi ca e suficient sa-ti scrii pe un tricou
„Messi” (ca sa dau un arhicunoscut exemplu) si sa si fii Messi?
Oamenii au o singura salvare: sa invete, fiecare in ceea ce-l priveste, sa fie „om”.
Cand toti (fara exceptia) au deprins asta, salvarea este in casa ei.
Numai ca … fiinte umane care sa-si vada de a lor patratica fara a calca unde
nu-i apartine, din proprie constiinta …. destul de rar.
Isus s-a constituit intr-un exemplu prin ceea ce a facut („ceea ce a facut” este
sinonim „motivatiei intrinsece”) si nu prin „ceea ce a fost obligat sa faca”.
A suportat cu demnitate ceea ce i-au facut altii. Ar fi putut proceda si el precum
mai tarziu a procedat Galilei, abjurand de la convingerile sale si revenind la
ele in vreun alt moment, mai prielnic. Ar fi negat insa o evidenta din care nu ai
ce nega. Nu inseamna cu nimic ca trebuie sa iei doi pari, sa-i pui in crucis, sa
tii sui pe umar si , hai cu ei pe deal in sus. Aia nu inseamna ca intelegi un mesaj
„mot-a-mot” (precum Pacala cu usa).
„Crucea” nu este altceva decat simbolul cel mai vechi al „punctului”. Iar fiecare
dintre noi, oamenii, nici nu reprezentam altceva decat (fiecare) un simplu „punct”,
un simplu „pixel” care face parte dintr-o imensa „imagine”.
Vrusesem sa spun „Aia nu inseamna decat ca intelegi (cititorule) un mesaj
… mot-a-mot, precum dovedise Pacala ca a inteles (cand a tras usa dupa el”.
Adica … sa i se spuna conceptului „om” „veniti la mine de luati lumina” si in loc sa
inteleaga „veniti sa va ajut sa va lamuriti” sa se duca omul cu oborocul sa ia lumina
spre a-si lumina dovleacul pe afara si nu pe dinauntru?
Spre a-si lumina ochii, si nu spre a-si lamuri mintea?
Sa i se ofere (alegoric) ca exemplu, ce inseamna sa-si duca cineva crucea, iar
spectatorul sa iapa la spinare si sa dea trei ture lacului chiar ca nu ar avea cum
sa te umfle altceva decat rasul, daca nu te-ai gandi ca pentru a nu stirbi cu nimic
capacitatea exemplului, exemplificatorul in cauza si-a dat propria-i viata.
Prietene, cu sfială îți spun că Francis Xavier (nu Xavieru) a fost unul din cei 2 fondatori ai ordinului- alături de Ignaziu de Loyola. Tot cu aceeași sfială îți spun că cei care îl au ca fondator pe sfântul Francis de Assisi sunt franciscani- deci alt ordin și că e logic ca un iezuit să ia numele fondatorului ordinului iezuit. Finalmente, e bine de știut că marchizul de Pombal e cel care a refăcut orașul după devastatorul cutremur- și suficient de iubit de locuitorii Lisabonei ca să numească o piață și o stație de metrou după domnia sa. . Acuma există și cărți pe lume, nu e nevoie să-ți faci ”educația” doar din filme și de pe Internet…
Primele impresii pe care mi le creeaza noul papa sunt … de populism.
Poate-or ramane doar impresii.
@Andrei George. Chiar si cartile urmeaza firul istoriei, Andrei.
Limbajul html ofera un evantai de avantaje (atat la scris, cat si la citit)
evantai de avantaje pe care inaintasi de-ai nostri nu si l-au refuzat din
vreun capriciu ci doar din aceea ca inca nu exista.
Cartea este un suport, un suport concret pe care stau (precum
randunicile pe o sarma), ganduri ale purtatorilor lor.
Stii si tu ca daca n-ar fi sarma randunicile pe neant nu pot sta.
Vreau sa zic ca nu are importanta de unde isi ia omul informatia,
conteaza doar sa o aleaga pe cea buna.
@Adi Este normal ca pe om sa-l incalzeasca … focul care-l incalzeste,
Adi.
Uite, spre exemplu, daca scrii in google cuvantul „foc” ti se deschide un
foc, din acela care te incalzeste doar mental. Daca esti cu „icoana” asta
prin Alaska si ai nevoie sa nu ingheti de frig eu zic ca e bine sa te bazezi
totusi pe concretetea focului concret.
Pentru ceea ce cauta cei ca tine nu sunt necesari (cu preponderenta)
ochii. E suficient sa inchizi ochii si sa intinzi si sa atingi ceva cu mana
(chiar si „golul” din jurul tau).
Esti in situatia unui „2 inclus in 4”, 2 care-l cauta pe acel 4 in care se afla
inclus, dar nu-l vede nicaieri.
Esti in situatia unei caramizi dintre cele care formeaza structura turnului
Babel care se uita in toate partile dupa turnul Babel fara a-i percepe
existenta.
Este asta situatia unui Iona care din pantecele balenei cauta, cu ajutorul
celor mai evoluate telescopuri sa vada macar urma de balena dar nu vede
de jur imprejur decat pana la orizont, si-si imagineaza ca n-are rost sa-si
piarda speranta pentru ca sigur, dincolo de orizont, o va gasi.
Concretul exista omule, doar ca concretul ti se pare insignifiant.
Il impingi la o parte din fata ta pe tatal tau crezand ca e interpus intre tine
si Mos Craciun. Cauti abstractul jucand in picioare concretul.
Si toate astea pentru ca, in timp ce „concretului” trebuie sa-i fii partener ca
unui partener de tenis unde, cand netrimiterea inapoi a mingiilor primite
(inexistenta reciprocitatii) grabeste sfarsitul meciului.
Treziti-va. Stam cu picioarele pe suport si cautam suport in cosmos?
Ne batem joc de „concret” nadajduind sa dobandim „abstractul”?
Si nu de azi, de ieri.
Absurd. O lume absurda, absurda, absurda.
Eu lucrez la un proiect, un fel de cabinet de oftalmologie mentala,
incercand sa ajut mintea umana sa vada. De-abia i-am turnat
fundatia, nu stiu cat se intelege din ea:
https://sites.google.com/site/bibliamaxima/
Se poate intampla sa te uiti si sa nu vezi nimic pentru ca nu vezi, sau
pentru ca nu ai ce vedea. Asta eu nu pot sti.
O batranica se plangea unui medic:
-„Maica, nu stiu ce am ca, dimineata cand imi beau cafeaua simt ca ma
deranjeaza ceva la ochi”..
– Mamaie, pai mai inainte sa incepi sa o bei, scoate lingurita din ceasca.
Azi este 19 martie. Papa Francisc intra-n paine.
Nu am amintiri (in bagajul meu de cunostinte) despre papi de
dinaintea papei Wojtyla, m-au interesat prea putin la acea vreme
si nici mijloacele media nu permiteau incursiuni in domeniu asa
cum este accesul azi.
Nu-mi miroase a bine. Imi miroase rau a populism iar asta este
al naibii de periculos conducand. Ceva, ceva imi conduce gandul
spre vremurile inchizitionale. Sper insa ca de la mine sa nu se
vada bine si sa fie soare desi unuia ca mine i se pare a zari niste
nori (care ca toti norii, umbresc soarele).
Religia este o paralela a scolii. Un alt gen de scoala.
Adica … preda invataturi, invataturi sortate si inscrise (introduse) in
a sa programa, dintre cele pe care le considera a fi cele mai bune.
Numai ca in comparatie cu scoala, care nu se poate agata de
mintea copilului mai inainte de o minima varsta, religia incearca
sa i se vare din primele luni de viata.
Religiosi sau ne, depindem toti de drumul (de programa) pe care
religia, la un moment sau altul se decide sa si-l aleaga si sa il
introduca ca „apt pentru studiu”, pentru ca formeaza oameni, iar
daca ii orienteaza gresit nu face altceva decat sa ingreuieze
balastul ( http://es.wikipedia.org/wiki/Lastre ) unei corabii care …
si asa bate de cand lumea, pasul pe loc.