joi, martie 28, 2024

Pisicuțul Mickey Mouse. 5 paradoxuri ale lui Victor Ponta

E bizar, spunea cineva zilele trecute, să ți se spună „pisicul”, dar în același timp să fii poreclit Mickey Mouse.

Așa e. E bizar și amuzant. Dar, în același timp, e doar un simptom al unei contradicții între aparență și esență pe care Victor Ponta o ilustrează atât de polistratificat, încât e chiar marca personalității lui.

Fiindcă, sub orice aspect l-ai chestiona, una pare a fi dl Ponta – și cu totul alta este.

1. Pare, de pildă, a fi un politician tânăr. Ba chiar, până la apariția lui Matteo Renzi, cel mai tânăr prim-ministru din Uniunea Europeană. Însă adevărul e că, prin gesticulația lui politică, dl Ponta se arată a fi contemporanul strict al lui Ion Iliescu – au în comun amoralismul, instinctul controlului totalitar, vocația quasi-genială a minciunii și incapacitatea de a avea remușcări. Ba chiar, dacă ne gândim că toate trăsăturile astea intră obligatoriu în fișa postului oricărui despot, aș zice că tânărul Victor Ponta e la fel de bătrân ca totalitarismele.

2. Pare, apoi, a fi un social-democrat. Ba chiar președintele unui astfel de partid. Dar toată acțiunea lui politică arată un profund dispreț pentru valorile pentru care militează stânga: campania lui prezidențială e naționalistă, xenofobă, discriminatorie, anti-minoritară; compasiunea lui pentru cei năpăstuiți e inexistentă (e emblematică interogația aceea de o nesimțire abisală: „aveai chef de o inundație?”; după cum emblematic e episodul cu dl Ponta conducând zaiafetul în timp ce oamenii pe care trebuia să-i salveze mureau înghețați; și tot emblematic e episodul cu meciul de baschet care nu s-a întrerupt din pricina unui fleac precum un autocar căzut în prăpastie în Muntenegru); luxul e etalat cu o nonșalanță sfidătoare – de la ceasuri de lux la mașini așijderea, de la vacanțe în Dubai la participări la raliuri, dl Ponta se comportă nu ca un social-democrat european,  ci ca un mic sultan al stângii pe care, mai degrabă decât să o ilustreze, o dezonorează profund.

3. Pare un tip sportiv – dar nimeni nu e mai străin de ideea de competiție și de fair play: oricând a avut ocazia, dl Ponta a modificat din mers regulile jocului, astfel încât să iasă învingător. Că, exceptând acel fatidic mai 2012, nu i-a prea ieșit, e de asemenea adevărat – iar lucrul se datorează în parte lipsei sale de inteligență politică reală, pe de alta apartenenței României la UE și NATO. Însă Victor Ponta are mereu tentația de a-și asigura victoria prin metode pe care orice sportiv adevărat le disprețuiește: minte, fură, înșeală, trișează. Episodul cu plagiatul e și el inseriabil aici.

4. Pare a fi avut o ascensiune fulminantă în politică, ajungând într-un timp record președinte de partid și prim-ministru, ilustrându-și astfel numele de victor, de învingător; dar adevărul e că aparența aceasta i-a fost de la bun început învinsă de esența lui de aranjor, trișor, mincinos despre care vorbeam mai sus. Victor Ponta n-a mai fost victor încă de la prima devoalare publică a minciunii esențiale pe care o ilustrează – adică de la scandalul plagiatului încoace. De atunci încoace pare, spre exasperarea oamenilor pe care minciuna instituționalizată îi scoate din minți, că rezistă în politică; ba chiar că face un mandat lung – dacă-l va duce la capăt, va fi cel mai longeviv prim-ministru de după 1989. Dar adevărul e că rezistă doar în funcție, în vreme ce în politică e definitiv învins – a pierdut practic toate bătăliile importante de atunci încoace. Ba chiar, prin felul rușinos în care a pierdut bătălia prezidențială, Victor Ponta s-a arătat a fi un Mircea Geoană pentru care iluzia nopții prezidențiale a durat ceva mai mult. Un Mircea Geoană cu mecanism ceva mai lent, adică.

5. Pare, în fine, a fi doar bufon – când esența lui e, cum spuneam mai sus, cea de despot totalitar, de sultan neocomunist. În primă instanță, orice om de bun-simț râde când vede cum un plagiator neagă evidența plagiatului; cum un prim-ministru venit să gestioneze dezastrul unor inundații cere unor soldați să tragă barca în care stă, pentru a nu-și murdări pantofii; cum un prim-ministru propune o lege pentru ca tot el, în calitate de deputat, să i se opună; ș.a.m.d. Însă adevărul e că, dincolo de bufonada aparentă, Victor Ponta are natura, aspirațiile și comportamentul unui dictator perfect. E din aceeași familie, nu doar politică, vreau să spun, cu Ion Iliescu și Adrian Năstase; ei sunt triada care a dus mai departe vocația totalitarismului autohton. Însă, în vreme ce la Iliescu și Năstase această vocație s-a exercitat pe față, la Ponta ea a fost mereu camuflată de aerul lui bufon și neserios. Ar fi fost însă, dacă i-ar fi permis condițiile geopolitice, un dictator mai serios chiar decât cei doi.

Sigur, paradoxurile dlui Ponta sunt mai multe, lista ar putea continua mult și bine. Cred însă că cele cinci enumerate mai sus îi compun îndeajuns de exact profilul.

Paradoxalul dr. Ponta ar fi putut fi destinul fatal al unui popor, la rândul lui, paradoxal. Din fericire, din rațiuni care țin de natura paradoxală a istoriei înseși, n-a fost să fie.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Refuz sa mai fac speculatii si ma bazez pe realitatea de pina acum: Ponta plagiatorul, fostul ofiter acoperit, primul mincinos al natiunii, este sustinut de forte subterane ale statului Roman.
    Ramasite ale celor ce n-au murit, doar un pic s-au hodinit.
    Dar sint puternice si de temut: tin o tara in sah de decenii.

        • Cristian Pantazi scria candva pe hotnews ca:
          •Victor Ponta – sa raspunda public la toate acuzatiile
          •Traian Basescu – sa spuna de ce a tinut aceasta informatie pina in campanie
          •SIE – sa explice de ce a tolerat un astfel de comportament (daca el e real)
          •Comisiile parlamentare de control – sa iasa public si sa-si explice esecul

          Daca e real, sa explice …

          • Voi, setatii pe haznaua 3 ar trebui sa stiti; ce explicatii mai vreti?
            Plagiatorul este nevinovat, sint minciuni basiste;
            Basescu trebuie scalpat ca a aflat prea tirziu;
            SIE? nu are ce explica, doar il stim pe Melescanu cit de corect a fost;
            Comisiile parlamentare de control, frectie la piciorul de lemn.
            Ce sa „es_plici”?
            Plici!

            • Pare a fi singura matale „esplicatie”: haznaua 3. Nu ajuta, dar da bine!

  2. Mie unul din cele mai izbitoare paradoxuri ale premierului mi se pare calificarea sa ca procuror. Un magistrat care ar trebui asadar sa ancheteze, sa trimita in judecata raufacatori, corupti, sa apere legea si justitia. Ori el s-a facut remaracat doar prin zelul cu care le-a luat apararea, eventual chiar ca avocat colegilor din partid cercetati de alti procurori. A luat in general apararea coruptilor si a hotilor si a actionat consistent impotriva reformei in justitie si a ideii de justitie egala pentru toti.

    • ” Calificarea” ca ( sic !) procuror a lui Ponta e doar o alta inșelătorie din lungul șir de înșelătorii ale acestui golan ordinar. Ponta e un superficial – nu cred că a facut nimic serios in viața lui – și calificarea de procuror e doar o gluma proasta. De altfel, foarte mulți români și-au luat diplome cu care nu au facut nimic sau pur și simplu și-au batut joc de calificarea dobândită. Incompetența la români a devenit un flagel după 1990, in principal datorită calitații foarte slabe a învățământului romanesc. Ponta e doar un incompetent, dublat de un șmecher tupeist de Dâmbovița.

  3. Un alt paradox a lui Ponta e ca, desi pare ca nu invata nimic, invata de la toti. Nu doar Iliescu sau Nastase i-au fost mentori in siajul sau politic, ci mai ales ultimul fost presedinte al Romaniei. Acest nou Nicu Ceausescu, cum bine il numea Adalbert Klein, cu zambet iliescian si moralitate basista e intruchiparea demonitatii modernizate a sfertului de veac: subversiv ca Iliescu, persuasiv precum Nastase, mitoman si machiavelic precum Basescu. A ingradi doar la actualul PSD valentele sale negative e incorect si, mai ales, foarte-foarte periculos.

    • Ştiam eu că tot Băsescu e de vină!
      Lăsând sarcasmul la o parte (deşi era foarte indicat): nu cred că Ponta şi-a dobândit „moralitatea” prin contaminare băsistă. Cred că vă veţi convinge singur peste vreo câţiva ani, când o să vă mai iasă praful din ochi.

      • Zău?! Nu sunt vizionar, deci nu pot aprecia exact ca va fi, dar știu ce a fost. Iar evidența arată că, fără Băsescu la Cotroceni nu ar fi ajuns Ponta la Victoria. Nu faptul în sine e grav, intr-o confruntare nominală alegătorii dovedind reticență față de pericolul reprezentat de Ponta, însă progresul civic realizat în mandatele ultimului președinte a rămas minor, prin extindere și amplitudine, fata resetarea ideologică suferită de cei mai mulți. Am pierdut nu doar zece ani, ci cel puțin dublu pe atât. Pentru a merge înainte e bine și necesar să ne reamintim, dar e otrăvitor să ne hrănim doar cu minerade și revoluții furate. Mai ales când facem asta doar pentru a arăta cu degetul și a învinovăți prin asociere.

        • „Iar evidența arată că, fără Băsescu la Cotroceni nu ar fi ajuns Ponta la Victoria.”
          Zău? Care evidenţă? Faptul că Ponta a fost numit premier de către Băsescu nu este absolut deloc o dovadă că nu ar fi ajuns premier fără Băsescu. Sunteţi cam certat cu logica.

          • Presupuneți că numirea lui Ponta de către Băsescu ar fi argumentul meu și concluzionati ca sunt ilogic. Cam aventuros!
            Cred că putem fi de acord că Ponta a fost perceput de alegători drept cel mai important adversar politic al lui Băsescu, iar USL s-a hrănit electoral aproape exclusiv din ura acestora față de Băsescu. Tocmai pentru că Băsescu era la Cotroceni în 2012 și frustrați, decepționați de rezultatul referendumului de demitere, majoritatea celor ce au votat în iulie au găsit prilejul de a-l amenda pe președinte impunându-i premierul. Când însă Ponta a concurat împotriva lui Iohannis, a pierdut clar. Împotriva urmașei lui Traian ar fi câștigat. Logic, rezultă că Băsescu la Cotroceni a însemnat un atuu pentru VVP.

            • Aţi făcut o afirmaţie, pe care am calificat-o drept contrarie logicii. O repet încă odată:
              “Iar evidența arată că, fără Băsescu la Cotroceni nu ar fi ajuns Ponta la Victoria.”
              Dacă nici după intervenţia mea nu sunteţi în stare sau dispus să acceptaţi eroarea de logică semnalată, atunci cred că putem înceta discuţia. Credeţi ce doriţi, este dreptul d-vs., dar nu vorbiţi de „evidenţe”.

            • OK, reformulez: daca la Cotroceni ar fi fost altcineva presedinte in 2012, USL n-ar fi aparut, iar alegatorii nu ar fi votat masiv cu aceasta formatiune politica.
              Eu am fost in stare …

  4. Un paradox nu vine niciodată singur. Și unde sunt apare evident și al șaselea.

    Paradoxul inculturii cu care se tratează probleme grave ale vieții politice românești.

    Legea 90 : Art. 9. – (1) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.

    Citiți cu atenție : „ sau este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile”…
    Toate știrile sunt că Ponta este în această imposibilitate.
    De ce-l numește el interimar pe Oprea? Ce spune legea?
    Poate ne lămurește profesorul Stanomir.

    • și ca paradoxul să fie ultimul pe tema discutată, ar mai fi vreun paradox dacă Ponta ar pleca din guvern chiar pe această „imposibilitate” picată…ca la „barza chioară la care-i face Dumnezeu cuib”? Ar scăpa de toate. El ca el, dar pentru PSD e mană cerească o astfel de soluție. S-o fi mirosit și abilul Dragnea? Îi vine mănușă…

  5. Citiți cu atenție legea și Constituția. Unde scrie că Premierul își desemnează singur înlocuitorul. Ca să-și îndeplinească funcția trebuie să fie permanent la serviciu. Dacă pleacă în concediu, în afara țării, la Baku, ori unde altundeva, la operație ori întâlniri politice de partid care nu sunt în foșa postului,și nu se află în țară el este în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția. Înlocuitorul îl numește cel care i-a semnat decretul de numire. Președintele. Dăm vina pe Constituție că nu reglementează activitatea externă a premierului în loc să aplicăm exact spiritul și litera ei. Premierul conduce puterea executivă în țară. Dacă nu poate s-o facă, înlocuitorul e stabilit de președinte, pe o perioadă limitată până când Parlamentul desemnează prin vot un nou premier. Când imposibilitatea încetează tot președintele decretează reluarea postului.

  6. Incarcat de atatea paradoxuri – micutul pisoias a fost ranit din dragoste de viata si s-a dus pana in Turcia sa se faca bine m- ne comunica sursele apropiate acestuia.

    Cum poate duce, dar mai ales cum poate persevera pisoiasul motan?

  7. Ponta e doar un golan in costum. Problema e că majoritatea românească îl acceptă ca atare. De aici, concluzia ar fi că majoritatea românească e asemănătoare acestui golan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro