vineri, martie 29, 2024

Paradoxul progresului (III) – Când se obține mai mult din mai puțin…

Cu doi ani în urmă, sugeram un posibil experiment de gândire:

Să ne imaginăm că tocmai am pășit în secolul al 22-lea. Să ne mai imaginăm un profesor de istorie, undeva pe glob, care le dă un extemporal elevilor săi cu tema următoare:

Numiți câteva dintre cele mai importante invenții sau inovații care au marcat economic începuturile secolului al 21-lea, la fel de mult cum avionul, Fordul Model-T și penicilina au definit secolul al 20-lea ori motorul cu aburi, locomotiva și sonda de petrol au definit secolul al 19-lea.

Probabil că elevii anului 2101 vor alege între iPod (2001), Facebook (2004), YouTube (2005), iPhone (2007), Google Android (2007), Amazon Kindle (2007), iPad (2010), IBM Watson (2011), automobilul fără șofer (2012) etc.(i)

Ce s-ar mai putea adăuga? Am extins lista de mai sus, enumerând câteva realizări semnificative din ultimele două decenii, tocmai încheiate, ale secolului al 21-lea:

Sărăcia extremă a fost redusă drastic: de la 90% la circa 10% în 2013. Alfabetizarea a crescut de la 15% la peste 85% în 2015. Longevitatea a devenit mai mult decât dublă: de la sub 30 a ajuns la 70 ani la scara planetară și la 80 ani în țările dezvoltate. Mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut de la 20 milioane în 1950 la 5,4 milioane în 2017. Folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ.

Prosperitatea economică (măsurată prin PIB/capita) a înregistrat de asemenea creșteri importante, chiar dacă inegale, în ultimul secol. Venitul mediu global pe cap de locuitor a fost aproape dublu în ultimii 30 ani, ceea ce a dus la reduceri masive ale sărăciei. În 1990, aproape patru din zece oameni din lume erau săraci; astăzi, mai puțin de 10% sunt în această situație. Realizările obținute au ajutat apoi la transformarea modului în care trăiesc oamenii. De exemplu, între 1990 și 2015, proporția populației lumii care practică defecarea în aer liber s-a înjumătățit, ajungând la 15%. Și, în aceeași perioadă, 2,6 miliarde de persoane au obținut acces la surse de apă îmbunătățite, ducând cota globală la 91%.

Schimbările economice au îmbunătățit și mediul înconjurător. La nivel global, riscul de deces din cauza poluării aerului – de departe cel mai mare criminal ecologic – a scăzut substanțial; în țările cu venituri mici, el s-a redus aproape la jumătate începând din 1990.(ii)

Care a fost consecința majoră a acestor două decenii remarcabile? Ceva cu totul neașteptat – paradoxul progresului:

Cu cât lucrurile devin mai bune, cu atât oamenii percep mai multe amenințări acolo unde ele nu există și devin mai cârcotași și mai nemulțumiți.

Când statisticianul și profesorul suedez în sănătate publică Hans Rosling a început să întrebe americanii dacă procentul populației globale care trăiește în sărăcie extremă s-a dublat, s-a înjumătățit sau a rămas neschimbat în ultimii 20 ani, a rămas uimit de răspunsurile primite. Numai 5% din cei 1.005 americani întrebați au dat răspunsul corect: Sărăcia extremă a scăzut mai mult de jumătate. Cu alte cuvinte, oamenii pot fi mai rău decât simpli ignoranți: Cred că știu multe lucruri groaznice despre lume care, de fapt, sunt neadevărate.(iii) Paradoxul progresului își are o sursă majoră în ignoranța selectivă, parte a agnotologiei pe care am descris-o pentru prima dată în România în 2018: Individul consideră ceva ca fiind adevărat fără dovezi sau, când dovezile există, le consideră, dar cu sens contrar.(iv)

Pentru că știrile pozitive, listate mai sus, nu sunt demne de popularizare, o manifestare majoră a paradoxului progresului o reprezintă avalanșa și asaltul mediatic al știrilor negative, alarmiste, apocaliptice. Confruntați cu paradoxul progresului, unii oameni se apără simplu, invocând o înțelepciune convențională: Da, s-au obținut acele rezultate remarcabile, dar cu ce preț? Nevoile și dorințele noastre insațiabile necesită consumuri tot mai mari de resurse naturale. Astfel, planeta noastră este sărăcită continuu, prețioase resurse se epuizează rapid și inexorabil, catastrofa globală pândește după colț. Oare așa să fie?!?

Voi argumenta în continuare că paradoxul progresului mai are o fațetă: Obținem tot mai mult din tot mai puțin.

Fenomenul care descrie această situație a fost numit dematerializare sau decuplare și prezentat pentru prima dată în 2015 de Jesse H. Ausubel, directorul Programului pentru Ecologie Umană de la Universitatea Rockefeller, New York.(v) Recent, Andrew McAfee, MIT Sloan School of Management, a publicat o extinsă analiză a dematerializării, cu exemple și concluzii noi(vi).

De-a lungul istoriei umane, prosperitatea noastră a fost cuplată strâns cu abilitatea de extrage resurse din pământ. Pe măsură ce am devenit mai numeroși și mai prosperi, în mod inevitabil am extras și folosit mai mult: mai multe minerale, mai mulți combustibili fosili, mai mult teren agricol, mai mulți copaci, mai multă apă și așa mai departe.

Dar situația aceasta s-a inversat paradoxal în ultimele decenii: Obținem mai mult consumând mai puțin. Contrar afirmațiilor multor profesori și profeți apocaliptici, America – o țară mare și bogată, reprezentând circa 25% din economia globală – a început să consume mai puține resurse naturale an după an, în condițiile unei creșteri continui a economiei și populației. Au avut loc o serie de decuplări, în urma cărora creșterea economiei americane are loc în tandem cu descreșterea exploatării pământului, pădurilor, apelor și mineralelor. Mai mult chiar, americanii poluează mai puțin apele și aerul, emit mai puține gaze cu efect de seră (în ciuda retragerii SUA din Acordul climatic de la Paris) și sunt martorii creșterii populațiilor de animale sălbatice care aproape dispăruseră.

O exemplificare spectaculoasă a paradoxului obținem mai mult consumând mai puțin o reprezintă decuplarea dintre creșterea PIB-ului real din America concomitent cu scăderea energiei totale consumate și a emisiilor de CO2 în perioada 2008-2017 (Fig. 1).

Fig. 1. Decuplarea dintre PIB-ul real, consumul de energie și emisiile de CO2 a început în SUA imediat după 1970. În 2017, consumul total de energie în SUA a fost aproape cu 2% mai mic decât maximul din 2008, în condițiile când economia a crescut cu peste 15% între cei doi ani. Emisiile de CO2 au scăzut și ele cu aprox. 10% în aceeași perioadă. (Sursa datelor: PIB, consum de energie, emisii de CO2)

Din 1800 până în 1970, când a avut loc primul festival Earth Day, economia americană a mers cuplată cu consumul de energie și emisiile de CO2. Apoi, creșterea consumului de energie s-a încetinit, devenind chiar negativă, deși economia a continuat să crească.

Emisiile de dioxid de carbon au scăzut chiar mai repede decât consumul total de energie. „Vinovatul” principal? Fracturarea hidraulică a argilelor gazeifere, datorită căreia termocentralele pe gaz au înlocuit multe din cele pe cărbuni. Iar arderea gazelor naturale produce cu 50-60% mai puțin CO2/kW decât cărbunii.

Concluzia graficului pe care l-am produs mai sus este clară: economia americană experimentează un proces masiv de dematerializare. Suntem martorii unei inversări a cutumelor Epocii Industriale, reliefate de decuplarea creștere economică vs. consum de energie și emisii de gaze cu efect de seră.

Ausubel (2015) a găsit alte dovezi substanțiale că americanii au consumat mai puține cantități ale unora dintre cele mai importante resurse economice: oțel, cupru, îngrășăminte, cherestea și hârtie. Consumul total anual al acestor resurse a crescut rapid până în 1970, după care a atins un maxim și apoi a scăzut.

Din cele 72 resurse monitorizate de USGS (United States Geological Survey), de la aluminiu la zinc, numai 6 nu sunt încă în faza post-maxim.(vii)

Cu excepția informației, consumul american al aproape oricărei resurse pare să fi atins un maxim, după care s-a plafonat, dar nu din cauză că resursele s-au epuizat, ci pentru că consumatorii au schimbat modul de consum, iar producătorii au schimbat modalitățile de producție. Pe scurt, America este acum în faza post-maxim al utilizării resurselor naturale, iar de schimbările de comportament și tehnologie beneficiază (și) mediul înconjurător. Să exemplificăm:

Agricultura


Fig. 2. Decuplarea dintre producția de porumb și suprafața cultivată cu porumb în SUA.
Sursa datelor: US Census Bureau (1975, 2012) (din Ausubel, 2015).

Prin definiție, agricultura a fost o forță degradantă a solurilor, sărăcindu-le, modificându-le și reducându-le suprafețele disponibile. Dar, conform Fig. 2, începând din aprox. 1940, în America s-a produs o decuplare între producțiile de porumb și suprafețele cultivate cu porumb. De atunci, fermierii americani au crescut producțiile de cinci ori, cultivând aceleași sau suprafețe mai mici. Pentru America, producția de porumb are o importanță deosebită deoarece tonajul ei total este mai mare decât cel al producțiilor de grâu, soia, orez și cartofi luate la un loc.

Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că producțiile crescătoare an de an nu au necesitat mai multe îngrășăminte sau mai multă apă. Dimpotrivă, și unele și celelalte s-au plafonat și au început să scadă (Fig. 3).

Fig. 3. Tranziția la agricultura de precizie.
Consumul absolut din SUA a cinci resurse agricole.

Sursa datelor: USGS 2013; USDA 2013 (din Ausubel, 2015)

Cheia decuplării producție agricolă – teren folosit se găsește în agricultura de precizie, acea agricultură digitalizată, inteligentă, în care se folosesc mai mulți kilobiți și mai puțini kilowați. Precizia agriculturii provine din multe surse: senzori mai buni pentru sănătatea plantelor și animalelor, calității solului, umidității etc.; abilități sporite de a livra îngrășămintele, pesticidele și apa exact unde sunt necesare; mașini care se adaptează inteligent fiecărei plante sau animal. Toate aceste aspecte ale agriculturii de precizie înseamnă mai multă producție obținută cu mai puține resurse și de pe suprafețe mai mici.

Producția medie a fermierilor americani este departe de a se plafona. Două exemple sunt edificatoare.

În 2013, David Hula, un fermier din Virginia, a obținut o producție-record de porumb – 30.530 kg/ha, de trei ori mai mult decât producția medie a statului Iowa, capitala porumbului american. În 2014, Hula și-a depășit propriul record cu 5%, obținând 32.000 kg/ha. Iar în 2019, fermierul din Virginia a devenit campionul mondial al producătorilor de porumb, cu o recoltă medie de 41.440 kg/ha !(viii) Dar ambițiile sale nu se opresc aici: ținta următoare este 53.800 kg/ha.

Randy Dowdy, fermier din Georgia, a fost premiat câțiva ani la rând (2013-2015) pentru producțiile sale de porumb, obținute atât pe terenuri irigate, cât și ne-irigate. De exemplu, în 2014, Dowdy a raportat o producție-record național de 33.875 kg/ha irigat.(ix)

La fel ca recoltele de porumb, și cele de soia sau cartofi înregistrează același trend crescător, decuplat de suprafețele cultivate, care se reduc treptat.

Numărul fermelor a scăzut de la circa 2,5 milioane în 1982 la mai puțin de 2,05 milioane în 2017.

Între 1982 – 2015, datorită creșterii impresionante a productivității agricole, peste 18 milioane ha, o suprafață de mărimea statului Washington, s-au reîntors la natură.

Dar mai impresionantă este productivitatea vacilor americane. În 1950, 22 milioane vaci produceau 530 milioane hectolitri lapte. În 2015, s-au obținut 950 milioane hectolitri lapte de la doar 9 milioane de animale. Productivitatea medie a vacilor de lapte a crescut cu peste 330% în perioada amintită.

Dacă vom căuta să ridicăm producțiile medii la nivelurile demonstrate de David Hula și Randy Dowdy, dacă oprim transformarea porumbului în etanol pentru mașini, dacă restrângem puțin consumul de carne și reducem risipa alimentară, atunci, argumentează Ausubel (2015), o suprafață de mărimea Indiei sau a Americii la est de Mississippi ar putea fi exclusă global din agricultură în viitorii 50 ani. O reîntoarcere la natură pentru că vom produce mai mult din mai puțin.

Materiale

Nu doar fermierii sunt în linia întâi a producțiilor sporite cu consumuri mai reduse de pe suprafețe micșorate. America înregistrează maxime, urmate de descreșteri, și în consumul altor resurse. Pe vremea lui Paul Ehrlich – Bomba populației (1968) și a Limitelor creșterii, Clubul de la Roma (1972), multă lume și mulți profeți (mincinoși) credeau că apetitul crescând al Americii va conduce la epuizarea a aproape tuturor metalelor și mineralelor din crusta terestră. Numai că ceva surprinzător s-a întâmplat. Deși PIB-ul și producția industrială au continuat să crească, fabricanții americani au învățat să producă mai multe lucruri folosind mai puțin metal (Fig. 4).

Fig. 4. Decuplarea dintre PIB-ul real, producția industrială și consumul a cinci metale de bază în SUA a început în 1970 și continuă până în 2017 (Sursa datelor)

Să ne re-amintim acum doar câteva dintre profețiile Clubului de la Roma (The Limits to Growth), 1972: presupunând că consumul va crește exponențial și că rezervele existente erau de cinci ori mai mari decât cele presupuse, modelele echipei de la MIT au prezis că planeta va rămâne fără aur după 29 ani (adică, în 2001); argintul se va fi epuizat în 42 ani; petrolul și cupru, în 50 ani, iar aluminiul va dispărea din crusta terestră în 55 ani. După cum se poate observa, lumea nu duce lipsă de profeți apocaliptici și mincinoși.

Un alt exemplu simplu: Cutiile (dozele) de metal erau făcute inițial din oțel placat cu staniu pentru a rezista la rugină. Ele au fost utilizate din secolul al 19-lea pentru a stoca hrană. Începând din 1930, au fost folosite de asemenea pentru bere și băuturi răcoritoare.

În 1959, firma Coors a început să producă bere în doze de aluminiu, care erau mult mai ușoare și mai rezistente la coroziune decât cele din oțel. După cinci ani, Royal Crown Cola a adoptat noul tip de doze pentru băuturi răcoritoare. Ce s-a întâmplat apoi? În decurs de un deceniu, dozele de oțel au început să dispară și nici una nu a mai fost folosită pentru bere din 1994, iar pentru băuturi răcoritoare din 1996. La 85 g, primele doze de aluminiu erau surprinzător de grele; în 1972, cântăreau sub 21 g; în 1988, ajunseră la 16 g; după încă un deceniu, aveau 13,6 g. Iar în 2011, o doză de aluminiu cântărea doar 12,75 g. Față de 1980, cantitatea totală de aluminiu folosită pentru doze de băutură s-a redus în 2010 cu 580.000 tone. Și lucrurile nu s-a oprit aici. În 2012, compania Ball a introdus pe piața europeană doza de 330 ml, care cântărea doar 9,5 g, cu 25% mai puțin decât standardul american.

Fig. 5 ilustrează consumurile celor mai utilizate produse din economia SUA în perioada 1900 – 2010. Majoritatea lor au atins deja valori de maxim și se pregătesc să scadă. Și nu e vorba doar de terenurile agricole și consumul de azot, ci chiar și de electricitate și apă.

Fig. 5. Cele mai utilizate produse în perioada 1900 – 2010 din SUA. Produsele sunt aranjate în ordine descrescătoare pe baza valorilor din 2010.
Sursa datelor: USGS National Minerals Information Center 2013
(din Ausubel, 2015)

iPhone-ul lui Steve Jobs – un exemplu superb de dematerializare

Când „combustibilul interesului” se unește cu „flacăra geniului” (Abraham Lincoln), lucruri aparent imposibile se pot întâmpla. Ambele sintagme se regăsesc în geniul lui Steve Jobs și al companiei sale, Apple. Când a fost inventat în 2007, telefonul inteligent a produs o schimbare de paradigmă tehnologică. Un singur obiect – iPhone-ul – a început să înlocuiască alte 32 produse după numai cinci de existență, ajungând anul trecut să substituie nu mai puțin de 50 obiecte diferite: radio, cameră de fotografiat și de filmat, busolă, altimetru, GPS, ceas deșteptător, furnizor de știri, e-mailuri, acces la internet, filme, video și audio-clipuri etc., etc. (Fig. 6).

Fig. 6. iPhone-ul a fost inventat de Steve Jobs și compania sa, Apple, în 2007. După numai cinci ani de la lansare, un singur telefon inteligent înlocuia 32 obiecte și servicii. În 2019, numărul obiectelor și serviciilor înlocuibile de un singur telefon inteligent a crescut la 50(x). Geniul celui care a inventat iPhone-ul a condus la economisirea unor cantități semnificative de metal, mase plastice, sticlă etc. (Credit foto: M. Tupy, 2012).

Prezentat de Jobs pe 9 ianuarie 2007 și pus în vânzare șase luni mai târziu, succesul iPhone-ului a surprins aproape pe toți, fiind practic neanticipat de experții economici. În noiembrie 2007, pe coperta revistei Forbes era lăudată compania finlandeză Nokia, care avea peste un miliard de clienți în toată lumea: Poate cineva să întreacă pe regele telefoniei mobile?

Răspunsul îl cunoaștem astăzi. După lansarea sa comercială din iunie 2007, Apple a vândut peste 2,2 miliarde de iPhone-uri și a devenit cea mai valoroasă companie tranzacționată comercial din istorie. Nokia, între timp, și-a vândut afacerea sa de telefonie mobilă lui Microsoft în 2013 pentru $7,2 miliarde, motivând că va căuta să aibă un mai mare succes comercial cu clienții săi. N-a fost să fie. Microsoft a vândut mai departe telefonia mobilă a lui Nokia unui subsidiar al companiei taiwaneze Foxconn pentru $350 milioane în luna mai 2016. C’est la vie: rege în 2007, dispărut în neant după nouă ani…

iPhone-ul lui Steve Jobs ne oferă un răspuns tare la întrebarea: Cum se obține mai mult din mai puțin? Prin inovație tehnologică. Doar că inovația nu este ceva stabilit, precis, ca orbita Lunii sau acumularea dobânzilor la bancă. Este întâmplătoare, în salturi, inegală, dar și combinatorie. Majoritatea inovațiilor care au marcat decuplări sau dematerializări majore în ultimele decenii sunt combinații ale unor elemente preexistente.

iPhone-ul nu a fost doar un telefon celular, precum cel produs de „regele” Nokia. Geniul lui Jobs l-a combinat cu un ecran tactil, un sistem de operare și o populație crescândă de programe (apps). Toate aceste elemente existau înainte de 2007, dar nimănui nu i-a trecu prin cap să le combine.

La fel s-a întâmplat și cu fracturarea hidraulică a argilelor gazoase și petrolifere. Mulți geologi de petrol și geofizicieni știau cum „să vadă” hidrocarburile în rocile surse; inginerii de foraj știau cum se sapă un foraj orizontal, cum se pompează un lichid în gaura de sondă sau cum se extrag petrolul și gazele. Dar a fost nevoie să apară un geniu -George P. Mitchell, fiul unui păstor de capre emigrat din Grecia – care a combinat elementele preexistente cu propriile sale invenții („apa alunecoasă”, fracturarea de mare volum) și a declanșat revoluția argilelor, cea mai importantă realizare tehnologică de la începutul secolului al 21-lea(xi).

Miniaturizarea digitală

Avansurile tehnologice din domeniul digital sunt o altă sursă majoră a dematerializării. În Fig. 7 sunt prezentare două variante, aparent identice, ale aceluiași dispozitiv de stocare a datelor, unul produs în 2005, celălalt în 2014. Ce le diferențiază este capacitatea de stocare: dispozitivul din 2014 are o memorie de 1.000 ori mai mare decât cel produs cu 9 ani în urmă. Consecința?

Toate cărțile din lume publicate vreodată (~129 milioane) ar putea încăpea pe un singur dispozitiv cu o memorie mai mică de 52 TB. În 2016, compania Seagate din California a lansat un SSD (solid-state-device) cu o capacitate de 60 TB. Să ne imaginăm doar câtă hîrtie și cerneală tipografică s-ar putea salva folosind cărți digitale… Dacă va trebui să ne mutăm pe vreo altă planetă, va fi relativ simplu și ușor să luăm cu noi toată literatura lumii.

Steve Jobs, cu iPad, și Jeff Bazos, cu Kindle având peste 6 milioane de e-books, au salvat de la tăiere miriade de copaci sortiți să devină hîrtie tipografică pentru cărți, ziare și reviste.

Obținem mai mult folosind mai puține resurse…

Fig. 7. Capacitatea de stocare pe același tip de dispozitiv a crescut de 1.000 ori în decurs de nouă ani (Sursa)

Se poate vorbi de o dematerializare și în alte țări?

Ceea ce s-a întâmplat în SUA cu începere din 1970 se poate repeta și în alte țări dacă este îndeplinită o condiție esențială: simbioza dintre progresul tehnologic și capitalism.

Progresul tehnologic este astăzi mai rapid ca niciodată în istorie. În mai puțin de o generație, s-a trecut de la o lume deconectată la una puternic interconectată digital prin internet, rețele de socializare, inteligență artificială, cloud computing, senzori miniaturali și puternici, GPS, dispozitive de stocare a datelor cu capacități impresionante, procesoare din ce în ce mai rapide, mai puternice și mai ieftine. Precum în timpul revoluției industriale, noile tehnologii transformă fundamental lumea, dar acum o fac cu o viteză amețitoare.

Nu vreau să deschid o discuție prea detaliată despre capitalism, pentru că alături de religie și schimbările climatice, este un subiect la care mai toată lumea are opinii contradictorii. Doresc doar să enumăr principalele trăsături ale capitalismului care fac posibile triumful progresului tehnologic:

  • existența unor companii interesate să facă profit;
  • piețe libere pentru competiții și pentru oricine vrea să intre pe ele;
  • respectarea și întărirea proprietății intelectuale;
  • proprietate privată a majorității lucrurilor;
  • absența planificării centralizate, a controlului și fixării prețurilor.

Focul geniului” este o etichetă minunată pentru progresul tehnologic. „Combustibilul interesului” este la fel pentru o sinteză a capitalismului.

Prin prisma celor de mai sus, este practic imposibil de imaginat că vom asista curând la o dematerializare à l’américaine în Cuba, Venezuela, Rusia, China ș.a. Pentru că socialul este OK. Socialismul este o catastrofă.

Mulți au auzit de marea insulă de plastic din Oceanul Pacific. Un studiu publicat în 2017 a găsit că 88-95% din toate gunoaiele de plastic din oceanele lumii provin doar din 10 râuri, opt din Asia și două din Africa. Economiile capitaliste din America de Nord și Europa contribuie insignifiant de puțin la poluarea râurilor cu plastice. Aceasta pentru aspectul social al economiilor lor este controlat de legi stricte și aplicate în legătură cu poluarea mediului. De exemplu, Statele Unite, care reprezintă circa 25% din economia mondială, contribuie mai puțin de 1% la poluarea râurilor cu plastic ajuns în oceane. China, pe de altă parte, este responsabilă pentru aprox. 15% din economia mondială, dar contribuie 28% din totalul gunoaielor mondiale de plastic care poluează oceanele.(xii)

Merită citat exemplul pozitiv al Marii Britanii. În 2011, Chris Goodall a atras atenția asupra unui proces de dematerializare care are loc acolo, publicând un articol intitulat ‘Peak Stuff’: Did the UK Reach a Maximum Use of Material Resources in the Early Part of the Last Decade?” Răspunsul lui a fost, în principiu, da. Marea Britanie a început să-și reducă consumul de resurse fizice (apă, materiale de construcții și hîrtie) după criza din 2008.

Concluzii

Creșterea economică scoate oamenii din sărăcie, ridică standardele de trai, îmbunătățește condițiile sanitare, crește accesul la educație, reduce mortalitatea infantilă, crește longevitatea. Creșterea alimentată de capitalism și progres tehnologic este bună și pentru oameni și pentru planetă. Să ne amintim ce spunea Indira Gandhi: „Sărăcia este cel mai mare poluator”. Dacă scade sărăcia, va scădea și poluarea.

Începând din 1970, creșterea produsului intern brut și producției industriale din Statele Unite s-a decuplat de creșterea similară a consumului de resurse naturale – obținem mai mult din mai puțin.

Există, din păcate, și excepții. Ironic, dar trist, multe politici „verzi” ar dori să răstoarne tendința actuală de a produce mai mult din mai puțin. O fermă eoliană necesită mai mult beton și oțel decât un sistem echivalent de producere a electricității bazat pe gaze naturale. Opoziția ecologică la energia nucleară restrânge un sistem de generare care are nevoie de mai puțin teren, mai puțin combustibil, mai puțin oțel și mai puțin beton per megawatt. Noi trebuie să apăsăm pe pedala de accelerație corectă, nu să tragem de volan în direcții diferite.

Între timp, paradoxul progresului se manifestă mai mult sau mai puțin subtil: Oamenii gândesc în termeni relativi, nu absoluți. Ceea ce contează pentru ei este cât de bine o duc în comparație cu alții, pentru că asta a determinat succesul în competiția pentru resurse (și împerecheri) încă din epoca de piatră. Spunându-le că alții o duc bine este de aceea o formă de știri negative, o versiune a caprei vecinului care nu a murit încă: Vai, dragă, dar ce-ai pățit? Eu?! Nimic. A, da, credeam că ai pățit ceva rău… Când circumstanțele se îmbunătățesc, oamenii consideră aceste progrese ca fiind normale și își resetează corespunzător nivelul așteptărilor.

NOTE_____________

i Crânganu, C., 2018, Istoria la timpul viitor – America între puterea soft și puterea hard

iiCrânganu, C., 2019, Paradoxul progresului (I). Asaltul mediatic al știrilor negative

iii Rosling, H., et al., 2018, Factfulness: Ten Reasons We’re Wrong About the World – and Why Things Are Better Than You Think, Flatiron Books, 288 p.

iv Crânganu, C., 2018, Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

v Ausubel, J. H., Nature Rebounds, Long Now Foundation Seminar, 13 January 2015, San Francisco.

Idem, The Return of Nature – How Technology Liberates the Environment, 2015, The Breakthrough Institute Journal 5.

vi McAfee, A., 2019, More from Less The Surprising Story of How We Learned to prosper Using Fewer Resources – And What Happens Next, Simon & Schuster, Scribner Books, 337 p.

Goodall, C., 2011, ‘Peak Stuff’ Did the UK reach a maximum use of material resources in the early part of the last decade?

vii  Cele 6 resurse a căror utilizare în America crește an după an sunt: diatomitul și granatul, ambele folosite ca materiale abrazive și filtre, pietrele semiprețioase, sarea, argintul și vanadiul (un metal aliat cu oțelul pentru a produce orice, de la scule de tăiat la reactoare nucleare)

viii Hula Smashes World Corn Record, Thinks 800 BPA Yields Possible

ix http://www.growbigcorn.com/accomplishments/

50 Things Your Smartphone Replaced [Or Will Replace In The Future]

xi Crânganu, C., 2014, O scurtă istorie a fracturării hidraulice (3)

xii Schmidt, C. et al., 2017, Export of Plastic Debris by Rivers into the Sea, Environmental Science & Technology, vol. 51, no. 21, pp. 12246 – 53.

Distribuie acest articol

90 COMENTARII

  1. Citesc cu multa placere fiecare articol. Apreciez capacitatea de sinteza și de a pune lucrurile într o perspectiva coerenta. La Mulți Ani!, Happy New Year! Domnule Cranganu.

  2. Se poate vorbi de dematerializare in tari precum Brazilia, Indonezia, Malayesia, Republica Congo, care isi rad pădurile tropicale cu o viteza de invidiat?
    Deci sa înțelegem ca doar capitalismul ne va salva sufletele? Sa propovăduim capitalismul american in țările cu cel mai ridicat standard de viata (Elveția, Danemarca, Norvegia etc), unde, culmea, funcționează un socialism benefic, echilibrat? S-ai facem pe elevii și studenții Elveției îndatorați pana peste cap pt a-și plăti studiile, precum “fericiții” lor camarazi americani? V-as sugera sa mai stați de vorba cu studenții americani, atât cei de colegiu, cât și cei de facultate, sa va spună cât sunt de incantați de dematerializarea capitalismului care ii bagă in datorii toată viața. Probabil ai dumneavoastră sunt mai optimiști decât ai mei de la medicina, unde medical School costa de ii îndoaie. Sau de diabeticii care trec granița in Canada sa își cumpere insulina, pentru ca prosperitatea argilelor gazeifere le-a urcat prețul insulinei pana la cer.
    Cred ca ar trebui sa fim mai moderați in ceea ce privește ridicarea in slavi a capitalismului halpav american, nu toți de pe Contributors sunt doar cititori fascinați, incitați de lobby-ul pe care il faceți cu inveterare, unii mai muncim și trăim pe acolo și știm ca nu e chiar așa de roz. E evident mai bine ca in multe alte tari din lume, dar America aia poleită in aur cred ca e doar o iluzie, și nu o zic eu, o zic milioane de working class care nu simt chiar atât de pregnant progresul de care vorbiți.

    • ” sunt mai optimiști decât ai mei de la medicina, unde medical School costa de ii îndoaie.”

      1. Traim intr-o lume libera, daca nu va place mergeti in Elvetia! Cine va tine in USA?
      2. Cunosc mai multi medici in USA, prieteni apropiati. Niciunul dintre ei nu a ramas cu datorii de la studii, din contra, doar dupa citiva ani incep sa cistige bani cu lopata. Cunosc medici si in Germania, desi studiul e gratuit, in primii ani sunt extrem de prost platiti, de abia dupa multi ani, cei mai isteti si mai afaceristi incept sa cistige bine.

      • 1. Elveția rămâne o opțiune in legătura cu planurile mele de cariera profesională in viitor. Îmi mențin afirmația ca standardul de viața de acolo este peste cel din SUA (siguranța, accesul la educație și sănătate, calitatea mediului, mijloace de transport etc), asta o spun statisticile și americanii emigrați in Elveția (știu ca vi se pare ireal, dar exista, va pot da exemple de vloggeri dacă doriți).

        2. Depinde dacă prietenii d-voastră au făcut medical school in SUA sau nu. Americanii care își iau MD degree in SUA rămân cu datorii de sute de mii de dolari, in general un an de medical school poate costa și $60000 sau chiar peste, înmulțit cu 4 ani faceți calculul. La care se Adaugă și datoria pentru college. Cantitatea asta nu se poate plăti in câțiva ani, pentru ca in primii 5-6 ani de rezidențiat/fellowship nu ai un salariu f mare (in general între 50 și 60 000 dolari pe an, depinde de specialitate). E adevărat ca după ce devii specialist ajungi sa câștigi și pana la 400-500 000 $ pe an (in special pe chirurgii). Însă no fcking way ca un student provenit din middle class sa își poată plăti datoria in câțiva ani. Un stud american îmi spunea ca ajung sa plătească și pana la 20 de ani pt împrumuturile (student loans) aferente studiilor. Rețineți, aici nu am includ mortgage și alte credite, gen mașina sau alte proprietăți. In general, middle class-ul american e îndatorat cam pe viața, cu excepții, bineînțeles.
        In schimb, dacă sunt veniți din alte tari cu facultatea de medicina gata terminată (US recunoaște diploma de MD, la fel ca și Germania), cum fac majoritatea medicilor romani, atunci practic ei nu au nicio datorie legată de studii și intra direct pe plus prin salariu, o diferența semnificativă.

        • Fi-miu a avut o oferta de job in Elvetia, f bine platit, mai bine decit are in Ge.. dar cind a socotit cit de scumpa e viat ain Elvetia, incepind cu casele, a renuntat.
          Nu exista nici o tara cu covrigi in coada..

    • Daca ai citit atent, toate figurile 1-5, se refera la SUA.
      Cu subintelesul ca se poate, doar sa vrei, si la tine. Dar daca te pui crucis ca nu iti plac americanii, ai dreptate. Multora nu le plac, dar incearca sa-i urmeze, sa-i copie si sa-i injure.
      Probabil ca nu ai aflat, dar tarile alea cu „cel mai inalt standard de viata”, si-o datoreaza capitalismului american. Nicidecum URSS/Rusiei ori fostei Germanii.
      Esti incintator: „V-as sugera sa mai stați de vorba cu studenții americani, atât cei de colegiu, cât și cei de facultate, sa va spună cât sunt de incantați de dematerializarea capitalismului care ii bagă in datorii toată viața.”
      Saracii de ei! dar daca e asa, dece se mai inscriu la facultati ca sa ajunga robi pe viata?
      NB,
      te-ai cam aliniat strigatelor iraniene „moarte Americii” :D

      • Pentru doctori (MD) exista alternativa sa faci facultatea de medicina la Lugoj (sau oricare alt centru universitar din puzderia aparuta dupa 1989 prin toate orasele tarii). Dupa aceea mergi in America unde iti gasesti job mintenas – cum isi inchipuie cei ramasi in Romania – si evident ca vei striga Traiasca America !

    • Putem vorbi intr-un viitor destul de apropiat chiar de „dematerializarea” individului in sine datorita progresului technologic si al inteligentei artificiale prin care milioane de oameni vor deveni pur si simplu inutili, ce se imtampla cu ei ? Avem deja astazi miloane de oameni care vegeteaza in afara telefonului mobil progresul technologic n-a patruns pana la ei.
      Acestia devin vulnerabili, cad prada manipularilor e tot felul incepnd de la cele religioase pana la cele politice , vezi intreg Orienetul Mijlociu cu cateva exceptii, potentialul de conflict devenind la un moment dat poate necontrolabil.
      Chiar daca am invins saracia, foamea si bolile acum suntem in fata altor provocari pt care inca nu exista raspuns, transformarea technologica in sensul eliminarii a miiloane de oameni din viata activa profesionala, potentialul de distrugere enorm pe care l-am produs si il producem cu cea mai mare veselie in continuare si schimbarile climatice.
      La aceste provocari capitalismul nu are raspunsuri, nu exista teorii economice, politica nu are raspunsuri pe masura in schimb ne pricopsim cu tot felul de aventurieri politici care se arunca ca capul inainte direct in perete.

    • Un raspuns de-a dreptul dezgustator, atit prin pretentiozitate cit si prin acumularea de neadevaruri flagrante. Ca si prin insinuarile de tip securist la adresa distinsului autor.

      „Se poate vorbi de dematerializare in tari precum Brazilia, Indonezia, Malayesia, Republica Congo, care isi rad pădurile tropicale cu o viteza de invidiat? Deci sa înțelegem ca doar capitalismul ne va salva sufletele?”

      Responsabilitatea in fata naturii NU e impotriva capitalismului. capitalismul nu inseamna distrugere fara minte, in afara propagandei sovietice. Cit despre suflet, duceti-va la Preaburtosul Daniel pentru mintuire, nu cereti stiintei „what is beyond hope”.

      „Sa propovăduim capitalismul american in țările cu cel mai ridicat standard de viata (Elveția, Danemarca, Norvegia etc), unde, culmea, funcționează un socialism benefic, echilibrat?”

      Orice propagandist declara Elvetia sau Danemarca o tara cu „socialism benefic, echilibrat” este fie de o ignoranta crasa ,fie necinstit la niveluri uriase, demne de Liviu Dragnea.

      „S-ai [SIC] facem pe elevii și studenții Elveției îndatorați pana peste cap pt a-și plăti studiile, precum “fericiții” lor camarazi americani?”

      Nu, in loc de asta sa le triplam taxele tuturor americanilor, ca sa fie la fel de fericiti precum camarazii elvetieni.

      „V-as sugera sa mai stați de vorba cu studenții americani, atât cei de colegiu, cât și cei de facultate, sa va spună cât sunt de incantați de dematerializarea capitalismului care ii bagă in datorii toată viața. Probabil ai dumneavoastră sunt mai optimiști decât ai mei de la medicina, unde medical School costa de ii îndoaie.”

      V-as crede mai degraba daca ati marturisi ca predati queer studies, sau race studies, sau gender studies. Acolo intr-adevar sint puzderie de tineri submediocri, neperformanti, care isi imbogatesc niste „profesori” de rahat, cu salarii nemeritate (in general profesorii universitari in SUA sint mult prea bine platiti, a propos de limitele capitalismului) in cimpuri fara valoare.

      Bineinteles ca nu vor gasi slujbe dupa absolvire cu asemenea porcarii fara rost, cu „diplome” cu cautare mai ales in Venezuela (din mai multe motive).

      In medicina cei capabili isi vor plati datoriile de studenti in citeva ani, maximum zece. Daca nu reusesc, probabil ca ar trebui sa se reorienteze spre iadurile socialiste pe care si le doresc.

      „Sau de diabeticii care trec granița in Canada sa își cumpere insulina, pentru ca prosperitatea argilelor gazeifere le-a urcat prețul insulinei pana la cer.”

      Ce ad hominem si non sequitur irational. Rusine.

      „Cred ca ar trebui sa fim mai moderați in ceea ce privește ridicarea in slavi a capitalismului halpav [SIC] american”

      Cred ca ar trebui sa invatati sa deveniti mai cinstit si mai muncitor, nu sa va plingeti de generozitatea si prosperitatea care v-a fost practice daruita, pe munca putina, de un sistem pe care il ponegriti, dar la crearea caruia nu ati contribuit decit plingeri cu sughituri si cereri de pomeni mai multe.

      Chestia cu „capitalismul halpav” ar califica orice apparatchik alaturi de Vasile Luca, Ana Pauker si Gh. Gheorghiu Dej. Inca o data, rusine!

    • 1. In ce ma priveste, sint departe de a fi un om bogat, nici macar financiar independent.

      2. Capitalismul este singura solutie pentru a crea valoare si a imbunatati viata oamenilor.

      3. Statele scandinave nu sint socialiste – doar mai generoase cu cei mai amariti.

      4. Modelul american promoveaza cresterea personala, modelul scandinav lenea si indolenta – d-aia e si plin de tot felul de migranti…

      5. In orice societate exista cistigatori si pierzatori – depinde si de noroc, asta e !

      6. Socialismul, ca si politica europeana actuala inseamna saracie endemica si disperare.

  3. Tendinta probabil ca este valabila, dar trebuie totusi facuta o corectie. Multe obiecte a caror productie implica consum mare de resurse minerale si energie sunt acum produse in tari mai putin dezvoltate (cu standarde mai mici de protectia mediului ) si importate si „consumate” in America. Resursele utilizate ar trebui deci calculate pe consumul final global al unei tari.

    • Un aspect sesizat corect și neglijat de autor: industriile mari consumatoare de resurse și energie s-au mutat din USA și Europa. După care arătăm cu degetul către China (!?) Adevărul e că America e un stat prin excelență al contrastelor, incluzând aspecte admirabile alături de dovezi de barbarie. Faptul că e singura țară bogată care nu are un sistem de sănătate universal e una din dovezile de barbarie. Exemplul dat cu insulina văd că nu îl contesta cu argumente nimeni.

  4. Exista doua aspecte diferite. Cresteres economica este una care pune accent pe marirea continua a profitului si consumerism si dezvoltarea economica, alta ce pune accent pe folosirea rationala a tuturor resurselor primare si secundare si mentinerea unui profit relativ constant.Durabilitatea societatii umane este data de dezvoltare prin inovare si creativitate continua prin care se reduce epuizarea resurselor si fenomenul de poluare realizarea unui nivel de trai decent. Cresterea economica urmarita cu orice pret a indus la puternice inegalitati sociale si degradarea ireversibila a mediului.

  5. Domnule Crânganu

    da cui sa ii pese de „futilitatile” (ca sa fiu politicos) pe care le enumerati?
    |Adevarul” este ca sunteti „vandut” . ca eu „prost”, si ca incalzirea glibala de la finele ultimei galciatiuni a fost provocata de excesu de bioxid de carbon rezi;tat a; prelucraii obsidianului si coarnelor de cerb!!
    Si ca adevarul este spus de sfanta Greta….

    A da. Amanuntul ca Al Gore s-a invarit de 100 milioane dolarei ca urmare a predicilor sale incalziriste nu incalzeste indignarea nimanui ….

  6. Expresia romaneasca : Unora li s-a urit cu binele sau aceea ce spune , unii cred ca totul li se cuvine ,traduse in practica de zi cu zi ,reprezinta neintelegerea unor generatii ca totul intr-o singura secunda poate devine din bine – rau . Binefacerile tehnologiei sunt atit de evidente si dincolo de impactul lor asupra consumului de hirtie sau a puritatii apei (asta doar ca un exemplu Partial )determina zi de zi crearea unor societati in care hotia , nemunca , manipularea politica si mediatica si multe altele sunt supuse unor transformari de substanta . Atunci cind -OMUL – nu va mai avea unde se ascunde (raportat la intreaga sa existenta efemera pe planeta cu tot ceea ce contine aceasta existenta ),atunci cind totul este la vedere ,cind totul poate fi vazut instantaneu de orisicare dintre noi, atunci schimbarea societatii in bine este evidenta si transformarea intelegerii umane raportata la existenta lui va produce mutatii ,atunci fara tagada va da nastere aparitiei ideii de OM NOU.

  7. Se poate asocia progresul cu paradoxul ? progresul fiind de regula asociat dezvoltarii la care adaug, in sens pozitiv.
    Cele sus enumerate sunt bazate pe informatii americane si intr-o masura mai redusa pe realitati globale iar daca consumurile in SUA au fost reduse nu inseamna ca in China sau India putem vorbi de acelasi lucru, din contra.
    La nivel global se poate afirma intradevar ca situatii lumii s-a imbunatatit simititor, foametea, saracia si bolile chiar daca n-au fost eradicate in intregime, sunt tinute sub control astfel incat sa nu mai produca spaimele vremurilor trecute.
    In 1989 a fost invinsa ultima bariera in dezvoltarea omenirii, comunismul, modelul liberal ramand singurul dupa care statele lumii se pot dezvolta si profita de technologiile moderne, technologii care nu mai necesita atatea resurse minerale pe care le extragem din pamant, technolgiile refolosirii si reintegrari in procesul industrial a multor produse dezvoltandu-se intr-un mod substantial acest aspect trebuind accelerat si mai mult.
    Pana nu de mult China importa deseuri de tot felul pt a satisface necesarul de resurse acum insa procesul a fost stopat datorat technolgiilor invechite si poluante de prelucrare a deseurilor care acum din pacate ajung sa fie depozitate, arse sau aruncate la voia intamplarii in alte state sudasiatice, vezi Indonesia si Malaesia, desuri care sunt raspunzatoare pentru polularea cu plastic a Oceanului Pacific.
    Lumea capitalista occidentala si-a mutat technologiile poluante si energointensive din fata usilor in Asia de Sudest, China, zone in care datorita dezvoltarii economice razante oamenii au profitat, pe da alta parte, mediul in conjurator a fost si este in continuare supus poluarii masive.
    Cresterea economica intradevar poate invinge saracia si produce bunastare insa dupa cum se poate vedea, masurile luate in occident se pot rasfrange negativ in alte zone ale lumii si este nevoie ca si aceste zone sa devina la fel de curate precum a devenit lumea occidentala.
    Suntem la inceputul unui drum , technologiile moderne putand fiind cheia succesului daca per total ele participa la reducerea exploatarii si poluarea mediului, conditiile in care vacile produc 50 – 60 de litri de lapte nefiind la standardele pe care unii si le doresc.
    Miliardele de animale pe care le producem, le hranim, le crestem in conditii dintre cele mai inproprii sunt o problema majora pentru noi toti si vedem astazi care sunt efectele gripei aviare, a pestei porcine, a altor boli care deocamdata raman la nivelul animalelor insa este numai o problema de timp pana datorita unor mutatii ele pot produce victime la nivel uman, in fata acestor provocari la momentul actual neexistand solutii.
    Exista o problema majora la nivel mondial al antibioticelor, in utlimii 20 – 30 nu s-a mai certetat in acest domeniu, cercetarea nefiind economic relevanta pt marile concerene ele concentrandu-se pe boli la moda precum cancerul , diabetul, boli cardio vasculare
    de multe ori nemaiexistand medicamente pt. tot felul de virusi si bacterii care apar tot timpul.
    Avem impresia ca am ajuns la o bunastare si o dezvoltare, cunostiintele dobandite fiind vaste si fara precedent insa trebui se recunoastem, singurul lucru cert este ca nu stim prea multe si un singur virus ne poate pune in fata unor probleme uriase.

    • @ursul bruno

      acum vre o 30 de ani cand lucram la diploma functiona fraza asta cu:

      …”Lumea capitalista occidentala si-a mutat technologiile poluante si energointensive din fata usilor in Asia de Sudest, China…”

      intre timp situatia nu mai e chiar asa

      si o sa ti dau un exemplu : firma germana careia ii vand produsele zincate , a incercat sa si faca zincarea peste tot : china , india , egipt , mexic; pana una alta au renuntat pe motiv de calitate/ineficienta

      pe de alta parte apare o intrebare legitima : ce e energointensiv/poluant sa cosi la masina , sau sa faci telefoane , televizoare ,computere …nu mai insir ca va plictisesc si pierdem timpul

      s au mutat aproape toate si nu din motivele enumerate in citat

      58 % din producatorii germani si au facut fabrici in polonia , ungaria , cehia si restul tarilor ex socialiste, nu mai explic de ce pt.ca sunt sigur ca se stie de ce .

      china arunca plastice in rauri nu pentru ca au fost mutate fabrici din america acolo , citatul cu Indira Ghandi se potriveste perfect cu ce se intampla in realitate
      ai cele mai bune intentii desigur , dar …
      multumesc si eu alaturi de ceilalti, dlui Constantin Cranganu , am intotdeauna cate ceva de invatat de la el, e precum industria US de care pomeneste : consuma putin spatiu si spune mult :)

      • Poductia de otel :
        China 928,3 mil tone
        SUA 86,6 mil tone
        Germania 42,2 mil tone
        Aluminiu
        China ca. 31000 mii Tone
        SUA ca. 840 mii tone
        Germania nu apare in primele 15 tari din lume
        Cifrele statisitice confirma cele spuse de mine, China fiind tara cu cele mai mari productii energofage. Aceste industrii nu pot fi alimentate nici cu eoliene si nici cu panouri solare, este nevoie de cantitati uriase de carbuni, gaze si petrol pt centralele termoelectrice cu consecinte asupra mediului.
        Paradoxul in care ne aflam fiind cu totul altul, dorim crestere economica contiuna, bunastare pt cat mai multi insa nimeni nu este dispus sa discute despre reducerea cantitatilor de materile folosite. Aici intradevar vor interveni solutiile inteligente, suntem doar la inceput si pana cand intradevar se va ajunge la echilibrul optim intre consum si exploatarea resurselor pamantului va mai trece mult timp datorita lipsei, respectiv a neaplicarii metodelor inteligente din motive politice si economice, vezi automobilele elctrice cea mai mare cacialma din motive ideologice si mizarea pe o technica depasita,

  8. O sa agat doar exemplu smartphone-ului.

    Din lista initiala de produse si servicii inlocuite, mie mi-a inlocuit doar… telefonul, gps-ul si desteptatorul. Email am. Aparat foto am. Radio am. Ziarul nu-l citesc pe telefon. Reportofon am, pentru ca microfoanele telefonului nu-s gandite pentru asa ceva. Sistem Hi-fi am. La televizor nu ma uit prin serviciile apple. Camera video – jumi-juma. Nu inlocuieste gopro-ul, insa e ok pentru filmari ocazionale. Ca busola nu face doi bani.

    Un alt aspect e ca de cand a aparut smartphone-ul am schimbat probabil vreo 8 telefoane. Nici un aparat foto. Nici un sistem hi-fi. Planuiesc sa mai iau un gopro generatia noua. Daca scap telefonul, am ramas fara toate toate gadget-urile din el – de aceea cand intr-adevar am nevoie de gps car dupa mine o unitate dedicata care rezista la o cadere pe stanca. Plus consumul la baterii.

    Deci… da, uneori less is more, alteori less is simply less.

    • @ Leo

      ai dreptate , am pastrat si eu mare parte din obiectele respective DAR cei 2 copii ai mei NU
      asa ca statistic te inseli .

  9. Un articol bine documentat, ca de obicei. Dar, din nou, în strădania de a justifica o idee simplă (că progresul există, iar oamenii nu pricep care este magnitudinea acestuia și sunt nemulțumiți) – se pierde esențialul: oamenii sunt nemulțumiți pentru că știu că ar putea fi mai bine, nu pentru că nu înțeleg că progresul există. Dl. profesor ne dă multe exemple din SUA, dar în România progresul uimitor de care ne vorbește este împiedicat de corupția endemică și sărăcie. Spitale de secol XIX, infrastructură rutieră total neadecvată (care duce la mii de morți și răniți grav în fiecare an), învățământ obosit – sunt doar câteva aspecte pe care le observi fără să citești statistici din SUA. E drept, eu mă refer la români și România, nu la americani.

    Ce nu mi-e clar e următorul lucru: ce se așteaptă dl profesor să spunem după lectura articolului? „A, scuze, e foarte bine, îmi cer scuze că am crezut că e rău!”?

    Progresele științei și tehnice sunt remarcabile – și probabil că putem spune fără să greșim că noi, ca specie, abia am început! În 3 sute ani tehnologia de astăzi va părea cam ca inventarea roții pentru generațiile de azi. Dar calitatea vieții nu vine doar din posesia unui iPhone (deși, corect, iPhone-ul ori telefoane similare sunt foarte importante, oferind accesul la nenumărate alte servicii). Calitatea vieții vine de la: calitatea slujbei, calitatea locuinței, decența localității în care locuiești (infrastructură, servicii publice etc.), calitatea oamenilor de pe stradă, calitatea serviciilor publice șamd.

  10. Propun cititorilor urmatorul expermient mental. Sa zicem ca un fumator in varsta de 20 de ani are in fata urmatoarea dilema. Optiunea 1. Sa se lase de fumat acum, pentru ca a aflat ca fumatul creste foarte mult riscul de cancer, conform statisticilor, iar unele forme de cancer sunt inca foarte greu tratabile. si Optiunea 2 – vazand progresele imense din medicina din ultimii ani (progrese reale) se poate gandi sa-si vada linistit de fumat si sa-si traiasca fericit tineretea. Pana ii vine si lui randul, daca ne luam dupa statistici (care oricum sunt doar niste estimari), tratamentul pentru cancer va fi facut progrese atat de mari incat nu va avea de ce sa-si mai faca probleme. Se poate gandi ca lucrul asta va fi valabil oricum doar daca va ajunge pana la acea varsta fara sa-l calce vreo masina, sau sa se intample altceva (fumatorii tineri sunt buni la argumente).

    Parerea mea este ca nu putem spune ca una din optiuni e rationala si cealalta nu. Este o chestiune de atitudine fata de ideea de risc. Unii vor sa riste mai mult in viata, altii mai putin, si nu inseamna ca unii gresesc si altii nu. Intr-adevar, progresele medicinei din ultimii ani sunt extraordinare si ne putem astepta sa ajunga mult mai departe in urmatoarele decenii. De asemenea sistemul capitalist este, fara indoiala, the best chance we’ve got de a obtine acele progrese si de a le face accesibile pentru cat mai multi oameni. Dar exista si riscul, greu de cuantificat, ca mai e mult si bine pana cand ne scapa medicina de toate necazurile, si iar tanarul se poate trezi peste cativa ani in pozitie de off-side.

    Pentru a ne face o idee cat de repede pot sa apara progrese in alte domenii putem sa ne alegem ca analogie, in varianta optimista, progesele spectaculoase in privinta volumului de date stocat pe un micro SD card, sau cresterea productiei de porumb la hectar (cea din urma la capitolul “amintiri din copilarie” :D pentru unii). Exista si analogii mai temperate – cea a cantitatii de energie stocate pe unitatea de masa in bateriile electrice reincarcabile, unde asteptam revolutia la care lucreaza de multi ani sute (mii?) de start-up-uri, fara prea mult succes deocamdata. Revolutie pe care o asteapta si domeniul transporturilor, printre altele, unde de-materializarea n-a prea dat rezultate nici cu tehnologiile clasice, nici cu alea verzi (pentru de-materializare probabil ca ramane in picioare si varianta sa ne modificam genetic in asa fel incat sa fim mult mai mici de statura pe viitor :D).

    Ca sa nu mai lungesc vorba, pe ansamablu lucrurile merg in mod clar spre bine. Intrebarea e ce riscuri merita asumate acum bazandu-ne pe ideea ca ne va scapa oricum de probleme progresul viitor. Iar unele puncte de vedere parca seamana putin cu celebra reclama de pe vremuri la FNI :)

  11. Domnule Cranganu, incendiile din Australia nu se sting cu iPhones, Facebook si terrabiti de date. Dvs. plecati de la niste ipoteze care in unele cazuri functioneaza, in altele nu. Progresul stiintific si tehnologic poate rezolva in teorie orice problema, insa in practica are nevoie de timp si resurse printre care si stabilitate climatica, sanitara, politica, financiara. Si chiar de noroc, unele descoperiri s-au facut pur intamplator!
    Si chiar si asa, nimeni nu poate spune clar cand se vor face unele descoperiri pe care le asteptam de multa vreme. Dezechilibrele climatice pot fi atat de mari si de rapide incat, cu tot progresul nostru foarte rapid, tot nu putem sa facem fata unor schimbari rapide ce produc instabilitate in mai multe planuri.
    … Da, sunt multe descoperiri, unele cu efect pozitiv in ecologie, insa e si multa distrugere, asa ca intrebarea este: in ansamblu mergem spre bine dpdv ecologic ? Eu nu sunt convins si nici articolul dvs. nu ma convinge.

    Deasemenea ma surprinde ca propuneti Facebook si iPhone ca embleme ale progresului intr-un context ecologic ! Daca ati fi spus fuziunea nucleara, ca generator de energie ieftina si buna, cu niste efecte benefice in oprirea poluarii, as fi fost de acord. Insa vedeti, nimeni nu stie cand aceasta energie va deveni disponibila cu toate ca stim destul de multe despre ea.
    Facebook pentru mine poate fi sa zicem asemanator cu aparitia tiparului, adica a facut informatia sa circule mai simplu si usor, insa nu tiparul in sine ne-a facut mai destepti, ci informatia din cartile tiparite cu ajutorul lui, chestie care s-a intamplat de fapt secole mai tarziu. Facebook nu m-a convins inca, sper ca lumea sa il foloseasca la un moment dat mai inteligent, inca n-am vazut echivalentul cartilor de inginerie, medicina, beletristica pe Facebook, cele care ne-au facut sa progresam.

    • „Domnule Cranganu, incendiile din Australia nu se sting cu iPhones, Facebook si terrabiti de date.”

      Ai avut curiozitatea sa studiezi istoria celor mai mari incendii din Australia? Ai avut ocazia sa studiezi cauzele acestor incendii? Ai avut curiozitatea sa te uiti la cresterea populatiei in Australia?

      Daca pe vremuri ploua, era seceta, prea multa zapada, etc. se spunea ca ne pedepseste D-zeu, ca suntem pacatosi. Ideea a ramas, suntem pacatosi dar cumva mai concret, mai altfel!

      ************
      De altfel mi-e greu sa inteleg ce vrei!? Ii dai zor cu ecologia, critici vehement totul, dar nu propui nici o solutie. Opriti pamintul, vreau sa cobor!

    • Parca n-au fost secete, incendii, potopuri si altele pina in secolul XXI. . .

      Este un efort fara speranta a incerca sa gasesti ratiune la eco-talibani.

      Sint islamisti in flexibilitatea gindirii si in intelegerea dialectica [nu marxista] a realitatii.

      • Sigur ca da, nu esti de acord cu grupul, esti in tabara opusa. Iata-ma asadar eco-taliban. Ar fi bine sa cititi putin despre groupthinking. Este exact ce faceti. Pacat ca in tara asta groupthinkingul este la putere. Adica, nu esti cu noi, esti fix in tabara opusa.
        Mai multe nu am ce sa spun, ma tem ca nu ati inteles ce am vrut sa spun, doar am ridicat niste teme de gandire care nu merita aruncate sub pres, ci doar putin dialog, e drept, noi nu suntem obisnuiti cu asa ceva, adica cu dialogul ci mai degraba cu bagatul pumnului in gura.
        Cum ar fi fost de exemplu sa punem grafice nu numai cu marimile care „dau bine” ci si cu celelalte, de ex volumul de plastic din oceane, cresterea temperaturii medii, si cate si mai cate. Nu de alta, dar poate se coreleaza cu productiile record la hectar si alte minunatii ale lumii moderne ;).

        • Nu era nimic de inteles. Ati propus un fel de lamentatie biblica incoerenta, cu notiuni apocaliptice de schimbari climatice pentru care cautati un tap ispasitor.

          Asta e religie (si inca una stupida), nu discutie rationala. Astfel de dezlantuiri emotionale se incadreaza perfect in descrierea de eco-Taliban.

          • Si care ar fi tapul ispasitor? Eu am pledat pentru o abordare mai stiintifica pentru ca dupa parerea mea aceasta abordare nu este cea mai corecta. Cand pui pe masa doar datele care iti susin teoria, nu te numesti om de stiinta, e doar „confirmation bias”. As prefera ca in loc de marile realizari ale stiintei care nu sunt legate neaparat de ecologie, sa vorbim cum acestea pot ajuta in problemele climatice din ce in ce mai evidente, eu negasind vreo legatura intre iPhone si incalzirea globala. Eu am propus fuziunea nucleara, desi nu o controlam in acest moment.
            Faptul ca am fost numit eco-taliban, desi nu vreau sa iau capul nimanuni, nici sa ma intorc in epoca de piatra, arata extremismul dvs. asa cum am explicat mai sus.

    • E usor sa -ti expimi niste puncte de vedere dintr-o pozitie comfortabila si sigura si alta cand esti prins in mijlocul unor fenomene climatice extreme precum incendiile din Australia.
      Putem afirma, cine i-a pus pe oameni sa-si construiasca case in apropierea padurilor, valabil si pt California, in Alaska ard paduri insa nu intereseaza pt ca nimeni nu este afectat.
      Intre timp nu cred sa mai fie cineva care sa poata gasi intradevar cauzele obiective ale acestor fenomene datorate secetei, temperaturilor mari si ale vanturilor puternice.
      Australia a fost si este continent secetos, supus fenomenelor extreme aceste incendii demonstrand incapacitateta omului de a influentarea lor pe termen scurt, stingerea putand fi rezolvata tot numai de natura prin ploi, ploi care insa lipsesc, Australia acum fiind toiul verii.
      Pozitiile mai sus exprimate de coconut nu sunt ale unui ecotaliban cum sustineti, pozitiile voastre radicale seamanad mai mult cu cele ale „talibailor” sunt temeri pe care milioane de oameni le au si nu este cazul sa „executati mediatic” persoane cu alte pareri, doar discutam schimbam opinii si ne credem ceva mai „destepti” decat marea masa.

  12. Cârcotași sunt peste tot…

    Chiar dacă Marea Britanie este în tandem cu Statele Uninte pe drumul dematerializării ca trăsătură fundamentală a progresului actual, cârcotașii (pădurea fără uscături) nu lipsesc nici acolo:

    Ignore the doomsayers.
    There has never been a better time to be alive

    Mark Littlewood

    December 30 2019, 12:01am, The Times

    Whatever the goodwill and cheer we have enjoyed over the festive period, the British seem to have embraced some sort of traumatised pessimism as part of our national psyche. Perhaps we are all worn down and scarred by the Brexit bickering. Maybe we are not persuaded by the prime minister’s post-election pledge to begin the national healing. In a rather sanguine, shrug-the-shoulders sort of way, most of us seem to expect things to get worse in the years ahead.

    • Am si eu o tema de gandire pentru dumneavoastra. Nu vi se pare ca plafonarea utilizarii resurselor si decorelarea economiei americane de acestea coincide cu transferul economiei manufacturiere catre alte „taramuri” (precum china sau asia de sud est in general) care nu prea s-au „deconectat” si sunt cele care polueaza si consuma resurse fara numar?

      Pe de alta parte , ma gandesc ca partial aceste succese sunt si rezultatul acelor profeti falsi care prin intermediul populatiei credule au pus suficienta presiune pe schimbarea politicilor si produselor statului si companiilor in asa fel in cat lucrurile sa arate cat de cat bine acum?

  13. Paradoxul progresului à la roumaine

    Există, printre mulți români, o modalitate sui-generis de a „progresa” material: economisind bani frumoși prin furt de proprietate intelectuală, mai exact, prin piratarea unor produse digitale.

    Am fost de mai multe ori în țară, ultima oară ca Fulbright Scientist la fosta mea universitate din Iași (2018-2019). Și de fiecare dată, am remarcat cu surprindere neplăcută faptul că unii profesori, studenți, rude și prieteni foloseau licențe piratate pentru Microsoft Word, PowerPoint și Excel, Adobe Photoshop și Illustrators, Goldensoftware Surfer etc. Toate aceste programe sunt rodul muncii intense și creatoare a sute și mii de oameni, a căror activitate trebuie respectată și răsplătită. „Voi ați accepta să munciți fără plată?” i-am întrebat eu. N-am primit niciun răspuns clar.

    Când a venit vorba despre filme, care ar fi trebui plătite către Netflix, HBO sau alți proprietari legali, oamenii respectivi mi-au arătat cu mândrie câte site-uri au ei la dispoziție pentru a viziona pe gratis (adică, furând drepturi intelectuale) filme și emisiuni TV de ultima oră, pentru care, în SUA, se plătesc bani buni.

    Când, iarăși, am întrebat despre sprijinirea financiară a unor servicii intens utilizate zi de zi, dar fără reclame,precum Wikipedia, persoanele respective s-au uitat la mine ca la un extra-terestru. „Păi, cum să plătim noi ceva americanilor de la Wikipedia? Noi suntem haiduci din moși-strămoși, luăm pe gratis și nepedepsiți de la cei mai bogați ca noi!…”

    No more comments.

    • Că „a venit vorba despre filme, care ar fi trebui plătite” :
      Eu ar trebui să contribui măcar cu un litru de kerosen pt. alimentarea avionului personal al lui Robert De Niro care , de la Inălțimea celor 500 milioane $ avere, să mă certe că nu iau in grijă (casă-masă) cel puțin un migrant?

      • Acceptați haiducia ca fiind normală, morală, benefică pentru toți?!

        Dacă Robert De Niro acceptă să vă cedeze VOLUNTAR drepturile lui de autor pentru a-i viziona filmele pe gratis, este parțial OK pentru că un film înglobează de fapt munca a zeci, poate sute de oameni, pe multe luni de zile. Dacă nu aveți TOATE acordurile necesare, sunteți un haiduc pentru cei ca dvs., dar un tâlhar/bandit din punct de vedere legal.

        Din 2014 până azi am publicat pe platforma Contributors.ro 174 articole – toate absolut fără remunerație. Din această cauză, platforma Contributors.ro nu deține drepturile de autor sau copyright-ul articolelor mele. Din păcate, aplicând pe invers o frumoasă spunere eminesciană – Codrul, frate cu românul – unii fură ca-n codru (haiducesc) articolele mele și le publică pe platforme personale fără consimțământul meu, de multe ori fără nici măcar menționarea numelui meu. Este adevărat, pe de altă parte, că am primit numeroase cereri politicoase pentru ca articolele mele să fie preluate pe platforme din Canada, Republica Moldova sau România, ca și pentru folosirea lor în teze de doctorat și masterat.

        Revenind la tendința strămoșească a neplății pentru ceea ce se consumă, mă întreb câți dintre cititorii sau comentatorii platformei Contributors.ro, care de peste 10 ani se bucură de acces gratuit la serviciile platformei, au răspuns apelului de a contribui financiar la funcționarea ei optimă. Sunt oameni care lucrează full time aici, echipamente care trebuie menținute, facturi care trebuie plătite etc. Ce propun haiducii? Să furăm de la Becali sau Țiriac sau Halep?!? Sau să ne asumăm o minimă responsabilitate de buni (morali) utilizatori?

        • 1. recunosc, spasit, ca nici eu nu am contribuit cu nimic pt Contributors. Sincer vorbind as fi gata sa dau ceva pt articolele citorva autori, Cranganu, Opris si baiatul ala cu lemne, dar alti autori cred ca ar trebui mie sa-mi plateasca pt ca mi-am pierdut vremea cu ei. Nu mai pun la socoteala ca ar fi absurd sa platesc intr-o platforma in care sunt moderat si banat permanent.
          2. pe de alta parte se pune intrebarea de ce scrie cineva gratuit?
          Sunt mai multe situatii:
          2.1 citiva sunt pur si simplu generosi si-si pun cunostiintele si talentul la dispozitia comunitatii.
          2.2 altii fac parte dintr-un sistem si folosesc ocazia de a scrie gratuit pt a influenta ceva. Exista chiar chiar „postaci”, care se spune ca ar fi platiti pt a scrie ceva care sa influenteze politica etc.
          2.3 sunt altii care cistiga indirect, isi fac un nume ca publicist pe internet, sau testeaza anumite texte, pe viu sa vada reactia anumitor cercuri, in vederea publicarii unor carti etc.

          E o morisca cum e google, nimeni nu plateste automat ca sa foloseasca google, facebook, etc. in schimb google, facebook, etc. gaseste posibilitatea sa-si cistige banii, si nu putini.

          • Vă mulțumesc pentru intenția de „a da ceva” pentru articolele mele – vă rog să vă direcționați donația către Contributors.ro.

            Deși sunt doar comentatorul articolelor mele și extrem de rar cititor al altor contribuitori, am fost cred printre primii donatori către platformă imediat după ce a fost postat anunțul.

            La fel, utilizez extrem de rar Wikipedia, dar mi se pare moral ca atunci când primesc un e-mail de la Jimmy Wales, co-fondatorul site-lui, cu o cerere de suport financiar anual, să nu închid ochii și s-o fac pe haiducul Toma Alimoș. Chiar dacă Wikipedia depinde de peste 200.000 voluntari, tot sunt cheltuieli care trebuie să fie acoperite de cineva.

            Similar, ani la rând am sponsorizat postul public de radio din SUA, NPR (National Public Radio), filiala din NYC (WNYC). Dar când, în seara alegerilor prezidențiale din noiembrie 2016, pentru că nu ieșit candidatul preferat de NPR, prezentatoarea Jamie Floyd a intrat pe post în direct, cerând populației din New York și împrejurimi să iasă în stradă și să manifesteze contra lui Donald Trump, neașteptatul câștigător al alegerilor, am avut un sentiment de déjà vue: Teodor Brateș, pe 22 decembrie 1989, cerând populației Bucureștiului să iasă în stradă și să apere cu piepturile goale TV Română (și Liberă). Pe 9 noiembrie 2016 am anulat contribuțiile mele lunare pentru susținerea financiară a postului de radio NPR-WNYC.

        • Am asteptat sa apara un curajos, sa nu fiu primul :D
          Eu as contribui,sa zicem, cu 50 de lei lunar pentru platforma Contributors, nu e mult, dar numai atunci cind nu mi se vor mai sterge postarile mele, doar pentru ca nu convin autorilor, ca am opinii diferite, chiar daca sint exprimate civilizat.
          Am experiente mai dureroase cu Contributors decit cu presa din vremile trecute.

          • Cindva am incercat, pe forumul unei anumite reviste care se considera f deschisa si libertina, o afacere imorala, sa platesc o anumita suma lunara cu conditia sa nu fiu moderat. M-am obligat, de asemeneni, sa ma limitez la expresii cit de cit civilizate. In plus redactorii revistei cunosteau identitatea mea. Era pe vremea cind Basescu era mai tare decit Greta si revista respectiva era basesciana pina la oase.
            Nu au acceptat.

            P.S Am putea sa-ntoarcem roata, sa pretindem si noi, postacii, bani pt performanta noastra de a scrie pe platforme/forumuri. In definitiv acestea nu ar exista daca nu ar scrie nimeni, si nu de putine ori comentariile sunt mai bune decit articolele de baza. (Aici nu ma refer la Cranganu, Opris si altii).

            • Cred ca pina in ziua ce va veni odata, tot Basescu te va bintui :D
              Si @ Munteanu a plecat din Romania de groaza lui Basescu, hulitul, care a cumparat de un miliard de dolari calculatoare si a falimentat societatea unde lucra; unii, zice el, chiar s-au sinucis :D

            • @ Absurdistan,
              stii chestia cu tachinarea :P
              Stiu cine e @ neamtu tiganu, dar nu inseamna ca e de neatins, fara greseala, ca Ceausescu :D
              Chiar ma dixtreaza ca el vede in toate relele, pe Basescu – ceva invidie intre aviatie si marina ;)

          • Draga Victor si Neamtu, v-am mai spus sa va impacati.

            Nu va (inca) ordon, ca nu sint maresalul Antonescu (:

            Dl. Neamtu, Traian Basescu e imperfect (dar nici sa nu subestimam ce a facut bine), si am avut noroc ca n-au iesit Nastase sau Geoana la vremea respectiva, si inca ce noroc. Asa e in politica.

            Dl. Victor, dl. Neamtu este un intelect independent si patrunzator. Faptul ca gindeste cum gindeste, traind in al patrulea Reich, ii face cinste.

            Cit despre libertatea cuvintului…. ce sa mai zicem?

            Ati vazut situatia cu Maya Forstater?

            https://www.bbc.com/news/uk-50858919

            Ce rusine!

        • Foarte comprimat:
          -din sute de oameni pe generic doar cîțiva au procent din încasări, restul și-au încasat onorariul înaintea lansării filmului (la fel și în industria software), Hollywood-ul este în fruntea ipocriziei „progresiste” (politically correct (=>discriminare pozitivă), #metoo, gender identity, global warming etc.)
          -în industria software există modelul gratuit pt. utilizare personală&plătit pt. utilizare comercială (cînd produci bani folosind produsul) sau chiar si gratuit pt. oricine ,dar opțional plătit suportul (exemplu Linux)
          -invențiile/inovațiile tehnologice sînt protejate un timp limitat (un medicament poate fi produs liber după 7-10 ani), teoretic eu pot fi sancționat pt. utilizarea (acasă) Windows95.
          -sînt dispus să donez pt. un soft produs de un start-up, dar urăsc constrîngerile cvasimonopolulilor.
          – cînd un gigant imi dă ceva gratis (ex Facebook,Google…), eu sînt marfa și atunci mă protejez.

    • @Constantin Crânganu

      mi e foarte drag de dvs:) , sincer va spun… DAR

      se mai intampla sa citesc statistici care incearca sa estimeze cat transfer de valoare se face prin braindrain din tarile sarace in tarile bogate
      si ma gandesc daca exista posibilitatea sa comparam braindrain si piratarea (as vrea sa citesc o astfel de statistica)

      nu sunt nici de stanga si nici nu am cazut inca in extrema anticapitalismului, dar la intalnirea de x ani de la terminarea facultatii , am descoperit ca nu prea mai era nimeni in romania sa construiasca fabrici si uzine , asa ca viata are propriile mijloace de a compensa ce se ia si ce se primeste inapoi.
      (100 am fost in an x usd 50.000/5 ani, uite cum au zburat usd 5 milioane ca prin farmec din romania)

      mai mult dupa o periada de piratare intensa , situatia se apropie de normal , am inceput in romania sa platim tot ce consumam in materie de proprietate intelectuala .

      si mai vreau sa amintesc ceva : din scandalul cu licentele supraevaluate Microsoft am inteles ca am platit in plus cateva sute de milioane.

      iar in final as vrea sa reamintesc de autostrada pe care Bechtel nu a construit o dar a luat banii
      , de privatizarile la un sfert din valoare , de contractele de privatizare si la clauzele lor nerespectate , la amenzile pe care le primesc(sau NU) multinationalele care fac carteluri.

      nu ma chinuie noaptea grija fata de rata profitului lui Netflix, Microsoft si restul…
      asa cum nici pe ei nu i chinuie grija de costurile de scolarizare suportate de altii dar primite GRATIS de ei , sau de abuzul de putere pe o piata in care organismele de reglementare sunt usor de mituit)

      • Modul în care încercați să comparați „transfer[ul] de valoare… prin braindrain din tarile sarace in tarile bogate” cu pirateria intelectuală este falacios: Creierele de care vorbiți s-au dus de bună voie în țările bogate. Nu am auzit nici inginer român excepțional care să fi fost răpit și transferat cu forța în SUA, Canada, UK sau Germania. Pirateria intelectuală însă este o faptă penală, pedepsibilă în oricare țară s-ar întâmpla dacă se respectă legislația copyright-ului.

        Pe de altă parte, mă bucură să citesc că „dupa o periada de piratare intensa , situatia se apropie de normal”. Nu pot accepta că în sec. al 21-lea am mai fi încă o țară de haiduci.

        • Transferul are loc din motive simple, salarii si conditii de viata mai bune. Daca presupunem ca Rusia ar oferi acelasi cadru, oamenii ar pleca si acolo.

        • Copyright-ul asa cum spuneti are o jurisdictie, s-ar putea in anumite tari produsul nici sa nu fie inregistrat. Sunt tari in care e foarte dificil sa-l cumperi!

          Nu stiu daca cunoasteti cum functioneaza, ce va pot spune este ca datorita acestor copyright-uri facem produse mult mai proaste decat ar putea fi, juristii nostri sufla in iaurt pentru orice chestie marunta. La intrebarea cum s-ar aplica in Europa sau anumita tara, e o pauza … „complicat” ne protejam pe legislatia din California si ii presam pe toti cu argumente, oricum majoritatea nu sunt juristi in acest domeniu. Faptul ca ti-ai scris undeva ca ai drepturi s-ar putea sa nu insemne nimic de fapt.

          Acum va intreb si eu, am un telefon cu windows, care nu mai merge din cauza software, si nu se poate reinstala fiindca e encodat. Desi am platit toate drepturile acum cativa ani cand am luat telefonul. E corect din partea lor? Sa mai cumpar ceva cu windows? Credeti ca nu am patit la fel si cu alte sisteme? Faptul ca platesc un drept de utilizare nu inseamna ca si functioneaza! Afacerea perfecta!

          Mai mult unele companii in lacomia lor o iau razna, nu permit sa repari nimic. E si o miscare „Right to repair” care spune foarte multe.

          Problema nu e asa de simpla cum pare. Mai ales in ziua de azi, se consuma si date personale care se revand, diverse scheme, asa ca nu se stie care cui trebuie sa plateasca.

        • @Constantin Crânganu
          stim cu totii ca pleaca de buna voie , nu e nevoie sa ni se explice;
          USA da aproape 200,000 vize/an pentru oameni cu calificari, asta e undeva intre 6 si 10 miliarde usd /an depinde de ce costuri (variabile) cu scolarizarea au fost in anii respectivi.

          exista putinta sa se implementeze legislatie /urmate de acorduri prin care un inginer din india sa fie obligat sa plateasca 300 usd /an catre universitatea /scoala din india (daca nu a platit pentru studile sale la modul individual)
          fiscul colecteaza si trimite , corporatia angajatoare poate(sau nu) sa sponsorizeze la angajare acest lucru

          tot atat costa si o licenta Microsoft plus 1 antivirus si poate inca un program standard.

          orice poate fi legiferat atata timp cat exista vointa politica in aval sau in amonte , numai ca cine

          evident insa ca degeaba legifereaza India daca congresul american se opune ;
          Comunitatea Europeana ar putea pentru ca are suficienta forta; restul e simplu cine a facut statistica/proiectare si management vede imediat metodele de calcul si implemetarea sistemului.

          exista o etica referitoare la acest fenomen , ar putea fi urmata si de legislatie.
          cine primeste gratis resurse nu poate fi la unison cu cel care pierde resurse.
          iar cel care tot primeste constant de 100 de ani devine mai puternic decat cel care tot pierde.

  14. 1. În același sens cu ideile acestui text: Matt Ridley, „We’we just had the best decade in human history. Seriously”, http://www.spectator.co.uk, 21.12.2019.

    2. Cu adevărat problema pe care o va pune (a început să o pună deja) această a patra revolutie industrială pe care o trăim, anume revoluția tehnologiei digitale (care e remarcabilă: de exemplu, puterea de procesare a telefonului inteligent pe care îl folosesc pentru a scrie acest text este mai mare decât puterea de calcul folosită în procesul aselenizării), este cum va reuși societatea să o gestioneze astfel încât cei care dețin și controlează tehnologia să nu devină prea puternici în raport cu restul societății, respectiv cum vom răspunde la noile provocări de natură morală pe care ea le va aduce.
    De exemplu, câtă putere politică suntem dispuși să oferim unor întreprinderi economice (Google, Facebook)?
    Sau: sexul virtual cu avatarul unui copil, câtă vreme niciun copil nu are de suferit, devine acceptabil? (A se vedea, de exemplu, piesa de teatru „The Nether”/”Refugiul” de Jennifer Haley, care a fost pusă în scenă și la București, la Odeon.)

    3. În sfârșit, nu sunt de ignorat nici implicațiile economice ale progresului: șomaj, reașezare a pieței muncii etc. La 2 și 3 încearcă să răspundă Jamie Susskind într-o lucrare din 2018 tradusă anul trecut și în românește sub titlul „Politica viitorului. Tehnologia digitală și societatea”.

  15. Alte posibile explicații ale paradoxului progresului

    Majoritatea dintre noi credem lucrurile în care credem pentru că le considerăm adevărate. În multe cazuri, însă, noi credem multe lucruri pentru alții cred în ele (Groupthink). Câteva explicații sunt posibile:

    Presiunea impusă membrilor din Groupthink pentru a gândi uniform de dragul menținerii unui consens mi se pare un atac dur și insidios la adresa personalității umane. Este o exemplificare precisă a așa-numitelor experimente ale conformității. Efectuate de Solomon Asch în 1951, ele au urmărit să stabilească dacă și în ce mod indivizii cedează sau rezistă presiunii unui grup majoritar, precum și ce efecte au aceste presiuni de grup asupra opiniilor și credințelor individuale.

    Concluzia lui Asch a fost următoarea: Aparent, oamenii se conformează presiunii unui grup majoritar din două motive principale: 1. Doresc să se încadreze în grup (influență normativă) și 2. Cred că grupul este mai bine informat decât sunt ei (influență informațională) (Crânganu, 2016).

    În ambele cazuri, oamenii dau răspunsuri incorecte unor întrebări directe (Credeți că s-a înregistrat un progres multilateral în ultimii 20 ani?) doar pentru că majoritatea din grup au dat de asemenea răspunsuri incorecte.

    Apare de asemenea un fenomen larg răspândit – iluzia profunzimii explicatorii – care face ravagii atunci când membrii grupului cred că pot explica orice subiect controversat, de exemplu, schimbări climatice ori vaccinarea copiilor (Sloman and Fernbach, 2018).

    În acest caz, tot mai mulți oameni aleg să aibă tot mai puține legături cu cei care au păreri, credințe sau valori diferite de ale lor, optând să petreacă mai mult timp cu cei care au gândire similară (principiul de formare a „bisericuțelor” pe rețele de socializare).

    Ziaristul Bill Bishop (2008) a numit acest fenomen „marea sortare”: Pe măsură ce oamenii caută situațiile sociale pe care le preferă (grupul în care se simt cel mai confortabil), națiunea se polarizează și se segregă tot mai intens, cu consecințe bine cunoscute (vezi schimbările climatice, Brexit, Donald Trump ș.a.).

    Un alt factor important, care împiedică conștientizarea și acceptarea largă a unor fapte foarte clare, este următorul:

    Suntem deosebit de reticenți să ne schimbăm părerile despre subiecte care sunt legate de valorile și credințele noastre cele mai intime. Așa cum a demonstrat psihologul Jonathan Haidt (2015), noi toți avem o fundație morală, dar nu avem aceeași fundație. De exemplu, unii dintre noi consideră capitalismul drept cel mai bun sistem pe care oamenii l-au putut concepe, în timp ce pentru alții capitalismul este un sistem de opresiune și exploatare.

    Bibliografie:

    Asch, S. E., 1951, Effects of group pressure on the modification and distortion of judgments. In H. Guetzkow (Ed.), Groups, leadership and men. Pittsburgh, PA, Carnegie Press, pp. 177–190.

    Bishop, B., 2008, The Big Sort, Houghton Mifflin Harcourt, p. 14.

    Crânganu, C., 2016, Despre gândirea de grup (Groupthink). O aplicație la încălzirea globală

    Haidt, J., 2015, Two Stories about Capitalism, Which Explain Why Economists Don’t Reach Agreement, The Righteous Mind, January 1, 2015.

    Sloman, S., and Fernbach, P., 2018, The Knowledge Illusion – We Never Think Alone, Penguin Random House, ISBN 9780399184369.

  16. Unul între multele aspecte care impresionează la dl. profesor (printre puținii care își merită numele pe această platformă) este lărgimea / amplitudinea extraordinară a comprehensiunii domniei sale.

    Cu o bază specifică, nu se limitează la aceasta ci, folosind rădăcinile inebranlabile ale autorității sale profesionale, face sinteza REALISTA a unor probleme globale mult mai bine decit faux umaniști, obișnuiți cu gargara, cu bla-bla-blaul interminabil, drogați ai sinecurilor.

    Cei care îl atacă – întotdeauna stupid, arogant, necinstit – nu au niciodată argumente reale, numai porcării de securiști reciclați, paraziți sociali și pseudo-intelectuali incoerenți.

    N. B. Mă exprim cu delicatețe și eleganță din respect pentru autor.

  17. Paradoxul progresului à la française

    Când e rău fiindcă ţi-e bine

    January 5th, 2020, Alexandru Călinescu

    “Franţa este un paradis populat cu oameni care se cred în infern”. E ţara unde se munceşte sensibil mai puţin, ca durată în ani, faţă de alte state europene, dar unde oamenii se consideră nefericiţi. Etatismul şi obsesia egalitaristă au dus la eşecul liberalismului şi la imposibilitatea unor reforme de substanţă.

    „Oare n-ar fi cazul să terminăm cu lamentările?” se întrebă filosoful Luc Ferry într-o discuţie cu jurnaliştii Sonia Mabrouk şi François de Closets, discuţie găzduită de săptămânalul Le Figaro Magazine (numărul din 13 decembrie a.c.).

    Şi filosoful reaminteşte câteva dintre marile transformări şi uriaşele progrese pe care le-a cunoscut Franţa într-un secol: în 1900 speranţa de viaţă a francezilor era de 45 de ani (!), astăzi este de 85 de ani pentru femei şi de aproape 80 de ani pentru bărbaţi, puterea de cumpărare a oamenilor s-a triplat din 1950 încoace, să nu uităm câştigurile în materie de protecţie socială, de educaţie etc., etc.

    François de Closets vorbeşte despre resursele excepţionale pe care le furnizează turismul, despre potenţialul agricol, despre reuşitele extraordinare ale unor ramuri din industrie ş.a.m.d. Şi atunci, ce se întâmplă? De unde pesimismul, de unde spiritul critic exagerat, de unde neîncrederea în viitor?

    Mulţi francezi au o viziune negativă asupra mondializării, o consideră responsabilă de accentuarea inegalităţilor. Eroare de perspectivă, spune acelaşi François de Closets, Franţa este societatea cea mai egalitară din Europa, numai că principiul meritocraţiei, principiu vital, este în suferinţă. Capitalismul, adaugă Luc Ferry, pe lângă efectele lui pozitive, a dus la erodarea anumitor valori tradiţionale precum şi la erodarea autorităţii. Ceea ce, la un popor care s-a vrut adesea rebel, a creat multe situaţii de criză.

    • La vaicareala pe romani nu-i intrece nimeni ! Chiar azi dimineata am vazut un titlu prin care un mare post TV isi incepe „analiza” anului trecut : Cel mai mari nerealizari ale anului (2019) . De la „bilanturile’ din vremea comunismului iata unde am ajuns !

  18. Nu stiu in ce masura e o veste asa de buna „decuplarea” emisiilor de CO2, cata vreme ele cresc, permanent. Nu in acelasi ritm ca PIB -ul, dar cresc.
    Agricultura intensiva (OMG, pesticide, acceleratori de crestere etc.) nu e nici ea neaparat o veste buna pentru sanatatea oamenilor (prin prisma calitatii alimentelor). Nu mai vorbesc de diferenta intre calitatea lapelui de la o vaca dintr-o mare ferma, ce da 50 litri pe zi si cea a laptelui de la o vaca ce da 15 litri pe zi si mananca iarba si fan.
    In ceea ce priveste productia industriala, as pune reducerea consumului de materiale si pe seama scaderii calitatii produselor. Mai nimic nu se proiecteaza si produce pentru a avea o durata mare de viata, pentru multe produse este mai ieftina cumpararea unuia nou decat repararea celui stricat etc. Sigur, reciclarea unor materiale are contributia ei in „dematerializare”.
    iPhone se produce in China, dar nu se vinde la pret de „chinezarie”. Ca si la ponderea cercetarii in pretul medicamentelor, cine poate estima ponderea cercetarii si inovatiei in pretul unui iPhone?… Prima tableta cu „touchscreen” a aparut prin ’95, dar a fost „inabusita” de producatorii de desktop -uri, de teama ca-i scoate din business.
    Se pare ca si „planificarea centralizata” are beneficiile ei. Initiativa „Belt and Road” a Chinei este mai mult decat ambitioasa si nu sunt convins ca un mediu 100% capitalist ar putea face asa ceva. In top 10 al celor mai tranzitate porturi de containere, 7 sunt din China, restul de 3 – in tari capitaliste.
    Realitatea e dura, suntem din ce in ce mai multi, iar utilizarea eficienta a resurselor este, se pare, singura cale acceptabila de a merge inainte (in afara de cazul in care ne loveste vreo pandemie sau cine-stie-ce cataclism).
    Sunt adeptul echilibrului si al utilizarii a tot ceea ce e mai bun, inclusiv in materie de politici globale, indiferent ca vine din capitalism sau din altceva. Nu umbla nicaieri cainii cu covrigi in coada – nici in capitalism, nici in socialism.

    • daca tot vorbim de eficienta…
      in tara in care traiesc eu, la 30 de ani de la caderea comunismului, inca mai persista, intr-o masura mai mult sau mai putin accentuata, urmatoarele mentalitati ale planificarii centralizate:
      a) costul unui produs este egal cu costul produselor componente+costul de asamblare
      b) costul unui produs en-detail ar trebui sa fie egal (sau macar apropiat) cu costul unui produs en-gros, o eventuala diferenta semnificativa fiind apreciata ca o „optimizare” a profitului si nu ca o optimizare a costurilor;
      c) costul unui produs in locatia X ar trebui sa fie egal cu costul aceluiasi produs in locatia Y (de exemplu standardele de cost la MT pentru 1km de drum erau aceleasi si la Vaslui si la Constanta, desi intre costul resurselor loco santier diferenta e fabuloasa)
      si nu ma refer doar la pareri exprimate pe platforme de socializare, ci mai ales la cum intelege statul centralist un business cu un partener din piata privata…
      daca insa am calcula cat ar costa sa achizitionam o masina noua sau un aparat electrocasnic direct din showroom sau online, comparativ cu costul achizitionarii pieselor separate si asamblarea in garajul de-acasa, ar rezulta o diferenta enorma, care releva variatia invers proportionala a eficientei utilizarii resurselor in functie de consum;
      mai remarcam, dupa cum tot dvs. deja ati sesizat in ce priveste pretul „chinezariilor”, ca intre „planificarea centralizata” si consumator mai intotdeauna se interpune un operator de piata extern, „100% capitalist”;
      dar eu unul as mai remarca si unele produse de o calitate exceptionala vandute chiar sub brand chinezesc, cum ar fi, in opinia mea, un obiectiv DSLR de tip Y50mm F1.8 ce a costat in jur de 50eu si se descurca la fel de bine ca un Canon similar care pe atunci costa aproape dublu; acum pe Amazon Y50 costa 53$ si C50 costa 59$; doar ca C50 acum se vinde si in varianta STM cu focalizare rapida si silentioasa, care costa 125$, in timp ce la Y50 inca o mai astept cu speranta si incredere;
      despre cum ajung „chinezariile” „planificarii centralizate” sa performeze, „cine poate estima ponderea cercetarii si inovatiei?”

      • Cel putin doua aspecte pozitive vad eu in sistemul (cvasi-)socialist, planificat (in afara de mult-pomenitele stabilitate a locului de munca, dobanzi fixe la credite si lipsa inflatiei):
        1. Posibilitatea de a gandi si pune in practica proiecte strategice, cu bataie lunga (15-20 ani);
        2. Posibilitatea de a finanta proiecte fara capacitate de a aduce profit pe termen mediu (sau chiar lung), dar care genereaza dezvoltare pe orizontala si pe verticala, in timp.

        Nu sunt un sustinator al vechiului regim, dar, ca exemplu, as spune ca, pentru generatia „decretzeilor”, conducatorii de atunci nu s-au limitat la a emite celebrul „Decret” ce viza cresterea natalitatii. S-au construit in avans crese si gradinite, s-a marit numarul de locuri disponibile in scoli post-liceale si universitati ce formau cadre didactice, astfel incat „decretzeii”, incepand de la varsta de 2-3 ani, n-au dus lipsa nici de crese si scoli, nici de educatori si invatatori, nici de facultati si profesori universitari, mai tarziu…

        Nu tot ce s-a facut in socialism a fost rau, precum nu tot ce se face in capitalism este bun. Un om luminat ar trebui sa stie sa distileze ceea ce e bun din orice, fara sa se impiedice de prejudecati ideologice, politice, rasiale etc.

        • patronul la care lucrez a construit locuinte pentru salariati si o gradinita
          problema e ca nu prea avem nici capitalism, dupa ce socialismul a sucombat din proprie initiativa;
          nimic nu impiedica statul sa construiasca, decat cheltuielile pentru consum si deficitul de venituri bugetare; socialismul e scump pentru ca nu se poate sustine decat cu un nivel ridicat de taxare, in caz ca ar avea ce sa taxeze; deci va fi fezabil cand vom avea destule utilaje performante si masini automatizate care sa munceasca in locul nostru incat sa ne asigure si venituri mari si investitii de amploare; si energie ieftina, desigur, care momentan nu neaparat ne lipseste, dar nu prea ne descurcam sa profitam; cand om invata ce sa facem cu resursele existente, e posibil sa devina deja perimate

        • Desigur, cam toate utopiile secolului 19 ( ș comunismul nu face exceptie) au avut la bază ideea de a organiza „în mod rațional” societatea. Însă cred că problema planificării exagerate e tocmai problema principală a socialismului. Pentru că tocmai progresul tehnic nu în poți „planifica”. Pe la sfârșitul anilor ’90 încă îl mai auzeai pe Ștefan Andrei pe la emisiunile lui Păunescu vorbind de „criteriul producției de oțel pe cap de locuitor” ca indicator al dezvoltării societății. Eram în plină „epocă de plastic” și în plin avânt al industriei IT ( acum industria IT e chiar stagnantă prin comparație, atunci aveai o problemă dacă țineai un computer trei ani) și ei vorbeau în continuare de producția de oțel. E o imagine care, vă spun drept, pe mine m-a marcat pentru că probabil unul din cei mai instruiți demnitari ai comuniștilor erau pur și simplu incapabil să înțeleagă cauzele eșecului . Faptul că noi nu putem planifica acum obiective strategice ține mai mult de slaba calitate a politicii. Programul spațial american din anii ’60 e un contraexemplu la ce ziceți dvs: în plin „capitalism sălbatic” un program fără nici un beneficiu imediat, întins pe o perioadă lungă, care a dus colateral la apariția de noi tehnologii, noi materiale și noi industrii ( comunicațiile prin satelit de exemplu) . Un exemplu de la noi: autostrada A1 e un obiectiv național, început prin anii ’60 la care încă se lucrează. Comuniștii au făcut 100 de km, Văcăroiu nimic, „europenii” vreo 400 (dacă punem și A2 chiar mai mult) și mai avem aproape 200 :) Problema e că ambele regimuri la noi s-au dovedit cam la fel de ineficiente, dar asta e altă poveste :)

          • Programul spațial american din anii ’60 e un contraexemplu la ce ziceți dvs: în plin “capitalism sălbatic” un program fără nici un beneficiu imediat

            Programul spațial american a fost declanșat de panica pe care a provocat-o Sputnik-ul lansat de URSS în 1957. Timp de mai multe nopți, americanii de pe diverse meridiane au putut vedea pe cerul de octombrie punctul luminos al satelitului. Ideea că sovieticii ar putea folosi sateliții pentru a bombarda America a amplificat angoasele războiului rece. În acea perioadă, la Colegiul Brooklyn s-au deschis primele adăposturi subterane anti-atomice, iar profesorii și studenții participau în exerciții regulate de evacuare a sălilor de clasă la sunetul alarmei atomice.

            Panica s-a accentuat și mai mult în aprilie 1961, când URSS a lansat primul om în cosmos. Brusc, politicieni, militari și oamenii plătitori de taxe s-au trezit confruntați cu primejdiile existențiale produse de pierderea cursei de cucerire și dominare a spațiului cosmic. Și atunci, poporul american și conducătorii lui au dovedit încă o dată că „Pe-aici (prin SUA) nu se trece!

            Răspunsul american la provocarea sovietică a fost programul spațial prezentat de președintele Kennedy la o lună după zborul lui Gagarin: US should commit itself to achieving the goal, before this decade is out, of landing a man on the Moon and returning him safely to the Earth. Neil Armstrong a alunizat după numai 8 ani.

            • Desigur că așa a fost, voiam să subliniez că nu a avut un beneficiu financiar, ci de altă natură. Era un exemplu la comentariul de mai sus că societatea americană, nefiind socialistă, a putut să se focalizeze o perioadă îndelungată ( și, chiar dacă acum vorbim de alte bugete, încă o mai face) pe un obiectiv fără un folos imediat (ok, era un folos propagandistic și eventual militar, dar mai degrabă tot la nivel de descurajare, chiar dacă potențialul militar al sateliților era evident, al aselenizării mai puțin spre deloc). Da, uneori se poate și în socialism, doar că de obicei nu prea sunt bani :)

        • Nu e chiar asa, planificarea si gandirea pe termen mai lung sunt by default in capitalism. Planul de afaceri se face pe mai multi ani. Sistemul de creditare lucreaza pe 5-25 de ani. Diferenta este ca in capitalism el e mai flexibil si se adapteaza nevoilor. El forteaza si inventivitatea, forteaza agilitatea (planurile se revizuiesc permanent, se abandoneaza daca e nevoie). Pe cand dincolo un idiot decide si o poate tine si 50 de ani un proiect inutil, poate construi cu sclavi, nu inventeaza.

          De capacitatea de a finanta proiecte care genereaza dezvoltare pe verticala si orizontala, nu mai zic. Ne uitam la reteaua de transport, internet, medicina. Capitalismul intelege foarte bine de ce nevoi au business-urile si pana acum a dat un sens economic acestor infrastructuri sociale. El intelege foarte bine si ce inseamna apararea afacerii, e sensibil la pericole. Intelege ca e bine sa hranesti si sa ai grija de vaca, ca sa produca lapte.

          Daca ne uitam atent, ce numim noi comunism, era o dictatura de banditi. Ei nu prea au avut un program economic. Mai degraba au incercat sa pastreze, preia ce le-a convenit din economie asa cum era ea pe timpuri. Au pus accentul pe planificare si proiecte sociale de fapt ca sa se mentina la putere. Nu inseamna ca le-au si inteles.

    • cateva observatii (in rest felicitari pentru articol):

      – tot ce ati spus despre apple nu isi are rostul, e ca si cum as spune ca rolls-roys a inventat totul in domeniul auto si a revolutionat transportul personal. Cam asa suna.

      – va plangeti de drepturi de autor, dar in acelasi timp ii atribuiti lui Steve Jobs inventii. Imi puteti da numere de patente unde autorul este Steve Jobs? El a fost un manager, nu a inventat nimic. Lucrez si eu in companie unde se fac patente, am lucrat si in alte companii, si as putea spune ca acest gen de oameni care par zei in realitate habar nu au sa proiecteze sau inventeze ceva. Mi se pare grav ca un autor cu asa audienta sa creeze neadevaruri de acest gen, practic in 50 de ani toti vor spune ca Steve Jobs a inventat telefonul mobil, si Bill Gates PC-ul … dar nu e adevarat, e o jignire si lipsa de respect pentru toti inginerii care au lucrat din greu la aceste produse. Inteleg ca e pentru popularizare, pentru stil, dar totusi, nu e frumos

      – „Toate cărțile din lume publicate vreodată (~129 milioane) ar putea încăpea pe un singur dispozitiv cu o memorie mai mică de 52 TB” . Ma cam indoiesc ca incap. E vorba de carti cu imagini cu tot sau doar textul neformatat? Multe carti nu au sens fara imagini, daca pastram si formatarea ia si asta o gramada de spatiu. De unde ati luat cifra de 129 milioane?

      – cand ne laudam cu productia la hectar si alti parametri dar lumea nu avea ce manca, imi aduce aminte de anumite timpuri :) Eu vad ca mancarea creste in pret la magazin, vad ca la pompa pretul creste, vad ca lumea consuma mai rational, mai putin. Sunt sigur ca se poate face ieftin si bun, dar realitatea bate filmul

  19. Stimate dle Cranganu,

    Citeam azi un aritcol al unui compatriot al dv (vezi link in subsol) si ma gindeam si la ultimul dv articol pe contributors.ro si in speta la ultimul paragraf al articolului (cu care sint total de acord).

    Dupa cum am constatat si noi dupa ´90 ce e mai suparator pentru majoritate nu e saracia in sine ci raportarea la ceilalti si perceptia inegalitatii sociale, un fenomen general, nu numai romanesc.

    In plus sa zicem comparativ cu anii ´50 a disparut siguranta locului de munca si multe din joburile create sint ori la salarii mizere ori discriminatorii fata de alti angajati care fac aceeasi treaba (vezi unii contract workers).

    Globalizarea care pe unii ne-a facut mai bogati pe altii i-a lasat fara locuri de munca exportate in lumea a treia (imbunatatind nivelul de trai acolo). E greu de spus daca globalizarea a fost un joc de suma pozitiva cu un pozitiv provenind dintr-o suma de pozitivi, insa e clar ca nu a functionat pentru toti, altfel nu ar mai fi spus dl. Trump „Make America great again” (ar fi trebuit sa scriu „AGAIN”:)) si nu l-ar mai fi urmat o majoritate de americani (de fapt minoritate de votanti dar sa nu ne legam de amanunte legate de sistemul de vot american).

    Si nu, nu e deloc vorba de o problema specifica Americii ci si celorlalte tari dezvoltate.

    Ce vreau sa spun de fapt e posibil sa apara contradictii mai mari in momentul in care o natiune care traieste mai bine decit atunci cind era mai saraca (vezi chestia cu „social trust”).

    So along with freedom came stress, anxiety and a sense of not quite measuring up, or a fear of falling behind as the demands of daily life seemed to multiply. For some, freedom meant alienation, anomie and despair. It did nothing to prevent, and in some instances arguably fostered, self-destructive or antisocial behaviour.

    So in 2016, as another presidential election approached, Americans were able to claim the following distinctions:

    • One in six were taking prescription psychiatric drugs such as antidepressants or anti-anxiety meds.

    • More than 16 million adults and more than 3 million adolescents were suffering from significant depression.

    • More than 1.9 million Americans were regularly using cocaine, with a half million hooked on heroin and 700,000 on methamphetamine.

    • That year opioid overdoses killed 46,000, a new record.

    • Binge drinking had reached epidemic proportions, with one in six US adults binge drinking several times a month and consuming seven drinks per binge; according to the Centers for Disease Control and Prevention, bingeing was especially common among younger and more affluent Americans.

    • Nearly 45,000 were taking their own lives annually, the national suicide rate increased by 24% since 1999; within the previous decade the suicide rate of teenage girls had doubled and of boys had jumped by 40%.

    • Smartphone addiction was joining more traditional compulsions, with the average person checking their smartphone 110 times a day, impelled by Fomo – a fear of missing out.

    • Compulsive-buying syndrome, AKA shopping addiction, afflicted an estimated 6% of the population; a comparable number were compulsive hoarders.

    • On a daily basis, 11 million Americans, mostly women, struggled with eating disorders such as anorexia and bulimia, while roughly 40% of adults and nearly 19% of children and adolescents were obese.

    • Cosmetic surgeons were performing more than 17m procedures annually, with buttock augmentation and labiaplasty enjoying a particular spike in popularity.

    • Forty-million Americans were regularly visiting online porn sites.

    • The number of Americans infected with sexually transmitted diseases in 2016 surpassed 2 million, according to the CDC, “the highest number ever”.

    • An estimated 24.7 million children were growing up in fatherless households, with such children substantially more likely to drop out of school, abuse drugs and alcohol and kill themselves; girls raised without a father present were four times more likely to get pregnant as teenagers.

    • Although difficult to quantify with precision, 676,000 American children in 2016 were victims of abuse or neglect.

    • Exercising their right to choose, American women were terminating around 650,000 unwanted pregnancies each year, despite the widespread availability of contraceptives.

    • Exercising their right to bear arms, Americans had accumulated more than 40% of the planet’s small arms; the US arsenal in private hands was larger than that of the next 25 countries combined.

    • Meanwhile, more than 33,000 Americans were being killed in firearms-related incidents annually.

    • Year in and year out, the US had the world’s highest incarceration rate, no other developed nation coming anywhere close.

    •Polling data showed that social trust – how Americans felt about government institutions and their fellow citizens – had sunk to an all-time low. Perhaps for that reason, when it came to voting, most Americans couldn’t be bothered; voter turnout in the US lagged behind that of most other developed countries.

    • In an increasingly networked society, with two-thirds of Americans on Facebook, chronic loneliness afflicted a large portion of the population.

    • In a phenomenon described as “deaths by despair”, the life expectancy of white working-class American males was dropping, a trend without historical precedent.

    • The nation’s birthrate had fallen below the rate needed to sustain a stable overall population; America had ceased to reproduce itself.

    • Not to be overlooked, in their pursuit of life, liberty, and happiness, Americans were polluting, wasting food and generating trash with abandon, leading the world in each category.

    https://www.theguardian.com/news/2020/jan/07/freedom-without-constraints-how-the-us-squandered-its-cold-war-victory

    • Când am citit numele compatriotului pe care mi l-ați indicat în link, după o copioasă citare a părerilor sale, mi-am amintit de cartea sa „The Limits of Power: The End of American Exceptionalism„ publicată în 2008, înainte de alegerea lui Barack Obama. După cei 8 ani ai lui Obama, profesorul compatriot nu ne-a mai (i)luminat cu înțelepciunea profețiilor sale. Anul acesta, când vor avea loc noi alegeri prezidențiale, îl vedem din nou activ(at), cu alte profeții apocaliptice despre viitorul Americii dacă Trump este re-ales.

      Din păcate, America nu a dus și nu duce lipsă de profeți mincinoși. Am pomenit câțiva în articolul de față, am discutat mulți alții în câteva articole precedente. Dumneavoastră credeți pe cine vreți – atenție însă la Groupthink! (vedeți și comentariul meu recent)

  20. E destul de greu sa prevezi viitorul, indiferent de inteligenta sau de nivelul de cunostinte. Nu e vorba doar de alegerile prezidentiale ci si de pietele de actiuni unde si cei mai informati o dau in bara. Cum zic ca sint critic nu cred ca dl compatriot are dreptate in ceea ce priveste SUA ca poluator suprem ((China are onoarea) dar are in multe alte privinte. De celalalt compatriot al dv din Casa Alba (sau din Mar-a-Lago) nu ma pronunt astazi ca as fi off-topic (sic!) dar nu il vad atit de benefic Americii ca dv desi pt mine personal a fost. Om trai si om vedea.

    • @ cititor critic,
      citindu-ti postarea am crezut ca am accesat alt articol, dar nu, sintem la „Paradoxul progresului (III) – Când se obține mai mult din mai puțin…”
      Deci, nici vorba despre previziuni ale viitorului, si nici despre „pietele de actiuni”.
      N-am gsit (scaparea mea?) ceva despre „SUA ca poluator suprem”.
      Si nici despre Trump, care v-a fost benefic, ziceti, dar daunator SUA.
      Ca atare, @ cititor neatent ar fi mai corect.

  21. OFF TOPIC

    Statele Unite, Iranul și importurile de petrol din Orientul Mijlociu

    Ascultând declarațiile președintelui Trump făcute ieri în Marele Foaier de la Casa Albă, atenția mi-a fost atrasă de următoarele fraze:

    În ultimii trei ani, sub conducerea mea, economia noastră este mai puternică ca niciodată și America a obținut independența energetică[s.m.]. Aceste realizări istorice ne-au schimbat prioritățile strategice. Sunt realizări despre care nimeni nu credea că sunt posibile. Și avem acum diferite opțiuni posibile cu privire la Orientul Mijlociu. În prezent, suntem producătorul numărul unu de petrol și gaze naturale din lume.
    Suntem independenți și nu avem nevoie de petrol din Orientul Mijlociu.

    Este cu adevărat meritul istoric al revoluției argilelor – cea mai importantă realizare tehnologică de la începutul secolului al 21-lea – pe care sunt mândru și fericit că am prezentat-o în premieră cititorilor români de pe Contributors.ro și celor ai cărții mele din 2014, Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate.

    În 2018, cei mai importanți producători de petrol și gaze naturale lichide din Orientul Mijlociu au fost:

    – Arabia Saudită – 12,3 milioane barili pe zi (BPZ)
    – Iran – 4,7 milioane BPZ
    – Irak – 4,6 milioane BPZ
    – Emiratele Arabe Unite (EAU) – 3,9 milioane BPZ
    – Kuwait – 3,0 milioane BPZ
    – Qatar – 1,9 milioane BPZ

    Statele Unite ale Americii au produs în 2018 o cantitate de 15,3 milioane BPZ, mai mare decât totalul producțiilor din Iran, Irak, EAU și Qatar.

    Potrivit datelor furnizate de Administrația federală pentru Informații Energetice (EIA), punctul maxim al importurilor americane de petrol din țările din Golful Persic a fost în 2001 (2,8 milioane BPZ). La vremea respectivă, această cantitate reprezenta 23% din totalul importurilor de petrol brut ale SUA (11,9 milioane BPZ).

    Începând cu anul 2008, revoluția argilelor a început să-și facă simțite victoriile tehnologice: producția domestică de petrol american a crescut an de an, o dată cu creșterea cererii.

    În 2018, impactul revoluției argilelor a fost vizibil pentru oricine (chiar și pentru cei de rea credință). Importurile de țiței în SUA au scăzut la 9,9 milioane BPZ, iar cota din Golful Persic a scăzut la mai puțin de 1,6 milioane BPZ (15,9%).

    Din totalul importurilor de țiței din acea regiune, 57% au provenit din Arabia Saudită și 33% au provenit din Irak în 2018. Canada este acum cea mai importantă sursă de importuri de petrol pentru SUA, furnizând 4,3 milioane BPZ în 2018 (43% din total).

    Aparent, importurile Statelor Unite ar putea părea încă mari, având în vedere majorarea enormă a producției de petrol de argilă din SUA. Este însă important să rețineți că nu este vorba de importuri nete. Statele Unite exportă, de asemenea, petrol și produse finite precum benzină, gaze naturale lichefiate ș. a.

    Importul net a scăzut de la 12,5 milioane BPZ în 2005 la 2,3 milioane BPD în 2018. De fapt, în ultimele două luni raportate de EIA – septembrie și octombrie 2019 – exporturile lunare de produse petroliere au depășit importurile lunar nete pentru prima oară în ultimii 70 de ani.

    În concluzie, dependența SUA de petrolul din Orientul Mijlociu a scăzut, iar producția de petrol din Orientul Mijlociu a crescut cu aproximativ 5 milioane BPZ în ultimul deceniu. Deci, restul lumii folosește acum mai mult petrol din regiune decât în urmă cu un deceniu. În plus, aproximativ 20% din petrolul mondial tranzitează Oceanul Indian prin fața granițelor iraniene. În aceste condiții, o cantitate importantă din aprovizionarea cu petrol a lumii ar putea fi în pericol dacă situația din Orientul Mijlociu, recte Iran, continuă să se încordeze și să devină instabilă.

    Detalii suplimentare:

    Robert Rapier, 7 January 2020, How Much Oil Do We Import From The Middle East?

  22. OFF TOPIC

    Pierderile umane și materiale ale Germaniei prin renunțarea la enegia nucleară

    Un studiu publicat luna trecută prezintă consecințele deciziei Germaniei de a-și închide centralele nucleare ca urmare a accidentului de la Fukushima-Daiici, Japonia, 2011.

    Începând din 2011, politica anti-nucleara a Germaniei s-a soldat anual cu 1.100 morți și $12 miliarde dolari pierderi economice. Peste 70% din aceste costuri se datorează celor peste 1.100 de decese în exces, rezultate din poluarea aerului local, emise de centralele electrice pe cărbune care operează în locul centralelor nucleare de închidere.

    Detalii, THE PRIVATE AND EXTERNAL COSTS OF GERMANY’S NUCLEAR PHASE-OUT

  23. Trump?! asta e dujmanul, nu-i trebuie pomenit numele, la fel ca a lui Basescu.
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-23590438-donald-trump-continua-dereglementarea-materie-mediu-vizor-cosmarul-reglementarilor-pentru-marile-proiecte-infrastructura.htm
    In viziunea unor progresisti romani, aceste reglementari sint „dereglementari”.
    Daca Trump ar avea caderile/tremuraturile publice ale Angelei Merkel, sigur s-ar spune ca e beat si ar tremura de bucurie…unii, nu spui cine :D
    La conferinta de ieri Trump a spus ca Franta, Germania, Rusia si China ar trebuie sa vada care e adevarata fata a Iranului.
    In traducerea presarilor mioritici suna un pic diferit:
    Mediafax: ” Marea Britanie, Germania sau Rusia trebuie sa….”
    HotNews: A venit timpul pentru Europa, China, Rusia, China să recunoască această realitate”.
    Daca in comunism era sarcina sa critici SUA, acum e de bon ton `telectual s-o critici. Nimic despre Putin. Trump e raul cel mare pentru media mioritica.

  24. OFF TOPIC

    Ghețarii din Parcul Național al Ghețarilor nu vor dispărea în 2020

    Cei care vizitau până nu de demult Glaciar National Park din Montana (la granița cu Canada) erau asaltați cu o mulțime de indicatoare alarmiste: Ghețarii din Parcul Național vor dispărea până în anul 2020!

    Anul 2020 a venit, ghețarii n-au dispărut, iar lucrătorii din parc se văd acum nevoiți să înlocuiască indicatoarele dovedite mincinoase.

    Indicatoarele respective fuseseră montate cu peste un deceniu în urmă din cauza unui studiu de prognoză realizat de US Geological Survey. Dar, în 2017, administratorii parcului au fost înștiințați de agenția geologică a SUA că topirea ghețarilor nu va mai avea loc așa repede pentru că „s-a schimbat modelul de prognoză” folosit pentru alarmarea inițială.

    Întrebată de ce nu s-a început demontarea indicatoarelor mincinoase cu trei în urmă, imediat după ce li s-a spus despre erorile modelului climatic, purtătoarea de cuvânt a parcului a motivat că au avut bugete mici, insuficiente pentru a le înlocui. (!?). Deh, pe timpul lui Obama, s-au găsit bani pentru montarea indicatoarelor alarmiste, dar pe timpul lui Trump, un zgârcit cum nu s-a mai văzut :-), nu mai sunt bugete suficiente pentru a demontarea lor…

    Detalii, CNN, 8 January 2020, Glacier National Park is replacing signs that predicted its glaciers would be gone by 2020

  25. Deci se amina topirea ghetarilor din cauza de vreme neprielnica :D
    Sau pentru ca Dumnezeu si Mama Natura nu tin cont de prostia escrocilor.

  26. „am remarcat cu surprindere neplăcută faptul că unii profesori, studenți, rude și prieteni foloseau licențe piratate pentru Microsoft Word, PowerPoint și Excel, Adobe Photoshop și Illustrators, Goldensoftware Surfer etc. Toate aceste programe sunt rodul muncii intense și creatoare a sute și mii de oameni, a căror activitate trebuie respectată și răsplătită. „Voi ați accepta să munciți fără plată?” i-am întrebat eu. N-am primit niciun răspuns clar.”

    De ce sa dai bani pe sisteme de operare Microsoft (diversele versiuni de Windows) cind exista o multime de alte sisteme de operare incomparabil mai bune (familia de Linux OS – de exemplu), gratuite si fara backdoors pentru NSA, CIA etc.?

    De ce sa folosesti Microsoft Office (in cazul in care esti pe Windows) cind ai la dispozitie, GRATUIT, Open Office? Iar daca nu folosesti Windows ca OS, ci Debian, Mint, Ubuntu sau orice alta versiune de Linux care iti convine, ai la dispozitie GRATUIT Libre Office si sute de alte aplicatii mult mai bune decit cele care functioneaza sub Windows OS. Cineva care a trecut de la Microsoft Windows la Debian, Mint, Ubuntu etc. nu se mai intoarce in veci la Microsoft.

    Totusi, de ce nu se trece in massa de la Windows la Linux?

    Din motive de marketing: Microsoft ofera GRATUIT Windows OS principalilor fabricanti de calculatoare (o capcana pentru oamenii comozi) si cumparatorul cu asta ajunge acasa, cu Microsoft Windows OS (home edition – un OS emasculat) si cu Microsoft Office. Si cu astea ramine. Iar daca mai vrea ceva in plus, trebuie sa plateasca.

    „Când a venit vorba despre filme, care ar fi trebui plătite către Netflix, HBO sau alți proprietari legali, oamenii respectivi mi-au arătat cu mândrie câte site-uri au ei la dispoziție pentru a viziona pe gratis (adică, furând drepturi intelectuale) filme și emisiuni TV de ultima oră, pentru care, în SUA, se plătesc bani buni.”

    Despre NETFLIX: sa platesti ca sa fii indoctrinat si spalat pe creier??? Eu, unul, nu mai am televizor de vreo 20 de ani si nu am mai vazut vreun film produs in anii astia decit in mod exceptional. Problema nu e ca unii le vad pe gratis, problema e ca isi pierd vremea intoxicindu-se cu gunoaiele respective. Chiar credeti ca banii conteaza pentru cei care incearca sa timpeasca lumea cu productiile puse pe Netflix? Psihopatii respectivi isi freaca miinile murdare incintati vazind citi papagali le pirateaza otravurile.

    „Când, iarăși, am întrebat despre sprijinirea financiară a unor servicii intens utilizate zi de zi, dar fără reclame,precum Wikipedia, persoanele respective s-au uitat la mine ca la un extra-terestru. „Păi, cum să plătim noi ceva americanilor de la Wikipedia? Noi suntem haiduci din moși-strămoși, luăm pe gratis și nepedepsiți de la cei mai bogați ca noi!…””

    Wikipedia e utila (uneori) ca sa verifici anumite informatii folosindu-te de link-urile din josul paginlor. Altfel, site-ul a fost deturnat de tot felul de trolli ai diverselor servicii. E o prostie sa finantezi asa ceva.

    Singurii care merita finantati sint bloggerii independenti. Cum ar fi Ron Paul, William Binney, Philip Giraldi, Paul Craig Roberts si altii ca ei care se incapatineaza sa spuna adevarul.

    • Dacă ar folosi altceva nimeni nu ar avea nimic de comentat. Dar ei nu folosesc altceva, ci aceleași produse, piratate. Aș zice ( cred că am zis-o și într-un articol) că de fapt cel mai mare adversar al Linux e pirateria :) Piratarea produselor Microsoft împiedică răspândirea sistemelor alternative și implicit dezvoltarea acestora. S-ar putea ca Microsoft să fie de fapt mai puțin afectat de asta. LibreOffice era la origine o alternativă ieftină la MS Office. Nu s-a vândut, a trebuit să devină OpenSource ca să supraviețuiască….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro