Aici Moscova!,de fapt Vorbește Moscova! (îmi amintesc cum nu se poate mai bine că, în a doua parte a anilor 60 ai secolului trecut, figura încă în grila de programe a postului național de radio București o emisiune ce se numea exact așa, respectându-se întocmai formula de legitimare în eter a Radioului sovietic), piesa rusoaicei Iulia Pospelova, a ajuns pe meleagurile românești, grație traducerii neobositei Raluca Rădulescu, încă din vara anului 2019. Ea a făcut atunci parte din oferta celei de-a patra ediții a Laboratorului de Teatru Dens organizat cu frecvență anuală de Teatrul Nottara din București.
La origine un monolog rostit de Sveta, nimeni alta decât Svetlana Allylueva, unica fiică a dictatorului sovietic I. V. Stalin, piesa ne-a fost prezentată cu ocazia unui spectacol-repetiție sub forma unui performance pe patru voci. Regizorul Boris Pavlovici a imaginat transpunerea scenică a textului într-o montare incipient, mai curând de lucru și de promovare, susținută actoricește de Mihaela Subțirică, Andreea Tănase, Carmen Lopăzan și Alexandra Aga.
În primăvara anului 2021 textul a atras atenția regizoarei Catinca Drăgănescu ce și-a dorit să îl transforme într-un performance de ceea ce s-ar numi teatru cinematic. Adică într-un produs artistic care așa cum se poate vedea în concretizarea lui de la unteatru se situează la jumătatea distanței dintre teatru și film. Mai concret. Deși filmați, aparatul de filmat jucând și el rol de personaj (pe scenă se află doar o masă albă și respectivul instrument, lor adăugându-li-se un travelling circular desenat plus alte câteva desene sugerând blocurile tip vagon sau închisoare din capitala fostei URSS), actorii joacă ca la teatru. Însoțindu-și, completându-și, dublându-și, comentându-și vorbele prin mișcări, prin și de gesturi rupte, sacadate, riguros planificate de coregrafa Simona Deaconescu. Aceasta semnând ceea ce se cheamă creație cinematică și mișcare scenică. Toate fără greș executate. Când spun actorii îi am în vedere atât pe Nicoleta Lefter, excelenta, sensibila interpretă a Svetlanei, a inocenței, mirării, maturizării ei sub ochii noștri, cât și pe Alex Călin, Răzvan Rotaru și Liviu Romanescu. Acestora trei din urmă revenindu-ne mai multe misiuni. Aceea de a provoca/ a agresa de la un moment dat încolo memoria fiicei Dictatorului, de a-i juca pe unii dintre cei care au trecut într-un fel sau altul prin viața ei (foști lideri sovietici, unii cu un destin tragic, așa cum a fost Sergo, prieteni sau iubiți ai Svetei neagreați de tatăl ei și îndepărtați de ea prin felurite metode, chiar și prin crime ordonate cu sânge rece), sau de a face din absența însăși a lui Stalin o prezență. Rece, amenințătoare, dură, copleșitoare. Grație lor aproape că auzi râsul sardonic al lui Koba (secretărașul, tătucul cum îi spune fiica ce habar nu avea ce se ascunde în spatele acestor diminutive tandre) cu care prim-secretarul își întreba până și pe cei mai apropiați colaboratori dacă mai sunt în viață și dacă au siguranța că și a doua zi vor fi astfel. Jocul lor poate duce cu gândul chiar la posibilele interogatorii la care nu e e exclus să fi fost supusă Sveta fie la ambasada URSS, fie când s-a întors în țara natală în anii 80.
În formula de performance văzută de mine, o versiune de nici o oră, în Aici Moscova! sunt concentrate evenimente petrecute în viața Svetlanei Allylueva în anii 1932, 1941 și 1953. În 1932 Sveta și-a pierdut mama (sinuciderea acesteia i-a fost ascunsă, fiindu-i prezentată ca rezultatul unei peritonite), în 1941 URSS era atacată de trupele germane care l-au cam luat pe nepregătite pe cel prezentat de propagandă drept un mare strateg, iar în 1953 a intervenit moartea lui Stalin. Anunțată poporului sovietic de celebra voce a marelui crainic Levitan. În tot acest timp, URSS și poporul său au trecut prin foamete, frică, teroare, procese-spectacol, crime. De care Stalin a încercat să o țină cât mai departe pe fiica lui, copilul său preferat. Ajunsă la vârsta maturității, stimulată, somată, provocată de vocile specifice unor anchetatori ale celor trei bărbați, Svetlana rememorează, retrăiește fapte. Este supusă unui veritabil interogatoriu, unei anchete la capătul căreia spectatorul dobândește imaginea crudă a totalitarismului comunist de tip sovietic.
Dincolo de aspectele estetice sau strict formale, cred că aici, în suprapunerea dintre o tragedie personală și tragedia unor popoare se cuvine căutată valoarea spectacolului de la unteatru. În felul în care, prezentând relația complicată dintre o fiică și un tată nici unul oarecare, ajunge să surprindă esența uneia dintre cele mai malformate perioade din istoria omenirii. Contribuie la reușită scenografia minimalistă creată de Gabi Albu, imaginea datorată lui Carmen Tofeni, montajul profesionist semnat de Bogdan Giurcă și light designul asigurat de Alexandru Medveghi și Dragoș Mărgineanu.
UNTEATRU din București
AICI MOSCOVA de Iulia Pospelova
Traducere: Raluca Rădulescu
Cu: Nicoleta Lefter, Alex Călin, Liviu Romanescu, Răzvan Rotaru
Scenografia: Gabi Albu
Imagine: Carmen Tofeni
Montaj: Bogdan Giurcă
Light design: Alexandru Medveghi/Dragoș Mărgineanu
Creație cinematică și mișcare scenică: Simona Deaconescu
Un spectacol de Catinca Drăgănescu
Oare cine nu a citit Douăsprezece scaune și Vițelul de aur sau Raskolnikov ? Oare cine nu a ramas „mut de admiratie ” vizionind spectacolele(de neuitat ) de balet, cu Maya Plisetskaya in rolul memorabil cu Odette-Odilia din „Lacul Lebedelor” .Oare cine nu a fost fascinat de versurile lui Puskin din „ Evgheni Oneghin ” .Exemplele pot continua la nesfirsit .A fost o vreme cind „alergam” dupa fiecare cartulie a monstrilor sacri din literatura Rusa .Acum este altceva .Vedem o Rusie revansarda ce doreste sa isi impuna puterea intregii lumi .Este apropape de neimaginat acest atac „ barbar” asupra propriilor frati fie ei si mai vitregi oleca .Volodimir versus Vladimir ?Cine este Cain si cine este Abel ? O natiune uriasa, ca si impact asupra universalitatii ei asupra Culturii mondiale , dar care a devenit atit de mica , doar 144 mil. de locuitori ce stapinesc o intindere , deja in expansiune datorita incalzirii globale ,de peste 17.125.200 km².Ceea ce face Rusia ,zilelor noastre, este de neimaginat .Milioane de cetateni isi parasesc casele distruse sau nu .Cei ramasi traiesc, zi de zi ,noapte de noapte , cu groaza sunetului ,apocaliptic ,al Sirenelor (dar nu cele ce ii cintau lui Ulise cel din Itaca ) ce ii anunta necontenit pericolul .Armele Termobarice omoara si ele totul in jur .Din nefericire totul se rasfringe si asupra cetatenilor rusi ,care din nu stiu ce motive , par a fi partizani ai acestor modele de barbarie .Oare cum poti trai cu o astfel de trauma in suflet ? Motivele nici nu mai conteza . Indiferent cum vrei sa acoperi tragedia ea exista si eternitatea nu te poate uita .Impresionant este insa modul in care acesti oameni „fugari din calea raului absolut”, sunt primiti peste tot in Europa si nu numai . Omenirea intreaga isi arata si ne arta „portia de umanitate ”.Cu piepturile goale , o natiune intreaga sprijinita de Occident ,se opune dusmanului ce , pina mai ieri, se declara frate si prieten .Poti distruge un oras sau toate orasele dar nu poti distruge sufletul a milioane de oameni sprijiniti de alte miliarde de oameni .Nicicind, in istoria lumii, nu a mai existat asa ceva .
Am citit patru carti provenite din spatiul rus: Snoave satirice rusesti (un umor greu de egalat, si o realitate cruda – nu toate sunt comice), Furnica si porumbita, Cheita de Aur/Buratino, si inca una al carei titlu nu mi-l mai aimtesc (ceva cu „povestile de la malul marii”). Pe urma, dupa spargerea zidului, am hotarat ca occidentul ofera tot ceea ce trebuie. Hotarare buna, rea, ramane o hotarare. Copilaria ramane copilarie.
Iar rusii raman asa cum sunt. Care popor isi renega misiunea sa ? Cu atat mai mult cu cat asta le este trambitat zi si noapte, iar pana si sub tortura cea mai groaznica o cred cu tarie. la ultima vizita in Moldova, Chisinau, m-am simtit pe pamant strain, ca asta si este. Insa te poti foarte bine simti strain si in Romania, mai ales cand neolegionarii se-apuca sa vaneze „tradatori” – suntem inca in faza incipienta. La urma urmei, ce ma face sa fiu „patriot”, cumva toaletele mizerabile de la vama ? Peschesul pe care-l dau indiferent de situatie, ca altfel „esti antiroman” ?
ceea ce povestiti acolo a existat in orice epoca. Neandertalienii au fost cvasiexterminati- zice-se, de viclenii sapiens sapiens. Atlantida, a cam picat, si nu singura. In Grecia, persii maturau totul in cale, cu foc. Cand s-a apucat Alexandru sa faca la fel in Persia, era prea trarziu sa mai intrebe „de ce”. Avem asirienii, care de nevoie spintecau pe la vecini, ca sa nu se spintece intre ei – nu mai puteau modifica statul lor, uciderea in masa era insasi ratiunea de a fi a statului. Altfel, ca si rusii, oameni foarte sensibili, mai lipsea baletul si adorarea cojilor de ou. Au facut greseala sa atace un stat buffer – cand n-a mai fost bufferul, au navalit peste ei vecinii de dupa buffer si, in combinatie cu alti vecini si cu adversarii interni, au daramat in cateva luni de zile tot ceea ce se cladise in sute de ani. Desigur, i-au ajutat si „schimbarile climatice”, contra carora nu luptau ca nu aveau cum (aviz amatorilor). Intre timp, in China, masacre dupa masacre – un imperiu sangeros ii lua locul altuia. In India, o civilizatie o ridica la rang de arta veche pe alta.
Singurii care traiesc in pace or fi pinguinii. Dar am aflat ca pana si aceia fura unii de la altii – pentru moment.
Gavarit Moskva… era de o otravă ideologică greu de îndurat chiar de băiatul de 14 ani la vremea invadării Cehoslovaciei. Minciunile emanate erau atât de evidente încât chiar fără atenţionare miroseau a propagandă sovietică. Asta în ciuda faptului că una dintre cărţile cele mai răsfoite de la biblioteca CFR (unde lucra tata) era un album despre URSS începând cu revoluţia şi terminând cu anii 50 ai URSS-ului biruitor. În ciuda a nenumăratelor istorioare din războiul împotriva Germaniei pline de fapte eroice şi a propagandei comuniste din România de până atunci.
Minciunile nu durează pe vecie şi nu mor împreună cu cei care le-au împrăştiat. După ce Rusia a falimentat ca imperiu ţarist, apoi sovietic, Putin vrea să îşi facă un imperiu bazat tot pe teroare? Să zicem că reuşeşte. Cât o să dureze? Cum va fi considerat în istorie?
Nu le pasa de istoria altora, o au pe-a lor.
O lectura placuta si frumoasa ramane, peste vremuri, povestirea de mult si sarcastic umor, „Iarmarocul din Sorocintzy” de N. V. Gogol.
Memorabil este si romanul lui Alexander Fadeiyev a carui neobisnuita, extrem de tragica actiune se petrece in Donbass, pe vremea ultimului razboi mondial…