joi, martie 28, 2024

Părinţi, treziţi-vă!

Ce mai contează astăzi în educaţie? Ce tip de îndrumare să dau copilului meu când lumea se reconfigurează de la o zi la alta, fără să mai lase locul unor algoritmi clari, de acces sigur pe scara socială? Notele bune, examenele absolvite şi completarea studiilor superioare nu mai sunt garanţia securităţii economice aproape nicăieri în lume. Dacă până ieri şcolile au fost o rampă de lansare către succes, astăzi şi-au pierdut vizibil autoritatea în formarea exclusivă a indivizilor funcţionali: ele sunt deja concurate de o sumă de programe şi cursuri alternative, de sisteme de pregătire individuală, de curricule personalizate şi tehnologii care facilitează învăţarea.

Pentru ca un copil să reuşească, nu mai este suficient să ne asigurăm că ştie şi înţelege o mulţime de lucruri. Lumea de dincolo de porţile universităţilor nu mai funcţionează după principiul absorbirii şi valorificării indivizilor tobă de carte. Tehnologiile au reformat mediul de viaţă, crizele economice au transformat manualele de management, iar interviurile de angajare şi-au înlocuit aproape în totalitate grilele de selecţie a aspiranţilor.

Realitatea noastră arată cu atât mai descurajant: copiii noştri s-au născut într-o societate coruptă, netransparentă şi cinică. Au reuşit oportuniştii, dădătorii din coate, urmaşii privilegiaţilor din sistemul anterior, modelele de vulgaritate şi obrăznicie. Sau cel puţin aceştia au devenit cei mai vizibili şi vocali. Şcolile noastre abia supravieţuiesc, de 25 de ani, din inerţie instituţională. Mult din cultura străzii şi limbajul de cartier s-au mutat în clasă. Profesorii vin din zona mediocră a absolvenţilor, deciziile psiho-pedagogice şi administrative, din sfera clientelismului politic.

Decalajul între ce tip de minţi sunt cerute acum de piaţa muncii şi modul de operare propus copiilor în şcoli este atât de mare, încât singura speranţă rămâne în intervenţia providenţială şi inspiraţională a părinţilor. Mulţi dintre aceştia au început să caute strategii de „salvare” a copiilor şi punere a lor sub influenţe controlate pozitiv de intuiţii şi instincte pragmatice, cu mult deasupra prăfuitelor mentalităţi şcolare.

În lume au înflorit şcolile-pilot, homeschooling-ul, şcolile „in the cloud”, asocierile spontane de oameni creativi şi curajoşi care au ales să dea copiilor lor stimuli de altă natură: explorare în natură, implicare în comunitate, abordare interdisciplinară, parteneriate la distanţă cu şcoli tehnologice, muzee interactive, simulatoare experimentale etc.

Peste tot, motorul schimbării s-a stârnit de jos, dinspre părinţi, adică din comunitatea indivizilor cel mai direct interesaţi de cât de eficientă şi vizibilă e educaţia pentru copiii lor. Şcolile se vor crampona mereu de sindicate, metodologii, proceduri şi drepturi salariale; la noi se vor urni cu atât mai greu cu cât există printre profesori o masă critică de indivizi mediocri intelectual. Singura speranţă rămâne în cât de rapid se vor instrui părinţii, cât de bine îşi vor defini o viziune alături de copii şi cât de puternici vor deveni în presiunile pe care vor învăţa să le pună pe sistem.

Nu s-a creat încă o mişcare a părinţilor la noi. Nu există încă acea masă critică şi competentă care să reprezinte o ameninţare pozitivă pentru cultura şcolară de acum şi pentru stabilitatea scaunului de director din preajma cancelariilor. Ba, mai mult, se pare că tocmai în aceste cancelarii, există o convenabilă explicaţie a rateurilor date de elevii lor: aceea că părinţii români de astăzi, în majoritatea lor, nu ştiu să facă lucruri elementare pentru copiii lor: îşi trimit fiii la şcoală fără cei 7 ani de acasă, îi neglijează sau îi alintă în infantilizare prelungită, îi copleşesc emoţional sau nu îi validează suficient, nu îi însoţesc în traseul lor şcolar, nu îi motivează sau susţin cu modele inspiraţionale de viaţă.

E foarte adevărat. Şi eu simt, la catedră, de la o generaţia la alta, o treptată înstrăinare a părinţilor de propriii copii, o din ce în ce mai mare neputinţă de conectare emoţională: sunt tot mai mulţi copii care nu au răbdare să asculte o poveste, care se trântesc în crize pe jos, la orice refuz sau eşec, din ce în ce mai mulţi copii cu probleme de limbaj, atenţie sau stăpânire de sine. Din discuţiile cu familiile lor nu rezultă întotdeuna nepăsare sau abandon, dimpotrivă: anxietăţi, teama de a nu fi un părinte suficient de bun, frica de a nu fi iubit de propriul copil, nesiguranţa deciziilor de limitare şi control, multe disfuncţionalităţi în cuplu etc.

O generaţie de părinţi la fel de ezitantă şi fără viziune ca partenerii lor formali, de la catedre. Şi unii şi alţii îşi denunţă, pe înfundate, în argoul de cancelarie sau pe forumurile colorate ale mămicilor, o mulţime de puneri la zid, toate bine împachetate în argumente, dar total neasumate şi nereprezentate în spaţiul public.

La intersecţia acestor două lumi buimace stau copiii noştri şi presiunile urgente ale lumii de azi şi de mâine: ei nu-şi vor face un viitor dacă nu ştiu să se conecteze rapid la informaţii, să gândească transdisciplinar, să înveţe singuri, să se readapteze permanent la schimbare, să caute soluţii ingenioase, să comunice eficient. Vor fi o generaţie care va supravieţui strict din calitatea ideilor pe care le dezvoltă şi mai ales din creativitatea lor. Noi încă le servim o şcoală unde cunoaşterea se întâmplă sincron pentru toată lumea, e feliată univoc în capitole, neactualizată şi nereciclată în intersecţii interdisciplinare. Îi măsurăm încă doar cu pixul pe hârtie, îi etichetăm după criterii cantitative şi îi forţăm pe linii de dezvoltare neumaniste, fără stimuli culturali şi artistici, fără elemente de „wow”, de bucurie a descoperirii sau fără încrederea de a-şi asuma riscuri şi a greşi constructiv.

Aparent, salvarea copiilor noştri nu se află nici în şcoli, nici în părinţi. Primele sunt anchilozate în negare, ultimii sunt captivii propriei educaţii: fricoşi, supuşi, nehotărâţi.

Singura gură de aer proaspăt a venit pentru tineri din mediul virtual. Acolo se şcoleşte deja, dezorganizat, spontan şi sincron cu vremea, o mare parte dintre ei. Calculatorul, tabletele şi telefoanele inteligente le-au modificat modul de operare: se hrănesc cu stimuli puternici, rapizi, au nevoie de feed-back imediat, la un click distanţă, au învăţat să acceseze orice informaţie, să comunice în grupuri, să se expună, să se manifeste. Informaţia nu mai este monopolul nimănui, aroganţa ştiutorului a dispărut, lucrurile extraordinare ale planetei sunt vizibile de pe canapeaua sufrageriei mele, lecţiile de geografie, istorie, biologie sau mate sunt, toate, pe youtube, în mii de variante şi tutoriale care mai de care mai explicite. Toate acestea, au venit, desigur, cu o mulţime de contaminări negative: copiii noştri şi-au pierdut capacitatea de concentrare pe termen lung, răbdarea sau puterea de discriminare critică a informaţiei. Rele sau bune, nici şcoala, nici familia nu s-au adaptat la aceste transformări. Fiecare trage de copil din direcţii distincte, încercând o repliere forţată la modul lui de gândire, dobândit odinioară.

Avem, astfel, o intersecţie de lumi care au strâns la mijloc, într-o încordare teribil de disociată, destinele copiilor noştri: o şcoală ruşinos de învechită, o generaţie de părinţi anxioşi şi un mediu virtual exploziv, mai intens şi rapid decât oricare dintre noi.

Ce poţi face pentru un copil sub tălpile căruia s-au aşternut atâtea nisipuri mişcătoare?

Între polul fix al anchilozării instituţionale şi cel spectaculos al mediului online, singurul mediator posibil este familia. Părinţii sunt singurii care pot exercita control şi modifica echilibrul de forţe. Ei sunt singura zonă activă, cu adevărat decizională şi capabilă să intuiască toate curentele viitorului. Nu înţeleg ce îi opreşte să se asocieze, să se organizeze, informeze, să îşi ia consultanţi profesionişti în educaţie (psihologi, mediatori, traineri etc) şi să exercite asupra culturii organizaţionale din şcoala unde-şi ţin copiii câteva presiuni fundamentale, pozitive.

Am tot văzut pe la şedinţele cu părinţii reflexele lor ruşinoase de a se aşeza în ultima bancă, teama de a deschide gura, suspiciunea că îndrăznelile lor se vor răsfrânge răzbunător pe copii. Câtă vreme mamele şi taţii de astăzi au ticuri de şcolari fricoşi şi încă manifestă simptomul capului plecat, nu-i de mirare că generaţia actuală a evadat în virtual şi şi-a găsit bucurie în salturile artificiale de la un nivel la altul, al jocurilor online.

Nu vorbesc despre o luptă între şcoli şi comunităţile de părinţi, nici despre ivadarea claselor cu replici sau proteste nervoase. Vorbesc de intervenţii egal semnificative şi de o parte şi de alta, de dezbateri şi negocieri, de leadership parental şi implicarea activă a comunităţii locale în clasă. Nu-mi închipui că reconfigurarea şcolii noastre înseamnă copierea modelelor din afară, nici abdicarea de la învăţarea temeinică, de la clasicul efort intelectual, complex şi organizat. Am însă încredere în biologie şi în resursele naturale de inteligenţă ale acestui loc, în vibraţiile ecosistemului nostru intelectual şi fiziologic: ştiu că toate speciile îşi îngrijesc cum pot mai bine puii şi au cele mai clare intuiţii despre supravieţuirea şi adaptarea lor. De aceea mi se pare nefiresc de absentă prezenţa părinţilor în şcoli, extrem de nevalorificate intelectul şi competenţele unor adulţi care, altfel, au succes în meseriile lor actuale. Mi se pare ruşinos felul în care părinţii români şi-au predat copiii, pe încredere, în mâna unor funcţionari nereciclaţi de aproximativ 50 de ani, în marea lor majoritate. Şi absolut de neexplicat pasivitatea şi lipsa lor de atitudine faţă de atâtea disfuncţionalităţi, unele povestite alarmant în fiecare zi de propriii copii.

Puţini ştiu că pe hârtie, criteriile de acreditare a şcolilor româneşti sunt foarte ambiţioase. Inspecţiile şcolare, evaluările ministeriale şi asistenţele la lecţie se fac conform unor itemi moderni, aliniaţi la tot ce înseamnă astăzi educaţie de performanţă. Cum au reuşit atâţi oameni să fenteze atâtea reguli, proceduri şi standarde? De ce educaţia nu este centrată pe elev, de ce nu există tratare diferenţiată, de ce nu se aplică principiile managementului calităţii în care s-au format atâtea sute de cadre, de ce nu există cu adevărat implicare în comunitatea locală şi parteneriate active în formarea copiilor? De ce există mii de procese verbale de conformitate şi acreditare a şcolilor, în termenii cei mai laudativi şi totuşi, în teren, toată lumea consimte la atâta ratare?

De ce? Dintr-un motiv tare simplu: jocurile sunt făcute unilateral, de o singură categorie de oameni, fără parteneriate de partea cealaltă a factorilor interesaţi. E un exerciţiu simplu, de asociere, comunicare, negociere şi implicare activă, şcoală-familie. Un exerciţiu democratic pe care îl pretindem zgomotos de la politicienii care ne reprezintă, şi pe care culmea, nu suntem în stare să îl facem măcar pentru copiii noştri, în imediata noastră apropiere şi teribila noastră realitate.

Nu cred încă în finanţarea suplimentară a şcolii româneşti. Banii s-ar duce deocamdată în găuri negre – unele ale corupţiei, altele ale mediocrităţii, dar cele mai multe ale lipsei de parteneri activi care să îi gestioneze just.

Distribuie acest articol

138 COMENTARII

  1. Aveti perfecta dreptate. Insa parintii care vor sa schimbe ceva,sau se opun sistemului sunt marginalizati rapid,atat de profesori,cat de ceilalti parinti…asa ca e foarte greu ! Exemplul meu acum : pici de 5 ani jumatate,la gradinita in grupa mare. „Normal” ar fi fost sa-l inscriu la scoala, in clasa pregatitoare, dupa ce ar fi fost supus unui test psihologic pe care EU l-asi fi cerut…si daca copilul l-ar fi trecut, bine-nteles! Am fost singurul parinte din clasa de aprox.30 de copii care am refuzat inscrierea la scoala anul acesta! Nu-mi supun copilul unui test psihologic si nu-l inscriu intr-un sistem la nici 6 ani, cand inca are nevoie de somnul de amiaza,mese regulate ,joaca,etc…. Ca la un ozn s-au uitat la mine restul parintilor ,ai caror copii sunt poate mai mici ca varsta fata de al meu, mai putin dezvoltati fizic si mental!!! Pana si directoarea m-a chemat sa-mi spuna ca,conform legii,copilul se incadreaza… deja dadusem prea multe explicatii si de prea multe ori,prea multor persoane,asa c-am abandonat si i-am spus scurt :nu-l inscriu pentru ca nu vreau! … nici nu m-a invins sistemul,nici n-am castigat…ma retrag zicand ca ei si facand ca mine…

    • Felicitari, doamna! Eu mi-am dat la scoala primul copil la 7ani si 10 luni, cu eforturi mari si pe vremea aceea. Si nu era cel mai mare din clasa!!!!! Daca era dupa noi, mai statea un an la gradinita! Nu-mi pare rau nicio clipa, anii de copilarie sunt cei mai importanti, dupa ce incepe scoala, copilul e doar ”scolar” sau ”elev” , nu mai e copil! asa in vad ”specialistii” din invatamant , intra intr-un malazor de informatii inutile, intr-o competitie cu ceilalti copii, intr-un cuvant, in stres maxim! Parintilor sau bunicilor le doresc sa ia aminte la articolul de mai sus!

    • Inteleg perfect. Si eu sunt singura din clasa care se implica pentru o educatie veritabila si pentru valori morale demult uitate. Vad greselile, le explic efectele viitoare, propun imbunatatiri. Dar zidul prostiei, auto-suficientei si rautatii parintilor e de nespart. Fetita mea abia a inceput pregatitoarea si, inca de la prima sedinta, am avut banuiala ca parintii sunt mai nocivi decat scoala, iar urmatoarele luni mi-au confirmat-o. Desigur, si parintii sunt, la randul lor, tot un produs al scolii…
      In conditiile acestea, ideea unei comunitati de parinti care sa se implice si mai mult in treburile scolii mi se pare periculoasa, nu necesara. Marea masa e abrutizata si democratia nu poate fi lasata la nesfarsit sa ne distruga. E timpul impunerii elitelor.

      • Aveti perfecta dreptate! Si eu am intalnit cele mai taioase replici din partea parintilor, nu din partea scolii. De exemplu, cine vrea isi lasa copilul la after. Pornit ca o necesitate a parintilor care nu aveau cu cine isi lasa copilul, programul a ajuns sa devina o obligatie a tuturor. Motivul este ca doamna invatatoare merge la after inainte cu lectii si teme, pe care uita sau nu vrea sa le mai explice si celor care au program de scoala normal. Cand am spus la sedinta ca acest lucru nu mi se pare normal, raspunsul celorlalti parinti a fost” lasa si dumneata copilul la after. Majoritatea si-au dat copilul la after. Tind sa cred ca sunt singura care nu vreau sa-mi tin copillul 8-9 ore pe zi legat de un scaun. Cu cine sa ma lupt? Unde sa vorbesc? Am incercat cu doamna director. Nu o intereseaza subiectul, iar eu am devenit persoana non-grata. Iar faptul ca profesorul se razbuna e adevarat. Invatatoarea o bombardeaza cu intrebari. Cand stie ii spune bine stai jos, iar cand nu stie primeste „Insuficent” in catalog. Nu pot decat sa schimb scoala, dar nu mi se pare normal pentru copil.

        • Va sugerez sa abordati cat mai public subiectul acesta, cu nume, adresa scolii, persoanevsi asa mai departe. Tot pe platforme sociale si media veti gasi rezolvarea. Eu personal am trecut prin doua situatii asemanatoare, una s-a rezolvat legal in favoarea noastra, dar am dus multa munca de provocare si sunt mandru de asta in lipsa altor solutii iar cea de-a doua amiabil prin transformarea investitiei financiare in afterschool in problena financiara a parintelui cauzata de foamea sistemului cu personaje negative invatatoarea si respectiv scoala ca institutie. Doamna directoare s-a autosesizat si a rezolvat totul in maniera convenabila pentru toata lumea. Este foarte greu, trebuie sa manipulati unii parinti si sa distorsionati sau sa exagerati unele detalii dar in final functioneaza. Din pacate prin metodele „ortodoxe” veti ajunge sa mutati copilul pentru a detensiona situatia proprie, imi pare tare rau ca este asa.

  2. Doamna profesoara, pierdeti din vedere segmentul indestructibil al FEMEILOR CU BASMALE SI BARBATILOR CU BASCA. Sunt oameni care pe la 40 de ani isi asuma deja conditia de BATRANI deci scutiti de orice efort de adaptare. Sunt la fel AZI ca si in ANII 70 cand i-am observat eu prima data. 10 – 15 ani de PRO TV care ii pueau aduce macar pe undeva mai aproape de nivelul idiotilor occidentali au trecut in realitate peste ei fara efect – ei sunt acum ca pe timpul lui ceausescu , desi in realitate s-au scurs o generatie jumate. Le trageti lor semnale de alarma ? Lor trebuie sa li se ia cumva copii din zona de radiatii nefaste, ca sa nu inceapa si astia sa-si cumpere basmale si basti peste vreo 10 – 15 ani. Nici segmentul PARINTILOR DE ORAS , fie si COMPUTERIZATI nu este prea apt sa fac ceea ce doriti Dvs. Vreo sschimbare daca e de facut ar trebui sa fie administrativa – de sus in jos – desi mai bine ne-am lipsi , pentru ca exista destule doamne profesoare si invatatoare cu basmale. lasati sistemul asa cum e – macar mai tine intr-o forma de FRAU deci de rigoare generatia IPhone care se va educa ea cumva – exact asa cum spuneti Dvs – de pe Internet.
    Daca insa dispare si simulacrul de sistem scolar invechit nu vom mai avea nici o coloana vertebrala – fie ea si afectata de scolioza.

    • Hai, fugi…! :D Pai cei care au acum 40 ani aveau 15 ani in 1990, ce „femei cu basma si barbati cu basca”? Cred ca esti prizonierul unor stereotipuri (nu ma pronunt asupra faptului ca ai acceptat preluarea lor si ce porti pe cap :P ).
      Pai cei de 40 ani aveau 20 ani pe cand a inceput sa intre Internetul in Romania – ce „barbati cu basca”? :D Sunt o generatie de internauti. Nu mai zic ca stiu persoane de 70 – 80 ani care folosesc inteligent internetul, unii au chiar blog (si chiar FOARTE util!) samd. ;)

      Altfel… chiar ma gandeam sa pun articolul pe FB (ceea ce urmeaza sa fac imediat) si sper sa il citeasca chiar si doamnele iubitoare de pisici din lista mea ;). Totul e sa stii sa bagi in introducere fraza care sa le trezeasca interesul :)

      • Si sa nu uitam CANADIENELE DE FAȘ CU NASTURI IN FORMA DE MINGE DE FOTBAL. Pentru un contact viu cu segmentul despre care spun va recomand o plimbare de voie in timpul saptamanii cu urmatoarele opriri (desi sunt multe altele posibile) Gara Basarab – Piata Obor – Piata Sudului in jurul magazinului BIG si – Piata Progresul . Si mai simplu – urmariti trendul vestimentar din reportajele TV din mediul rural – cele din categoria …PREOT DE 72 DE ANI ACUZAT DE VIOL ASUPRA UNEI BATRANE DE 88….. Veti vedea acolo ”internaute” vizibil mai tinere decat victima (40 – 45 de ani… dar tot fara dinti) care comenteaza cu mainile in solduri si care au negresit basmale. E adevarat ca ei nu au toti basca – unii au caciuli de vinilin cu blana sintetica , model Robin Hood care au facut voga in sezonul toamna – iarna 1985. Nu vreau sa ma dau indragostit de ei, dar nici sa fiu nici excesiv de rau.. E clar ca sunt oameni cumplit de saraci …dar de ce oare nu se imbraca macar cu chinezisme sau turcisme tip 2015 extrem de ieftine si care imita copiile clonelor din Hong Kong. Si de unde Doamne iarta-ma gasesc ”teneși” Flacara Rosie – cand fabrica din Husi s-a inchis inca de pe vremea lui Vacaroiu. E clar ca acesti oameni si-au luat inapoi propria Romanie socialista si vietuiesc in ea nepasatori la zbaterile noastre ale celor terorizati de facturi , rate, si politici de tot felul.

    • ”…segmentul indestructibil al FEMEILOR CU BASMALE SI BARBATILOR CU BASCA…”

      Formidabil ! Mai există și români care OBSERVĂ și GÎNDESC !

      Respect !

  3. Dacă instruirea din scoala ar fi tratată ca un serviciu public al cărui beneficiar (client) direct este elevul și beneficiar indirect este părintele, atunci ar trebui început cu un element de bază al managementului calitații si anume : evaluarea satisfacției clientului. Deci, pentru a se vedea exact care sunt profesorii cu vocație și care nu, ar trebui sa fie transmise și elevilor și părinților Chestionare de evaluare a satisfacției clientului create după crtiterii bine stabilite (există la universitatile acreditate modele dupa care se pot inspira si directorii de licee). Punctajul obținut prin aceste chestionare poate fi un criteriu foarte important ca pondere in acordarea clalificativului profesorului, la sfârșitul anului școlar. De aici pornește totul. Profesorii cu vocație atrag elevii și-i determină să urmeze cariere bazate pe materiile predate de ei. Profesorii fără vocație plictisec elevii, îi timorează, îi fac să urască materia respectivului profesor, să urască a mai merge la școală. Noi ca părinți numai așa putem să ne trezim. Să-i evaluăm și să solicităm ca ei să furnizeze servicii instructive de calitate. Revenim la vechea problema a lehamitei majoritații profesorilor pentru ca sunt nemultumiti de cum sunt platiti. Aceasta lehamite a lor se transmite si multor elevi. Si totusi de undeva trebuie inceput .

    • Corect, dar…pentru a vorbi de „vocatie” unor profi platiti cu 900 lei/luna este cam mult !
      Eu cred ca ceea ce spuneti este f. corect dar inainte de asta, pentru a le putea cere… trebuie sa-i platim !
      Este f. important sa fie bine platiti profii din preuniversitar. Aici este cheia ! In scoala primara si in gimnaziu se invata carte. Mai mult…. in primara copilul este educat, capata deprinderile care-i vor ramane toata viata(chiar daca nu va fi constient de asta ).
      Platind bine profii din primara si gimnaziu vor intra in sistem cadre mai bine pregatite si cu IQ corespunzator. In prezent, datorita salariilor proaste in inv. preuniv. intra doar cei care au terminat facultatile cu notari de 5, 6. Este nevoie sa intre in sistem si cu notari in facultate de la 7 in sus !

      • Sunt scoli private cu profesori bine platiti si care nu sunt in stare sa faca ore nici cat fac cei de la tara, cu studii medii.

        Salariul mare nu-ti baga in cap cunoastere, nici nu asigura ca vor veni doar personae bine pregatite.

        Este o falsa solutie – sunt de accord cu Oana aici.

        In primul rand, imagineaza-ti ca salariul unei invataoare ar fi 30 de milioane pe luna. Cam cine crezi crezi ca va castiga concursul?

      • Articol foarte bun in partea teoretica cu putine solutii practice. In primul rand as acorda mai mult credit invatatoarelor si as imparti copiii pe baza evaluarii din clasele 1-4 pe categorii rezultand categorii de scoli. Nu toti copiii sunt la fel deci nici scolile nu trebuie sa fie la fel. Asa ca trebuie sa se faca o diferentiere astfelincat fiecare sa aiba parte de o educatie dar si de o formare catre o meserie adecvata nivelului intelectual. Pentru asta as vedea responsabilitatea invatatoarelor si ciclului primar si as conecta pe parinti la drumul copilului in viata inca de la inceput.
        Doriti sa platiti profesorii ? Cel mai usor este sa predea 2 specialitati cu o norma si jumatate. Spre exemplu unul care a terminat facultatea de romana are si o specialitate a doua facuta in universitate. Un profesor care termina matematica ar putea preda o jumatate de norma de fizica sau altceva in care sa poata obtina un atestat si deja dupa legea actuala ar putea sa mai primeasca niste bani. Asa este pe dincolo si functioneaza. Profesorul de sport poate preda si altceva se pot gasi solutii multumitoare. Nu mai tb sa se pregateasca un profesor asa de mult ca inainte. Exista xerox, exista internet ar tb poate sa stie si sa invete sa calibreze testele de evaluare de la clasa, la materiile pe care le preda sa faca un demers didactic cat mai transparent si sa fie cat mai obiectiv in evaluare. Transparent inseamna ca evaluarea sa se faca prin lucrari de control in care sa se cunoasca punctajul pe fiecare subiect , programa la disciplina sa fie cunoscuta dinainte astfel incat profesorul sa stie in orice moment de timp unde trebuie sa fie cu materia. Sefii de catedra, directorii si inspectoratele sa controleze profesorii la clasa astfel incat acestia sa stie cand are loc controlul si obiectul controlului. Daca impartiti controalele ce tb efectuate de cei de mai sus o sa vedeti ca un profesor nu mai are alta sansa decat sa isi faca materia la timp asa cum este in programa si trebuie sa i se aduca la cunostinta ca in cazul in care pana in momentul controlului nu este acoperita 75% din materia din programa la 2 controale la rand (pentru inspectorii scolari unul in sem. 1 si unul in sem. 2), zboara la o scoala mai slaba sau chiar din invatamant.
        Noi suntem foarte buni in teorie si sa aratam cu degetul dar tb sa trecem la fapte sa impunem reguli ale jocului carei n marea lor majoritate exista deja si care trebuiesc aplicate si sa vrem sa muncim… Asta este cel mai greu!!!!!! Aici apare cea mai mare problema! Odata inceputul facut tot procesul este perfectibil! Fiecare insa trebuie sa inteleaga care este rolul lui in sistem si sa fie controlat cu adevarat……Nu trebuie dat cu parul dar trebuie sa existe dialog si sa se vrea sa se munceasca. Teoria este frumoasa cand o vezi aplicata si functioneaza in rest vorbe…..Daca oamenii nu sunt responsabilizati si nu sunt controlati apare arbitrariu… fiecare face ce vrea si cum crede el ca trebuie…. In rest vorbe goale!!!!

        • Povestea cu parcurgerea a 75% din materie si – in general orice monitorizare, nu neaparat control – funcitoneaza numai daca:
          a) Exista o planificare pe zile calandaristice (acum in multe cazuri ori nu exista, ori este doar o alocare pe numar de ore pe subiect, nu si pe date calendartistice!!)
          b) Aceasta planificare este controlata de: 1) Director 2) Inspector 3) Parinti (sub aspectul informarii acestora doar- dar este de la sine inteles ca orice parinte are dreptul sa stie ce a facut si ce urmeaza sa faca respectivul copil la scoal – lucru care acum ii este INTERZIS!)

          –-

          Celelalte lucruri se pot si in timp rezolva – impartirea scolilor se va face de la sine in timp, pe baza notelor la evaluarea nationala si bac – DACA aceste note vor fi puse la dispozitia publicului in mod transparent si nu cum este in present, cat se poate de complicat (doar-doar vei renunta sa mai cauzti…)

      • Intr-un sistem care functioneaza pe pile salarile mari nu ar face decat sa aduca toti neavenitii pe posturi, salariile mici mai dau o sansa celor care au vocatie, si da, sunt multi.
        Ne vaitam toti de salarii si ne agatam de situatia existenta pentru a nu ne face treaba.
        E pacat, pentru ca asa pune in aceeasi oala toti copii, fara a ne gandi ca fiecare dintre ei e unic si are aptitudini diferite. In acest sistem copilul care nu se iroseste stocand informatii care nu il atrag este considerat prost, fara ca profesorul sa mai aprecieze ca „prostul” picteaza, canta, danseaza, croieste, iubeste animalele si oamenii sau povesteste Dumnezeieste. Toate acestea pentru ca sistemul nu e creat sa promoveze valoarea individuala, el este creat sa „produca” inadaptati social, pentru ca da, copii carora nu le incurajezi inclinatiile vor deveni adulti frustrati si incapabili sa se adapteze social.
        Si cum sa ma opun eu una sistemului?
        Stiti ce zice copilul?
        Te rog mama, nu merge la scoala sa spui ca am fost jignita, umilita sau lovita, asta imi va aduce si mai multa suferinta pentru ca toti profesorii ma vor trata ca pe cea a carei mama avenit sa ii invete pe ei cum sa se poarte cu elevii.
        Am doi copii si am incercat sa ma lupt cu mentalitatea unor persoane care isi zic profesori. Tot ce am facut a afost ca cel mare sa fie privit cu ura de marea majoritate a cadrelor didactice doar pentru ca am avut nesimtirea sa spun ca lui nu i-ar place fizica ca optional ( optional pe care nu aveam voie sa il alegem) si ca propun sa se faca si alte materii care sa dezvolte calitatile copilului. Diriginta mi-a aruncat cea mai dura privire si mi-a zis ,” sa nu imi faceti probleme.Profesorul de fizica are nevoie de ore, nu conteaza ce vor copii, omyul ala are nevoie de mai multe ore” Cum vi se pare?

        • In legatura cu optionalele, conform legii, profesorii ar trebui sa intrebe copiii si parintii ce doresc sa faca. Problema este ca ne intreaba degeaba pentru ca ei fac ce doresc, spunand ca nu au resurse umane. Si, intr-adevar legea le lasa profesorilor portite de scapare spunand ca aceste materii se fac in functie de resursele umane si resursele materiale. In consecinta, suntem la mana lor, iar ei fac aceste optionale in functie de numarul de ore de care mai are nevoie un profesor sau altul. Nu-i intereseaza ce isi doresc copiii sau parintii.
          In legatura cu salariile profesorilor, poate ca sunt mici, dar sa nu uitam ca au posibilitati de rotunjire. Si s-o luam pe rand:
          1) invatatoarele se duc la After School (incarca de la scoala vreo 10 copii in masina personala din care 2 copii pe scaunul din dreapta sofer si restul claie peste gramada), In acest fel racoleaza si clienti pt After School.
          2)profesorii dau meditatii
          Si unii si alti ne vand noua parintilor tot felul de auxiliare pentru care primesc comisioane de la edituri. Concursurile scolare cu bani (care s-au interzis in scoli de anul acesta) erau o alta sursa de venit. Cadourile pe care le primesc de la parinti de 1 Martie, 8 Martie, ziua de nastere, Craciun, Paste, etc. sunt o alta sursa pentru ei.
          Deci, dupa parerea mea nu cred ca trebuie sa le plangem de mila.

          http://omul-revoltat.blogspot.ro

      • Buna!

        Singurele cadre didactice care-si fac treaba,sunt INVATATATOARELE!Au ,cumva salariu mai
        mare?!Sa fie platiti,si eu sunt de acord ,dar dupa competente!Si doar daca stiu sa impartaseasca
        din stiinta lor copiilor.

    • Nu cred ca este normal ca un sculer-matriter sa-si dea cu parerea despre munca unui profesor. Nu are competentele necesare. Este o idee foarte periculoasa,care poate sa degenereze.Oricum,elevii si parintii au devenit de o agresivitate care depaseste cu mult limitele bunului simt. NU ma internez in spital ca pacient,si incep sa ma dau cu parerea apropo de tratamentul pe care mi-l prescrie doctorul. Stie el ce face, ca de aia e doctor. Asa si cu profesorii, plus ca de multe ori cei mai iubiti profesori sunt aia care sunt de gasca, ori indulgenti,ori care nu-si prea fac treaba. Aratati-mi mie un copil care se prefere un profesor exigent, corect,care-i pretinde sa invete si care-l arde la nota atunci când nu o face. Haideti .va rog, sa revenim la BUNUL SIMT !!!!!!!!

      • “Nu cred ca este normal ca un sculer-matriter sa-si dea cu parerea despre munca unui profesor”
        De fapt, asta este o idee extrem de periculoasa si nociva. Dumneavoastra sustineti ca un sculer matriter ar trebui sa lase capul jos, sa astepte sa terminati dumneavoastra de vorbit si apoi sa intrebe : cat de sus trebuie sa sar? Asta, in conditiile in care este vorba despre copilul lui. Pai, ce sa zic, cred ca ideea de comunitate, de echilibrare a cererii (civlizate si argumentate venite din partea parintilor) cu oferta (care intre noi fie vorba este extrem de slab calitativa, dar asta este, sistemul asta detine monopolul), se va intampla peste 100 de ani.

        Cat despre “Stie el ce face, ca de aia e doctor.” va invit sa cititi http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/l-au-plimbat-prin-spitale-pana-cand-s-a-stins-in-bratele-mamei-parintii-unui-baiat-de-3-ani-lanseaza-acuze-spre-medici.html . Daca parintii bateau cu pumnul in masa copilul lor ar fi trait. Dar, s-au bazat prea mult pe « stie el ce face, ca de aia este macelar ca Ciomu ». Acum stie preotul ce are de facut :(.
        Personal, am avut chiar de curand o experienta cu copilul si un doctor. Va asigur ca numai faptul ca am considerat ca doctorul habar nu are ce face i-a salvat viata copilului meu. Cititi “considerat” asa: am deschis telefonul si am guglat.

        Cand majoritatea oamenilor dintr-un sistem sunt in urma unui nespecialist cu acces la informatie este extrem de clar ca sistemul are probleme. Primul pas spre vindecare este ca sistemul sa recunoasca ca are probleme. Daca dumneavoastra spuneti ca oamenii cu pregatirea N nu au dreptul sa-si dea cu parerea, unde tragem linie? Apelam la domnul Plesu, il facem purtator de cuvant? Mi-ar placea, dar ma tem ca nu este disponibil. Ne ramane domnul Ponta (produsul perfect al scolii romanesti :)) pentru ca este doctor, tata, tata din nou, deputat, sef de partid si prim ministru? Cum sa facem?

        Problema este simpla: ca individ am transferat administrarea unui sistem (invatamant) catre stat. Transferul implica o responsabilitate din partea prestatorului care este platit din contributia fiecaruia+diversele plicuri ca se poarta si la profesori. Prestatorul poate sa aiba bun simt si sa considere criticile venite de la masa de sculeri matriteri ca un dialog (ca de aia prestatorul este mai destept si stie el ce face), si sa-si faca un plan de actiune prin care sa corecteze problemele. Prestatorul prefera sa se inchida intr-un turn de fildes si sa se considere « mai superior » .

        Cred ca sunt cateva categorii de profesionisti a caror problema este ca se considera mici zei. Daca ar fi capabili sa se considere profesionisti, cum se considera inginerii, economistii si altii, poate ar fi mai abordabili. Problema amuzanta este ca profesorii (vezi si actiunile sindicatelor in incercarile de modificare a legilor, etc) au invatat sa se descurce perfect in sistemul asta. Si ca majoritatea zeilor… nu prea aud rugile plebei.

        Revenind la articol: parintilor li se traseaza standarde foarte ridicate. Sunt zeci de carti cu metode de crestere a copiilor. Din pacate sunt foarte putini parinti capabili sa aplice ce scrie acolo. Se naste prima frustrare. Apare acum un curent care considera ca anumite activitati indobitocesc copii si ca parintii trebuie sa mute muntii, inclusiv sa rupa portile turnului de fildes. Problema sistemului este ca nici el nu stie ce vrea, habar nu are, nu este nimeni capabil sa schimbe ceva. Spre exemplu, justitia a fost reformata cu oameni din interior. In sistemul de invatamant majoritatea sunt oameni adaptati sau care habar nu au ce doresc.
        Atunci de ce sa nu aiba dreptul sculer matriterul sa-si dea cu parerea ?

        O ultima chestiune: statistic, autoarea acestui articol a intrat foarte rar in dialog cu cei care comenteaza, raspunzand, completand, incurajand. Ma refer la dialog proactiv, nu reactiv cu retorica defensiva. Autoarea face parte din sistemul de invatamant, este scolita acolo. QED :)

        • Sunt de acord cu dvs., profesorii se cred niste „zei”, iar parintii nu au voie sa le spuna nimic, ca sa nu mai vorbim de medici, care fac o gramada de greseli si daca nu le dai bani ai sanse mari sa mori.

          In legatura cu „sistemul” eu am o alta parere, si anume ca oamenii pusi in fruntea acestui sistem stiu foarte bine ce fac, distrug invatamantul romanesc, facand din el o afacere. Au distrus scolile de meserii pentru a crea facultati private (pentru bani), scotand diplome pe banda.

          http://omul-revoltat.blogspot.ro

      • Care bun simt?
        Am fosti colegi care abia luau cate un 5 la marea majoritate a materiilor si acum predau, culmea, tocmai acele materii.
        Am cunostinte care predau in scoli de ani de zile si daca le intrebi ceva din materiile pe care le predau spun ca nu au pregatit acel material.
        Ce respect sa am eu fata de aceea persoana?
        Ce respect sa aiba un elev caruia i se spune tampit doar pentru ca a intrebat ceva la ora si profesorul nu a stiut sa ii lamureasca si a preferat sa bata cu pumnul in catedra si sa ii zica „stai jos tampitule”?
        Draga Ana, e dreptul meu de parinte sa imi dau cu parerea atunci cand imi vad copilul terminat psihic de asa numita exigenta. Consideri ca umilirea copilului face parte din categoria exigenta? E dreptul meu sa merg la scoala si sa vad ce se intampla sa incerc sa discut cu cadrele didactice si sa rezolv problema. Asta daca am cu cine ca am mai patit sa fug efectiv dupa profesoara si aceasta sa nu stie cum sa fuga mai tare, pentru ca stia ca ceea ce facuse nu e tocmai de bun simt.
        Copilul meu cel mic il adora pe cel mai exigent dintre profesori pentru ca acesta le cere sa invete fara a ii zice vreunui elev ca e idiot.

      • Ba da ,Ana ,are dreptul si sculer-matriterul la opinie,pt.ca-si lasa copilul in mainile tale.
        Si daca sculer-matriterul a terminat un liceu pe vremea lui ceausescu,are mai multe cunostinte
        decat ai tu,care ai terminat facultatea la Spiru Haret.
        Si ,a propos,agresivi si lipsiti de bun simt,nu sunt sculer-matriterii ,ci,”oamenii de afaceri de mari
        succesuri”.

    • Buna.

      Copilul meu este clasa a VIII a la colegiul unui liceu considerat printre primele din tara.
      Nu a facut nici macar o ora de fizica sau chimie in laboratoarele liceului.De ce?!Ras-
      punsul a fost :pt. ca nu sunt cuminti si nu merita….
      Ce pot eu ,parinte,sa fac ?
      Ne-au dat,spre sfarsitul clasei a VII a,un formular cam ca cel sugerat de autoarea articolului,
      in care,pe langa evaluarea profesorilor,trebuia sa propunem si solutii,sa spunem daca suntem
      sau nu multumiti de scoala la care ne-am obligat copiii sa sustina un examen dificil.Formula-
      rele trebuiau semnate.
      Ce puteam,noi,parintii ,sa facem?
      Urma clasa aVIII a,cand copiii nostri aveau cea mai mare nevoie de diriga,pt. infernala inscriere
      la liceu,de ceilalti profi,sa fie intelegatori si sa nu le puna 7 la desen,muzica,latina,tehno si alte
      d’astea.(observati ca n-am trecut aici si religia).

      • Parintii au datoria sa insiste asupra respectarii unor standarde de calitate de bun simt.

        Din pacate, intr-adevar- imi confirmati parerea ca inspectoratele scoalre sufera de asa numitul non combat. Pe romaneste – nu se baga sa controleze…

        De ce nu controleaza inspectorete nimic serios?

        Din 2 motive:
        a) coruptie (cateodata)
        b) procedura de verificare bazata pe documente, nu pe fapte si constatari.

        La pct a) coruptie- justitia se va dovedi foarte active in acest an (sper…)

        La pct. b) procedura – e nevoie de impuls public asupra inspectoratelor, pentru a-I face sa controleze faptic, nu doar dosarele.

  4. Jocurile sint facute de oameni carora nu le pasa decit atingerea scopurilor personale sau de partid. Nu am vazutnici un ministru care sa faca o analiza serioasa a situatiei la un anumit moment si, plecind de aici, sa conceapa un plan strategic.
    Solutiile sint punctuale si vizeaza doar satisfacerea nevoilor de moment ale partidului aflat la putere si ale protejatilor sai,fara nici cel mai mic interes asupra efectelor imediate si pe termen lung ale deciziilor luate.
    Intr-o tara in care cultura spagii e puternica,coruptia are imunitate parlamentara iar societatea civila de abia se trezeste e greu sa construiesti un sistem performant de invatamint, de sanatate, e greu sa construiesti si o amarita de autostrada.
    Ca sa construiesti cu adevarat trebuie, in primul rind, sa-ti pese de viitorul acestei tzari.

  5. Legatura dintre parinti si scoala este in multe cazuri declarativa. Adica, nu are loc un schimb de informatii privind educatia copiilor intre parinti si scoala.

    Dar pana la aceasta dorita schimbare – anume de la „scoala inforemaza parintii” la „parintii si scoala se informaza unii pe altii” – mai e foarte mult.

    Din experienta vorbesc, pana la promovarea acestor idei – legitime de altfel- trebuie inlaturate cauzele mici care produc efecte mari.

    Aceste cauze mici sunt:

    1)- supra sau sub solicitarea in clasele primare (fie indoparea cu Engleza, spre exemplu -fie intonarea de cantece de gradinita la Educatie muzicala pana in clasa a IVa…) – aici sunt o sumedenie de exagerari (spre exemplu, pe buna dreptate notarea in calsele primare este cu calificative si foarte relaxata, dar aceasta strategie docimologica este anihilata de participarea excesiva la concursuri scolare)

    2) – nerespectarea programelor scolare in clasele primare, sub pretexte puerile – aici inspectoratele scolare au o mare vina prin abordarea lor non-combat

    3)- lipsa planificarii didactice in special in clasele primare -anume acrediarea faptului (aberanta) ca planificare inseamna doar alocarea de ore pe materie, cand de fapt fiecare cadru didactic ar trebui sa planifice pe zile macar semestrial pe zile materia respectiva.

    Pe scurt: invatatori – respectati programele in clasele primare si inspectori – verificati acest lucru!

    • Domnule Dedalus dumnevoastra ati predat la scoala? Eu cred ca NU. Pentru ca faceti afirmatii pe care nu le-ati verificat. Bineinteles ca toata materia este planificata. Nu cred ca isi permite vreun cadru didactic sa predea de capul lui. De faptul ca exista Proiect de Lectie, planificarea semestriala, planificarea anuala, proiectul unitatii de invatare stiati ca exista, si ca se afla la dosarele comisiilor metodice si dosarul personal al cadrului didactic? Mai mult stiati ca fiecare cadru didactic, la fiecare ora, completeaza in condica de prezenta zilnica lectia sustinuta. Si ca acesta condica este verificata de seful comisie metodice al disciplinei respective? Am 20 de ani de predare, dar de foarte multe ori am avut impresia ca parintii si elevii cred ca noi tocmai am parasit strada si am intrat la catedra unde facem ce ne taie capul si cu ce chef am venit. De 20 de ani ma confrunt cu lipsa de respect al parintilor fata de noi cadrele didactice. De lipsa parteneriatului ce sa mai vorbim? De 20 de ani educ copiii unor parinti care, imi pare rau ca exista, habar nu au ce presupune educatia lor. Eu le-am propus parintilor cu care m-am intalnit un exercitiu simplu: Care este achizitia educationala a copiilor lor pe perioada vacantei de vara? Adica, ce le ofera educational parintii in lipsa noastra a dascalilor? Pentru ca dupa trei luni de vacanta ne chinuim sa ii umanizam la propriu pe elevi. Vin „salbaticiti” din vacante cu toate achizitiile educationale anterioare UITATE. Stiu ca de 20 de ani se pune presiune pe noi de catre parinti. Dar, voi parintii ce educatie le oferiti? Cereti sa corectam tot ceea ce voi gresiti, si chiar asta facem. Corectam si educam pe materialul clientului. Dar uneori materialul este atat de salbaticit, ca nici noi nu mai putem face nimic. Si atentie, copiii sunt ai vostri. Pentru noi sunt elevi. Nu noi vom avea destine comune cu ei. Parintii in schimb ii vor avea in carca toate viata. Trist este ca exact parintii uita acest destin al lor cu copiii lor.

      • Tocmai ca stiu despre ce vorbesc.

        Nu am spus ca in TOATE scolile se intimpla ce am spus, ci ca in multe scoli se intimpla asta – pur si simplu lipseste planificarea (sau, mai bine spus – exista un document „ca sa fie la dosar”). Iar verificarea – cand exista – este hai sa spunem – „relaxata”.

        Sunt scoli in care parti mari din materie pur si simplu nu se fac si chiar unele cazuri cand nu se fac de fapt materii intregi.

        Felicitari daca personal va aliniati stantardelor de calitate didactica. Dar vorbim despre un sistem intreg, adica nu ne putem baza pe consiinciozitatea personala a fiecaruia.

      • Este adevarat ca nu exista o scoala pentru parinti asa cum nu exista o scoala de mame…. nu asta rezolva problema pentru ca este asa de cand lumea. Parintii parintilor mei nu prea stiau sa scrie si sa citeasca cu toate astea parintii mei au stiut iar noi copiii lor stim mai multe decat ei. Asa ca treaba cu materialul uman nu se probeaza nicicum. Deocamdata criterii de evaluare parinti si meseria de parinte nu exista! Va ramane dvs responsabilitatea sa invatati copiii prin lege despre materia care o predati… Deci sa ii invatati nu educati! Va intreb doar atat: Cand a venit ultima oara sa asiste la ora dvs directorul scolii, inspectorul de specialitate? Va spun eu niciodata! Asta rezulta din comentariu! Altfel intindeati o mana…. Este mai usor pentru dvs sa dati vina pe altii
        Nu este vina dvs intru-totul ca s-a ajuns aici ci este in mare masura a celor care conduc destinele invatamantului.
        Daca pun intrebarea unui cadru universitar: De cate ori a venit la curs seful de catedra sau decanul pot sa raspund in proportie de 100% ca niciodata. Sunt profesori universitari care niciodata in cariera lor nu au cunoscut o inspectie in 30 de invatamant si predau niste balarii vecji antice si de demult!!!! Control, evaluare continua si oamenii sa simta ca sunt indrumati si verificati! Altfel vorbe!

        • In legatura cu inspectiile va raspund. Am 20 de ani de invatamant si gradul didactic I. Ca sa pot obtine acest grad am avut pana acum 10 inspectii speciale si curente obligatorii. Fiecare a durat 4 ore, la 4 clase diferite. Aceste inspectii mi-au fost facute de catre Inspectorul de specialitate, iar la obtinerea gradului didactic I cu nota 10 am avut la inspectia spectiala doi profesori universitari: profesorul care mi-a coordonat lucrarea cu grad de conferentiar (este cel mai mic grad universitar care poate coordona o lucrare de grad I) si presedintele comisie care are grad de Profesor Universitar, si Inspectorul de Specialitate. Au asistat la 4 ore, la 4 clase diferite si la prezentarea lucrarii de cercetare pe domeniul pe care il predau. Pe langa aceste 10 inspectii obligatorii (fara Procesele Verbale si Rapoartele la aceste inspectii nu se ia in considerare dosarul depus pentru obtinerea gradelor didactice la Inspectorate si la Universitate-examenele pentru grade didactice se sustin la Universitate si ca o curiozitate: o proba dureaza 4 ore si nota minima pentru promovare este 8). Am mai avut 2 inspectii tematice de specialitate (acestea dureaza doar 2 ore la doua clase diferite alese de Inspectorul de specialitate si se urmaresc alti indicatori fata de cei de la inspectiile speciale si curente). De asemenea, pana la obtinerea gradului didactic I directorul scolii a intrat in fiecare an la clasele mele. Recunosc ca mi-am imbogatit calitatea actului de predare cu ajutorul acestor inspectii. Eu sunt intr-un sistem de 20 de ani, dar nu cunosc cadre didactice care nu au „beneficiat” de aceste inspectii. Toate cadrele didactice sunt evaluate la un moment dat printr-o inspectie la clasa. Nu ma pot pronunta in legatura cu sistemul universitar, dar in preuniversitar doar cei care nu sunt dascali pot face asemenea afirmatii.

          • Ca sa intaresc ceea ce am scris in legatura cu inspectiile la clasa o sa va spun exista o lege care obliga absolventii de Invatamant universitar care doresc sa devina dascali ca in primii 5 ani de predare sa obtina gradul didactic definitiv in invatamant. Pentru aprobarea dosarului pentru inscriere, candidatul trebuie sa depuna raportul celor doua inspectii obligatorii (fiecare inspectie dureaza 4 ore la 4 clase diferite pe nivele diferite). Daca in 5 ani de la intrarea in sistem, nu isi obtine gradul didactic definitiv, nu mai are voie sa il mai obtina, practic se incheie carierea in invatamant. Examenul de grad se poate sustine de trei ori, in maxim 5 ani. Credeti-ma, cunosc persoane care au plecat din sistem pentru ca nu au reusit sa promoveze acest examen. De asemenea pentru a se inscrie la examenul de titularizare candidatul trebuie sa sustina o inspectie la clasa. Deci in primii ani de invatamant se sustin minim trei inspectii si cel putin doua examene solicitante de cate 4 ore fiecare. Pentru definitivat nota de promovare este 8. Pentru titularizare nota minima este 7, dar nu iti garanteaza postul. Poti sa nu ai ore in anul respectiv chiar daca ai luat nota maxima 10. Pe parcursul anilor se mai sustine in cel mai fericit caz doua examene solicitante (gradul II si gradul I) ambele la Universitati cu profesori universitari. Gradul II are 3 probe, fiecare de cate 4 ore. Zic in cel mai fericit caz, pentru ca poti avea ghinionul sa sustii in fiecare an examen de titularizare pentru a avea o paine timp de un an. Va dau un exemplu: profesor de chimie, nu este titular, nu exista nici un post titularizabil la nivel de Bucuresti in ultimii 5 ani. Sunt 30 de candidati si cateva catedre rezervate (cauze medicale, cresterea copilului, detasare ca inspector). Deci poti lua note intre 9 si 10 (si credeti-ma chiar nu este usor sa iei aceste note) si sa nu ai o catedra, sau sa iei cea mai mare nota si ai o catedra la 4 scoli (exista asa ceva). Am vrut sa va faceti o idee de ceea ce inseamna sa fii profesor. Va intreb, cate examene a-ti mai sustinut de la terminarea facultatii. Eu ca profesor am mai sustinut 4 examene solicitante. Definitivat, titularizare, gradul II si gradul I. Fiecare a durat 4 ore, pentru fiecare am sustinut cate 3-4 inspectii de specialitate (de cate 4 ore la fiecare) si la fiecare nota minima a fost peste 8 (nota minima la gradele didactice este 8) Si sunt in situatia fericita in care am sustinut doar un singur examen de titularizare. Si da, cunosc fosti dascali care au parasit sistemul pentru ca nu au promovat aceste examene. Si da, cunosc dascali, care nu au reusit sa surmonteze examenul pentru gradul didactic II. Dar nici nu poti sa promovezi in cariera didactica fara aceste examene. Dar majoritatea dascalilor pe care ii intalniti intr-o scoala au toate aceste examene promovate, sau mare parte din ele. Repet, fara definitivat, nu ii mai intalneati pe culoarele scolilor.

            • Draga domnule profesor,
              va multumesc ca mi-ati raspuns si m-ati lamurit in privinta carierei unui profesor din sistemul preuniversitar. Este intr-adevar impresionant ce volum de munca trebuie sa depui ca sa ajungi profesor. Dar toata explicatia dvs. intareste ceea ce am scris in prima parte a comentariului referitoare la meseria de parinte care nu se invata niciunde: nici la Babes Bolyai, nici la Universitatea Bucuresti, nici la Cambridge. Oricum de undeva trebuie inceput! Trebuie stat frumos la masa si discutat la nivel de minister ce se vrea sa se faca. Nu renunt la ideea mea ca 2 specialitati pentru fiecare profesor ar fi una din solutii si atunci salariul se dubleaza daca ai si ceva titluri didactice cresterea se va observa mai bine. Inertia actuala (va rog sa cititi -inactivitatea), sindicatele din invatamant care efectiv nu fac nimic sa gaseasca o strategie in acest sens (pentru ca solutii va spun ca exista si sunt la indemana fara ca macar sa schimbati legislatia existenta) au ingropat sistemul. E mai usor asa sa aruncam pisica de la parinti la profesori iar sefii din minister sa isi frece mainile fericiti iar fabricutele de diplome sa prospere si sa avem doctorate de toate neamurile. Unii se fac ca controleaza, altii se fac ca predau si treaba merge pivnita se umple, gratarul se mananca fara paine, masina se schimba, casa dintr-odata e mai mica si neincapatoare si trebuie alta etc…. Lucruri foarte normale si care trebuie sa se intample in viata fiecarui om dar nu dupa principiile astea ca ne cam furam caciula si ne pleaca valorile din tara!!!! Mai este o problema: noi suntem tari in teorie dar in practica se aplica prea putin. Eu cand am facut cursul de psihopedagogie l-am facut cu d-nul Jinga (a scris carti de pedagogie) ne-a toporizat o luna de zile cu teorii de pedagogie, despre metode de predare, tehnici etc. La un moment dat in curs l-am intrebat: dumnealui ce tehnica de predare a folosit atunci?!…. preda intr-una si nu se mai oprea sa il intrebam si noi ceva…. Explicatia ca materia tb predata ca examenul e aproape etc… mi-a dat de gandit. Eu cred ca tb sa ii invatam pe copiii nostri sa se descurce in viata. Profesorul meu de limba romana din liceu era doctor in litere si ne-a spus care este crezul lui in meseria de dascal: Vreau sa fac din copiii mei (asa le spunea elevilor) niste consumatori de literatura! Intrebarea a venit imediat: ce carti trebuie sa citim noi intr-o viata si care ar trebui sa nu lipseasca nimanui? A avut curajul sa ne dea o lista cu 116 titluri de carti care ar fi bine sa le citim bineinteles ca ar trebui sa citim mult mai mult …. Copiii trebuie sa fie atrasi sa citeasca din carti, sau sa asculte audiobook-uri etc, sa poata scrie un email fara greseli, sa le dam curaj sa aiba opinii sa ii invatam sa scotoceasca pentru ca ei au o perceptie asupra lucrurilor diferita de a noastra (ca orice alta persoana) si sa ii invatam sa lucreze in echipa pentru a socializa si a tine cont de parerea celuilalt. Trebuie sa stie sa faca socoteli astfel incat pana intr-a cincea sa stie care e treaba cu banii, sa stie sa ii ingrijeasca, sa calculeze un rest sau o dobanda si sa stie ca banii sunt o marfa ca oricare alta….. Sa stie sa se spele pe maini si ce inseamna o igiena corporala corecta, cum trebuie sa protejeze natura si mediul, cum se sta pe un scaun la birou, cum se mananca corect adica cum se tine furculita si cutitul in mana, si sa aiba pana in clasa a 8-a idee despre sexualitate, sa stie prin joc ce inseamna concurenta si care sunt regulile ce trebuie respectate. Asta nu inseamna ca parintii lui nu au nici un rol dar sa stiti ca impactul este mult mai mare atunci cand copilul primeste aceste cunostinte impreuna cu ceilalti copii. Sa iubeasca sportul, desenul si muzica si sa stie cel putin 2 limbi straine (in Belgia invata 6 limbi, in Olanda 4 limbi)! In anii 1800 nu puteai ajunge un director de scoala daca nu aveai compozitii muzicale proprii. Muzica era prezenta atunci cum sunt acum calculatoarele…. Muzica si citirea notelor de pe portativ au un rol nemaipomenit in dezvoltarea atentiei distributive si concentrarii. Sportul este cel care ii dezvolta ambitia, coordonarea, spiritul de competitie si de fair play. Programele trebuiesc mult, mult subtiate pentru ca pana la 15-16 ani am nevoie de un adolescent care sa stie sa isi duca singur de grija, sa respecte normele de igiena corporala, sa socializeze cu ceilalti de langa el, sa stie ca fiecare om este o valoare prin faptul ca exista si ca el poate si este pregatit sa demonstreze ceva. Dupa aceea incep sa il invat meserie…. Toate aceste lucruri se intampla in conditiile in care statul de care vorbesc eu respecta – adica se obliga sa respecte si garanteaza – demnitatea cetatenilor sai (cititi articolul nr. 1 din Constitutia Germaniei). asta inseamna si a profesorilor… care au fost mintiti de 25 de ani la greu dar care s-au si complacut in treaba aia veche: treaba sta, leafa merge, noi cu drag muncim!!!! Omului trebuie sa ii dai ca sa iti ofere plus valoare. Nu amagiri, lasa ca merge si asa pentru ca apar profitorii si noi din astia prea avem…. Intai si intai trebuie sa exista vointa de schimbare, fara cutremure inutile, fara chestii ca vine X-ulescu si da pe toti afara, fara heirupisme inutile ci conturat un inceput pe care sa il admita toti: profesori, parinti, elevi. Dupa care totul va merge ca uns! Am avut cea mai moderna lege a educatiei din Europa facuta intre cele 2 razboaie mondiale si care a stat la baza invatamantului modern din Anglia si Franta acum ne-am inecat ca ala la mal pentru ca nu suntem in stare sa depasim mentalitatile trecutului. Aici se vede cat de rau ne-a facut comunismul!!!! Ca a fost mai rau decat un razboi!!!! Deaceea trebuie ca statul sa garanteze demnitatea cetatenilor proprii pentru a nu mai lasa sa se ajunga la comunism! Pas cu pas spune cineva…. in toate exista un inceput!
              Multumesc domnule profesor pentru raspunsul dumneavoastra, eu parintele v-am spus o opinie! Cu stima

      • Stimate domnule profesor,
        „achizitia” in materie de educatie putea fi observata la proprii copii cand se intorceau de la bunica din vacanta…
        „Salbaticiti”… Hm! . Ce „material al clientului” fantastic, ce minunat si provocator. Si cat de trist sa recunoasteti ca nu aveti destine comune cu „animalutele astea inferioare”, elevii.

      • Doamna profesoara, si pentru dumneavoastra, cadrele didactice ar trebui sa fie tot copii, nu doar elevi! Daca va ganditi la ce rau fac vacantele elevilor, eu zic sa le scoatem de tot, inclusiv pentru profesori!

      • Buna ziua .
        Completez ceea ce a spus Dedalus.
        Copilul meu ,de cand a intrat in gimnaziu ,nu a facut decat 1/2 de manual de istorie,in fiecare
        an,a cincea,a sasea si a saptea.In clasa a saptea ,prima lucrare la istorie a fost din materia de
        a sasea nepredata.Nu exagerez cu nimic.Toti au luat note foarte mici,minunatii de parinti s-au
        revoltat si s-au luat masuri:Nota obtinuta initial a fost adunata cu 10 si s-a facut media.Ce au
        inteles copiii nostri de aici ,dle.profesor?

        Copiii nostri nu fac deci istorie!Sa ma duc eu sa ma plang la directie?Cu ce l-ar ajuta pe al meu?
        In clasa aVIIa au inceput Civica.Profa de civica a inteles imediat ca elevii nu au facut nimic la istorie .Daca-i pasa de copii si de scoala ,n-ar fi trebuit sa ia masuri!?

        • @Mirela,

          Si in loc sa fiti multumita de faptul ca aveti un copil doar semi-indobitocit (versus spalat pe creier cu toate domniile si razboaiele cu turcii) dumneavoastra va plangeti?!
          Spuneti-mi va rog care e scoala respectiva, s-o recomand prietenilor care doresc sa-si educe copiii cu lucruri utile ;)

          • Nu cred ca este o idee buna sa recomanzi o scoala unde nu se face materia din programa.

            Nu inteleg nici de ce invatarea istoriei este „o indobitocire”.

            Poate sunt manual proaste de istorie (si sigur sunt) dar de aici pana la a nu face deloc istoria este o distanta uriasa.

            Sunt intr-adevar parinti care consdiera ca invatamantul ar trebui sa se limiteze la rezolvarea de probleme de matematica.

            Probabil ca ar trebui sa existe (ca in Anglia) posibilitatea de a infiinta scoli cu programa la discretie.

            Dar deocamdata, in Romania programa este obligatorie. Si pentru un bun motiv:un copil la 14 ani trebuie sa posede cunostinte de cultura generala, indemanari si abilitati diverse.

            A invata istoria in clasa a VI-a ssau a VIII-anu inseamna a devein istoric ci inseamna a sti ce s-a intamplat cu poporul tau, a capata un sentiment al apartenenti. Si ar mai fi si alte rotsuri ale invatarii istoriei.

            Repet – exista profesori catatstrofali de istorie, exista manuale stupide. Dar istoria nu este deoloc inutila.

            ––

            In afara de asta, un om care nu stie nimic in afara de matemtica nu o va sti nici pe aceea cum trebuie si nu va reusi niciodata sa se bucure de viata.

          • Pana la inspector, poate nu ar strica o discutie cu cel/cea care preda istoria, cu dirigu, cu directorul scolii…

            Pasi importanti se fac rapid pe treptele inferioare – nu la nivel macro/inspectorat.
            Acolo mori cu zile pana se rezolva problema, sau poti sa sari din lac in put….

  6. Raspunsul la cum au reusit sa fenteze:

    Dosarele sunt facute beton. Inspectorii verifica dosarele si participa la CATEVA ore.

    Cum s-ar rezolva?

    Uite o posibilitate:
    a) obligarea prin ordin al ministruli ca invatatrorii si dirigintii sa infomeze in scris sapatamanal parintii asupra progresului materiei la clasa (se face la unele scoli private, la unele mai bine, la altele mai prost – dar se face)
    b) obligarea – tot prin ordin al ministrului – la inmanarea parintilor a planificrii anuale pe fiecare materie, sub forma alocarii orelor pe date calendaristice- transformarea palnificarii anuale in document cu character public

    Lipsa (sau ascunderea acestei lipse) planificarii calendaristica este cuiul in 50% din dezastrul didactic din invatamentul preuniversitar din Romania, dupa parerea mea.

    Odata facute cele doua lucruri propuse de mine, s-ar crea atat o baza clara si reala de control din partea insepectoartelor cat si o baza de discutie concreta intre scoala si parinti.

    Dar este extreme de dificil, deoarece lipsa planifdicarii calendaristice si caraceterul sau ne-public ascunde foarte bine fentarea procdurilor si bunul plac al multor cadre didactice, mascheaza incompetent si lipsa de preocupare a unora.

    • ASTA mai lipsea!! sa faca si informari saptamanale (presupun ca te gandeai la unele individuale, nuuu…?) de parca n-ar avea SI asa destule hartzoage de umplut!!
      Pentru asta, eventual, ar trebui scazut numarul de elevi la clasa (sa zicem: cel mult 15) – acum, de cele mai multe ori, sunt peste 30 ceea ce ORICUM inseamna depasirea cu mult a unui numar optim…

      • NU!
        Ma refer la informarile despre avansul CLASEI, nu al fiecarui elev in parte.
        Se fac si in present in mule scoli particulare si sunt supersimplu de facut pentru cine isi face datoria la catedra – nu are decat sa-si copieze in raportare partea din planificare pe care parcurs-o si pe care are obligatia legala sa o detina).

        Si, din pacate, nu sunt deloc „destule hartoage”. Un profesor are doar cateva instrumente cu care lucreaza – evident toate sunt sub forma unor documente.

        Aceasta plangere permananta ca sunt „prea multe hartoage” vine din doua cause:
        a) incapacitatea multor cadre didactice de a lucre la calculator
        b) dorinta de a ascunde derualrea predarii dupa bunul plac- de fapt aici este marea problema- spunea si cineva mai jos- parcurgerea planificarii ar trebui controlata (de inspector) – acest lucru nu se intimpla insa, iar parintii nu au habar ce invata copiii lor.

        Stiu ca suna urat, dar sunt mult prea multe cadre didactice care sunt incapabile sa scrie ceva coherent, dar noi nu trebuie sa facem un system pentru incompetenti si unul pentru cei competenti pentru a-I oblige pe primii sa se alinize.

        • pi elevii au caiete.. cati parinti le deschid caietele?
          programa scolara este publica, pe net,la un click distanta.., cine vrea sa se informeze o face:)

          • Pai da… cine vrea.

            Iar caietele elevilor…. hmmm. In clasele primare e cam greu sa le folosesti pentru a urmari, pentru ca programa nu cuprinde lectii ci obiective si elemente de continut, iar planificarile disponibile pe net de regula nu au date calendaristice, asa ca intoitdauna te vei intreba pana unde a fost parcursa materia.

            Gaselnita – si problema de fapt- este ca planificarile nu sunt…. planificari ci, alocarea orelor pe itemi de continut. Pe numar de ore iti iese, dar nu ai cum sa stii pe date cum stai cu progresul.

            In opinia mea, acolo unde aceste lucruri sunt luate in serios si procesul didactic decurge planificat si urmarind programa, rezultatele scoliii si ale elvilor sunt in general bune.

            Dar ca parinte e greu sa vezi daca sunt indeplinite aceste conditii doar din caiete si din programe. Cel putin la clasele mici asta e foarte greu.

            In alte cazuri, parintii nu se intereseaza deloc de alte materii in afara de mte si romana- lucru ce se va dovedi fatal in viata pentru copii, ce se vor trezi cu un univers personal foarte sarac iar „succesul” masurat doar financiar se va dovedi neindestulator – el mai probabil.

            Dar aceast situatie imparte ilegetim materiile din primr si gimnazial in „importyante” si „neimportante”, cu consecinte dramatice.

            • Am facut ceea ce a scris Mihaela.

              A functionat si in scoala primara.
              As spune mai ales la clasele mici, pana a prins aripi copilul meu.

  7. un text foarte bun, care atinge majoritatea problemelor educatiei din Romania. Asa este, responsabili suntem si noi, parintii, care insa orbecaim in cautarea caii mai bune. Nu protestam, nu propunem nimic, stam si asteptam ca aceasta scoala invechita sa ne ridice copii. Cu profesori batrani sau blazati (iar cei tineri sunt slabi, majoritatea provind din rindurile absolventilor slabi, cei buni nu se indreapta spre invatamint) nu avem nici o sansa. Eu unul sunt de acord cu finantarea suplimentara, cu salarii mai mari pentru profesori, dar vreau sa vad ca se si cer rezultate si ca acestea se vad. Dar la cum merg lucrurile la noi… slabe sanse. Parintii sunt debusolati, nu stiu ce vor, unii vor matematica non stop, altii nu vor deloc, altii vor disciplina stricta, altii libertate totala, sunt greu de impacat aceste limite. Sincer, nu imi pun sperante in vreo schimbare rapida.

    • Eu cred ca lucrurile sta mult mai simplu, daca stii de fapt ceva pedagogie.

      Astfel;
      – in clasele primare trebuie clar invatate toate materiile, fara a considera unele „mai importante decat altele”- in clasele mici, muzica e la fel de importanta ca si matematica iar desenul – la fel de important ca si romana – asta deoarece achizitiile la varste mici se fac prin combinarea experientelor, nu prin invatare directa pe materie (ca la universitate spre exemplu).
      – in clasele gimnaziale apare preferinta personala a copilului, dar si necesitatea pregatirii pentru examen – procese ce trebuie gestionate de parinti, nu de scoala
      – la liceu apar primele rudimente de specializare – aici conteaza alocarea timpului personal pe materiile respective, scoala nu are decat sa urmeze programa la toate materiile, dar poate allege sa relaxeze unele materii – dupa specific – din nou conteaza de fapt parintii mai mult decat scoala.

      Obligatia minima a parintilor, pe tot parcursul, dar mai ales in invatamantul primar este sa citeasca programele in vigoare si sa urmareasca procesul de invatamant din clasa respective.

    • Tăiaţi-le net-ul şi telefonul mobil şi copiii vor avea rezultate. Învăţaţi să le planificaţi timpul, învăţaţi meseria de părinte dacă doriţi să vă delimitaţi de regnul animal

  8. Solutia este in articolul Art.9 din LEN (care, insa, nu se aplica ):

    „5) Finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se
    face după principiul „resursa financiară urmează elevul”, în baza
    căruia alocația bugetară aferentă unui elev sau unui preșcolar
    se transferă la unitatea de învățământ la care acesta învață, cu
    respectarea prevederilor alin. (2)—(4).”

    De asemenea nu mai stiu daca acum in lege este valabila numirea sau alegerea directorilor.

    Intr-un cuvant trebuie transferta „decizia” de la ISJ-uri la parinti.

    • „Politizarea” a mers pana acolo incat pana si directorii de scoala sunt numiti politic!! >:
      Probabil azi-maine ajunge „politica” si femeia de serviciu… sa stie eventual ce afise sa spele si pe care sa le lase… >:

  9. statul este abuziv, discretionar. sa luam de exemplu doar modificarea din Regulamentul de functionare al institutiilor de invatamant preuniversitar ce spune ca de la 5 zile motivate de catre parinti numarul de reduce la 3 zile. adica, eu nu pot folosi timpul mai bine caci scoala/ statul imi interzice asta. daca vreau sa merg cu copilul la un muzeu, la un targ la o manifestare imi trebuie scutire medicala, deci act de coruptie… in clasa a 8 -a desi examenul de evaluare se da la romana si matematica ei fac pana in ultima clipa chimie, biologie, geografie, tehnologie… cand in clasa a 8- a trebuie sa apara in semestrul 2 un spatiu de genul sesiunii universitare: aprilie – mai sa fie libere de orele de umplutura. dar nu, acestea se inmultesc si se pune presiune.
    care e ideea? simplu, nu esti lasat sa-ti aranjezi singur viata, si a copilului. copilul meu a sarit multe ore din program, doar cu mine, caci am deviza ” cat mai putine daune din partea scolii”. rezultatul? are nota scazuta la purtare pe motiv de absenta…
    da’ las ca a avut Cioaca 10 la purtare

    • Lasa, nu te necaji… copilul tau nu trebuie sa stie „chimie, biologie, geografie, tehnologie”, ce e si cu mofturile astea? O sa ajunga redactor TV sau parerolog pe la vreo publicatie, pentru asta nu trebuie sa stii chestii concrete si, in plus, se si plateste bine ;)

  10. Doamna Oana, tristetea trebuie auto-administrata in doze terapeutice. Adica mici. Dar dumneavoastra preferati dozele mari, administrate atit sufletului dumneavoastra, cit si publicului care va citeste.

    Va lipseste credinta draga doamna. Nu neaparat cea religioasa. Ci credinta in bine, in valori, in frumos, va lipseste speranta. Disperarea in care v-ati infundat e un pacat imens fata de darul vietii ce ne-a fost dat tuturor.

    Inteligenta si abilitatile dumneavoastra, cele naturale sau cele dobindite, v-au fost daruite cu un scop. Va rog eu mult, stimata doamna, folositi-va calitatile ca sa ne inspirati pozitiv. Sinteti inteligenta si frumoasa. Sint sigur ca aveti si altceva de impartasit, in afara acestui pesimism dezgustator. Capul sus, frumoasa doamna!

    ***
    Altfel critica sistemului e pertinenta. Subscriu total. Evident, nu si la starea dumneavoastra sufleteasca. Asta ramine doar pacatul dumneavoastra. O zi foarte buna va doresc!!!

  11. Excelenta analiza! Felicitari! Scoala romaneasca e ucigatoare de vise, distrugatoare de idei,, lipsita de valoarea creativitatii si a constiinei civice, de grup. Exceleaza doar in cutume, restricitii, etichete. si coruptie. Parintii contribuie decisiv la perpetuarea anomaliei! Ma asteptam ca noi, parintii sa facem front comun pentru binele copiilor nostrii! Nu e asa, e doar o suma de beneficii individuale, obtinute prin tehnici de mita, prin meditatii intense, prin oprimarea idealului de dreptate si inocenta a coplilului. Nu sunt vorbe mari, parintii isi „orienteaza” copiii, astfel incat sa ia note mari, sa nu aibe opinii si, cel mai grav, sa nu riposteze la aberatii si la lipsa de respect cu care sunt tratati de cei care se numesc „dacali”.

  12. Foarte interesant articolul.Asa este,din pacate!Nimeni nu face nimic.Pasam responsabilitatea educarii copiilor nostri.Ar trebui totul adaptat rapiditatii schimbarilor din societate.Trebuie facut ceva,si de catre parinti si de catre scoala pana nu e prea tarziu.

  13. Un articol interesant și echilibrat în principiu. Un singur lucru ați uitat să precizați în momentul în care atribuiți părinților rolul fundamental în schimbarea care ar trebui să aibă loc: faptul că și părinții au ajuns să facă parte din acele generații slab instruite, neracordate la ceea ce înseamnă nou, generații pentru care modelele de succesuri au fost Gigi Becali, Eba, Udrea, Ghiță, Cocoș, Ponta, Băse etc. Sunt generațiile care au exact aceleași tare pe care le reproșați noilor profesori de liceu. Știu că ar fi fost incomod să scrieți ȘI acest lucru în articol, pentru că atunci unde ar fi soluția ?

    Spuneți că nu credeți în suplimentarea finanțării ? Și atunci cum vedeți o recrutare de cadre normală în sistemul educațional și atragerea celor mai buni tineri ? Spuneți că profesorii sunt din ce în ce mai slab pregătiți. E adevărat, însă cum să se decidă un tânăr bine pregătit pentru o carieră didactică, atâta timp cât câștigă la fel cu un vânzător de pantofi, dar are o bătaie de cap de 100 de ori mai mare. Tocmai dumneavoastră ne explicați că noile generații sunt foarte pragmatice, lucru iarăși adevărat. Chiar credeți că un corp profesoral de excelență poate fi constituit numai din martiri ? Dacă vrem educație de calitate, o să ne cam coste. Și cu cât o lălăim mai mult până ce se va înțelege acest lucru, cu atât ne va costa mai mult.

    • Parintii ar trebui sa aiba o motivatie foarte puternica pentru a invata si ei despre cum trebuie instruiti si educati copiii: anume interesul propriilor copiii.

      Dar, din cate am vazut, nici macar 1% din parinti nu aloca macar cateva ore pe luna pentru a citimacar programele in vigoare si pentru a se informa (minimal) cu privire la metodicile aplicate.

      Aceasta lipsa de preocupare nu tine de nivelul de cunostere (adica , nu tine de felul in care ai fost instruit tu, ca parinte) ci de o obisnuinta de informare generala, si este rodul unuidispret profund aratat cunosterii in general. Aici cauzele sunt in afara sistemului de educatie, tin de lipsa de legatura intre bunastarea individuala (NU a spus „venitui”!!!) si pregatirea profesionala.

      La aceasta lpsa de interes se adauga sfanta mare naivitate a parintilor: „trebuie sa avem incredere in scoala!”. Aceleasi personae care verifica rosia din piata si la coada si la coaja, u verifica deloc ce fac proprii copii la scoala. De ce? In multe cazuri pur si simplu pentru ca presupun in mod eronat ca stiu ce se intimpla la scoala – si vor avea un mare soc la prima evaluare nationala!

      –––––––––

      Cat priveste finantarea: am vazut scoli private cu profesori bine platiti si doatare incredibila care nu sunt in stare sa ajunga nici macar la performantele unei scoli rurale unde preda o invatatoare incropita din ceva studii liceale….

      Plata mai buna nu se va traduce in invatamant mai bun, ci doar in plata mai buna a prezentului dezastru – sunt 1000% de accord cu Oana aici.

      • Nu sunt de acord cu opinia dvs, eu lucrez pana la ora 17 la serviciu iar dupa orele de munca fac teme cu copilul pana la ora 22 zilnic deci cam 4-5 ore pe zi iar ca mine sunt cel putin cateva zeci de parinti in aceeasi situatie doar dintre cei pe care ii cunosc eu.Sistemul este invechit, programa scolara este foarte aglomerata la toate materiile, li se cer zeci de pagini de teme la orice materie, iar copiii sunt depersonalizati in acest sistem scolar si sunt injositi zilnic de catre cei care ar trebui sa-i educe. La noi in tara din pacate nu se formeaza lideri ci doar buni executanti, persoane care pe viitor nu trebuie sa aiba o opinie ci doar sa indeplineasca foarte bine ordinele altora si sa nu ridice capul de loc. Cei care isi permit sa spuna ceva sunt imediat injositi, un sistem educational comunist.

        • Programa e una, temele sunt altceva.

          Va rog sa cititi programele, pentru a vedea ce sunt si ce contin.

          Cititi-le si reveniti cu o parere aici. Veti avea surprise.

          Profesorii dau teme pentru ca stiu ca numai asa parintii vor aprecia socal. Dar nu exista (in clasele primare) nici o legatura intre volumul de teme si volumul de cunoastere.

          In clasele mai mari – poate exista- , dar acolo tema nu trebuie sa ascunda lipsa metodei de predare.

          Sunt cadre didactice care dau teme in disperare in speranta ca elevul va invata din teme ceea ce nu a invatat din clasa. Cateodata se poate asa ceva, dar volumul de teme pentru a invata (fara metoda adica) este evident foarte mare.

          Volumul mare de teme asunder lipsa de metoda a cdrului didactic.

          Inca o data – cititi programele.- cele din primar le-a publicat acum vreo luna si HN, dar oricum sunt usor de gasit pe net.

          Nu spun ca sunt fara de greseala – dar in nici un caz nu se poate spune ca ele sunt cauza dezastrului din invatamant. Mai curand inlocuirea lor la clasa cu tot felul de fantasmagorii si cu predara in dispretul didacticii se pot constitui in cause.

          Cititi programele scolare si veti vedea despre ce vorbesc.

    • Corect!

      De ce ar deci un elev carui ii place matematica sa aleaga facultatea de matematica si sa devina profesor pentru 1000 lei/luna, cand poate sa aleaga facultatea de Informatica sau o facultate de inginerie si sa castige de 2-3 ori mai mult.

      Nu mai zic ca dupa 10 ani de experienta, un programator poate castiga de 4-5 ori mai mult decat un profesor!

      • Oamenii nu-si aleg meseria doar dupa cat castiga.

        Mai sunt si alti factori:
        – talent
        – placere
        – capacitate personala.
        samd

        Nu TOTI programatorii castiga de 4-5 ori mai mult decat profesorii de matematica.

        Iar meseria de programator poate fi un mare chin pentru cine nu are aplecare spre ea, asa ca degeaba potential salariu mare (nici nu e asa de mare, nici nu e mereu, nici nu e pentru toti – dar asta e alta poveste).

  14. Doamna Moraru,
    Ati reusit in articolul anterior sa starniti pasiuni si controverse ‘in argourile de cancelarie sau pe forumurile colorate’. Pentru un publicist nu e rau, ati marcat un factor de multiplicare uluitor.
    Nu am fost de acord decat partial cu asertiunile dumneavoastra din acel articol, care chiar a avut cateva exprimari subiective si interpretabile (manipulatoare) – implicit interpretate in directii divergente. De data aceasta insa mi-e greu sa gasesc ceva disonant fata de propria perspectiva. Sunt curios cum vor reactiona cititorii.
    Singurul amendament – cred in finantarea suplimentara a scolilor, preponderent a dascalilor. Schimbarea treptata de generatii trebuie insotita de un nou echilibru intre cerere si oferta: li se ofera mai mult si li se cere mai mult. Cum se face asta…subiect complex, dar nu imposibil.
    Mai cred si in investitii in infrastructura traditionala a scolilor (caldura iarna, WC in cladire, sali de sport, etc). Noi vedem adesea scolile din cartierele bune ale oraselor, insa dincolo de acestea e uneori dezastru. Stiu ca nu aici e centrul de greutate al articolului, dar merita mentionat tocmai pentru a vedea si alte fatete ale lipsei finantarii, macar in treacat.
    Implicarea cu minimum de responsabilitate a parintilor este de fapt esentiala in toata constructia. Aparent asa sunt vremurile. Mamicile lucreaza in medie mai mult decat acum 30 de ani, tatii cel putin tot atat. Educatia copiilor a fost in mare masura delegate sistemului – asa cum este in majoritatea economiilor capitaliste. Doar ca tranzitia noastra nesfarsita ne ofera un sistem functional din inertie, fara directie, corupt. Aici e de lucru…

  15. Nu sunt deloc de acord cu afirmatia initiala; „Ce mai contează astăzi în educaţie? Ce tip de îndrumare să dau copilului meu când lumea se reconfigurează de la o zi la alta, fără să mai lase locul unor algoritmi clari, de acces sigur pe scara socială? Notele bune, examenele absolvite şi completarea studiilor superioare nu mai sunt garanţia securităţii economice aproape nicăieri în lume.”

    Mie asta mi se pare scuza celor care-si lasa copiii de izbeliste. Si ca sa isi justifice lenea, vin cu lozinca asta cum ca educatia nu duce la nimic bun.
    Nu e deloc adevarat. Un absolvent bun de facultate poate, in cel mai rau caz, sa prinda un master + doctorat in tarile bune din UE, dupa care sa continue acolo. Mai mult, daca e pe domeniul tehnic, are sansa sa isi gaseasca un job relativ bine platit in Romania. In domeniul IT, de exemplu, lucreaza deja ~64.000 de oameni. Si ar mai creste, dar absolventii de facultate, chiar cei cu medii bunicele, sunt praf. Nu stapinesc nici macar materia de anul 1. Si vorbim de un domeniu in care salariul minim e undeva la 2000 de lei. Am o sumedenie de cunostinte din domeniul tehnic angajate in Romania, pe la tot feluld e firme din domeniul automotive, stiu o gramada plecati in afara la ,masterate, doctorate, dupa care stabiliti acolo. Deci azi, cine are carte, are o gramada de oportunitati. Dar carte pe bune, nu note mari luate cu spaga la profesor.

    Mai ales azi, cind globalizarea niveleaza practic piata muncii la nivel mondial, daca nu stii sa faci ceva cu valoare adaugata mare, iti va fi foarte greu aproape oriunde in lume. Iar peste 10-20 de ani va fi si mai greu sa ptraiesti din munci necalificate. A inocula azi copilului ca scoala nu ajuta inseamna a-l condamna la saracie.

    • Omule, aici se vorbeste despre un sistem de invatamant gratuit (de stat ) care are mari probleme . Mai lasati- o moarta cu exagerari de genul – ” poate, in cel mai rau caz, sa prinda un master + doctorat in tarile bune din UE, dupa care sa continue acolo ” . Un sistem scolar se adreseaza maselor , nu geniilor din IT care trebuie sa aduca „valoare adaugata ” . Ai mentalitatea paguboasa – a multora din ziua de azi – de a asocia , in idei confuze , scoala si saracia -” A inocula azi copilului ca scoala nu ajuta inseamna a-l condamna la saracie.” Nu mai spune. Realitatea te contrazice, si in tara si in strainatate . Nu inoculeaza nimeni asa ceva , mai ales un cadru didactic cum este autoarea articolului , doar se prezinta o realitatea cruda. Solutia ta de a pleca in alte tari pe bani fumosi , eventual in tara la cele mai grozave firme, nu doar ca nu are nici o legatura cu acest articol , dar nici nu reprezinta o solutie sanatoasa, pe termen lung in plan personal. Sa vedem ce parere are despre pensie un specialist IT la 45 ani. Apropo , stii cum arata un IT-ist , de valoare, pe la 45 ani: par alb , viata personala virtuala ( ca sa nu zic ratata) si multe altele.. aaaa si cel mai dureros depasit profesional de generatiile mai tinere gata sa se sacrifice pentru mii de euro.
      Articolul de fata incearca , prin asa zisa „trezire” a parintilor sa miste ceva in sistem. Sincer, nu cred in izbanda. Este un sistem care nu poate fi inlocuit in momentul de fata ci doar „corectat „- dar in nici un caz prin influente politice, globaliste s.a. Succes diriguitorilor.

  16. Felicitari pentru articol! Bine scris, atinge puncte sensibile ale intrebarilor despre educatie pe care ni le punem toti, in calitate de parinti. Si comentariile mi se par interesante asa ca, daca exista aceasta platforma, exista redactori, exista cititori inteligenti, vom gasi pina la urma calea de a iesi din pestera…Totul este sa comunicam si sa ne pastram speranta.
    Chapeau bas, doamna Oana Moraru!

  17. Cam intelectual articolul pentru niste parinti ,, adormiti” .Imi place ce ziceti aici doar ca putini parinti care citesc aceste randuri vor si intelege ce spuneti . Si de asemenea putini vor sti si ce au de facut cu copilul lor .
    Eu cred ca parintii nu prea stiu sa-si educe copiii , ei nu au cum sa citeasca tomuri de carti de pedagogie , psihologie , astfel incat sa fie in stare sa-si educe copilul , parintii educa copiii asa cum au primit si ei educatie si ceva in plus . Cam acest lucru s-a intamplat cu fiecare generatie . Ca o paranteza , lipsesc emisiuni tv de educatie a copilulului , sa stie omul ce sa faca cu copilul incepand cu prima zi de nastere .Probabil ca televiziunile private nu au asemenea emisiuni pentru ca n-ar avea rating , dar ar putea face acest lucru Televiziunea Romana .Mi se pare anormal sa transmita de ex un concert de opera ( care se adreseaza unei elite si care oricum se duce la concerte la Opera ) si nu are emisiuni atat de necesare pentru majoritatea populatiei ( care este si platitoare a abonamentului tv pt TVR ) , emisiuni de care depinde prezentul si viitorul natiei .
    Vreau sa spun ca este datoria statului in primul rand sa asigure educatia copiilor , statul are resursele ( specialisti , mass – media in slujba cetateanului ) .Scoala noastra este orientata preponderent pentru transmiterea de cunostinte teoretice ( parca-i pregatim pe copii pt concursuri gen ,, cine stie castiga ” ) dar nu-i invata , nu-i pregateste pentru viata . Trebuie sa spuneti clar stimata dna cum trebuie sa arate scoala , cum sa producem bunuri de calitate cu absolventi de liceu care nu-s in stare sa schimbe siguranta electrica de-acasa ,sa schimbe clanta de la usa ?. Sigur ca ati putea spune ca o sa chemam mesterul specialist . Ideea e ca tinerii nostri nu sunt pregatiti pentru lumea reala in care se produc bunuri si servicii , nu au deprinderi si razbat mai mult norocosii .
    Daca aveti nevoie de un mester in amenajari interioare o sa constatati ca nici unul nu are scoala profesionala pentru asa ceva , se ,, fura ” meserie de la alti mesteri care nici ei nu sunt foarte buni plus ca mesterii sunt si autodidacti ( care sunt ) si se bazeaza pe faptul ca in general clientii sunt necunoscatori in finisaje constructii .De-aici repercursiuni: clientul observa defectele dupa finalizarea lucrarii , a ramas cu multe materiale nefolosite pe care specialistu le-a comandat initial , costuri mult marite fata de bugetul initial etc. De ce se intampla toate aceste lucruri ? In principal pentru ca scoala ( statul ) nu ne ajuta pentru invatarea acestor lucruri ( scoli profesionale desfiintate ) .Am dat doar un exemplu cu mesterii de finisaje constructii . Va asigur ca fenomene asemanatoare se intampla si in putinele uzine romanesti .Din 100 de absolventi de facultate cu specific inginerie sa zicem , o firma serioasa abia poate tria 3-4 care vor fi testati in continuare si dintre care se va alege unul .
    Pe scurt , as dori ca in scolile noastre sa existe ateliere pentru identificarea si dezvoltarea deprinderilor .Cand vom avea specialisti buni ( indiferente ca-s mesteri sau absolventi cu studii superioare ) atunci toata lumea va trai mai bine si in plus va fi un numar mai mare de romani impliniti ( sa nu uitam ca majoritatea lucram in domenii care nu se potrivesc cu inclinatiile noastre naturale .Dar acesta ar fi un alt subiect mare ) .

    • Sunt scoli unde exista ateliere si chiar maistri. Dar nu fac nimic!

      De ce? Pentru ca s-au invatat lenesi.

      Iar parintii pot sa aloce o parte din viata lor pentru a citi cate ceva despre pedagogie si – la minim – pentru a citi macar programele scolare (gratis disponibile pe net).

      Nu pot accepta scuza paritnilor ca „nu au timp pentru a citi pedagogie”. Este absolut obligatoriu sa o faci, altfel nu vei putea niciodata intelege ce face scoala si nu vei putea colabora cu ea in veci.

      In acest mileniu, daca vrei sa ali ceva trebuie sa te preocupe, sa cauti tu. Inforamtie e supermulta. In nici un caz televiziunea, ziarele sau alte astfel de media nu vor putea sa „educe” parintii. Poti avea si o televiziune 24/24 numai despre ceresterea copilului, tot degeaba va fi daca parintii nu citesc ei.

      Asta, pentu ca fiecare om are cunostinte de baza diferite, rituri de intelegere diferite si nimeni nu poate face o emisiune TV care sa fie potrivita pentru un million de parinti.

      • Stimate Dedalus ,

        Majoritatea parintilor romani nu sunt intelectuali .Parintii n-o sa-si aloce prea mult timp din viata citirii pedagogiei , vedeti multi parinti capabili sa aleaga intr-o librarie carti de pedagogie ? Iar daca librarul indica o carte buna , va intreb cati parinti detin cunostintele necesare intelegerii terminologiei ?
        Ajutrul cel mare poate veni doar din partea specialistilor ( pedagogi , psihologi , sociologi etc ) statului .
        Spuneti ca degeaba s-ar emite 24/24 programe educative .De unde stiti ?

        • A emite programe educative 24/24 nu inseamna ca se si uita oamenii la ele…

          Cotele de piata ale emisiunilor de tip Discovery say NG sunt foarte mici.

          De fapt, cine are dorinta sa invete, are suficienta inforamtie pe net.

          Iar multi parinti ajung sa citeasca programele scolare (cateva pagini, gratis pe net) de abia cand observa ca totusi e ceva in neregula cu invatarea in scoala respective – cateodata dupa ani de zile si cateodata… niciodata.

          Uite astea sunt motivele pentru care spun ca s-ar emite degeaba 24/24 programe educative pentru parinti.

          Ca sa nu mai spun ca fiecare adult are in acest moment in lume propriul bagaj de intelegere, asa ca ar fi foarte greu sa faci emisuni TV pentru TOTI parintii.

          Ok, se pot face cateva emisiuni – cam in genul celor de igiena- dar chiar si asa, perfectionarea pedagogica a parintilor trebuie sa fie felxibila, individualizata si – mai ales continua. Din simplul motiv ca un copil creste.

      • Dedalus, majoritatea parintilor de azi sunt fostii elevi aproape incapabili sa citeasca cu continuitate un articol mai lung sau sa inteleaga in general ceea ce citesc… CUM vrei tu sa se apuce sa se „documenteze”? :O

          • Pai nu alege :D
            Majoritatea se trezesc ca… sunt parinti!! :P
            Doar nu crezi ca, in privinta reproducerii, sunt mai „literate” decat in privinta… matematicii… sau in general a oricarei materii predate in scoli…!! :D :D :D

            • Adica , vrei sa spui pe principiul asta:

              „Maricico, esti gravida deja?!”

              :-) :-) :-)

  18. Parinti si timp:
    Cred ca se sta foarte greu cu timpul in RO. Romanii „lucreaza” multe ore, si asta e statistica europeana, romanii ungurii si grecii muncesc cel mai mult. In Suedia de pilda sunt foarte foarte multe zile libere, aproape un sfert din an. Un parinte se poate ocupa de copil, sau in State unde femeile clasei de mijloc sunt casnice.. Eu sunt plecat din RO de peste zece ani si am un copil mic, iar majoritatea pretenilor mei din RO au plecat si ei. Si daca ne comparam cu cei ramasi in RO observam ca, desi ei sunt ajutati de bunici, parintii din RO pur si simplu nu gasesc timp suficient.

    Copiii si educatia alternativa:
    Nu exista substitut scolar nici macar in occident. Cursuri online sau cluburi parinti copii se gasesc, dar sunt marginale scolii. Si pustii din Vest sunt obsedati de tehnologie, si parintii din Vest sunt terorizati de asta. Sunt si in Vest doua tipuri de jocuri in care copilul tau e antrenat impotriva vointei tale: jocul scolar si cel tehnologizat. Parintii din Occident nu voteaza cu picioarele, cam asta e miezul problemei. Politica conteaza aici, atat cea locala cat si cea nationala. Si sigur ca simtul civic e mai dezvoltat, dar aici RO e prinsa intr-o fatalitate geo-istorica, nu poti cere romanilor sa se simta de exemplu solidari cu tiganii, e impotriva ADNului „cultural” romanesc. Daca le spun ca in Occident oamenii nu inteleg conceptul de etnie romanii de acasa raman cu gura cascata. Pentru ca nu inteleg Occidentul.

    Recomandari?

    Parintii trebuie sa citeasca aceste articole. Eu unul le citesc desi in mare parte nu sunt noutati pt mine, pt ca am invatat si pedagogie la norme europene, ba chiar am facut-o in Romania. Cel mai important lucru pe care l-ar putea invata este sa isi respecte propriul copil.

    Profesorii trebuie sa isi iasa din sfera de comfort. Desenati un cerc si scrieti acolo tot ce inseamna confort material, profesional si social. Apoi desenati un X in afara lui, nu prea departe, si ganditi-va cum puteti ajunge acolo. SI daca vi se pare greu ganditi-va la copii si la parintii lor, ganditi-va la toti romanii umiliti in afara tarii si la cei spalati pe creier din tara si sa stiti ca totul depinde in principal de dumneavoastra.

  19. Pe scurt :

    1. Avem o pb cu sistemul de educatie : OK
    2. Intelegerea fenomenului si a factorilor intervenanti – schimbarile din societate (de toate facturile), copiii, dascalii, parintii – prezentare echilibrata : OK
    3. Masuri pentru imbunatatire :
    – « Părinţi, treziţi-vă! » Ok
    – aaa, asta-i tot ?

    Nu credeti ca toti factorii ar tb implicati ?
    Reprezentantii societati : guvern, parlament, presedentie : educatia ca strategie, obiectiv de interes national ! si nu doar in campanii electorale
    Dascalii, « treziti-va !» : sunteti deja organizati : exista minister, inspectorat, sindicate ! Sunteti in sistem deci dispuneti de absolut toate informatiile, profesionisti, marea majoritate cu studii superioare, so ?

    Iar fraza de final « Nu cred încă în finanţarea suplimentară a şcolii româneşti. » mi se pare cel putin absurda, mai ales din partea unui dascal !
    Salariile profesorilor sunt o mizerie ! 

    Cateva idei :
    – Cresterea salariilor deja prin legalizarea afterschool si claselor pt pregatirea temelor
    – Relaxarea (e f f incarcata !) si revizuirea programei (adaptata cerintelor actuale)
    – Un fel de team-building obligatoriu 1 data / semestru, bugetat deja din fondul scolii/clasei intre profesori si parinti. Atentie, NU e vb de sedinta cu parintii ! relaxat, asa, un suc, un fursec , chiar si-o bere ;)

    • Programa e adaptata cerintelor actuale. Cu unele exceptii (mici), programele contin ceea ce trebuie sa contina si sunt similare unor programe avansate din Europa.

      S-a raspindit aceasta idee falsa a programelor slabe pentru a acoperi lipsa de performanta a unor cadre didactice, incapabile sa elaboreze propriile lectii. Mai mult, numeroase manuale (nu toate!) au fost scrise de dragul CV-urilor si vina a fost data tot pe programe…

      Citeste programele – disponibile pe net gratis- si vei vedea ce vreau sa spun.

      Toata lumea critica programele scolare, dar am sentimental ca nu le citeste nimeni…

      • ok, am cautat un pic am gasit asta :
        http://www.limba-romana.net/lectie/Programa-Limba-si-Literatura-Romana-clasa-aVIII-a/51/
        am dat un scroll si am ajuns la cap 3.
        exemplu :
        3.4.6.2. Propoziţia subordonată circumstanţială condiţională.
        3.4.6.3. Propoziţia subordonată circumstanţială concesivă.
        3.4.6.4. Propoziţia subordonată circumstanţială consecutivă.
        În prezentarea elementelor de sintaxă a frazei, se va avea în vedere la fiecare tip de subordonată efectuarea unor exerciţii de contragere şi de expansiune, de precizare a elementelor introductive, de evidenţiere a topicii şi a punctuaţiei. În cazul propoziţiilor subordonate circumstanţiale va fi evidenţiat rolul adverbelor şi al locuţiunilor adverbiale corelative în comunicare.
        care dă impresia unui sufix şi apare numai în termeni aparţinând limbajelor specializate (cf. art. Prefixoid şi Sufixoid, semnate de Angela Bidu-Vrănceanu, în Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Editura Nemira, 2001, p. 401, 519).

        no (more) comments ! :)

        • Acelea sunt indrumarile pentru profesor. Sunt notiuni de gramatica absolut elementare care se pot intelege si de catre elevi de 10 ani.

          Problema nu este in aceste elemente de continut, ci in modul bolnav in care se predau in unele cazuri, anume prin analize gramaticale pana krapi.

          Elevii trebuie doar sa inteleaga aceste lucruri. Ceea ce este simplu daca:
          a) ai metoda
          b) stii ca obiectivul tau este intelegerea

          Din pacate, profesorii preiau aceste obiective intr-un fel care ii conduce spre predarea lor ca la facultatea de profil.

          Evident, metoda pentru scoala generala este diferita de cea pentru facultate.

          Dar multi prefera sa dea exercitii si teme cu subiectele respective pana ajungi sa plangi (si tu copil si tu parinte).

          Adica, e vorba despre o confuzie de obiective:
          Obiectivul didactic al nivelului gimnazial este recunaosterea, intelegerea, capacitatea de a lucre cu …
          in timp ce
          Obiectivul facultatii este: stapanirea anqlizei structurilor respective, analiza in profunzime a constructiilor gramaticale de tipul…

          Cam asa.

          Si la fel stau lucrurile la mai toate materiile. Profesorii confunda nivelele de cunoastere si apeleaza excesiv la execitii si teme mult dincolo de cele necesare pentru atingerea obiectivelor respective, in dauna fix a timpului pentru intelegee.

          Asa se face ca de multe ori la liceu sau la facultate, copiii cu note mari luate ca uramre a eforturlui (zadarnic de altfel) de a-si face exercitiile si temele cat mai bine, nu mai reusesc sa avanseze in materie, deoarece pur si simplu nu au inteles bazele ei.

          Programa nu poate sa detalieze toate aceste lucruri, deoarece se presupune – pe buna dreptate – ca respectivele cadre didactice le inteleg.

          Dar prespunerea asta nu e intotdeiana acoperita de realitate… Programele mai noi, luand aceasta lipsa in calcul, subliniaza si lucrurile cae NU trebuie facute la clasa. Dar se pare ca nici asa nu prea merge – cadrele didactice continua sa preseze aiurea elevii.

          Sunt prezente ambele extreme;
          – ore excesive, cu teme lungi si obsessive, cu fraze de cate 7-8 randuri de analizat (aburd- nu contribuie cu nimic la intelegere, dimpotriva)
          – ore permissive, sub-nivel, unde programa e neglijata aproape in intregime – sub pretextul „cum sa fac eu asa ceva cu copiii?!”.

          Nu confudati continutul cu nivelul!

          Veti vedea de altfel pe masura ce testarea tip PISA se va extinde ca elevii cu rezultate foarte bune la teme si exercitii supra-numerar (!) vor av ea rezultate mai slabe decat cei care vor fi inteles de fapt despre ce e vorba, alocand timp (ei si cadrele didactice) intelegerii si nu „exersarii” excesive.

          Daca insa veti respinge programa scolara din aceasta confuzie a obiectivelor cu nivelele de cunoastere, copiii vor avea la fel – rezultate foarte slabe din cauza unui bagaj prea scazut de cunostinte.

          Unii numesc aceasta modalitate de perfectionare prin identitate de obiective dar cresere de nivel – „curriculum spiralat”. Intr-un curriculm spiralat, programele mai multor ani succesivi au identitate de subiect (si vor parea subiecte grele!), dar nivelul va tot creste.

          Totusi, pentru un parinte fara cunostinte pedagogice si didactice, cheia este sintagma „explicare pe intelesul lor”. Astfel, chiar si fizica cuantica poate fi inteleasa de copii de 10-11 ani, daca se apeleaza la o metodica adaptata si daca obiectivul va fi de intelegere si nu de calcul!!!

    • Raspuns pentru fizicianu

      Bune ideile propuse.
      Și ideea cu team-building-ul este foarte bună. Așa se pot cunoaște profesorii de către părinți și invers. Se îmbunătățește comunicarea între părinți și profesori. La liceu, părinții nu-i cunosc pe toți profesorii copilului său. Se cunosc câțiva, la câteva materii, pe care părinții îi abordează din diverse motive. Nu cu toți profesorii de la liceu merge un părinte să stea de vorbă. În aceste întâlniri pe care acum le numim team-building-uri se pot identifica multe cauze și soluții ale problemelor care apar. Important este să nu rămânem la stadiul de identificare, adică la vorbe, trebuie să mai si facem ulterior câte ceva.

  20. Ce am reținut eu de la fizica este, ca variația entropiei este intotdeauna mai mica ca 0.- Principiul al ll lea al termodinamicii.
    Acum daca ar mai fi sa va povestesc si de principiul de nedeterminare al lui Heisenberg in opoziție cu părerile lui Einstein despre natura luminii…
    In cele din urma un text semidoct care vrea sa para interesant, la fel ca ceea ce am citit mai devreme. Partea buna este ca nu cred in ceea ce am scris. Partea rea este ca voi credeți in ceea ce ați scris.
    Si cum totul se sfârșește cu bine numărul mare de oameni de pe pamant face de neobservat astfel de mici bănănăieli.
    Sper sa va treziți din ceea ce credeți voi ca este marea voastră trezeala! Pa!

    • Hai Costin! :) Orice ati scrie, tot se degaja cel putin o idee; de pilda, ca fiecare sa-si vada de treaba, pe bune. Zicea si Creanga chestia, imi placea pe vremuri finalul: iar daca e copil, sa se joace!

  21. Doamna Moraru,

    Articolul Dvs. mi-a provocat o enorma indignare, mai ales avand in vedere ca sunt la randul meu profesor.

    Nu sunteti deloc corecta cu invatamantul de stat. Stiti foarte bine ce rol au pilele puse de amicii din partidele politice pentru orice post de conducere din gradinite, scoli sau inspectorate. Nu e vorba de politizare aici, ci de retele clientelare. Profesorii de rand sunt la mana conducerii scolilor, care are suficienta protectie prin pile pentru a inabusi orice voce protestatara. Amenintarile directe, chemarile la „liniste”, musamalizarea plangerilor scrise printr-un telefon la pila sunt practici de teroarea psihologica practicate in inspectorate si unitatile de invatamant. Colegii nu sar in apararea unui alt profesor de teama sa nu-si riste locul de munca. Cei trecuti de 50 de ani au deprindere tacerii si supunerii in sange. Deci va rog sa va legati doar de sefii din sistem, murdariti de coruptie din cap pana in picioare.

    Mai bine ne spuneti cum isi iau scolile particulare documentele de functionare. Mai degraba ne povestiti cum profesorii din scoli ca cea in care lucrati Dvs. sunt fortati de conducere sa dea note maxime pentru ca tot clientul parinte scoate banul. Mentalitatea parintelui care da un ban si vrea o nota e la ordinea zilei in invatamantul privat.

    Plafonarea si mediocritatea profesorilor bugetati e normala. La 300-400 de euro pe luna, ce mare performanta doriti? Ce mare motivatie profesionala?

    Aruncati cu noroi in oameni care sunt sclavii unor birocrati odiosi, storsi din buretele murdar al vechii nomenklaturi.

    Ce principii, ce pedagogie, ce metode moderne, ce valori si ce finalitati deplangeti cand sistemul este condus de puroaiele infinite din MEC, ISMB si inspectoratele judetene?

    • Chestia cu salariul mic ar putea fi ameliorata de sindicate pe bune, care sa ceara deschiderea reala a pietii muncii (de pida, meditatii online cu elevi din Germania, cel putin la anumite materii, eventual pentru inceput in centre agreate (din fonduri proprii, cu licenta specifica pentru programele de comunicatii), si desigur fiscalizate).

    • Stiati de cand v-ati ales aceasta meserie ca salariul este mic.

      Toti profesorii din lume stiu asta. Toti adolescentii din lume stiu asta.

      Desigur, exista faimoasa exceptie a Finlandei, dar chiar si acolo nu salarul atrage, ci prestigiul social de fapt.

  22. Lucrurile sunt simple si complicate in aceeasi masura.Educatia e singurul domeniu care nu s-a reformat, nu s-a restructurat nu s-a adaptat deloc timpului.Sunt doua elemente care trebuie reformate: sistemul educational( profesori, inspectori scolari, ministerul ed.) si programa scolara.Ambele elemente sunt anacronice.Chiar si ce s-a adus dinafara – sistemul Bologna pt.universitari, e prost aplicat.Sistemul e nefunctional de la cursul primar si pana la masterat.Programa scolara e stufoasa si are mult balast in ea.Balastul asta e predat in mare masura de persoane nepregatite adecvat.Rezultatul il vedem.Inainte de a mari salariile – absolut necesar- trebuie verificat daca corpul didactic corespunde nivelului de pregatire necesar. Programa scolara trebuie aerisita, trebuie scos balastul din ea.Ideea cu team – building e nepotrivita si cred ca nu-si are locul in scoala.

    • Si-atunci cum sa ne cunoastem-noi cu profesorii,profesorii cu noi?!Cunosti doar dirigintele si eventual alti cativa profesori pe care ii cauti daca ai probleme.Corpul profesoral deja e o casta.Se lasa abordati destul de greu.Fiecare stam in banca lui cuminti.Sa nu ne deranjam,dar copiii,viitorul societatii noastre,au de suferit.

  23. Mă bucur sincer că vă preocupă starea învăţământului preuniversitar, cu atât mai mult cu cât, înţeleg că lucraţi în domeniu. De fapt toată lumea cunoaşte starea învăţământului prin prisma păţaniilor propriilor lor odrasle la contactul cu şcoala românească. Ca atare, cei fără copii nu cunosc decât din auzite adevărul. Sau cel mult de pe stradă şi foarte rar din filmuleţele postate pe internet de elevi ce n-ar avea ce căuta în sistem. După 90 am auzit multe glasuri venite dinspre mediul şcolar (dar şi dinspre politrucii reciclaţi în liber cugetători) care ne asigurau că – încerc să citez din memorie – „avem un învăţământ minunat, bine structurat şi pus la punct – dovadă stau numeroasele premii la olimpiadele internaţionale, unde elevii noştri iau primele locuri…etc. – la ca atare n-avem de ce să îl schimbăm”. Vă mai aduceţi aminte de observaţiile astea? Dacă nu, vă rog să mă credeţi că sunt reale. Tot prin anii 90, un grup de profesori universitari, probabil numiţi de către ministerul învăţământului, au făcut o radiografie a „stării naţiunii” strict în domeniul universitar, trimiţând ulterior universităţilor un raport plin cu exemple ale stării de fapt şi propunând nişte măsuri. Evident, s-a procedat întocmai ca în învăţământul gimnazial: nu s-a dorit să se schimbe nimic, aşa că raportul zace acum prin arhive, dacă nu cumva l-au făcut pierdut, că prea spunea lucrurilor pe nume.
    Din propria mea experienţă, mai ales ca părinte, vă garantez că nu se va schimba nimic prin contribuţia părinţilor. Părinţii se bucură doar că odraslele lor trec cumva clasa, şi nu e de aşteptat să se revolte şi să ceară calitate. Pentru asta ar trebui să se organizeze, să scrie petiţii, să protesteze, să pretindă. Ori sunt şi ei produsul unei societăţi bolnave a cărei stindard era secera şi ciocanul pe fondul roşu al marilor victorii. N-aveţi ce aştepta de la ei şi vă garantez asupra acestei afirmaţii.
    Singurii de la care am putea spera o schimbare în bine sunt….dascălii. Dascălii, stimată doamnă Oana Moraru, reprezintă un grup de elită al oricărei societăţi. Că între timp s-a ales cu exemplare mai puţin morale sau mai prost pregătite, e o realitate dar nu una definitorie. Tot mai există dascăli de înaltă calitate şi probitate morală. Ce aşteaptă?, să le rezolve problemele şcolii, părinţii? Ei nu zău?
    La urma urmei formaţi un grup de iniţiativă. Gândiţi o nouă programă şcolară, un nou fel de a lucra cu copiii, un nou stil de învăţământ. Daţi exmplele negative care s-au tot acumulat în decursul anilor şi care ar trebui evitate pe viitor. Tăiaţi în carne vie, nu ezitaţi. Eliminaţi gunoiul din sistem. Faceţi publică strategia, chemaţi dascălii să lectureze critic strategia pe care aţi gândit-o, adunaţi părerile celor interesaţi, faceţi modificările care se impun.
    Cereţi semnarea documentului final de către dascăli şi de către populaţie.
    Impuneţi politicienilor care ne reprezintă votarea unei noi legi a şcolii.
    Poate aşa se va mişca ceva.
    De la prinţi, nicio speranţă…

    Cu stimă

  24. da, n-ar strica mai mult curaj (nu tupeu) si vizavi de functionarul de la ghiseu.
    faptul ca unii parinti nu-s asa hotariti, mai dilematici, nu e asa rau, problema mai grava e cu aia hotariti, cu idei preconcepute (religie, concursuri etc) si care vor mereu sa fie ca ei.
    in America, probabil tara in care parintii au cuvantul cel mai greu de spus in educatie (vs. stat) si varietatea de scoli cea mai mare, mama capitalismului neoliberal, dar si al hipiotilor flower-power, deci a unei societati mai complexe ca la noi (si e mai sofisticat sa incalci regulile acolo), apare tot mai des termenul de Neurodiversity, unde copiii cu „probleme de limbaj, atenţie sau stăpânire de sine”, autisti etc, nu se mai considera bolnavi, ci fiecare trebuie sa faca fatza vietii, societatii in felul lor (ca si homosexualii de altfel) cu calitatile si defectele pe care le au (lucrezi si la limbaj, dar daca pasiunea e mate-fizica, nu te chinui cu poezii).
    societatea devine tot mai complexa, cu raspunsuri diverse (nu alb-negru, ci peste 50 de nuante de gri :)
    iar neurodiversity implica pe toti, si parinti, si educatori, surviving of the fittest inseamna dinozauri vs biodiversitate

  25. Va spun eu foarte simplu de ce.

    Pentru ca noi romanii suntem dezbinati si refuzam sa lucram in echipa, unii cu altii. Luati de exemplu acest articol. Spune lucrurilor pe nume, e foarte bine scris, autoarea stie foarte bine despre ce vorbeste, stie sa argumenteze, sa propuna, sa explice. Dar cand vine vorba de interactiune cu cititorii, cu profesori, parinti sau contributorii (ca tot suntem pe contributors) care vor sa se implice si ei, macar prin adaugarea de comentarii, cum sustinem inchegarea unei comunitati?

    Desigur, nu suntem toti la acelasi nivel, dar prin ciocnirea ideilor si argumentelor, chiar daca nu castiga cei ce discuta si eventual se contrazic, castiga ceilalti, care citesc si isi fac o parere, isi construiesc niste solutii si moduri de actiune viitoare.

    Va multumesc pentru articol, il apreciez si imi este de ajutor. Va dau mare dreptate in ceea ce spuneti. Dar dumneavoastra, din postura celui ce indeamna la comunitate, pana unde sunteti dispusa sa mergeti pentru a o construi? Experienta mea proprie, incercata de zeci de ori, e ca la noi nici macar 4-5 oameni nu se pot intelege in vederea unei activitati fie ea si de interes general si de care toti ar beneficia. Prefera ori sa se supuna unei personalitati mai puternice care sa isi asume o oarecare responsabilitate si cu ea viitoarele reprosuri ori sa nu se implice decat in mod fortat. Cand membrii unei comunitati vor sa se implice din pasiune nu mai par dispusi sa faca nici un compromis asupra abordarilor proprii si lucrurile degenereaza in conflict.

    Concluzie. Avem lipsa de implicare datorita lipsei de asumare a responsabilitatii asupra rezultatului final.

  26. Interesant articol! Felicitari pt realizarea lui! Poate aveti idee daca la noi este posibil (home school) studiul acasa, sa ma ocup eu de copil pe baza unor programe trimise de invatamant, iar la sfarsitul fiecarui an scolar , copilul sa sustina un examen , totul prin posta.
    multumesc

  27. Interesant articol. Interesant si titlu. Am citit si comentariile postate. Multi dintre cei care au postat nu sunt dascali. Sunt parinti. Pentru toti parintii care au postat le propun un exercitiu. Alocati o perioada din viata copilului dumneavostra in care renuntati la serviciile dascalilor. Adica nu mai duceti copilul la scoala. Incercati dumneavoastra sa supliniti ceea ce scoala ofera acum. Ca alta scoala nu avem. Pe asta o avem si atat ofera ea acum. Gratis. Tot gratis, dumneavostra incercati sa oferiti copilului dumneavoastra. Cat credeti ca puteti oferi din ceea ce ofera acesta scoala invechita? La acest raspuns doar dumneavoastra puteti raspunde. Dar incercati acest experiment. Poate ca asa vom avea si noi dascalii ceva consideratie din partea societatii. Poate asa vom intelege, ca societate, ca fara dascali suntem in deriva. De acord cu continutul articolului, societatea a luat-o inaintea scolii. Dar, dintotdeauna scoala nu s-a aruncat in valtoarea schimbarilor. A acceptat schimbarea abia cand apele s-au limpezit. Rolul educatiei nu este sa creeze specialistii de maine pe o meserie care poimaine nu va mai exista. S-a incercat aceasta in timpul comunist. Toti erau strungari. Obligatoriu aveai o calificare, strungar, matriter, lacatus… Cine mai practica aceasta meserie acum? Rolul scolii este acela de a educa, de a forma competente de intelegere. Credeti ca se pot intelege competentele matematice, fara ca un profesor de matematica sa le explice? Da, se gasesc pe Internet tot felul de tutoriale. Dar rolul profesorului, prezenta lui umana este foarte importanta. Stiti ce descopera elevii la ora de TIC. Calculatorul se mai foloseste si la altceva decat la jocuri si facebook. Da stimati parinti, cu dumneavoastra acasa copiii dumneavoastra utilizeaza calculatorul doar la ceea ce am spus mai inainte: facebook si jocuri. Credeti ca pot invata o limba straina de pe Internet in cateva zile, cum spun reclamele. Rolul profesorului de limbi straine este sa ii indrume sa invete o limba straina. La sedintele cu parintii dumneavostra vedeti o insiruire de cuvinte sub care se afla situatia scolara a copilului. Sub acea insiruire se afla dascalii, specialistii care cunosc domeniul si toate secretele lui. Credeti ca il puteti inlocui? Incercati. Va provoc. Copilul dumneavostra sta la scoala aproximativ 6 ore. Restul si-l petrece cu dumneavoastra, in mediul pe care i-l oferiti. Cine va impiedica sa ii oferiti si alte forme de educatie? Dupa timpul petrecut la scoala, copiii mei primesc acea parte de educatie pe care scoala nu le-o ofera. Fac un sport de performanta. Merg la cluburile copiilor unde studiaza un instrument. Participa la activitati extrascolare. Ultima data am mers la un club de dezbatere. Cine ne-a impiedicat sa o facem? Este adevarat, timpul nostru este dedicat exclusiv educatiei copiilor nostri. Ne impartim timpul, solicitam bunicii. Noi, ca parinti, nu am venit niciodata cu scuza pe care eu ca dascal o aud de la toti parintii, „nu am timp, sunt la serviciu”. Aproape toate activitatile extrascolare se fac sambata si duminica, deci avem timp. Si ca dascal mai simt ceva. Lipsa de implicare a parintilor. Avem parinti COMOZI. Isi abandoneaza copii in scoala. Scoala, ca institutie, trebuie sa faca ceea ce ei ar trebuie sa faca si nu vor. NU EXISTA PARTENERIAT intre scoala si parinti. Scoala nu este vazuta ca un partener ce formeaza destinul odraslelor parintilor. Din acest punct de vedere scoala nu este deloc ajutata de parinti. Profesorii nu sunt vazuti ca parteneri ai destinului copilului tau. Profesorii sunt vazuti ca niste adversari. Dar cu destinul copilului tau ce faci atunci?

    • Ceea ce ati spus se vede ca este spus cu sinceritate si pasiune. Consider ca aveti partea dumneavoastra, consistenta, de dreptate. Din pasiunea argumentatiei exprimarea e radicala. Ati enuntat axioma prin care parintii nu privesc scoala ca pe un partener. Asa este. Va intreb, dumneavoastra, nu ca dascal, ci ca reprezentat a unei institutii , considerati ca scoala priveste parintii ca pe un partener?

      In articol se spune ca banii nu conteaza atata timp cat ar fi cheltuiti prost pentru a perpetua o abordare gresita. Vedeti dumneavoastra insa ca tocmai banii schimba modul in care ne raportam unii la altii. Parintii considera ca ei platesc si se asteapta la un serviciu platit si nu la un parteneriat in care fiecare are responsabilitati si castiguri. Scoala considera ca e organism finantat si manageriat de stat prin reprezentantii sai de la inspectorate pana la ministere si ca relatia cu parintii e una de tip audit pentru controlul calitatii. Din punctul scolii de vedere ea isi doreste de la parinti liniste si inscrieri. Punct. Pentru profesori insa relatia cu scoala e una de subordonare iar cea cu parintii de tip bonus. Cine vrea un serviciu in plus sa plateasca sau sa adere la un contract de servicii suplimentar unde posibilitatile sunt multe dar nimic nu e gratis. Toate abordarile au partea lor de dreptate.

      Atat timp cat dependentele sunt intelese atat de diferit cum credeti dumneavoastra ca se va micsora distanta intre asteptarile fiecaruia si realitate? De la an la an ne miram tot mai mult, parintii de educatia copiilor, statul de nemultumirea parintilor, angajatilor si angajatorilor, profesorii de nemultumirea parintilor si a statului.

      Va dau o veste buna. Solutii exista. Vointa ca acestea sa fie gasite si implementate nu prea este. Poate din nepricepere, dezinteres, teama, nu stiu. Sunt insa in masura sa intrevad una din problemele ascunse care ar trebui abordata: prea multi factori in sistem care se considera implicati fata de cei care isi iau un angajament. In business exista o fabula clasica : Intr-o zi gaina i-a propus porcului sa deschida un fast food cu mancare englezeasca, oua si jumari. Porcul a refuzat spunand: Nu putem fi parteneri egali, tu ai fi implicata pe cand eu m-as angaja. Diferenta evidenta ce ii da dreptate porcului e aceea ca gaina poate face oua asemenea clientului care plateste insa porcul e cel care trebuie sa taie din el ca sa poata contribui asemenea celuia care realizeaza efectiv un produs si plateste ori castiga pe masura reusitei. Nu e acelasi nivel de angajare.

      Daca am privi oare cu un pic de detasare situatia nu ni s-ar parea oare ironic ca sistemul educational nu multumeste pe cei implicati deoarece acestia nu par sa inteleaga rolul lor in sistem? Cine ii poate face oare pe cetateni sa isi inteleaga rolul in societate daca nu educatia? Nu putem considera datoria familiei si a bisericii sa explice ce se asteapta societatea de la individ in termeni de angajament si de implicare. La noi s-a pus vreodata pana acum la modul serios abordarea: Nu te intreba ce poate face statul pentru tine ci ce poti face tu pentru stat? Imi pare rau ca sunt impotriva curentului dar realitatea este aceasta, nu putem castiga civilizatie atata timp cat credem ca avem numai de pierdut daruind unei comunitati ce va incerca sa ne vanda la schimb cu niste oua..

    • Rolul familiei in present cuprinde educatia si intruirea copilului intr-o porportie mult mai ridicata decat acum 20 de ani.

      Scoala este asrteptata sa ofere o cale structurata de invatare, un schelet, o coloan vertebrala.

      Familia insa este obligata sa adauge o multitudine de achizitii, cunostinte, deprinderi, indemanari, pe care scoala in mod obiectiv nu le mai poate da. Din simplul motiv ca informatia a devenit nu daor mult mai mare ca volum, ci si mult mai complicata.

      Din pacate acest nou univers educative a surprin atat scoala cat si parintii pe un picior gresit, si nu ma sfiesc sa o spun – nu doar in Romania. Si parintii si scoala au ramas inchistati in prevalenta rolului instructive al scolii, din simplul motiv ca generatia adultilor cu copii scolari de acum a fost crescuta pe baza inforamtiei simple, digerate si sigure din carti si revise de speialitae – si acelea putine.

      Au aparut doua noi necesitati ale educatiei, care nu erau prezente acum 20 de ani, sau erau prezente inr-o foarte mica masura;
      a) rolul scoliii – communicator al educatiei spre familie
      b) rolul familiei – celula (ehhh…) de educatie explicita

      Din punct de vedere social, nu suntem pregatiti pentru cele doua roluri, pentru ca ele se refuza impunerii de la sine, iar legea nu le ia in onsiderare (probabil nici nu ar putea prea usor).

      Practic, ceea ce cred ca se poate face deocamdata sunt doua lucruri:
      1) Obligarea scolii spre o comuncare mult mai extinsa catre familie (si sunt aici documentele din dosarul ARACIS si cele care pe nederept sunt acum considerate drept „confidentiale”)
      2) Stimularea parintilor spre a intelege ca rolul lor educative nu mai poate fi indeplinit prin simplul ajutor la teme sau participarea la sedintele cu parintii, ci trebuie sa se pregateasca pedagogic, sa sprijine direct copiii in a invata ceea ce scoala obiectiv nu poate

      Maxima debetur puero reverentia .

  28. eu nu inteleg ce naiba va este neclar..
    scoala aia „performanta” din sistemul socialist..a disparut!…. n-o mai gasiti nici in suedia nici in franta..
    vreti scoli bune?…. privat…si cu multi bani.. exemplu : scoala americana din bucuresti sau ii trimiteti la boarding school:)
    altfel…faceti teme cu copii pana la 10 seara si plangeti-va de curricula si de faptul ca a disparut civismul si etica si ..etc….pana la urma e alegerea fiecaruia ce face cu plodu’ si nu e responsabilitatea statului.

    • Era cat pe-aci sa cred ca-i un articol bun, pana am vazut ca salvarea, „gura de aer proaspat” vine din mediu virtual. Imaginati-va ziua in care va cadea global internetul. Cateva miliarde de handicapati nu vor sti ce sa faca si cum sa-si continue viata. Sa vedeti atunci cultura institutionala. Extinctia speciei umane sau revenirea omenirii la la omenie asta-i dilema…

    • Sunt destule scoli private – unele de renume si cu taxe mari de tot – unde nu se face nici cat la o scoala de sat izolata.

      Eu nu as recomanda invatamant privat doar pentru ca e … privat.

      Sunt scoli private catastrofale la fel cum sunt si scoli de stat catastrofale.

      Cine merge pe iluzia scoala privata = scoala eficienta are toate sansale sa o dea foarte serios in bara – sa ramana cum se spune si neinvatat si cu banii dati.

      Dupa cum nu exista nici invatamant alternativ bun pentru ca e … alternativ.

      Altfel spus, din pacate nu exita Mos Craciun in invatamant.

  29. scoala oferea o siguranta inainte, pentru ca si folosea la ceva!

    In ziua de astazi, o facultate inseamna doar piedere de timp, pentru ca-ti pierzi trei sau patru ani din viata, fara sa fi invatat ceva. O teorie predata de niste oameni rupti de realitate, o teorie care nu foloseste la nimic in viata in reala. In timp ce unii stau trei ani in facultate si uita si cum se scrie corect romaneste, pentru ca-si descarca de pe internet cursurile, altii muncesc si capata experienta.

  30. Stimata doamna Oana Moraru,

    Sunt de 7 ani in scoala nr 10 Maria Rosetti („cazul Blandu”) cu 2 copii si pot sa va spun ca exista 2 tipuri de parinti: unii care nu sunt de acord cu multe lucruri, dar nu indraznesc sa spuna pentru ca le este teama ca profesorii se vor razbuna pe copiii lor, si chiar se razbuna, iar altii care o „mangaie” pe „doamna”, asta ca sa ma exprim politicos, avand interese ca odraslele lor sa obtina note bune si nu numai. Eu nu fac parte din nicio categorie si de aceea multi parinti mi-au spus ca daca nu-mi convine sa plec din scoala sau ca persoana de mai sus, sa-mi educ singura copiii.
    Domnul sau doamna de mai sus spune ca nu exista un parteneriat intre scoala si parinti. Este adevarat, dar de ce? Pentru ca nu avem interese comune. Noi, parintii dorim sa ne educam copiii cat mai bine, iar profesorii au interese materiale ( vanzare de auxiliare, „club de lectura” in parteneriat cu diverse edituri prin care se vand carti parintilor, concursuri scolare 20 lei/copil, etc.) si predau dupa aceleasi metode vechi si pictisitoare pentru tanara generatie din era informatiei. Desi in programele scolare mai scrie ca invatamantul nu trebuie sa fie bazat pe informatie, ci pe intelegere, profesorii predau in acelasi stil. Multi copii din generatia tanara citesc un text si nu inteleg ce citesc sau mesajul textului respectiv. Mie, acest lucru mi se pare ingrijorator. Acest lucru se datoreaza profesorului, si nu parintelui, sau lipsei de implicare a acestuia in procesul de educatie. In legatura cu ceea ce a spus domnul sau doamna de mai sus, n-am inteles cu ce trebuie noi, parintii, sa „ajutam” scoala.
    Ca si dvs, nici eu nu cred in finantarea suplimentara a scolii romanesti. Noi, parintii am finantat destul scoala prin fondul clasei si fondul scolii. Stiti ce mi s-a raspuns mie, cand am intrebat anul trecut pe ce s-au cheltuit banii din fondul scolii? Mi s-a raspuns ca scoala nu a strans niciun fond si sa intreb asociatia de parinti, iar asociatia de parinti a raspuns ca nu a strans fonduri banesti. Adica, noi parintii care am platit 40 lei /semestru, fara sa primim chitanta, am fost niste idioti.

    Am o problema cu noul regulament scolar (ordin 5115/2014).
    Pe baza acestui regulament, fiecare scoala si-a creat propriul regulament scolar, numai ca la scoala nr.10 Maria Rosetti acest regulament este mult mai restrictiv si plin de sanctiuni pentru copii, decat cel propus de MEN. Si o sa va dau cateva exemple :
    1)Folosirea telefoanelor mobile este interzisa (chiar daca au voie cu telefonul la scoala nu au voie sa-l tina deschis, nici macar pe timpul pauzelor si nu se accepta nici macar modul silentios sau vibratii) , desi regulamentul propus de MEN este mai putin restrictiv si anume interzice folosirea telefoanelor in timpul orelor de curs, examenelor, concursurilor, etc. Sanctiunea pentru acasta „fapta” este mai intai o observatie, apoi, un avertisment, iar la a treia abatere se scade nota la purtare la 7 si bineinteles confiscarea telefonului. Regulamentul propus de MEN nu contine acest tip de sanctiune. Intrebarea care se pune este: se tem oare cadrele didactice de un nou „caz Blandu” ?
    2) Intarzierea repetata (mai mult de 3 ori/semestru), lipsa cartelei de legitimare (mai mult de 2 ori), lipsa carnetului de note (nu se precizeaza numarul de abateri) sunt „fapte” care se sanctioneaza in mod similar ca la punctul anterior, si anume observatie, avertisment si scaderea notei la purtare.
    3) Sanctiunile apar si la parinti, (nici macar noi n-am scapat) in cazul in care nu respecta acest nou regulament.
    Aceste lucruri mi se par abuzuri si eu cred ca s-au depasit prevederile regulamentului scolar propus de MEN si de aceea va rog sa scrieti un articol referitor la acest subiect. (va pot trimite regulamentul scolii in format electronic)

    In legatura cu apelul dvs. „Parinti, treziti-va! ” nu cred ca avem sanse, dar merita sa incercam.

    http://omul-revoltat.blogspot.ro

    • Am citit comentariul dumneavoastra. Aveti dreptate in multe lucruri. Da, abordarea este gresita. V-as ruga sa cititi ce i-am raspuns doamnei profesoare la care faceati referire. Va multumesc.

    • Acel regulament trebuia aprobat numai dupa punerea in discutie la nivelul asociatiei de parinti. Regulamentul nu e doar al scolii.

      Iar acolo unde sunt multe pedepse, este de asteptat ca si eficeinta invatarii sa fie scazuta.

      Sigur ca trebuie sa existe sanctiuni, dar depasirea unui nivel rezonabil indica incompetanta didactica.

      Cadrele didactice nu se pot impune in fata elevilor prin ceea ce stiu si prin metodele aplicate si atunci compenseaza aceasta lipsa de prestanta prin pedepse exagerate.

  31. Cred ca preocuparea principala a multor parinti este dezvoltarea abilitatilor necesare pentru piata muncii. Pana la urma cam asta face scoala peste tot chiar daca in unele parti pregatirea pentru integrarea sociala e mai buna decat la noi.

    Deci intrebarea care se pune este cum va arata climatul economic pentru care scoala pregateste acum copiii si anume cel de peste 10, 20 de ani ?

    Cred ca tehnologia nu va da inapoi. Lumea continua sa fie din ce in ce mai dependenta de tehnologie si in consecinta de informatie. Societatea se stratifica dupa criterii tehnologice. Pe masura ce masinile preiau multe din sarcinile pe care le fac oamenii incep sa se contureze noile paturi ale societatii: proprietarii de masini si infrastructura IT, muncitorul informational care lucreaza la automatizarea continua a sarcinilor IT.

    Cei mai multi oameni ai erei informationale au o singura proprietate si anume informatia. Asta ramane moneda de schimb in lumea in care traim. Creativiatea e in continuare un factor important si ea nu va fi strict legata de informatie atingand si alte arii ale vietii.

    Deci cred ca intrebarea la care trebuie sa raspunda scoala este care e informatia necesara si utila in urmatorii 10, 20 de ani ? Cum o identificam, cum o facem disponibila copiilor ?

    Ori informatia per se nu are valoare, adica informatia decuplata de la experienta. Experienta continua sa fie un atribut important al posesorului de informatie, chiar daca aceasta experienta nu presupune decat lucrul cu informatia. Cu alte cuvinte informatia are valoare cand cel care o detine a fost expus la contextul informational relevant.

    Ori avansul tehnologic foarte rapid fac ca si acest context informational sa se schimbe foarte repede. Daca ciclul tehnologic are in jur de 10 ani putem considera ca acesta este si intervalul de timp in care o informatie este relevanta. Cu alte cuvinte in timp de 10 ani informatia se improspateaza aproape total iar experientele contextuale devin in multe cazuri irelevante.

    Avansul tehnologic inseamna in esenta imbunatatirea metodei prin care facem lucrurile. La 10 ani metoda s-a schimbat. Vine o metoda mai performanta si in cele mai multe cazuri mai eficienta. Metoda veche si contextul informational care a sustinut-o devin irelevante si se arunca la cos.

    Daca esti parte a unui proces tehnologic adaptat unei metode ciclul de inlocuire e de 10 ani. Acestia sunt oamenii, piesa. Distinctia intre ei si masinile pe care le servesc este cvasi-nula.

  32. Mă bucur că există întrebări legate și de soluții! Există soluții, iar un exemplu este proiectul Zburd-Educație prin coaching (www.zburd.ro), implementat de Asociația ROI. Acest proiect pune accent pe lucrul în echipă profesori-elevi-părinți și pe crearea unei comunități în cadrul școlii. Astfel, școala nu este o instituție rigidă unde copiii TREBUIE să învețe noțiuni fără legătură cu realitatea, ci devine un organism viu, care evoluează și învață, la rândul ei. Părinții au rolul lor, dar în egală măsură au un rol important profesorii și elevii. În majoritatea cazurilor, părinții nu sunt lângă copii să-i răsfețe, să le plătească meditații etc. De multe ori, acești părinți nu au bani să-și trimită copiii la școală sau pleacă în străinătate să muncească. Asta înseamnă că unii părinți, care au disponibilitatea de a se implica, să o facă și în numele celorlalți. Și să învețe împreună cu copiii lor despre lumea lor și lumea pe care vor să o creeze și în care s-ar putea să trăim și noi, adulții de azi, nu? Dacă-i ascultăm pe copii, dacă-i încurajăm să vorbească, vom afla că avem multe de învățat de la ei. Vom afla că le place să lucreze pe proiecte, interdisciplinar, că le place să se implice în comunitate, prin voluntariat, că apreciază când sunt tratați cu respect, ca niște ființe umane. Din păcate, nu sunt auziți de sistem, nici de Minister, sunt auziți doar de o mică parte dintre profesori, acei dascăli care se implică și cărora le pasă. Noi vrem să ne implicăm în a crea o rețea/comunitate de sprijin pentru acești profesori. Dacă vreți să vă implicați, ca părinți, experți, parteneri etc., vă rog să ne sprijiniți. Cum? Puteți completa și da mai departe persoanelor interesate de educație acest formular până la 15 martie 2015: multumesc! https://docs.google.com/…/19…/viewform

  33. Ca roman care traiesc in afara tarii pot da mici idei.
    Invatamantul alaturi de sanatate TREBUIE SA FIE PRIMORDIALE intr-o tara ca Romania. Romania trebuie sa-si gaseasca destinul si directia, arata ca o tara care nu stie incotro se indreapta si de ce. Sau stie. Pentru ca asa zice Ue sau Fmi sau alte organisme internationale. E gresit.Numai cand stii ce vrei stii de ce ai nevoie.
    Sistemul trebuie modernizat. Nu informatie cantitativa si predarea cunostintelor cu tolcerul dlor profesori! Stiu ca nu sunteti voi de vina ci cei care au gandit acest sistem. Scoala trebuie sa invete copii sa gandeasca!!! sa ia decizii!!! sa se cunoasca pe ei insisi samd, lucruri pe care nu ti le va lua nimeni.
    Ce formare de lideri? Ce formare de profesionisti? Mai degraba teoreticieni.
    Mircea Vulcanescu cerea profesorilor sa creasca OAMENI, pentru ca societatea de azi ne-a redus la un simplu cod numeric personal, la productie, profit samd.Dar cine mai scoate oameni buni, de caracter!!
    Daca am avea oameni de caracter, am avea si intelegere intre noi, societatea n-ar mai fi atat de corupta, am trai normal.
    Aici vine rolul dascalilor cat si al parintilor deopotriva!
    Adunati-va si faceti ceva in sensul asta daca vreti schimbare, iar de nu, va va manca mizeria unei societati abjecte!
    Schimbarea vine prin educatie! Care vine in primul rand din familie, apoi scoala.
    Daca se vor aduna un numar mare, vor fi nevoiti sa va asculte. Actionati pentru ca nu aveti ce pierde decat viitorul tarii si al copiilor nostri!

  34. Am citit articolul si comentariile dupa o sedinta cu parintii. De vreo 4 ore, sedinta. Jumatate din timp am acordat-o hartoagelor pe care un prof. pt. inv. pr. trebuie sa le obtina semnate de catre parinti ca ,,urmarke a noului regulament, a situatiei cu orele de Religie, a celei cu optionalul pt. anul sc. 2015/2016, cu acordul parintelui pt. excursie. Cateva pag. fata-verso pe care unii parinti le-au completat, dar nu le-au semnat, le-au semnat ei, dar nu si elevul. Altele cu care mama e de acord,dar nu si tata, iar copilul are si el parerea lui. Maine eu voi da nr. de inregistrare fiecarei pagini×31. Explic parintilor situatia absurda cu ora de Religie si faptul ca in Romania care nu mai are nicio valoare pe frontispiciu, ar fi bine sa avem o ora pe sapt. in care acesti copii sa stie si ce e binele, ce e generozitatea, ce e demnitatea etc. Unii dintre parinti cred ca e mai bine ca acel elev sa doarma in plus dimineata. Nu au venit cu un echivalent pt. ora ce se vrea scoasa, nu doresc neaparat sa mearga la biblioteca scolii, dar ar putea dormi… Somnul natiunii… Pe de alta parte copilul, care isi trezeste el parintele, nu intelege cum brusc, in mijlocul anului scolar, ar trebui sa-si schimbe orarul. Ii rog pe parinti sa-si tina acasa copiii cu pediculoza pt. ca aceasta situatie se prelungeste din 5 ianuarie, pt. ca e contagioasa, iar parintii se uita la mine si se mira… Cei care „s -au contaminat” acuza, cei pe care eu ii stiu si mi-as fi dorit sa vina cu un aviz, ma ignora, se fac ca ploua, iar ceilalti asista la discutie. Cum aceasta se prelungeste… dlor se uita la ceasul de pe perete si-mi spun ca ar trebui sa terminam ca se grabesc sau se arata exasperati de subiect. De doua luni numai in 2015 am trait intr-un cosmar kafkian in care am ajuns sa fiu reclamata la toate directiile posibile de sanatate. Am dat si eu si cabinetul si directiunea declaratii in fata tuturor inspectorilor. Am fost rechemata de acasa sa le rescriu pt. ca erau redactate cu negru. Mi s-a cerut de catre parintii care au fost depistati aproape la fiecare control medical cu aceasta probl. sa le eliberez o adeverinta cum fiica n-ar fi avut niciodata paduchi. Ceilalti parinti mi-au aparut in clasa somandu-ma sa-i scot de la ora pe cei 8 din 10, cati aveau musafiri. Parintii cu problema au avut timp sa ma/ne reclame peste tot, dar mai putin sa-si despaducheze copilul. Am terminat cu greu si cu multe impotriviri, poticneli, opozitii hartogaria. Am trecut la problemele legate de invatatura si disciplina. Nimanui nu-i vine sa creada ca fiul/ fiica face ce face. Acasa nu se intampla. Cat timp sta copilul acasa? De la 6-7 ,cand il iau de la aafter, pana dimineata. A, nu, ca dupa after are karate, tenis, pian etc, deci de la 8,30-9 pana la 7 dimineata. Cat timp petrece copilul cu dvoastra? Aproximativ o ora noaptea pana se culca si aproximativ una dimineata. Singur la parinti. Pe cine sa mai injure, pe cine sa mai bata, de cine sa mai rada? „Mie mi-a spus ca facut Bine la scoala.” Dar mesajele mele le-ati citit? Doamnele inclina capul, n-au timp, au probleme de diverse… Le explic parintilor ca lupta acerba pt. a fi primul e neproductiva, parintii sustin contrariul. Le mai spun ca e bine sa le ceara parerea copiilor privind extrascolarele care se fac pt. ca le face si cutare, lasa ca nu se stie etc., fara a avea legatura si cu ce vor, pot si le place micilor. Le sugerez ca e mai bine sa foloseasca timpul pe care copiii il pierd pt. ceea ce acestora le face placere, pt. ce au inclinatie si aptitudini. „N-aveti copii, nu stiti ce vorbiti. Le cer sa citeasca, am pastrat pt. a le face o surpriza, o munca independenta a copiilor, de astazi, si sa le acorde o nota conform criteriilor explicate. Raman fara replica si se lasa o tacere… Lunga… Rece…Maine ma duc la ore, am de centralizat situatia la Religie, de predat Contractele, daca le voi primi pe toate, caci azi nu le-am putut strange pe toate. Am planificarea la zi, toate documentele pt. ca de cand sunt in aceasta sc. anual am avut inspectii la clasa, fie curenta, fie brigada, fie ministeriala, fie ale mele de grad, fie lectii deschise pe scoala, fie pe sector, fie lectii in parteneriate nationale si internationale, semnez condica… Am toate gradele,
    un doctorat muncit pe bune, 40 de ani, deschidere pt. tot ce inseamna tutoriale, ba mai mult, sunt la curent cu ce se intampla nou in invatamant in cele mai importante sisteme din lume. Am oferit totul elevilor mei si voi continua s-o fac, chiar daca nu primesc nici atentia si nici raspunsurile dorite din partea Secretariatului si a Directiunii scolii, a inspectorilor, a parintilor… iar in ultimul timp nici din partea elevilor. Ma lupt de 11 ani sa mi se recunoasca vechimea in in inv., cei trei ani de intrerupere pt. a-mi termina facultatea nu sunt considerati, iar salariul meu a fost intotdeauna cu o treapta de incadrare sub. Am deschis in noi. 2014 o actiune in instanta, am primit un termen pe 8 apr. 2015, cand, de fapt, trebuie sa mai prezint niste dovezi, altele decat copia dupa CM si adeverintele doveditoare. Oricum, si daca voi castiga, banii pierduti nu-i voi primi… Poate pe ultimii 3 ani… Predau, as vrea sa deschid un blog in care sa scriu aproape zilnic despre ceea traiesc in scoala, ati avea ce citi si v-ati minuna, ma tot gandesc cum sa trex peste toate, sa nu ma mai consum daca fiul unei mari familii de medici din Romania, intr-o criza ma face”prostituata”, iar, la o sapt., la sfatul parintilor, Preotu babil, imi spune intr-o pauza ca vrut sa ma faca proasta, dar a nimerit… Activez intr-o sc. cu pretentii, de stat, considerata f buna. As putea continua… Mai doriti? Imi permit doar, e parerea mea, sa spun ca daca fiecare ne-am face treaba, aceea care trebuie, de la spalat vase pana la a conduce o tara, corect, lucrurile ar arata mai bine. Cercul vicios in care doar ne plangem de toti ceilalti factori implicati in procesul educativ, e o lamentatie veche. Da, recunosc, m-as simti apreciata, recompensata si stimulata, daca as primi un salariu in functie de performantele mele si ale elevilor pe care-i mosesc. Credeti ca se va intampla? Cu rigurozitate? As vrea sa pot sa-mi permit biletele la teatru, sa nu cumpar vouchere, sa stau la opera nu la ultimul balcon pe colt, pt. ca nu-mi permit, daca doresc sa vad mai multe spectacole, bilete in sala. As vrea sa ma imbrac mai bine, sa fiu o „doamna”, in ochii elevilor mei care nu au incaltari de la Obor. Oare cat voi primi pt. elevii cu care lucrez in plus, caci efectivul cls. depaseste pe cel din lege? Am discutat de nenumarate ori cu prieteni avocati pentru a face demersuri legate de o lege a cadrelor didactice care sa se simta aparate de parinti si elevi violenti, de sarcinile birocratiei si hartogariei romanesti pe care un profesor le executa pt. ca secretariatul face salarii, de amenintarile directorului cu taierea sporului de dirigentie de 10%, de … cate si mai cate… Va multumesc celor care ati avut rabdarea sa cititi si celor care, indiferent de cate articole se scriu, (cum se scriu), va faceti treaba. Hqi sa vb mai putin si sa folosim internetul pt o Revolutie in educatie. Mai multe creiere pot!

    • Sigur, sunt de completetat tot felul de formualre. Fara asta nu se poate insa. Exista internet, exista email. In fond, cadrele didactice nu au obligativitatea lamuririi, ci a informarii parintilor.

      Sub aspect organizatoric, directorul Dvs. ar face bine sa demisioneze, pentru ca nu cu amenintari se conduce o scoala, ci cu indrumare!!! Poate cu tact si rabdare, ii mai explicate omului ca nu este arendas, ci un om de la care se asteapta cunoastere, coordonare, indurmare si control….

      Cat priveste parerea parintilor fata de activitatea in scoala a odraslelor, asta nu se poate discuta in 2 ore de sedinta cara urmeaza altor 2 ore de sedinta.

      In fapt, ar fi trebuit sa fie o activitate mult mai efervescenta de colaborare intre socala si parinti, inclusive cu ocazia activitatilor extracurriculare. Alea nu sunt (doar) pentru invatare, sunt si pentru colaborare intre cadrele didactice, parinti si copiii.

      Cadrele didactice din socala pot organiza diverse cercuri sau alte asemenea, bune ocazii si pentru a chema parintii la discutii informale.

      Asa, cu continua opozitie intre scoala si familie pierde toata lumea. Si, in primul rand copilul.

    • De acord cu Dvs. dar n-am inteles o faza: „teoretic” ar trebui sa fiti NEUTRA in privinta predarii religiei (adica nici pro, nici contra). CARE era treaba Dvs. sa faceti subtil si mai putin subtil propaganda pentru predarea religiei?
      ??

    • Pareri:

      1. deschideti-va un blog, este mai bun decat un cont de FB – insa Dvs. decideti
      2. puteti iesi din invatamantul de stat – exista viata si in afara acestuia.
      Exista invatamant privat sau alte meserii care va pot valorifica experienta si va pot aduce aceleasi recompese materiale si nu numai…
      3. cred ca viata Dvs. personala merita de un pic de atentie – un copil este un dar de mare pret in viata unei femei – nu este prea tarziu pentru 1-2… Dvs. decideti insa!

    • Doamna, am copii in invatamantul primar si nu am stat niciodata 4 ore la o sedinta. Nu va suparati, dar daca dumneavoastra vi se pare uman ca dupa 9-10 ore la servici, sa mai stai 4 ore la sedinta cu parintii, in care sa se trateze 1000 de subiecte disparate…
      Ce v-as sugera eu ar fi sa folositi mail-ul mai des in comunicarea cu parintii, sa le trimiteti in avans documentele (asa le vor citi toti inainte si vor veni cu ele gata semnate), sau daca nu reusiti sa imbunatatiti comunicarea, incercati sa faceti sedinte mai dese dar mai scurte si cu o organizare mai buna. Nu poti discuta despre paduchi, religie, teme, program de after toate intr-un mare amalgam din care nu intelege nimeni nimic. Ca un exemplu, la noi la clasa problema religiei s-a transat in 5 minute, nu inteleg de ce trebuiesc discutii interminabile pe aceasta tema.

  35. Planificarea calendaristica te ajuta la organizarea materiei. Programa scolara are si ea un rol asemanator, dar nu e biblia profesorului, si in nici un caz nu te indruma cum sa predai. Avem o programa comuna pe specializari, stim ce presupune , dar adevaratul rol al profesorului este acela de a preda acele teme din programa astfel incat elevii sa fie atrasi si sa participe activi. De asemenea, profesorul mai are un rol deosebit in procesul de educatie, si anume acela de a ii ajuta pe elevi sa invete mai usor, sa le arate mijloace prin care ei sa poata asimila informatiile de baza fara a li se parea acest lucru o corvoada. Metodica iti ofera idei, solutii la anumite neclaritati, dar nu este totul, daca profesorul in cauza nu vine cu propriile pareri, cu un strop de imaginatie, oricat de mult ai respecta sfaturile metodistilor, nu vei deveni niciodata un bun indrumator. De fapt, cele mai reusite ore sunt cele unde , desi poate la inceputul lectiei ti-ai propus sa faci lucrurile intr un anumit fel, observi anumite indicii din partea elevilor ca ceva trebuie modificat chiar in acel moment. Acelea sunt ore memorabile cu adevarat. Nu stiu in ce masura se poate aplica aceasta metoda in cadrul stiintelor exacte, dar cu singuranta la materiile de uman e realizabil. Sunt profesor si mama, si , ca si dvs. am multe nemultumiri vis-a-vis de sistemul de educatie, insa vazand si auzind multe in acest mediu intelectual, pot trage concluzia ca buba vine clar de sus de tot: asa zisele reforme care nu au facut altceva decat sa destabilizeze si farama de bine care exista in invatamant, implicarea politicului in educatie (oameni care nu au nici o treaba cu psihologia copilului si cu managementul scolar se afla in functii de directori), lucru care evident a influentat negativ sistemul in sine, si o face si in prezent la fel de pregnant. Si oricat de moderni am vrea noi sa fim, nu putem sa ignoram faptul ca trebuie sa existe o disciplina in institutiile de invatamant, elevul trebuie sa stie ca respectul fata de scoala ca entitate, precum si fata de cadrele care il formeaza pentru viitor sunt lucruri esentiale pentru ca lui sa ii fie bine. Am avut ocazia sa vad un director de scoala care fuma pe holuri cu elevii, profesori care afisau un comportament imoral fata de elevii lor, si multe alte lucruri care te ingrozesc, sau par inventate. Dar…..sunt reale. Si cel mai trist lucru este acela ca cei care si-au propus sa distruga educatia, au reusit: tinerii, chiar si cei cu multiple capacitati intelectuale sunt cad prada dezinteresului fata de cultura, cand vad toate aceste lucruri!!

  36. Stimata doamna, sunteti fondator si manager al unei scoli private, prin urmare:

    1. Concediati profesorii de istorie si geografie (ca angajator, nu ma intereseaza cunostintele predate de catre acestia).

    2. Concediati profesorul de religie (din acelasi motiv).

    3. Restrangeti orele de limba si literatura romana (ma intereseaza strict ca absolventul sa vorbeasca si sa scrie corect, nu ma intereseaza sa identifice un „adverb conlocutiv vexativ folosit ca atribut parohial” – dar chiar deloc!

    4. Adaugati ore de informatica, matematica, fizica si chimie.

    5. Introduceti ore de etica, management (la clasele superioare) si limbi straine „cat incape”.

    Promit sincer sa va angajez absolventii (in masura posibilitatilor, desigur). Iar pe post de P.S.: nu ma intereseaza daca absolventul stie intre ce ani a domnit Misu Caftangiu’ sau Fane Babanu, si nici daca-l poate analiza pe Eminescu pe doispce pagini. Pentru mine este – si va ramane – inutil!

    • Degeaba o sa va suparati pe mine dar dati dovada de ignoranta. Un om fara cultura si fara caracter nu e un om pe care o sa va placa sa il angajati. Scoala trebuie sa formeze si caractere nu numai cunostinte tehnice. De altfel sa stiti ca majoritatea angajatorilor considera caracterul si atitudinea intr-o masura mai importanta decat cunostintele. Cine are capacitatea poate invata si la locul de munca insa cine nu poate degeaba…

      Dar nu ma credeti pe mine, credeti-l pe Henry Ford, un mare antreprenor cel putin: „Oricine se opreste din invatat este batran, chiar si la 28 de ani. Oricine continua sa invete ramane tanar. Cel mai mare lucru in viata este sa iti mentii mintea tanara. „

      • Domnule Augustin, asa ignorant cum sunt eu sunt cel care angajeaza si plateste salariile… si taxele aferente, desigur!
        Si dupa cum spuneam, nu ma intereseaza cunostintele de istorie si geografie ale angajatului!
        Problema este ca majoritatea angajatorilor sunt la fel de „ignoranti” ca si mine (ca veni vorba, am un MScA la Ecole Polytechnique de Montreal si un MBA la McGill University), dar tot nu ma intereseaza cand a domnit Stefan cel Mare. Daca pe dumneavoastra va preocupa sunteti, desigur, liber sa angajati pe cine doriti… asta desigur, daca nu cumva sunteti bugetar. ;)

          • Nu, n-am nevoie de roboti ci de oameni care sa gandeasca, nu sa retina. De oameni carora sa nu le fie teama sa spuna „nu stiu, dar stiu unde sa caut”. De oameni cu care, in rarele minute de relaxare, sa pot vorbi cu subiect si predicat despre etica (a nu se confunda cu morala), despre legitimitate (a nu se confunda cu legislatia) si despre arta (a nu se confunda cu „avangarda”).
            Am colaboratori cu biblioteci de mii de carti, altii cu „discoteci” de mii de viniluri si altii colectionari (eruditi) in diverse domenii, de la ceasuri, opere de arta si pana la arme albe de epoca. Promit sa-i rog sa-mi spuna daca stiu cate domnii a avut Stefan cel Mare, si intre ce ani: presupun ca raspunsul lor va fi ca habar n-au si nici nu le pasa!

            • Confunzi valoarea formativa istoriei (in exemplul dat) cu valoarea de informare a istoriei.

              Gandirea unui om se foremaza ca rezultat al mai multor procese de cunaostere, mintea omului nu e un „creier electronic”.

              Un om care nu a trecut prin istorie, geografie etc. nu va putea sa faca fata unor sarcini mai complicate profesionale, nu va reusi sa aiba o viata personala implinita samd.

              Desigur, a cunoaste istorie inseamna a intelege fenomenul istoric, asta nu inseamna ca trebuie sa stii date calendaristice. Dupa cum si invers e valabil, adica faptul ca stii date calendaristice la greu nu inseamna ca stii istorie.

              Vorbim aici despre felxibilitate, analogie, creativitate. Astea nu apar daca esti toba de calcul integral si dierentiale ci doar daca ai avut de a face cu cunoasterea in multiple forme – inclusive istorie , geografie, morala, filosofie etc.

              Multe lucruri fac un om, iar cunoasterea perfecta a unui domeniu professional este doar unul dintre aceste lucruri.

  37. imi place articolul dv.in mare parte aveti perfeca dreptate , ed. in scoli se reduce la multe hartoage facute de dascali multe copiate de pe net doar ca sa dai bine la dosar nu se cauta solutii viabile iar daca ai ideii nu le poti aplica fiind ingradit de legi prost facute, programe nerealiste, lipsa de materiale etc.Dupa parerea mea inv. romanesc este profund bolnav fara speranta de insanatosire.

  38. Cred ca sunt doua abordari din punct de vedere educational. Si anume: cel al pietei ca un factor extern si cel al pietei ca fiind formata din noi oamenii.

    Piata externa este supusa schimbarii, competitiei. Criteriile de a performa in aceasta piata sunt eficienta, raportul bun calitate/pret. Piata externa nu este interesata de oameni ci de bagajul lor informational, de eficienta lor intr-un context dat si de produsul finit.

    Piata formata din noi oamenii, chiar daca, la fel ca si piata externa este greu definibila si destul de vaga are totusi potentialul unui grup reprezentativ de oameni: parintii viitoarelor generatii care vor forma aceasta piata.

    E drept ca nu putem canaliza dorintele copiilor spre anumite tipuri de produse intotdeauna si nu le putem defini profilul de consum dar cu siguranta il putem influenta. Putem sa ne gandim ce vrem sa ne ofere piata de maine si sa-i invatam si pe copiii nostri sa gandeasca la fel. Vrem mai multe electronice, case mai mari, haine mai fistichii, roboti, automatizare, calatorii in spatiu ? Ce nevoi avem ca sa fim noi si ei ca oameni fericiti ? Ce trebuie ei sa invete sa fie ca sa creeze lumea pe care o doresc ?

    Vrem sa avem doar o piata de produse sau oameni care sa faca aceste produse ?

  39. Ma lovesc zilnic de implicarea parintilor in activitatile scolare si in educarea si invatarea unei clase intregi de copii, ba chiar si a invatatoarei! Asa ca, multumesc, nu-mi trebuie! Parintii sa se implice in educatia mai buna a propriilor copii. Asa vom avea si profesori mai buni si comunicare cu scoala la fel, mai buna. Restul, vine in timp, mult timp, legislatie coerenta si vizionara si, sigur, finantare mai buna!

  40. Mult mai interesant decât articolul acesta este comentariul (articol în toată regula) al doamnei profesoare Anda. Sper să vă faceți acel blog doamnă profesoară. Felicitări pentru cum gândiți și vă tratați elevii.

  41. Daca exista diferente intre asteptarile parintilor, profesorilor si statului inseamna ca exista o MARE LIPSA DE COMUNICARE.
    Alta problema: lipsa totala de continuitate. Vine un ministru schimba cartile, materialele, etc. Consecinta? O debusolare totala.
    Avem si modele de angajament si implicare: parintii care sunt deacord cu ora de religie au format Asociatii ale parintilor pentru ora de religie si s-au luptat pentru dreptul lor. Daca sistemul e rau, v-am mai zis-o, puneti mana si adunati-va si impingeti-l voi de la spate. Sau asteptati frumos sa vina schimbarea la dvs.
    Daca nu vine Mahomed la munte vine muntele la Mahomed!
    Nu acceptati ceea ce nu credeti ca meritati. Si altii va vor imita, cei de sus va trebui sa va asculte.
    Am prieteni din zona Moldovei care se plangeau ca la restaurante mancarea era veche si proasta,mai o si plateau, dar nu faceau nimic in sensul asta. Pai ati auzit de Protectia Consumatorilor? Ca nu se intampla oricum nimic. Pai ai incercat? Pai nu ca oricum… aia is mana-n mana. Tot felul de prejudecati care NU SUNT VERIFICATE.
    Exista o mare prejudecata in Ro. CA NU AI CE FACE, CA ASA MERGE TREABA, ADA E SISTEMUL, ESTI NEPUTINCIOS ETC.
    Fortati sistemul atunci! Suntem prea comozi sa ne luptam cu el dar schimbarea a venit totdeauna de la oameni care au riscat, au impins lucrurile.

  42. Părinţi, treziţi-vă! Şcoala publică binefăcătoare e un vis. Treziţi-vă!

    Şi aflaţi că „şcolile-pilot, homeschooling-ul, şcolile „in the cloud”, asocierile spontane de oameni creativi , abordare interdisciplinară, parteneriate la distanţă cu şcoli tehnologice, muzee interactive, simulatoare experimentale” sunt utopie pură in România. Şi educaţia alternativă e tot un vis. Treziţi-vă şi din visul ăsta. Alternativii fac puşcărie in România. Visul libertăţii este pedepsit penal, iar infractorii de pe tărâmul libertăţii sunt supuşi oprobriului public, distruşi de autorităţi şi de presa obedientă.

    Realitatea este una concentraţionară in care profesorii sunt gardieni şi, o parte consistentă din ei, torţionari, iar copiii deţinuţi-sclavi pe plantaţia statului. Ideologia călăuzitoare este umanismul fals şi păgubos tradus in materiile introduse cu forţa in minţile elevilor captivi. Materiile ideologizante sunt limba şi literatura română, istoria, religia. Un volum fantastic de informaţii inutile şi toxice este cuprins in aceste redutabile instrumente ale modelării caracteriale. Nu ştiţi cum aţi ajuns fatalişti, patetici, docili, creduli, corupţi, complexaţi şi frustraţi sexual, mustind de agresivitate interioară, incapabili să o orientaţi vreodată civic, visînd la răscoală şi măcel in timp ce zapaţi intre şourile mizerabile ale televiziunilor? Păi uitaţi-vă cu atenţie la copchii voştri, scrutaţi procesul indoctrinării la care copilul dumneavoastră este supus, studiaţi ce le intră in cap şi ce le rămâne ascuns, gândiţi-vă acum, cu mintea de adult, la ce v-a folosit memorarea comentariilor stufoase şi ce a rămas in voi din Mioriţa sau din Meşterul Manole, din Vlad Ţepeş şi Sergiu Nicolaescu, precum şi din alte ‘valori’ trântite pe frontispiciu de torţionarii copilăriei voastre.

    Unii dintre ei, dintre cei mai zeloşi slujitori ai statului socialist, se luptă pentru postul de gardian-şef, recte diriginte. Pentru un leu in plus aceştia extind domeniul bătăliei ideologice asupra părinţilor. Neafiliaţii, independenţii, dizidenţii sunt expuşi presiunilor şi şantajului in şedinţele de tortură colectivă pe care dirigintele le organizează regulamentar. Acolo, in şedinţe, micii dictatori frustraţi, pot in sfârşit să-şi dea măsura propriei valori şi să transforme catedra in frontispiciu. Părinţii, aşezaţi cuminţi in bănci, sunt transformaţi in minorii captivi de altădată, in spectatori docili obligaţi să inghită discursurile moralizatoare ale supremilor. Dirigintele instigă şi manipulează, împarte clasa in obedienţi salutari ai ordinii de stat, trimite îndărătnicii la colţ, transmite sarcini şi directive, ia la rost neascultătorii şi obraznicii care nu-şi îndeplinesc norma de ore petrecute cu copilul acasă, ba mai şi fac declaraţii in spiritul unei fronde turbate [de pildă unii pretind că pot hotărî pentru copilul lor un somn mai lung…’câtă nesimţire şi iresponsabilitate!’].

    Ieri educaţia de tip tortură ideologică era naţional-socialist-atee, astăzi este naţional-socialist-ortodoxă. Gardienii-şefi fac propagandă religioasă la ore şi in şedinţele cu părinţii şi se vaită că nu-s plătiţi in plus pentru orele suplimentare pierdute in munca de convingere. Ce nu ştiu ei -pentru că sunt prea mediocri ca să fie in stare să compare şi calculeze- e că statul îi consideră cea mai joasă categorie de propagandişti, cea mai nepricepută, mediocră, subcalificată, obedientă breaslă de funcţionari şi, ca atare, cea mai prost plătită. Că asta este situaţiunea pregătirii profesionale a gardienilor rezultă din rebeliunea tacită ce a cuprins societatea rumânească, in special partea ei cea jună. 3 milioane de tineri au părăsit ţara pentru că nu mai erau dispuşi să accepte jugul statului socialist român şi au preferat un alt jug, mai puţin strâns, al altor state, tot socialiste. Educaţia patriotică a dat chix. Tinerii şi-au părăsit stăpânii de odinioară şi fug mâncând pământul când aud de înrolare. Noroc cu presa „liberă” care iată aţâţă de zor spectrul războiului, că altfel ar fi dispărut definitiv sentimentul naţional care pasămite ne-ar ţine laolaltă.

    Că puşcăriile pentru minori sunt un dezastru la care gardienii au participat din plin reiese şi din situaţia precară a igienei celulelor supraglomerate supranumite clase, invadate nu numai de gărgăunii superstiţiilor ortodoxe, ci şi de păduchi, râie, neologisme vexatorii şi alte lighioane provocatoare de care, evident, părinţii sunt de vină.

    Sunt de vină, iar asta necesită măsuri drastice, pentru că, diriginţii-gardieni, după ce au eşuat in tentativa de a deprinde copilul cu binele, generozitatea şi demnitatea, ei fiind monumente ale răului, meschinăriei şi slugărniciei, după au transferat bisericii sarcina educaţiei ‘morale’, incă se arată şocaţi că elevii colportează tot soiul de cuvinte bizare auzite in familiile lor de intelectuali rebeli şi că in loc de înjurături populare aceşti copii scăpaţi din mână răspândesc sămânţa revoltei lăuntrice -nu vor să participe la orele de îndoctrinare religioasă şi, culmea tupeului, au şi opinii proprii asupra chestiunii- ei bine, după ce semnele civismului au inceput să răsară, gardianul stupefiat, ba chiar speriat, cere o lege specială care să-l protejeze de răsculaţi, care să-i acorde noi atribuţii şi instrumente pentru a combate violenţa verbală şi actele subversive scrise [reclamaţii, plângeri, petiţii].

    Părinţi, treziţi-vă: doamnele care vă ghidează şi abrutizează copiii nu-s decât nişte bieţi gardieni de mâna a treia. Nu-s doamne şi domni, ci tovarăşi in activitatea lor distructivă de minţi şi destine. Nu [mai] au protecţia statului socialist, pentru că acest stat a ajuns la fundul sacului, e terminat,, falimentar, slab şi sărac. Puteţi să le persiflaţi, să le criticaţi, să le trimiteţi acasă, să le ameninţaţi cu concedierea, să le înscenaţi procese, căci nimeni nu o să sară in apărarea unor tovarăşi. Faceţi ce vreţi cu copiii voştri, numai nu-i mai lăsaţi să se sperie de tovarăşii gardieni. Nu-i mai lăsaţi pe propagandişti să vă intimideze odraslele. Şi, dacă sunteţi perspicace şi vă pasă de viitorul lor, nu-i mai obligaţi să ia note mari la materiile ce compun ideologia de stat. Să înveţe matematică, fizică, informatică, chimie, limbi străine, le vor fi utile, ajutaţi-i să se descopere, să afle ce anume le place mai mult şi la ce anume se pricep mai bine şi îndrumaţi-i voi, nu diriginţii-gardieni, către domeniile pentru care au dovedit chemare şi aptitudini. Certaţi-vă tot timpul cu gardienii in şedinţe, coalizaţi-vă impotriva lor, băgaţi frica in ei şi astfel veţi obţine o libertate clandestină pentru copiii voştri. Este un raport conflictual prin definiţie, o situaţie de care-pe-care, iar dacă voi vă lasaţi subjugaţi, cum ar putea cei mici să opună rezistenţă? Aveţi nevoie, din păcate, de aceşti gardieni, ăsta-i sistemul şi nu există deocamdată nicio posibilitate de a-l schimba, dar puteţi să vă educaţi gardienii in sensul dezideologizării lor, al domesticirii, al civilizării şi responsabilizării. Un gardian cuminte, decent, neutru dpdv moral, non-pedagog, neintruziv e tot ce puteţi spera să obţineţi.

  43. Foarte interesant tot articolul, dar ma mira ultima fraza: ” Nu cred încă în finanţarea suplimentară a şcolii româneşti. Banii s-ar duce deocamdată în găuri negre – unele ale corupţiei, altele ale mediocrităţii, dar cele mai multe ale lipsei de parteneri activi care să îi gestioneze just. ” Invatamantul de stat nu e finantat aproape deloc…Ce inseamna 2,3% din PIB, la noi, cand, in tarile civilizate e minim 10%. Cred ca nu ati mai trecut de mult printr-o scoala de stat. Finantarea e absolut necesara pentru construirea de scoli, astfel incat sa invete toti elevii dimineata, sa aiba apa curenta, mobilier, manuale si material didactic. Nu mai vorbim de salarii decente. Cred ca doamna Oana Moraru se crede…un pic deasupra celor ce predau in scolile de stat…

  44. Cred ca problemele de comunicare dintre parinti si scoala se perpetueaza din vina ambelor parti. Indemnul din articol, adresat parintilor, ar putea lasa impresia ca totul depinde doar de ei. De acord ca prin implicarea mai activa a parintilor (in sensul bun, nu pt a obtine derogari si avantaje care sa-l “ajute” pe copil), se pot schimba in bine anumite aspecte. Departe insa de a fi suficient… am impresia ca parintii si scoala se situeaza, de multe ori, in tabere adverse.

    Multi hulesc sistemul privat in ansamblu, insa lucru asta nu concide intotdeauna cu parerile celor care-l frecventeaza (eg. la noi in clasa, colegi de birou care au copiii in alte scoli private). Pe langa 2-3 materii studiate extra sau in regim intensiv si o organizare mai eficienta a timpului, o scoala privata ofera posibilitatea de a-ti spune punctul de vedere intr-o maniera mai deschisa decat se intampla (in multe cazuri) in sistemul public, incurajeaza mai mult implicarea parintilor (de exemplu, chiar astazi mama unei fetite colega de clasa cu baiatul meu a mers la scoala si le-a vorbit copiilor despre sanatate, am avut mai multe initiative similare de-a lungul timpului, copiii au fost de fiecare data extrem de receptivi).

    In ceea ce priveste programele si metodele de predare, ar fi multe de spus. Este adevarat, s-a incercat imbunatatirea programei (clasele pregatitoare – a II-a invata dupa programa noua), insa nu stiu daca a existat vreo initiativa pt pregatirea invatatorilor. Nu cred ca sugestiile metodologice incluse in programa pot suplini partea asta. Oricum, as fi curioasa sa aflu daca, inainte sa se schimbe programa, s-a stabilit o strategie pe termen (macar) mediu; ma indoiesc, dat fiind faptul ca, cel putin pana acum, s-au publicat doar anual, uneori prea tarziu pt a avea manuale la timp. Anul asta este o exceptie, s-au publicat programele pe urmatorii 2 ani (da, sunt unul dintre parinti care le studiaza pe net atunci cand apar), sa speram ca asa va fi de acum incolo.

    • Programele sunt in buna ordine. Intr-adevar, pregatirea invatatorilor lasa de multe ori de dorit.

      Care sunt cauzele?
      a) orele de pedagogie au fost tinute de oameni cu un itneres si o cunoastere precara a domeniului…
      b) nu exista o capacitate de invatare a acestora si, de multe ori, exista chair un refuz de a mai invata ceva
      c) cunostinte precare de limba engleza – in timp ce foarte multa literature de specialitate este practice exclusive in engleza

      Si mai apare si dezinteresul parintilor- obisnuiti sa vada in scoala primara un loc doar de sris-citit…

      • Pentru cei care sustin verificarea documentelor profesorului, astfel incat sa se poata controla activitatea profesorului de catre parinti, as vrea sa va spun ca aceasta idee este lipsita de orice utilitate. Lucrez in sistem si am ajuns sa urasc documentele, deoarece din cauza lor mi se intampla, dar si altor colegi, sa nu putem efectiv lucra cu elevii. Da, se intampla de multe ori sa fim solicitati sa trimitem cine stie ce evidente sau documente chiar in timpul programului cu elevii pentru ca asa cere ministerul care trimite nota la inspectorate, acestea trimit la directori, acestia la profesori si uite asa ne situam cu totii intr-un cerc birocratic care de multe ori pur si simplu blocheaza procesul educativ. Toate acele hartii care ni se cer nu au nicio utilitate in mare parte, dar ele trebuie sa existe acolo pentru a justifica o activitate facuta ~ca la carte~ asa cum prevede legea, dar legea si metodologiile si alte documente nu prevad ritmul individual de invatare si de dezvoltare socio/emotionala a elevului, nu prevad problemele de toate felurile care apar in activitatea cu copiii. Programele si planificarile sunt facute intr-un stil foarte rigid, practic nu lasa loc de manevrare a materiei astfel incat sa ajuti copilul in activitatea de invatare, sa te poti opri pe loc cu materia, sa te poti intoarce in urma daca este nevoie. Este foarte greu, chiar imposibil, sa respecti perfect aceste documente si in acelasi timp sa ai timp si sa te cobori la nivelul elevului, sa cauti solutii alternative si moderne de predare, care sa il ajute in acest proces de invatare. Prin urmare, dupa esecuri repetate de a sincroniza aceste planuri, ajungi sa iti pui problema in felul urmator: ori devii rigid si birocratic si te concentrezi pe hartiile alea astfel incat sa iesi perfect la controale si nu iti mai dai interesul pentru a ajuta elevul prin ceea ce poti tu sa ii oferi in procesul cunoasterii, pentru ca oricum `hartiile vorbesc`, ori le faci imperfect si te concentrezi mai mult pe activitatea cu elevul. Ei bine, la un control al activitatii didactice sau la o competitie pentru un post, care profesor credeti ca va fi mai laudat si avantajat? cel cu hartiile toate puse la punct. Nu va conta profesorul care foloseste metode creative de predare ,care isi implica elevii in proiecte educative, care are potential de schimbare, care aduce valoare scolii. Acesta din urma, daca nu se potriveste `sablonului` de profesor ` competent` din sistem nu are nicio sansa de a se promova si de a avansa, mai ales daca mai este si suplinitor .

        Fie, ar fi multe de spus, iar `drama` profesorului care lupta impotriva curentului o stiu doar cei care sunt in aceasta situatie. Curentul in aceasta situatie este chiar sistemul din invatamantul nostru cu toate metehnele lui de care vorbeste autoarea in articolul de mai sus. Este foarte greu sa fii diferit, sa lupti cu colegi care sunt in sistem de o viata si care parca nu reusesc sa depaseasca statutul de functionar public.

        Nu este vorba doar de vocatie, invatamantul nu inseamna doar vocatie, acesta inseamna si stiinta, tehnica, cunostinte de specialitate din domeniul pe care il predai , dar si din psihologia copilului. Multe abilitati psihopedagogice ar putea fi formate in modulele psihopedagogice, daca acestea ar fi facute asa cum trebuie, dar cu parere de rau spun ca acele module sunt pur si simplu apa de ploaie, sunt facute doar pentru a avea acel document la dosar, multi nu au ramas cu absolut nimic din el. Vina aici o au si facultatile care ofera acel modul, care si ele sunt prinse in cercul lor vicios.

        Sunt tanara in sistem si nu fac parte din cei cu note de 5 sau 6. Fac parte chiar din cei peste 8, 9, ba chiar am reusit sa ma titularizez datorita notei, dar deja sunt `obosita` de acest sistem. Este incredibil cum au reusit multi oameni sa isi creeze aici un `loc caldut` sub umbra unei titularizari si sa nu fie deranjati de nimic, sa nu ii intrebe nimeni daca stiu sa-si faca meseria. Am intalnit in acelasi timp si oameni dedicati si profesionisti in domeniul lor pentru care am tot respectul.

        Cat despre implicarea parintilor, teoretic este o idee buna, dar practic este destul de greu datorita nespecializarii parintilor in domeniul psihopedagogic si al sistemului de educatie la nivel national. Profesorii trebuie sa respecte totusi un sistem, care functioneaza defectuos e drept, dar care are niste principii de functionare specifice, exista niste planuri de invatamant, niste arii curriculare, niste metodologii care trebuie cumva puse in practica, dar intr un mod functional. O idee ar fi ca parintii sa se asocieze in asociatii sau organizatii care sa aiba in componenta sau sa fie reprezentate de specialisti din domeniul sistemului autohton de educatie, astfel incat sa poata opera sau macar genera schimbari in mentalitatea celor implicati in educatie.

        O idee despre copii, acestia complica si ei de multe ori procesul de predare-invatare prin lipsa unei educatii sociale pozitive de acasa. Sa nu uitam ca nu toti profesorii pot juca rolul unui psiholog, oricat de mult ne-ar placea asta.

        O urmaresc pe Oana Moraru de mult timp, o apreciez si simpatizez cu ideile ei, dar si ea, pentru a putea pune in practica ceea ce scrie si poate chiar pentru a se putea exprima liber, a trebuit sa iasa din sistem. Din pacate, suntem blocati aici si nu toti avem sansa de a crea o alternativa educationala acreditata sau o scoala privata.

  45. Eu m-am trezit. Mi-am educat copiii acasă si n-am mai asteptat sa se schimbe sistemul. Copiii mei n-au fost nici măcar o zi la școala – deși liceul l-au facut la distanța. Acum se pregătesc sa meargă mai departe cu studiile superioare. Rezultatul? Doi copii deja adulti, cu bun simt, maturizare adecvată, multilingvi, sociabili, pregătiți pentru viata, cu simtul umorului si al realității in același timp, cu picioarele pe pământ, dar capabili sa-si urmărească visele.
    Sunt oameni, pur si simplu, si asta e exact ce doream noi ca părinți.
    Mulți mi-au spus de-a lungul anilor ca: 1. Facem o mare greșeala, 2. Nu toată lumea își permite sa facă așa ceva, 3. N-au curajul sa se ocupe de educația propriilor copii.
    Am învățat sa nu-mi pese de comentariile de genul asta pentru ca fiecare își proiectează propriile temeri atunci când le face, temeri care nu au de-a face cu mine, in realitate.
    Ideea e ca atunci când ai un copil si ții la el, la sănătatea si mulțumirea lui, depui un efort sa ii dai o educație personalizata, încerci sa fii cu adevărat un părinte pentru el, fiindcă oricum ai fi, când iti dorești sa il îndrumi, in mod automat te transformi si tu ca sa fii un exemplu/model pentru el.
    Așa ca sunt de acord cu articolul: cine trebuie sa se trezească sunt părinții in primul rând, sa-si exercite drepturile de protest împotriva unui sistem învechit, înrăit si corupt. Copiii nu pot protesta, iar sistemul nu se va schimba singur, căci e gândit sa se reproducă pe spinarea noastră. Singurii care se pot trezi – informații pentru a se deștepta exista acum peste tot! – sunt părinții. Școala nu a fost gândita niciodată pentru a educa, ci pentru a dresa. Si aici si peste tot, sistemul de funcționare e același cu mici variațiuni, singura excepție fiind, se pare, in Finlanda.
    Cine vrea sa ofere o educație de calitate copiilor săi si sa-i ajute sa se transforme in OAMENI, nu in roboți, trebuie pur si simplu sa se implice, si eventual sa nu lase pe nimeni altcineva sa se ocupe de treaba asta.

    • Sigur, homeschooling este (sau ar trebui sa fie) o optiune. In multe tari chiar e. Nu la noi. Sau nu in mod explicit.

      Homeschooling la noi e foarte dificil tocmai pentru ca nu e institutionalizat. Adica, nu sunt reguli, nu sunt documente, metode, proceduri pentru asa ceva.

      In orice caz insa, una din functiile de baza ale statului (stii, ala pentru care platim noi impozite…) este sa asigure educatia tinerei generatii.

      Ori, sistemul de educatie al unei natiuni trebuie sa se refere la majortatea cetatenilor – din pacate majoritatea nu va apela la homeschooling din diverse motive.

      Dincolo de aceasta obsevatie -anume ca parintii trebuie sa lupte pentru un system de stat efficient, nu sa fuga de el – sunt de accord ca in present 90% din efortul educative-instructive trebuie sa provina de la familie.

      Daca un 50% ar fi rezonabil , un 90% nu prea mai e, pentru ca ma face sa imi pun intrebarea pentru ce platim impozitele? In orice caz, le platim pentruca ca elevii sa invete, nu sa se adaposteasca de ploaie in cladiri finantate de stat sub supravegherea unor pedagogi agresivi, plicitisit si profund dispretuitori ai oricarei cunoasteri.

      Pentru ca da – exista si optiunea privatizarii 100% a invatamantului. Desigur, principiul „finantarea urmeaza elevul” este de fapt o privatizare 100% de facto, tocmai de-aia cu cerbicie amanata.

      Autoarea articolului – fata de care am aceeasi observati ca si cineva de mai sus – anume ca nu pariticipa la dezbaterea articolului sau, ceea ce o face cumva necredibila- are dreptate cand face apel la parinti.

      Dar nu putem sa asteptam totul de la parinti. Nu ne putem transforma cu totii in invatatorii si profesorii propriilor copiii.

      • Da, nu ne putem transforma cu totii in invataorii si profesorii propriilor copiii.

        Interesant cum NU comunica profesorii cu parintii si viceversa – schimba doar hartii…
        Exista interese comune intre parinti si invatatori/profesori, dar neexploatate de nici una dintre parti.

        Inspectoratele isi fac legile lor si nici in cot nu le pasa de profesori sau de elevi.
        Este mult prea multa materie si intrebarea este la ce foloseste?
        Profesorii indeasa materia in capsoarele cele mici, intra/nu intra nu are importanta, face sau nu face sens – nu are importanta, lectiile au fost predate…

        Daca nu intra in capsorul elevului o excelenta oportunitate pentru profesori de a face meditatii – aici sau acolo, ca se poate…Dar nu sunt locuri si putilinta pentru toti cati ar avea nevoie de meditatii, dar sistemul merge mai departe linisiti!

        Buble-ul se sparge la examane – far too late and sorry for them…
        Scapa doar cine poate si cum poate – adicalea mai un copy/paste, mai o bomboana la dna invatatoare, mai o donatie pentru scoala…Toate sunt cu MAI…

  46. Articol extraordinar care atinge multe probleme , pe toate partile! Si aici niste comentarii fondate si frumoase, ce incantata sunt cand vad ca exista si oameni/parinti care ,nu numai ca se implica activ, dar si planifica in timp posibile bune solutii pentru invatamantul nostru „scufundat”. Dar PROBLEMA cea mai mare in tara noastra este unitatea.In toate domeniile, nu doar invatamant!Daca noi am reusi sa fim uniti , strans uniti in ceea ce spunem, apoi in ceea ce transmitem/comunicam , apoi in actiunile noastre!!! Dar poporul asta are un mare defect : nu e unit ! De frica , din cauza educatiei ” cu capul plecat” ,etc.Altfel am fi fost tare departe, cu totul si cu toate si mai ales cu educatia! La noi in familie muncim (tati si mami) in domenii in care sunt mari probleme si avand acum copii la scoala, vedem si sistemul educational … Sanatatea, transporturile , infrastructura , educatia etc . ar putea sa ajunga toate la suprafata daca oamenii ar fi uniti, ar comunica, ar fi empatici si ar actiona ca un tot unitar si pentru interesul tuturor partilor implicate intr-un proces .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Oana Moraru
Oana Moraru
Oana Moraru – fondator și manager al Școlii Helikon ( unul dintre proiectele de alternativă educațională privată – în Călărași (ciclu preșcolar, primar și gimnazial) - absolvent Liceul Pedagogic și Facultatea de Litere, București - consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar - 20 de ani experiență la catedră și parteneriate active cu școli și grădinițe în Europa

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro