La aproape o săptămână de la debutul şirului de crime de la Paris, este momentul să acceptăm că această tragedie este parte din confruntarea pe care lumea noastră este chemată să o ducă cu cei care îşi asumă, ca agendă nedisimulată, lichidarea setului nostru de valori fondator. Departe de a fi o abstracţie, acest inamic are o identitate şi o ideologie precisă, în pofida ubicuităţii pe care o expune, geografic- din Yemen şi Somalia şi până în Nigeria şi Franţa, islamismul are o coerenţă doctrinară asigurată de nucleul mesianic ce acordă legitimitate terorii şi violenţei.
De aproape un deceniu, islamismul, ca religie politică a modernităţii târzii, nu încetează să se afirme ca un reper susceptibil de a conferi unitate unei veritabile internaţionale ce ignoră graniţe şi slăbeşte, fatal, state suverane. Uriaşă şi memorabilă, manifestaţia de la Paris de duminică a expus, în egală măsură, ipocrizia pe care diplomaţia şi corectitudinea politică ne obligă să o mascăm sub fardul solidarităţii:între cei care au participat la adunarea şefilor de state şi de guverne se aflau şi cei care sprijină financiar mişcările de fanatism islamic ce constituie coloana vertebrală a terorii. Qatarul este doar unul dintre aceste state, ce rafinează o politică şi practică a dublului discurs.
Sfidând state şi naţiuni, islamismul este, asemeni religiilor politice ale veacului trecut, un proiect totalitar, ce îşi procură din lectura textelor sfinte ale religiei musulmane temeiul de justificare divin. Cu scopuri mundane şi pregătit să extermine pe cei care, musulmani fiind, i se opun, islamismul se înfăşoară în faldurile nobile ale mânturii, promiţând, prin brutalitate teocratică, sfârşitul contradicţiilor ce îi sfâşie pe credincioşi şi anunţând, escatologic, exterminarea infidelilor. Profilul acestui coşmar se suprapune peste conturul teritoriilor stăpânite de Califat în Siria şi Iraq. Ordinea de cazarmă islamică ce domneşte acolo este proiecţia ideală a unei viziuni moniste şi profetice asupra existenţei umane.
Crimele de la Paris expun acel nucleu esenţial dinspre care radiază întreg mesajul islamist- ura mobilizează pe cei care aleg să asalteze redacţii de ziare şi magazine evreieşti. Crimele de la Paris sunt, înainte de toate, crime ale urii, crime ce relevă ostilitatea implacabilă faţă de pluralismul intelectual şi confesional al Occidentului. Ceea ce islamismul detestă este ordinea societăţii ce permite nu doar critica , acidă şi iconoclastă, ci şi venerarea, liberă, a divinităţii şi exercitarea libertăţii de credinţă. Antisemitismul este parte integrantă din această teologie politică ce exploatează resentimente şi comandă asasinate. Execuţiile de la Paris sunt un manifest al acestei direcţii globale de acţiune. Un manifest pe care nu îl mai putem ignora.
Le revine comunităţilor musulmane misiunea de a iniţia acel dialog intelectual şi moral care să permită articularea unei rezistenţe interne împotriva acestui avans islamist.Este clipa ca un sindrom al “ cetăţii asediate” să fie abandonat şi, o dată cu el, mitul ce acreditează imaginea unei ofensive globale a Occidentului împotriva religiei musulmane.Acest mit şi manipularea lui acordă legitimitate jihadiştilor- musulmanii înşişi au datoria de a confrunta acest proiect totalitar în plină expansiune.
Crimele din ianuarie 2015 sunt ocazia de a enunţa acele principii şi valori nenegociabile, fără de care raţiunea noastră de a fi incetează, indiferent de gesturile simbolice pe care sunt pregătiţi să le facă politicienii.Libertatea de exprimare nu poate face obiectul limitării prin actul terorii. Legea şi constituţia nu pot fi eliminate de preceptele legii islamice- egalitatea în faţa legii înseamnă refuzul enclavizării şi al sfărâmării sensului comun al cetăţeniei. Islamismul şi pluralismul sunt ireconciliabile. Neutralitatea, concesiile laşe nu fac decât să amâne inevitabilul. Libertatea este unicul drapel pe care îl putem ridica acum, ca un semn al rezistenţei.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Felicitari pentru claritatea pozitionarii si pentru acuratetea expunerii unor principii fundamentale ale civilizatiei de tip european.
Islamismul este un cancer al islamului, iar despre acesta din urma nu voi spune ca un anume lider olandez, ca „este o forma de fascism”, dar trebuie subliniat ca fara o Reforma dupa modelul celei intamplate crestinismului acum cateva sute de ani, Islamul ofera un teren fertil terorismului islamist pentru ca are in corpul sau ideologic numeroase incompatiblitati evidente cu democratia europeana.
Ii vedem limitele islamului zis „moderat”, chiar zilele astea, cu declaratii stupefiante ale conducatorilor Turciei despre iluzia egalitatii femei-barbati care ar fi „contra-naturii” si despre „ipocrizia” unui Occident care ar fi „islamofob”. Si e o tara care vrea sa fie parte a UE, o tara considerata o „democratie”. Iar presedintele si premierul turc confera astfel legitimitate actiunilor jihadiste antieuropene.
Islamul are nevoie de Reforma si ea nu poate fi decat un rezultat al unor dezbateri si decizii interne comunitatii musulmane.
Islamismul trebuie strict interzis in Europa, sub toate formele sale, e necesar sa fie combatut peste tot pe planeta pentru ca e o ideologiei totalitara si apocaliptica ce urmareste o expansiune mondiala si anihilarea libertatilor.
Europa nu prea mai are timp pentru exercitii retorice „corect politice”, exista riscul unei polarizari, miscarile nationaliste si populiste vor raspunde mai rapid nevoii de identitate si securitate.
Din cauza islamismului conjugata cu incapacitatea liderilor europeni de a spune lucrurilor pe nume si a lua masuri eficiente (actualul premier francez Valls a fost ministru de interne pana recent si era mult mai preocupat de tiganii din Romania decat de jihadistii islamului, ba chiar acuza public dreapta ca exagereaza, ca de fapt ea este „terorista” si ca nu a fost „capabila” sa apere Franta in 2012 la atentatul lui Merah) ne putem trezi in 20-30 de ani intr-o situatie de razboi civil european.
Nu e de mirare ca principalele succese de librarie in Franta dinaintea atentatelor erau cartile lui Eric Zemmour, „Suicidul francez” si Michel Houellebecq, „Soumission” (cu referire la islam). Probabil vor fi reeditate, cu tiraj dublu..
Neutralitatea si concesiile laşe nici nu mai amână inevitabilul. Inevitabilul nu a fost amânat săptămână trecută, ci a venit la Paris într-un mod foarte concret. Duminică însă a fost muşamalizat pentru că emoţiile şi şocul au fost canalizate către ceva grandios, dar în mare parte efemer şi gol de conţinut.
Concertul inevitabil care incepe in Vest ne priveste si pe noi.
Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Putin si actual colaborator la Institutul Cato, vorbeste de o Primavara Araba in Europa de Vest in 2015. In timp ce Vestul va fi ocupat cu stingerea incendiilor si reuniuni la varf, Putin se va ocupa de Europa de Est.
http://www.freerepublic.com/focus/news/3245607/posts
De citit si
http://www.freerepublic.com/focus/news/1666759/posts
Lasitatea politicienilor si corectitudinea politica sugruma vocea Europei. E clar ca numai miscarile populare de tip PEGIDA vor forta politrucii de toate natiile sa renunte la ascunderea sub pres a mizeriei islamiste. Daca Merkel, Hollande si Cameron vor pune batista pe tambal in continuare, vor veni extremistii de stanga si de dreapta sa faca ordine. E o chestiune de timp pana ce partidele nationaliste, naziste, fasciste si comuniste vor face din nou agenda Europei. Oricum, la cum circula acum informatia masele de oameni se pot organiza in moduri cum nici prin cosmarurile lor politrucii nu concep. Cert e un lucru: daca esti in groapa cu un lup incearca sa nu-l ignori.
Avand in vedere ca abia peste vreo 50 de ani am putea, eventual, decela ce i-a impins pe atentatori sa faca ce au facut, cred ca acum nu putem face decat speculatii, pe baza unor fapte. Intre fapte se numara caricaturile ofensatoare, crimele/executiile oribile, valul emotional „Je suis Charlie” cu semnificatia de „nu ne e frica”, luarile de pozitie ale liderilor politici ai lumii. Tot intre fapte s-ar putea numara teroristii („bine pregatiti militar”) care-si pierd actele din buzunare, uita telefonul deschis, isi spun numele si-si declara apartenenta cu glas tare, politistul-anchetator sinucis, avertismentele serviciului secret algerian, tirajul de milioane de exemplare anuntat de publicatia decimata.
As zice ca, pentru a intelege, cat de cat, evenimentele din ultimele zile, trebuie sa mai asteptam ceva timp. Luni sau chiar ani. Sau macar concluziile summit-ului european din 12 februarie.
N-as spune ca misiunea de a initia dialogul reconcilierii le revine exclusiv comunitatilor musulmane. Toti liderii spirituali ai omenirii, indiferent de religia lor, ar trebui sa-si pregateasca „ostile” de credinciosi in vederea asimilarii unui adevar fundamental: daca exista, Dumnezeu e unul singur, indiferent de ce nume-i dam si de cum il slavim.
Unul dintre cele mai clare si concise articole scrise zilele acestea despre evenimentele din Franta. Numai ca nu cred ca aceste comunitati musulmane vor face ceva fara a fi presate de politicienii pe care ii gasesc vinovati pentru situatia la care s-a ajuns acum.
Ce este corectitudinea politica? Este aplicarea in practica tocmai a valorilor pe care vreti sa le conservati: demnitate umana, libertate, dreptate. Asta inseamna, nici mai mult, nici mai putin. Inseamna a nu baga in aceeasi oala toti musulmanii si a nu trage concluzii pripite, a nu stigmatiza milioane de oameni pentru faptele unor indivizi ce se intampla sa apartina unei religii cu pluralism intern, variabila geografic si istoric. Daca nu acceptam valoarea cruciala a corectitudinii politice ca liberalism aplicat, am compromis propriile convingeri, declarate bombastic de cate ori avem ocazia, dar nepuse in practica decat fata de cei care se conforma cu ideea noastra limitata de modernitate.