Parlamentul renunță la controlul asupra procurorilor, dar îl menține pe cel asupra societății civile din CSM

La Parlament se discută în aceste zile despre depolitizarea numirilor celor din conducerea instanței supreme și a Ministerului Public. Astfel, printr-un proiect de lege aflat în cameră decizională la Senat se dorește să fie excluși din mecanismul de numire și revocare atât Președintele României, cât și ministrul justiției. Îmi aduc aminte că proiecte și discuții aprinse cu același scop au avut loc încă din 2006, la nici doi ani după reforma justiției. Însă rotirea la guvernare a partidelor a determinat pe fiecare să mențină același sistem încă un deceniu, probabil cu intenția de a controla mersul dosarelor penale, așa cum se întâmpla înainte. Timpul scurs de atunci și până acum ne-a arătat că cei cu dosare penale au fost deopotrivă din toate partidele, astfel încât probabil s-au convins și aleșii că nu are rost să mai dețină vreunul această pârghie de control asupra procurorilor, căci ea nu funcționează. Încă nu avem un vot final asupra acestui proiect, dar finalul e ușor de anticipat.

Dar astăzi vreau să discut despre altceva. După cum ar trebui să se știe, conform art. 133 alin. 2 din Constituția României, în Consiliul Superior al Magistraturii – organismul care gestionează cariera magistraților – sunt 19 membri: nouă judecători aleși de colegii lor, cinci procurori aleși de colegii lor, președintele ICCJ, procurorul general al PICCJ, ministrul justiției și doi reprezentanți ai societății civile. Aceștia din urmă sunt aleși de Senatul României. Insist: un organism politic ii alege și ii numește pe cei doi reprezentanți ai societății civile în organul independent și apolitic care garantează independența justiției.

Se pare însă că există o bătălie politică pentru numirea celor doi. Noul CSM si-a inceput mandatul pe data de 6 ianuarie 2017, pentru următorii șase ani și toți urmează să își înceteze mandatul odată. Numai că jocurile politice care se fac de fiecare dată în legătură cu aceste numiri (același scenariu a fost în anul 2011, când precedentul CSM și-a începul mandatul) fac ca cei doi să nu își înceapă activitatea odată cu ceilalți 17. Iată, la trei luni după demararea activității de către noul CSM, încă se mai aleg și realeg membrii din societatea civilă. Și va mai dura câteva luni de acum încolo.

Iată AICI anunțul din octombrie 2016 pentru alegerile ce trebuiau să aibă loc în noiembrie în vederea începerii mandatului în ianuarie 2017 și AICI lista cu cei înscriși atunci. Iată AICI anunțul din ianuarie 2017, prin care Senatul a prelungit perioada de depunere a candidaturilor până în februarie și AICI pe cei înscriși atunci. Dar, pe 7 martie, niciununul din cei 12 candidați nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi ales. Acum, procedura este repornită: iată AICI anunțul de urmă cu câteva zile, potrivit căruia în luna mai se va termina procedura de numire.

Încă îmi este greu să înțeleg criteriile după care reprezentanți ai societății civile sunt preferați ori nu de oamenii politici. Încă îmi este neclar interesul senatorilor pentru a alege doar anumite persoane în cadrul CSM. Dar mă gândesc: dacă politicul e dispus să renunțe la controlul asupra carierei magistraților de la vârful sistemului, de ce încă mai menține controlul asupra reprezentanților societății civile din cadrul CSM. Oare nu e paradoxal interesul politicienilor în privința „societății civile” care, prin definiție, ar trebui să excludă implicarea politicului?! O să mi se răspundă că așa prevede Constituția. Eu aș răspunde că aceeași Constituție, în interpretarea dată prin decizia CCR nr. 374/2016 spune că mandatul tuturor membrilor CSM este de 6 ani și, iată, prin aceste proceduri eșuate, un organism constituționale este vitregit de prezența a doi oameni. Cred că e timpul ca Senatul să ia decizii în afara intereselor de partid, dacă tot se consideră organul reprezentantiv suprem al poporul român, așa cum a ținut să declare recent.