duminică, iunie 22, 2025

Parlamentul României revine la condiția de Mare Adunare Națională

La data de 18 octombrie 2017, am publicat pe blogurile ‘adevărul.ro editorialul intitulat Glorioasele ziceri și fapte ale deputatului Eugen Nicolicea.
Punctul de plecare al comentariului se afla în fabuloasa aserțiune a respectivului parlamentar în conformitate cu care “ prostia aceea că parlamentarul nu e ca cetățeanul simplu nu e chiar prostie”.
În felul său original, inimitabil, inegalabil la capitolul grobianism, dl. Nicolicea reafirma ideea de bază din celebra utopie politică a lui George Orwell care demonstra în 1984 că într-o societate totalitară unii sunt mai egali decât alții.
Jurist de profesie, notoriu traseist politic, cred că, în alte condiții, dl. Nicolicea ar fi fost un destoinic anchetator, un procuror comunist, poate chiar un alter-ego al generalului de securitate Nicolae Pleșiță. Aceeași violență de limbaj trădând grave carențe de educație și totalul dispreț pentru regulile societății democratice, aceeași atitudine de dispreț la adresa alegătorilor, privirea de sus, absolut jignitoare la adresa presei, convingerea că lui, ca ales al neamului, i-ar fi îngăduit totul.
Nimic mai relevant pentru felul de a fi al d-lui Nicolicea decât atitudinea plină de arțag adoptată cu ocazia fiecărei prezențe într-un talk-show de televiziune ca să nu mai vorbim despre felul cu totul ireverențios cu care acest vârf de lance al social-democrației românești s-a adresat reprezentanților presei acreditați la Parlament în ziua dezbaterii moțiunii de cenzură. În mod normal, după acea jignire incalificabilă dar în deplină concordanță cu felul de a fi al acestui glorios ales al nației, nici un organ de presă onest și care se respectă nu ar mai trebui să îl socotească frecventabil pe deputatul Eugen Nicolicea.
Iată însă că din data de 18 octombrie 2017 gândirea totalitară a bravului ales al PSD în Parlamentul României a făcut noi și minunate progrese. Dl. Eugen Nicolicea și-a nuanțat poziția și socotește nu doar că una sunt parlamentarii și alta simplii cetățeni, adică cei care au făcut greșeala de a-i acorda lui votul și l-au trimis într-un loc unde neam de neamul lui nu avea ce să caute.
După mintea înfierbântată a d-lui Eugen Nicolicea nici parlamentarii nu sunt toți identici. Unii sunt parlamentarii PSD, parlamentarii coaliției PSD-ALDE, și alta cei ai Opoziției. Care dacă, Doamne ferește!, nu sunt de acord, nu aplaudă, vociferează față de tot mai grosolanele încălcări de către Majoritate a unor elementare reguli ale democrației parlamentare trebuie să fie pedepsiți exemplar. Cu suspendarea dreptului de a participa chiar și o lună la dezbaterile forului legislativ al țării.
Voind să arate că este de folos partidului, dorind din toată inima și din tot sufletul să îi arate cât ii este de fidel d-lui Liviu Dragnea ( nu mai este foarte mult până la întocmirea viitoarelor liste de candidați ai partidului și dl. Nicolicea tânjește la un nou loc eligibil iar soția domniei-sale, doamna Nicoleta Nicolicea este tânără și a primit și ea o sinecură fiind mare dregătoare nepricepută la Transgaz, sinecură pe care trebuie să și-o păstreze) dl. Nicolicea s-a apucat serios de treabă. S-a și apucat să aștearnă pe hărtie cea mai recentă năzdrăvănie ce i-a trecut prin mintiucă.
Nu mă îndoiesc că aceasta va fi asumată și adoptată cu aplauze, ovații de majoritatea parlamentară, că ea va fi nu doar pe gustul d-lui Dragnea și a curtenilor domniei-sale, ci și pe acela al d-lui Călin Popescu-Tăriceanu și a celor din ALDE. Și uite așa Parlamentul României va face, grație neprețuitei contribuții teorretice și practice a d-lui Eugen Nicolicea, noi pași pentru a reveni la condiția morală, etică și faptică a Marii Adunări Naționale.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. O mica observatie: dl Nicolicea nu este jurist de profesis, este inginer. Din CV de la Camera Dep(r)utatilor rezulta ca dl. Nicolicea este inginer ( ca si dl Iordache de altfel). Din informatiile din presa rezulta ca dl Nicolicea a absolvit dreptul la Spiru Haret, la Drobeta Tr Severin, invatamant la distanta. Va dati seama cat de jurist este. ca si dl ing Iordache de altfel.
    Baietii astia au ajuns aici sprijiniti de fosta secu. Nicolicea de la revolutie se invarte numai prin primarii si parlament. niste jeguri.

    • Din toata facultate lui la distanta Nicolicea
      nu a inteles decat un singur lucru –
      si anume ca nfractiunea de ABUZ IN SERVICIU
      este cu totul si cu totul altceva decat infractiunea de FURT.

      E cam mare pierdere de timp atata scolarizare universitara
      ca sa intelegi doar acest unic adevar.

      Pe de alta parte cand vad ca
      de la Deutsche Welle la New York Times
      si de la Macron pana la ultimul hastag rezistent
      se considera aiurea ca treaba aia cu pragul
      ar urma sa se aplice la FURT…
      ce sa zic – e meritoriu ca
      pe Planeta Pamant cate cineva se mai
      documenteaza citind si
      Codul Penal nu numai propaganda.

  2. Asta e caz de manual, unde secretarul general al camerei in cauza trebuia sa-i spuna (si i-ar fi spus, in alta tara) dispari limax, garantul procedural sunt eu. Suspenzi pe doamna, mama dv. Dar, deh, daca n Romanika secretarii de camera sunt puicute si chelneri glorificati, aia ai. Nu-mi aduc aminte ca vre-un comentator cu staif ca dv sa se fi aplecat asupra problemei asteia, care dateaza, hat, de la inceputurile democratiei, cand Hrebe si ai sai SD troopersi cu sacouri visinii faceau legea in parlament. Acuma deal with it, daca puteti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro