joi, martie 28, 2024

Partea nevăzută a Bisericii

Pe Patriarhul Daniel l-am cunoscut în cer. La propriu: eram în avion, însoţind-o pe doamna Annick de Souzenelle, eminent antropolog al religiilor, care tocmai urma să ţină o conferinţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Mitropolitul Daniel de atunci (anul 2000, cred), mi-a făcut o impresie agreabilă, de om cult, de rafinat teolog, cu inteligenţă spirituală, cu simţul umorului. Iată una din părţile mai puţin vizibile ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR), mi-am spus. Şi doamna Annick de Souzenelle, ea însăşi trecută de la catolicism la ortodoxie acum mai bine de 60 de ani – astăzi are peste 90 şi este mai tânără ca mine –, a rămas încântată de întâlnire, căci cunoscuse în viaţă ei ceva mărimi ale creştinismului şi ale spiritualităţii contemporane. Nu am mai discutat nicicând de-atunci cu Patriarhul, am evitat, în general, să-i caut pe ierarhii BOR, cu excepţii rarisime, în probleme strict profesionale.

Vădit stingherit, coborât brusc pe pământ, după imense gafe de comunicare, actualul Patriarh Daniel a vorbit zilele trecute într-un video-interviu dat – în premieră – în maşină câtorva ziarişti despre faptul că lumea a pierdut pacea lăuntrică. Iată o expresie cu totul ignorată ulterior în oricare alte luări de poziţie mediatice ale „analiştilor”, ale oamenilor de presă etc. Poate că PF Daniel nu este obişnuit cu presa, ba chiar o tratează uneori cu ostilitate, dar oare ce a vrut să spună amintind despre pacea inimii tocmai în aceste zile febrile, dar triste ca urmare a dezastrului de la Clubul Colectiv (Bucureşti)?? Sunt cumva şi dimensiuni spirituale, nerostite, nevăzute ale acestui dezastru, pe care părintele Patriarh, el însuşi duhovnic, ceea ce nu se prea ştie, a vrut să le amintească?

Habar n-am. Deocamdată, în aşteptarea acelei păci lăuntrice, observ o multitudine de părţi nevăzute ale BOR. Eu însumi am fost suficient de critic la adresa multor neajunsuri ale Bisericii căreia îi aparţin. De aceea am citit cu real interes articolele semnate recent pe această temă în „Adevărul” de domnul Andrei Pleşu, ori de cercetătorii Andrei Găitănaru (vezi textul) şi Petre Guran (vezi textul) chiar pe acest site. O primă concluzie: se poate observa că una din părţile nevăzute cele mai tonice şi mai preţioase ale Bisericii se vădeşte a fi, tocmai în aceste zile, intelectualitatea laică!…

A spune lucrurilor pe nume, a nu te (mai) feri de adevăr, este un câştig pentru Biserică. Poate clericii ori teologii prea „înregimentaţi” ar vrea s-o spună, dar au oprelişti obiective sau subiective, poate că nici nu sesizează anumite aspecte, poate au uitat, vai, îndemnul lui Iisus cel Înviat: „Nu vă fie frică!”. Frică de ierarhia BOR, frică de deteriorarea continuă a „imaginii” Bisericii într-o lume din ce în ce mai meschină şi intolerantă, frică de credincioşi – căci ne consideră prea necopţi, şi chiar suntem în bună măsură! –, dar aceasta nu este firesc să degenereze nici în ipocrizie, nici în ascunderea gunoiului sub preş. Iată de ce intelectualii îmbisericiţi precum Andrei Pleşu, Petre Guran ori Andrei Găitănaru sunt precum sarea pământului în aceste zile de încercări pentru BOR! Şi sunt mulţi alţii care au scris cu bun simţ, asemenea lor, de-a lungul timpului. Laicatul ortodox critică neajunsurile cunoscând binişor, dinlăuntru, întreaga panoplie de vectori văzuţi şi nevăzuţi care acţionează în viaţa  BOR. Dar tot ei au apărat Biserica Ortodoxă atunci când s-a pus problema religiei în şcoli, tot ei au aplaudat opera filantropică, din ce în ce mai prezentă în viaţa BOR etc.

Laicatul ortodox onest, uneori critic, este partea nevăzută, nefolosită, mai ales de ierarhi, căci sunt cultivaţi yesmenii, căci este preferată plecăciunea şi „ascultarea” acolo unde nu este cazul. Nu poţi face ascultare atunci când eşti chemat să repari un computer sau să schimbi o roată la maşină – fie preot, fie ierarh al Bisericii nu are ce sfaturi să-ţi dea la acest capitol, decât dacă se pricepe în domeniu. Iată de ce intelectualii Bisericii – unii sunt chiar teologi ori preoţi! – au sesizat adesea după 1989 cum sunt eludate domeniile de competenţă, cum un duhovnic ori un ierarh emite verdicte în subiecte cu totul improprii – vezi chestiunea gazelor de şist, vezi vaccinarea, ori, mai nou, diabolizarea in corpore, fără de nuanţe, a muzicii rock…

Este politicul o zonă improprie Bisericii? În dimensiunea sa socială sau morală, nu. Biserica ar trebui să fie mai îndrăzneaţă, amintindu-şi de versantul său profetic, dacă nu vrea să se creadă că este gata să cauţioneze corupţia. De ce oare nu se vede o acţiune mai hotărâtă în probleme esenţiale ale politicului care interferează cu credinţa, în schimb sunt decoraţi anumiţi politicieni taman în preajma alegerilor, ca să fie dat un anume semnal electoratului? De ce lipseşte Biserica de la gravele apeluri ale istoriei, precum condamnarea comunismului, ori în cazul serioaselor derive de la democraţie – cum a fost tentativa de lovitură de stat din 2012 etc.?? Răspunsurile sunt mai multe: (1) ortodoxia a stat mai totdeauna în istorie sub cizma puterii politice; (2) din prostie şi interes financiar; (3) din laşitate, din comoditate, din lipsă de inteligenţă duhovnicească. Decuplarea totală a Bisericii Ortodoxe Române de politic ar presupune în primul rând ca aceasta să nu mai primească bani de la stat, decât pentru anumite proiecte bine definite (culturale, sociale, cercetare etc.) – iată încă o parte nevăzută şi o imensă şansă…!

Atunci când este scris un comunicat aspru, o replică oficială a Patriarhiei BOR către cineva care a criticat Biserica, este preferată aroganţa în defavoarea tonului calm al unui profesionist, al unui specialist în comunicare. Este şi aceasta o epură terestră la celesta pace a inimii…

În mod evident, unul din aspectele îndelung şi pe bună dreptate criticat este cel privitor la comunicarea BOR. Sunt multe de (re)făcut aici – am veşti încurajatoare, se lucrează deja la o resetare a acestui departament la Patriarhie. Da, bună parte din mass-media ignoră cu metodă orice veste bună despre BOR, cultivând deriva, scandalul, anecdota. Dar în ultimii ani şi Patriarhia BOR şi-a ostilizat partea de presă bine intenţionată care ar putea fi măcar corectă. De ce? Pentru că, dincolo de anumite gafe, nu a existat o strategie de comunicare coerentă, profesionistă. Vă daţi seama ce potenţial imens, nevăzut, există aici, astfel încât, indiferent de ignoranţa sau reaua credinţă a presei, Patriarhia BOR să se comporte imperial, dar părinteşte, informând corect, dar fără a mai ataca, nici măcar ironiza, niciun ziarist, indiferent de derapajele acestuia? Întorcând şi celălalt obraz adică, şi, mai ales, zâmbind…

Ceea ce, iarăşi, nu se observă în privinţa BOR este că, în realitate, lucrurile s-au schimbat enorm în ultimii 25 de ani. Şi noi, cei din Biserică uităm asta, adesea, unde eram în 1989 şi unde am ajuns! Un singur exemplu: uluitoarea dezvoltare a BOR în diaspora, un aspect prea puţin cercetat, în mediile intelectuale, deloc analizat în media românească. Cu consecinţe văzute şi nevăzute nu numai la nivel spiritual, ci şi cultural, ba chiar în ceea ce priveşte politica internă şi externă a ţării. Ce important ar fi ca în locul unor articole ieftine despre BOR, cum sunt majoritatea în presa românească, să găsim, de pildă, măcar de câteva ori pe an şi studii serioase cu privire la impactul acesta pozitiv în diaspora al creştinismului ortodox (dar şi al altor culte recunoscute de stat), cu totul ignorat, din păcate. Cine să o facă şi unde, mă întreb?

Sunt mii de absolvenţi de teologie ortodoxă din 1990 încoace, dar la nivel de cercetare BOR stă în continuare foarte, foarte prost. Avem oameni cu dublă specializare: teologi şi, totodată, matematicieni sau fizicieni, teologi şi economişti, teologi şi istorici, teologi şi lingvişti etc. etc. Câte din aceste persoane, dintre care, unii, admirabili, fac cercetare? Câţi au loc în universităţi şi în institutele de cercetare româneşti? Oare n-ar fi timpul ca BOR să investească mai puţin în construcţia de biserici, schituri şi mănăstiri, şi mai curând în această imensă parte nevăzută a sa, fără a mai aştepta nimic de la statul român!? Un institut de cercetare creştin ortodox care să încurajeze toate domeniile cunoaşterii academice ar putea fi, în timp, cel puţin la fel de important precum catedrala patriarhală!…

Că sunt multe de făcut, este limpede. Ceea ce se uită însă şi, din nou, este mai puţin vizibil, este că Biserica Ortodoxă, contaminată de veşnicie, acţionează în general în ritmurile unui metabolism mai amplu, în registrul unor unităţi de timp mai lungi. Concret, BOR nu se poate decupla de celelalte Biserici Ortodoxe – poate că am vrea să facem paşi mai rapizi acolo unde chiar este nevoie, dar, din păcate (dar şi din fericire!), nu putem decât laolaltă, în simfonie cu ceilalţi ortodocşi. La nivel de mentalitate, ortodocşii români par ceva mai aproape de catolici decât grecii sau ruşii. Mişcările spectaculoase nu sunt însă la locul lor atunci când cerem în media ori pe stradă, pauşal, „deschidere” – nici măcar în privinţa Bisericii Catolice, cu atât mai puţin referitor la Biserica Ortodoxă. Iată de ce intelectualii care nu prea au de-a face cu realităţile spirituale ale Bisericii, dar îşi dau cu părerea pornind doar de la ceea ce se vede în imediat, ar trebui să cântărească mai atenţi astfel de cerinţe radicale de „modernizare”, lipsite de orice suport. Schimbând ceea ce este de schimbat: uitaţi-vă ce greoi se mişcă administraţia UE şi are încă avantajul tinereţii…

La scara veşniciei, unde chiar nu contează câteva sute de ani, sunt convins că şi Biserica Ortodoxă Română va deveni aşa cum ne-o dorim cu toţii… după pacea din inima fiecăruia. Dar asta înseamnă să recurgem cu fermitate şi la potenţialul de onestitate, la potenţialul de creativitate – în limitele nicicând epuizate ale tradiţiei şi ale canoanelor –, la potenţialul de îndrăzneală, la potenţialul de încredere în aproapele, ca primă treaptă spre iubire, la potenţialul de generozitate, la potenţialul de inteligenţă spirituală, la potenţialul de zâmbet. Toate aceste nevăzute ale Bisericii care împreună cu dimensiunile liturgice, teologice ori spirituale reprezintă infinit mult mai mult decât ceea ce se vede fac parte din căutarea împărăţiei, celelalte ni se vor adăuga nouă.

Atenţie, însă! Dezechilibrele generate de această lume bruiază nu numai pacea lăuntrică, ci şi nevăzutele Bisericii – iată de ce intelectualii oneşti care vorbesc dinlăuntrul creştinismului trebuie astăzi ascultaţi.

Distribuie acest articol

41 COMENTARII

  1. asta e chiar tare, acum judecam la scara vesniciei. mersi, asa, la scare vesniciei o sa si colonizam alte planete, nu vom mai avea foame, coruptie, razboaie etc. mersi, pe mine ma intereseaza mai mult ziua de azi, nu scara vesniciei!

    • Pana la veșnicie, BOR ar trebui sa rezolve doua probleme care ii apasă greu imaginea actuala: Colaborarea cu fosta Securitate și corupția care domnește în structurile sale. Adică niște chestii mai degrabă lumești decât sfinte, știute de toți, dar fata de care putini au avut curajul sa ia atitudine.

  2. Dumneavoastra cereti BOR ceea ce asteapta toata lumea care o critica :
    – sa evolueze
    – sa se adapteze la realitatile vremurilor noastrea
    – sa iasa din Evul Mediu si sa intre in era stiintei, tehnologiei si informatiei.
    Oare nu cumva intra in conflict cu esenta insasi a ortodoxiei, si anume credinta cea dreapta care nu are nevoie de modernizare? Nu de alta, dar schisma catolica de cea ortodoxa a avut acelasi motiv, refuzul ortodoxiei de a evolua. Schisma protestanta/reformata fata de cea catolica a avut fix aceleasi motie, refuzul catolicismului de a evolua.
    Pe masura ce societatile evolueaza, bisericile evolueaza sau adapteaza la randul lor. In momentul in care biserica nu evolueaza odata cu societatea, piere, ea fiind inlocuita de alte credinte, sau de ateism(Cehia sau Anglia). Si nu ma mira de ce:
    http://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-20567400-studiu-copiii-non-religiosi-sunt-capabili-mai-mult-altruism-decat-cei-crescuti-familii-crestine-sau-musulmane.htm

    Pana acum BOR se comporta ca in era imperiala de apogeu, constructie de proiecte si cladiri faraonice(Catedrala Manturii Neamului) care ii anunta sfarsitul.

    • @Corneliu Moisei
      „- sa evolueze
      – sa se adapteze la realitatile vremurilor noastrea
      – sa iasa din Evul Mediu si sa intre in era stiintei, tehnologiei si informatiei.”

      Adica ce sa faca? Concret!

      • Lol, manastire-ntr-un picior, ghici ciuperca ce-i?
        Ai aici niște indicații:
        -fa zece pași in fata,
        -ia-o la stânga la un unghi de 90°,
        -fa 5 pași in fata.
        Si tu intrebi:
        -Ce sa fac? Concret!

      • Eu cred ca biserica poate avea un rol important in rezolvarea problemei refugiatilor.

        Europa primeste refugiati si le da asistenta sociala pentru ca îi îmbătrânește populația. Si refugiatii vin ca să ia această asistență socială și vin cu idei cum că lumea trebuie convertită prin forță la islam la fel cum credeau comuniștii că trebuie convertită la marxism-leninism. Cu siguranță că dacă această asistență socială n-ar mai fi atunci imigrația ar fi mult mai mică.

        Mi se pare că o soluție foarte practică este ceea ce se numește „cutia milei”.
        Adică asistența socială să fie lăsată în grija bisericii și nu în grija statului (care mai înseamnă și „contribuții” sociale obligatorii)

        In felul ăsta dacă vii în Europa ai trei opțiuni:
        1. Te apuci să produci ceva – ceea ce te face mai responsabil pe tine și copiii tăi
        2. Te convertești la creștinism ca să ai acces la cutia milei
        3. Mori de foame în numele jihad-ului

        Desigur, biserica ar trebui să plătească impozite iar statul n-ar trebui să dea bani de la buget pentru cutia milei și în schimb să-i lase pe oameni să-și exerseze mila din proprie inițiativă.

        Desigur, comuniștii și musulmanii pot să-și facă propriul sistem de asistență socială dar eu cred că asta îi va îndepărta de lupta împotriva necredincioșilor și a „dușmanilor poporului”.

    • „Schisma protestanta/reformata fata de cea catolica a avut fix aceleasi motie, refuzul catolicismului de a evolua.”

      Nu. Cateva dintre motivele care au dus la Reformatiune:
      -coruptia si abuzurile bisericii catolice
      -lacomia de bani si de putere a bisericii catolice si comportamentul ei dictatorial. Faceau comert cu iertarea pacatelor.
      -indepartarea bisericii de la invataturile lui Isus si de la Biblie
      -slujbele se tineau in latina si omul de rand nu intelegea nimic
      -biserica catolica nu permitea accesul la Biblie omului de rand. Biblia era in limba latina si ei erau obligati sa creada ce le spuneau preotii

      „Evolutia” protestantismului a fost de fapt intoarcerea la invataturile originale ale Bibliei, nealterate de traditii de origine dubioasa si de manipulari .

      Daca bisericile trebuie sa „evolueze” dupa societate, ce nevoie mai avem de religie? Mai bine ne inchinam la „societate”, daca ea da directia si ora exacta.
      In functie de ce reper evaluati „evolutia”?
      Sunteti asa sigur ca societatea evolueaza? De ce? Pentru ca avem internet pe telefon?
      Nu spun ca o doctrina nu se poate schimba ca urmare a unei intelegeri mai bune, in urma studiului. Nu spun ca anumite forme de organizare sau de ritual, care nu tin de teologie, nu pot fi schimbate. Dar de ce anume e societatea un reper? La ce mai foloseste un standard care se poate schimba prin vot, dupa cum vrea majoritatea?

      Studiul de pe Hotnews de care amintiti e o caricatura penibila.

      • Societatea a evoluat pentru ca avem Declaratia Drepturilor Omului. Pentru ca avem Democratie si NU Sclavagism sau Serbie/Iobagie. Dvs. cititi ce scrieti sau doar va ia valul?

      • In epoca de piatra ii trazneai dusmanului una in moalele capului, cu toporul de piatra, bineinteles. Azi il bombardam cu ajutorul dronelor. Mai mor si cativa nevinovati pe langa, dar asta e pretul progresului, nu-i asa?

    • Zice-o vorba romaneasca: „Fiecare pasăre pe limba ei piere.” Concluzia: poate BOR vrea să piară de propria mână, ca să zic așa. Cu ce drept să o „îndrumăm” noi, enoriașii. Deși nu sunt vreun expert în ale credințelor, mi se pare de la sine înțeles că „treaba” bisericii (oricare ar fi ea) trebuie să fie constanta îndrumare și sfătuire a enoriașilor pe care îi păstorește. Poate nu mă exprim foarte corect, ecleziastic vorbind, dar cam asta așteaptă oamenii de la biserica.

  3. Inainte de pacea launtrica ar fi bine sa lucrati putin la pacea pamanteasca. Ai aici cateva propuneri epntur lacasurile de cult BOR:
    1. Puneti scaune in biserica , precume la catolici.Este extenuant pentru un batran , copil sau om bolnav sa stea in picioare 2-3 ore la o slujba.
    2. Dati numere de ordine (pe internet) la coada la pupat moaste. Coada aia imensa este un supliciu inutil
    3. Construiti grupuri sanitare cu wc functional pe langa bisericile ortodoxe.
    4. Respectati normele PSI. Nu spun sa faceti 2 usi, dar cele principale sa se deschide spre inafara si sa permita evacuarea in 10 secunde
    5. Obtineti Locuri de parcare de la primarii. La majoritatea slujbelor importante strazile din jurul bisericilor sunt blocate de masini parcate aiurea, de nici o salvare nu mai poate trece
    6.Amenajati locuri de joaca pentruc opii 2-12 ani.
    7.promovati dezbaterea , nu dogma .coborati din aroganta mercedurilor blindate la oamenii care au nevoie de ajutor.vindeti-va hotelurile, padurile si nu mai cosntruiti catedrale megalomanice , dar ajutati doctorii care salveaza vieti, inclusiv financiar.
    E timpul ca BOR sa treaca din comuna primitiva macar spre evul mediu. Nu uitati ca un medic care salveaza vieti lucreaza 50-60 ore pe saptamana.Un preot doar 5, (duminica9 .Si castiga triplu in ROmania.

    Transmiteti-i Patriarhului propunerile si lasati copiii sa vina duminica , nu va duceti cu brain wash peste ei in scoli.O ora de engleza e mai utila astazi decat o ora de religie.

    • Hai sa clarficam o data pentru totdeauna ce inseamna ca medicul salveaza o viata, si sa nu ne mai jucam cu cuvinte mari!
      Cum adica o salveaza? Adica nu mai murim?

      Corect este sa spunem ca medicul a contribuit la procesul de prelungire a vietii unui pacient!

      Sa fie corectitudine (nepolitica) pana la capat!

      • Sa clarificam: e corect spus ca un medic poate salva o viata intr-un moment in care ea s-ar stinge fara interventia acestuia. Ce spuneti dvs. este ca medicul nu poate furniza nemurire.
        Sper ca ati primit suficiente mijloace de „modernizare” de la comentatorul cristi.
        Va mai sugerez eu una: spune autorul articolului „sunt mii de absolventi de teologie. ..”(eu zic zeci de mii). Poate ar fi cazul sa fie diminuat numarul viitorilor absolventi, situatie in care poate ar scadea si presiunea predarii timp de 12 ani (nu vi se pare totusi exagerat de mult, in aceasta situatie nu mai este decat limba romana si, partial, matematica?) pentru asigurarea unui serviciu acestor absolventi, constructia bisericilor neputand, evident, asigura absorbtia acestor absolventi. Cred ca 3-4 ani de religie (2 in gimnaziu si 2 in liceu) ar fi arhisuficienti si ar scadea presiunea facuta de atei asupra acestei probleme. Acum e bine, au optat cca 90% pentru religie, dar va garantez ca, in timp, aceste procente vor scadea, chiar si in cazul celor care sunt de acord cu predarea religiei, cum e cazul meu, dar carora 12 ani li se pare prea mult.

        • Numărul de studenți va scădea in mod sigur, sa nu ne facem griji! In orice caz calitatea trebuie sa primeze in fata cantitatii.
          Nu vreau sa polemizez pe subiectul salvare. Ni se pare un termen supralicitat.
          PS da așa este „modernizarea” a fost prezentată f. elocvent. Si finalul a fost de-a dreptul apoteotic!

    • 1. Puneti scaune in biserica , precume la catolici.Este extenuant pentru un batran , copil sau om bolnav sa stea in picioare 2-3 ore la o slujba.
      2. Dati numere de ordine (pe internet) la coada la pupat moaste. Coada aia imensa este un supliciu inutil
      3. Construiti grupuri sanitare cu wc functional pe langa bisericile ortodoxe.
      4. Respectati normele PSI. Nu spun sa faceti 2 usi, dar cele principale sa se deschide spre inafara si sa permita evacuarea in 10 secunde
      5. Obtineti Locuri de parcare de la primarii. La majoritatea slujbelor importante strazile din jurul bisericilor sunt blocate de masini parcate aiurea, de nici o salvare nu mai poate trece
      6.Amenajati locuri de joaca pentruc opii 2-12 ani.
      7.promovati dezbaterea , nu dogma .coborati din aroganta mercedurilor blindate la oamenii care au nevoie de ajutor.vindeti-va hotelurile, padurile si nu mai cosntruiti catedrale megalomanice , dar ajutati doctorii care salveaza vieti, inclusiv financiar.

      Incercare de raspuns pentru propunerile Dlui Cristi:
      1. Sunt multe biserici care au (multe) scaune, cautati-le
      2. Un efort la care nu te obliga nimeni ci il faci de buna voie nu poate fi supliciu inutil
      3. Sunt WC-uri functionale la majoritatea (nu pot spune la toate,fiindca nu an ajuns sa le cercetez pe toate), mergeti si, dupa liturghie, incercati-le
      4. Adresati-va pompierilor, nu patriarhului, e de resortul lor
      5. Adresati-va primariilor daca demersul vi se pare necesar
      6. Majoritatea bisericilor au curti in care copiii se pot juca – si chiar se joaca. Sper ca nu vreti tobogane si calusei.
      7. Religia in esenta ei e bazata pe dogme, daca vreti dezbatere mergeti la talk-showuri. Restul indemnurilor necesita prea mult spatiu, doar atat: pentru sustinerea financiara a medicilor nu credeti ca e mai raspunzator Statul?
      Multumesc pentru atentie.

      • Incercare de raspuns pentru propunerile Dlui Cristi:
        1. Sunt multe biserici care au (multe) scaune, cautati-le. Nu doamna, nu sunt. SUnt cateba strane incomode, ocupate fie de batrani fi de colive.
        2. Un efort la care nu te obliga nimeni ci il faci de buna voie nu poate fi supliciu inutil – Corect.
        3. Sunt WC-uri functionale la majoritatea (nu pot spune la toate,fiindca nu an ajuns sa le cercetez pe toate), mergeti si, dupa liturghie, incercati-le. Ma gandesc la bisericile de pe langa blocul meu….Nu, nu sunt. Defapt nici nu ar avea unde sa le faca, biserica e practic lipita de blocuri :)
        4. Adresati-va pompierilor, nu patriarhului, e de resortul lor – Nu pompierii fac proiectele si nu pompierii se duc la negoiceri pe langa primarii. Da, pompierii ar trebui sa nu se mai aplece in fata influentei preotilor, dar asta e alta discutie. Uite, poate noua ordonanta ii va indemna sa verifice si bisericile, cine stie.
        5. Adresati-va primariilor daca demersul vi se pare necesar. Da, primariile ar trebui sa aiba grija de asta, ar ttul pleaca de la proiect – cat mai mare cu putinta – si de la influenta (coruptia) exercitata pe cale politica. A preotilor, vreau sa spun.
        6. Majoritatea bisericilor au curti in care copiii se pot juca – si chiar se joaca. Sper ca nu vreti tobogane si calusei. Nu doamna, nu au. Nu cele noi, supradimensionate in raport cu spatiul dintre blocuri. Si de ce sa nu fie tobogane? Lui D-zeu nu-i place rasul copiilor?
        7. Religia in esenta ei e bazata pe dogme, daca vreti dezbatere mergeti la talk-showuri. Restul indemnurilor necesita prea mult spatiu, doar atat: pentru sustinerea financiara a medicilor nu credeti ca e mai raspunzator Statul? – Pentru sustinerea medicilor , poate ca da. Dar pentru salvarea unei vieti orice ajutor e bine-venit. Fundatiilr BOR incaseaza anual milioane de euro. In conditiile in care persoane particulare doneaza din banii personali pentru crearea unei noi sectii de neonatologie, de exemplu, sau pentru cumpararea unui microbuz scolar sau a unei masini sa salvare, BOR-ul ar putea sa faca cel putin atat. Cu padurile si de hotelurile sunt alti bani, alta distractie, cum se spune.

      • @mariuca alexandrescu
        Raspusnul dvs. este exact exemplul de aroganta care te face sa iti fie sila de biserica actuala. Nu de religie, nu de Dumnezeu, de biserica.
        Eu trebuie sa caut biserica cu scaune, nu biserica ar trebui sa se ingrijeasca sa fie peste tot scaune? Nu prea inteleg, eu trebuie sa fug dupa biserica sau rolul bisericii este sa vina ea la oameni?

  4. Domnule Marius, sunteti un artist al scrisului, dupa cum bine se vede. Insa dupa parerea mea insistati prea mult ca Biserica Ortodoxa sa intre in social. Chiar daca ar vrea, nu are cu ce. Banii de care dispune sunt ajutoare de la stat si participatii ale enoriasilor. Se ocupa mai mult cu constructia de biserici deoarece in multe zone din tara bisericile stau sa cada, si in unele localitati se pare ca nu mai sunt. Pe de alta parte isi onoreaza cu demnitate misiunea incredintata, adica sa aduca la cunostiinta omului ca exista Dumnezeu, care doreste mantuirea pacatosilor, pacatosi care nu prea se indeamna sa vina la biserica.
    Cam asta e! Nu intelegem de ce este injurata, trasa la raspundere si i se traseaza alte sarcini decat cele stabilite de sus.
    Va intreb atunci, pe dvs. care sunteti om de litere si posedati mai multe informatii, la Colectiv ce a fost de este trasa la raspundere Biserica ?

    • “ Pe de alta parte isi onoreaza cu demnitate misiunea incredintata..”

      Incercarea de a asocia BOR cu ideea de demnitate e amuzanta. De demnitate este vorba atunci cand preotul NU cere bani pentru boboteza (sau mai stiu eu ce), iar daca i se ofera, NU ii primeste – o chestie total straina de lumea noastra balcanica, unde “demnitate” e atunci cand ai limuzina Mercedes cu placute BOR.

    • Domnule Carstea,

      Nu prea sunt de acord cu Dv, si o sa o fac cu cifrele pe masa.

      Nimeni nu contesta ca Iranul e un stat bazat pe percepte religioase. La o populatie de 80 de milioane, in proportie de peste 90% musulmani, are vreo 20 000 de moschei, tot atatea cat biserici ortodoxe la o populatie de patru ori mai mica.

      Ce raspundeti la asa o statistica?

      • Domnule Gafencu,

        Nu-mi e clar ce legătură ar trebui să fie între Iran (sau Papua Noua-Guinee) și cele spuse de dl Cârstea.

        • Are legatura, chiar daca nu o vedeti.

          Adica un stat fundamentalist religios nu isi permite sa construiasca un lacas de cult la fiecare colt de strada precum isi permite un stat asa-zis laic. E o problema aici. Ori statul fundamentalist nu e in realitate fundamentalist, ceea ce nu e cazul cu Iranul, sau cel laic nu prea e asa de laic dupa cat se pretinde, ci are tente fundamentaliste chiar mai mult decat ce ce se prezinta fundamentalist.

          Capisci?

          • Gafencule, rationezi gresit si nici cifrele nu te asculta. Motivul pentru care Iranul nu isi „permite” sa construiasca moschei la fiecar colt de strada este simplu: fac lacasuri de cult (moschei) mai mari. Cu alte cuvinte, capacitatea medie a unei moschei din Iran este de cateva ordine de magnitudine mai mare decat capacitatea medie a unei biserici ortodoxe din Romania. De aceea sunt tot atatea moschei in Iran cate biserici in RO, la o populatie de 4 ori mai mare. Imam Reza Shrine, cea mai mare moschee din Iran are o capacitate (incluzand curtea interioara) de cel putin 4 ori mai mare decat cea a Catedralei Neamului.

        • Ce vorbesti, Amfilofie? Ai fost vreodata intr-o moschee? Femeile stau in alta parte decat barbatii, nu ca nu sunt admise in moschee.

          Si in bisericile crestine exista practica asta. Barbatii stateau in dreapta bisericii, iar femeile si copiii in stanga si nu aveau voie sa se amestece.

          Mai acum vreo 30-40 de ani in satele din nordul Moldovei inca se mai practica asta.

        • Cam asa, domnule Harald,

          Astept cu viu interes sa vad cam cate moschei pe cap de locuitor are Statul Islamic.

          Nu m-ar mira sa aiba cate ceva de invatat de la BOR.

  5. Oare ne putem gandi ca ceea ce consideram astazi normal, maine nu mai este?Poate ca peste 10 ani nu o sa mai auzim de muzica rock(mi-ar pare rau pt ca am crescut cu ea) sau satanista(de la care a inceput , dupa cum inteleg tot scandalul), poate n-o sa mai avem internet, smartphone, poate nici curent.Si atunci ce ne mai ramane?Nu cumva principiile acestei biserici anchilozate in timp-timp pe care il masoara altfel decat noi, cei grabiti sa ne consumam viata, sunt masurate altfel, pe principii valabile cel putin 100 de ani?Cine suntem noi sa judecam o institutie omeneasca veche de cel putin un mileniu, cand noi existam 50-60 de ani, supusi din ce in ce mai mult unui mediu informatic agresiv?

    • De ce sa n-o puten judeca, atata timp cat aceasta institutie are pretentia de a face parte din societatea si viata noastra? Atata timp cat isi aroga dreptul de a se situa mai presus de celelalte institutii si de a fi un fel de stat in stat care influenteaza politicul, se sustrage fiscalitatii, influenteaza educatia copiilor nostri si participa la cheltuirea banilor nostri? Simplul fapt ca are 2000 de ani nu inseamna absolut nimic. Poate ca peste 100 de ani crestinismul nu va mai fi decat una din multele mitologii intrate in istorie. Poate ca peste 150 de ani oamenii vor privi cu mila la cei din trecut – adica la noi – care credeau in nasterea din fecioara si la invierea din morti. Poate ca vor studia cozile la moaste ca pe un fenomen antropologic interesant, tipic unei civilizatii premoderne. Cam asa cum privim noi acum la sacrificiile in templele romane ori la credinta vechilor azteci.

      Biserica, tocmai fiindca este o institutie si vrea sa fie parte din societate, trebuie sa-si inteleaga rolul in societatea de azi care e complet diferita de cea de acum 2000 sau 1000 sau 500 de ani. Problema ei, din punct de vedere spiritual, este ca s-a institutionalizat intr-atat incat a devenit un aparat birocratic rigid, preocupat de respectarea unor norme exterioare, a unui ritualism gol. Iar din punct de vedere institutional problema ei e ca nu poate – sau nu vrea – sa fie o institutie care sa contribuie la educarea populatiei. Functioneaza exact ca un partid de tip PSD – suge cu lacomie de la toate robinetele bugetare, locale si private, isi gaseste majoritatea aderentilor in straturile cele mai needucate si amarate, face tot ce poate pentru a-i mentine in starea asta si practica un discurs ipocrit si arogant, in timp ce capii isi afiseaza cu ostentatie bogatia si luxul.

      BOR este acum o frana in dezvoltarea Romaniei, un handicap major. Nu mai are nici o legatura cu invataturile hristice, decat la nivel de discurs, si nici o legatura cu interesul acestei societati de a iesi din marasmul moral, social, economic si politic in care se zbate.

      • Subscriu!

        BOR poate fi judecata tot in masura in care isi permite sa ii judece pe altii. Daca isi tinea leoarba acasa, dupa vorba lui Creanga, era alta poveste.

        Am auzit cu ureche mele un „preasfintit” mai dinioara intr-o predica bestelind la nimereala si amenintand cu focul iadului de-a valma catolici, protestanti si neo-protestanti.

      • Atâta timp cât cultele sunt finanţate de către stat, adică din taxele şi impozitele plătite de către toţi cetăţenii statului (la care se adaugă scutirile cultelor plata de impozitelor), toţi cetăţenii statului sunt îndreptăţiţi să critice activitatea cultelor, indiferent dacă ei sunt atei, liber cugetători, aparţinând cultelor criticate sau nu etc.

  6. Cunoasterea omului nu are de a face cu religia dupa cum viata este aceeasi si pentru crestini si pentru musulmani si pentru budisti si pentru penticostali, adventisti, lutherani, pocaiti, animisti, atei, samanisti, tengristi, hinduisti, jainisti, si orice alta credinta religioasa.

    A fi religios inseamna a avea o atitudine reverenta in fata vietii si a incerca prin cunoastere de sine sa impartasesti iubirea si cunoasterea celorlalti semeni in viata de zi cu zi.

  7. Daca BOR considera ca „cele nevazute” sunt separate! de oameni si de viata concreta, daca si-a instituit o ierarhie a prioritatilor, cu viata vesnica in varf si cu placerile pamantesti undeva, la subsol, cred ca avem o problema care nu e gata sa se rezolve.inteloe
    Prea des in defensiva cand sunt criticati, surprinzator de revendicativi si de vindicativi, pentru niste privilegiati cu pacea in suflete, ei slavesc nevazutul, vorbesc cu El zilnic, iar pe noi ne judeca fix dupa aparente…e just?

  8. @ Autor

    ” ………..Un singur exemplu: uluitoarea dezvoltare a BOR în diaspora, un aspect prea puţin cercetat, în mediile intelectuale, deloc analizat în media românească. Cu consecinţe văzute şi nevăzute nu numai la nivel spiritual, ci şi cultural, ……………….”

    Daca este acest aspect este prea putin cunoscut, iata ce a adus/trimis BOR in diaspora de peste ocean (cred ca USA si Canada fac parte din diaspora):

    1.- un preot (detalii aici: http://www.torontosun.com/2015/05/06/priest-exploited-position-to-sexually-assault-women ) care a fost condamnat la 7 (sapte) ani inchisoare pentru abuz sexual (10 femei romance intre 20 – 30 ani),

    Va dati seama cum ne simtim noi romanii, cand colegii ne arata asemenea articole.

    2.- preotii romani care au venit cu aceleasi obiceiuri din Romania:

    -iti cer cash si nu dau chitante la nici un serviciu pe care-l presteaza, totdeauna motivand ca au uitat chitantierul acasa (evident motiv pueril de adormit copii). Ti se apune ca nu-i nici o problema, vii dumneata la urmatoarea slujba si ti se va da o chitanta ! Multor romani le este rusine de rusinea acestora .

    – merg cu ajunul Bobotezei, de la Craciun pana prin Februaries a nu le scape nici o casa chiar daca-I la 400(patru sute) de km (bineinteles cash fara chitanta),

    – unii isi chimba masinile la 3-4 ani, dar nu lucreaza decat la biserica; sunt chiar si cate 2 la o singura biserica care are pana in 50 de credinciosi pe slujba,

    – unii propovaduiesc dispretul(si chiar ura) pentru celelate religii, de altfel interzis prin lege.
    Mentionez ca in America de Nord exista doua episcopii: una condusa de dr. Nicolae (afiliata la BOR din care face preotul condamnat) si alta de dr. Nathaniel.

    Cat priveste cele scrise de dvs.

    „Ce important ar fi ca în locul unor articole ieftine despre BOR, cum sunt majoritatea în presa românească, să găsim, de pildă, măcar de câteva ori pe an şi studii serioase cu privire la impactul acesta pozitiv în diaspora al creştinismului ortodox (dar şi al altor culte recunoscute de stat), cu totul ignorat, din păcate. Cine să o facă şi unde, mă întreb?”

    Va rog sa comentati urmatoarele :

    1.-cum raspundeti la cele aratate mai sus, inclusiv cazul preotului condamnat si despre care s-a scris in mai multe ziare cat si difuzare cazului pe mai multe canale TV din Canada),

    2.-ce a facut BOR cu privire la aceasta situatie, in afara de a trimite un alt preot care se comporta cam la fel (in afara abuzului sexual, deocamdata ).
    Pentru ca cele de mai sus prezinta o alta fata din “Partea nevazuta a Bisericii”, sper sa publicati acest comentariu, ca in orice democratie.

  9. Domnule Vasileanu,
    La „Gaudeamus”-ul de anul trecut v-am pus o întrebare. Dumneavoastră, domnului Guran, care îşi lansa cartea, şi domnului Toader Paleologu. Răspunsul, după ce aţi băgat nasul în pământ, a fost total nesatisfăcător. Şi, cu toate acestea, în continuare îndrăzniţi să spuneţi că Ortodoxia Românească „a stat mai totdeauna în istorie sub cizma puterii politice”. În acest caz vă reamintesc: Antim Ivireanu asasinat, Grigorie dascălul trimis în exil, Sofronie Miclescu asasinat, Irineu Mihălcescu asasinat, Teoctist trimis în domiciliu forţat de puterea fesenist-kaghebistă din care făcea parte Pleşu (cică, „se retrăsese din scaun”). Toate aceste violenţe au marcat schimbări de regim în Ţările române, respectiv România – fanarioţi, Regulament Organic, Liberalism cuzist, comunism şi, în cele dn urmă, fesenism. Deci, despre ce vorbim? Despre violenţa exercitată brutal asupra Ortodoxiei. Mai amer decât asupra stimabililor intelectuali, care, în cea mai mare parte, aveau grijă să devină lingăii noilor regimuri.

  10. O alta fata urâta a BOR: zeci, poate sute de biserici in șantier unde se țin slujbe sub schele.
    E inconstienta curată si nimeni nu face nimic in legătura cu asta.

  11. Din ce văd eu: toată lumea are dreptate. Păcat ca toate astea nu se și simt la nivelul oricărui enoriaș al BOR. Operele filantropice se văd…aproape deloc fata de vesmintele bogat aurite și Mercedesurile înaltelor(sau mai mici) fete bisericesti; cele mai multe biserici nu au scaune sau au cateva; pe nici un preot întâlnit de mine nu îl preocupa îndrumarea enoriașilor, ci doar „sfintirea” pereților casei unde intra așteptând sa-ți plăteşti tainul pentru biserica și Catedrala mântuirii neamului; cea mai jalnica situație mi s-a părut solicitarea unui preot care a luat banii nasului pentru slujba de botez și a sugerat apoi tatălui copilului ca e dator sa plătească slujba. Lucru pe care tatăl l-a făcut. Cum sa văd eu, enoriaș, biserica în alt mod? Doar din articole laudative sau nu sau din ce mi se întâmplă personal? De-asta am ales o relație personala doar cu Cel de Sus fără intermediarii lui, preoții.

    • Jalnice şi dureroase comentarii! Departe de mine de a vedea în toţi preoţii îngeri. Ei sunt oameni. Cu bune şi cu rele. Nu sfinţi. Dar de aici şi până la a trage oblonul peste Biserică, întemeiată nu de un întemeietor de religii, ci de Însuşi Hristos, este cale lungă… Biserica a fost întemeiată la Cinzecime, pogorându-se Duhul Sfânt asupra Apostolilor. Cărora li s-a dat harisme deosebite, şi au mers în lume pentru a propovădui Evanghelia şi hirotoni episcopi, creştinâmd prin Botez pe cei ce primeau învăţăturile evanghelice. Aceasta este Biserica. Iar oamenii ei – clerici, dar şi mireni în acelaşi timp, nu sunt sfinţi. Chiar Apostolii nu au fost sfinţi, să citim evangheliile, dar ei au fost chemaţi de Domnul la slujire.
      Ne facem singuri duşmani ai Bisericii lui Hristos, pe care din păcate nu o cunoaştem din adâncul ei, ci doar formal.
      O întrebare însă nu este prisos: şi cu sufletele noastre ce facem? Pentru că am ajuns să ne facem milioane de biserici, fiecare făcându-şi – în cap – proptia sa biserică.
      Şi mă întreb, doar pe mine, unde mai este Hristos aici?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Vasileanu
Marius Vasileanu
MARIUS Vasileanu este jurnalist şi profesor de istoria religiilor. Ultima carte publicată: „Recurs la generozitate. Întrebări despre limitele antropologiei creştine” (Editura Eikon, 2011).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro