Ministerul Dezvoltării ar vrea să construiască 30 de săli polivalente în următorii şase ani. Am evitat să menţionez titularul ministerului şi al iniţiativei, dna Udrea, ca să nu stric impresia de familiaritate a ştirii. Ea se repetă, într-o formă sau alta, de ani de zile. Să citim preambulul proiectului de hotărâre de guvern,
Având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” – S.A., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările şi completările ulterioare, (…)
Iată un exemplu extraordinar de stabilitate legislativă din România. O lege care supravieţuieşte practic neatinsă vreme de aproape un deceniu, perioadă în care este aplicată activ, este una de toată lauda, cel puţin în principiu. În realitate, însă, e exact invers. Nu vorbesc aici de opinia mea despre fondul acestei legi, ci de opinia partidelor politice. Rând pe rând, de pe băncile opoziţiei, acestea au criticat aplicarea ei. Prin 2003-2004 guvernul Năstase derula programul celor 400 de săli de sport, nu-mi amintesc ca opoziţia de atunci, PNL sau PD, să fi lăudat câtuşi de puţin iniţiativa. Însă după ce au ajuns la putere legea a rămas în vigoare, ba chiar a continuat să fie aplicată pe aceleaşi coordonate. Coaliţiile de guvernare s-au succedat în diverse combinaţii vreme de şase ani, guvernele au continuat să folosească legea iar opoziţia să le critice pentru asta.
Nu e nici pe departe singurul caz, iar uneori opoziţia faţă de un proiect politic a fost exprimată formal, în moţiuni împotriva guvernului. În 2003, parlamentarii PNL şi PD au depus una împotriva taxei pentru serviciile publice radio-TV. Ca paranteză, preşedintele Camerei la acea dată, dl Dorneanu de la PSD, a refuzat să o supună dezbaterii, pe motiv că „nu se referă la chestiuni politice” (sic!) – genul acesta de abuz s-a repetat indiferent cine a condus camerele parlamentare. Din nou, după schimbarea de putere cineva s-ar fi aşteptat ca taxa asta „neconstitutională, ilegală şi imorală” să fie anulată. N-a fost. În 2007 deputaţii PD-L cereau într-o moţiune simplă anularea taxei de primă înmatriculare, pe motiv că e discriminatorie şi are un cuantum excesiv. Taxa discriminatorie respectivă e bine-mersi în vigoare, cuantumul ar putea creşte anul acesta, probabil că între timp nu mai e excesiv. Guvern după guvern a schimbat garda veche de funcţionari (prefecţi, de exemplu) cu una nouă şi agreată, de fiecare dată fiind acuzat de partidele din opoziţie de „politizare”, deşi cei înlocuiţi fuseseră numiţi acolo după exact acelaşi tipic.
N-aş vrea acum să credeţi că am căzut într-o extremă, că afirm că toate partidele noastre sunt perfect identice, o apă şi-un pământ, tot un drac şi alte clişee asemănătoare, pe cât de frumos sunătoare pe atât de superficiale în raport cu realitatea. Există diferenţe chiar şi în ce priveşte chestiunile discutate mai sus – ministerul condus de dna Udrea a dat un comunicat în care spune că proiectul respectiv e la faza de intenţie şi că se caută finanţări alternative decât cele de la bugetul de stat. Până acum astfel de programe, cu tot cu finanţarea lor publică, erau anunţate şi promovate pe un ton triumfal. Problema nu e că partidele noastre ar fi mereu la fel, ci că sunt mereu capabile, dispuse să fie la fel. Nu pot fi acuzate că-şi fac un scop din a sprijini proiectele politice pe care le combăteau de pe băncile opoziţiei, dar pot fi acuzate că n-au vreo problemă să facă asta, că nu oferă niciun fel de garanţie împotriva unui astfel de scenariu.
Astfel, atunci când Adrian Năstase ironizează actualul partid de guvernământ pe motiv că ar fi votat în 2001 legea pensiilor „nesimţite” ale militarilor, lovitura retorică a liderului PSD trece foarte departe de ţintă. Problema nu este că un partid îşi schimbă la interval de un deceniu punctul de vedere într-o anumită chestiune politică, s-a întâmplat la alte partide (PSD, de exemplu), se întâmplă şi prin alte ţări. Problema este că partidele noastre nu oferă garanţia unui anumit punct de vedere nici la interval de câteva zile. Ar fi chiar bine să avem siguranţa că PDL (sau alt partid) ar vota acum un proiect într-un anume fel, chiar dacă e felul opus celui urmat cu ani de zile în urmă. Dar experienţa ne arată că e perfect posibil ca un partid să voteze invers decât susţine azi, nu peste un deceniu, ci mâine…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
omania a ajuns, dupa 20 de ani, asemeni unui individ dependent de droguri generatoare de vise.
Droguri administrate initial sub forma unor minciuni si promisiuni. Droguri pe care individul voia sa le consume dupa aproape o viata de privatiuni avuta inaintea acestor 20 de ani. Cum este lesne de realizat acum, cel mai simplu instrument folosit de individ pentru a capata portia dorita de drog si a ajunge la visare a fost politicianul. Care vazand nevoia individului i-a oferit acestuia drogul dorit fara sa clipeasca, urmarind doar sa ajunga acolo unde si-a propus indiferent de consecinte, si anume in frunte.
Anii au trecut, drogurile au devenit din ce in ce mai puternice. De la simple promisiuni occidentale s-a trecut la salarii compensatorii, la pensii anticipate. Fiecare dintre aceste lucruri reprezentau de fapt droguri din ce in ce mai puternice si mai periculoase. Droguri ce macinau individul atat fizic cat si moral. Fabrici si uzine, resurse naturale, resurse umane, toate au fost sacrificate rand pe rand politicienilor ca plata pentru drogul devenit din ce in ce mai dorit. Iar politicianul a devenit din ce in ce mai dornic. A inceput sa isi doreasca din ce in ce mai multe. Nu mai dorea doar sa modeleze viitorul, ci si sa isi indulceasca prezentul. A devenit si el dependent de dulceata prezentului.
In cativa ani, oferta de droguri a cunoscut o crestere exploziva. Individul a ajuns sa traiasca numai din vise. Zi dupa zi ceda politicianului din ce in ce mai multe. Unul se scalda in droguri, celalalt in dulceata.
La un moment dat, drogurile nu mai sunt destul de puternice pentru a alunga realitatea din visele individului. Realitatea incepe sa devina tot mai amenintatoare. Incepe sa ii arate acestuia uratenia si mizeria in care a ajuns sa traiasca. Incepe sa ii arate cu ce a platit pentru toti acesti ani in care visa sub influenta drogurilor in loc sa infrunte viata asa cum era ea.
Intr-o clipa de luciditate, individul a realizat ca are nevoie de doctor. Politicianul, sesisand schimbarea, s-a oferit imediat si pe post de doctor. Dezintoxicarea insa este dura. Dupa o scurta cura, individul cedeaza si cauta sa se intoarca la visele oferite de droguri. Toate drogurile au fost intens utilizate deja, iar dulceata s-a sfarsit. Si politicianul si individul sufera.
Acum, toti cauta cu incapatanare acel drog care sa reuseasca sa ofere individului visul care sa invinga realitatea si politicianului dulceata prezentului …
In final, individul realizeaza ca nu are alta cale decat dezintoxicarea. Are de ales tot intre politicieni pe post de doctori. Unii sunt chiar priceputi dar nu doresc sa le ofere tratamentul, iar cei ce sunt dispusi sa il ajute nu prea stiu cum sa aplice tratamentul.
Zvarcolindu-se in chinurile tratamentului, injura politicianul care i-a oferit drogul. Unele realitati le-a acceptat deja, pe altele inca refuza sa le vada…
Ah, asta e un alt subiect, bun si el. Daca ar fi sa il aduce mai aproape de subiectul articolului atunci ar trebui sa vorbim de calitatea drogurilor puse in vanzare… si comparatia devine riscanta.
Asta, pentru ca nu exista niciun fel de sistem de evaluare a punerii in practica a promisiunilor de orice fel… Nici macar evaluarea morala nu functioneaza, chiar daca ea ar fi mai putin practica.
Problema e chiar cu promisiunile, in sine – inainte sa ajunga ele sa fie in situatia de a fi puse in practica. Sunt mereu in registrul foarte vag si foarte optimist, iar partidele (in general) au rezistat cererilor presei si societatii civile de a le face mai clare si mai realiste. Ceva gen, „o sa construim N km de autostrada!”. Bun, care tronsoane? Cum? Din ce bani? etc. etc. Oricum, si aici lucrurile nu stau perfect la fel. Unele promisiuni politice au fost concrete si au fost puse in aplicare.
Nastase, cand ironizeaza pe buna dreptate propaganda astora, nu cred ca lovitura lui trece departe de tinta.
– OG-7 / 2008, care mai tarziu a devenit Legea 164, a fost semnata nu de Nastase si Tariceanu, precum cu o nesimtire de neiertat au sustinut propagandistii pedelisti. Ea a fost semnata de Ciorbea si de Daianu (primul consilier al lui Daianu era Croitoru, ala care mai tarziu infiera pensiile „nemaritate”. Atunci nu l-am vazut sa-si dea demisia in semn de protest…)
– Expunerea de motive pentru Legea 164 (se gaseste pe site-ul Camerei Deputatilor, faceti un efort va rog si cititi-o) e semnata de Isarescu, nu de Nastase, nici de Tariceanu.
– Gurile rele – evit sa ma pronunt dupa ureche, inca astept niste confirmari, imi place sa ma documentez bine inainte de a porni ventilatorul si a arunca cu ceva in el – dau ca autor al aceleiasi expuneri de motive la care faceam referire mai sus pe un „mare” jurist constitutionalist.
– La acea ora nu se auzise de imbatranirea populatiei? Erau 2 (doi) de cand guvernul lui Jospin se confruntase cu cele mai mai miscari de strada din 1968 incoa’, pentru tentativa (esuata) de a reforma sistemul de pensii francez si a-l face sustenabil pe termen lung. Plus o gramada de alte semnale, venite din toata lumea. Inclusiv semnale si propuneri alternative, propuneri si dezbateri din tari cu sisteme militare de pensionare aproximativ similare cu cel proaspat decedat de la noi.
–
– puteti continua dvs.
Comentariul tau este destul de confuz si nu e clar ce legatura are cu afirmatiile din articol pe care ar intentiona, se pare, sa le contrazica.Cine sunt propagandistii astia? Unde si ce anume au sustinut? Ce are a face OG 7/2008 (semnata, evident, de Tariceanu – si ulterior abrogata) cu ce discutam aici? Ce are a face expunerea de motive pentru legea 164 cu afirmatiile mele, cine a pretins ca e semnata de Nastase? Etc. etc…
[Doc spune: bun, in cazul acesta comentariul intra la off-topic repetat, si e moderat. Ce spune x. si y. trebuie comentat acolo unde spune, aici se comenteaza strict articolul de mai sus.]
Intra la off topic repetat…
Da. Spatiul acesta e pentru dialog apropo de articol, nu pentru altceva. Imagineaza-ti ce ar fi daca as lasa comentarii pe acelasi tipic. Oricine ar putea veni si, cu un apropo vag la o chestie spusa in articol, ar putea sa scrie N comentarii asupra a ce percepe el a fi propaganda penelista sau pesedista scrisa pe aiurea.