luni, iunie 21, 2021

Partidul „ Realitatea”- O operațiune cu dus-întors

Mi se pare cel puțin bizar anunțul făcut în urmă cu ceva timp de Cozmin Gușă, unul dintre patronii trustului Realitatea, anunț repetat cu insistență în cursul ultimelor două săptămâni (dl. Gusă a făcut chiar efortul de a fi prezent în talk-show-ul moderat de Denise Rifai), că vor începe cât de curând demersurile concrete în vederea înființării unui nou partid politic care, până la un anumit punct, se va identifica cu respectivul post de televiziune. Deja au apărut să apară în presă numele primilor înscriși.
Deocamdată, nu e tocmai clar care va fi respectivul punct (dl. Gușă s-a limitat la a preciza doar că nu toți angajații postului vor face obligatoriu parte dintre membrii viitorului partid), nu e limpede nici care îi va fi ideologia. Limpede e doar faptul că viitorul partid se va situa la antipozi față de puterea actuală, respectiv cu PSD. Fosul secretar general al social- democraților români, de pe vremea în care aceștia îl aveau în frunte pe Adrian Năstase, nu figurează, pentru moment, printre cei ce și-au anunțat înscrierea, însă, cu ocazia sus-menționatei emisiuni, moderată de Denise Rifai, el a făcut referire la verificatele-i capacități organizatorice. Dl. Gușă pare să își rezerve rolul de ideolog al formațiunii politice în formare, fără să fi precizat totuși care ideologie. Argumentul în conformitate cu care, astăzi, distincțiile dintre stânga și dreapta sunt din ce în ce mai puțin consistente ori relevante, că a venit ora sfârșitului vechilor partide, că viitorul aparține partidelor atipice și antisistem, că politica se află la ora unei înnoiri fundamentale nu prea se susține, chiar și la o analiză care nu își propune să meargă foarte mult în profunzime. Nu mai departe, iată, USR, care el însuși, a oscilat între stânga și dreapta, a început să conteze cu adevărat doar după ce a operat anumite clarificări doctrinare, după ce, sub noua președinție a d-lui Dan Barna, a luat decizii ferme care, desigur, au însemnat și costuri decontate de pierderea sufragiilor unei anumite părți a electoratului care, la rându-i, resimțea nevoia noutății. Mișcarea România Împreună, înființată de fostul premier Dacian Cioloș, încă o scaldă, este în faza vorbelor frumoase, însă după un val masiv de înscrieri aproape că nu mai auzim nimic despre respectiva formațiune. Nimic în afara faptului că i se pun nenumărate piedici la înscriere. Și cu toate acestea, iată, un sondaj de opinie făcut public cu două săptămâni în urmă, arată că partidul d-lui Cioloș depășește în intențiile de vot USR. Încurcate mai sunt nu doar căile Domnului, ci și cele ale electoratului.
Însă revenind la proiectatul nou partid Realitatea, este important să spunem că decizia înființării lui este legată de un posibil viitor sumbru ce pare să se controleze pentru respectiva organizație medie. Reamintesc că la data de 7 septembrie 2011, judecătorul sindic Mariana Moncea, de la Tribunalul București, a admis cererea debitoarei și a dispus deschiderea procedurilor legale împotriva Realitatea Media, deținătoarea licențelor Realitatea Tv și Realitatea FM. Între timp datoriile către bugetul de Stat, către cel al asigurărilor sociale de stat ale respectivei organizații au continuat să crească (la finele anului 2017 se ridicau la 68, 9 milioane de euro). Pe de altă parte, actuala putere politică, agasată de politica editorială a postului, de atitudine lui constat critică, chiar vehementă la adresa acțiunilor ei cu tentă ilegală și antidemocratică evidentă, a emis amenințări la adresa Realității, iar noua lege a insolvenței pare să fi fost făcută cu dedicație. Adică cu intenția clară de a reduce la tăcere postul.
Câteva întrebări se pun cu insistență. Mai e nevoie de un nou partid politic? Ce șanse de succes va avea o nouă formațiune care se revendică de dreapta? Chiar dacă va reuși să aibă adepți, simpatizanți, membri, noul partid nu va conduce și mai mult la fărâmițarea dreptei? În ce raporturi se vor afla partidul Realitatea și postul de televiziune omonim? Speră oare dl. Cozmin Gușă că creșterile în audiență de care s-a bucurat în ultimele săptămâni Realitatea tv se vor transfera în contul partidului cu același nume?
Sigur, nu ar fi pentru prima dată când o televiziune ar deveni goarna unui partid politic ceea ce însă nu înseamnă că încă un caz ar fi în favoarea însănătoșirii presei. Să ne reamintim, de pildă, că alterarea politicii editoriale a Trustului Intact a început din momentul în care patronul său, dl. Dan Voiculescu, a creat Partidul Umanist Român, ajungându-se în timp la aberațiile la care se dedau astăzi Antenele felixiene. Nu agreez, am mai spus asta, tot ceea ce se întâmplă în emisiunile Realității tv, nu cred că întotdeauna se practică acolo jurnalismul de cea mai bună calitate, însă apreciez că dublarea televiziunii cu un partid intim legat de ea va reduce încă și mai mult numărul organelor de presă independente. din România. Tare mi-e teamă că avem de-a face cu o operațiune cu dus-întors.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. In principiu orice partid care ne-ar putea scapa de PSD si Dragnea ar fi foarte bun pentru noi, insa vreau si eu sa vad un program al acestui nou partid, ce fel de oameni sunt acolo, care este viziunea lor pentru Romania, cum rezolva problemele si daunele provocate de PSD din justitie, economie? Ar trebui schimbata din nou legislatia in justitie iar DNA-ul sa functioneze la fel ca inainte, de exemplu. Apoi, trebuie implementata o strategie de indepartare a Romaniei de zona anti-liberala precum si de influenta Rusiei. Vedeti, toate astea se fac in timp, iar timpul nu mai „are rabdare” cu noi. Cum crede Guse ca rezolva el toate problemele astea si cum crede el ca totul se va sterge cu buretele si vom reveni la normal? Politica romaneasca nu este Windows sa-i faci un restart si gata. Trebuie uneori reinstalat „sistemul de operare” iar acest lucru ia timp.

  2. Partidul Realitatea probabil nu va intra in Parlament, va ramane la stadiul de protest anti-PSD, ceea ce nu e rau in sine, avand in vedere ca PSD e raul cel mai mare din Romania si sursa majoritatii problemelor noastre.

  3. Ser Mircea, eu va recomand un pahar de vin rosu dupa care culcarica, si maine e o zi. Dupa mentionarea ”personalitatilor” Gusa si Rifai, m-ati pierdut de musteriu. Asa ca am sa-mi pun un pahar de Shiraz, si dup-aia la culcare, ca unii din noi mai si muncim maine.

  4. „Sigur, nu ar fi pentru prima dată când o televiziune ar deveni goarna unui partid politic…”

    O televiziune-partid a fost PPDD. Cu Antenele lucrurile stau puțin diferit (instrumente de manipulare a cetățenilor aflate la dispoziția oligarhilor).

    Experiența PPDD a fost nefericită pentru electoratul care și-a pus mari speranțe în partid, acordându-i cu generozitate voturile, dar a trecut probabil suficient timp pentru ca cetățenii să o fi uitat. Tot cu dus-întors…

    Atomizarea Opoziției este exact ceea ce doresc oligarhii și, în vreme ce USR și dl Cioloș se pare că prin cooperare ar putea amenința cleptocrația (cu marionetele sale USL, sau PSD-ALDE-UDMR), demersul înființării de noi partide, cu sprijinul „serviciilor”, reprezintă o soluție deja verificată în anii 1990.

  5. „Câteva întrebări se pun cu insistență. Mai e nevoie de un nou partid politic? ……….”

    Nu cumva v-a scapat intrebarea: Inffintarea acestui nou partid nu are si scopul de a scapa Realitatea TV de „situatia financiara delicata” in care se afla dupa cum spune o parte a presei ?

  6. Ar trebui sa avem rezerve DIN PRINCIPIU fata de asocierea media-politic. Aceasta ar trebui sa tina de cultura politica si democratica. Orice asociere a politicului cu media si cu economicul ar trebui din start sa ne tina departe la vot, nefiind o optiune viabila pe termen lung fiindca are repercursiuni anti-democratice asupra poporului. Se stie ca odata ce un individ sau un grup de interese are in mana aceste 3 carti, nu mai poate fi scos din scena, si ajunge sa controleze prin media opiniile si optiunile celor care voteaza iar de aici pana la avantaje economice care vor inchide ermetic cercul, e doar un pas.

    As zice ca Romania parea ca termina cu epoca mogulilor ai caror principali exponenti au fost Vantu, Voiculescu si asta doar cu ajutorul justitiei, singura care ii mai poate disloca pe acesti moguli de la putere. Dar asistam la revenirea lor, pe fondul slabirii justitiei.

    Alte motive pentru care as fi retinut fata de un partid „vuvuzela” sunt: directia politica neclara a domnului Gusa la fel ca si a altor moguli, simplul fapt ca televiziunea domniei sale acum este acum pozitionata impotriva PSD nu are legatura cu optiunile politice, poate fi doar din considerente de marketing, o nisa pe care o exploateaza. A fi impotriva PSD nu inseamna nimic. Si Vadim era de forma anti PSD, desi „pe fond” le facea jocurile cu succes, iar ideea de „orice e mai bun ca PSD” ar trebui sa ne evoce episodul turului 2 Iliescu-Vadim. De altfel, in ceea ce numim „managed democracy” opozitia tinde sa este una controlata tot de putere, doar pentru a pastra aparentele democratiei iar acel episod al prezidentialelor a fost poate momentul de varf al acestui demers FSN-ist.

    Deasemenea, domnul Gusa a cochetat in decursul carierei sale politice cu diverse grupuri de interese din politica si inerent si-a insusit nu numai vaste cunostinte politice, dar si metehne vechi de care vrem sa scapam, ca tot vorbim de „primenirea clasei politice” si de faptul ca aceleasi figuri politice se perinda la putere de 30 de ani incoace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Roexit prin decizia CCR 390/8 iunie 2021?

Curtea Constituțională a publicat motivarea Deciziei 390/8 iunie 2021 prin care confirma legalitatea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Nimic din raționamentul CCR...

In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii...

Căderea în trecut: Partidul Comunist Chinez la 100 de ani

Regimul de la Beijing sărbătoreşte în luna iulie centenarul comunismului chinez. Fastul pregătirilor şi intensitatea propagandei sunt fără precedent, doar că exact...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro