joi, martie 28, 2024

„Partidul Reset” – Cum inventăm altă clasă politică ?

Am interacționat în ultima perioadă cu câțiva dintre reprezentanții „avangardei” politicii românești, oameni care se implică în construcția unor mișcări politice noi. Majoritatea sunt membri ai păturii mijlocii, tineri educați și cu cariere în mediul privat, uniți de un sentiment de frustrare: nu mai putem să continuăm așa, România e guvernată prost la toate toate nivelurile și singura cale legitimă spre o schimbare pe termen lung este contestarea cartelului politic care domină puterea de câteva decenii. E ușor să stăm pe margine și să vociferăm, dar până când nu ne vom organiza coerent în mișcări politice alternative și credibile, partidele mari vor continua să țină  România în derivă undeva la marginea Europei, cu reforme tardive, mai degrabă impuse din exterior decât asumate.

Vorbim, în general, de oameni care nu au făcut politică dar au experiență de piață, la care am observat câteva rătăciri frecvente pe care îndrăznesc să vi le împărtășesc în acest articol. Prima ar fi curioasa convingere că simpla înfrângere în alegeri a partidelor existente și împrospătarea clasei politice cu oameni „curați”, frumoși și deștepți, este în sine o soluție la problemele României. Aș zice că se lucrează într-o paradigmă antreprenorială: partidul are niște obiective bine cuantificate, procente, mandate, număr de membri – care corespund cu cota de piață și profitul unei firme. Se desenează deci o structură ad-hoc, executivă, cu deciziile politice concentrate spre vârf (tot așa cum într-o firmă deciziile de strategie se iau de echipa de management) și se creează „departamente” însărcinate cu execuția strategiei, alcătuite din voluntari care trebuie să strângă semnături, membri și cotizații, să comunice public și să întrețină infrastructura online etc. Ideea ar fi că alegătorii vor recunoaște partidul oamenilor curați, frumoși și deștepți, se vor simți reprezentați de aceștia și de principiile, valorile și programele bine ticluite de proaspeții politicieni, transformându-le în realitate prin votul lor.

Problema cu paradigma antreprenorială e că un partid e o organizație cu o misiune foarte diferită de cea a unei firme, în sensul că nu-și poate atinge obiectivele direct: „cumpărarea produsului politic” (votul) nu înseamnă nimic. Un rezultat bun în alegeri e doar o condiție necesară dar absolut insuficientă pentru a împlini așteptările alegătorilor reprezentați de partid. Partidul nu implementează și de obicei nici măcar nu propune politici publice, ci oamenii pe care partidul îi promovează în structurile de decizie o fac. „Resetarea” e un slogan frumos și cu priză la public, dar hai să nu ne amăgim, politicienii noi nu sunt superiori prin simplul fapt că sunt noi, iar cei vechi nu s-au metamorfozat în lichele imediat ce s-au înscris în PSD, PNL sau UNPR. În realitate, dacă mecanismul intern de selecție e unul defectuos, el va fi rapid manipulat de oameni dornici să ajungă la putere, care vor recita cu patos oricâte principii sau doctrine și vor manipula, mitui și minți oricâți colegi e nevoie pentru a ajunge pe listele de candidați.

Funcționarea oricărui partid politic e în esență una de structură de HR care selectează din noianul de indivizi care își doresc puterea un subset de persoane, conform unor mecanisme interne formalizate sau nu. Faptul că partidul, prin membrii săi, nu se vede pe sine ca o structură de HR nu schimbă realitatea obiectivă: la un moment dat, partidul va depune liste de candidați, iar alcătuirea lor va fi expresia mecanismelor interne de selecție; dacă acestea sunt arbitrare, atunci e puțin probabil să favorizeze candidați capabili și dornici să pună în practică programul politic al partidului.

Aceasta, și nu „vechimea”, e marea problemă a partidelor politice românești, de aici vine ruptura între valorile pretinse și comportamentul real al candidaților aleși: înainte să ajungă pe listele de candidați, ei sunt rezultatul unui proces de anti-selecție, a unui mediu de cumetrii, relații, presiuni, șantaje și șpăgi care e profund toxic pentru oamenii integri și competenți. Partidul reproduce în societate propriul model intern de funcționare, așa că dacă vrem să schimbăm societatea, trebuie în primul rând să construim structuri politice în jurul procedurilor riguroase de selecție a candidaților, proceduri rezistente la presiunea necontenită a luptei politice interne. Un model tribal, „ai noștri” sunt mai buni decât „ai lor” prin simplul fapt că sunt ai noștri, va exporta în societate tribalism.

O versiune mai rafinată a paradigmei antreprenoriale, care se întâlnește mai ales la nivel declarativ, acceptă că resursa umană este fundamentală în politică – exact ca într-o companie. Prin urmare, calchiază metodele de HR ale unei companii: comisii de selecție care examinează CV-uri și intervievează candidații pe criterii de competență, integritate, traseism sau apartenență anterioară la „partide corupte” ș.a.m.d. E un pas înainte dar sunt multe probleme practice. Spre deosebire de o firmă, unde motivațiile individuale sunt coerente cu obiectivele de piață, stimulate de bonusuri, avansări etc., într-un partid politic doar o minoritate de membri își ating scopurile politice, restul plecând acasă doar cu sentimentul lucrului bine făcut. Motivațiile sunt deci profund divergente, orice comisie de selecție fiind măcinată de conflicte de interese, iar verdictul va tinde să fie rezultatul unui calcul politic netransparent. Se pot imagina structuri independente de selecție ai căror membri nu pot candida; dar problema rămâne, cum se constituie și cine alege membrii acestor comisii și cât de credibili sunt ei ? O problemă extrem de greu de rezolvat câtă vreme drumul spre putere stă în pixul unui grup restrâns de oameni. Practic, funcționarea unor astfel de structuri depinde exclusiv de calitatea umană a componenței lor inițiale – garanțiile personale ale membrilor fondatori.

În plus, integritatea e prin definiție o calitate ce nu poate fi evaluată, ci doar prezumată până la proba contrarie. Nici o comisie de integritate imaginabilă nu-l putea opri pe tânărul procuror Victor Ponta, cu un CV impecabil și o prestație convingătoare, să ia startul în cursa lui nebunească spre cele mai înalte funcții în stat. Lipsa de integritate a personajului s-a observat plenar mult mai târziu, când comisia era deja irelevantă, verdictele și componența ei fiind dictate chiar de împricinat. Așadar, garanțiile personale nu sunt un panaceu pentru asanarea morală a politicii (vai, ce clișeu!), e nevoie de garanții structurale, mecanisme interne ale partidului care să-i asigure și lui Popescu – un ceva mai capabil, dar mult mai slab conectat și puțin flexibil tânăr politician – șanse egale cu descurcărețul Ponta. Dacă garanțiile structurale lipsesc, lupta politică internă va elimina, încet dar sigur, toate persoanele integre din structurile de decizie, erodând garanțiile personale inițiale, tocmai pentru că persoanele cu principii și verticalitate pornesc cu un mare handicap în această luptă internă și câștigă puțini aliați.

Ce ar trebui să diferențieze un partid nou de cele existente nu sunt valorile și politicile pe care le pretinde (nișele „bune” sunt deja ocupate), ci  garanțiile structurale care favorizează candidații cu capacitatea și dorința de a pune în practică propunerile partidului, în detrimentul oportuniștilor și traseiștilor fără doctrină cu care ne alegem de obicei. Dacă ar fi să schițez câteva criterii pentru aceste mecanisme de selecție, ele ar putea fi:

  • Competența – evident, e foarte greu să schimbi societatea în bine, indiferent cât de bine intenționat ești, dacă nu înțelegi problemele reale.
  • Deschiderea – când alergi singur, e greu să ieși pe locul doi (cc: Dragnea). Pe orice funcție trebuie să poată candida orice membru, lista membrilor să fie mereu deschisă, iar unele poziții pot fi deschise chiar și non-membrilor. Publicitate amplă în exterior, pentru că recrutăm oameni excelenți, nu doar împărțim funcții între noi.
  • Transparența – proceduri publice, CV-uri publice, deliberări publice. Marja de manevră a grupurilor oculte scade, încrederea publică în partid crește.
  • Democrația internă – decizia finală nu se ia de o cabală, ci de membrii direct afectați, de exemplu, locuitorii unui oraș, județ etc. Tot membrii sunt cei care cântăresc integritatea având opțiunea unui recall ulterior (retragere a funcției în partid sau a locului pe listă).

Structura care se pretează cel mai bine la o implementare practică a acestor mecanisme este democrația participativă online: e ieftin să organizezi alegeri și să recrutezi membri noi prin Internet, lucru foarte important pentru un partid sărac și atragi totodată interesul publicului, extinzând baza de selecție. Dar nu e obligatoriu să fie așa, de exemplu partidele americane au de foarte multă vreme primaries, evenimente foarte urmărite și critice pentru sănătatea lor internă (și nu o legitimare democratică post factuală a deciziilor de la centru așa cum se întâmplă, în cel mai bun caz, în partidele românești).

Din observațiile mele, mișcările care au pus accentul pe creștere și au lăsat pe mai târziu aburelile astea cu democrația internă și transparența în selecția candidaților au avut o problemă de motivare a oamenilor. Voluntarii vor privi cu justificată suspiciune liderii interimari care, spre a-și dovedi valoarea către centru, încearcă să dezvolte organizația și să traseze sarcini de execuție, deși nu e deloc clar cum au fost selectați acești lideri și ce legitimitate au. Spuneam mai sus că majoritatea membrilor unui partid pleacă acasă cu mâna goală, nimeni nu e dispus să fie idiotul util al unor oportuniști, să lupte pentru niște principii scrise pe hârtie dar care nu se regăsesc în funcționarea reală a partidului. Cred deci că aplicarea democrației participative în procesul de selecție nu doar că îmbunătățește calitatea candidaților pe care partidul îi va propune, dar ajută la păstrarea coeziunii și a motivării voluntarilor, care se vor simți implicați în funcția de bază a partidului, selecția de candidați, având șanse egale cu insiderii, nu doar exploatați ca surse de muncă și plătitori de cotizații. Adică se poate cataliza reformă politică fără milioane de euro, fără a scoate partidul la vânzare către mediul de business.

Dacă partidele noi, indiferent că se intitulează M10, USB, NR, IR, RC, 300 […] vor să demonstreze că resetarea înseamnă altceva decât un simplu vehicul politic, o Albă ca Zăpada ediția 2016, atunci trebuie să se deschidă și să devoaleze mecanismele interne de recrutare, să convingă publicul că urmăresc excelența și că pot oferi garanții structurale în acest sens, că nu vor umple iar Parlamentul cu michimauși, meseriași auto și mafioți ceva mai tineri și mai discreți decât cei pe care-i avem deja.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Comunstii au vrut o noua clasa politica. O noua societate. Si au transformat mult clamata „exploatare a omului de catre om” in „prostirea multora de catre putini”.
    Ca in patania unui italian ce, dintr-o carte in latina veche, le propavaduia celor ce voiau sa-l asculte, o Noua Religie. Dar s-a gasit un cunoscator care sa spuna lumii „oameni buni, aceasta e o carte de bucate, e un sarlatan”. Cunoscatorul de latina veche a fost alungat cu pietre (vezi stinga franceza si italiana), dar parca prea mirosea a prajeala Noua Religie. Si a venit 1989; dar unora le-a intrat mirosul de prajeala in nari si a inceput sa le placa, nu se pot lepada usor de el. le-a devenit un fel de „mincare ca la mama acasa”.
    Nu se poate construi un partid doar cu nou veniti, oricit de cinstiti si competenti sint. Nu putem inventa roata, ci ii putem doar aduce imbunatatiri. Butucului, spitelor, cercului.
    Constructorul de biciclete nu ajunge un ciclist cistigator de mari curse.

  2. dle Ene. Ce resetam? Ati definit clasa politica ca sa stim ce resetam?
    Fac parte din cllasa politica [oare] fosri si actuali:
    1. parlamentari si membri ai cabinetelor acestora?
    2. membri ai guvernului [ministri, secretari de sta, subsecretari etc]?
    3. presedintii de CJ si consilierii judeteni alesi ?
    4. consilierii personali ai celor de mai sus?
    5. primari de orase/municipii si consilierii locali?
    6. primari de comune si consilierii locali?

    In plus, fiecare partid are un staff mai putin cunoscut, dar care poate ocupa imediat un loc vacant pe o lista de candidati. SUnt si acestia clasa politica?

    Daca raspunsul e DA la intrebarile de mai sus, ne apropiem de o cifra de zeci de mii de persoane.[sunt trei mii de comune care dau peste treizeci de mii de consilieri comunali].

    Avem cu cine sa-i inlocuim? persoane care sa poata si sa vrea sa se bage in politica unde probabilitatea de a fi tavalit in zoaie e mai mare decat cea de a aduce un aport recunoscut de altii.

    Se va face inlocuirea in mod „bland”, ori se lasa cu „duritati”?

    Daca -in schimb- lasam comunele deoparte atunci niste compromisuri trebuie definite si implementate, caci si primarii si consilierii sunt alesi din liste POLITICE decise de niste partide, adica de activul de partid de care vorbeam mai sus.

    Fara a face o dezbatere FINALIZATA cu o „harta” a clasei politice ramanem la faza de „wishful thinking” adica po mana cereasca pt palavragii si acei ce vos sase reseteze dar sa nu se schimbe nimic.

  3. Ceea ce spuneti despre Ponta este complet gresit. Numai un neofit, un om simplu, un amator, sau unul corupt nu ar fi observat ca Ponta are probleme de integritate inca cu mult timp inainte de a fi prim ministru !
    Un om normal, nu neaparat inteligent peste medie, cu niste principii simple dar solide despre viata, ar fi vazut imediat ca Ponta:
    1) A fost invatacelul, favoritul si promovatul in PSD al lui Adrian Nastase (un urias nesimtit si impertinent), ceea ce insemna un prim indiciu major despre probabila lipsa de integritate.
    2) Ponta era mult prea tinar pentru o functie de o responabilitate maxima, cum este cea de prim ministru. Intr-o astfel de functie trebuie numita o persoana mai in virsta (si nu fac discriminare), nu numai cu mai multa experienta de viata, dar si cu mai multe dovezi de-a lungul timpului ca este o persoana de incredere, potrivita pentru o astfel de functie. Functiile de prim ministru si presedinte nu sint pentru exaltati, ci pentru oameni cu picioarele pe pamint (vezi exemplul negativ Tzipras), trasatura care este evidenta de-abia dupa virsta de 45 de ani (pt. prim ministru) si chiar mai mult, pentru presedinte.
    3) Ponta facea parte din PSD, ceea ce este suficient pentru a garanta lipsa de integritate, pentru ca PSD este o adunatura de indivizi care nici macar nu au in vocabular integritatea (poate doar ca sa o ia in deridere).
    Asa ca a spune ca nu se stia ca Ponta nu poseda integritate este doar inca un exemplu de ipocrizie, care a devenit un modus vivendi la romani.

    • @ Dan Plesoianu,
      cam ai dreptate in ceea ce spui despre perceptia asupra lui Ponta inainte de a dveni prim plagi, pardon, prim ministru.
      Numai ca democratia este si ea imperfecta: conform Constitutiei trebuie sa respecti vointa alegatorilor si nicidecum nu puteai numi pe altcineva cind USL avea 68-70% parlamentari.
      Ar fi fost o sfidare impardonabila a Constitutiei.
      Nimeni din USL nu ar fi acceptat sa il inlocuiasca pe Ponta.
      Tu ai fi facut-o? atunci, scuze, nu esti mai bun ca Ponta.

      • Evident ca trebuie respectata o Constitutie. Numai ca cea Romana este foarte departe de a fi o Constitutie functionala. Afara de asta, PSD avea 70% de parlamentari din 50% din voturile populatiei, adica acest parlament reprezinta sigur 25% din populatie, si poate inca 5-10% in plus, sustinatori PSD care nu s-au deplasat la vot. Iata alta disfunctionalitate a sistemului democratic romanesc (si poate de aiurea…).

        • Dan Plesoianu. O fi Constitutia imperfecta. Dar nu puteti instiga la nerespectarea acesteia chiar si din pozitia de oarecare.
          Idem nu puteti reprosa nimanui ca a respectat constitutia.

      • Iar eu, in conditiile din Romania, as face un mandat de functie publica (si chiar si altele) lung de numai doi ani, cu posibilitatea repetarii de 2-4 ori. In acesst fel, poate ca alesii vor fi mai atenti in comportament, stiind ca peste doar 2 ani si-ar putea pierde mandatul. Poate cel de presedinte de tara sa aiba 3 ani… Si asta, pentru inceput, pentru o perioada de 10 ani, sa spunem, sa vedem cum ar functiona un astfel de sistem. Un mandat lung de 4 ani este mult prea lung pentru conditiile de instabilitate din Romania, care se afla inca in mijlocul unei tranzitii extrem de incete, dar relativ foarte dinamice, cu multe convulsii sociale. Un mandat de doi ani ar oferi mult mai multa flexibilitate tarii…

      • Iar Constitutia Romaniei nu este foarte functionala pentru ca, in loc sa fie scrisa de o Adunare Constituanta, de niste oameni luminati, cam cum a fost scrisa cea Americana, este scrisa pe genunchi, si nici macar nu orice genunchi, ci genunchi de securist (mai vechi sau mai nou, care mai nou a mostenit parte dinm etehnele celui vechi).

        • Constitutia, buna-rea, trebuie respectata.
          Scurt, fara comentarii si vorbe anapoada.
          Pentru un Stat de drept, si nu un stat pe placul fiecaruia.
          Ai dreptul sa incerci s-o schimbi, dar nu sa n-o respecti.
          O afirmatie de genul „Iar Constitutia Romaniei nu este foarte functionala” este iresponsabila.
          Fara scuze!

          • Constitutia nu-i Biblia.Daca nu esti de acord cu ea trebuie sa-ti calci pe principii, de dragul conventionalului?N-am inteles,pentru ca si cei de la CCR nu voteaza in unanimitate toate sesizarile, dar asta nu-i fac de rusine ca ar avea ceva personal cu constitutia.

            • m-ai lamurit cind ai scris „n-am inteles”, si te cred.
              Nu ai intele nimic. Constitutia este mai sfinta decit Biblia pentru natiunea care vrea un Stat de Drept.
              Fiecare cetatean, mai mult ori mai putin turmentat, va invoca principiile sale ca sa incalce Constitutia; iti imaginezi ce va iesi? milioane de @ ana, tare in principii, dar fiecare cu ale ei :P

          • Pai tocmai asta e problema cu un act nefunctional: nu se poate sa fie respectat, pentru ca din start naste discutii (este sau nu este constitutionala o anumita actiune, lege ?). Un act neclar duce la neclaritati in lant !

            • cu parere de rau, dar in mintea ta e ceva neclar..
              „unde-i lege, nu-i tocmeala”.
              Si mai trezeste-te: eu nu spun ca totul e perfect in Constitutie, ci ca exista si trebuie respectata.
              Punct.

  4. Cum ar fi sa ajutam clasa politica (noua sa veche) cu niste masuri radicale de reset?
    1. Nici un membru de partid nu poate ocupa vreo functie/post/ job in vreo institutie/organizatie/societate finantata de stat.
    2. Nimeni nu poate candida mai mul de 2 ori pt o functie politica. Nu a convins in 2 rinduri. gata.
    3. Nimeni nu poate ocupa mai mult de 2 ori o functie publica aleasa/numita politic. Alege-ti cu grija la ce candidezi, fa o treaba buna si poate esti reales/renumit, oricum ai putere doar 2 mandate.
    4. Nimeni care a detinut/ocupat o functie politica numita sau aleasa pina in 2015 sa nu mai poata candida. Ati beneficiat de destule mandate, priviiegii si ocazii sa „faceti pt tara”..mars acasa la munca sau la rontait ce ati adunat in anii de „cariera politica” si inca nu v-a fost confiscat ca fiind averi ilicite.
    5. Nici un post de parlamentar/primar/consilier/presedinte/ministru etc etc etc nu poate avea o indemnizatie mai mare decit salarul mediu pe economie. Te-a prezentat in alegeri ca si candidat „pt tara”, nu ca sa te imbogatesti, asa-i draga mea javra politruca?
    6. Fara masini de servici, sume forfetare de chiriei, locuinte preferentiale…pe scurt fara nici un fel de privilegii.
    7. Orice infractiune savirsita de un membru de partid – pedeapsa dubla.
    8. Orice depasire a averii personale cu 10 % dupa un mandat – anchetare din oficiu de catre DNA.
    9. Traseismul politic- la orice miscare de traseism- pierderea mandatului si interdictia de a mai candida/ocupa o functie/post politic pe viata.
    10. Eliminarea oricarei forme de imunitate.
    11. Eliminarea oricaror privilegii gen pensii speciale, etc etc .
    12. Penalizarea severa a oricarei forme de absenteism, lipsa in parlament, primarie, etc, pina la pierderea mandatului si interdictia de a mai fii ales veodata.
    13. Fara vacante/concedii pe perioada exercitarea mandatelor. 4 sau 8 ani de munca continua nu a omorit pe nimeni. Esti ales sa faci ceva pt cetatenii ce te-au votat, nu sa huzuresti in concedii pe banii nostrii.
    Ia sa vedem….poate cu ceva masuri de genul celor de mai sus chiar le dam putin reset.
    Perioada petrecuta in parlament sau la o primarie de cite un politruc din asta ar trebui sa devina cea mai grea perioada de munca de cind mama lui l-a facut.
    Un mandat – fie de parlamentar, fie de ministru, de primar sau prefect (toate fct in care ajungi numit sau ales politic) e o responsablitate si o onoare imensa, si trebuie sa invete o data sa le ia in serios.
    Din pacate nu mai putem reinstitui pedeapsa cu moartea, ar fi extrem de aplicabila pt multe devieri ale politicienilor ajunsi in functii.
    Nu te poti juca cu increderea, munca si soarta a milioane de oameni si sa nu poti fi tras la raspundere/incorsetat in niste limite ferme si clare in care esti tinut sa iti faci treaba, treaba pt care sa nu uitam, te-ai inscris singur intrind intr-un partid, urcind scara ierarhica din interios si candidind pt vreo functie……..”pt binele cetateanului” desigur.

    • @ Alex – există un mic detaliu pe care îl cam ignorați: democrația are drept caracteristică de bază existența unei adunări legislative (Parlamentul) ai cărei membri sunt aleși prin votul cetățenilor. Acea adunare se numește ”legislativă” pentru că ea adoptă legile. Dacă le adoptă altcineva (cum era pe vremea lui Ceaușescu) atunci nu mai putem vorbi de democrație. Cine credeți că ar putea adopta legile care să prevadă măsurile dorite de dvs?

      Separat de asta, niciun om competent și decent nu va accepta un loc de muncă unde e plătit cu salariul mediu e economie. E suficient să vă uitați la calitatea sistemului de învățământ, ca să vă faceți o idee unde ar duce plata parlamentarilor cu salariul mediu pe economie. Puteți avea cei mai cinstiți oameni într-un asemenea parlament, dar vor fi de o incompetență cruntă.

    • Triste idei. Mai ales aia cu salariul mediu.. Adica ii vrem pe cei mai buni, dar refuzam sa-i rasplatim?.. Culmea ipocriziei..

  5. 1.Nimic nu s-a dovedit mai perdant economic ori ca ,,energie intelectuala” nationala, decit surogatele politice, economice si sociale profesate in locul viziunii si proiectelor operationale de schimbare pozitiva de acest gen.
    Anii trecuti, Grupul de la Cluj incerca fara succes primenirea PSD, d-na Macovei esua (la PDL) incercind acelasi lucru pe motive morale.Urmare a acestor esecuri, in perioadele de guvernare PDL si apoi PSD au recurs la serii de surogate economice, de tipul 15 mii Euro pentru ferma la tara, intoarcerea intelectualilor la tara, platiti pentru a construi locuinte la tara.Apoi Ponta a promis miliarde de Euro investitii straine, a ,,sprijinit” IMM-urile cu 100 de mii de Euro sa faca 10 locuri de munca, le-a platit salariatii timp de 2 ani pentru a sustine acelasi lucru, etc., etc.
    In domeniul social, prof. Stoica a asteptat 10 ani aparitia cetateanului ,,responsabil si angajat politic”, care sa tina sub control derapajele clasei politice.Vina esecului liberalismului romanesc a fost data doar in contul lipsei acestui cetatean constient si angajat pentru interesele sale si generale.El n-a inteles nici pina azi, ca cetateanul responsabil, care sa cenzureze clasa politica (care fura si este corupta), nu apare de la sine, ci este numai si numai produsul dezvoltarii economice si industriale.Pentru aparitia acestui cetatean, lberalii trebuiau sa ,,produca” macar din 2000 un astfel de proiect economic, in loc sa fie dezamagiti, ca cetateanul societatii moderne, nu apare la noi, dintre lumpen-salariatii cu salariul minim pe economie, ori dintre cei cu ajutor social…
    2.Surogatele aratate ori altele au aparut in permanenta, pe masura ce intelighentia si cercetarea stiintifica au esuat in elaborarea de proiecte nationale, adecvate celor trei domenii si ele continua sa minuneze lumea prin cantitatea si diversitatea lor!Fixatia pe crearea unor ,,altfel” de partide decit cele existente (corupte si pasive economic), din oameni antreprenori si educati – in cazul de fata utilizind tehnologii ,,antreprenoriale” (cu totul ,,NOI” si diferite de cele existente) este la fel de stabila ca si acum 10 -15 ani!Astfel, se refuza adevarul evident, ca o clasa mijlocie cu caracterele si obiectivele asteptate este inexistenta in tara, incit partidele ,,noi” sint irealizabile!Ceeace nu intereseaza pe nimeni, este si analiza si aplecarea stiintifica pe esenta functiei/obiectivelor fundamentale ale partidelor politice – respectiv administrarea politica si economico-sociala a tarii (compusa din administrarea economiei existente si ,,administrarea dezvoltarii economice si industriale” nationale).Cita vreme constructia si ,,transformarea” partidelor politice nu porneste de la acest obiectiv fundamental al existentei acestora, piata surogatelor ramine cu aceeasi imensa capacitate ,,inventica”.
    3.Fara a teoretiza prea mult aceasta problematica, ma opresc numai la date istorice nationale, care sustin fara tagada, ca reformarea partidelor a fost strict dependenta de masura in care activitatea lor s-a articulat si a raspuns necesitatilor de reforma si dezvoltare economica nationala.Daca Carol I ar fi cautat reformarea sau crearea de partide noi – cum se tot incearca azi, dupa citiva ani de insucces ar fi constatat guvernarea sa esuata si nu avea ceva mai bun de facut – decit sa se intoarca acasa.Intelegind insa, ca (la fel ca azi), intr-o tara inapoiata, partidele se bat politic (ca la noi) doar pe surogate de toate felurile (media care sa dea ,,teme” politice ca la noi, fiind inexistenta atunci) a procedat altfel.A construit si propus un proiect de modernizare generala a tarii, incepind cu transporturile, industria si agricultura, care dupa o generatie a schimbat fata tarii.Realizarile si reusitele sale sint sufiecient de cunoscute, incit nu mai este nevoie sa le enumar.Realizarile sale au fost impreuna cu aceleasi partide ,,caragialesti” sau corupte, ca si cele de azi.
    4.Daca societatea romaneasca vrea intradevar o schmbare majora, trebuie sa plece de la aceeasi viziune extinsa, corecta asupra partidelor politice, ca forme organizationale cu scop politic si economic lucrativ.Ele nu trebuie vazute/ tratate genetic doar ca organizatii monahale, care profeseaza grija aproapelui si implinirea idealurilor morale ale umanitatii si trebuie reformate doar in acest sens.
    Partidele politice sint regimente de lupta politica si economica si trebuie luate ca atare, iar nu ca organizatii morale (,,tibetane” sau de alt model), trebuind obligate pe cai legale, la asi asuma ,proiecte (capitaliste) de reconstructie economica si industriala” a tarii, asa cum s-a facut in tarile tigrilor asitici.Numai astfel se va forta schimbarea in mentalitatea si obligatiile politicienilor.Doar ca urmare a unui proiect economic partidele pot fi constrinse sa devina responsabile personal si ,,organizational” politic pentru dezvoltarea economica a tarii.
    Numai astfel se poate iesi din ,,paradigmele” morale, finalizate in permanenta prin surogate politice, economice si sociale, in loc de proiecte de schimbare pozitiva, a caror nucleu pro-activ, sint numai proiectele de dezvoltare economica.Proiectul national al lui Carol I, trebuie sa stea mereu in atentia intelighentiei nationale, ca model de succes si cale de schimbare pozitiva, fara alternative in epoca globalizarii, de lupta tot mai acerba pentru ,,resurse limitate si nevoi (nationale) fara limita”…
    5.Lupta pentru crearea de partide noi trebuie sa fie strict asociata cu crearea, fie asumarea unui ,,proiect economic national postaderare” (existent) – incit obiectivul economic si realizarea lui sa devina ,,masura tuturor lucrurilor” in partid.Altfel transferul de apucaturi si mizerie politica existente din plin in zestrea (negativa) a partidelor de azi, se transmite ca o pecingine politica si noilor partide.

    • Calimane, ai scris de o tocana [de ex. aia cu ferma de 20 mii e politica a UE[
      Avem -mostenire mentala a comunismului si a iliescianismului- o grupare extrem de numeroasa numita „SA NI SE DEA, NU CONTEAZA DE UNDE, NU CONTEAZA CONSECINTELE. Si sa ni se dea ACUM” .
      Te las sa o deslusesti sociologic.
      Acesasta grupare CREDE/SPERA in orice declaratie/promisiune de o noua pomanageala. Asa ca voteaza si pt ulei,orez,galeata,pelerina.
      Aici e bazinul electoral al PSD.
      PS. incearca sa stai de vorba de ex cu o grupare de pensionari. Si sa le spui ca pe termen scurt nu e posibila o marire substantiala de pensie. Vei lua -in caz fericit- doar ignorare. In celelal te cazuri vei fi injurat sau batut.
      PS2. are si lideri aceasta grupare, dar ii cunosti sub denumirea de lideri de sindicat: Hossu, Nistor, Hadar, Petcu, Dumitru etc

  6. Politica și morala se cam exclud reciproc. Un politician de succes are neapărată nevoie de o morală flexibilă și de o conștiință destul de elastică. Politica este despre a fi convingător în fața oamenilor, nu neapărat despre a face lucruri bune pentru ei.

    Singurii politicieni adevărați de după 1990 au fost Ion Iliescu și Traian Băsescu, în rest nu există absolut nimeni care să merite numit politician. Există persoane profund corupte ajunse la vârf, gen Adrian Năstase sau Victor Ponta, însă voturile primite de ei nu se datorează faptului că ar fi fost nemaipomenit de convingători. Pe de altă parte, nici combaterea corupției nu te face automat politician, după cum demonstrează Monica Macovei.

    Concluzia e simplă: România nu are politicieni. Nici noi, nici vechi. Mass-media poate crea baloane de săpun, cum ar fi aducerea lui Geoană de la 19% în iunie la 50% în decembrie 2009 sau poate chiar facilita victoria unui Iohannis total inadecvat funcției prin simpla punere în contrast cu alternativa sinistră Ponta, însă asta nu i-a făcut politicieni nici pe Geoană, nici pe Iohannis.

    Cred că în materie de politicieni se poate face o paralelă cu domeniul feroviar: are și România trenuri, dar sunt acelea pe care lumea civilizată le avea în 1970. Total inadecvate pentru zilele noastre.

    • Harald! Are vreun popor altceva decat politicienii pe care-i merita/alege/tolereaza?
      Fireste, statistic vorbind.
      [Mark Twain: „fii virtuos si vei fi excentric”)
      In rest, vezi si ce se scrie despre gruparea „sa ni se dea”

      • @ curios – nu cred că e nevoie de politicieni virtuoși, e nevoie de politicieni care să facă ceea ce trebuie. Nu are nicio importanță dacă un politician e afemeiat sau dacă mai ia și mită ocazional, important e ca deciziile care afectează întreaga țară să fie corect luate. Însă un sistem de mită piramidal, cum era cel organizat de Dinu Gheorghe când era șef la Vamă, pe vremea lui Adrian Năstase, nu mai are nimic ocazional, aceea e corupție programatică.

        În România tocmai deciziile astea sunt incorecte, sunt luate cu rea intenție. Degeaba a fost Iliescu ”sărac și cinstit”, dacă legislația românească are și azi amprenta FSN-ismului, ostilitatea față de întreprinzători, politizarea administrației etc. Democrația reprezentativă nu presupune ca poporul să-și dea cu părerea, nici măcar despre admiterea în NATO sau despre aderarea la UE. Astfel că un politician bine intenționat ar putea lua în mod normal decizii mai bune decât ar lua poporul care l-a ales. Ceea ce lipsește este tocmai acest politician bine intenționat. Capabil să obțină voturile electoratului, dar să facă totuși lucrurile care trebuie.

        • Harald. Cauza sau efect? Politicienii sunt rezultatul legislatiei sau invers? Nu e legislatia imaginea mentalului colectiv?
          Poate legislatia sa nu reflecte dorintele gruparii „sa ni se dea”, grupare ce decide culoarea guvernarii?
          Gruparea vrea totul de la stat: deci legislatia prevede „intarirea rolului statului in economie” (daca seamana prea mult cu promisiunile lui Ponta nu e intamplator”.
          Adversitatea fata de entrepreneurship nu vine tot de la aceasta grupare?
          Nu este antreprenoriatul vrajmasul de moarte al sefilor romani de sindicat? nu sefii de sindicat sustin pravalirea oricarui guvern ne-paternalist?
          Incearca sa te atingi de statul asistential si vezi ce reactii trezesti.
          Din pacate nu se poate cumpara timp, iar cei 20 de ani lui Brucan se refera probabil la perioada de DUPA disparitia fizica a lui Iliescu.

  7. Deși puteam pune doar un link iată articolul complet – e mai scurt decît unele comentarii.

    Sunt năucit dar am încredere !

    Autor: MATEI MIRCIOANE [email protected]

    Am citit, aseară, un interviu cu un fost (de curând, fost) oficial american, iar o afirmaţie a acestuia a echivalat cu o lovitură de măciucă pe care am încasat-o în tâmplă. O lovitură de intensitate medie, din acelea care nu te omoară, nu-ţi sparg capul, dar, orişicât, te dezechilibrează, încât simţi nevoia să te ţii de scaun şi să faci un efort ca să-ţi revii.

    Este vorba despre interviul pe care l-a acordat, la sfârşitul anului trecut, Darren White, fost şef al US Secret Service pentru Europa de Est, publicaţiei Politic Scan. Darren White a fost şeful serviciilor secrete americane pentru Europa de Est, cu sediul în România, din 2009, până în 2014.

    Intervievatoarea (pfoau, ce cuvân!) l-a întrebat, una-alta, despre scutul rachetă de la Deveselu, despre Rusia şi America, despre NATO, iar Darren White a răspuns rezonabil. Pe urmă, l-a întrebat despe corupţie. Mai concret: „Cum credeţi că poate România câştiga lupta împotriva corupţiei?”. Şi specialistul în secrete a spus că nu poate! Asta, din cauză că politicienii din România sunt atât de corupţi, încât, pe oricine ar alege românii, nu ar face decât să schimbe o otravă cu alta! Şi soluţia este de a importa în România politicieni americani, germani, italieni, spanioli! Să intre ei în Parlament şi să facă ordine! Da, dom’le, chiar aşa a spus! Şi a mai zis că e în responsabilitatea Americii să elimine corupţia din România! Bine, a zis că e şi în responsabilitatea României, dar, America a trecut-o pe primul loc la responsablitate. Iar România asta ar trebui să facă: să importe parlamentari şi politicieni, în general!

    Acum, eu sunt de acord că în România corupţia e mai ridicată decât m-aş fi aşteptat. Că s-a creat un sistem politic şi administrativ corupt care cu greu poate fi dezarticulat. Dar să mergem până acolo cu presupunerile încât să zicem că România e o ţară în faliment moral, o ţară de rataţi, care nu mai poate fi scoasă din mocirlă decât cu politicieni de import, chiar şi mie mi se pare prea mult. Chiar scandalos! Dar, uite că se lucrează la asta!

    Bun, nu că mi-aş dori să balansăm spre Rusia. Ruşii nici măcar nu te întreabă, nu pun în discuţie problema. Ei îţi trimit, una-două, o garnitură de politicieni de tip Ana Pauker, şi ţi-o instalează la conducerea ţării. Dar mă pune pe gânduri această „iniţiativă” americană, precum şi tot ce se întâmplă în mediul politic românesc. Să fim noi atât de tâmpiţi, încât să le dovedim americanilor că au dreptate?! Hai, dragi români, hai să scăpăm prin vot de fantomele trecutului şi să alegem politicieni de altă factură decât cei care ne-au încălecat. Eu am încredere. Sunt convins că se poate!

    – See more at: http://www.argument-cs.ro/content/sunt-n%C4%83ucit-dar-am-%C3%AEncredere#sthash.fIjlIfkX.dpuf

  8. Clasa politica este rezultatul alegerilor libere, democratice. Asadar clasa politica este rezultatul, nu cauza. Vreti „reset”? Cum dam „reset” la electorat?

  9. Cea mai grea problema ar fi gasirea unor lideri dispusi sa faca o munca de Sisif,motivati doar de inlaturarea frustrarilor si sigur afirmarea personala.Asa la nivel de gloata raman doar iesirile in strada cu niste batai scurte. si la propriu si la fig.Am convingerea ca multi tineri,studentii ,s-ar implica imediat si se poate conta si pe o parte din politicieni care mai au coloana vertebrala.Criteriile pe care le enumerati ar putea fi baza unui statut sanatos de partid, iar metoda de recrurtare online f. viabila. Merita incercat cu toate indoielile si riscurile.Nu sant alternative din pacate.

    • ana, ai perfecta dreptate. Dar CATI? cati lideri cautam? una mie, e usor.
      10 mii e mult mai complicat
      50 000? imposibil intr-un orizont de 3-4 ani.
      Asa ca -paradoxal- poate nu trebuie schimbata clasa politica ci electoratul, adica gruparea „sa ni se dea”

  10. Sa aiba vreo legatura acest articol cu faptul ca din descrierea autorului a disparut mentiunea „membru al partidului M10”?

      • Din pacare nu prea e de glumit. Daca si noile partide mor in fasa, atunci falia dintre clasa politica si societate creste, apar formatiuni radicalizate datorita nereprezentarii multor paturi ale populatiei in Parlament …

  11. Fiecare domeniu are specialistii lui. Sistemul politic romanesc a „reusit” sa perverteasca aproape tot ce a atins, in 25 de ani. Dupa parerea mea, cei ce vor sa construiasca proiecte politice durabile, in Romania, trebuie sa „sa faca frate cu dracul”. Adica sa incerce sa coopteze si politicieni cu experienta in politica, dar neatinsi de coruptie. Sper sa mai existe „specia” asta!…
    Poti fi un bun atreprenor, un om cu viziune, cu idei, cu spirit practic, cu charisma, spontan si adaptabil. Dar, daca nu te voteaza nimeni, nu va sti nimeni ca existi. Daca nu te cheama nimeni pe la televizor, nu-ti vei putea face publica, pe scara larga, viziunea. Internetul este necesar, dar nu cred ca este suficient.
    Odata ajuns la putere, orice partid cu o viziune proaspata trebuie sa gaseasca mijloacele de a-si pune in practica viziunea, prin actiuni asupra unor „ecosisteme” anchilozate si macinate de rele deprinderi. Si va fi nevoit sa se foloseasca de o parte din oamenii din aceste sisteme.
    Asa ca o resetare rapida nu cred ca este posibila. Este vorba de un proces de durata, cu pasi si obiective de etapa.
    Daca, dupa alegerile din 2016, vom avea 2-3 partide „proaspete”, care sa insumeze 20-25 % in parlament, ar trebui sa fim multumiti, zic eu. Daca aceste partide dovedesc ca pot aduce oameni noi in politica, in 2020 poate vor insuma 40-50 %. Eu cred ca abia in 3 cicluri electorale am putea vedea schimbari reale in politica romaneasca. Dar orice pas inainte e bun si a venit vremea sa facem primul pas!

    • Imi permit sa completez un punct de vedere aproape perfect surprins raportat la realitatea care este. Astfel, politica ro demo a reusit sa oficializeze, institutionalizeze coruptia ca mod de viata liber: nu neaparat politicul a inventat coruptia(am supravietuit comunismului ca natiune asumandu-ne din plin compromisul), ci a promovat acest duplicitarism pana la legalitate, cu largul concurs al presei, al elitei, al societatii civile care, mai, este.
      Indraznesc sa numesc presa ca cel mai oportun segment al societatii demo, dupa care urmeaza la liber restul social cuvantator cu ceva drept de ascultare: efectiv numai asa se traieste bine in RO, sau se supravietuieste. Cat despre internet, am alta parere: primul pas a fost facut in momentul in care l-am repudiat pe celebrul mitoman din fruntea tarii, urmatorul ar fi sa decretam internetul ca unica optiune in care mai putem coagula o idee clara despre libertate, moralitate, normalitate.
      Indraznesc, in continuare, sa vizez cu ochii deschisi despre aportul pe care-l poate castiga internetul in opozitia normala la ceea ce se intampla zilnic in draga noastra democratie, la ce factor formidabil de comunicare reala se poate ajunge, la ce nivel de omogenitate poate avansa daca respectam ceea ce a mai rezistat din normalitate.
      Cred ca, pe langa sansa asteptarii a 2-3-5 generatii, este unica modalitate de a sari cu urmatorul pas(evident peste cei publicati deja!) in consolidarea notiunii de protest omogen, real si de bun simt: asa chiar ca nu se mai poate, mai draga societate amortita de duduiturile economiei macro si castigurili politicienilor doctori, generalilor, milionarilor afaceristi de mucava; evident ca doar de la si cu concursul statului de drept(uri) original democrat.
      Mai stii, poate n-am murit de tot, poate chiar mai putem misca impotriva frontului salvarii nationale a tutulol!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stelian Ene
Stelian Ene
Cetățean implicat, pasionat de buna guvernare și de economia digitală. A participat în primul val al proiectului USB/R, în administrația locală după 2016 și în cea centrală în cadrul Ministerului Muncii. A studiat la Automatică - UPB, London School of Economics și Economie - ASE.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro