Cum schimba criza economica teoriile despre individualism si fericire? Care sunt cauzele crizei economice si care e soarta capitalsimului? Ce ar insemna un eventual faliment al Statelor Unite? Suntem mai liberi in epoca Internetului? Ce e rau in faptul ca institutia casatoriei are de suferit? Filosofoul francez, Pascal Bruckner vorbeste despre toate aceste teme intr-un interviu realizat de Dan Tapalaga pentru Contributors.ro si HotNews.ro
Dan Tapalaga: Ati spus in trecut ca fericirea nu mai e doar un drept ce a fost castigat prin lupta, ci a devenit si o datorie. Cum va schimba criza economica teoria dvs. despre fericire, individualism, capitalism si tentatia de a „trai clipa”, tentatia consumului si de a fi fericit de-a lungul intregii zile? Avem o criza economica ce dureaza de trei ani, iar datoria este acum de a supravietui, nu de a fi fericit.
Pascal Bruckner: E inca vorba de fericire, pentru ca fericirea inca este o tema majora in Europa vestica, inca este o obsesie ce apare in titlurile ziarelor in fiecare saptamana. In ciuda crizei economice – deoarece criza, pana acum, nu a avut un efect atat de mare asupra clasei mijlocii.
De ani buni criticam capitalismul si consumatorismul ca fiind principalele boli ale societatii occidentale, iar acum le vedem pe amandoua in criza. Maine nu ne vom mai permite sa cumparam ce produse dorim, iar oamenii sunt foarte suparati din aceasta cauza. Asa ca exista o prapastie imensa intre cei ce critica economia de piata si societatea de consum ca fiind oribile, alienante si experienta fiecarui cetatean – ca societatea de consum nu e atat de rea si ofera multe avantaje.
Trebuie sa ne dam seama ca atunci cand oamenii se rascoala – cum au facut-o in Spania, in Anglia, in Grecia -, ei nu ies in strada ca sa protesteze impotriva a prea multi bani sau a consumerismului. Ei protesteaza pentru ca nu au o slujba, ca nu au bani, pentru ca vor mariri de salariu si pentru ca vor sa se bucure mai mult de societatea de consum.
Cred ca criticii capitalismul gresesc. Oamenii sunt furiosi pentru ca nu sunt integrati suficient in economia de piata. E vorba de proteste ale celor abandonati de sistem, nu ale celor ce se bucura de beneficiile sistemului. Aceasta va fi o provocare majora in anii viitori.
D.T. Intre timp s-a petrecut ceva foarte rau. Creditul „nesfarsit”, cel care a fost principalul instrument de mentinere a acestei fericiri continue, nu mai e o solutie. Imprumutul de la banca, cea mai scurta cale catre fericire, a disparut. E greu sa mai iei acum un imprumut si sa-l consumi.
P.B. Da, deoarece criza a aparut din cauza unei conjunctii a doua fenomene. Pe de o parte, de la revolutia liberala a lui Reagan salariile au stagnat ori s-au diminuat, iar pe de alta, pentru ca traim intr-o societate hedonista, era necesar sa le fie oferite oamenilor cat mai multe avantaje. Astfel, veniturile scadeau, iar oamenilor li se promitea ca isi pot cumpara case, masini, mobila imprumutand de la banci si punand ipoteci pe case pana si de 100 de ori pretul real.
Aceasta a fost cauza crizei economice, refuzul de a creste salariile si promisiunea facuta fiecaruia ca poate cumpara oricate lucruri vrea. Mai ales in lumea anglo-saxona a parut aceasta incredibila lacomie, apetitul de a cumpara cat mai multe lucruri. Ajungem astfel la intrebarea ce fel de viata vrem sa ducem.
Europa este mai bine inarmata decat Statele Unite, pentru ca printre valorile noastre comune – in Europa de Est si de Vest – se numara modul de viata, arta de a te bucura, micile placeri precum hrana sau conversatiile cu prietenii, vacantele, cultura. Trebuie sa admitem ca americanii au un cult al dolarului si al slujbei, sunt „workaholici”, vacantele lor sunt scurte. Succesul in SUA este masurat prin posesiunile fiecaruia. Oamenii te intreaba cat valorezi, cu alte cuvinte, cate mii de dolari castigi pe an. Ceea ce nu e cazul in Europa, unde avem valori diferite, ce se refera la viata in comun si la cultul fata de lucrurile frumoase. Poate ca europenii sunt mai bine pregatiti decat americanii sa faca fata crizei.
D.T. Exista acum o intreaga discutie despre falimentul Statelor Unite. Credeti ca se poate intampla un faliment al Statelor Unite?
P.B. Orice este posibil, chiar si ceea e mai rau. Sper ca se va ajunge la o intelegere intre Congres si Presedinte. Este greu sa-ti imaginezi Statele Unite ajungand la faliment, deoarece americanii sunt atat de „grei” in lumea economica, incat toata economia s-ar prabusi.
Chiar daca China este bancherul SUA, nivelul datoriei este asa de mare, incat un faliment al SUA ar atrage China intr-un dezastru. Ratiunea pare sa fi parasit mintea multor lideri americani, in numele ideologiei totul este posibil astazi. Trebuie sa fim foarte prudenti. Aceasta luna iulie din 2011 a fost una dintre cele mai riscante luni, pentru ca, lasand la o parte mortii din Norvegia, am avut salvarea Greciei, si salvarea Greciei a insemnat o multime de daune in toate tarile. Avem America aflata pe muchia unui faliment si pare sa fie sfarsitul lumii, cel putin al lumii occidentale. Sper ca ratiunea va triumfa.
D.T. O foarte scurta intrebare privind libertatea. Suntem mai liberi decat acum zece ani? Avem retele sociale, stam toata ziua pe Twitter, Facebook, suntem liberi sa ne impartasim gandurile instantaneu. Suntem oare mai liberi sau ne aflam intr-o capcana, in aceasta rece lume virtuala?
P.B. Depinde cum definiti libertatea. Suntem mai independenti decat inainte, deoarece am pierdut din limitarile pe care le aveau parintii nostri; putem discuta acum foarte usor cu persoane din Japonia, China sau Africa de Sud. Uitam insa ca noile posibilitati pe care le avem implica si responsabilitati. Ne plac avantajele acestei libertati, dar nu luam in seama consecintele. Aceasta este contradictia in care traim. Vrem sa fim mici regi la noi acasa sau in societate si astfel ne lovim de libertatea celorlalti, aceasta fiind limita absoluta. Ar trebui sa ne dam seama ca, cu cat castigam mai multa liberatate, cu atat trebuie sa returnam mai multa responsabilitate.
D.T. Daca tot vorbim de responsabilitate, in ultima dvs. carte spuneti ca institutia casatoriei este acum in pericol; dar ce e rau in asta?
P.B. Cred ca institutia casatoriei este in criza deoarece in Europa casatoria este bazata pe iubire si dorinta, iar acest fundament al iubirii si dorintei este unul foarte fragil. Inainte, oamenii se casatoreau pe baza unor interese, economice sau nu, si ca sa faca copii. Oamenii nu aveau asteptari, era vorba de status social. Acum castoria a devenit o experienta ce tinteste fericirea si implinirea de sine. Paradoxal, tocmai acest lucru face mariajul mai fragil.Pentru ca atunci cand iubirea se stinge, iar dorinta moare, oamenii spun ca nu mai au de ce sa stea impreuna.
D.T. Dar de ce ar fi o tragedie faptul ca institutia casatoriei pare ca s-a demodat? Avem atatea modalitati de a fi impreuna…
P.B. Aveti dreptate, nu este o tragedie, este doar o concluzie stranie. Instalarea iubirii in casatorie, in loc sa o intareasca, o distruge din interior. Nu spun ca este o tragedie, ci o schimbare.
D.T. Veti lansa astazi [n.n. miercuri, 27 iulie 2011] cartea „Paradoxul Iubirii”, ultimul dvs. roman – „Hotii de frumusete” si „Luni de fiere” au aparut de asemenea in Romania – despre care spuneti ca este ultima carte despre iubire si nu veti mai scrie alta. Dar nu ar trebui sa scrieti o carte despre iubirea generatiei Internet? Care ar fi ideea unei astfel de carti?
P.B. Ar fi foarte simplu. Internetul permite conexiuni multiple cu multi oameni, dar aceste conexiuni raman virtuale. Pe Internet poti avea un harem cu multe sotii si amante sau amanti, daca esti fata.
Virtualitatea trebuie sa se intrupeze intr-o persoana, intr-o zi, dar ecranul calculatorului reprezinta un minunat obstacol sa nu intalnesti pe nimeni. Cu totii cunoastem cazuri de oameni dependenti de sex virtual, care se masturbeaza privind imagini pe Internet, fara a intra vreodata intr-o relatie cu cineva. Cand iti dai intalnire cu cineva pe un website si ii spui:”hai sa ne intalnim la o cafenea” apare o prapastie pe care cu totii va trebui sa o traversam intr-o zi.
E o mare diferneta intre a conversa si a glumi in spatele unei imagini si a intalni acea persoana, a-ti da seama ca fata ei difera de cea din poza de pe Internet. Aceasta trecere de la virtual la real este angoasanta, dar este in acelasi timp foarte incitanta. Exista mai multe romane care arata ca a trai prin telefon sau prin ecran poate fi foarte periculos si este un mod de a evada din realitate – a trai viata prin fictiuni ce niciodata nu se incarneaza.
D.T. Pana la urma si dragostea este o fictiune.
P.B. Da, dar diferenta este ca fictiunea devine personajul principal, iar in spatele ecranului nu se intampla nimic, decat evenimente psihologice. Este o mare diferenta intre a face dragoste cu manusi si terminatii electronice si a avea o relatie reala cu o fiinta umana.
Citeste si partea I a interviului cu Pascal Brukner: Breivik este versiunea blonda a lui Bin Laden
Pluticratia actuala (in special cea din SUA) pune in practica o politica economica extrem de paguboasa pe termen lung, discutabil daca e avantajoasa pe termen scurt. Sentimentul excluderii sociale, IN SPECIAL PRIN EXCLUDERE ECONOMICA (MARGINALIZARE+JOBURI PROST PLATIT=SCLAVIE MODERNA) este prezent la tot mai multi oameni, in special in North-America. E adevaat ca aceasta excludere este, printre altele, rezultatul lacomiei dusa la extrem. De 32 de ani, de cand China si-a deschis portile investitiilor, capitalul financiar si tehnologic migreaza acolo, lasand milioane de nord-americani fara joburi.
Aceasta strategie s-a intors impotriva „sistemului”, provocand, iata, o criza economica ale care evolutii sunt greu de previzionat.
Iata o parere „din interiorul sistemului” care, confirma de fapt, cele spuse de mine.
http://www.youtube.com/watch?v=Tq1zpHF0J04
Criticii capitalismul gresesc ? Sa vedem niste statistici din SUA (tara cu economia capitalista cea mai puternica din lume) aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema” („The Middle Class in America Is Radically Shrinking”), articol aparut pe „Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe „Business Insider”, site care este deseori citat de alte mari publicatii, ca de exemplu New York Times – „Their original works are often times cited by other larger global publications such as the New York Times”.
http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Business_Insider
– 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
– 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii.
– 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
– Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor „de rand” este de pana la 500 la 1.
– 10% dintre americani castiga 50% din venitul total.
– Timpul mediu necesar pentru a gasi o slujba este de 35,2 saptamani.
– Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente („food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente.
http://www.ssa.gov/pubs/10101.html
– Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!!
– 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii).
– In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un „procent enorm” („whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).
Aceste date arata ca regulile „jocului” economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale „jocului” economic si social. „Scara valorilor” a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie (dar asta este o alta discutie). Un singur exemplu: „Bogatia furnizeaza un mecanism important de transmitere a inegalitatilor la generatiile urmatoare. Cam jumatate dintre oamenii cei mai bogati din America au mostenit averea”.
(„Wealth provides an important mechanism in the intergenerational transmission of inequality. Approximately one half of the wealthiest people in America inherited family fortunes”
http://en.wikipedia.org/wiki/Wealth#Sociological_treatments
„Gilbert, Dennis. The American Class Structure in an Age of Growing Inequality . N.p.: Wadsworth Publishing;, 2002”)
Dar nu au mostenit doar averea (ceea ce nu este de condamnat, insa nici nu este meritul lor) ci au mostenit si regulile „jocului” care au favorizat discrepantele economice uriase.
Avem deci doua aspecte importante ale problemei:
1. Regulile „jocului” economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie.
2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie.
Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.
Avand in vedere ca 61% dintre cetatenii americani traiesc de la un salar la altul, este evident ca trebuie schimbate regulile „jocului” economic si nu trebuie admis ca piata sa decida singura soarta oamenilor. Clasa de mijloc este mai afectata de actualele reguli de „joc” (autoreglementarea pietei), dupa cum se vede si din articolul „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema”, din care am citat mai sus.
E vorba de criza, o criza dramatica care trebuie sa rezolve brutal niste dezechilibre acumulate in zeci de ani de catre acest sistem. Adevarat, clasa de mijloc iese cel mai rau, e comprimata cel mai tare: avea ceva castiguri, nu are mijloacele de a-si apara aceste castiguri.
Dar poate ar fi bine sa priviti la scara mai larga un pic: ce s-a intamplat in ultimii 100-150 de ani. Care era „clasa de mijloc” acum 100 de ani in sistemele capitaliste? Care era regimul ei de viata? La scara asta o sa vedeti ca, taras-grapis, bunastarile progresului tehnologic s-au distribuit destul de democratic in sistemele capitaliste vestice, si foarte multi oameni au ajuns la un nivel de trai la care bunicii lor nici nu visau.
Si, sa nu uit. Tot ziceti ca sistemul e defecat, ca trebuie schimbat, etc
Cu ce oare? Caci eu am trait in sistemul ala in care mijloacele de productie apartineau „intregului popor”. In sistemul ala 98% dintre oameni traiau de la o luna la alta, nu 61%. Caricatura de clasa de mijloc din sistemiul ala era o pojghita subtire de oameni ai regimului (activisti, politie politica, etc), restul erau saraci lipiti si fata nicio sansa de a schimba situatia in vreun fel: nu aveau drepturi banale legate de libertatea de asociere, de libertatea de intreprindere economica, dreptul de alegere politica, nu mai vorbesc de alte drepturi, care azi par naturale ca aerul.
So, faceti va rog critica capitalismului cat vreti. Propuneti taxe mari, state generoase social, etc etc etc. Dar va rog, nu va gandit la „intoarcerea mijloacelor de productie la popor”. Asta e calea sigura spre saracie si foame. Solutie garantata.
„Tot ziceti ca sistemul e defecat”, vai de mine ce prostii au iesit din tastatura :)
Imi cer scuze, evident ca am gandit „defect”.
Comunismul a fost o eroare. Asta nu inseamna insa ca „criticii capitalismul gresesc”. Dezechilibrele uriase de bunastare pe care capitalismul le-a produs nu sunt accidente ci sunt consecinte inevitabile ale sistemului. Ati spus ca „bunastarile progresului tehnologic s-au distribuit destul de democratic in sistemele capitaliste vestice”. Este adevarat doar la timpul trecut. Trebuie sa tinem cont de faptul ca resursele erau inca destul de abundente, asta si datorita faptului ca o mare parte a lumii consuma foarte putine resurse. In prezent populatia globului a crescut si continua sa creasca si tari ca China, India, Rusia etc. incep sa consume din ce in ce mai multe resurse. Asta, coroborat cu diminuarea fizica a resurselor, impune o redistribuire mult mai echilibrata a bunastarii pentru ca altfel vor fi foarte multi oameni la limita subzistentei (inclusiv cei care traiesc de la un salariu la altul). Aceasta redistribuire echitabila a bunastarii nu se obtine automat datorita mecanismelor pietei ci este nevoie de interventia statului. Cei bogati si puternici se vor impotrivi sustinand nevoia unui stat minimal care sa le garanteze mentinerea statu-quo-ului, fiind insensibili la problemele celor multi si saraci. De aceea afirmatia „criticii capitalismul gresesc” este falsa.
lol, ce le debiteaza dl brukner, ce pareri cam limitate are.
uite una buna domnule filozof francez: capitalismul (cu tot scopul sau – acumularea infinita de capital) este imcompatibila cu democratia. ori ai una, ori ai alta ;-).
Este clar ca urmeaza falimentul societatii de consum, nu al capitalismului.