joi, martie 28, 2024

Paseismul lui François Hollande: Socialism, gaullism si nostalgia celei de-a III-a Republici

Franta pare decisa sa ignore lumea in care traim. François Hollande este un personaj onorabil, integru si stilat, dar cam atat. A ajuns candidat prezidential, cum se spune, faute de mieux, dupa disparitia din carti a neinfranatului satir Dominique Strauss-Kahn. Nu voi spune ca Nicolas Sarkozy nu a comis erori, nu voi spune ca este presedintele ideal, dar exista oare un asemenea presedinte, in Franta ori in alta parte? Diabolizarea lui Sarkozy a fost un exercitiu predilect al presei franceze de stanga (ce pleonasm!) pe parcursul presedintei sale. In conditiile date, Sarkozy este candidatul unei Frante care nu vrea sa capoteze in irelevanta politica, incoerenta strategica, relativism moral si continua criza economica. O Franta care nu se teme de capitalism, de atlantism, de liberalism, de individualism civic, de globalism si de “americanism”. Socialistul Hollande apartine unui timp revolut, inclusiv pe linia lirismului sau gaullist–il descrie pe de Gaulle admirativ drept “l’homme d’Etat qui confondait sa personne el le destin national”.

Problema lui François Hollande este ca nu are anvergura politica si economica pentru aceste timpuri dure. Ca solutiile nu se gasesc in reconditionarea vechilor si atat de compromiselor politici hiper-etatiste, in impozite astronomice care pedepsesc de fapt eficienta, creativitatea si productivitatea. Problema lui Sarkozy este ca nu a fost suficient de decis in urmarirea obiectivelor anuntate. Dar Hollande le va abandona. In pofida admiratiei nedisimulate pentru generalul de Gaulle (v. cartea sa “Changer de destin”, Laffont, 2012), a ambitiei de a readuce Franta pe pozitia de “referinta intre natiuni” si a exaltarii unui insolit “patriotism industrial”, sansele nu par prea incurajatore. Nu are nici grandoarea lui Mitterrand, nici candoarea lui Leon Blum (unul dintre eroii lui Tony Judt, alaturi de Raymond Aron si Albert Camus). O candoare care se intemeia pe etica responsabilitatii.

In felul sau, naravasul ex-trotkist si ex-ministru socialist, Jean-Luc Mélenchon, candidatul aliantei numita Front de Gauche (care include si PCF), este mai dinamic, mai putin paseist si, neindoios, mai electrizant. Evident, si mai primejdios, prin utopism grandilocvent, pentru stabilitatea sociala si economica a Frantei. La ora actuala, Mélenchon este incantat de nationalizarea companiei petroliere YPF din Argentina si marturiseste ca revolutiile latino-americane sunt o sursa de inspiratie pentru el. Neo-iacobinul se intalneste, iata, cu “neo-bolivarianul” Chavez si cu Cristina Fernandez de Kirchner sub semnul unui peronism sui generis. Intr-un text la care merita meditat, o invitatie la realism politic si imaginatie istorica, Jean d’Ormesson scrie despre Hollande:

Il ferait, je le dis sans affectation et sans crainte, un excellent président de la IVe République. Ou plutôt de la IIIe. Par temps calme et sans nuages. Il n’est jamais trop bas. Mais pas non plus trop haut. C’est une espèce d’entre-deux: un pis-aller historique. Ce n’est pas Mitterrand: ce serait plutôt Guy Mollet. Ce n’est pas Jaurès ni Léon Blum: c’est Albert Lebrun. Ce n’est pas Clemenceau: c’est Deschanel. (…) Pour affronter le jugement de l’histoire, je choisis le camp, à peu près cohérent, Sarkozy-Fillon-Juppé contre le camp, incohérent jusqu’à l’absurde, Hollande (Hollande président ? On croit rêver, disait Fabius) -Aubry-Joly-Mélenchon.

http://www.lecanardacharne.com/2012/04/la-lettre-de-jean-dormesson/

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. In conditiile jocului politic existent, in Franta orice candidat apartine trecutului. Sistemul prezidential, impus prin constrangere de De Gaulle, isi arata tot mai pregnant limitele. Daca dupa al doilea razboi, in vremuri de reconstructie, puterea concentrata putea avea unele avantaje, astazi, intr-un sistem construit in jurul unui pivot, ea se transforma in blocaj, conditionata fiind de viziunile monovalente ale centrului. Instinctiv, acesta va tinde (mai devreme sau mai tarziu) spre hyperetatism si supervizare. Tocmai pentru ca nu exista acel „presedinte ideal, in Franta ori in alta parte”. Idealul survine din forma sistemului, iar nu a personajelor care-l stapanesc episodic. Pentru ca e indiferent la grandoarea sau candoarea acestora.

  2. domnule profesor, ciudata reactie ati avut!!!

    eu ma asteptam sa blamati faptul ca aproape 20% din electoratul prezent la urne a votat cu Le Pen.

    cred ca este mai ingrijorator faptul ca extrema dreapta obtine atat de mult intr-o tara ca si Franta. ca ideile extremiste pe care le propaga aceasta formatiune prinde la public!!!

    faptul ca un reprezentant al stangii democratice a iesit pe primul loc este doar un rezultat al politicii duse de actualul presedinte.

    cu bine si o saptamana cat mai buna,

    georges

    • Asta este o mare curiozitate a genului asta de comentariu (facut de „Georges” / Gheorghe, cand ai sa renunti sa scrii, citez „ca SI Franta” ? in loc de ca Franta sau precum Franta): un vot font national trebuie – obligatoriu- sa declanseze reactii in timp ce votul comunist este perfect acceptabil.

      FN este calificat de „extrema dreapta” in timp ce comunistii si restul de trotzkisti, ca Nathalie Arthaud sau maistrul strungar Poutou sunt perfect onorabili si, vai de mine, nicidecum extrema stanga.

      Delirul lui Melenchon – sub poala caruia se ascund toti comunistii – este onorabil ?

      Ciuma rosie a fost mai putin nociva decat asa zis extrema dreapta ? Trebuei spus ca observatia de „extrema dreapata” este total lipsita de nuanta, face parte din „dictionarul ideilor primite” pt ca FN sub conducerea lui MLP a facut un viraj foarte important fata de perioada sub conducerea tatalui ei.

      • pana una alta Le Pen are 18% iar Melenchon doar 11%.
        problema este alta: dupa mandatul conservator al lui Sarkozy, votul extremist (sau sa-i spunem protestatar) este de 30%. centristul Bayrou a obtinut doar 9% fata de de 18% cat avusese in 2007. toate astea spun multe despre calitatea guvernarii conservatoare (care, sa nu uitam, dateaza din 1995).

      • stimate domn Sandu,

        nu reiese ca eu sustin formatiunile de extrema stanga din Franta (din comentariul meu).

        doar ca este SOCANT ca extrema dreapta a obtinut aproape 20% din voturi. cat despre schimbarea la fata a partidului cu pricina, acestea nu sunt altceva decat vorbe goale.

        aseara discutam cu un francez, despre acest lucru. stiti ce mi-a spus? 20% din cei prezenti la urme sunt pur si simplu niste imbecili. si tipul a votat cu Sarko. nu era un socialist. enfin. nu mai au rost alte comentarii.

        ps. cat despre observatia dumneavoastra numai de bine. o accept. se intampla si la case mai mari.

        cu bine,

        georges (exclus gheorghe)

        • dle Georges

          nu e bai pe cine sustii dumneata.

          De ce este socant ? Ani de zile Franta a trait cu un partid comunist de toata frumusetea si nu era „socant”. Azi, in 2012 exista deputati si senatori comunisti in parlament, dar toate aceste evidente nu au aerul sa te emotioneze.

          Nu, nu e socant, e adevarul gol golut intr-o tara in care urnele sunt transparente/procedura de vot e simpla si clara (nu se fataie nimeni cu „ia stampila, pune stampila pe un buletin de vot cu nush cate nume, da stampila inapoi”) nivelul de trai face ca nu voteaza tot nenorcitiii pt un litru de ulei si nu exista circul si tigania primitivilor la alegerilor din romania.

          Curioasa abordare sau intelegere a peisajului politic. Democratie cu geometrie variabila.

          Nu, nu e socant cand, intre-altele, oamenii sunt jefuiti, atacati, deranjati de hoardele de tigani romani, care bantuie in toata europa ca hunii. Pentru ce motiv trebuie lasate portile ogradei larg deschise ca sa vina tiganii romani la furat, doar ca au un buletin romanesc ?

    • Va rog sa cititi raspunsul trimis unui comentator mai devreme. Fenomenul Marine Le Pen tine de recrudescenta populismului radical de dreapta in Europa (ca si fenomenul Haider in Austria, desigur, cu diferentele stiute). Exista si populismul radical de stanga (e.g. Melenchon). Nu Marine le Pen devine presedinte, nici Melenchon, ci, se pare, Francois Hollande. M-am ocupat asadar de acesta, de riscurile perpetuarii unor strategii si mentalitati vetuste in momentul unei puternice turbulente globale si al unei presante nevoi de modernizare economica si politica.

  3. Socialism, gaullism si nostalgia celei de-a III-a Republici
    De fapt nu e tot nationalism, feliat, pentru a fi numit altfel decat nationalism?

  4. Față de multitudinea de comentarii legate de alegerile din Franța, care cu siguranță vor fi pierdute de către Sarkozy, voi reitera câteva considerații în legătură cu ceea ce îmi apare a fi relevant pentru actualul preșdeinte și anume „ura multor francezi” ! Întrebarea care se poate pune este cea referitoare la cum este posibil ca în ciuda unor măsuri ce au vizat „grija pentru francezi”, creșterea vârstei de pensionare, reducerea săptămânii de lucru, încurajarea cumpărării de locuințe, etc, Sarkozysă fie atât de urât ? Explicația oferită de către Jean-Sebastien Ferjou referitoare la ura se datorează poziționării lui Sarkozy ca „om de dreapta” ! Citind reflecțiile lui Ferjou am adus în memorie reacțiile demonstranților prezenți la Euromitingul ….http://nicolaesq.blogspot.com/

  5. Franta da un semnal foarte timid pentru schimbare in europe.Chiar daca V.T. considera cistigatorul primului tur ca nevand avergura, aceasta nu este un obstacol.Nu toti politicienii s-au nascut consacrati ci multi au devenit.
    Problema este ca viitorul presedint va fi supus canoanelor europei birocratice pe care le va respecta si pe care nu va putea sa le schimbe sau sa le adapteze aratind o chimbare.
    Contextul modial este dusmanos socialismului si s-ar putea sa vedem o presiune externa in al doilea tur.
    Francezi vor fi terorizat ca si alte popoare de slogauri precum distrugerea europei daca nu alegeti asa sau asa sau mai bine zis cum vrem noi.
    Acest foc de artificii care se vrea perete de protectie al europei arata cit de inspaimintati sunt birocratii UE.
    In fond destramarea europei este un plan cu semnatura ruso-germana care vor sa izoleze Franta si sa imparta europa.
    Atunci vom uita de teorii leberalism si democratie.

    • Nu contextul mondial este dușmănos socialismului, ci alte „elemente dușmănoase” (sunt convins că-ți este familiar termenul): cei care trebuie să bage adânc mâna în buzunar ca să-ți finanțeze ideile mărețe. Elementele astea dușmănoase vă cam întorc spatele și ție și cetățeanului de mai jos care înfierează capitalismul.

      Lăsați-o baltă cu averile moștenite și alte argumente la fel de subțiri, n-ați făcut în viața voastră un calcul realist. E o anecdotă cu Andrew Carnegie despre cât v-ar reveni dacă am împărți „echitabil” tot ce avem, dar pe voi nu vă conving niciodată numerele sau argumentele raționale. Doar „Internaționala” vă mobilizează cu adevărat.

  6. În 1789, Franța a fost decisă să ignore lumea în care trăiau. O lume în monarhia era de sorginte divină, iar ordinele acestora nu trebuiau discutate. Liderii revoluției erau primejdioși, prin utopism grandilocvent, pentru stabilitatea socială și economică a Franței. Și au schimbat lumea. Lumea noastră e lumea gândită de revoluționarii francezi, cea veche cu privilegiile feudale a dispărut.

    Acum, se poate înlocui monarhia cu „piața financiară”. Dacă extragem dobânzile plătite de Franța în ultimii 20 de ani piețelor financiare din datoria curentă, ajungem la numere negative.

    Cât despre impozitele astronomice care pedepsesc de fapt eficiența, creativitatea și productivitatea: de ce se întâmplă ca cele mai eficiente, creative și productive națiuni în Europa (țările Scandinave) să aibă cele mai mari impozite?

    În Suedia taxele au reprezentat un usturător 48% din PIB. În România, taxele reprezintă doar 28% din PIB. De ce anul trecut, România a avut creștere economică de 2%, iar Suedia 4.4%?

    Și asta în condițiile în care e mult mai ușor să ai creștere mare de la un nivel scăzut decât de la un nivel ridicat.

    • Bogdane, azi eu am iesit afara din casa. Imediat a inceput ploaia. In concluzie, iesirea mea din casa aduce ploaia.

      Cam asa e si rationamentul tau cu taxele si impozitele. Nici prin gand nu-ti trece ca poate Suedia are o infrastructura mult mai buna, sau poate coruptia mult mai mica, sau o industrie care produce lucruri mult mai avansate tehnologic s.a.m.d.

  7. @georges
    Articolul pare usor ciudat, dar faptul are niste explicatii. Intr-adevar, e ciudat ca domnul profesor nu a amintit nimic de scorul dnei. Le Pen. Apoi e ciudat cum personaje precum Mitterand sau Leon Blum devin brusc frecventabile pentru dumnealui.
    O prima explicatie ar fi ca, totusi, cititorii de pe contributors.ro nu sunt aceiasi cu cei de pe „In linie dreapta” sau alte pagini de acelasi tip si domnul profesor este constient de acest lucru, astfel ca si discursul e adaptat.
    O alta explicatie este ca, in fata unui personaj atat de decent precum Hollande (poate cu nu prea multe calitati, recunosc, nu i-am urmarit foarte atent discursurile din campanie), nu ii poate reprosa nici trotkisme de tinerete, nici alte iesiri descalificante, asa ca i se opune grandoarea fostelor mari figuri ale stangii franceze (Jaures, Mitterand, Leon Blum), dupa modelul orice comunist/stangist bun e un comunist/stangist mort. O, tempora … Citatul din d’Ormesson e si el superb, de altfel.
    Asadar, in conditiile in care de o buna bucata de vreme domnul profesor s-a straduit, cu mai mult sau mai putin succes, sa convinga publicul despre similaritatea, daca nu de identitatea, dintre stanga si fascism/nazism, dintre toate radicalismele posibile, folosirea unui astfel de discurs despre stanga franceza nu ar fi functionat impotriva lui Hollande. Ba, mai mult, ar fi putut aduce in discutie exact problema scorului de 20% obtinut de Mme Le Pen. Pentru ca, daca exista vreo certitudine privitoare la turul doi de scrutin este ca votantii Frontului National, atati cat se vor duce la urne, nu vor vota cu Hollande. Si aceasta realitate nu ar da bine pentru teoria confuziunii dintre stanga si extrema dreapta, atat de draga domnului profesor.
    Ma astept ca raspunsul sa contina mai multe citate, o lunga lista de autori(tati) in materie care sa sustina punctele de vedere ale domniei sale etc.
    Cele bune.

    • Articolul fusese scris sambata si postat pe pe blogul meu. L-am adus la zi duminica, inainte de aflarea rezultatelor. Se ocupa de Francois Hollande drept posibil castigator al alegerilor, nu de Marine Le Pen, care, oricum ar sta lucrurile, nu va deveni in 2012 presedinta a Republicii Franceze. Mitterrand, cu doi de „t” si doi de „r”. Altfel, ar trebui pus accent aigu. Jaures nu este mentionat de mine. Vad ca stiti de-acum si cum as putea raspunde :)

      http://www.tismaneanu.wordpress.com

      • A piscat un pic, vad.
        Scuze ca, din graba, am mancat un „r”. Ati fi putut remarca si ca Jaures se scrie cu „è”, dar va multumesc pentru politetea condescendenta cu care nu ati indicat si aceasta eroare.
        In rest, ma asteptam sa spuneti ca referirea la Jaurès nu va apartine, cu toate ca dumneavoastra reproduceti citatul din d’Ormesson care face referire la el si care e exact in linia celor scrise de dumneavoastra.

      • @Dle Tismaneanu

        Era, din punctul meu de vedere deci absolut subiectiv, mai inportant de masurat fenomenul extremist decat cautat „defectele” pe care oricum daca ajunge presedinte ni le va prezenta facil dl Hollande.
        Observam ca peste 30% din electorii francezi cu o prezenta la vot foarte buna, 80%, voteaza cu extremele azi. Cauzele acestei „orientari” se gasesc binenteles pe de o parte in criza dar mai ales in modul de guvernare sharkozist.

        Ce mai merita analizat este modul in care extremismul asa zis de „dreapta”(daca cititi programele atat ale frontului de stanga cat si ale frontului national o sa gasiti extrem de multe idei identice) risca sa ia locul „dreptei franceze”. Pt ca marine le pen care vrea sa „reesapeze” steagul extremismului penist va schimba, cf propriilor sale cuvinte, atat denumirea cat si „orientarea”(lupul schimba blana dar naravul ….). In realitate FN-ul lui marine le pen isi doreste spargerea UMP pt a „poza” si „ocupa” dreapta franceza. Dreapta neextremista, cea centrista. E o operatiune de manipulare la scara larga si careia Sarkozy nu i-a taiat elanul, dimpotriva s-a radicalizat si el pe multe „idei mai nou comune”. Aduce nitel cu incercarile disperate ale pdl de a face acelasi lucru de la marea lor „schisma” de la stanga la dreapta peste noapte. Aduce si cu nationalismul „pustii cu cureaua lata” cat si cu „patriotismul de pacotille” ale dlui boc exersate de-a lungul timpului.

        In acest caz nu posibila presedentie a lui Hollande este atat de importanta cat mai ales schimbarea „paradigmei politice” a „dreptei”.

        • O analiza incitanta. va multumesc. Asemenea interventii contribuie la discutia la obiect de pe acest forum. Nu stiu cat de convingatoare este analogia Sarkozy-PDL. Nu Emil Boc s-a avantat pe terenul minat al nationalismului economic, ci fruntasii USL. Dar cred ca merita explorata tema principala a interventiei Dvs aici: reinventarea dreptei radicale, „auto-domesticirea” ei si, mai ales, convergentele cu extrema stanga. Este exact ceea ce sugeram cand vorbeam despre un peronism sui generis. In cartea mea, „Fantasmele salvarii”, exista un capitol intitulat „Asteptandu-l pe Peron”. Ma refeream acolo la ceea ce numim deseurile (reziduurile) leniniste in lumea post-comunista, dar, iata, fenomenul este pan-european :)

          • @Dle Tismaneanu

            spuneam ca „aduce nitel”. cei de la frontul national sau de la frontul stangii sunt „profesionisti” in „politica” si manipulare.

    • Excelent punctat, Dan A. De fapt, la ora aceasta diferenta mai clara este intre globalisti si anti-globalisti, de diverse nuante. Pentru ca idealurile utopice ale intelectualitatii din toate timpurile (adica de cand exista aceasta specie) trebuie continuate in neoconservatorismul globalizant, toti cei care sunt impotriva acestui curent au o problema si sunt cautati la dosar. Articolul de fata face subtile aprecieri despre cei care nu au acest ideal curat. Marine le Pen si Jean-Luc Melenchon sunt „primejdiosi” pentru directia anti-globalista, de aceea prima este trecuta sub tacere, iar al doilea are probleme cu trecutul (ex-trotkist). Si asa, raman in cursa doi candidati care au doar profile usor diferite, pentru ca socialistii si neoliberalii au slabe delimitari in chestiuni economice. Adica este o singura pedala, pe care unii apasa mai usor, altii mai agresiv, dar directia este aceeasi. Visul neoconservator european ramane Statele Unite ale Europei.

  8. Cum arata rezultatele capitalismului neoliberal acolo unde el functioneaza? Sa vedem niste statistici din SUA (tara cu economia cea mai puternica din lume) aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema” („The Middle Class in America Is Radically Shrinking”), articol aparut pe „Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe „Business Insider”:

    http://finance.yahoo.com/tech-ticker/the-u.s.-middle-class-is-being-wiped-out-here%27s-the-stats-to-prove-it-520657.html

    – 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
    – 50% dintre americani detin mai putin de 1% (unu) din bogatia natiunii.
    – 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA este detinut de 1% din populatie.
    – Raportul dintre salariul mediu al managerilor si salariul mediu al angajatilor „de rand” este de pana la 500 la 1.
    – Mai mult de 40 milioane de americani au nevoie de tichete pentru alimente („food stamps”, asigurate de stat, nu de societati comerciale) pentru a-i ajuta pe oamenii cu venituri mici sa-si cumpere alimente.

    http://www.ssa.gov/pubs/10101.html

    – Aproximativ 21% dintre copiii din USA traiesc SUB LIMITA SARACIEI !!!
    – 43% dintre americani au contribuit (economisit) cu mai putin de 10.000 dolari pentru pensie (au alt sistem de pensii).
    – In ciuda crizei economice, numarul milionarilor din SUA a crescut cu un „procent enorm” („whopping percent”) de 16%, ajungand la 7.8 milioane (milionarii reprezinta 2,5% din populatia SUA, care este de 308 milioane).

    Aceste date arata ca regulile „jocului” economic si social nu sunt corecte. Cu un alt set de reguli am avea alte rezultate. Discrepanta uriasa dintre cei putini si bogati si cei multi si saraci nu se datoreaza diferentei de valoare dintre aceste categorii ci este un rezultat al regulilor incorecte ale „jocului” economic si social. „Scara valorilor” a fost si ea distorsionata (de cei care doresc mentinerea statu-quo-ului), pentru a justifica aceasta situatie (banul a devenit masura valorii omului). Un singur exemplu: „Bogatia furnizeaza un mecanism important de transmitere a inegalitatilor la generatiile urmatoare. Cam jumatate dintre oamenii cei mai bogati din America au mostenit averea”. (Gilbert, Dennis. The American Class Structure in an Age of Growing Inequality . N.p.: Wadsworth Publishing;, 2002)

    http://en.wikipedia.org/wiki/Wealth#Sociological_treatments

    Dar nu au mostenit doar averea ci au mostenit si regulile „jocului” care au favorizat discrepantele economice uriase.
    Avem deci doua aspecte importante ale problemei:
    1. Regulile „jocului” economic si social nu sunt corecte, mentinind in zona saraciei un procent mare din populatie.
    2. Cei care sunt dezavantajati de aceste reguli nu pot sa le schimbe (este evident, nu sunt masochisti), deci sunt condamnati la saracie.
    Este un cerc vicios din care cei saraci nu au cum sa iasa.
    Avand in vedere ca 61% dintre cetatenii americani traiesc de la un salar la altul, este evident ca trebuie schimbate regulile „jocului” economic si nu trebuie admis ca piata sa decida singura soarta oamenilor. Clasa de mijloc este mai afectata de actualele reguli de „joc” (neoliberalism, autoreglementarea pietei), dupa cum se vede si din articolul „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema”, din care am citat mai sus.

    • Nu te chinui. Domnul Tismaneanu si toti distinsii contributori nu vor intelege argumentele tale. O sa ploua cu individualisme, cu mana divina care conduce piata, cu Ayn Rand si toata liota de obiectivisti, individualisti, capitalisti si alti ca ei. Or sa te faca trotkist, paseist, gaullist… sau cine stie mai cum…. Pentru ca toata lumea stie: America meserie!

      Dar ma bucur ca ne-am vazut pe aici….

    • din fericire, prea multe nu se vor schimba ,chiar si cu EVENTUALA(ca s-ar putea sa nu…) venire a lui Holl…Lumea va inainta tot asa PENTRU CA NU EXISTA ALTCEVA!!

    • In primul rand trebuie sa avem si o definitie a saraciei in USA (21% din copii traiesc sub pragul saraciei..). In al doilea rand, ati scris despre o crestere mare a numarului milionarilor, chiar si in conditii de criza, ceea ce e incurajator. Cati noi milionari au aparut in Europa de exemplu in aceeasi perioada? In al treilea rand, 50% din populatia SUA nu plateste impozit (saracii cum ar veni), iar cei super bogati (1% top) platesc 50% din impozite.
      Nu credeti ca in SUA inca functioneaza meritocratia, chiar si imperfect? Discursul dv seamana cu „bampirii care sug sangele poporului”.

  9. D-l Tismaneanu dojeneste Franta… Se spune ceva despre nationalism, stanga (termeni mai pe intelesul meu), impanate frumos cu multe referiri la fel de fel de curente filozofice si ideologice, precum si la promotorii acestora (ca o observatie, de prea mai multe ori, aceste evocari ale d-lui Tismaneanu, nu ca ar avea neaparat vreo vina, au o rezonanta morbida, de monstruozitati mai mici sa mai mari iesite din somnul ratiunii, dar si al adevarului). Totusi, e neconvingator. Mie personal, eventuala inlocuire a lui Sarkozy (un individ detestabil, iar despre Hollande-pare un nume nefrantuzesc, cat ma pricep si eu…- nu stiu mai nimic), imi aminteste destul de mult de seria Egipt-Libia, la care d-l Sarkozy a contribuit si el semnificativ.

  10. Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine foarte tare este soarta UE si, implicit, a Romaniei, din momentul in care Hollande va deveni presedinte. Sa nu uitam ca Zapatero a adus somajul in Spania la aproape 25%, si tot ce a oferit in schimb a fost dreptul la libera eutanasiere si mariaje gay legale (incerc sa ma pun in locul unui gay, cum o fi mai bine: casatorit si lefter, sau necasatorit si cu un loc de munca? :) ). Daca il voteaza pe Hollande, francezii vor dovedi (inca odata) ca realmente nu reusesc sa iasa din globul de sticla in care traiesc.

  11. Se tot vorbeste de stanga versus dreapta. Dle Tismaneanu, intreb si eu, ca prostul: oare in clipa de fata, nu asistam la o redesenare a spectrului politic dr-stg, la o redefinire „de jos in sus” a acestor notiuni, asa cum le stiam noi post-1789? Oare nu cumva, sub presiunea conjugata a islamismului militant si a crizei/lor financiare, stanga tinde sa devina pantecul cald-matern de primire al tuturor extremismelor si xenofobiilor, niciodata din pacate vindecate, iar dreapta refugiul ultim al tuturor ideilor liberal-conservatoare, democratice, iudeo-crestine? (scuze pentru alambicare, dar cred ca se intelege ce vreau sa spun). Eu unul, asa simt ca se petrec lucrurile (si tot ce mi-as dori ar fi sa se petreaca naibii mai repede, si sa terminam odata cu asta :) )

    • Binomul stanga-dreapta apartine, prin genealogie, erei ideolgiilor tari. Evident ca acum asistam la o edulcorare, ori cum spunea Francois Furet, un fel de „decolorare” ideologica. Dar raman valorile esentiale care despart aceste teritorii ideatice si politice. Transfigurarea stangii in creuzet al populismului radical, cu ale sale anxietati si fobii, inclusiv o respingere agresiva a logicii capitalismului liberal si o sacralizare a statului-natiune, este un fenomen cat se poate de real. Dreapta moderata, de orientare liberal-conservatoare, legata istoric de crestin-democratie, a jucat un rol decisiv in proiectul UE (de Gasperi, Adenauer, Schumann). In Franta, a existat inca din sec al XIX-lea un puternic curent socialist care accentua comunitarismul etnocentric si demoniza l’argent. Istoricul Zeev Sternhell a luminat originile franceze ale fascismului, gasindu-le (si) in aceasta zona. Generalul de Gaulle, care, desigur, nu era sub nicio forma socialist ori fascizant, a detestat si el le pouvoir de l’argent. Istoria ideilor politice este adeseori deconcertanta si rezerva multe surprize :)

  12. ma bucur ca acest sarkozi este concediat de poporul francez. un personaj ridicol, un napoleon nereusit, un mare strateg european si militar calit pe frontul libian. sper sa fie uitat cat mai repede si el si netalentata lui pereche(bruni)

  13. Va multumesc pt. raspuns si pt. vorbele frumoase. Ca sa ma exprim si mai clar decat am facut-o anterior: credeti ca exista posibilitatea ca, tarziu, dupa ani de zile si un eventual WWIII, dupa ce toate lucrurile de care vorbeam se vor fi sfarsit (daca se va intampla vreodata asta!), credeti ca e posibil ca odata cu xenofobia, antisemitismul, ura de clasa si de rasa, etcetc, sa dispara si insasi notiunea de stanga? Sau, dupa cum spuneti, vor ramane mereu valorile fundamentale aparate de aceste doua „sensuri ale unei singure directii” (cf. definitiei sens/directie din fizica :) )?

    • Nu fac parte dintre acei hegelieni (ori hegeliano-marxisti) care prevad sfarsitul Istoriei. Pasiunea egalitatii, a colectivismului si a redistributiei este una care a insotit umanitatea de-a lungul catorva milenii. In acest sens, putem vorbi despre o stanga arhetipala. La fel de constanta s-a dovediti a fi si pasiunea libertatii, pe care profetii stangii (nu toti, dar foarte multi dintre ei, inclusiv Engels, Lenin, Trotki, Gramsci, Lukacs) au decretat-o valoare instrumentala, subalterna, subsumata ethosului egalitarist. Dreapta de tip burkean, dreapta liberalismului clasic, dreapta care se revendica din Edmund Burke, Adam Smith, Adam Ferguson, Alexis de Tocqueville, Benjamin Constant, Guizot, Disraeli, Max Weber, don Sturzo, Hayek, astazi un Thomas Sowell, de pilda, a sustinut tocmai aceasta dimensiune, a libertatii individuale. In chip traditional stanga cultiva utopia, dreapta se mefiaza de ea. Stanga exalta aventurile istorice, conservatorismul liberal sustine buna-socotinta (spre a relua expresia lui N. Steinhardt). Despre aceasta traditie in Romania au scris pagini luminoase profesorii Virgil Nemoianu si Ioan Stanomir.

    • Dle Omer, inteleg ca aveti o probl cu stanga, dar haideti sa nu facem dracul mai negru decat este. Personal nu stiu de dl Tismaneanu nu v-a atentionat asupra erorii dvs. Azi inca avem partide extremiste, partide de stanga si partide de dreapta. Nu cred ca partidul lui le Pen poate fi definit clar de extrema dreapta/stanga. Incorporeaza de toate si in mod cu totul straniu, el recupereaza ceea ce dvs atribuiti nu stiu de ce stangii: aia de jos si francezi raspund mai repede decat oricare altii la insurgenta islamica, excesele lui eurosceptice si xenofobe, populism de stanga etc, in timp ce de ex minoritatile(teme predilecte in discursul socialistului francez) sunt sensibile mai curand la altceva. E inutil sa va spun ca nu stiu cum ar putea arata o democratie fara stanga. Nu de alta, dar daca ramanem la termenii mari de stanga si dreapta, adica stanga redistributiva si egalitara, iar dreapta cu pasiunea libertatii si capitalista, ma tem ca facem din liberalism ceva extrem de diferit si conflictual de/cu democratia si intreaga ei arhitectura de drepturi. Asta e riscul. Cred ca trebuie sa ne uitam mai atenti la autori ca Rawls, Sen sau textele de teoria democratiei atunci cand discutam de liberalism sau cand ne e mintea atat de plina de stanga si dreapta; mai ales azi, cand liberalismul la noi, intelectual, e o doar o forma de libertarianism (vezi CADI, institutul von Mises etc), care oricum nu prea are vreo treaba cu democratia, care, in latura ei pozitiva, trebuie sa fie pt el de socialista sau asa ceva. :)

  14. Pentru ca, tocmai legat de ura fata de „banul, ochiul dracului” (dar de ce sa ne gandim la crestin-socialistii francezi de sec. XIX? avem si aici, la noi, in Romania! :) ) si alte mentalitati anti-capitaliste, dl TRU spune aici
    http://www.europalibera.org/content/blog/24531572.html
    http://www.europalibera.org/content/blog/24531581.html
    http://www.europalibera.org/content/blog/24546518.html
    http://www.europalibera.org/content/blog/24546529.html
    ca am asista la un sfarsit de epoca, la un fel de incheiere a ciclului inceput odata cu 1789.

  15. Dle Tismaneanu constat ca vrand nevrand articolul dvs il pune pe Hollande intr-o lumina proasta, iar pt Sarkozy aveti scuze gata pregatite (de felul pleonasmului cu presa de stanga).

    Ar fi fost mai mult de apreciat o analiza obiectiva, cu mai putine referiri la personalitati ale trecutului: acestea nu constitue argumente in favoarea unui candidat sau altul. As sugera ca mai argumentata ar fi o succinta descriere a programelor celo 2 candidati.

    Si ca sa comentez cele referite in articol:
    Sarkozy este partial detestat in franta pentru imaginea pe care si-a construit-o. Nu e doar vina presei, ci este si o vina personala. Au fost cateva episoade memoabile (ca sa dau doar un exemplu „casse toi pauvre con”) care cred ca au cantarit mult in fata electoratului.
    Si cu toate acestea Sarkozy nu este atat de contestat pe cat e de detestat, caci si electoratul de stanga, pe alocuri, ii recunoaste ceva merite in gestionarea crizei si a interventiei in Libia.

    Chiar daca presa il da castigator pe Hollande in turul 2, Sarkozy are o anumita putere de revenire si convingere care face ca rezultatul sa nu fie usor previzibil.
    Desi imaginea atarna mult in optiunea electoratului, cred totusi ca francezii sunt suficient de „francezi” pentru a cantari mai mult programele celor 2 candidati decat personajele in sinea lor. Vom afla ..
    Impartasesc ideea care transpare din articolul dvs cu privire la o Franta „captiva” trecutului propriu, intr-o oscilatie clasica intre stanga si dreapta.
    De asemeni, e de observat ca tendinta din europa vestica si centrala (ungaria) a radicalizarii electoratului, se confirma si in Franta (vezi FN).
    Ori acesta este cel mai mare pericol pentru Europa.

  16. Nu cred ca trebuie sa ne limitam doar la a analiza strict rezultatul alegerilor in interiorul Frantei , ci si mai ales la efectul lung al acestora ( o politica socialista pe viitor) in interrelatiile din cadrul EU. Franta deja si-a pierdut AAA-ul la agentiile de rating, Franta este si se pare ca va deveni tot mai iritata de suprematia Germaniei, tonul devine tot mai nationalist si fara Marine Le Pen. Pe de alta parte Hollande a declarat ca va reduce varsta de pensionare de la 62 la 60 de ani, act care costa Franta anual alte 28 de miliarde (de cifra nu sunt absolut sigur, dar este gigantica). Apar cel putin in Germania tot mai multe voci care prevad Frantei un destin fiscal nu
    prea diferit de al Spaniei sau Italiei. Iar Madame Lagarde, sefa FMI, cere inssolent Germaniei sa „rotunjeasca” suma la Fondul de slavare Euro pana la cifra de 1000 de miliarde. Si Germania nu o va face (sper) mai ales dupa ce Hollande va fi la Elysee. Si sper ca nici Uniunea Fiscala nu va mai avea loc in conditiile in care Franta va deveni treptat dar sigur din donator al Fondului de Salvare in profitor. O declaratie bizara a lui Hollande m-a pus pe ganduri. El declara razboi unui inamic, nevazut, fara fata, fara partid, fara sa participe la alegeri si fara sa fie ales : Marea Finanta. Sa grabeasca poate asta si colapsul monedei Euro ? Si odata cu ea si a acestui gigant devenit tot mai inflexibil, mai neiubit si mai ineficient care este EU ? Si odata cu EU si clasa politica care l-a creat ? Se pare ca ne asteapta timpuri cel putin interesante.

    • Mutumesc pentru comentariu. Nu stiam de aceasta declaratie a lui Hollande, dar rimeaza rau-prevestitor cu obsesiile socialiste si gaulliste de care vorbeam mai devreme. Dar si cu acelea din zona fixatiilor maurassiane, a nostalgicilor unei France profonde, eliberata de „jugul plutocratic” (a se citi „iudeo-plutocratic”). Era un fond retorica „revolutiei nationale” petainiste si a militiilor fasciste ale lui Jacques Doriot, fost fruntas comunist, deputat de St Denis, n’est-ce pas? Imi amintesc de o carte de propaganda comunista din anii 50, poate 60, scrisa de economistul marxist american Victor Perlo, intitulata „Imperiul Marii Finante”. O citeai si aveai raspunsul fara urma de echivoc la toate problemele lumii: culpabili pentru inegalitate, pentru saracie, pentru mizerie, sunt bancherii, acesti repugnanti paraziti. Cam asta auzim si dinspre Forumul de la Sao Paulo (filosoful politic brazilian Olavo de Carvalho a scris patrunzator pe acest subiect). National-socialistii germani, adica nazistii, faceau distinctia intre „capital creator” („arian”) si „capital jefuitor” (evreiesc). Das raffende Kapital era acela bancar. Originea acestei dichotomii poate fi gasita in antisemitismul lui Richard Wagner, in conflictul mitologic dintre Sange si Aur.

      • Da, secventa cu pricina (am reprodus-o „mot a mot”) a fost prezentata de televiziunea germana
        de nenumarate ori, fara vreun comentariu special. Si nici macar cu o vaga aluzie la asemanarea acestei declaratii cu una aproape identica, insa mult mai benigna facuta de ex-presedintele german Wulf cu circa doua luni inainte de a i se fi gasit ca vesta ii era cusuta cu ata alba…. un credit facut „la mustata” intre prieteni pentru o casuta modesta la tara….
        Demisia fu rezultatul.

    • „razboiul” declarat de catre Fr Hollande Marii Finante e cunoscut inca din campanie;
      mult mai interesanta mi se pare declaratia lui Sarkozi cum ca Mme Le Pen est compatible avec la Republiqur, ce sa mai credem?!
      poate cei care traiesc in hexagon comenteaza mai avizat
      et pourtant…

  17. Decaderea inexorabila a Frantei, a Europei si a lumii vestice, intrevazuta de catre O.Spengler si A.Toynbee, nu tine nici de stanga, nici de dreapta, ci este rezultatul conjugat al unor fapte incontestabile: pe de o parte, occidentalii nu mai cred in valorile lor, iudeo-crestine, umaniste si democratice, au un spor demografic negativ, compensat partial si distorsionat prin valurile de imigranti, nu mai pot sustine pe termen lung costisitoarele, dar sustinatoarele de echitate si demnitate sisteme publice de sanatate, educatie, asistenta sociala si pensii, iar pe de alta parte, confruntarea din ce in ce mai inegala cu modelul corporatismului de stat din tarile emergente, in care unul dintre fenomenele ,,picant”-suprarealiste il constituie lectia de capitalism pe care Partidul Comunist Chinez o preda Occidentului.

    • Din cate imi aduc aminte stanga a fost si ramane principalul inamic al „valorilor iudeo-crestine”; or daca aceste valori s-au prabusit atunci inseamna ca decaderea Europei este in buna parte efectul stangii. Dealtfel principalul motiv pentru care stanga a atacat atat de violent valorile iudeo-crestine este tocmai pentru a distruge individualitatea, responsabilitatea, proprietatea privata care decurg de pe urma crestinismului. Deci stanga e principala vinovata pentru caderea Europei, cum stanga este responsabila de valuri de imigranti cata vreme tot stanga apara imigratia ilegala. In ce priveste demografia, asta e tot o gaselnita stangii cata vreme statistica asta se bazeaza in esenta pe cei care au slujbe de lunga durata (foarte putini si din generatia 1950) si pe asumtia ca populatia trebuie sa creasca. Intr-o Europa cu peste 500 de milioane, pentru a nu tine cont decat de UE, mi se pare sa fim mult prea multi, mai ales la cota somajului real si lipsa de resurse.

  18. http://www.nationalreview.com/articles/296651/sarkozy-s-last-stand-charles-c-w-cooke

    „M. Sarkozy is no Mrs. Thatcher, and in an American context he would struggle to win election even in our most liberal states. He retreated significantly from his reforming zeal after the financial crisis hit in 2008, announcing in September of that year that “laissez-faire capitalism is over” and denouncing the “dictatorship of the market.” He even responded to the charges of his right-of-center critics by rhetorically musing, “Have I become socialist? Perhaps.” (Although this may have been shrewd political triangulation more than a case of genuine realignment.) Compared to his opponent, however, he is Milton Friedman.”

    Articol publicat in National Review, desi raman la opinia ca Obama este undeva inrtre Eva Joly si Melanchon. Oricum din perspective americana, Sarkozy e in fond de stanga, dar e mai de dreapta decat Hollande. Chirac nu a fost niciodata de dreapta, dimpotriva, Berlusconi nici el. Cat despre Le Pen: nu inteleg ce e de dreapta in „extrema” ei? Le Pen a spus de nenumarate ori ca daca devine presedinta va smulge Franta din UE/NATO si va forma o alianta cu Rusia. Le Pen este nationalista dar in niciun caz de ‘dreapta”. Nu pare sa existe o dreapta in Europa, exista o stanga pe mai multe paliere. Se trezeste cineva in Europa si intelege parodoia politica in care europenii traiesc (dar merita)?

  19. De ce li s-a spus „Merkozy” si nu „Sarkel”? Sa fie la mijloc doar politetea?
    Li se va spune „Hollankel” sau „Merkollande”? Mai c-as paria pe al doilea termen!

    Si Mitterrand si-a inceput primul an de mandat cu niste stangisme care au speriat lumea civilizata. Si atunci lumea civilizata a luat masuri.
    –––––
    BUNA SOCOTINTA: excelenta definire a dreptei. De multa vreme incerc sa-i conving pe unii amici ca principala virtute a dreptei nu e acumularea de bogatii, ci cumpatarea in gestionarea bogatiei acumulate. „Buna socotinta” acopera perfect ambele fenomene: si acumularea, si cumpatarea. „Vova” & „Nicu”, imi iau permisiunea sa va citez de acum inainte.

    Iar daca punem aceasta grila pe cei din Top 300, vom vedea imediat care e de stanga si care e de dreapta. De exemplu, JJ BKL unde s-ar situa?

      • „Buna socotinta” ori „dreapta socotinta”, nu stiu cat de importanta este distinctia. Semantic, ambele trimit in aceeasi directie. Important este refuzul nesabuintei radicale, al hubrisului utopic. Deci acea valoare despre care profesorul Aurelian Craiutu de la Indiana University din Bloomington a publicat recent o remarcabila carte la Princeton University Press, anume moderatia.

        • „Dreapta socotinta” e o valoare centrala a ortodoxiei si tine de vocabularul teologic. „Buna socotinta” trimite cu gandul la buna guvernare. Sfintii Parinti vobesc despre „cumpatare”, „moderatia” tine de vocabularul politic, laic. E bine sa fim mai atenti cand trecem din politic in cel religios sau invers. Nu e un repros, e o constatare.

  20. Votul a fost mai degraba unul impotriva lui Nicolas, catelul Agelei Merkel, decat pentru Francois.
    Chestia asta cu stanga-centru-dreapta e pentru analisti, istorici, etc. Oricum „cheia” depasirii crizei nu se afla in mana politicienilor. O criza de sistem nu se rezolva in interiorul sitemului; solutia e schimbarea sitemului.

  21. Ce ciudat ca toata lumea se mira ca Europa este nationalista! Doamnelor si Domnilor, lucrez de ceva vreme pentru multinationale si pot spune ca Europa este de doua feluri Nationalista si Ultra-nationalista! Asta ca urmare a multiculturalismului impus! Ororile Holocaustului nu pot fi evitate prin dominatia minoritatii asupra majoritatii! O greseala facuta de elitele ultimilor 50 de ani.
    Se putea citi asta din recrudescenta festivalelor traditionale de tot felul ce au aparut din Spania pina in Bavaria, De la Oslo pina in Sicilia. Emigrantii puteau fi exclusi fara sa bata la ochi si creeau sentimentul de CASA NOASTRA! Inca din 2005 am inteles (fiind in Germania)ca cea mai mica fisura in Europa Ideala va porni o miscare de sens contrar valului de emigranti ce inneaca Europa. Si noi ne lasam imbatati de apa rece si vorbe frumoase. S apoi ne miram ca se voteaza cu partide extremiste, ca apar tipi ca breivik (dar sint de inteles derapajele musulmane ce repara „jigniri” in numele profetului!) si poporanii sint Anti Europeni! Ceva trebuie facut, chiar daca e al 12-lea ceas.

  22. Aveti dreptate cand spuneti ca Sarkozy a fost diabolizat, dar acest lucru nu conteaza asa de mult. Cand a venit la putere, toata lumea era convinsa ca Franta trebuie sa se reformeze. A venit o criza, renasterea Frantei nu s-a produs. Toate reformele sale, de altfel foarte necesare (pensii, reduceri in invatamant etc) nu au dat roade vizibile pentru populatie. In momentul de fata o mare parte dintre francezi sunt porniti impotriva lumii financiare (considerata responsabila pentru criza) si contra multinationalelor. Acesti oameni au votat impotriva sistemului. Mélenchon si Marine Le Pen au stiut sa atraga voturile acestora amagindu-i cu tot felul de iluzii.
    Hollande, incearca sa-i readuca la putere pe socialisti, din pacate, el nu va avea curajul de a continua reformarea Frantei chiar daca este convins de acest lucru.

    • De acord. Voturile pentru Marine Le Pen si pentru Melenchon indica o relativ pronuntata tendinta anti-sistemica in randurile acelei parti din electorat dezamagita de masurile de austeritate. Cele doua extreme se intalnesc, se pare, la nivelul optiunilor economice. Vorbim despre un populism a la francaise, un populism cosmetizat, cu accente cocardiere si cu demagogie socializanta. Solutia nu este in idealizarea unui trecut care nu se poate intoarce. Chiar „Liberation”, prin vocea lui Nicolas Demorand, spune clar acest lucru vorbind despre necesitatea unei noi viziuni asupra viitorului Frantei, una intemeiata pe crestere si competitie in locul nostalgiei pentru un trecut disparut.

      • Cred ca nu numai in Franta, ci cam peste tot in lume s-a observat ca mult clamata crestere economica are un cusur fundamental, anume ca nu este insotita de locuri de munca (cel putin nu pe masura propagandei care i se face, de o parte, si asteptarilor, de cealalta). Cauza pare a fi in financiarizarea excesiva a economiilor (si in capitalul speculativ, care, inerent, o insoteste), de unde si aversiunea politica si publica fata de Marea Finanta. Alternativa ar fi dezvoltarea economico-sociala, care racordeaza cresterea economica la finalitatile ei sociale si la unele comandamente ecologice…

  23. Solutiile economice sustinute atat de dl Sarkozy ( ex: austeritate bugetara, aplicarea principiului reciprocitatii in relatiile comerciale cu tarile non-UE), cat si de dl Hollande (ex: renegocierea pactului de stabilitate financiara, sustinerea industriei franceze) s-ar putea sa dea roade sau s-ar putea sa nu dea roade. De pilda, „Keynesianism-ul” a fost bun sau a fost rau? Parerile sunt impartite chiar si dupa ce s-a depus un pic de praf pe istoria sa.

    In schimb, ce ar putea da roade putrede, e un discurs anti-european si anti-imigrationist, acel tip de discurs care pozitioneaza „strainul” in rolul de cauza a problemei. Oare ar trebui sa sacrificam ideea unei Uniuni Europene, care a adus liniste timp de 54 de ani, din considerente pur economice?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro