duminică, mai 16, 2021

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp de trei ani s-au bucurat de faima lui și l-au urmat. S-au simțit importanți în preajmă-i, dar nu i-au înțeles, din păcate, nici Inima, nici misiunea, iar când El a fost arestat, toți l-au părăsit. Iuda l-a vândut înainte de a-l preda în mâinile celor răi, Petru, înspăimântat, s-a lepădat de Învățător fără să clipească, în noaptea arestării lui. Toți au crezut în El, bucurându-se de gesturile minunate pe care le-a făcut în favoarea semenilor, dar în fața realității morții sale s-au simțit descumpăniți și părăsiți.

          De la începutul pandemiei, multora le-a devenit limpede că o parte din răspunsurile existenței nu pot fi la îndemâna noastră. Am văzut că viața, când te aștepți mai puțin, își comunică prioritățile numai sub presiunea evenimentelor. Ceea ce m-a ajutat să nu-mi pierd echilibrul în timpul îmbolnăvirii cu covid-19 a fost gândul că în persoana lui Isus pătimirea era îngemănată cu dragostea pentru binele omului. De ce a trebuit Isus să sufere și să moară? O, nepricepuților și zăbavnici cu inima ca să credeți toate câte au spus proorocii! – le-a spus Isus acelor doi ucenici care părăseau dezamăgiți Ierusalimul, îndreptându-se spre Emaus. Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea și să intre în mărirea sa? (Luca 24, 25-26). Ca să primim adevărul Învierii trebuie, deci, să ne întoarcem la picioarele Crucii, la clipa în care puterea dragostei a părut înfrântă de păcat, adevărul a părut spulberat de minciună, viața învinsă de moarte, făgăduința lui Isus ștearsă de sfârșitul lui atât de dureros.

          Între episoadele memorabile ale Evangheliei se află și acelea în care Hristos, vorbind despre suferință, sacrificiu, devotament și purtarea crucii, a fost nevoit să-și contrazică ucenicii. În același timp, e surprinzător faptul că El s-a adresat cu blândețe acelora care trăiau departe de lumină, fie că era vorba de păcătoși, de vameși, de bolnavi sau de cei de altă religie care veneau la El să afle alinare. Chiar și înainte de a-și da ultima suflare, Isus a dat dovadă de compasiune în conversația cu unul din cei doi tâlhari răstigniți cu El pe Calvar, pe care l-a trezit la credință. „Sunt mai multe posibilități de convertire la marii păcătoși decât la oamenii suficienți și mulțumiți de sine” – spunea episcopul Fulton Sheen, celebrul predicator al televiziunii americane din anii ’60. Simțim, așadar, nevoia să ne întoarcem la Dumnezeu nu datorită vreunei virtuți pe care credem că o avem, ci pentru că ne socotim păcătoși, neîmpliniți, și ne recunoaștem ca atare.

          Crucea lui Isus nu scoate la lumină doar răutatea omenească pentru a fi vindecată de Dumnezeu, ci mai ales exemplul suprem al Binelui care iese victorios din lupta cu răul. Capabil să calce în picioare dreptatea semenilor săi pentru tot felul de interese meschine, omul nu are cum să surprindă spiritul Evangheliei, dacă nu descoperă mai întâi dragostea necondiționată a lui Hristos față de suflete, dragoste care l-a făcut să urce Calvarul. În adversitățile pe care viața le așterne înaintea noastră putem regăsi, alături de prezența Răstignitului, adevărul profund al vieții care se străduie spre bine și înfruntă răul. Inspirați de dăruirea de sine de care a dat dovadă Isus, putem depăși absurdul la care durerea sau frica de moarte riscă altfel să ne expună. Acest lucrul l-am întrezărit și eu, fără merite, în scurta experiență a infectării, și mi-a fost de mare ajutor.

          Pentru cei ce socotesc izbânda un triumf al poftei de putere sau al controlului vieții, cu rezultate ce trebuie neapărat contabilizate, crucea este o nebunie curată, o absurditate vădită. Bunătatea, omenia, iertarea nu se trăiesc însă fără sacrificii și fără practica discernământului. Lumea ar fi sigur mai liniștită și mai bună, dacă ne-am aduce aminte mai des că lucrurile care frâng inima și ne înfruntă oferă gustul înțelepciunii, făcând posibilă creșterea noastră și renunțarea la rău. Nu doar atunci când ne merge bine ne iubește Dumnezeu. Secretul reușitei depinde de cum anume înțelegem realitatea împlinirii și mai ales de felul în care alegem să ne situăm așteptările, satisfacțiile, seninătatea.

          Covârșiți de vestea că mormântul a fost găsit gol, sceptici în fața mărturiei femeilor mironosițe, ucenicii au întârziat și ei să creadă. Isus a apărut în mijlocul lor, zicându-le: Pace vouă! și le-a arătat imediat însemnele rănilor rămase în trupul său. De ce erau atât de importante aceste răni, de ce urmele lor, anume păstrate de Isus, continuă să fie pe veci cartea lui de identitate? Oare nu și pentru a ne spune că nu-l poți urma pe Dumnezeu doar ca să te asiguri că vei fi lipsit de griji? Că urma rănilor în trupul său preamărit este certitudinea suferinței sale mântuitoare, dar și a pavezei pe care El o oferă fiecăruia dintre noi? Că numai rămânând cu El și hrănindu-se cu exemplul vieții lui, omul credincios îl va putea face mai prezent în circuitul acestei lumi bulversate?   

          Școala vieții spune că răbdarea este aceea care revelează întotdeauna speranța. Dacă omul descoperă credința, învață că bucuria vieții are o altă judecată asupra succesului. O viață care continuă să fie obositoare, marcată de contradicții și răstălmăciri, dependentă – har Domnului! – de vaccinurile medicale, dar care nu-și dezvăluie pe deplin adevărul decât a treia zi după Vinerea Mare. Ce înseamnă atunci, mai mult ca oricând, Paștele de anul acesta pe care îl putem celebra cu decență împreună? Oare nu faptul de a-i recunoaște existenței miza, depășind succesul care poate fi contabilizat și bizara deprindere de a controla cât mai mult din ceea ce ni se întâmplă? Spiritul Învierii e întotdeauna peste și dincolo de atingerile morții.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Sa nu ne lasam amagiti .Divinitatea – Dumnezeul nostru al tuturor -isi desavirseste opera si prin aparitia fiului omului numit de noi toti ISUS .Cum ar fi putut aparea Isus , in fata tuturor oamenilor, de-a lungul veacurilor ,fara a exista in poveste si ce i care l-au tradat si cei care sau dezis si cei care i-au continuat si desavirsit opera .Era nevoie si de IUDA si de PATRU si de Barabbas si de Magii de la rasarit (fie ei cei trei sau mai multi )si de Pilat din Pont si de varul lui ISUS – Ioan numit botezatorul . Era nevoie si de discipolii lui Hristos . Numele celor doisprezece discipoli-apostoli sunt binecunoscute de noi toti:cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; Simon Cananitul, şi Iuda Iscarioteanul. Fara acestia si fara multi altii povestea nu mai avea loc .Exemplul crucii si calvarul , Parcursul drumului pe via Dolorosa, rastignirea lui Hristos si martiriul acestuia nu au legatura cu scosul la lumina a rautatii omenesti , ea este parte a drumului aratat tuturor de Fiul Omului .Mai degraba totul poate fi asociat cu – bunatatea si credinta omeneasca ,ce trec dincolo de noi si care ne aduc o lumina calauzitoare ce ne tine si ne sustine intreaga nostra existenta paminteana -, dincolo de nevoile omenesti fara de care nu am mai fi NOI oameni .Scepticismul apare si el de nenumarate ori in povestea celui inaltat de-a dreapta tatalui – Dumnezeu – Si grota(mormintul ) ce este gasita goala si povestirile ce cuprind parcursul de tamaduitor al fiului omului si magii cei calare pe catirii lor fermecati si vindecarile miraculoase si inaltarea la ceruri , au in componenta lor si contestarea .Desigur ,fiecare dintre noi suntem si contestatari uneori si credinciosi alteori pe parcursul existentei noastre . Cum mângâie dulce, alină uşor. Speranţa pe toţi muritorii – si noi – oameni fiind – nu putem decit sa ne asociem acestor nemuritoare cuvinte ale celui nepereche si sa ne traim propria viata macinati uneori de propria nostra neintelegere sau de credintele nostre ce trec si vin o data cu scurgerea timpului si a vremurilor .

  2. Sper sa nu va dezamagesc prin aceea ca in loc sa ma opresc asupra mesajului, sa incep aducindu-va elogii pentru vorbirea directa, smerenia, intelepciunea si simplitatea cu care scrieti pentru noi cei care citesc. Il explicati pe Isus cum n-am mai intilnit pe nimeni pina acum.
    Eu nu sint religios si probabil ca asa voi si muri. Nu poti ignora religia si religiile, dar interesele mele se indreapta spre alte aspecte din viata. Cu excecptia faptului ca ma intereseaza si atrage foarte mult Isus ca personaj istoric. Am perceptia mea despre el si il admir. Poate ma insel in parereile pe care mi le-am format despre el, pentru ca nu am studiile necesare. Dar pot cel putin sa spun ce mi-a placut la el. Era un om cu origine sociala simpla, un tinar, intr-o perioada cind nu ar fi avut acces la universitati inalte acolo unde traia. Tot ce a avut a fost harul iar asumarea lui, ca simpla persoana, a fost gigantica prin amploare si prin dainuirea ei. Sa-ti calci peste simturile instinctive si poti coplesi cu bunatate pe cei pe care societatea îi dispretuieste! Ce gind, pe cit de simplu, pe atit de imposibil de gindit. Sa indraznesti sa iesi din matca propriei credinte ca sa poti sa-i vezi pe toti oamenii, nu numai ,,poporul tau”, ca fiind neconditionat demni de iubire! Sa ai ochi sa vezi paradoxurile vietii pe care ceilalti, orbiti de puterea rutinei, nu le vad. Adevaruri simple, ca ,,bolnavul” merita mai multa ingrijire decit sanatosul. Poate vreodata vom sti mai mult despre el.
    Ca om dinafara religiei cred ca Isus nu a fost unic si nu a disparut. Exista printre noi oameni, care, de multe ori fara sa stie de ce, risca totul pentru binele semenilor. Si, asa cum spuneti, ca viata nu da garnatii, trag ponoasele harului si vocatiei lor, dar tot nu se lasa.
    Sper sa ne mai scrieti.
    P.S. Nu cu intentia de a iesi cumva in fata, va invit sa ascultati un ,,colind” pe care l-am scris inpirat din pilda despre Isus cu bolnavii. Exista pe net, ,,Carol for a simple man”. Repet, in ale religiei, si poate in multe altele, sint un analfabet, sper sa nu contrariez.

  3. Oare ce inseamna a fi credincios ? Oare a fi credincios inseamna a crede in existenta lui Dumnezeu ca facator a tot ceea ce ne inconjoara – fie ele stiute sau nestiute ?Oare a fi credincios inseamna a crede in existenta tuturor religiilor lumii ca parte a demersului lui Dumnezeu si ca reprezentare a acestuia pe Pamant ? Oare a fi credincios inseamna si acceptarea povestii ce cuprinde nasterea – viata – moartea a fiului omului Isus sau al altor forme umane ce isi aroga dreptul de reprezentare ? Oare a fi credincios poate cuprinde doar o parte din acesta reprezentare dumnezeiasca si oare te poti declara doar credincios ca si apartinator al unui anume Rit sau toate acestea la un loc ?Oare reprezentarea lui Dumnezeu are respondent in toate imaginile create de toate religiile lumii si atunci noi toti gresim cind ne situam de o parte sau de alta parte , indiferent cum se numeste acea parte ?Oare a fi credincios cuprinde si respectarea unor reguli de convietuire , reguli care ar trebui respectate si nu doar afirmate de noi cetatenii planetari ? Daca da sau daca nu – inca nu are un raspuns – chiar daca astept asa ceva de multa vreme .

  4. Mesajul final, cu formularea lui surprinzătoare, ne invită să recitim paragrafele articolului. Oare se leagă acestea într-o succesiune crescătoare? Da! Personal nu voi uita strigătul: „Spiritul Învierii e întotdeauna peste și dincolo de atingerile morții”.

  5. Extrem de rar un înalt demnitar creștin din Romania are curajul sa intre in groapa de lei de pe Contributors.
    Felicitări pentru un mesaj simplu.
    Hristos a înviat!

  6. Invierea ca simbol al credintei crestine inseamna in fiecare an sa devenim mai buni, mai intelepti, mai deschisi si iertatori fata de aproapele nostru. Toate pildele lui Isus ne spun sa fim mai putin pacatosi si cele 10 porunci sa fie abecedarul de fiecare zi. Biologic acest fenomen nu are loc dar inviem fiecare particica din noi prin urmasii nostrii. Hristos a inviat, sanatate si pace tuturor !

    • Având cei doi bunici preoți, cel din partea tatălui ortodox iar celălalt greco-catolic s-ar putea ușor deduce ca a-și fi sau as fi putut fi credincios. Dar mintea mea era pregătită pentru matematica, pentru lucruri ce puteau fi văzute și simțite “concret”. Degeaba încerca bunicul din partea mamei sa ma oblige sa citesc Biblia in timpul amiezii după ce ma întorceam cu vacile de la pascut, eu nu puteam deoarece gândul îmi era la problemele din Gazeta Matematica. Când ma certa, eu îl rugam sa citească el Biblia pentru credincioși și necredinciosi, o carte la “moda” in acele timpuri și pe care o primisem premiu la sfârșitul clasei a șasea. Atunci Bunicul a tranșat “problema”: “Bine nu ma interesează in ce/cine crezi dar promite-mi un singur lucru: ca vei respecta Cele 10 porunci pana la sfârșitul vieții tale! Asta am și făcut, poruncile fiind logice și de bun simt!!

        • A fi un bun credincios nu inseamna musai sa te duci la toate slujbele, pelerinajele si sa te spovedesti de zeci de ori, sa pupi moastele de la toate bisericile. Inseamna sa ai o biserica de suflet la care preotii sa fie de har, nu de arginti, sa te duci la marile sarbatori din an, sa te spovedesti de doua ori pe an si sa faci comemorarile religioase din propria familie. Relevant este sa respecti pentru tine si cu cei din jur cele 10 porunci, acestea sunt cartea de vizita a unui bun crestin. Credinta de fatada nu aduce nimic bun in societate.

          • Mulțumesc pentru lămuriri. Îndeplinind doar condiția relevantă se pare ca nu sunt credincios. Și nici naiv! Impresia falsa decurgând din originea ‘“nesănătoasă” mi-a adus numai bucurii înainte: n-am fost nici pionier, nici UTC-iar, nici PCR-ist… pana in anul 1977 când am pus mâna pe carnetul roșu doar ca sa-mi pot susține teza de doctorat.

        • Caut acest raspuns de multa vreme . Chiar nu stiu sa raspund la propria mea intrebare .Ceea ce stiu sigur este ca intrebarea pare a nu avea raspuns si mai stiu ca nu exista o separare clara intre termenii ce tin de apartenenta sau non apartenenta la un concept religios . Ne nastem fara a sti nimic despre toate acestea si non dependent de vointa noastra – murim la fel .Putem a ne considera (nu ca adevar, doar ca propria nostra perceptie interioara )fie credinciosi fie necredinciosi (unii ar zice atei ,dar si aici este o discutie )de nenumarate ori in viata . Dar astept totusi un raspuns minimal de la dumneavoastra .

          • Am ajuns poate unde n-am fi dorit niciunul dintre noi. Bunicul îmi spunea ca sunt Necredincios iar eu ii spuneam ca Nu sunt naiv ca sa cred in toate “poveștile” din Biblie. Pentru un mate-matician fara o Demonstrație nimic nu este adevărat sau dacă este se va demonstra cândva. Vezi Teorema lui Fermat! La acest răspuns m-am limitat toată viața și n-am întâlnit încă o demon- stranie pentru vreun concept religios. Doar vorbe….Crede ca…

  7. Hristos a inviat! Salut vocea calma, ponderata, blanda a parintelui Mihai Fratila in vacarmul si lamentatiile celorlalte voci ale societatii, ce se vrea progresista cu orice pret. Da, avem nevoie de pace, de lumina, de incredere, de omenie, de bun simt, de speranta. Domnul Iisus si Invierea Sa e raza noastra de speranta intr-o lume cenusie, galagioasa, zbuciumata, confuza, lacoma, egoista, egolatra, violenta. Dumnezeu sa ajute pe toti sa ajunga la pace, lumina si dragoste. Adica sa fim oameni cu adevarat. Doamne ajuta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Fratila
Mihai Fratila
Episcop al Episcopiei Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. A studiat teologia la Roma (1991-1996) la Universităţile Urbaniana şi Gregoriana, cu bursă la Colegiului Pontifical Pio Romeno, și la Institutul Catolic din Paris. Preot din 1996, a fost vice-rector și apoi rector al Colegiului Pio Romeno de la Roma. La 20 iunie 2007, este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI la 27 octombrie 2007. Este hirotonit episcop în Catedrala “Sfânta Treime” din Blaj, la 16 decembrie 2007, iar la 4 mai 2008 este instalat solemn la Bucureşti ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, vicar general pentru Bucureşti şi teritoriul fostului Regat. La 8 mai 2014 este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop al noii Episcopii Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Francisc, la 29 mai 2014.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

Capcana dilemelor tranziției sau cum să faci omleta fără să spargi oul

"Faceți calculele și apoi trageți linie pentru a ajunge la propriile voastre concluzii, aceasta este rugămintea mea. Pentru că dacă decideți...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro