joi, martie 28, 2024

Pastila fusibilă

În decembrie 1984 s-a născut fiica mea, Ana. A fost o iarnă foarte grea, cu temperaturi joase și multă zăpadă. Mai grea decât cea de acum și mult mai agresivă, pentru că lipseau mijloacele de a-i face față.

Coșmarul a început la scurt timp după ce am adus-o pe Ana de la maternitate. Locuiam într-o casă cu centrală termică proprie, cu calorifere. Treptat presiunea la gaze a scăzut tot mai mult, până la punctul zero. Nici centrala nu mai putea fi aprinsă, nici măcar un ochi de aragaz. Cele două dispozitive electrice pe care le aveam în casă, o aerotermă și un reșou, arzând în permenență în camera Anei, nu mai erau de ajutor. Să cumpăr altele era imposibil, magazinele fuseseră golite rapid de orice sursă posibilă de încălzire. Îmi făceam reproșuri că nu mă gândisem mai din timp la așa ceva. Să cer cu împrumut era inutil. Prietenii mei fie nu aveau nici ei cu ce se încălzi, fie aveau și ei în casă părinți sau copii cărora le duceau grija.

Într-o noapte a căzut și curentul electric. Adio aerotermă, adio reșou. Termometrul de interior din camera Anei scădea cam cu un grad în fiecare oră. Îmi amintesc că atunci când ajunsese la 12° C m-am gândit să-l ascund, să-l arunc, să nu-l mai văd.

În bucătărie, pe aragaz, era un morman imens de bețe de chibrit arse, de la nenumăratele încercări de a vedea dacă nu vin, totuși, gazele.

Mi-am scos din dulap primusul de vacanță, cu neofalină, și, la lumina lanternei, încălzeam apă cu care umpleam sticle pe care le vâram în patul Anei, sub pătură. Așa ne-au prins zorii. Mi-am spus atunci că trebuie să fac ceva, orice.

Auzisem că, la instalațiile de gaze, există o supapă de siguranță, menită să împiedice ca gazele din rețea să ajungă cu presiune prea mare la gurile de ardere. Se numea ”pastilă fusibilă”. Când presiunea scădea foarte mult pe conductă, pastila fusibilă bloca cu totul accesul gazelor către consumator. Așa. Dacă o scoteai, aveai șansa să te mai alegi cu ceva. Cică unii reușiseră. Numai că nu aveam habar cum să ajung la ea, cum să umblu la branșament. În plus, se spunea că e ilegal și că se anunțaseră pedepse dure pentru cei prinși asupra faptului. Deși alții ziceau că oameni cumsecade de la gaze, contra un șperț, te puteau ajuta.

M-am dus la sediul central. O curte înzăpezită, cu niște barăci răsfirate prin ea. M-am învârtit o vreme prin jurul porții, neștiind ce să fac mai departe. Am văzut un bărbat care se învârtea și el pe acolo, înăuntru, în curte. M-am dus la el, i-am povestit ce pățisem, ce voiam. M-a condus către una dintre barăci, mi-a deschis ușa și s-a retras.

Înăuntru, peisajul cunoscut al încăperilor din instituțiile publice: vrafuri de terfeloage grămădite peste tot, fișeturi metalice scorojite, câteva scaune cu tapiseria roasă, un birou grosolan în spatele căruia era un alt bărbat. În mijloc, pe podea, o imensă baltă de apă și noroi, de la zăpada de pe încălțările celor care pășiseră în încăpere. Îmi scutur cât pot de bine bocancii și intru. Îi spun bărbatului ce mai povestisem o dată. Se uită la mine și-mi zice: ”Așteptați vă rog o secundă.” Apoi se ridică din scaun și o ia spre ușă, o deschide și, spre groaza mea, îl aud urlând înspre curtea interioară: ”Cine i-a dat drumul tovarășului aicea?” Reapare omul care mă condusese, îmi face un semn, îl urmez către ieșire. În apropierea porții, ridică din umeri.

Mă opresc afară, în plină stradă, și plâng ca un idiot. Bine barem că nu sunt trecători. Cine să se mai fârțâie pe străzi într-o iarnă ca asta.

Am avut noroc. Chiar din ziua aceea a început dezghețul. A revenit curentul electric, apoi chiar și gazul. În orice caz, cu dezghețul, cu firicelul de gaz, cu reșoul și aeroterma, termometrul din camera Anei a început să urce. Încet, dar urcă.

Oricât de dură a fost experiența prin care am trecut, nu l-am putut urî pe omul care m-a dat afară. Cu siguranță m-ar fi ajutat, dacă ar fi putut. Avea însă și el ordinele lui și, cel mai probabil, i-a fost frică. Tuturor ne era frică. Poate n-am știut eu cum să procedez, poate omul se temea că erau puse microfoane în cameră, poate chiar erau.

I-am urât, în schimb, pe cei care făcuseră posibil ca așa ceva să se întâmple. L-am urât, ca mulți alți români, pe Ceaușescu, cu megalomania lui, cu Securitatea lui care ne vârâse frica în oase, până la a ne face neoameni, cu soția lui ”savant de renume mondial”. L-am urât pentru capacitatea lui fenomenală de a înrădăcina, prin dictatură, cinismul – ”să mai pună o haină pe ei” zisese la un moment dat Comadantul Suprem – și fărădelegea.

Am crezut și eu, ca mulți alți români, că odată cu căderea dictaturii lucrurile se vor îndrepta destul de ușor. Credeam că, dispărând tirania, am intrat în niște vremuri în care, dacă ar fi să se repete întâmplarea povestită, omul din spatele biroului mă va întâmpina cu un ”Bună ziua, domnule. Cu ce vă pot ajuta?” Azi cred însă că el ar zice: ”Ce dai, dom’le, buzna? Nu vezi că lucrez?”

Am uitat, într-adevăr, fărădelegea. Poate că, inconștient, chiar mi-am dorit să o uit. Pentru că, spre deosebire de tiranie, căreia i-am fost, cei mai mulți dintre noi, victime, fărădelegii i-am fost părtași. Inclusiv eu, atunci când m-am dus la gaze ca să cerșesc o favoare ca să nu-mi înghețe copilul, când am acceptat să mă duc împreună cu o prietenă la o vânzătoare de la Alimentara, oferindu-i în dar o carte de-a mea cu dedicație, ca să îmi pună și mie deoparte câte ceva din lucrurile care se vindeau, oricum, numai pe sub tejghea, când…

Uitându-mă acum îndărăt, îmi dau seama cât am fost de naiv, de naivi. După mai multe generații trăite în comunism, venind după o perioadă, cea interbelică, care n-a excelat nici ea prin respectul legii, după atâta amar de anomie penetrând tot mai adânc corpul social, ce ne-am fi așteptat să se întâmple? Am crezut că, odată câștigată libertatea, va înflori grija și respectul față de celălalt, și nu dorința de a-ți îndeplini dorințele, atâta vreme reprimate sau satisfăcute, în proporții jalnice, pe căi lăturalnice, jalnice și ele. Eu mi-am dorit o pastilă fusibilă, alții un iaht, sau măcar o șalupă, un BMW, un apartament cu fântână interioară, care să le amintească, așa cum îmi explica un producător de succes de asemenea dotări, de susurul nocturn al WC-ului din apartamentele de bloc de odinioară, cu flotorul veșnic stricat. Unii, odată cu libertatea dobândită, și-au dat libertatea să învețe să aibă dorințe. Lăcomia nu e doar un viciu, e un organ vital al naturii noastre umane. Unii zic că ar fi chiar motorul lumii moderne și că, tocmai de aceea, trebuie să avem grijă ca ea să nu fie lăsată să să-și facă de cap în afara regulilor jocului. Iar regulile jocului, aceleași pentru toți, asta ar trebui să prevină: ca lăcomia mea să nu se ostoiască pe seama celorlalți.

Ne-am trezit, debusolați, că ne preschimbăm într-o societate poate mai dură și în orice caz mai rapace decât cea pe care o lăsasem în urmă. Bruma de solidaritate în care mai putusem spera, chiar și fără sorți de izbândă, s-a evaporat. Ne-am uitat cum răsar peste noapte cartiere întregi de vile și cum clădirile din alte vremuri sunt lăsate să se prăbușască, roase de timp. Am asistat la coridele stradale în care posesorii de 4 x 4 trec nonșalant peste semafoare, peste pietoni, peste orice le stă în cale. Tot așa cum ne uităm la bătrânii care se calcă în picioare ca să prindă un bonus de 20 de lei la inaugurarea unui complex alimentar. Am văzut pescari cu găleata la conducta de benzină, uzine demantelate și date pe sub mână la fier vechi, convoaie de ofertanți de facturi contrafăcute, fluturându-le în nasul șoferilor de pe marginea bulevardelor, stațiuni turistice îngropate în jaf și ruină, nave topite în neant, păduri preschimbate în cioturi, autostrăzi înaintând cu viteza melcului prin hățișul speculanților de terenuri, sate depopulate prin exodul ”căpșunarilor”, spitale roase de suferințe endemice, bolnavi de boli incurabile atârnați de firul de păr al medicamentelor compensate care ba vin, ba nu vin. Am văzut și vom mai vedea încă multe, sub rânjetul mulțumit al celor care par să vrea să ne spună: ”N-ați vrut economie de piață? Așa-i în capitalism!” Pe naiba. Așa era poate acum câteva secole și așa continuă să fie în societățile cleptocratice. Altminteri, nu se bulucesc românii la vize nici pentru Coreea de Nord, nici pentru Cuba, nici măcar pentru China, cu tot fabulosul ei ritm de dezvoltare.

”Corupția ucide” – s-a ajuns să se strige după ”Colectiv”, după ororile din spitale care ies, tot mai des, la iveală. E, probabil, mai rău. Corupția omoară încrederea și speranța, naște morți vii, ”suflete moarte”, cum a zis cândva Gogol.

”Sculați, voi morți, sculați / Că-i timpul să votați” – s-a mai strigat cândva, după ce pe listele electorale s-au descoperit semnături ale unor persoane decedate.

Am avut, în 2016, după mai bine de două decenii și jumătate de la căderea comunismului, prima rundă de alegeri ”curate”, necontestate de niciuna dintre părți, lucru cu totul excepțional în România de azi. Și, la numai câteva săptămâni de la alegeri, ne trezim cu câștigătorii că vor să treacă rapid pe sub ușă niște măsuri juridice care stârnesc cel puțin contrarietate. ”E dreptul nostru! L-am câștigat prin alegeri cinstite!” – par să vrea să ne spună, cu dezinvoltură, aleșii.

Poate așa înțeleg ei democrația, în numele unei majorități proclamate triumfalist, care adună, dacă pui creionul pe hârtie, 1 din 5 români adulți, iar dacă mai scazi și electoratul captiv, cel al persoanelor îndatorate față de partid cu slujba, cu poziția socială, împreună cu familiile lor, ajungi probabil cam la jumătate din atâta. Poate așa înțeleg ei democrația, ca pe consultări publice cu ușile închise, rezervate ”simpatizanților”. Dar statul de drept, respectul față de lege, nu poate fi înțeles ca batjocură la adresa actului legiferant și a acelora pe care el, într-un fel sau altul, îi atinge. Pe noi toți.

Ni se mai spune că cei care sunt indignați de felul în care guvernanții pretind că vor să rezolve chestiunea supraaglomerării penitenciarelor ar fi lipsiți de omenie. Cât tupeu! Când știi că până și în închisoare unii locuiesc în bordei și alții la vilă, să ți se țină predici de echitate și de omenie!

După atâta anomie, totalitară și democratică, lupta cu corupția pare a fi devenit o luptă cu noi înșine.

Eu unul îmi doresc să nu mai ajung vreodată să mă rog de cineva ca să mă scape de pastila fusibilă. Pentru că nu mai vreau să mă întreb cum va reacționa omul din spatele biroului. Pentru că nu mai vreau să contez pe noroc și nu mai sunt capabil, la peste dublul vârstei pe care o aveam în 1984 și la aproape trei decenii de la căderea comunismului, să învăț să ”mă descurc”. Și nici nu-mi doresc așa ceva.

Distribuie acest articol

51 COMENTARII

    • Alegerile nu sunt plebiscite și nici protestele. Nu prea avem ce să reconciliem – dorințele nu trebuie neapărat să devină realitate, democrația însă este sau nu o stare de fapt.

      • Parerea candidat PSD la Parlamentul Ro in 2008, despre “Colectiv”, declaratie luata din ziar : “Ei acum după ce a luat foc nu ştiu ce mizerie din Bucureşti, suflă şi în iaurt. “.

        Florea Crânguş, director general Cilas CF Brașov: “…Contractul de proiectare a costat municipalitatea 118.762 lei(in 2011 N.R.), cu tva inclus. S-a făcut recepţia după terminarea lucrărilor. După recepţie au vrut să o autorizeze, iar ISU Argeş a făcut nişte treburi care trebuia făcute acum 5 ani. Noi avem toate aprobările de la ISU Argeş. Ei acum după ce a luat foc nu ştiu ce mizerie din Bucureşti, suflă şi în iaurt. Nu înţeleg ce vor ei acum. Neregulă gravă de proiectare: intrarea la centrala termică la Centrul …

        Extras din :”Neregulă gravă de proiectare: intrarea la centrala termică la Centrul … http://www.jurnaluldearges.ro/…/18087-neregula-grava-de-proiectare-intrarea-
        8 sept. 2016 – Firma Cilas CF din Brașov a luat de la Primăria Piteşti peste 1 miliard de lei … Firma din Braşov, care îl are ca director general pe Florea Crânguş, are … avizat din punct de vedere al securităţii la incendiu în data de 24.03.2011, … “

    • Ce altceva ar tebui să fie democrația în accepțiunea dumnevoastă?! Ca furia a câtorva zeci de mii să valoreze mai multca voturile celor ~ 3 milioane de zgubilitici ce l-au votat e Dragnea & Co. ?!

      • In democratie o greseala se poate repara. Faptul ca un mitoman a promis ceva si face altceva nu este democratie. Mânia zecilor de mii poate declansa avalansa care va face curatenie democratic. In alta ordine de idei dl. JS nu v-am vazut in strada!!

        • Da, în democrație orice greșeală se poate repara. Numai că în România în loc să se repare se repetă. Un mitoman promis ceva și face altceva. Necazul e că nu alegătorii lui ies să-l ia de guler, ci cei ce au pierdut prin neprezentare.

          Nu, nu m-ați văzut într-devăr pe stradă ieri. Era și dificil. Ne despart vreo 9000 de km.

      • Din pacate, e ceva bolnav in asta, intr-adevar.

        Sa stai acasa la vot dar sa iesi in strada cand altii au votat altceva decat tu ai fi vrut…..

        Nu crezi in democratie, nu crezi in partide si de-aia nu mergi la vot. Dupa aia iesi in strada ca nu-ti convine. Dar marirea salariilor, taxele eliminate, asta nu mai declanseaza miscari de strada.

        Cineva, o persoana cu studii si cultura, cu un rol social marcat (nu vreau sa spun mai mult) imi povestea mai deunazi ce bine a fost in comunism ca nimeni nu putea avea salariu mai mare, ca asta a fost dreptate sociala, sa nu castige nimeni mai mult decat altul. Si ca ar trebui revenit la acest sistem.

        Convingerea mea este ca foarte putini oameni constintizeaza legatura dintre vot si conducerea politica.

        In schimb foarte multi oameni sunt sensibili la spiritul de turma: „fac asa pentru ca asa fac toti, de ca sa fiu eu o exceptie?”. Chestia asta se aplica la mai toate aspectele din viata. Ciudat este ca de obicei nu tine, iar dupa ce apare clar ca turma a gresit, aceeasi persoana cauta cu disperare vinovati, considerandu-se inselata….

        ===

        Aceasta de-socializare provine si din educatia precara, inca din clasele mici. Prin depolitizarea invatamantului s-a inteles scoaterea in totalitate a tuturor cunostintelor si indemanarilor ce tin de viata politica din programa si din viata scoalara.

        Acasa, parintii sunt tributari acelorasi idei ciudate, ca societatea trebuie condusa fara politica iar votul este doar o forma de acoperire a smekerilor din politica (in mintea lor).

        Aceasta abordare sociala anti0civica se va agrava pana cand educatia nationala nu se va reforma din temelii.

        Asta si cu pretul unor miscari de strada din partea celor care au pus mana pe educatia nationala si o mulg doar pentru venituri personale mici sau mari sauy pentru timpul liber oferit.

        • Ce e cu adevărat cumplit e că pe termen lung strada lucrează în favoarea PSD :P . Furia de acum se va potoli indiferent de modalitatea de grațiere pungașilor. Nu cred nicio clipă că PSD la butoane va tolera pentru 4 ani ca oamenii săi „valoroși” să stea la zdup. Vor găsi o soluție, și încă repede.

          Problema e că oamenii ăștia care vor realiza că protestele lor nu au încurcat prea tare cleptocrația vor continua să stea boscumflati acasă și la alegerile viitoare. „All that is necessary for the triumph of evil is that good men do nothing.”

          • Chiar si intarzierea conteaza. Adica, fiecare luna in puscarie conteaza. Fiecare indoiala conteaza.

            Dar mai conteaza si starea de spirit a „Romaniei sanatoase”. Plangandu-ne intr-una ne prabusim propriul moral. Si asta intr-adevar, e intotdeuna o victorie a adversarului.

        • Pe cand legea majoritatii nu are nicio legatura cu „spiritul de turma”. :)
          Ce vrei sa spui, pe bune?! Ca daca oamenii aleg pe unul care se dovedeste dictator, aia e.

            • Aha. Si altceva-ul o sa ramana secret. Chiar nu puteti sa-mi indicati pozitia, argumentul, nimic?!
              E asta cumva: ca o sa raman prost pana cand nu o sa mai fiu prost. dar acum sunt prost, deci … aia e. Eh, tot e ceva. Sa ghicesc in continuare?

        • „Să stai acasă la vot dar să ieși în stradă când alții au votat altceva decât tu ai fi vrut…..”

          În stradă i-am întâlni și pe cei care au participat la procesul electoral, ba și (puțini) votanți ai ALDE. Ei au protestat pentru abaterea guvernului Dragnea de la programul anunțat în campania electorală. Adică, pentru că nu ne-au spus și nouă, cetățenilor, că au de gând să protejeze corupții. Dacă ar fi spus că vor să scoată hoții din penitenciare, cu siguranță ar fi avut un alt număr de voturi, dar ei au spus alegătorilor doar că vor să mărească pensiile și salariile. N-ați observat?

  1. 1.Degeaba sperantele, pina cind se vine cu un nou ,,proiect de tara”, care sa dizloce ,,proiectul postcomunist – Iliescu 1992″.Se spune ca speranta moare ultima, dar inaintea ei generatia, 1945-50 moare in saracie si disperare.Ce altceva presupune proiectul Dragnea-Grindean de STAGNARE, de NE-INDUSTRIALIZARE a tarii, care iata ca reia vechile SUROGATE ECONOMICE : 200 de mii (50 de mii de Euro) program de minimis, pentru a infiinta un SRL!Adica o spalatorie auto sau o stupina cu 150 de stupi!Procesul de reindustrialiare este inexistent in lipsa unui PROIECT adecvat, iar la fel ca in trecut, irealizabil cu IMM-uri, carora le lipsesc intreprinderile industriale majore, de care sa se articuleze cu productie si cu servicii industriale.El va fi inlocuit de aceleasi surogate, iar mai nou de zeci de strategii teoretice de industrializare!.
    2.In aceasta vreme, migratia economica va desavirsi ceeace se contureaza de citiva ani: blocajul reconstructiei economice si industriale, datorita migratiei fortei de munca.Cit mai avem,pina cind si restul de 70 la suta din terenul agricol va fi achizitionat de straini si vom deveni COLONIE AGRICOLA a tarilor industrializate?E drept, ca in acest caz, jumatate din actuala populatie a tarii este mai mult decit suficienta!

  2. Sumbre vremi descrieti; le-am trait si pe cele din timpului geniului carpatin, le traiesc si pe cele de azi.
    Mai ales cele „de azi” par un haos total. Nu doar din cauza celor ca Dragnea.
    „Soţietatea pare a nu mai avea prinţipuri”
    Dupa rasturnarea genialului, la conducerea Romaniei, ani multi, nu a fost niciun guvern autentic de dreapta (ca in Ungaria ori Polonia), ci esalonul doi si trei al nomenklaturii comuniste.
    Care simula o orientare spre vest, dar cu vechile obiceiuri.
    Haosul, in mai toate domeniile, a fost dirijat; cind s-a iesit din rind, au fost chemati minerii.
    Scoala a fost Abramburita pina la nivel de dottorate. S-au dat diplome diferite la tat natu`.
    Sincer, eu nu vad o rezolvare usoara a situatiei de azi; societatea este infestata cu un virus urit.
    Intreaga societate, nu doar un partid si alegatorii sai pacaliti sau interesati.

    • Subscriu 1000%.

      Impartim un tort din ce in ce mai mic la un numar din ce in ce mai mare de oameni.

      Nu ne gandim cum sa facem tortul mai mare, ci cum sa furam din vfelia vecinului, din tortul comun sau cum sa ne imprumutam de tort de la altii, pe ideea ca ai nostri copii il vor da inapoi.

      Si ne mai si mintim noi pe noi gasind motive din ce in ce mai bizare ce justifica aceasta atitudine.

      ===

      Ma ingrozeste ideea ca daca PCR nu ar fi in afara legii, acesta ar putea castiga alegerile si reface comunismul in Romania.

      ===

      Eu insa raman la ideea ca totusi se poate face ceva. Fiecare are datoria sa explice, pe cat poate, rudelor, prietenilor anturajului si mai ales tinerilor ce inseamna in realitate comunismul. Pentru ca daca vei citgi despre comunism (ca si despre fascism sau nazism de altfel) vei ramane cu impresia ca este o oranduire minunata, speciala, ce are grija de toti cetatenii.

      Este superdificil sa explica ca nici un sistem democratic si nici o doctrina politica nu va garanta bunastarea absoluta pentru 100% din cetateni. Si cu atat mai putin o va putea face indiferent de cat de putin te sttraduiesti sau muncesti.

      Dreapta are o misiune ingrata, de a explica de ce trebuie sa renuntam sa mancam tot griul din camara, pentru ca mai avem nevoie de el si pentru recoltele necesare anii viitori.

      Ne place sau nu, o mare parte a populatiei vede doar viitorul imediat si doar ceea ce este in imediata apropiere. De aici si succesul populismului in multe parti ale Europei.

      Partial, acest regres vine si din atitudinea non-implicata a intelectualilor de dreapta, care se marginesc sa isi afirme superioritatea, sa blameze masele in loc sa explice si sa detalieze.

      • E vorba despre altceva: ani buni dupa `89 Iliescu si ai lui au perpetuat nobilele idealuri ale socialismului si comunismului intinate de Ceausescu :P
        Deci nu despre „deschiderea spre Europa” e vorba, ci despre „inchiderea” in Romania a fostelor mentalitati din Iepoca de Aur.

  3. Fiica mea s-a nascut in acelasi an 1984, in iunie. In iarna dintre 1984 si 1985 s-a imbolnavit de rujeola iar frigul cumplit din casa a agravat situatia. Sotia mea a stat in spital cu fiica mea pentru mai bine de trei saptamani; mai bine, fiindca acasa era frig de nu mai stiam ce sa mai pun pe mine noaptea, cand dormeam. Zapada era mare iar gerul cumplit. Ma duceam la spital tot la doua zile sa le duc de mancare, pentru care stateam ca prostul la orice coada intalneam.

    Pe 21 decembrie 1989 mi-am lasat cei doi copii, o fiica de sase ani si un fiu de doi ani, in casa cu consemn pentru sotia mea sa nu iasa pentru niciun motiv. Am vazut moartea cu ochii dar am fost salvat de ingerul meu pazitor care m-a facut sa intorc capul pentru o fractiune de secunda si sa vad transportorul blindat care venea cu toata viteza spre mine. Atunci mi-a murit frica de moarte.

    Am irosit o jumatate din viata mea, in prima parte a anului 1990, pe strazile Bucurestilor si in Piata Universitatii. Am scapat de furia „minerilor” ca prin urechile acului.

    Acum ma imbrac si plec spre Piata Universitatii. Probabil ca voi muri si nu voi scapa de acest blestem, sa trebuiasca sa marsaluiesc pe strazi pentru ideea de stat de drept in tara mea.

  4. Eu sunt un fost copil putin mai mare decat fiica dvs. Au fost intr-adevar ierni grele, nu doar ’84 pe care nu mi-l amintesc prea bine pentru ca inca nu mergeam la scoala, dar cu siguranta si urmatorii. Imi amintesc ca am prins un singur an de „practica agricola”, deja incepusera sa introduca „progame pilot” si la clasele primare, munci ziceau ei mai usoare. Initial trebuia doar la scoala ( ales/sortat diverse), dar pentru ca nu prea aveau ce sau cum sa aduca am sfarsit tot in camp. Copii atat de mici dusi cand da bruma la cules de struguri :(((. Cu zeama aia sleita de frig pe maini, ca nu prea aveai cu ce sa te speli, amarata aia de sticluta cu apa o pastrai sa o bei. Lucrand in schimburi , o saptamani dimineata, una dupa-amiaza(cand ajungeam noaptea acasa, inghesuiti in niste „autobuze”!). Macar pentru aceste lucruri si merita sa dispara tot. Pentru imaginea acelor zile n-am sa regret niciodata vremurile alea. Abuz in cea mai oribila forma asupra unor copii de 10 ani, ne comparam doar cu copiii din lumea a 3-a care muncesc azi pentru H&M.
    Simt ca iau foc cand aud nostalgicii comunisti, dar evit sa intru in polemica, e clar ca fiecare avem o viziune la care nu vom renunta indiferent de argumentele celuilalt.

    • De ce evitați să intrați în polemică cu nostalgicii lui Pingelică?! Facți bășcălie de ei, umiliți-i public. Orice le-ați face e oricum mai nimic față de ceea ce merită.

  5. Comunismul (cu toate produsele sale secundare) e o infecție ce se ia foarte ușor și se vindecă cumplit de greu. Cei 20 de ani profețiți de răposatul Brucan au trecut bine-merci dar tot n-au fost de ajuns.

    In 1990, student în anul I vedeam totul în roz. Nimic nu părea imposibil. Tocmai îi venisem de hac lui Pingelică. Credeam cu tărie în faptul că România va vea un viitor mare. Cred și azi același lucru, numai că azi știu că va fi un viitor ceva mai îndeprtat decât îmi imaginasem inițial. :P Fusesem revoltat de obrăznicia lui Brucan. Părinții mei, oameni trecuți pe atunci binișor de 40 de ani, însă considerau spre oroarea mea că Brucan a fost hiperoptimist („foolishly optimistic” – tata a folsit termeneul engelzesc pe care nu-l pot uita nici azi). Ne-au spus mie și fraților mei mai mari să ne terminăm școlile și după aia să plecăm cât mai repede din România. Până la urmă i-am ascultat cu toții și n-am avut nimic de regretat. Dimpotrivă! Nici nu îndrăznesc să mă gândesc cum mi-aș dat cu pumnii în diferite organe dacă aș fi rămas…

    Revolta autorului mi se pare până la urmă nejustificată. Oamenii s-au obișnuit cu un sistem în care minciuna și găinăria le ofera niște fărâmituri din care să-și tragă zilele. Sunt mulțumiți cu astea și nu le mai trebuie nimic altceva (poate doar să o vadă și pe capra vecinului măcar muribundă :P ) ca să trăiasca propria Nirvana. Ei sunt cei ce votează. Chiar dacă ar fi doar 1% din electorat și nu 10%-20% ei sunt singurii care contează. Iar votul lor e legitim. Ceilalți peste 70% ce au stat acasă nu numai că nu contează, dar în fapt i-au votat indirect pe cleptocrați. Iar cleptocrații fac voia alegătorilor lor…

    Cine vrea să producă într-devăr o schimbare vizibilă va reusți să scoată la vot măcar 5 imbecili indolenți ce stau acasă în ziua alegerilor sub diferite pretexte ridicole. În felul acesta poate copiii copiilor lor vor avea șansa să trăiască ișirea di mlaștină. Votul e singurul leac. Nu vă mai îmătați cu apă rece.. În România e aproape ora 19. Abia s-au adunat vreo 20000 de suflete la București a să demonstreze împotriva eliberării pungașilor, față de 30000 săptămâna trecută. Penalii mai pot aștepta 2-3 săptămâni până ce treaba se răsuflă cu totul. Iar apoi vor fi eliberați…

    • Pozitia superioara de a privi lucrurile de la distanta i se potriveste ” mai lasa-ne in durerea noastra”, pentru ca nu spui nimic. Nu ai empatie la zbuciumul celor care cauta o solutie, care scarmana trecutul in speranta eliminarii greselilor prezente. Romania prin plecarea a milioane de oameni (competitivi) s-a victimizat si prin politica actuala incoerenta merge sigur spre prapastie. Solutia este schimbare acum. Cancerul trebuie extirpat. Protocolul este cunoscut.

      • Într-adevăr nu am nicio empatie pentru cei ce caută soluții azi. Soluția la îndemână era acum nici două luni. Idioții ingenioși ce se zbat ca șampania azi trebuiau pe 11 decembreie 2016 doar să meargă câteva sute de metri până la secția lor de votare și să-l transforme pe Dragnea & Co. în istorie jenantă. N-au făct-o. Și tare mă tem că aceeași idioți le fel de ingenioși nu o vor face nici la următoarele alegeri…

    • Din fericire m-am înșelat, iar de data asta au ieșit mult mai mulți oameni ca săptămâna trecută. Între 40000 și 50000 doar în București.Un total de alți poate încă 40000-50000 în restul țării. Chiar și la Alexandria, în bârlogul fiarei, au ieșit câțiva băștinași mai tupeiști să strige împotriva jupânului suprem.

      Totuși în principiu ceea ce am spus în postarea mea inițială rămâne dureros de adeărat.Oamenii lui Drgnea au legitimitate și dacă n-ar fi prostia și lașitatea lor irațională ar publica în Monitorul Oficial cele două OUG chiar mâine. Efectul lor ar fi imedit și ireversibil, chiar dacă ies după aia în stradă milioane de oameni și nu doar zeci de mii.

      Mișcarea nu va tea dura la nesfârșit. Cu toată prostia și lașitatea lor PSD-eii știu asta foarte bine. Timpul lucrează pentru ei. În final vor găsi o cale să-și scoată pungașii din temnițe, dacpîă rămân la butoane.

      Dacă mișcarrea însă poate dura câteva săptămâni ar trebui să se axeze pe dizolvarea parlamentului și organizarea anticipatelor. Pe fondul emoției și enervării de acum participarea la vot ar putea fi suficient de bună ca să trmită PSD în decor. Iar dacă nu, nu mai e oricum nimic de pierdut.

      • Eu nu as fi asa de sigur. Din pacate.

        Toate rationamentele pe care le-am citit pleaca de la premisa ca toti cei care nu au iesit la vor (sau cea mai mare parte a lor) ar fi votat altceva decat ce a iesit.

        Eu nu sunt convins de asta, nu am nici un indiciu ca asa ar fi.

        La fel, apare ideea mai peste tot ca intelectualitatea romana este – in imensa sa majoritate – de dreapta, adica impotriva actualei conduceri.

        Experienta mea personala imi arata ca nu e deloc asa. Nu zic sa iau experienta personala drept argument, dar un semn de intrebare tot imi ridica.

        Se spune iarasi ca manipularile grolsolane din campanie au prins la persoane needucate (de fapt neinstruite). Iarasi experienta mea personal ma contrazice -a m vazut persoane cu mare cultura persoanla crezand cu trup si suflet in aiureala aia cu Anonymus….

        ===

        Un al mare semn de intrebare (de parca alea de mai sus nu ar fi fost suficeinte…) consta in viabilitatea alternativei. Cu un program inexistent si cu o politica de cadre ezitanta (sa nu spun mai mult) alternativa nu are alt punct tare decat faptul ca ar fi (declarat) mai solida in ce priveste anti-coruptia.

        Sa zicem ca toti coruptii ajung la inchisoare – Toti. Care ar fi deosebirea fata de situatia in care nici unul nu ajunge la inchisoare? De dragul analizei, putem lua aceste doua situatii opuse si sa vedem ce s-ar putea face dupa aceea. Cum ar decurge lucrurile?

        Nu spun ca ar trebui sa inceteze lupta cu coruptia. Nicidecum. Dar a vedea in coruptie motivul principal (sau si mai rau – unicul) al marasmului de acum e o idee extrem de periculoasa sau cel putin oricum neproductiva.

        • Nu programele contează ci oamenii. Programele politice sunt foaie verde. Câte partide românești au fost capabile să ducă la capăt măcar 20% din programele lor?! A dat Româia vreo-un Trump din ăsta care să fie atât de mitocan încât să se apuce să facă ce a promis încă din ziua 1 :P ?!

          Ideea de bază e ca și creaturile cele mai fetide să fie eliminate natural din politică. Cu cât e mai greu pentru o jigodie șă intre în joc, cu atât mai tare se apropie România de civilizație. Abia apoi se poate începe discuția pe programe și ideologii. Sigur că e un proces chinuitor și de durată, dar cu cât începe ma târziu cu atât durează mai mult…

          • Programe, adica exprimarea unei viziuni.

            Nu programe, adica insiruiri de masuri administrative fara nici o noima si plasate in afara politicii.

            Cred ca dimpotriva programele fac oamenii sa se adune in jurul unei idei, nu persoanele.

            Persoanele care inlocuiesc programele, asta e apanajul fascismului sau, mai rau, al nazismului. In aceste tipuri de regim nu conteaza decat Fuhrerul, persoana sa care este divina si care inlocuieste orice program. De fapt chiar si atunc e nevoie de o „Biblie” – Mein Kampf…

            • Nu ati inteles, dar asta oricum nu face mare diferenta. Viziunea vizuinii isi are locul doar in literatura romaneasca:P Hai sa mai incerc odata:

              Programele in sine sunt lipsite de valoare in politica romaneasca si si-au pierdut de mult orice putere de atractie. PSD scoatea acelasi numar de voturi chiar daca nu avea nici un fel de program. Votacii sai nu au asemenea greturi. Nu pot uita un „domn” la alegerile din 2000, care ranjea fericit la TV si spunea: „Dom’le nu conteaz ce-msi spui tu. Io tot cu Iliescu votez ca era asa mai „uoţ”. Dupa care ranjea fericit cu botu’ strib de la o ureche la ailalta. tot din astia are PSD si azi. A fost doar ambitia prosteasca a lui Dragnea sa aiba cel mai tare program din parcare :P dar efectele sale sunt 0 la fel cum faptul ca-si baga picioarele in el de program in prima luna de guvernare e de asemenea foaie verde. Nici un alegator de al PSD, nici macar unul singur nu a manifestat impotriva ordonantei gratierii.

              La fel PNL pierdea la scor indiferent ce program glorios ar fi avut. Problema sa sunt oamenii. E foarte dificil sa defilezi in 2016 cu garnitura ce a fost temelia USL in 2012 si s-a lins pe gingii cu PSD-eii. Din pacate primenirea a inceput abia dupa alegeri si e inca firava. O parte din alegatorii PNL au migrat spre USR care nu prea avea nici un fel de program, dar defila cu oameni care macar nu erau asa de patati. Pentru ca daca ne uitam la statistica, USR nu a reusit sa aduca alegatori noi ci doar sa-i atraga pe o parte din PNL-ei.

              Din nou, „opozitia” asa debila cum e poate avea ceva succes doar daca vine cu oameni relativ curati. Singurul mod in care alegatorii pot contribui semnificativ la primenirea menajeriei politice e ca sa voteze intotdeauna impotriva listelor ce contin cele mai fetide personaje. Daca ambele tarabe politice ofera cam acelasi soi de balegi psD va castiga mereu pentru ca electroatul sau n-ar greturi sa consume orice balega. Asta e deci prima prioritare. Programele politice vor continua sa nu fie indeplinite din motive obiective sau nu, deci valoarea lor e oricum 0.

    • …” Ne-au spus mie și fraților mei mai mari să ne terminăm școlile și după aia să plecăm cât mai repede din România. Până la urmă i-am ascultat cu toții și n-am avut nimic de regretat. Dimpotrivă”….ma intreb ce ar fi spus parintele domnului Liviu Papadima de a ramas acesta in tara?!…in ciuda umilintelor, a lipsurilor de tot felul, a aparentei lipse de viitor….dar parintii celor 30000 de tineri si mai putin tineri care au marsaluit prin capitala zilele astea?!..ce le-o fi spus acestora?..ce sfaturi au primit de nu au apucat sa-si caute painea prin alte tari! si insista sa faca din RO o tara normala?….

      • Nu știu ce i-au spus părinții d-lui Papadima și nici ce le-au spus părinții zecilor de mii de oameni ce au ieșit în stradă zilele trecute. În orice caz dacă nu le-au spus nimic au gfreșit. Pentru că o treabă e clară: România e la generații distanță de a ajunge așa cum ne-o dorim atât eu cât și dumneavoatră. Eu nu am avut și nu am nici acum atâta vreme să aștept. ȘI mai mult, decât atât, nu am dreputul să le distrug viitorul copiilor mei. Le pot oferi fericire într-o lume civilizată și prosperă. De ce ar fi trbeuit să fie pedepsiți să se nască și să se zbată pe tărâmul disperării și al speranțelor zdrobite?!

        Mă uit la pritenii și cunoscuții rămași: Sunt îmbătrâniți îaninte de vreme, învinși și deziluzionați. Își trăiesc viețile ca o rutină fără a se mai bucura de ele. Foarte probabil că așa aș fi fost și eu, dacă nu mi-ar fi dat Dumnezeu destulă minte și șansa să plec. Cui prodest?!

        • Ei, nu chiar toti.

          Intr-un razboi soldatii din linia intai mai sunt trimisi si acasa din cand in cand.

          Aia nu vrem noi sa intelegem – ca nu e nevoie ca toti sa lupte intr-una.

          • Cine a ramane prea mult in trasnee acolo crapa. Nu va mai imbatati cu apa rece. Cine ii da omului inapoi anii pierduti degeaba pe taramul pustiirii si pierzaniei?!

      • @JB: orice le ar fi spus părinții demonstrantilor de azi, sigur e ca acei părinți nu au avut in vedere interesul real, pragmatic, al copiilor lor, ci in cel mai bun caz au avut in vedere propriul lor interes sentimental. Iar in cel mai rău caz, le au zis tâmpenii de genul „daca plecați si voi tinerii, cine mai salvează tara asta?”. Avea Josef Svejk replica unui om cu stima de sine la tâmpenia asta, ceva de genul „cati ani sa mai irosesc din viața mea drenand mlaștina asta?”. Poate are JS amabilitatea sa o repete.

  6. Singura cale pe care o mai cred posibila este doar autoreglarea. Adica, pana cand nu vor fi secat toate resursele posibile de furat, nu vor disparea. Abia atunci vor pleca de bunavoie si vor lasa tot greul pe cei care sunt acum copii. Aproape ca am ajuns sa-mi doresc sa sece totate resursele, ca sa-i vad plecati. Mie unul, si probabil nu numai mie, imi trebuie foarte putin ca sa fiu fericit. Incet-incet, dupa aceea va veni si prosperitatea. Una decenta, fara fite, care ar trebui sa ne multumeasca vietile, sa ne dea un strop de siguranta si chiar mici placeri. Atat mi-as dori, sau cel putin asa se vede de la mine cum ar trebui sa arate viata.

    • Mare grijă ce vă doriți și mai ales nu vă îmbătați cu apă rece.

      Avem în față exemplul luminos al Mexicului. Acolo Partidul Revoluționar Instituționa e a butoane de aproape 90 de ai, cu doar câteva întreruperi nesemnificative. E aceași plămadă socialist-mafiotă ca și PSD-ul. Are aceeași bază electroalăco pusă di pensionari, lumpeni, bugetari venali și asistați sociali. Acum 40 de ani un jurnalist mexican hiperoptimist (Hernan Guerrera) avea exact aceleași speranțe ca și dumneavoastră: că în final după 50 de ani de jaf nu vor mai avea ce să fure și vor cădea de la sine ca o căpușă ghituită – wxact aș s-a ecprimat. Sancta simplicitas! Bietul Guerrera a pierit în urma uni jaf dubios acum vreo 25 de ani. PSD-ul mexican mere de râgâie și a devenit chiar mai hidos și mai rapace decât era în anii 70… Niciodată și niciunde nu exista ”n-a mai rămas nimic de furat.” Cine nu pricepe asta riscă să treacă prin experiența brutală a mexicanizării.

      • Stimate domnule Svejk,
        Va sa zica nici autoreglarea nu va functiona.
        Nu-mi ramane decat sa-mi fac treaba in dreptul meu cum ma pricep mai bine si cam atat.
        In rest, nu-mi povestiti despre iesitul la lupta caci atunci va raspund eu: sunt membru fondator in mai multe asociatii de mai multi ani. Am facut memorii si paramemorii, m-am dus in audiente peste tot unde am considerat ca trebuie ( cu diverse probleme care tin de domeniul meu de activitate, sau probleme de la mine din oras, de la scolile unde imi invata copiii etc.). Adica unde am vazut ca ceva nu e in regula am luat atitudine, m-am infruntat cu diversi indivizi si individe care de care mai obraznici si mai sfidatori. Le-am facut adrese pe L 544 sa-mi raspunda concret pe ce baze legale actioneaza, i-am dat in judecata, uneori am si castigat. Per total incepand din 2008 incoace, de cand activez, am obtinut mici victorii, dar efortul , frustrarea, dezgustul sunt fara margini. Mai mult, desi mare parte dintre demersuri le-am facut si in interesul membrilor asociatiilor din care fac parte, cand a fost sa concepem memoriile, sa ne asumam prin semnatura cele prezentate, ce credeti ca se intampla? Stii Horia, scrie tu ca tu te pricepi mai bine, stii, semneaza tu ca tu stii ce ai scris acolo. Acum intelegeti? Nu mai dau doua parale pe nimic.

        • Da ăntr-adevăr nu cred în autoreglare. Nu cred în rezolvarea de la sine. Crd î acțiune eficientă. Lăcrămația nu e o acțiune intligentă. Dacă vreți să aveți succes vtați câd veți ocazi. Votați împotriva hoției. Covingeți alți câțiva din cei deziluzionați să o facă. E unica șansă reală.

        • Spiritul civic trebuie sa insoteasca legea, nu sa o inlocuiasca.

          Asta e nenorocirea, ca toate normele pe care le-am facut din 1989 incoace se bazeaza pe pparerea gresita ca pot fi sanctonate in esenta lor de catre societate.

          Dar greseala e dubla:

          a) nicaieri in lume democratica legile nu sunt „corectate” mereu si in esenta lor de ctre justitie

          b) nivellul civic nu este acela la care simpla lui prezenta sa fie un factor modelator (adica sa regleze prin faptul ca toata lumea stie ca este eficient in actiunea sa, nu sa se bazeze pe faptul ca e foarte dificil sa fie exercitat eficient…)

          Ei bine, intr-un sens acest spirit civic a fost rau, pentru ca nu a lastat ca erorile generate de abordarea aberanta sa se acumuleze pana la momentul in care acestea ar fi generat o schimbare.

          ====

          Nu putem avea o societate democratica doar prin efectul Constitutiei, asta e problema.

          Mai e nevoie de timp, de mult timp.

          Va inteleg dezgustul mult mai bine decat credeti. Cateodata insa pauzele fac minuni….

        • „Mici” victorii sunt totusi victorii ale civismului.
          Mergeti mai departe, transformati o alianta de asociatii civice in Partid Civic; participati la alegeri locale si legislative, faceti aliante cu alte partide anti-coruptie, schimbati legi. Luptati pentru transparenta si merit.
          Insa dupa cum spune autorul, nu va asteptati ca o hiena sa dea drumul pradei de bunavoie, din constiinta sau generozitate (cer scuze hienelor adevarate pentru comparatia cu niste escroci dezumanizati de lacomie)

          • Imaginati-va ca si pe astea le-am facut, inclusiv cu noul partid anticoruptie. Nu va puteti imagina cata incrancenare in acesti noi oameni, care n-au mai facut politica si doar pentru ca ei erau deja cativa in nucleul initial, eu de exemplu nu am mai incaput. Le-am parut „prea experimentat” si ” prea le stiam pe toate”, astfel ca puteam sa le iau locul. M-am gandit ca scopul meu e mai presus de pozitie sau functie, sincer chiar m-am bucurat ca nu mai trebuie sa indeplinesc si acolo un rol birocratic si m-am hotarat sa ajut oricum. Pana cand, chiar au incercat sa ma indeparteze pe mine si pe alti cativa ca mine ( oameni cu firme solide, dispusi sa-si puna birourile, masinile, timpul la bataie, oameni in toata firea care au impartit fluturasi si care au atras si alti oameni intregi la minte), considerand ca sigur urmarim un scop ascuns.
            Am dus munca pana la final ( adica pana la alegeri), au si iesit primii doi de pe lista, dupa care ne-am retras. Adica sa se duca invartindu-se! Atat ca intr-adevar, cei doi care au iesit chiar sunt oameni cumsecade, atat cat i-am cunoscut. De fapt pentru ei am si ramas pana la sfarsit.
            Si tot ce am reusit sa rezum aici, in cateva postari, este doar o picatura dintr-un butoi de otrava.
            Asa ca indemnul dvs., ” faceti, dregeti…etc. „, nu va imaginati cat efort presupune. Nu va raspund ca sa va supar, dar cand astfel de initiative serioase si de durata, le fac doar cativa cetateni, este aproape imposibil sa schimbi ceva. Si in esenta aceasta a fost si ramane problema principala. Multi se agita, vorbesc, promit, agita apele si cand e vorba sa te apuci de treaba, sa pui pe hartie ce-ai zis, sa faci demersuri catre autoritati, constati ca ramai singur, sau doar cu cativa. Eu asta am patit si nu mai am rabdare, mi-am neglijat o multime de probleme personale, am lucrat noaptea ca sa nu-mi scap firma din mana, am lipsit de acasa, ca sa fac ce era de facut.
            Asa ca la toate cate probleme s-au strans in societatea si economia romaneasca, sunt necesare niste schimbari fundamentale, bine gandite, bine formulate, bine pregatite asa incat sa se porneasca dintr-un nou inceput. Aflat in acest punct, a lupta singur este ca si cum ai vrea sa sapi un tunel, zgariind cu unghiile in piatra. Si atunci, ma opresc. E nevoie de multi oameni si de utilaje grele ca sa cureti si sa netezesti asa un munte de gunoi, de indaratnicie si de cate s-au strans in amarata asta de tara.

            • @ Horia
              multumesc de raspuns; eforturile dvs vor avea roade daca ati ajutat 2 oameni buni sa fie alesi ca reprezentanti. Daca exista o platforma virtuala (site, forum, blog etc) unde se poate discuta/dezbate pentru a contribui la o societate civica va rog indicati

      • De acord.

        „Fie painea cat de rea, tot ti-o fura cineva!” :-)

        Speranta e in convergenta. UE are nevoie de aceasta convegenta pentru a se afirma ca putere mondiala cu adevarat. Sigur, cand spun UE spun teoretic toate statele membre, dar practic stim ca nu e asa si ca de fapt vorbim de cateva state mari.

        Nu spun ca trebuie sa lasam pe UE sa ne scoata din… Dar e un punct de sprijin pentru parghie. Avem parghia, avem punctul de sprijin. Mai ramane sa apese cineva pe bratul parghiei.

        Din fericire, nu suntem singuri cum e Mexicul. Care pe langa faptul ca e singur, acum mai e si parasit. Nu stiu daca l-a sedus cineva, dar de abandonat, l-au abandonat … :-)

        • Ati auzit de Sicilia sau Calabira?! Nici alea nu sunt singure. Ele sunt in UE de la intemiere, dar pentru aia tot sunt mexicanizate. Nici nu poate fi vorba de convergenta. Chiar si asimptota e speranta desarta :P

          In cazul mexicanilor nu I-a abandionat nimeni. Au ei asa o atractie irezistibila spre mizerie.umana cam ca-n Teleorman :P Ca doar nu degeaba sunt si unii si altii rupti de telenovele. Cei ce se rup de marile comunitati mexicane se integreaza rapid si bine. Cei ce traiesc in marile comunitati mexicane traiesc excat la fel de mizerabil ca-n Mexic de ajungi sa te intrebi de ce or mai fi sarit gardul… :P

  7. „Am crezut și eu, ca mulți alți români, că odată cu căderea dictaturii lucrurile se vor îndrepta destul de ușor.”

    Ca să vedeți! Am avut mai mulți experiența cu copiii mici fără căldură, curent și gaze! Doar că ghinionul meu a fost că, lipsit de pasiune pentru turism, n-am avut primus…și Elba fabrica pentru lanterne niște baterii de 4,5V care nu se prea găseau, iar când se găseau nu puteai cumpăra multe, pentru că se descărcau singure relativ repede. Altfel spus, ne-am încălzit copilul cu propriile corpuri, la lumina lumânării.

    Au fost, probabil, mulți românii care au crezut ca dumneavoastră…Eu nu. Am fost printre cei putini, vreo sută de mii, care pe 28 ianuarie 1990 am protestat. Apoi, pe 28 februarie. Nu vă spun pentru ce am protestat, pentru că cei mulți au știut întotdeauna, iar după ce am rămas în Piața Universității au venit și m-au fugărit în iunie cu minerii. Sute de mii…o mare neagră, veniți de nu știu unde în orașul meu…

    Am sosit acasă și am convocat consiliul de familie. I-am spus soției că prietenii noștri pleacă din țară și în Franța li se acordă azil politic. Trebuie să luăm o decizie, pentru că în România nu avea să fie democrație reală, precum în statele occidentale, pe durata vieților noastre…nu împlinisem treizeci de ani. Am decis că vom rămâne în România, alături de familiile noastre.

    Și, întocmai după cum ne-am așteptat, odată cu căderea dictaturii lucrurile s-au îndreptat destul de ușor spre ceea ce trăim astăzi.

    • Erată.
      Cu gândul la demonstrațiile de astăzi, am greșit una dintre datele menționate în comentariu. De obicei dau vina pentru greșeli pe tastatură, de data aceasta am ales să fiu sincer. :)
      Prin urmare, cu scuze pentru cei care au avut răbdare să parcurgă textul, rog a se citi în loc de „28 februarie”, „12 februarie”. Vă mulțumesc.

  8. Vestul si Estul se lupta (si) in Romania. Iar in ’89 abia a inceput adevarata lupta, care se dovedeste grea si lunga. Nu stiu daca Romania a ajuns la punctul de inflexiune, dar stiu sigur (astazi) ca acel punct n-a fost in decembrie ’89. Si chiar si dupa ce trecem de punctul de inflexiune, progresele sunt mici si chinuitoare, pentru un timp.
    Oricat de greu ne-ar fi, trebuie sa facem pasi inainte. Cat de mici ar fi ei, dar, obligatoriu, inainte. Sunt destui cei care, cu buna stiinta sau nu, vor sa ne traga inapoi. Acestia nu trebuie lasati sa respire, sa gandeasca, sa se organizeze, ci trebuie presati permanent. Trebuie sa constientizeze ca vremurile se schimba si ca „mortul de la groapa nu se mai dezgroapa”.
    Orice mic adevar, orice clarificare, orice vindecare ne duc inainte.
    Sper ca justitia sa reziste atacurilor furibunde ce-o vizeaza, sa-si pastreze directia si sa ne dea verdictele corecte in dosarele „revolutiei” si „mineriadei”.

  9. Din cauza acelei ierni cumplite din 1984 ambii parinti ai mei , oameni trecuti de 70 de ani, au decedat suferind de frig, in cateva luni ! Stateau la bloc si nu au rezistat, iar eu nu am putut sa-i ajut căci nu aveam posibilitati ! Au trecut de atunci 33 de ani . Atat am sa va spun .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu Papadima
Liviu Papadima
Doctor în filologie în 1999, cu o teză despre literatură şi comunicare. Studii postuniversitare şi stagii de cercetare în România (Bucureşti, Colegiul Noua Europă) şi în străinătate (Universitatea din Viena, Vrije Universiteit, Amsterdam). Absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro