joi, martie 28, 2024

Patapievici 60. Un exercițiu de admirație

Horia-Roman Patapievici împlinește azi 60 de ani. Lucrul e întrucâtva greu de crezut – fiindcă HRP nu are nimic din gesticulația pseudo-sapiențială cu care majoritatea oamenilor de cultură înțeleg să intre în sexagenariat, iar naturalețea lui atât de caldă & vie & filo-umană e la antipodul morgii statuare (& anti-umane, în fond) pe care și-o compun imortalii care participă deja beatificați la propria transcendență. Are în comun cu Mircea Cărtărescu, un alt sexagenar neverosimil, ceea ce am numit „complexul Benjamin Button” – timpul trece peste ei ca un restaurator care le relevă, cu fiecare strat anual, o tinerețe tot mai strălucitoare & mai energică & mai seducătoare.

O să încerc, în cele ce urmează, să contrag în câteva fraze articulațiile esențiale ale personalității lui atât de sofisticate.

1. Sub raportul sensibilității, HRP e un artist. Faptul nu a fost observat îndeajuns – poemele publicate cu o anume periodicitate în Vatra nu i-au servit sub acest raport, fiindcă sunt decuplate complet de la dinamica poeziei extrem contemporane. (Deși există printre aceste texte, de regulă prea mult speculative și prea puțin lirice, câteva splendide – cum e, de pildă, cel cu rememorarea unei epifanii private în compania prietenului Dan Croitoru.)
Însă măsura ca artist și-a dat-o într-un roman încă nepublicat, anunțat acum mai bine de 20 de ani pe forzațul Politicelor, intitulat Viața la 17 ani. Am avut privilegiul să îl citesc – e absolut splendid, conaturând estetismul disperat al lui Radu Petrescu cu erotismul pedagogic (de asemenea disperat) din Rătăcirile elevului Torless al lui Musil. Am înțeles atunci, citindu-l, de ce textele  & intervențiile lui HRP sunt adesea atât de intense & de pasionale: fiindcă, indiferent de subiectul lor pe care se aplică (filozofic sau politic), ele originează în fondul lui de artist pasional & intens.

2. Sub raportul psihologiei, HRP e un mistic al adevărului. Urmărește, adică, adevărul (în toate desfolierile lui imanente, în toate manifestările lui intra- și epi-disciplinare) cu fervoarea și cu devoțiunea misticului. Ezra Pound (care, știm din Zbor în bătaia săgeții, a fost revelația lui majoră de lectură la 14 ani, unul din maeștrii lui formativi) credea într-o continuitate a frumuseții de la vechii greci eleusini, via trubadurii provensali & apoi via poeții elisabetani, până la romantici și moderni. HRP crede într-o continuitate a adevărului – care urcă de la vechii greci, via scolasticii medievali & via magii renascentiști, până la moderni. I-am tradus cândva în engleză un studiu excepțional (lung, aproape o cărticică) despre Pierre Duhem – în care se arăta convins & solidar cu  demonstrația lui Duhem privind continuitatea dintre fizica medievală a lui Bruno & co. și cea modernă. Pentru HRP, la fel ca pentru Camus cel din Noces, adevărul e ceea ce continuă – iar scrisul lui atât de polimorf, de îndrăgostit de toate formele majore ale cunoașterii, de tot ce se poate în fond gândi, e o ilustrare a acestei continuități a adevărului.

3. Sub raportul atitudinii față de pulsiunea transcendentă, HRP e un mistic tout court. Un mystikos, ceea ce în greacă înseamnă ascuns, convins așadar că există o parte ascunsă a lumii mai importantă decât cea care se vede. Că, adică, „partea nevăzută decide totul”, cum spune titlul memorabil al ultimei sale cărți. Însă un mistic strict privat, fără retorica publică la temă, așadar fără încercarea de a capitaliza la nivelul percepției publice această convingere intimă. Fără fariseism, fără declarativism, fără exhibare. Și, de asemenea, un mistic liberal – pentru care credința nu e un set de practici ritualice & constrângătoare, ci tot un instrument fundamental de căutare a continuității adevărului (în cazul acesta, a Adevărului) și, pe cale de consecință, a libertății (ar trebui să scriu Libertății, firește).

4. Sub raport politic, HRP e un anti-totalitar axiomatic. Ceea ce vrea să spună că gândirea lui politică pleacă de la anti-totalitarism ca axiomă. Comunitatea umană nu se poate construi eficient decât în absența oricărei constrângeri totalitare; numai ceea ce garantează libertatea fiecărui individ are drept de existență în cetate – și, convers, ceea ce limitează abuziv libertatea trebuie numaidecât exclus; iar unitatea minimală a libertății, spațiul ei liminar de existență, este în înțelesul lui HRP proprietatea privată – cu toate principiile de drept edificate în jurul ei drept garant & cu piața liberă în care e implicată drept mediu eficient de manifestare. Capitalismul e, așadar, pentru el nu atât o doctrină economică – cât un tip de agențialitate în care libertatea persoanei e atât garantată, cât și transformată în eficiență. Opțiunea lui filo-capitalistă decurge, la el, din instinctul libertății. Din pasiunea libertății, aș zice chiar. (De unde și pasiunea cu care îl apără.)

5. În fine, sub raport etic, HRP e unul dintre foarte puținii oameni care au reușit să transpună practic, în acțiunea lor zilnică, imperativul kantian după care trebuie să te comporți în public exact cum te comporți în privat, și viceversa. A adus în intervențiile lui publice etica lui privată, și invers. Îndrăznesc să spun că a reușit să construiască cea mai eficientă instituție a noastră de după 1989 (nu doar cea mai eficientă instituție culturală – ci cea mai eficientă instituție generaliter), adică Institutul Cultural Român, nu prin cine știe ce filozofie managerială complicată – ci tocmai fiindcă a conceput-o în spiritul acestei etici kantiene. ICR-ul, în eficiența lui deja mitică, a fost un corelativ obiectiv public al eticii private a lui HRP. A fost etica lui publică, dacă vrem.

Iată, așadar, formula complicată a ADN-ului spiritual al lui Horia-Roman Patapievici: un magus (în înțeles renascentist, firește) pasionat al adevărului, cu sensibilitate de artist estet, dar cu gesticulație și expertiză de scholar exemplar, un mistic privat construind, dintr-un instinct inerant al libertății, instituții exemplare ale societății deschise, un om care a reușit (și ca gânditor privat, și ca persoană publică) să transpună imperativul etic kantian în fiecare gest & în fiecare frază. Nu e de mirare că tot ce a construit (în scris & instituțional) un om atât de sofisticat & de intens a fost atât de exemplar; e de mirare, în schimb, că n-am știut să ne bucurăm îndeajuns de cataliza Patapievici în cultura română. Poate că vom ști să o facem de acum încolo. În orice caz, cultura română arată radical ameliorată (intelectual și moral) după ce această cataliză s-a manifestat. Și sper să se manifeste mulți ani buni & fericiți de acum încolo.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Unul dintre modelele dlui Patapievici a fost Culianu . Si totusi , ideile lui Culianu au primit , la Patapievici , o interpretare foarte conventionala , politic-conventionala , atit de straina spiritului rebel si avintat al lui Culianu . Acolo unde Culianu vedea crize , rupturi si discontinuitati , Patapievici vede dialectica istorica ( oarecum in cheie neohegeliana ) . Se poate spune ca exista oarecare continuitate intre o musca normala , cu aripi si o musca aptera , mutant , ambele sint vietati ; Culianu ar fi ris , probabil , daca ar fi auzit ca musca aptera a devenit subit crestina si promite solemn ca va zbura in tarii . Culianu era foarte departe de a face apologia Statului-magician , chiar daca il considera superior la toate capitolele Statului-jandarm . In Eros si magie , referindu-se la Fayerabend , Culianu spune ca ¨atribuie valoare unui fenomen istoric ( aparitiei stiintei moderne sub influenta puritanismului ) care nu poseda niciuna ¨ : aceasta formula concisa sintetizeaza diferenta dintre cele doua perspective . Dar toate astea tin de ¨istoria ideilor¨ si diversele ei versiuni . Multa sanatate !

  2. Ce om frumos este Horia Roman Patapievici! Ce minunat să fim contemporani cu el! Radu Vancu, l-ați descris superb. Mulțumesc că ne-ați oferit ocazia de a-i ura și noi, aici, La mulți ani.

  3. Draga domnule Vancu,

    un articol minunat, despre un om minunat, un OM.

    La multi ani dle Patapievici, limbuti ani dle Vancu!

    Va multumim ca existati!

  4. La multi ani HRP ! Multumiri pentru ce ati facut la Institutul Cultural Roman. Sper sa dispara politizarea din aceasta insitutie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro