joi, mai 19, 2022

Patrimoniul, frecția și piciorul dumisale de lemn

Stimate Domnule Patrimoniu,

Am aflat că trasezi cu entuziasm o „hartă clarificatoare a liniilor de acţiune”, dar ai spus că „strategiile rămân inerte în faţa planurilor operaţionale angajate ulterior”. Adică ceea ce faci, cam faci degeaba. Mie mi-e frică când te aud cu „strategia sectorială pentru cultură” şi cu „liniile stufoase dar transparente de acţiune”. Noi, cei care nu ne ţinem nasul în birouri, am văzut Elefanţii. Matale te învârţi în jurul lor prin cameră, dar te învârţi legat la ochi.

Să-ţi spun eu, în calitate de consumator de patrimoniu, cine e unul dintre Elefanţi de la voi din birou: relaţia cu Biserica. Lista monumentelor istorice (adică aia pe care o faceţi voi din alte liste) este formată, dacă scoţi din ea casele mai vechi de 1900 şi siturile arheologice îngropate la doi stânjeni prin câmpii, din trei categorii mari şi late: biserici, conace şi cetăţi. Conacele sunt partea pe care Matale o cunoşti cel mai bine. Sunt un soi de case mai mari, de-aia te pricepi la ele, că-s ca-n Bucureşti.

Despre cetăţi ai aflat recent că primarii şi consiliile le îngroapă sub betoane (iar în betoane îngroapă pentru prietenii lor bani europeni, după schema de la autostrăzi şi şosele). Dar tu n-ai făcut nimic. Te-ai dat rănit, te-ai făcut că te superi, ai pus o comisie să critice alte comisii, formate de multe ori din aceiaşi membri, dar în alte calităţi. Numai că ai continuat să validezi betonări de cetăţi chiar şi după ce te-ai supărat. Chiar n-ai văzut ce ţi-a făcut recent la Feldioara un onorabil membru din propria comisie? Chiar nu vezi ce se va întâmpla în curând la Saschiz? Cât despre biserici, despre ele te faci că plouă, deşi – sincer – acela-i adevăratul patrimoniu, mai ales dacă e vorba de bisericile cu picturi.

Eu am o problemă cu bisericile. Sunt multe, foarte multe. Sunt mai valoroase decât cetăţile, pentru că sunt mai greu de întreţinut şi sunt pe mâna cui nu trebuie. Şi-apoi, cetăţile se vor termina în cel mult zece ani. De când au descoperit primarii cum să îngroape în ele bani europeni, numărul a început să se li rărească. La biserici n-au reuşit să “traducă” încă „liniile de acţiune” de la asfaltări.

La fel socotesc şi colegii cu care vorbesc zilnic. Noi ştim ritmul îndrăcit în care sunt distruse de la un an la altul monumentele şi vedem cum Matale te afli în treabă cu dezvoltarea sectorială-n dinţi. Hai să-ţi dăm câteva exemple. Le dau pe cele care mă dor cel mai tare, cele pe care le văd cu o anumită frecvenţă.

La biserica mănăstirii Colţ (HD) s-au instalat spre finalul guvernului Văcăroiu nişte călugări. Era o ruină, pe care băieţii veseli au reconstruit-o cu beton, după care au chemat un restaurator din Arad care a “restaurat” trăgând un strat de glet peste pictura veche şi repictând pe deasupra, în ulei, releveul ei. Ce-ai făcut Matale pentru a preveni sau a pedepsi o asemenea monstruozitate? Zero barat! Ce propui concret în Tezele din septembrie să se facă? Le-am citit din scoarţă în scoarţă şi nu am găsit.

În Biserica de la Bârsău (HD), preotul (actualmente răposat) o cârpea seara pe coana preoteasă cu dosul palmei, după care trecea la decapat pictura murală, de secol XVI, la lumina clondirului. Cu şpaclul, motiv pentru care nu mai observi azi chipuri de sfinţi în altar. Vezi pete de culoare, ca miopii, printr-o ciuruială de găurele. Ce faci pentru a preîntâmpina sau a pedepsi asemenea prostii? Nu partea cu coana preoteasă, aia nu e treaba ta. Ai vreo idee? Ai scris-o pe undeva? N-am văzut.

La Ostrov (HD), pictura murală de pe exteriorul zidului sudic şi ce va mai fi în interior nu e încă cercetată, dar asta nu l-a împiedicat pe popă să-i dea lui Dorel mână liberă în tencuiala medievală, să tragă ferestre termopan. Înţeleg că nu puteai preveni prostia, că nu erai acolo, dar ce-ţi propui să faci acum, concret, cu popa? Dar cu tencuială? Dar cu controlul umidităţii şi temperaturii pentru pictura încă necunoscută? O idee, ceva?

La Streisângeorgiu (HD), în periferia Călanului, cea mai veche biserică documentată a românilor are parte de “restaurare” o dată pe an, când vine coana preoteasă, ia măturoiul de după uşă, îl prinde într-un vârf de par şi dă jos păianjenii de pe bolţi. În rest a rămas la fel cum am stabilit în Revista Monumentelor şi Muzeelor, în 1978. Adică aşteptăm cu nerăbdare să scoatem la iveală stratul din 1313 şi să aflăm ce fel de pictură are în el. Nu place la hipsteri, deci asta nu e Cultură Vie?

Iar rădăcina problemelor e de fapt mult mai adâncă. Uite, să lăsăm naibii restaurarea. Să trecem la vizitare sau cercetare. Să vedem cine şi cum se ocupă de monument.

La Râmeţ, sau Valea Mănăstirii, în Apuseni (AB), picturile sunt bine mersi, restaurate, dar stareţa nu permitea acum trei ani nici în ruptul capului fotografierea lor. De ce? Pentru că aşa i-a lăsat cu limbă de moarte răposatul Drăguţ, şef peste monumente, pe care îl găzduiesc actualmente la ele în cimitir. Picturile au trecut de facto din proprietatea lui Drăguţ în cea a stăreţiei, şi degeaba am făcut rost de două aprobări laice (de la tine, Patrimoniule) şi de o binecuvântare popească, de la ierarhul superior, că tot nu m-a lăsat să le pozez decât după trei luni de parlamentări şi două ore de pupat mâna la faţa locului, însoţit fiind şi recomandat de o pilă care se avea cât de cât bine cu ea.

Aceeaşi problemă la Densuş (HD), unde un protocronist s-a înstăpânit pe monument şi cădelniţează doar pentru traci şi carcalaci. Înţelegi cum controlezi aceste situaţii? Nu le controlezi deloc.

Observă te rog că am dat exemple dintr-un areal determinat şi numai dintr-o categorie de biserici. Alea cu care am eu treabă pentru o carte. Cunosc însă o sumedenie în stare şi mai gravă. Mai pune la socoteală şi că exemplele ţi le-am dat pentru a ilustra o idee banală. Nu mă apuc să număr toate cuiele bătute în picturi murale pentru a anina icoane, calendare, becuri şi ceasuri de perete. Nici situaţiile absurde, cum e cea de la Uioara de Jos (AB), unde biserica e staul de oi. Gata, m-am oprit cu exemplele. Mai am pentru încă zece pagini, dar n-are sens.

Înţelegi, Patrimoniule, cum devine chestia asta cu autorităţile locale? Chiar nu vrei să te atingi de Elefant? Şi când mai aud şi USR-ul, care te sprijină, mă apucă damblaua. Ia uite ce scrie la el în Program (stai liniştit USR-ule, dacă votez, tot cu tine va trebui s-o fac; nu am cu cine altcineva):

Conservarea și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural și cultural sunt oportunităţi de creştere economică locală, prin crearea de noi locuri de muncă ca urmare a proiectelor de regenerare urbană și rurală vizând patrimoniul. Accesarea de fonduri europene prin Programul Operațional Regional constituie o resursă importantă pentru restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice. Propunem o strategie pentru restaurare la nivel național și cerem administrației centrale să consilieze autoritățile locale și regionale, prin transmitere de know-how, pentru scrierea efectivă de proiecte.

Sunteţi nebuni? Autorităţile locale deja strică monumentele pe bani europeni!

Know-how? Poate know-what!

Importaţi şi traduceţi scheme şi planuri din limbi străine, fără să aveţi cel mai mic habar despre realitatea de la firul ierbii. La noi nu merge, bre! La noi lumea e cu fundu-n sus!

De la Maiorescu citire, forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă. N-aţi înţeles că patrimoniul e peste tot prin judeţe averea personală a cuiva? Un cineva care face cu el ce vrea, fără să răspundă dinaintea nimănui. Primarii strică cetăţi, popii strică biserici. Iar voi cu strategia sectorială şi cu consilierea autorităţilor locale? Pe cine vreţi să consiliaţi? Nu vreţi mai degrabă să-i controlaţi?

Am spus că necazul e relaţia cu Biserica, dar el nu stă în tagma popilor. Popii, în sine, nu sunt vinovaţi de nimic. Cunosc preoţi mai mult decât virtuoşi. De la părintele de la Pătrăuţi (SV), care făcea acum câţiva ani un doctorat în istoria artei, şi până la părintele din Leşnic (HD), care nu se pricepe la artă, dar a pus acoperiş nou peste biserica în care şiroia ploaia pe picturi. Dacă preotul vrea, evident că poate. Problema e că preotul e ca omul: poate fi bun sau rău, deştept sau prost.

Iar oamenii sunt supuşi greşelii şi majoritatea sunt tentaţi să greşească. Călugării de la Colţ au vrut să facă o biserică “frumoasă”. Popa de la Ostrov a vrut să “izoleze” biserica. Cel de la Bârsău (răposat) a vrut să vadă picturile ascunse sub tencuială. Numai că toţi ăştia au sfârşit prin a distruge iremediabil nişte monumente. Înţelegi, Patrimoniule? Oamenii ăştia nu răspund în faţa ta, ci dinaintea autorităţilor ecleziastice. Tu ce fel de raporturi ai cu BOR şi celelalte culte? Ce fel de sancţiuni şi condiţii le poţi pune? Zero barat.

Sunt şi avari, care pot fi preoţi sau mireni. Ei se înstăpânesc pe monument. Cu ăştia ce faci, când nici măcar de superiorii lor ierarhici nu ascultă? Putem opera câte clasificări vrei, dar la o singură idee ajungem: cum putem controla situaţia? Pentru că situaţia este scăpată de sub control.

Comisiile Ministerului sunt apă de ploaie. Nimeni nu le ascultă. Băieţii se descurcă pe şestache, întorc spatele la recomandări şi evaluări. Patrimoniul e ţara lui Papură Vodă. Iar BOR nu înţelege ce e acela patrimoniu, pentru că un edificiu vechi nu este pentru ea decât un alt edificiu de cult. Şi-apoi, stai liniştit, nu-i ca şi cum celelalte culte ar fi mai breze. Scandalul cu ţigla de la bisericile din Săsime ţi-e necunoscut?

Aşa că mai lăsaţi-ne cu planul sectorial. Am văzut ce aţi scris la Titlul VIII. Control şi sancţiuni: apă de ploaie. Cine a umblat prin ţară, nu vă crede, la fel cum nu îi credem pe toţi cei care s-au perindat înaintea voastră. Nouă ne trebuie legislaţie prin care să-i controlăm pe aceşti bezmetici care au descoperit că monumentul le aparţine, dar mai ales că din restaurare se poate fura. Ne trebuie un statut al bisericilor-monument istoric, să nu mai bată demenţii cuie prin picturi, să nu “restaureze” de capul lor şi să nu toarne ciment.

Al Matale, cu limbă de fier-beton,

Vladimir Agrigoroaei                                                  Poitiers, 2 decembrie 2016

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Un studiu tot pe culoarul Mureșului între Mintia(Vețel) și Zam ar fi util și pentru bisericile care n-au fost încadrate ca monument, în consecință repictate; de asemenea, și monumentele funerare ar putea fi studiate.

  2. Este putin aiurea sa discutam acum despre ce fonduri ar trebui sa investeasca autoritatile in cercetarea monumentelor, in conditiile in care cercetatorul, in România, isi plateste cercetarile de cele mai multe ori din propriul buzunar. Se pot da exemple-droaie si din numeroase alte zone in care ploua cu monumente neclasate sau clasate prost (uneori chiar in epoci diferite).
    Ceea ce am scris mai sus priveste o afacere simpla, seaca si precisa: cine pe cine controleaza? si ce implica acest control? Aici nu e vorba de lugu-lugu ideologic de stanga-dreapta, cu idei furate de la confratii occidentali, ci de o realitate de la firul ierbii, legata de natura proteica a coruptiei romanesti. Concret, cu ce ustensile se poate ancheta restaurarea de la Capidava? Pentru ca toate aceste cazuri trebuie sa ajunga in justitie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Agrigoroaei
Vladimir Agrigoroaei este medievist, absolvent de limbi clasice (2002), master în istoria artei (2004), master în civilizaţie medievală (2006) şi doctor în literatură franceză medievală (2011). Orientarea sa politică este confuză, dar pretinde că s-ar fi sublimat din liberalism direct în umanismul Renaşterii.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro