marți, decembrie 3, 2024

Patriotismul de consum

Motto: ”Iubesc istoria României cu o ură grea. (…) Nu este deloc comod să te fi născut într-o țară de a doua mână.” – Emil Cioran

Cred că toată lumea a remarcat deja afișele roșii din care ne zâmbesc larg niște politicieni, sub care se vede sloganul de mare impact național: ”Mândri că suntem români”.

Declar public că eu nu sunt deloc mândră că ei, acești politicieni, sunt români. Aș fi preferat să fie congolezi, chinezi sau ruși. Din păcate, n-am noroc, oricât mi-aș dori eu, și mulți alții ca mine, ei sunt români și, evident, mult mai mândri de românitatea lor, decât noi, restul cetățenilor disprețuiți de acești politicieni.  Cum am putea defini însă românitatea, în contextul în care, se pare, sunt mai multe asumări posibile, care se exclud reciproc? Pentru vajnicii nostri politicieni mândri, steagul national, marama pe frunte, ia și cosițele, costumul național sunt suficiente și obligatorii erga omnes. Dacă apar unii care afirmă că nu sunt suficiente simbolurile goale, fără valori autentice care să le susțină, politicienii nostri de stânga se supără, se agită, dau declarații învolburate, tuna și fulgeră contra intelectualilor sfidători, trădători, fasciști, ticăloși. În țara noastră este nevoie doar de cor, este permisă doar cântarea României. Dacă ai un spirit critic de la natură sau format din lecturi consistente ești, evident, un paria, un negaționist al maramei și mândriei de a fi român roșu, deci ești fascist.

Zilele trecute, istoricul Lucian Boia era înfierat la un talk-show tv, obișnuit, genul acela în care jurnaliști și analiști habarniști discută despre orice, pentru că pot și au opinii formate după ureche (vezi mai multe în acest articol ). Tot acum câteva zile Gabriel Liiceanu era comparat cu un extremist de dreapta, anti-liberal. Ieri, alți dușmani ai poporului au fost identificați, fosta echipă a ICR, Horia Roman Patapievici, Mircea Mihăieș, Tania Radu, Dan Croitoru. În ritmul acesta, mâine urmează alții și alții, mai ales că ei se auto-denunță, astfel încât autoritățile să nu mai piardă timpul căutându-i cu forțele de ordine, așa cum a făcut Andrei Cornea în revista 22 (vezi aici ) și alți intelectuali și lideri de opinie pe această platformă. Sunt ușor de identificat inamicii neamului. E păcat că domnul Marga nu mai este la ICR să ne spună și dânsul câte ceva despre cultură, pâine, sare și folclor românesc. Prim-ministrul României îl înlocuiește însă cu succes, domnia culturii plagiatului și ignoranței intelectuale este în mare vogă în ultima vreme.

Dușmanii bolșevicilor au fost întotdeauna fasciștii, reali sau imaginari. Este relevant că prim-ministrul României vede fasciști peste tot, mai ales acolo unde nu e niciunul. Oamenii care au făcut ceva pentru România sunt ostracizați, marginalizați, atacați, li se distruge reputația prin repetarea sistematică a unor minciuni odioase, prin insulte grave. Istoria românilor și victoriile lor din manualele comuniste nu trebuie nicicum demitizate, minciuna trebuie propagată la nesfârșit. Patriotismul autentic, care înseamnă, înainte de toate, să îți pese de țara ta, să te doară parcursul ei istoric, să te preocupe viitorul ei, să îți dorești spontan ca țara ta să fie prosperă, stabilă și protejată de dușmani, să fie aliniată unor valori universale, europene, unde libertatea de expresie, libertatea individuală, domnia legii și responsabilitatea individuală să fie fundamentele vieții publice, nu inamicii ei este desuet, s-a perimat în epoca ignoranței revanșarde. Modelele morale de patriotism autentic sunt ignorate cu bună-știință, sunt singulare referințele la Corneliu Coposu (a se vedea aici ), Iuliu Maniu, pașoptiști sau junimiști, români care au luptat cu sânge și au plătit cu viața pentru credința într-un destin demn și liber pentru România. Prin contrast cu ei, cum putem vorbi despre responsabilitate individuală și asumare când prim-ministrul țării nu își asumă un plagiat dovedit ca un om matur recunoscându-și o eroare de judecată și, oferindu-și, cu demnitate (altă valoare desuetă în epoca actuală) demisia. Reputația nu înseamnă nimic pentru acești oameni, de aceea le este atât de ușor să o distrugă pe a altora. Simțul onoarei și al datoriei este anulat din ființa lor. Solidaritatea cu niște valori perene, în ciuda divergențelor de opinii politice, este un concept străin acolo unde predomină doar solidaritatea de clan, de grotă, de impostură, o solidaritate a unei oligarhii mafiote unită împotriva cetățeanului împovărat de minciuni, manipulări și multiple taxe. Acest guvern nu a realizat nimic în doi ani de guvernare, în afara unei susținute propagande anti-cetățean, anti-lege, anti-europenism. Manipularea continuă cu nivelul următor, identificarea și proscrierea dușmanilor publici: intelectualii fasciști. Avem așadar intelectuali buni – cei care susțin partidul și pe reprezentanții săi aleși de popor– și intelectuali fasciști – dușmanii poporului. Timpurile pe care le credeam trecute s-au întors.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Dr. Samuel Johnson spunea că ultimul refugiu al ticăloșilor este patriotismul. La noi acest spațiu a devenit ultra-aglomerat și din pricina aceasta noii-veniți trebuie să stea în ploaie. Dar pot fi recunoscuți după aspectul capilar și mirosul de câine ud, care se degajă miraculous din ce fac și ce spun.
    Durrell avea un personaj de roman care spunea că este datoria patriotului să-și deteste țara într-un mod constructiv. Acum, recunosc că din punct de vedere electoral, nu e un concept ușor de înghițit. Deci să ne resemnăm la contrariul, la oameni care o iubesc și o iubesc…
    S-a făcut mult tapaj pe tema utilizării fotografiei cu lanul de grâu venetic. În anii de tristă amintire a colectivizării, țăranii din zonele nivelate, erau fotografiați puși în genunchi în lanul de grâu, după care pozele apăreau în ziare, arătând că la kolhoz crește spicul până la piept. Eu zic să lăsăm Photoshop pentru o clipă și să căutăm țărani pitici dar armonios proportionați.
    Borges discuta într-un eseu ce este cu adevărat specificul national în literatură. Dacă este necesar să scrii presărat cu puzderie de gauchos și de preferință să plasezi acțiunea în pampas, așa fel încât să ți se recunoască culoarea locală. Eu cred că domnul Marga, a cărui prestație a fost opusul celor incriminați de domnul Ponta, a citit acest eseu al lui Borges. Doar că viziunea lui, deși cuprindea nemărginirea pampas-ului, a fost ca spatiul să fie populat cu bizoni, în fine, cu zimbri sau bouri. Ca să nu fie acuzat de plagiat. Cultura română era șubredă, ca urmare a activității subversive a celor trei, proaspăt demascați de primul-ministru. A fost misiunea domnului Marga s-o facă nu doar națională, după metoda de pampas menționată mai sus, dar și robustă- o cultură pentru bouri. Care desigur că și votează. Acum, prezența bourului, cu carte, diplomat și agregat, nu poate fi neglijată. Zimbrul care își încruntă fruntea și fornăie, lasă o puternică impresie asupra celor mai labili de înger.
    Borges mai spunea că în Coran, capodoperă literară arabă și nu doar text religios, nu apare cuvântul „cămilă”. Nu-mi mai aduc aminte dacă spunea că nu apare deloc, sau foarte rar. În orice caz, este un pasaj pe care succesorul celor trei trădători, l-a memorat. Altfel, nu-mi explic brusca prezență în cultura română, a atâtor cămile. Chirurgia estetică face minuni, și cu cocoașa, cu cocoașele. Dar cam rumegați, băieți și fete…

  2. Cultura e de dreapta, iar politica de stanga. Cam penibil. Necazul e ca atunci cand intorci cultura impotriva politicii, ce faci tu e politica, nu cultura; sau si politica. Asta ar trebui discutat, dar in alte conditii. Intelectualul actioneaza afiliat unei politici (n-are importanta daca chiar o face sau doar il vad altii asa), dar imunitatea lui e mai curand culturala decat politica. Or cu asta e ceva in neregula, au tendinta de face din tine altceva decat esti in realitate, de ex un simbol.
    Nu stiu daca patriotismul e ce spui tu, adica lucruri ca libertatea de expresie, domnia legii etc sunt abstracte si universale, trezesc cel mult un ‘patriotism al ratiunii’, daca asa ceva exista; atasamentele noastre sunt facute din alt material, cercetarile din perioada WWI / WWII asupra soldatilor au aratat-o suficient. In orice caz, ptr aproape toti pe care i-ai mentionat (poate mai putin pe pasoptisti, daca iei critica junimistilor in serios) sunt sigur ca patriotismul e mult altceva, inclusiv sau poate mai ales ptr Coposu :)
    Toate cele bune

  3. Patriotismul pentru mine înseamnă să îți pese de țara ta, să te doară parcursul ei istoric, să te preocupe viitorul ei, să îți dorești spontan ca țara ta să fie prosperă, stabilă și protejată de dușmani. În contextul actual înseamnă valorile europene la care mă refer. Peste 100 de ani poate va însemna altceva. Nu întâmplător am citat din Cioran, care își ”detesta țara într-un mod constructiv”, cum spune dl. Andrei A., prin vocea lui Durrell. Genul acesta de patriotism, într-o țară ca România, are întotdeauna ceva tragic.

    • Cred că tragic este ceea ce e impus, nu asumat. Cioran e un mare gânditor român, chiar dacă a facut afirmatii si mai „insultatoare” decat cea pe care ați citat-o. Nietzsche a murit apatrid iar ce a spus critic la adresa nemtilor nu-l face mai putin german. ” O tara in care nimeni nu mai gândește , care a decăzut intr-atat încât produce doar metafizicieni de berărie „- si asta e varianta light :). Si Beckett si-a scris majoritatea operelor in franceza dar asta nu face din el un dramaturg parizian. Si Joyce spunea despre soția lui ca simte nevoia compulsiva de a reveni la balegarul natal din Irlanda.
      Noi avem o cultura si mi se pare ca semnificatia ei s-a rătăcit – ori impactul ei nu mai este ce era. Citeam despre primul concert simfonic ținut la Berlin, dupa căderea nazismului. A fost un concert de vioara, susținut de Yehudi Menuhin. Mult hulit a fost, mai ales de evrei, pentru lipsa de tact a gestului. Dar s-a suit pe scena in acea sala de concert improvizata in mijlocul metropolei eviscerate si pentru ca avea in program Bach si Beethoven, le-a spus: Am venit sa va redau semnificatia propriei voastre culturi.
      Cred ca unul din semnele culturilor mature, este tocmai rezistenta la ceea ce in aparenta pare lipsa de patriotism. Iar opusul este acel prototip al nervilor slabi, care trebuie protejati cu mituri- si care otrăvesc.

    • Cred că e deplasat să-ți detești țara. Oamenii sunt problema și nici aceia toți. Majoritatea s-ar integra foarte bine și într-un sistem corect, ceea ce se confirmă din plin cu o foarte bună parte dintre cei stabiliți în vest.

      Așa cum explica Johnny Cash în „Farmer’s Almanac”, problema e doar cu gunoaiele care plutesc la suprafață: „In rivers and bad government the lightest things flow to the top” :P (*)
      Adică sunt câteva mii de oameni la vârf care fac lucrurile să meargă în România așa cum merg. Personaje nu foarte vizibile în mod obișnuit, gen Irina Jianu, Cătălin Voicu sau Constantin Grăjdan, care facilitează acțiunile marilor corupți, fac o țară întreagă să meargă rău.

      (*) – se pare că citatul original îi aparține lui Benjamin Franklin. Dar Johnny Cash o spune mai amuzant :)

    • Pai, in cazul asta nu trebuie sa te mai obosesti sa citezi toata aceasta pleiada de inaintasi ilustri, ptr ca daca n-o sa trezesti suspiciuni in legatura cu modul in care iti alcatuiesti suportul moral sau recitesti continuitate istorica a marilor sentimentelor nationale/patriote in prelungirea careia crezi ca te afli, sigur vei genera alte confuzii; de alta natura, dar confuzii. Cei care sunt totusi de acord afirmatiile tale, nu cred ca inteleg prea mult cum stau lucrurile.
      Ar trebui, daca imi dai voie, sa vezi macar doua texte, Michel Oakeshott si John Gray, Dincolo de liberalism si conservatorism. Ambele trad in anii ’90, dar sigur le gasesti biblioteca. Daca ar trebui sa numesc cea mai valoroasa carte de filosofie politica care s-a scris secolul trecut, asta e Rationalismul in politica.
      O zi minunata

  4. PS Cand am spus ca politica e de stanga, iar cultura de dreapta, am incercat sa dezavuez intreaga situatie care s-a creat, nu textul in sine.
    Si da, cu o imunitate culturala n-ai cum sa te aperi decat asa cum o face Liiceanu, apeland la coincidenta cu un panteon intern stabil de figuri ilustre si construind rationamente de cl a II-a, tranformand in pasul urmator chestiunea pro-tempore dintr-o probl care ar fi trebuit sa fie limpezita intr-un tribunal intr-o probl de cultura si valori sau simboluri nationale; o iei, ca sa spun asa, inaintea timpului, a criticii, a operelor complete etc. Prea multa exaltare de razboi ca sa poti purta o discutie despre intelectuali si politica. Tema anilor ’90 e de mare actualitate, e limpede.
    Mare pacat ca la mijloc e activitatea ICR de sub Patapievici, mai incolo s-ar putea sa nu mai poate fi observata usor din cauza exceselor de acum.
    :)

  5. Patriotismul (sub toate formele lui – national, local, etnic, religios etc.) este una din marile nenorociri aduse de politicienii secolului XIX odata cu trezirea sentimentului national. Nu ca acesta din urma ar fi ceva rau dar de fapt a fost folosit de politicieni in scop propriu. Urmarea – o serie de razboaie care continua si azi prin toata lumea. Evident exista si o motivatie obiectiva care consta in secolele de migratii si apoi de cuceriri coloniale. Oricum cit va exista acest tip de „patriotism” „Mindru ca sint …. (roman, francez, danez sau si mai rau catolic, ortodox, musulman …)” lumea nu va cunoaste pacea. Atitudineli de genul acesta sint incurajate de toate statele lumii prin asa zisele sporturi de echipa care sint mici razboaie la care participa milioane de oameni prin proxy (cei 10-20 luptatori din arena). Pina si sahul – un sport „intelectual” este tot un razboi. Se pare ca razboiul este adinc inradacinat in psihicul uman si in consecinta aceste patriotisme nu var disparea prea curind. Intrucit internationalismul a fost confiscat de marxisti (comunisti) sper sa nu ma etichitetati in consecinta.

    • Apariția patriotismului a fost o reacție firească la discriminarea pe baze etnice impusă de autorități. Din câte îmi povestea bunicul, care prinsese vremurile Imperiului Austro-Ungar, austriecii administrau Bucovina cu destul de mare relaxare în privința etniei localnicilor, îi tratau la fel și pe români și pe ucraineni și pe nemți. Însă ungurii administrau Transilvania într-o manieră în care etnia supușilor conta foarte mult, așa că apariția patriotismului e perfect explicabilă.

  6. Patriotismul versus politicieni , stat, cetateni , cultura si valori , tara.

    Autoarea are meritul si curajul de a atinge in aceasta perioada de intensa manipulare mediatica , razboi informational si psihologic , una din cele mai sensibile probleme ale societatii romanesti cu atat mai mult cu cat patriotismul in sine nu are nevoie de definitii savante si de conceptualizari decat pentru ipocriti ( patriotismul adevarat se simte , nu are nevoie de o certificare prin doctorate). Pe de alta parte , trebui sa spunem raspicat ca , din pacate, tema patriotismului a fost si este inca una foarte usor confiscata de propaganda demagogica a extremismelor de orice fel de la noi si de la altii ( fascism, comunism, etc. ). La fel de adevarat si tragic in acelasi timp, este ca in caz de razboi toate armatele din lume isi aduc soldatii in starea de entuziasm apeland de fapt la instincte biologice ( biologic vorbind, starea de transa a unui soldat care porneste la atac pentru a-si ucide dusmanul cu baioneta este identica cu aceea a unei gorile la atac iar studiile de etologie au demonstrat acest lucru ) si din acest motiv pot construi imaginea dusmanului numai prin diabolizare . Demonstratia este facuta de cel mai cunoscut caz de non-combat din primul razboi mondial atunci cand nemtii si francezii au interupt ostilitatile la venirea iernii si ar fi trebuit sa le reia in primavara. La comanda pentru reluarea ofensivei, generalii de ambele parti au avut surpriza maxima sa vada ca trupele au refuzat sa atace si ca nu s-a tras nici un foc de arma . Ce nu stiau generalii era ca pe parcursul iernii soldatii de rand avusesera contacte pasnice cu … inamicul , incepusera deja sa schimbe tigari si fotografii si chiar sa se imprieteneasca ( potrivit legendei urbane, totul a pornit de la o fantana aflata pe linia frontului si de la care ambele tabere luau apa de baut, la inceput cu degetul pe tragaci ). Solutia gasita de generali este una de un cinism infiorator pentru civili . Pentru ca macelul sa reinceapa , a fost suficienta mutarea trupelor pe front in alte locatii si acesta a reinceput la aceeasi intensitate.
    Revenind la tema articolului , un punct de plecare pentru discutie ar fi o abordare de genul patriotism versus politicieni , stat, cetateni , cultura si valori , tara. Daca definim patrotismul prin demagogie , atunci in mod categoric el “inflameaza “ politicienii , statul, si unii cetateni. Daca definim patriotismul prin sinceritate , atunci orice om normal isi iubeste familia , tara si radacinile, dar atunci patriotismul real include iubirea tarii , a culturii si valorilor ei si a unor cetateni ( adica nu a tuturor, pentru ca nimeni nu poate fi obligat de exemplu sa iubeasca hotii si infractorii, chiar daca ei apartin aceleiasi tari ).
    In esenta, cred ca trebuie facuta o distinctie neta intre tara , cultura si valorile ei, si sistemul care o gestioneaza si conduce efemer , si cred ca aici este marea noastra problema. Se confunda mult prea des reactiile de exasperare ale oamenilor respectiv ura declarata fata de coruptie, infractori, deturnarea fondurilor publice ,etc. deci fata de sistem ( politicieni, stat, institutii, etc.) , cu ura fata de Romania.
    Poate ca cea mai elocventa demonstratie este facuta de comentariile la o dezbatere din EVZ ( 1500 de comentarii si 120.000 de oameni au urmarit discutiile ) pe tema incorparii in caz de razboi si care arata razboiul deschis dintre cetateni si sistem . Exemplu :

    Razboinicul Voinic la 05 mai, 20:32 a spus:

    Eu merg la RAZBOI cu banderola pe mana stinga si cu arma in mina dreapta in spate la :

    -BOR,popi draci arhieddraci popiti si raspopiti
    -Parlamentarii Romaniei
    -Partidele Romaniei fie ele de stinga si de dreapata centru ……..etc
    -Membrii consiliilor judetene
    -Militia Romana
    -Justitia corrupta
    -Judecatori
    -Magistrati
    -Procurori
    -Avocati
    -Guvernul Romaniei MAFIOT
    -Birocratia toata a Romaniei
    – Functionarii dinFisc

    -Functionarii din Primarii
    -Doctori
    -DSP
    -Si altii care au furat si transformat Romania intrun stat MAFIOT SI CORRUPT

    ASTEPT CU DRAG CHEMAREA LA ARME

    Semnat Razboinicul Voinic

    (http://www.evz.ro/dezbatere-daca-te-cheama-armata-la-incorporare-ai-merge-sa-servesti-patria-.html)

  7. În orice societate normală este necesar să existe niște oameni care să poată trage un semnal de alarmă- a spune anumite lucruri care nu ne plac. Este rarisim și nu doar la noi, cazul unor politicieni care afirmă adevăruri jenante. Dar ca să mă rezum la istoria noastră, pentru mine sînt două exemple complet opuse : Unul e P.P. Carp, care nu doar spune „Vreți să fiți de folos acestei țări? Trimiteți copiii la studii la Politehnica din Berlin și nu la Paris, la Bellearte” dar și acționează în sensul unei viziuni de progress a țării pe care o promovează fără să-și bată capul în ce privește „rating”-ul. Poți să dezbați îndelung în ce măsură această viziune era „bună sau rea”- dar omul a urmărit-o cu consecvență și venea la București de pe moșia lui din Moldova nici ca să facă afaceri cu statul și nici să dobândească imunitate parlamentară.
    Exemplul opus ar fi Silviu Brucan, care ne spune că sîntem „stupid”. Deci după ce ai fost unul din instigatorii unui viol, mai spui și că victima e proastă. Ce vreau să spun aici este că apreciez critica activă și nu chibițismul.
    Unui artist îi este mult mai ușor să lanseze o provocare, decât unui politician. Iar artistul, apropiindu-se instinctiv de un adevăr, așa cum spune Noica, folosește cu predilecție metafora, simbolul, chiar și hiperbola. Trebuie să fim atenți la semantică și în același timp să facem o distincție între ce este exprimat simbolic și ce e menit să aibă un înțeles literal. Când faci afirmația artistică că cineva urăște o țară, sugerează nu doar revolta de moment dar și o implicare sentimentală. Dacă cutare artist ne spune că „ne urăște”, înseamnă că e totuși de-al nostru, avem ceva în comun, ne certăm ca în familie. Când un artist vrea să ne împungă și mai tare și spune că „ne detestă”, asta implică o detașare, chiar o anumită aroganță. „Deci ăsta nu doar că s-a rupt de noi, dar se crede și mai deștept ! Cum își permite?”. A „detesta o țară” este un concept pur abstract. Dar luat în sens hiperbolic, ne trage cumva de mânecă, chiar dacă ne smucim indignați :). I.L. Caragiale este un exemplu în ce privește acel semnal de alarmă pe care-l menționam. Noi încercăm să-l exorcizăm prin râs, deși De Gaulle spunea că nu sîntem aici ca să râdem. Când nenea Iancu spune „simț enorm și văd monstrous”, ne vine greu să asociem această afirmație „în clar” cu personajele- anume, că piesele ar putea fi populate de monștri, și nu doar de tipologii comice. Chiar și în vremea comunismului se învăța la școală, la limba și literatura română, că dramaturgia lui Caragiale nu conține personaje pozitive. Dar marea artă este ambivalentă, nu defilează prin sufletul nostru cu burtieră și note de subsol care să ne dea „înțelesul adevărat și unic”. Ambivalența asta ne face să ne punem niște întrebări. Iar pentru mine asta înseamnă începutul patriotismului activ.

  8. Constantin, l-am citit pe John Gray, îl am în bibliotecă. Acest text era în capul meu mai demult, mai exact de când am văzut afișele electorale ale PSD. Noile evenimente m-au determinat să pun lucrurile în contextul acestui articol. Apelul la înaintași vine pe fondul ignoranței flagrante a clasei politice actuale – luată în general – și din constatarea că nu prea se scrie despre astfel de modele. Un om politic ar trebui să aibă minime repere culturale și morale, indiferent că e de stânga sau de dreapta. Altfel, pe nuanțele aduse de tine, ai dreptate, dar acest articol nu se vrea o mobilizare la arme, câtuși de puțin, ci a pornit de la percepția că intelectualii atacați zilele acestea sunt fasciști, băsescieni etc., iar ceilalți sunt buni socialiști și tac strategic. Eu cred că intelectualii, indiferent de opiniile lor politice ar trebui să fie solidari unii cu ceilalți. Dincolo de asta, intenția mea era să scriu un articol despre patriotismul acesta de consum care se tot cultivă în ultima vreme, fără să știm nimic despre cine suntem și de unde venim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro