duminică, mai 22, 2022

Patru povestiri miraculoase

Nu mi-a fost greu să-l înţeleg pe Andrei Ujică când a spus că documentarele de pe Discovery sunt un soi de manele. Pentru că, în 2010, am văzut câteva documentare care mi-au provocat acea stare de graţie ce apare doar după o carte foarte bună (iar 2010 a fost un an bun pentru că mi-a adus şi cel mai bun documentar pe care l-am văzut vreodată: e la finalul acestei postări).

Unele dintre ele sunt clasice, cum e White Diamond(regia lui Werner Herzog), altele sunt destul de recente. Deşi imaginea şi stilul filmării diferă, fiecare dintre minunăţiile de mai jos lovesc undeva adânc, acolo unde te doare sau unde te bucuri. Marc Anthony e omul cu care fiecare dintre noi ar vrea să semene. Doar că puţini avem curajul să o facem.

Dacă White Diamond lasă în urmă zgomotul făcut de aripile unui înger, The Story of Anvil e cu 666, cu infern, cu chitări încinse de un dildo. E nebunia şi atracţia infernală a metal-ului la care visează un copil necrescut: Lips. Aţi auzit de metalarii canadieni de la Anvil? Vag… Dar să-i vezi pe Slash sau pe Ulrich de la Metallica cum vorbesc despre anonimii ăştia. Cu reverenţa de care nu i-ai crede capabili. The Story of Anvil e foarte tristă deşi, în mijlocul ei, sunt nişte metalari nebuni. E istoria lui Peter Pan îmbătrânit, un Peter Pan care face rock.

Bine aţi venit în Iad, bine aţi venit în avanpostul Restrepo. Era să mă las păcălit de trailer (mult mai prost decât filmul), dar Restrepo nu e despre soldaţii traumatizaţi şi nici despre conspiraţia industriaşilor făcători de arme. Documentarul e senzaţional, un reality show filmat în cel mai periculos avanpost american din Afganistan. Nimic propagandistic. Totul e un coşmar live: zâmbetul forţat de pe faţa soldatului care povesteşte cum nu mai poate dormi noaptea, întâlnirile cu sătenii, frica. FRICA din filmul ăsta sufocă şi te duce acolo unde nimeni nu-şi doreşte să fie. Dar mergi, şi nu din patriotism sau alte -isme, ci doar pentru că presiunea turmei te împinge. Cu timpul, turma îţi devine frate, soră şi singurul obstacol dintre tine şi glonţul care-ţi taie viaţa. Dacă ar vedea Restrepo, Neagu Djuvara şi-ar opri în gât spusa celebră: Europa s-a moleşit din lipsa unui război.

Deşi nu are noroc de minunăţiile filmate în White Diamond şi nici de dramatismul imaginilor din Restrepo, „The English Surgeon” (de Geoffrey Smith) este cel mai puternic film pe care l-am văzut în ultimii ani. De ce? În primul rând pentru că e real. Minunata prietenie dintre un ucrainean şi un englez salvează vieţi. La propriu. Dar le şi poate distruge. În al doilea rând pentru că e simplu. Speranţa e o substanţă simplă, e un miracol încă nedospit care împinge lumea înainte. În The English Surgeon vedem acel milimetru de mişcare spre mai bine. Şi, în al treilea rând, pentru că se termină cu singurul gând gândit de-un creier uman care poate transforma speranţa în miracol. Acest gând verbalizat de chirurgul Henry Marsh e ingredientul magic al umanităţii. Nu e basm. E o poveste. Adevărată!

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. „Nu mi-a fost greu să-l înţeleg pe Andrei Ujică când a spus că documentarele de pe Discovery sunt un soi de manele”

    depinde care… alea cu teme stiintifice in nici un caz; cel putin pentru cei care le si inteleg.

    • „nu exista ceva pe lume care sa-mi displaca mai mult decat documentarele discovery, poate doar manelele sa se apropie de nivelul asta de refuz.” Ujica. http://www.hotnews.ro/stiri-film-7968587-cineastul-andrei-ujica-discuta-online-cititorii-despre-autobiografia-lui-nicolae-ceausescu-miercuri-ora-13-00.htm
      Ce este stiinta/stiintificul?
      Cit de „adevarata” e cobra tinuta de coada si prezentata aproape ca la zoo? Cit de mult iti mai antrenezi gindirea cind concluzia imaginilor este „decretata” de vocea din „off”?

      • Mai degraba consider filmuletul lui Ujica un fel de manea documentara. Un videomontaj de imagini de arhiva, fara comentarii ca era cam greu si realizatorul era putin obosit, si perfect mincinos: folosind numai imaginile filmate de clanul Ceausescu (incluzand si operatorul lui oficial al lui Ceausescu in aceasta tagma), videomontajul acesta da o imagine complet gresita asupra trecutului. Tinerii sub 25 de ani si strainii nu inteleg nimic: au impresia ca populatia chiar se bucura cand trecea Ceausescu si chiar il iubea, ca magazinele chiar erau pline, ca tot poporul era indoctrinat si tembel, cand de fapt era doar fricos si corupt.

        Documentarele cu cobre tinute de coada nu sunt neaparat mai bune, dar macar nu mint in mod fatis si autorii nu au tupeul sa le proiecteze in sali de cinema si sa le numeasca arta.

  2. Guvernul ne izoleaza de lume
    Cunoasterea unei limbi de circulatie internationala reprezinta, astazi, nu doar un element de educatie si instructie personala, cat, mai ales, o necesitate pentru atingerea de performante profesionale. Dupa cadarea zidului Berlinului si libera circulatie a persoanelor, Romania era perceputa ca fiind printre tarile cu mare deschidere, din acest punct de vedere. Mai ales tinerii romani impresionau vizitatori straini prin cursivitatea unei conversatii, in special in limba engleza. Cei din generatia a doua erau, fara indoiala, francofoni, prin educatia scolara, franceza fiind invatata/studiata inca din clasele primare, incepand cu anii ’60, daca nu gresesc.
    Observatii si studii mai recente ne catalogheza, insa, si din acest punct de vedere, cam printre codasi in Europa. Iata, Eurostat (Oficiul de Statistica al UE) ne stitua in partea de jos a unui clasament in randul natiunilor care stiu o limba straina. Mai prejos decat Ungaria, Bulgaria sau Polonia, state ai caror cetateni sunt recunoscuti prin „inaptitudinea” de a invata o limba straina. Sub regimul comunist, in Polonia se invata numai limba rusa, desi, acum, daca intrebi un polonez de 50-60 de ani ceva in limba rusa se uita speriat/cu teama si ura la tine. Este o chestiune de impact social.
    Asa ca, mi-am zis, cei care or fi facut acele studii care ne puneau pe aceeasi treapta cu bulgarii, ungurii sau polonezii sunt mai degraba instalati in ceea ce se cheama marja de eroare.
    Totusi, curiozitatea m-a indemnat, in aceste zile, sa observ ce informatii ofera institutiile guvernamentale romanesti unor persoane care doresc sa afle mai multe despre Romania. Si, ce sa vezi …sa pici jos de necaz. Niciun minister (in afara de cel de externe – era culmea!!!) din guvernul Romaniei nu ofera vreo informatie intro limba de circulatie internationala. Inclusiv in engleza, pe care francezii au legiferat-o acum sa fie invatata de la trei ani.
    Ai intentia, ca potential vilegiaturist strain, sa afli mai multe despre turismul romanesc? Normal, te duci la site-ul Ministerului Dezvoltarii si Turismului. Si? Apare sigla de limba engleza, respiri usurat. Cand clickezi afli raspunsul .. in curand (bineinteles, in romana). Vrei sa alfli ceva despre legislatia fiscala din Romania, cauti Ministerul Finantelor Publice.. Siteul este vraiste si nu prea zaresti texte in vreo limba straina. Ei, poate doresti sa dezvolti o afacere in Romania. Cauti Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (ce pompos!). Nimic, dar absolut nimic intro limba de circulatie internationala. Nici macar la portalul comert exterior. In afara de cateva Business Opportunities (incremenite in anul 2007), nimic altceva. Desi, de pilda pentru un strain regimul de export-import ar fi un foarte util instrument de lucru. Sau regimul investitiilor straine! Toate sunt de ne-cunoscut. Managementul actualelor ministere ne izoleaza putenic si infailibil in Europa comunitara si fata de lumea civilizata. Acelasi implacabil rezultat la Ministerul Justitiei, al Comunicatiilor (care este in ..pana).
    Contrariat, am cutreierat, repede, celelalte tari din est. M-am dus mai intai la Ministerul polonez al Economiei unde, stiind ca acum cinci ani cu greu gaseai o informatie in afara de cea de bastina, am avut surpriza sa descopar ca noul site al acestui minister cheie se poate citi in trei limbi (engleza, franceza, germana). Toate celelalte au traduceri in engleza. La ministerele Republicii Cehe, la fel. in afara de Ministerul Mediului si cel al Justitiei. La unguri eram sigur ca „dau lovitura”. Ungaria este clasata de Eurostat mai prejos decat noi la cunoasterea limbilor de circulatie internationala. Dezamagire. Guvernul nationalist al lui Viktor Orban avea toate ministerele cu informatii in limba engleza.
    Ce pacat ca guvernul nostru ne izoleaza de lume.
    Noroc cu cei care pleaca la munca in Italia, Spania sau mai stiu eu unde si sunt obligati sa invete cateva expresii in limba tarilor primitoare…

  3. Daca ti-a placut „The Story of Anvil ” uitate si la „Lemmy”. Este Despre Lemmy Killmister de la Motorhead. Citat din film: ” Daca miine Pamintul ar fi distrus de o bomba nucleara ar supravietui gindacii si Lemmy” .Si asta spune totul !!

  4. Ceva ma bulverseaza:

    1. „documentarele de pe Discovery sunt un soi de manele” (nu mi-a fost greu sa inteleg ca..)
    2. „pentru ca am vazut câteva documentare care mi-au provocat acea stare de graţie”

    Se deduce aici ca manelele provoaca o stare de gratie? Ori e o greseala, ori e ora prea tarzie pentru mine.

Dă-i un răspuns lui cristian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vlad Mixichhttp://www.mixich.ro
Vlad Mixich este jurnalist la Hotnews.ro si corespondent al Deutsche Welle in Romania. Mai scrie pentru Gazeta de Sud si ocazional pentru Esquire si Dilema. Are o licenta in Medicina si una in Psihoterapie Sistemica. A castigat "Premiul Deutsche Welle pentru Tineri Jurnalisti" si Freedom House i-a acordat premiul "Tanarul Jurnalist al Anului". Este Marshall Memorial Fellow si Carter Fellow for Mental Health Journalism.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro