joi, martie 28, 2024

Pe șleau, despre terorism și moarte

Orice tradiție spirituală are în grijă problema morții. În acest sens, o perspectivă asupra morţii care decurge dintr-un angajament religios are drept reper un “dincolo” de moarte.

Religia – orice religie – cheamă  la sine tradiţia (vie sau înţepenită) a cărei menire este aceea de a recupera şi de a administra resursele de „bine existenţial” şi de „adevăr” din lume. Tradiția respectivă se articulează, de fapt, pe invocarea semnificației transcendente a acestor manevre de recuperare și de administrare a resurselor „bune”, raportându-le permanent la un principiu superior și exterior lumii. În termenii religiei, deci, semnificația morții se află întotdeauna dincolo de evenimentul morții.

Religia tinde, însă, astăzi, să se articuleze pe niște finalități imediate. În sensul că nici pentru slujitorii tradiției și nici pentru adepții săi nu este evident că lumea ar fi cu adevărat gândită în funcție de un principiu transcendent. De pildă, un preot de țară îmi spunea acum câțiva ani că duminica la predică nu mai vorbește despre iad fiindcă „chestiunea” nu mai interesează. Rezolvarea prospectivă a morții nu se mai află de multă vreme pe agendele practice ale religiilor din motive mai degrabă pragmatice: Viața de Apoi nu mai vinde la fel de bine.

Rupte de sursa transcendenței, religiile se transformă ușor în ideologii, în valori culturale, în sloganuri și în multe, multe altele. O religie se poate transforma, practic, în orice. Și reciproca e, firește, valabilă. Funcțional vorbind, orice poate deveni religie.

Pe mine, însă, mă interesează astăzi ce se întâmplă atunci când o religie devine ideologie. Când și cum anume se întâmplă asta, nu e clar.

Ceea ce știm sigur este că o „religie-ideologie”  propune o viziune inevitabil simplificată asupra lumii fie și numai pentru că încetează să mai cultive vreo formă de „dincolo”. E de la sine înțeles că nu mai reușește să-și impună credibil principiul transcendent care o susține. În plus, se știe, ideologia „forțează” realitatea și conexiunile realității pentru ca aceasta să-i servească mai fidel obiectivele. Nu insist pe atributele ideologiei. Sunt alții care se pricep la asta mult mai bine decât mine.

Eu revin la moarte. Din perspectiva unei religii ideologizante, tot ceea ce ar putea interesa în legătură cu moartea se află deja „dincoace” de ea.

De aceea se poate vorbi astăzi de o criză de monopol asupra problemei morții. Criza aceasta vine probabil și pe fondul unei concurenţe, să-i spunem, „defectuoase” a tradiţiilor care au (sau au avut) în grijă problema finitudinii. Celor mai multe le vine greu să asigure un spaţiu coerent și abordare a problemelor umane fundamentale. Toate sunt preocupate să se legitimeze cultural, istoric, dogmatic etc. în fața celorlalte, nemaiavând resurse și motivație reală să mai adreseze probleme vitale. Concurența dintre ele generează atunci și mai multă ambiguitate: litera prinde putere, duhul se rarefiază. Concurența nu garantează însă și o logică concurenţială spirituală. Or lipsa acesteia din urmă generează, mai devreme sau mai târziu, discriminare şi violenţă printre adepţii tradiţiilor rivale şi face ca întreaga problemă legată de „soluţiile” de moarte bună să pălească în faţa mult mai gravei probleme sociale născute din ciocnirea acestora pe unul şi acelaşi teritoriu. Din nefericire, tradițiile religioase, din ce în ce mai fidele literei, nu vor reuşi să-şi apere adepţii de ravagiile acestei confuzii atâta vreme cât acestora nu li se mai poate cere în mod rezonabil mai mult decât să adere la nişte convenţii  spirituale, dogmatice etc. Modelele de conduită existenţială nu mai au, deci, stabilitate intrinsecă. Ele sunt îngăduite ca sumă de reprezentări, idei şi gesturi acceptabile din punct de vedere social, de dorit din punct de vedere moral etc.

Asemenea modele de conduită existențială nu se mai nasc și nici nu se mai perpetuează pentru a „provoca” epoca în calitate de „purtătoare de adevăr”. Această cădere a lor din graţia adevărului le condamnă la neesenţial şi la arbitrariu. Căci dacă esenţialul uneşte, arbitrariul şi convenţia, în mod paradoxal, dezbină. Adresarea problemei morţii face parte din „implicitul” şi din „esenţialul” la care nu mai avem, din păcate, acces.

Pe scurt, nimeni nu mai pare îndreptățit să ne spună ce-i de făcut cu moartea. Dar mulți – de la Olivia Steer la Justin Trudeau – par să știe ce-ar trebui să facem ca să nu murim.

Grijile metafizice se resorb, astfel, în frecușul zilnic. De pildă: ce să faci ca să diminuezi riscul morții? Unii fac controale medicale din șase în șase luni. Alții sunt vegani. Alții dau acatiste.

Pe aceeași logică, grijile sociale sunt sprijinite și propulsate de măsuri politice: ce să faci ca să nu întărâți un musulman furios, potențial-radical? Să nu-i interceptezi convorbirile, să nu-i citești mail-urile, să nu-l provoci pe stradă cerându-i să se legitimeze.

Dar, mai presus de toate, ți se spune, dacă vrei să nu mori, ține-te departe de religii. Nu te angaja religios! Iată o afirmație demnă de Trudeau, veți spune.

Astăzi se poate vorbi în Occident de o „religie” a dez-angajării. Ideologică, desigur. Și militantă. Conștiința publică spuzește de această religie. Pare să fie singura în care suntem îndemnați să ne angajăm fără rest. Promitem, deci, cu sfințenie să rămânem dez-angajați religios.

Practic, legătura (de milenii) dintre religie și moarte se modifică radical. Mutația este spectaculoasă: religia nu mai salvează de la moarte, religia, ni se spune, aduce moarte. Angajamentul religios este un angajament suspect. Nimic nu-l poate justifica.

La nivelul acesta,  nu există diferențe între creștinul care merge duminica la liturghie și puberul musulman cu bomba în geantă. Angajamentul religios este prin definiție un angajament puternic, indiferent de principiile sau Principiul după care se conduce. Indiferent de natura și de proveniența sa, fie că vorbim de un angajament faţă de nişte lucruri invizibile sau de un angajament față de o configurație mundană preferențială, acest angajament rămâne unul care trezește bănuieli.

Omul religios ar putea fi un pericol – pentru el însuși și pentru ceilalți. În cel mai bun caz, omul religios suferă  de un ridicol complex de superioritate care trebuie descurajat din faşă mai înainte de a produce vreo tragedie printre masele labile de oameni ale căror valori, scopuri şi preocupări par a fi marcate de (o funestă!) inconsistenţă.

Un om religios este un om pătimaș. Un om care ar putea omorî și care s-ar putea lăsa omorât, un om care, în general, e gata să riposteze în numele credinței lui. De la un om religios te poți aștepta la orice. De exemplu, să-și bată copiii. Este imperios necesar ca într-un spațiu civilizat și judicios secularizat, implicarea religioasă a familiei să fie considerată un factor de risc. Credincioșilor să li se ia copiii, spune, deci, Barnevernet. Cât mai repede, până nu apucă să îi îndoctrineze!

Cavalerii europeni ai multiculturalismului recunosc spășiți că se trag din creștini. Își recunosc derapajul. Îl regretă. Se denunță singuri. Promit să nu mai facă. „Nici noi”, spun ei, „dar nici voi…”

Cum se spune adesea, scopul toleranței nu este adevărul, ci pacea. Pentru instauarea păcii nu ți se cere să crezi în ceva. Pacifistul nu este omul care își iubește aproapele, ci omul care evită cu orice preț războiul. De fapt, pacea se instalează cel mai adesea pe niște premise ne-conturate moral, pe o logică pragmatică sau pe niște mecanisme de apărare nevrotice. Spaima de conflict te face să-ți vinzi mama, tata, copilul, valorile, orice ai la îndemână, doar ca să scapi de păruială. Tocmai de aceea toată lumea răsuflă ușurată când aude că teroriștii sunt atei. Cu necredincioșii parcă mai poți negocia. Parcă mai seamănă a oameni civilizați. Parcă mai au un dram de rațiune. Cu un om religios e greu să cazi de acord. E bătut în cap.

Deocamdată absolut toată lumea – de stânga, de dreapta, relativistă sau conservatoare, militantă sau abulică – e moralmente dezgustată de terorism. Că la baza acestui dezgust ar putea sta o tensiune sufletească comună, puțini sunt gata să accepte. Despre faptul că în sufletul omului care își vede toți trei prietenii desfigurați zăcând pe caldarâm ia naștere un soi de simțire apocaliptică,  nu vorbește nimeni.

Când bombele cad prin Europa una după alta, simțirea religioasă revine în suflete mai viguroasă ca niciodată, chiar ne-numită, chiar ne-asumată. Cu cât înțelegem mai puțin din ceea ce ni se întâmplă, cu atât vom simți mai monstruos, cu atât vom fi mai scuturați de fiori sacri.

Când se moare în cluburi, când se moare în aeroporturi, când se moare la metrou și în plină stradă, se conturează, inevitabil, niște Mari Vinovați. Aceștia vor face obiectul furiei iraționale și ai simțirii apocaliptice, nu ai dezbaterii raționale. Vinovații din Colectiv au fost urâți de oameni cu mult înainte ca raportul Guvernului să fi fost redactat. Teroriștii din Paris și Bruxelles au fost urâți de oameni pentru fundamentalismul lor cu mult înainte de punerea în circulație a acelui studiu care arată – de altfel stângaci – că teroristul notoriu este, de fapt, ateu. Procesele sufletești care îi determină pe oameni să atribuie un anumit profil „Vinovatului” nu intră în logica dezbaterii și cu atât mai puțin în vreo logică ideologică de felul corectitudinii politice.

Într-o lume complet lipstită de repere politice și spirituale credibile, încrederea în valori, în coduri etice, în instituții și în lideri  se acordă sau se retrage pe premise confuze, conjunctural-rudimentare și esențialmente iraționale. Nu e de mirare că mulți occidentali, cosmopoliți din dorința de a fi „pe val” și nu neapărat din vocație, sunt înspăimântați  de orice angajament religios, în primul rând de al lor personal.

De fapt, mulți se străduiesc să-și moduleze asumarea și să reziste supra-implicării.

Problema e că un astfel de om își va găsi ușor călăii. Fiecare relativist va muri – la propriu sau la figurat – de o mână asumat ucigașă.

În sensul ăsta, prostia lui Justin Trudeau are ceva paradoxal diabolic: if you kill your enemies, they win. Dacă îți omori dușmanul, dușmanul câștigă. Dușmanul te smulge din inconsistență, te transformă în ucigaș. Tocmai ți-a demonstrat că, până să-l ucizi pe el, erai un impostor.

Ne aflăm în fața unui paradox amețitor, terifiant: credem cu tot mai multă tărie în conștiința și în principiile noastre seculare, dar suntem din ce în ce mai asaltați – din interior și din exterior – de trăiri religioase totale; inclusiv credința într-o utopie seculară poate intra în această categorie.

Atunci când promovezi inconsistența valorilor, angajamentele totale se impun din ce în ce mai vehement încercând să iasă din logica anulantă a relativismului. Din ce ești mai convins de pertinența practicilor seculare, din ce te vei trezi mai surprins de paleta uriașă de derapaje ideologice, deopotrivă seculare și spirituale. Tu însuți vei deveni o victimă a valorilor și practicilor religioase cărora le negi autoritatea sau le subestimezi forța tratându-le, plin de deferență, ca opțiuni „moi”, perfect relative.

În neo-modernitate, mișcarea religioasă (de supra-angajare) sfârșește, deci, prin a se întoarce împotriva ei înseși. Cineva sau ceva îi va demonstra nocivitatea. Fie cu cifre, fie cu morți.

Că adevărata miză nu e frustrarea ci petrolul, că nu e Allah ci e disprețul, că e alta sau că sunt toate la un loc, e mai puțin important. Important este că, în cele din urmă, victima și călăul se vor regăsi pe același palier.

Realitatea este că adevărul morții este inflexibil. Această inflexibilitate a morții ne atinge în ceea ce avem noi mai profund și mai intim.

Din punctul acesta de vedere, se poate spune că opusul păcii nu este războiul, ci ura. Aflat față în față cu moartea, te cotropește groaza, te simți scuturat de fiorul sacru, de impulsuri atavice și de presimțiri apocaliptice – toate ilicite, toate tulburătoare, toate inacceptabile. Se impune o modulare. Nu dai curs simțirii extreme. Occidentalul, aflat sub dictatura corectitudinii politice, își trăiește anxios, vexat, resentimentar și reținut încarcerarea în propria-i relativitate, așa că zâmbește (sau plânge), jenat și nevrotic, ori de câte ori se simte îndemnat să lovească.

Să ia măsuri practice – fățiș potrivnice musulmanului – nu poate. Firește că orice măsură radicală îi repugnă moralmente. Tipul uman occidental nu e făcut pentru asta. Nici conștiința sa istorică nu-l recomandă pentru așa ceva. Va pendula, deci, disperat și disperant între islamofilie și islamofobie, se va refugia în resentiment, în ipocrizie sau în abulie. Va face absolut orice ca să nu-și confrunte procesele sufletești născute din revolta de a se fi transformat într-o ființă ospitalieră până la auto-anulare.

Musulmanul dezrădăcinat, pe de altă parte, trăiește dureros frustrarea de a fi mâna ieftină de lucru și vinovatul de serviciu. Reflexe ofensive de marginal, idei de grandoare, idealuri confuz- sau răspicat-religioase, frustrarea de a fi mereu Celălalt și niciodată mainstream se sincronizează uneori într-un îngrozitor dispozitiv sufletesc care începe să ticăie. Musulmanul dezrădăcinat este el însuși o bombă cu ceas.

Dialogul dintre noi și ei devine un schimb de resentimente.

Din schimbul acesta se nasc nu numai procese sufletești dintre cele mai înspăimântătoare și mai nocive pentru ființa umană (sentimentul copleșitor al imperfecțiunii sau al eșecului total în fața Celuilalt, sentimentul atotputerniciei, dorința de a distruge sau dorința de auto-anihilare), ci și multă confuzie: se mută accente, se schimbă mize, se amestecă decizii politice salutare cu tânguiri corecte politic, se supraestimează ori se subestimează riscurile, până când, într-un final, terorismul își pierde substanța, devenind orice altceva – de exemplu o mare problemă socială -, mai puțin ceea ce este în mod evident. Și anume moarte. Moarte de om. Între conferințe, răzbunări, râuri de lacrimi și media isterizate, esența se pierde. Se fură atât „dincolo”-ul cât și „dincoace”-le morții.

Ceea ne-ar putea scoate din ipocrize, din frică, din letargie, prostie, cinism sau ură oarbă este asumarea până la capăt a lucrurilor în care credem. Doar printr-o conduită socială, politică și intim-existențială explicit asumată mai putem ieși din impotență și revendica demn pacea, viața, istoria, memoria și moartea, împreună cu ceea ce se află dincolo și dincoace de ele.

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. De curiozitate: cate atacuri teroriste au fost intre 1945-1980 in Europa ?
    Cate intre 1980-1990?
    Cate dupa 1990?
    Daca vreti sa faceti analiza incercati sa intelegeti ce s’a intamplat in anii ’80. Restul e cancan…

    • Furat de la unu gelu ce a publicat la Cotidinaul
      +++
      Operațiunea Gladio Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creat după al doilea război mondial, o rețea de armate secrete „în spatele liniilor” (Stay-behind). Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire Steag fals. Cea mai renumită dintre acestea, prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio (gladius=sabie) care a funcționat în Italia. În Italia, la sfârșitul anilor `70, serviciile secrete s-au folosit de Operațiunea Gladio pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mișcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deținea un loc important în Parlament. Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990 de către fostul premier italian Giulio Andreotti care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului numită Gladio” a existat începând cu 1958 cu aprobarea guvernului italian. Acțiunile Gladio: -Piazza Fontana -Asasinarea lui Aldo Moro -Exploziile de la Bologna Unitatea italiană a armatei din spatele frontului, Operațiunea Gladio, a fost organizată în 1950 de generalul Giovannni de Lorenzo, șeful Serviciului Militar Italian de Informatii (SMIF). Operațiunea Gladio a funcționat în cadrul Serviciului de Informații al Forțelor Armate (SIFAR), și era formată din 1000 de oameni în mare parte anticomuniști, luptători de guerilă și spioni, foști membri ai poliției secrete a lui Mussolini. O bază de antrenament a fost stabilită în Sardinia și un număr mare de arme și muniție a fost ascuns în nordul Italiei. Începând cu 1970, comunismul lua amploare în Italia iar guvernul a apelat la strategia de „creare a tensiunilor” folosind rețeaua Gladio și atacul preventiv asupra comuniștilor.
      Banca Națională Agrara din Piazza Fontana. La 12 Decembrie 1969 o bombă a explodat la Banca Națională Agrara din Piazza Fontana, Milano ucigând 17 și rănind alți 88. În după amiaza aceleiași zile, alte trei bombe au explodat în Milano și Roma. Asasinarea lui Aldo Moro. ALdo Moro care a îndeplinit funcția de prim ministru în perioadele 1963-1968 și 1973-1976, a fost ucis în 1978 în timp ce era încă politician în cadrul Partidului Creștin Democrat. A fost răpit în drum spre Parlament unde urma să inaugureze noul guvern pentru care negociase să fie susținut de Partidul Comunist Italian începând cu 1947. La scurt timp după moartea lui Moro, jurnalistul italian Mino Pecorelli, și-a exprimat în 1978 suspiciunea că moartea lui Moro ar fi avut legatură cu Operațiunea Gladio. El a afirmat că moartea lui Moro se datorează unei „super-puteri lucide”. La un an după moartea lui Moro, Pecorelli a murit împușcat la Roma. Exploziile de la Bologna. În dimineața zilei de 2 August 1980, o bombă a explodat la Gara Bologna unde au murit 80 persoane și au fost rănite mai mult de 200. În 1988, patru extremiști de dreapta au fost condamnați la închisoare pe viață. Alți doi acuzați au fost condamnați pentru devierea investigațiilor.+++

      A mai fots Italicus „moartea in tunel” : 4 August 1974, 12 morti, 48 raniti „patronat” de Ordine Nero.
      Plus atentatele stangistilor : Brigatii Rosso, Primea Linea.
      Asta numa in Italia anilor de plumb

      As zice ca de fapt tinerii musulmani din Europa de vest s-au contaminat de europenita acuta iar mahomedanismul este doar vopseaua ideologica a noului val terorist (europenita!!!)

      • @ Ghita Bizonu’,
        domnule, inteleg ca v-ati asumat postura de trompeta a lu` „unu gelu ce a publicat la Cotidinaul”.
        Blablauri de adormit nostalgicii dupa Iepoca de Aur capitalismul e rele, comunismul e bune :P
        Mai rasfirati, tovarasi!

        • @ victor L – orice persoană cu o minimă cultură generală a trebui să cunoască evenimentele asociate cu Gladio. Modelul e clasic și foarte răspândit: inclusiv în decembrie 1989, în diverse orașe din România, multe incidente armate puse pe seama ”teroriștilor”au fost provocate tocmai de acești ”stay-behind”, oameni cu pregătire paramilitară care în cazul unei ocupații străine ar fi rămas în teritoriul ocupat pentru a organiza acțiuni de rezistență și sabotaje. Problema este că acești ”stay-behind” tind să se considere loiali regimului, nu țării.

          Atentatele ”teroriste” din Rusia din 1999, soldate cu sute de morți, au fost organizate de FSB și destinate să-l aducă pe Putin la putere. Nu pretind că și cele recente din Bruxelles au fost pe același calapod, va dura ani până să,apară eventuale dovezi în acest sens, dar ar fi bine să nu înghițim pe nemestecate ce ne spun guvernele. Ca să citez o replică dintr-un film cu Steven Seagal: ”Did you see de body?” :)

          Și nu, nu mă refer la victime, acelea au existat în realitate.

      • Intru adevar pentru postacii lui Adrian Nastase
        Din pacate operatiunea Gladio a existat si s-a aflat oficial de ea odata cu desecretizari ale arhivelor serviciilor secrete americane in 2011 dar :in Italia a fost o actiune desigur condamnabila, dar indreptata asupra unei alte organizatii extremiste de stanga si anume Brigazile rosii
        O operatiune similara de tip Stay-behind organizata de CIA contra Cubei a fost planuita in timpul lui Kenedy dar se pare ca s-a renuntat la ea. Dar Cuba era sa primeasca armele nucleare sovietice si daca putem avea critici pentru orice democraie totusi altceva mai bun nu s-a inventat iar despre semnul egal intre comunism si totalitarism nmeni nu poate argumenta ca nu ar fi in mod corect plus dupa cate au iesit la iveala si sau scris.
        Oricum,desi desecretizate opina publica nu le cunoaste si in nici-un caz nu o sa apar eu faptul ca in acest razboi murdar toate mijloacele sunt folosite intrucat cel mai pernicios slogan politic pentru civilizatia noastra crestina este „scopul scuza mijloacele” pe care eu imi permit sa-l amendez si sa-l inlocuiesc cu unul facut pentru omul liber, adica cu liber arbitru si deci responsabil, cum este el de la Isus incoace si anume:cu SCOPUL NU SCUZA ORICE MIJLOC

  2. Stimata doamna, NU exista fundamentalism musulman, ci ura impotriva civilizatiei, a separarii religiei de stat, a democrtiei si a libertatii. Sa nu uitam ca Islam=Supunere.
    Libertatea este o optiune FOARTE COSTISITOARE IN VIETI OMENESTI. Asta nu se intelege (inca). Nu poti ca, din fotoliu (de europarlamentar), sa obtii „pacea” in interirul cetatii si/sau in afara ei indifferent de ce ai face si cate concesii adopti. NU! Pentru asta, trebuie sa trimiti la moarte OAMENI, care sa omoare alti OAMENI (sau, ma rog, bipezi imbracati si cu infatisare umana). Eu va spun NU exista alternativa la aceasta UNICA solutie. Va mai dura pana atunci, vor mai crapa sute/mii de nevinovati, vor cadea guverne, se va instaura Dreapta Nazista (din pricina politicienilor imbecili) si URGIA tot se va dezlantui. Cand se va ajunge acolo, DIN PACATE, nimeni nu isi va mai da osteneala sa deosebeasca musulmanii buni de cei rai, femei de barbati, copii de barbati, etc. Vor fi toti ABATORIZATI pur si simplu, iar lumea va avea 1 milliard de oameni mai putin. Radicalizarea musulmana NU face altceva decat sa strneasca radicalizarea protestanta, si iertati-ma, dar europenii s-au dovedit a fi si mai bestii decat musulmanii. Ultima radicalizare, din perioada 39-45 a costa nu mai putin de 60 de milioane de morti (musulmanii nici nu viseaza la o asemena „eficienta”, dar o vor simti – probabil – pe propria lor piele (unsa, in prealabil, cu slanina de porc, PUN PARIU!).
    Un weekend frumos va doresc!

  3. Sigur, pace nu inseamna doar lipsa razboiului. Nu doar atat insemna binecuvantarea Mantuitorului : „Pace voua!”. Cautati sensul larga al salutului”Shalom”!
    Altfel, am convingerea ca doar o reforma religioasa, pornita dinlauntrul Islamului ar putea, intr-un viitor inca imprevizibil, schimba viata, societatea, felul de a gandi al lumii musulmane. Cu o crestere demografica necontrolata in conditiile unei productii de bunuri stagnantae ( ce-ar fi fost lumea araba fara petrol, ?!) solutia oamenilor ambitiosi si responsabili ( fata de propria familie) nu poate fi decat emigrarea. O solutie individuala, chiar daca implica milioane de subiecti. Care vor trebui sa se adapteze noilor conditii sau sa esueze in frustrare si – poate – in extremism…

    • Asta așa e, aici aveți dreptate. Accepțiile Păcii sunt mai multe și infinit mai profunde (în creștinism în special, dar nu numai). Cu toate astea, eu voiam să ilustrez altceva aici – pacea ca și convenție socială (și eventual politică), pacea ca lipsă a conflictului deschis. În ultimă instanță, pacifismul ca ipostază „slabă”, debilă, a păcii.

  4. Ca de orice data, in aceste ocazii cand din nou este evident si palpabil care religie e cu buba, care religie e „religia pacii”, vin ateii si ne invata, aia mai stangisti, nu toti, nu generalizam, preferabil pe baza de „studii”, cu mult pc bs, cum toate religiile sunt la fel, in esenta.

    Asa, cu eticheta de studii, ni se prezinta niste concluzii care astfel, trebuie acceptate si asumate fara comentarii sau critici, altfel – conditional move, esti pus la colt ca indoctrinat, fara sanse de apel. Insa numai observatie obiectiva nu e. Este manipulare josnica prin generalizare.

    Crestinii sunt acum pusi intre ciocan si nicovala. Pe de o parte este media inchinata cu religiozitate ateismului cu tot cu clasa politica care supune populatia unui continuu brainwashing, demonizarea identitatii proprii, implantarea conceptelor de auto-distrugere precum multiculturalismul in flori, corectitudinea politica si totodata indirect ura contra vocilor din afara corului care strica „armonia” bine proiectata. Toleranta si respectul fata de ceilalti, dreptul la exprimare, sunt concepte valabile doar daca faci parte din cor, si numai cu referire la categoriile din scara victimelor.

    Pe de alta parte sunt islamistii, musulmanii radicali, nu toti, care vin in Europa fara gand de integrare, cu dispret fata de cultura locurilor in care sunt bine invitati si chiar impinsi. Agresivitatea fizica este groaznica dar mai rea este cea culturala. Cand gazdele sunt fortati sa renunte la parti din viata felul lor de viata pentru a nu ofensa oaspetii.

    S-a mentionat Barnevernet mai sus.. Acela este un sistem perfect exemplu care in curand va fi in colaps. Wait and see. Libertatea de a-ti educa copii in religia proprie, vazuta ca indoctrinare de ei, este un drept natural care nu va fi cedat de familii.

    Uite aici un articol, cu adevarat pe sleau despre terorism, scris de un musulman, dar nu oarecare, ci integrat:
    http://www.breitbart.com/london/2016/03/23/tears-teddy-bears-but-no-resolve-to-deal-with-islamist-threat-in-europe/

    • Morala povestii;
      Si intreaba pe buna dreptate acest cetatean musulman integrat: Where are the voices of the moderate Muslim world defending me?

      SI INCA:

      Thusly, the albeit minority evil amongst British Muslims is thriving because good Muslims are doing nothing. At some point, we have to question why. I’m not sure most people are ready for the answers to that one.

      Asa este nu este deloc pregatita sa raspunda la asta . De ce? Pai si din cauza noastra, ca le este teama de corectii nostrii politici :)

      Si ar mai fi cateva foarte tari dari am spicuit destul si-i multumesc lui Cinevatus

      • Într-adevăr, așa e. Nimeni nu e pregătit să-și asume un răspuns până la capăt. Niciun moderat nu are stomac pentru așa ceva. E și o „jenă” firească aici care ține, cred, de omul civilizat așezat pe anumite premise istorice și posesor al unor reflexe care pur și simplu vin în contradicție cu ceea ce s-ar putea contura ca un răspuns evident beligerant. Nu cred să existe soluții la atitudinea asta. Poate doar discernământul personal. Și bunele intenții personale, cele pliate pe o biografie anume. Un om fundamental bine intenționat își poate permite, cred, să-și ducă răspunsul până la capăt :)

    • Interesant articol, într-adevăr, pe șleau, poate chiar mai pe șleau decât eu personal pot „digera” și accepta psihic. Interesantă și remarca „teddy bears are the new resolve”. De fapt, ce spun eu interesantă, e pur și simplu adevărată. Cu toate astea, tind să cred că Occidentul încearcă – sporadic, necoordonat, destul de timid – și alte tipuri de rezolvări. Și dacă s-ar găsi, să zicem, strategii concrete (limitarea numărului de refugiați și altele de felul ăsta), cine să le implementeze? Încrederea în instanțele statului e 0. Figurile politice nu contează. Nimeni nu e suficient de credibil ca să fie susținut în impunerea unor măsuri judicioase (dar ferme).

  5. Minunata analiza. Profunda si docta. Mai putin ultima concluzie, ultimul paragraf, cel care incearca sa sugereze solutia. E greu de acceptat ca solutia nu mai este, a trecut, s-a pierdut.
    Culturile noastre sunt ireconciliabile nu numai din ratiuni religioase devenite intre timp ideologice.
    Sunt ireconciliabile din cauza mentalitatilor formate pe ratiuni istorice milenare. Tocmai de aceea dovedesc ca nu pot fi amestecate. Probabil ca nu intimplator Dumnezeu (inclusiv cel sub forma lui de Alah) ne-a asezat in teritorii diferite pe Pamint, la distante suficient de mari unii de altii si ne-a sugerat ca este loc pentru toata lumea…cu conditia sa intelegem si sa acceptam. E vina noastra ca nu am mai incaput in locul ce ne-a fost dat. Ultrareligiosii ar putea spune ca Dumnezeu ne pedepseste pentru ca i-am nesocotit voia. Cei eliberati de constringerile religioase cauta inca explicatii. Oare se potrivesc cu multiculturalismul sau cu corectitudinea politica? Cine poate rasapunde?

    • Vă mulțumesc mult, dar să știți că sunt departe de a fi sugerat vreo soluție…Ce-am „propus” eu se înscrie mai degrabă în zona „istoriei ideale”…
      Nu sunt o naiva, dar cred totuși că occidentalii au resurse de a ieși din paradigma resentimentului în care ei înșiși s-au sechestrat. Nu știu, practic vorbind, cum se poate face asta fără a fi gratuit ofensiv.

  6. Ideea centrală și de bun-simț a textului este aceea a inaccesibilității morții. Pare paradoxal, însă nu este: globalizarea tehnologic-secularizantă nu diminuează, ci sporește paroxistic temerile, superstițiile, prejudecățile, adică iraționalul. Și este vorba despre acel irațional distructiv, angoasant, paralizant, atavic. Ca să nu mai vorbim despre cronicizarea schizoidiei în care este nevoit să-și ducă existența insul emancipat de trecutul ,,obscurantist”, insul care asumă amnezia cultural-istorică și abulia cotidiană ca puncte centrale ale ,,crezului” său. Psihanalic interpretând realitatea, ,,întoarcerea refulatului” este înspăimântătoare; Eros și Thanatos nu sunt în antiteză, ci într-o promiscuă osmoză…

    • Că ați adus vorba de psihanaliză, îmi aduc aminte că am citit cu câțiva ani în urmă, la Rollo May, că, în practica sa terapeutică, întâlnea pacienţi care păreau să ilustreze un soi de psihanaliză „pe dos”: în loc să-şi reprime imaginaţia sexuală şi agresivă, aşa cum ar fi dorit-o Freud, în realitate nu se simţeau deloc jenaţi de acest tip de fantasme. Disconfortul şi jena deveneau evidente în momentul în care acestor pacienţi li se cerea să-şi exprime deschis sentimentele de prietenie, solidaritate sau tandreţe. Din motive nedesluşite, îşi reprimau sentimentele de tip agape. Iubirea de aproapele a devenit, ni se pare, un „lux esoteric” pe care ni-l refuzăm sistematic. Rollo May crede că asta a contribuit mult la istalarea anxietății în Occident…

  7. „Ceea ne-ar putea scoate din ipocrize, din frică, din letargie, prostie, cinism sau ură oarbă este asumarea până la capăt a lucrurilor în care credem.”

    Distinsa doamna, EXACT acest lucru il fac teroristii. Isi asuma pana la capat. Pana la fund. Radacina comuna cu „fundamentalism”.

    As sustine masuri potrivnice musulmanului? Cu o anumita limita, cu siguranta! Care e limita? Limita e scaderea terorismului islamic sub media celorlalte surse.

    Religia e acum doar un amplificator de forta – si nu unul prea grozav. Se compara mai degraba cu o bomba in valiza decat cu o arma de foc. Poti s-o folosesti pentru a intari un scop? Fireste. Poate fi acest scop bun, in sensul etic? Extrem de greu, pentru ca orice religie se bazeaza fundamental pe diferenta intre „noi” si „ei”

    • Grea problemă.
      Haideți să vă spun cum o văd eu. Vă rog să mă contraziceți dacă vi se pare eronat raționamentul: atât omul cu porniri anti-sociale cât și omul foarte onest duc până la capăt o idee, o hotărâre, un impuls. Primul, în virtutea faptului că i se rupe de convențiile sociale, al doilea, în virtutea onestității sale. Faptul că consecvența (atitudinală, comportamentală, emoțională) a unora conduce la dezastre nu înseamnă că asumarea a ceea ce ești, ce gândești și ce simți este în sine rea. Dimpotrivă, e cât se poate de recomandabilă fie și numai pentru că nu conduce la comportamente schizoide. E, adică, sănătoasă.
      Cu siguranță că asumarea până la capăt a unui impuls rău conduce la lucruri rele, iar asumarea până la capăt a unui impuls bun, conduce la lucruri bune. Răul e o Hydră, vorba lui Platon, nu-l putem stârpi. Dar ne-administrarea impulsurilor agresive, de pildă, conduce, se știe bine, la auto-agresivitate. Nu e vorba de instransigența practicată fără discernământ, ci de integrarea corespunzătoare a tuturor pornirilor și nevoilor. Cel care nu-și asumă ceea ce este, trăiește doar cu jumătate de ființă. Se cuvine ca – fiecare după cum îi permite priceperea, discernământul, experiența și înțelepciunea – să-și drămuiască trăirile, să le integreze corespunzător. Din ipocrizie, resentiment și ranchiună n-a ieșit niciodată nimic bun. Din sinceritate și demnitate, însă, da.

      • Felicitari pentru acest raspuns caci nu sunt multi cei capabili sa-l dea si adaug ca asa cum metaforic Cain isi asuma raul pana la capat si murind Abel isi asuma binele, iar ciobanul mioritic desi stia (Abel nu stia) nu accepta sa raspunda si el crimei cu o crima, nici chiar in legitima aparare, fiind de fapt vorba de ceilalti doi frati ai sai, in om cele doua principii de la pacatul stramosesc(mancarea marului) coexista, cazuti fiind noi oamenii in dualitate si in legile dialecticii(In Rai era doar identitatea , noncontradictia nu exista caci nu exista cei doi termeni ai ei). Problema este ca daca ducem pana la capat intelegerea a ce suntem avem sansa sa nu mai spunem precum Gudeea, satrap in Lagash;”am sondat limitele ticlosiei din om si am vazut ca ele nu exista”

      • Va multumesc pentru raspuns.

        Inteleg ce spuneti, insa consider ca raspunsul dumneavoastra este fundamentat pe un simt al masurii subinteles.

        Cred ca majoritatea lucrurilor nu pot fi clasificate in sine ca fiind bune sau rele. Ca exemplu simplu, s-ar putea considera ca e bine sa dai la nevoiasi. Facand abstractie de simtul masurii, dai tot ce ai si ajungi tu insuti nevoias. Am putea spune ca e gresit sa imbrancesti un varstnic – dar nu si cand e pe cale sa fie calcat de tramvai. Etc.

        Mai la subiectul nostru, crestinismul (de exemplu) spune in diverse locuri prin diverse evanghelii ca crestinii mantuiti vor avea o viata de apoi fericita, cu lapte si miere, in timp ce restul vor arde etern in focul iadului, in gemete si scrasnete de masele (e posibil ca citatul sa nu fie 100% corect :) ). Poti argumenta ca e un impuls bun sa faci ORICE ca sa-l salvezi pe celalalt de eternitatea de suferinta. Daca urmam pana la capat acest impuls… istoria ne cam invata unde ajungem. Din pacate, rationamentul de sus e stric logic, si faptul ca a fost impulsionat in decursul timpului de ratiuni economice nu altereaza logica stricta de baza.

      • Pai s.a intamplat deja ca omul onest si omul anti-social sa.si duca pana la capat exprimarea ideilor in care cred. 7 ianuarie 2015. Charlie Hebdo.

  8. Occidentali au ajuns atat de indoctrinati incat mai degraba aleg moara (sa fie omorati) decat sa faca ceva sa se apere si sa fie acuzati de ‘rasism’. Si vor muri.

    • Nu se va intampla asta, cred ca mai degraba vor vedea ca regele este gol si o vor afirma asa cum cred ca vor retrage sinistra tampenie corecta politic care troneza in sala de final a muzeului de stiinte naturale din Geneva(sper sa vad in aceasta vara dacu nu au si retras-o) cum ca rasele nu au o relitate biologica ci sunt doar un concept cultural

    • Așa e, aveți dreptate. E prea lung. Niciodată n-am timp suficient ca să sistematizez ideile așa cum mi-aș dori. Mea culpa.

  9. Din pacate am pierdut din neatentie un comentariu de care eram multumit si nu mai am, cel putin acum, resurse volitive sa-l recompun.
    Dar ideile principale le pot enunta:
    a) Articolul dvs este ca de obicei foarte consistent si nu ma mira deloc acest lucru.
    b) Rezumativ, problemele pe care le puneti tin de inlaturaea transcendentului si inlocuirea lui cu imanentul si prima ideologie care a incercat sa faca asta dorind sa inlocuiasca religia in care transcendentul prin Adevar si Iubire este adus in fiinta noastra, printr-o ideologie asa zis umana, care pretindea ca aduce pe pamant un rai de acum imanent a fost marxismul cu toate prelungirile sale(leninism et co) si cu toata ura descatusata conforma dupa constatarii lui Gudeea, satrapul din Lagas : „am sondat limitele raului din om si am vazut ca ele nu exista”.
    Cred ca cele postate pe firul anterior desi nu intra strict in aceasta sfera pot fi utile si pentru cele discutate de dvs.
    Si ma mai gandesc ca poate de caderea asta totala in imanent se leaga si reusita unor manipulari si diversiuni grosolane de tip A3(careia am constatat ca i-au cazut prada persoane pentru care as fi pariat ca nu pot fi spalati pe creier dar…) si poate si cea din Occident de tip corectitudine politica.

    • Vă mulțumesc mult. Și comentariile Dvs. sunt, ca de obicei, foarte consistente. Îmi oferiți noi perspective de reflecție.
      Da, și eu cred că răul cel mare e corectitudinea politică. E un mecanism de hrănit și diseminat resentimente. Practic, mi se pare că tot ceea ce se întâmplă – fățiș – între oameni, națiuni, comunități – la ora asta se reduce la schimburi de resentimente. Eșafodaje înspăimântătoare de resentimente.

      • Mai sus este un fir excelent in care se concluzioneaza (ce sa fac cuvantul cu sau fara voia mea intra sau chiar poate ca a intrat in limba) urmatoarele:
        „…riscăm să instituim un neplăcut spirit al terorii asupra gîndirii şi exprimării, ce este, de altfel, straniul numitor comun al iacobinilor, fundamentaliştilor islamici, Inchiziţiei şi poliţiei politice din regimurile totalitare.”
        Nefiind important pentru ce doresc sa va impartasesc ce ne duce la riscul enuntat mi se pare neterminata fraza daca in final dupa totalitare nu se adauga si sau care promoveaza corectitudinea politica,. Spun asta pentruca treptat am inteles ceva foarte important ca toate relele de mai sus auavut sau au sursa exact in ceea ce azi duce la corectitudinea politica si in ceea ce metafora biblica ne spune ca se regasea in criminalul fratricid Cain iar la noi, la romani in cei doi ciobani miortici.

  10. De la ultimul pasaj,.
    Pentru a ieşi din starea actuală de ipocrizie, de frică, prostie, cinism sau ură generalizată într-o evoluţie crescîndă, pentru o lume „mai bună” trebuie să ne asumăm respectarea unor norme de conveţuire generalizate, aşa cum sunt regulamentele sportive de olimpiadele mondiale.

  11. In Europa de Vest s-a ajuns deja la un talmes-balmes al gandirii pe fondul mixitatii de populatiei si al stangismului : deunazi un jurnalist britanic o intreba acuzativ pe Freuke Petry de ce era intr-un draft de program al partidului un articol care cerea interzicerea practicii circuciziei in Germania. Omul s-a gandit imedit la evrei, cati or mai fi evrei din astia ultraordocsi in Europa cu siguranta nu multi daca mai sunt, si nu la mutilarea genitala a fetitelor din comunitati somaleze, africane etc….Minunata lumea noua! discursul sai cuvinte pline de sens dar de fapt fara sens

  12. Aceasta stire de pe Hot News mi-a placut foarte mult:
    „Marsul impotriva fricii, care urma sa aiba loc duminica la Bruxelles, a fost anulat din motive de „securitate”, la solicitarea autoritatilor, au anuntat organizatorii, potrivit AFP.”.

    As protesta impotriva fricii, dar mi-e frica.

    • Aș răstălmăci un pic ce ați spus: practic, fricosul se transformă adesea în agresorul perfect. Ca să nu-ți mai fie frică de frica ta, ieși în ofensivă.
      Gestionarea matură a fricii nu e de ici de colo… Într-o realitate atât de complexă, e extraordinar de greu să discerni între motive reale și motive închipuite de a ți se face frică…

  13. „Dumnezeu râde de cei care deplora efectele produse de cauze…pe care ei insisi le creeaza, deseori cu pasiune!”(Bossuet)
    Insasi etica, in cazul situatiilor extraordinare, ca cele pe care le traim noi astazi, nu mai poate fi aceeasi ca in „timpuri normale”…
    Desigur, remarcam ca moartea este leit-motivul jihadistilor, nu cred insa ca trebuie sa intram in aceasta capcana…nu cred ca gestiunea inter/intra-religii a mortii este un subiect de abordat in contextul actual!
    Obscurantismul minimizeaza valoarea vietii, din pragmatism! E mult mai simplu si mai lucrativ!!! pentru sefii „spirituali”, sa slaveasca ceva (moartea, Paradisul) inexplicabil si imposibil de verificat, sa promita recompense ceresti pe masura frustrarii candidatilor la martir, decat sa-i ajute sa traiasca!
    Mi se pare absurd sa le raspundem cu un „alt” discurs despre moarte, in vizunea noastra!
    Cat am fi de religiosi sau nu, de sceptici sau de mistici, noi, oamenii civilizati avem in comun o valoare fundamentala si non-negociabila : respectul vietii!
    In virtutea acesteia, si indiferent cum ne imaginam moartea, cine are si cine nu are dreptate, mesajul nostru trebuie sa fie ferm si unitar, contra barbariei fundamentaliste si a intunericului, pentru VIATA !

  14. Teroristii nu sunt atei (la cat se striga Allahu ackbar era de-a dreptul hilar sa fie ) si nici nu provin din familii de atei – cifra de 80 % este inventata de presa , in studiu e 44$ , la pachet cu 66% fete vs 33% baieti . Iar cifra asta clar ridicata chiar in varianta reala poate insemna doar ca ateii sunt mai atenti cu derapajele religioase ale copiilor lor … usor de explicat nu ? .
    Deci un pic mai multa grija in privinta realitatii ,nu dezinformati , caci adevarata samanta a radicalizarii e dezinformarea . Niste pusti prosti invata tampenii de pe la colturi si de pe internet si usor impinsi de la spate chiar pun mana pe buton . Daca as crede si eu ca ma asteapta 72 de virgine in rai as arunca la gunoi fara sa clipesc viata asta de dragul celeilalte .

  15. Orice religie a lumii ar trebui sa aiba ca scop principal promovarea tolerantei si bunei intelegeri intre oameni. Orice preot/predicator/guru/imam/etc. al oricarei religii a lumii ar trebui sa fie constient de rolul si de raspunderea sa. Oricine sadeste samanta intolerantei, a vrajmasiei, a violentei, a ticalosiei in mintea si sufletul celor care se uita in gura sa, acela nu face lucrarea divinitatii (Allah, Dumnezeu, Absolut sau cum s-o mai numi acea divinitate). Orice religie care scoate din oameni tot ceea ce-i mai rau, nu poate pretinde ca face „lucrarea lui Dumnezeu”. Cand credinciosii lumii, indiferent de religia lor, vor intelege asta, omenirea va fi facut un pas inainte.
    Este posibil ca stiinta de frontiera sa spulbere, in urmatorii ani, multe miracole ale religiilor pamantului. Este in firea lucrurilor ca, pe masura ce timpul trece, numarul bigotilor religiosi sa scada. Este in firea lucrurilor ca oamenii sa tinda catre lumina, in ciuda celor ce vor sa-i tina in intuneric.
    Cata vreme nimeni nu s-a intors din moarte (sau cei ce s-au intors si povestesc nu sunt luati in serios), orice religie poate spune orice vrea despre moarte si-si poate cladi o ideologie pe moarte. Si, cata vreme acea definire a mortii are ca scop umanizarea omului in timpul vietii, nu cred ca e condamnabila manipularea vietii prin definirea mortii.
    Religiile lumii sunt nevoite sa evolueze, odata cu evolutia „consumatorilor” de religie. Sunt nevoite sa se rafineze. Pentru a-si pastra influenta, nu mai este suficient, pentru o religie, sa-si tina adeptii in ignoranta. Lumea se schimba in viteza, informatia circula rapid, rasa umana evolueaza, stiinta face salturi. Religiile nu pot sta pe loc.

      • Asa-i, nu stim. Daca am sti cu certitudine, n-am mai crede fara sa cercetam. :) „Cred” este cel mai la indemana inlocuitor al lui „stiu”. :)

    • …religia nu poate avea ca scop ultim toleranța interreligioasă, scopul ei ultim este (și așa și trebuie să fie) salvarea sufletului credinciosului. Din obiectivul ultim, însă, decurg altele, colaterale. Iubirea aproapelui, de pildă. E un comandament universal.
      Ecumenismul nu e pentru suflete „slabe” dacă pot să spun așa. Să îți asumi pe deplin adevărul tău, dar, totodată, să rămâi deschis spre posibilitatea ca adevărurile ultime să se fi arătat altora sub alte forme, e o formă de excelență religioasă, dacă doriți.
      Părintele A. Scrima a scris (și vorbit) mult despre asta.

      • Poate ca e mult mai simplu. Poate ca este suficient sa fii gata sa accepti ca Dumnezeu este unul singur, indiferent de numele pe care i-l dau diferite religii. Poate ca nici nu e necesar sa intri in amanunte, fiindca amanuntele au fost inventate de oameni. Profetii, sfintii, invatatorii, preotii – sunt (au fost), toti, oameni. Cartile sfinte au fost scrise (si alterate, de-a lungul timpului) de oameni… Daca exista, Dumnezeu ar trebui sa fie universal. Nu poate fi altfel. Daca pare ca sunt mai multi, poate ca-s doar „zei” si poate ca exista un Dumnezeu deasupra lor. Unul singur. Poate ca toti cei ce ajung sa inteleaga asta si sa se comporte ca atare, au sufletul „salvat” sigur, fara sa aiba nevoie de „intermediari” pamantesti. Cred ca marile religii ale lumii sunt doar cai (mai mult sau mai putin) diferite, ce ar trebui sa ajunga in acelasi punct. De preferat, fara sa se intersecteze una cu alta (ca sa nu-si puna probleme de prioritate de trecere). :)

        • Există în Anglia o regulă excelentă: în intersecțiile nesemnalizate nimeni nu are prioritate. Iar ca urmare, în acele intersecții nu se petrec niciodată accidente. Din păcate, religiile nu sunt cele care să respecte regulile, ele sunt cele care stabilesc regulile, așa se ajunge la masacre.

    • Cand aud asemenea teorii (de pur bun simt,de altfel,dar tot teorii :( ):
      „Orice religie a lumii ar trebui sa aiba ca scop principal promovarea tolerantei si bunei intelegeri intre oameni”,imi aduc aminte de G.Clemenceau :
      „Toleranta! Toleranta?? Pai,pentru toleranta existe deja case!” :)
      Mai serios,evident ca tot ceea ce spuneti este constructiv,doar ca nu noi trebuie sa ne modificam abordarea,ci cei care sunt de meserie,responsabilii religiosi!
      Intrebarea este:au ei vreu interes ca oamenii sa traiasca in pace,indiferent de credinta sau necredinta?pai,nu prea…sau ma insel?

      • Poate ca, daca noi, credinciosii, evoluam, liderii spirituali nu vor avea de ales. Poate ca cele mai multe religii incurajeaza ignoranta (cea de tipul „crede si nu cerceta”) tocmai fiindca nu vor / nu pot sa evolueze. Poate ca, daca stiinta ajunge sa faca miracole, credinciosii vor fi nevoiti sa evolueze, iar „liderii spirituali” vor pierde din putere. Atunci cand bisericile / moscheile / templele / etc. vor fi din ce in ce mai goale, liderii religiosi vor fi nevoiti sa se „reformeze”. Deocamdata, nu sunt semne in sensul asta, dar eu nu-mi pierd speranta. :)
        E obligatoriu sa ne dorim a merge inainte, chiar daca, in unele momente, totul pare in zadar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adela Toplean
Adela Toplean
Adela Toplean este doctor în filologie, activează din 2003 în Death Studies cercetând atitudinile contemporane în fața morții, a publicat numeroase studii de sociologia morții în Marea Britanie, Suedia și Germania. A studiat la Universitatea din București, Sorbona (Paris V) și Universitatea din Lund, a fost bursieră a Institutului Suedez și a Colegiului Noua Europă, este membru al Association for the Study of Death and Society. Din 2011 este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro