duminică, noiembrie 29, 2020

Pe aripile bunului simț

În cursul zilei de miercuri, o lume întreagă a comentat și mirată, și indignată știrea referitoare la oprirea de la difuzare a filmului „Pe aripile vântului”. Deocamdată, doar a filmului, nu și a cărții ce a inspirat respectiva pelicula.
Filmul, produs în 1939, a fost, tam-nisam declarat incorect politic. Ori bănuit, suspicionat, a fi astfel. S-a invocat faptul că el ar reprezenta un atac la adresa afro-americanilor(atenție, a afro-americanilor, nu a negrilor, că dacă le spunem astfel cădem în greșeală și putem încasă chiar o amendă frumoasă) și o reabilitare a intențiilor criminale și sclavagiste ale Sudului.
Au venit, între timp, și precizările celor bănuiți și acuzați de cenzurarea filmului. Compania de broadcasting, una relativ nouă pe piață, a anunțat că ar fi vorba doar despre o retragere temporară, adică numai pe durata timpului necesar spre a fi pregătite și lipite o suită de avertismente. Care să le atragă atenția privitorilor asupra presupuselor conotații rasiste ale producției.
În fața absurdului situației, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a propus introducerea în școli a unor cursuri de Istorie a filmului. Firește, ar fi super! Ce facem însă, de pildă, cu piesa Neguțătorul din Veneția a lui Shakespeare? Că doar nici acolo lucrurile nu stau deloc bine. Oricând, i se pot găsi- et pour cause- conotații antisemite. Introducem, în programa școlară, și un curs de Istorie a teatrului. Necesar și el. Dar de unde atâtea ore în planul de învățământ și de unde profesorii necesari operațiunii? De unde banii pentru plata acestora?
Săptămânile trecute, cu câteva zile înaintea Sărbătorilor pascale, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, s-au recitat și difuzat online câteva poeme ce țin de literatura carcerală. Știu că au fost alese cu multă grijă, tocmai pentru a fi evitate eventuale conotații anti-semite. Aceasta pornind de la realitatea istorică în conformitate cu care mulți dintre autorii acestora au avut o tinerețe legionară. Cu toate acestea, a sărit ca arsă conducerea bucureșteană a Institutului „Elie Wiesel”. Numele deranjează. Conducerea în cauză, cu toate aberațiile ei și caraghioase, și ofensatoare a fost aplaudată pe o rețea socială și de vreo doi critici de teatru care au ceva de împărțit cu conducerea respectivei instituții de cultură ieșene. În urmă cu vreo câțiva ani, aceeași șefi de la Institutul „Elie Wiesel” ne cereau să îl punem la index pe Vintilă Horia. Care și el a fost supus greșelii, la fel cum a fost supus și Mircea Eliade. Îl excludem și pe Mircea Eliade. Numai să fie fericit dl. Florian. Texte antisemite insuportabile (mie îmi produc o reacție de respingere fizică) a scris, din nefericire, și Louis-Ferdinand Céline. Să repunem în discuție problema biografiei controversate a autorului Călătoriei la capătul nopții? Ne întoarcem iar la discuția din vremea epurării franceze?
Soluția acestor boli reinventate, pesemne, doar ca să ne putem, mai pe urmă, vindeca de ele, mi se pare mult mai simplă, mai la îndemână și mai puțin costisitoare. Care anume? Reabilitarea în școală a condiției a două discipline de învățământ fundamentale. De cultură generală. Istoria universală și Istoria literaturii. Minimalizate în zilele noastre, sub pretextul că ar fi inutile și că ar solicita excesiv memoria elevilor.
Făcute sau, cum se spune, “predate” ca lumea, fără minciuni pioase, dar și fără exagerări descalificante, fără a ține seama de ravagiile și prudențele ridicole ale gândirii politic corecte, cred că ele ar putea contribui nu doar rapid, ci și onest la rezolvarea problemei.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. La 21 Decembrie 1954 Bertolt Brecht a fost decorat la Moscova/Kremlin cu Premiul STALIN pentru pace. Întrebări?

    (….. „…. Am 21. Dezember 1954 wurde Brecht mit dem Internationalen Stalin-Friedenspreis ausgezeichnet, der ihm am 25. Mai 1955 im Moskauer Kreml überreicht wurde……
    Brechts Reaktionen auf den 17. Juni 1953
    Als es am 17. Juni 1953 in Berlin zu Massenprotesten der DDR-Arbeiter kam, drückte Brecht noch am selben Tag in einem knapp gehaltenen Brief an Walter Ulbricht seine „Verbundenheit mit der Sozialistischen Einheitspartei Deutschlands“ aus, formulierte aber gleichzeitig die Erwartung einer „Aussprache mit den Massen über das Tempo des sozialistischen Aufbaus“. Weitere kurze Solidaritätsadressen schickte Brecht am gleichen Tag an Wladimir Semjonow („unverbrüchliche Freundschaft zur Sowjetunion“) und an Otto Grotewohl sowie Gustav Just mit dem Angebot, Beiträge zum aktuellen Radioprogramm zu liefern.
    Brecht analysierte die Situation zur selben Zeit in einem unveröffentlichten Typoskript so: „Die Demonstrationen des 17. Juni zeigten die Unzufriedenheit eines beträchtlichen Teils der Berliner Arbeiterschaft mit einer Reihe verfehlter wirtschaftlicher Maßnahmen. Organisierte faschistische Elemente versuchten, diese Unzufriedenheit für ihre blutigen Zwecke zu missbrauchen. Mehrere Stunden lang stand Berlin am Rande eines Dritten Weltkrieges. Nur dem schnellen und sicheren Eingreifen sowjetischer Truppen ist es zu verdanken, daß diese Versuche vereitelt wurden. Es war offensichtlich, daß das Eingreifen der sowjetischen Truppen sich keineswegs gegen die Demonstrationen der Arbeiter richtete. Es richtete sich augenscheinlich ausschließlich gegen die Versuche, einen neuen Weltbrand zu entfachen……. . Die Regierung veröffentlichte im Neuen Deutschland vom 21. Juni 1953 aber ausschließlich seine Verbundenheit zur Partei, was Brecht nachhaltig diskreditierte. Brecht versuchte, den Eindruck zu korrigieren, der durch den veröffentlichten Teil des Briefes entstanden war. Unter der Überschrift Für Faschisten darf es keine Gnade geben bezog Brecht neben anderen Autoren im Neuen Deutschland vom 23. Juni 1953 Stellung. Neben einer legitimierenden Einleitung, die den Missbrauch der Demonstrationen „zu kriegerischen Zwecken“ anführte, forderte er nochmals eine „große Aussprache“ mit den Arbeitern, „die in berechtigter Unzufriedenheit demonstriert haben“. Noch im Oktober 1953 versuchte Brecht, den kompletten Brief an Ulbricht über Journalisten zu verbreiten.
    „Damals brach eine Welt für Brecht zusammen.
    Umfrage zum Bekanntheitsgrad
    „Der größte Dramatiker des 20. Jahrhunderts“, so Marcel Reich-Ranicki über ihn, sei (inzwischen) in Deutschland, statistisch gesehen, wenig bekannt, entsprechend der Interpretation einer repräsentativen Studie (vom Literaturmagazin „bücher“ beim Gewis-Institut) zum 50. Todestag im Jahr 2006. 55 Prozent hatten nur in der Schulzeit Kontakt mit Brechts Werk, in diesem oder im vorigen Jahr haben nur zwei Prozent etwas davon gelesen. 42 Prozent der Bundesbürger haben das noch nie oder erinnern sich nicht daran. Auch Brechts Biographie ist den meisten Deutschen unbekannt.
    Der Suhrkamp-Verlag erwiderte: „Welcher deutsche Autor wird heute noch 300.000-mal im Jahr verkauft? […] [Zur Umfrage und ihrer Interpretation] ist doch zumindest anzumerken, daß die angeblichen Umfragewerte […] auch genau umgekehrt interpretiert und kommentiert werden können: Immerhin haben nämlich 55 Prozent der Befragten Werke von Brecht in der Schulzeit gelesen. Von welchem Autor, von welcher Autorin kann dies wohl behauptet werden? Über 16,5 Millionen Bücher von Bertolt Brecht hat der Suhrkamp Verlag bislang verkauft, jährlich kommen durchschnittlich 300.000 Exemplare dazu. Sein Werk ist übersetzt in über 50 Sprachen. Und Brecht ist nach wie vor führend auf den Spielplänen deutscher Theater. …”…).

    Opera lui B. Brecht a fost tradusă în 50 de limbi. Editura Suhrkamp a vândut 16,5 milioane exemplare din opera sa. Anual se vând până a zi ca. 300.000 exemplare.
    În Scoția doamne progresiste au cerut în numele „political corectness” ca operele lui B. Brecht să fie interzise la festivalul de teatru din Edinburgh al anilor 1970 din cauza comportării sale „sexiste” față de unele doamne din ansamblul său de teatru.

    (…”… …. Am 17. August 1956 wurde Brecht unter großer Anteilnahme der Bevölkerung und im Beisein zahlreicher Vertreter aus Politik und Kultur beigesetzt. Bei der Beerdigung wurde, wie er es sich gewünscht hatte, nicht gesprochen. Zusammen mit seiner 1971 verstorbenen Frau Helene Weigel liegt er auf dem Dorotheenstädtischen Friedhof in Berlin begraben.
    Seinem Wunsch für die Gestaltung seines Grabsteins mit der von ihm vorgeschlagenen Aufschrift

    Ich benötige keinen Grabstein, aber
    Wenn ihr einen für mich benötigt
    Wünschte ich, es stünde darauf:
    Er hat Vorschläge gemacht. Wir
    Haben sie angenommen.
    Durch eine solche Inschrift wären
    Wir alle geehrt.

    wurde nicht entsprochen. Stattdessen wurde auf dem eher schlichten Stein ausschließlich sein Name angebracht.
    …”…).

    Intrepretarea controversă a operei e una, acuzarea persoanei (Roman Polański, cineast SUA, azi în Elveția și Franța) e altceva?

    (…”…AN DIE NACHGEBORENEN
    1
    Wirklich, ich lebe in finsteren Zeiten!
    Das arglose Wort ist töricht. Eine glatte Stirn
    Deutet auf Unempfindlichkeit hin. Der Lachende
    Hat die furchtbare Nachricht
    Nur noch nicht empfangen.
    Was sind das für Zeiten, wo
    Ein Gespräch über Bäume fast ein Verbrechen ist
    Weil es ein Schweigen über so viele Untaten einschließt!
    Der dort ruhig über die Straße geht
    Ist wohl nicht mehr erreichbar für seine Freunde
    Die in Not sind?
    Es ist wahr: ich verdiene noch meinen Unterhalt
    Aber glaubt mir: das ist nur ein Zufall. Nichts
    Von dem, was ich tue, berechtigt mich dazu, mich satt zu essen.
    Zufällig bin ich verschont. (Wenn mein Glück aussetzt
    Bin ich verloren.)
    Man sagt mir: iß und trink du! Sei froh, daß du hast!
    Aber wie kann ich essen und trinken, wenn
    Ich es dem Hungernden entreiße, was ich esse, und
    Mein Glas Wasser einem Verdurstenden fehlt?
    Und doch esse und trinke ich.
    Ich wäre gerne auch weise
    In den alten Büchern steht, was weise ist:
    Sich aus dem Streit der Welt halten und die kurze Zeit
    Ohne Furcht verbringen
    Auch ohne Gewalt auskommen
    Böses mit Gutem vergelten
    Seine Wünsche nicht erfüllen, sondern vergessen
    Gilt für weise.
    Alles das kann ich nicht:
    Wirklich, ich lebe in finsteren Zeiten!

    2
    In die Städte kam ich zu der Zeit der Unordnung
    Als da Hunger herrschte.
    Unter die Menschen kam ich zu der Zeit des Aufruhrs
    Und ich empörte mich mit ihnen.
    So verging meine Zeit
    Die auf Erden mir gegeben war.
    Mein Essen aß ich zwischen den Schlachten
    Schlafen legt ich mich unter die Mörder
    Der Liebe pflegte ich achtlos
    Und die Natur sah ich ohne Geduld.
    So verging meine Zeit
    Die auf Erden mir gegeben war.
    Die Straßen führten in den Sumpf zu meiner Zeit
    Die Sprache verriet mich dem Schlächter
    Ich vermochte nur wenig. Aber die Herrschenden
    Saßen ohne mich sicherer, das hoffte ich.
    So verging meine Zeit
    Die auf Erden mir gegeben war.
    Die Kräfte waren gering. Das Ziel
    Lag in großer Ferne
    Es war deutlich sichtbar, wenn auch für mich
    Kaum zu erreichen.
    So verging meine Zeit
    Die auf Erden mir gegeben war.

    3
    Ihr, die ihr auftauchen werdet aus der Flut
    In der wir untergegangen sind
    Gedenkt
    Wenn ihr von unseren Schwächen sprecht
    Auch der finsteren Zeit
    Der ihr entronnen seid.
    Gingen wir doch, öfter als die Schuhe die Länder wechselnd
    Durch die Kriege der Klassen, verzweifelt
    Wenn da nur Unrecht war und keine Empörung.
    Dabei wissen wir ja:
    Auch der Haß gegen die Niedrigkeit
    Verzerrt die Züge.
    Auch der Zorn über das Unrecht
    Macht die Stimme heiser. Ach, wir
    Die wir den Boden bereiten wollten für Freundlichkeit
    Konnten selber nicht freundlich sein.
    Ihr aber, wenn es soweit sein wird
    Daß der Mensch dem Menschen ein Helfer ist
    Gedenkt unsrer
    Mit Nachsicht.
    …”…).

    Aminițivă cu ……..

  2. 1. HBO Max NU are intentia sa retraga „Pe arimile Vantului” ci doar sa adauge un text care sa explice contextul filmului. Atat.

    2. Exemplele cu Céline, Eliade, Knut Hamsun sau Vintia Horia sunt din nou trase de par. Romanele acestora pot fi oricand citite liber. Se re-editeaza regulat. Institutul Wiesel NU a cerut punerea la index a lui Horia (nu a facut-o nici cu Hamsun sau Céline). A cerut ca omagierea publica si hagiografiile necritice ale personajului sa inceteze.

    3. Daca ceea ce va intereseaza sunt textele problematice ale autorilor citati, ei bine, si la acestea aveti acces! Puteti face demersurile pentru a consulta Sfarma Piatra in arhive daca vreti. Sau mizeria lui Staniloae – Telegraful Roman. Unele dintre aceste texte sunt chiar re-editate. Dar, atunci cand sunt re-editate ele sunt insotite de un aparat critic. Asta e tot.

    PS: Nu stiu daca e locul cel mai bun pentru a o face dar ar fi bine sa stiti ca Eliade si Horia nu doar tinerete legionara au avut. Eliade era inca in cercul apropiat al fascistului mistic Evola la jumatatea anilor 50. Atat Eliade cat si Horia s-au aflat in comitetul de redeactie al revistei Nouvelle école intr-o companie din cele mai sulfuroase. Si inca ceva: Eliade e nascut in 1907 – varsta ii scuza cu greu multe din texte.

    • In cazul deciziei HBO, Dl Morariu confunda curatoria cu cenzura. Filmul „Pe aripile vantului” se poate accesa cu usurinta pe alte canale. Se poate accesa chiar si gratuit pe Internet Archive. Deci e absolut deplasat cum acest critic si alti ca CTP sar sa compare decizia unui publlsher privat cu cenzura comunista sau nazista. Mai ales cand unicul scop al retragerii filmuli e sa includa niste anotari. Daca o fac bine (si asta ramane de vazut), imi pare o initiativa excelenta a publisherului ca sa educe audienta in privinta contextului istoric care e extrem de relevant in clima politica actuala in SUA.

      Dar altceva il sacaie pe critic. E baubaul intelectualilor conservatori, e corectitudineea politica, bat-o vina. Noul revizionism critic care chipurile anuleaza capodoperele culturii.

      Din nou, cred ca reactia e exagerata. Capodoperele n-au plecat niciunde – Shakespeare e mai studiat ca niciodata; Wagner inca se interpreteaza peste tot (Pe aripile vantului nu e nicio capodopera, sa ne intelegem). Atata ca unele texte care nu mai reflecta anumite valori actuale sunt contestate. Si foarte bine, ca de-aia exista cultura, sa provoace dezbateri. Nu-i ca si cum sunt disparute in ziua de azi, cu atatea sute de canale de difuzie pe piata.

  3. Diferenta apare doar in situatiile in care textele scrise de indiferent cine – nu sunt predate ca lumea – ca sa folosim aceasta expresie a autorului .Cit despre -Aripile Vintului – sau chiar si despre Neguțătorul din Veneția – putem doar spune ca se incearca o posibila mutare a interesului public spre o altfel de imagine . O vorba din batrini ne spune – Schimba-i mintea – atunci cind cineva se radicalizeza (nu este chiar cuvintul potrivit ) intr-o discutie – fata in fata- referitore la o situatie data . Istoria universala , literatura universala , trebuie cunoscute de toata lumea ,dar nu trebuie construite interpretari proprii , ci trebuie lasat totul la libera intelegere a fiecaruia .

  4. Corect. Istoria universala si istoria literaturii , fara minciuni pioase si exagerari, sunt obligatorii pentru noile generatii, la nivelul actual al informatiei!! Cred ca ar fi necesar si un curs de
    isoria religiilor pentru a avea o vedere de ansamblu si a judeca -in cunostinta de cauza- aspectele
    legate de convietuirea internationala ……

  5. Istoria omerii, de la inceputuri si pana in prezent, e plina de incorectitudini politice. S-or gandi unii sa o ignore in totalitate si sa hotarasca abia ieri am coborat din copaci si ne-au cazut cozile. Desi, chiar faptul de a ne inrudi cu maimutele e incorect politic.

  6. E interesant. Lumea de la noi (inclusiv romani din strainatate, sau, parca, mai ales ei) se agita ca dispar niste statui si „se opresc” de la difuzare unele filme. Dispare istoria si se neaga Zeitgeistul.

    Dar: Nimeni nu are o problema ca a disparut statuia lui Lenin din Bucuresti. Brusc, nu ne mai pasa ca stergem istoria cu buretele.

    Ni se pare OK ca televiziunile de la noi nu dau decit proganda light cu BD la munte si la mare, dar nu si proletcultismele din anii 1950. Ia sa vedeti ce ne-am mai ofusca daca am vedea Rasuna Valea la TVR, Zeitgeist or no Zeitgeist.

    Sint simpatice reflexele noastre. Daca „se” interzice filmul, de oare nu „se” interzice si cartea, se intreba o doamna critic de film. Pai nu „se”, pentru ca nu are cine, nu exista un Popescu Dumnezeu. Una e o platforma de film, care in plina agitatie decide sa nu-si supere clientii sensibili (indiferent de culoarea pielii), cealalta e o editura, care (inca) nu a luat o decizie.

    Daca te uiti in Europa, lucrurile stau altfel. Triumph des Willens sau Jud Süß sint interzise in Germania . Atentie, ele doar nu se difuzeaza la TV, dar cine vrea sa le vada pentru a se documenta o poate face.

    E un pic mai complicat, deci.

    • Diferenta mare e ca Lenin nu a fost niciodata ceva bun pentru romania si nici nu si l-a dorit cineva pe la noi. A fost pus acolo de niste ideologi veniti cu tancurile. Churchil din cate stiu eu a fost un democrat, fondatorii oraselor alea britanice (negustorii de sclavi cum se numesc acum si cum se numeau si atunci cand asta era o chestie onorabila) erau cinstiti de orase, de locuitorii lor si li s-a facut o statuie cinstita, nu pe sest, ca la comunistii infecti de tip Stalin sau Lenin. Intelegi acum ca aceasta comparatie pe care o tot vad este total neavenita. Eu propun sa il stergem pe Traian de pe hoteluri si statui, pe Romulus si Remus nu mai vorbim, pe cumanul Mircea sau pe Vlad Tepes nici nu mai vorbim…rasi ca au fost cruzi. Iar stefan „de multe ori la ospetze, omora fara judetz”…ei, tot un fel de insclavator. Sa dam foc si manastirilor ca au inrobit tiganii si conacurilor boieresti ca si acolo a fost robie mare. Alecsandri ars…pana in scoarta. Porojan scos din biblioteci. Sa mai continui? Nebunia e mare…

    • Dar cu statuia din parcul reconcilierii din Arad mai tineti minte ce scandal a fost? Pietrele funerare din Valea Uzului? Asta e chiar recent. Variile busturi ale lui Albert Wass?

  7. Coaforii culturii nu se vor opri, nu se pot opri, pana nu vor avea toata cultura cu freza pe stanga. Istoria trebuie rasa in cap. Cand toate astea vor fi gata, vor incepe sa taie capete. Capetele vor fi purtate obligatoriu sub brat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

Despre utopia energiei eoliene offshore a României

Actualul articol este generat de faptul că în proiectul de Strategie Energetică generat de MEEMA (aflat încă în discuție), precum și în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.