Pe 23 iulie 2011, un tânăr absolvent al facultății de inginerie electrică de la Universitatea din Teheran era ucis cu focuri de armă în timp ce aștepta să-și susțină teza de masterat. Asemănarea de nume a făcut inițial să se creadă că cel ucis era un fizician de 43 de ani implicat în programul nuclear iranian. Îi chema Dariush Razaeinejad, respectiv Dariush Razaei. Ulterior, a fost limpede că era vorba de tânărul masterand și s-a bănuit că, într-un fel sau altul, va fi participat și el la experimentele nucleare, de vreme ce moartea sa putea fi trecută pe lista celor 5 cercetători iranieni din domeniul nuclear asasinați în ultimii 2 ani.
La un an de la uciderea lui Razaeinejad, în orașul lui natal, Abdanan, din vestul Iranului, președintele Organizației iraniene pentru Energie Atomică, Fereidoon Abbasi Davani, a declarat că asasinarea oamenilor de știință iranieni înseamnă neputință și disperare din partea dușmanilor Revoluției islamice. Se înțelege că dușmanii vizați erau Israelul și Statele Unite.
Dar adevărata comemorare a tânărului considerat martir s-a petrecut în Israel, unde au fost înmormântate victimele răzbunării de la Burgas, în care au murit cinci israelieni și alte 30 de persoane au fost rănite. Autoritățile israeliene acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului de pe aeroportul din Bulgaria.
De la începutul anului, presa americană și câțiva foști ofițeri ai serviciilor secrete israeliene au dat de înțeles că Mossadul s-ar ocupa, într-adevăr, de asasinarea oamenilor de știință iranieni implicați în programul nuclear. Virusarea sistemului iranian de calculatoare, sabotajele și eliminarea fizicienilor par o soluție preferabilă unui război deschis. Aceleași acțiuni sunt privite și ca provocări menite să justifice, la un moment dat, o ofensivă militară serioasă împotriva Iranului. Grupările islamiste iraniene, la rândul lor, au încercat, în Thailanda, apoi în India, la New Delhi, și în Kenya să dea un răspuns pe măsură, dar tentativele le-au fost dejucate de agenții israelieni. La Burgas, se pare că au reușit. “Se pare” fiindcă atacul nu a fost încă revendicat.
Prin tratatele încheiate până acum, România este un aliat strategic al Israelului și al Statelor Unite și, în cazul unui atac asupra Iranului, va trebui să-și asume toate obligațiile de aliat, cu seriozitate și cu responsabilitate față de protejarea propriei populații.
Te-ai fi așteptat ca, într-un asemenea context, după atacul de la Burgas, oricare ar fi fost complicațiile vieții politice interne, președintele interimar și președintele suspendat să se consulte imediat asupra unor eventuale măsuri de securitate preventive și asupra întăririi raporturilor cu aliații.
Te-ai fi așteptat ca prioritatea guvernului, a Comisiei de apărare din Senat, a CSAT să fie actualizarea planurilor de protecție a populației în eventualitatea unui atac terorist pe teritoriul țării.
În sfârșit, te-ai fi așteptat ca oamenii politici care par atât de grăbiți să preia toate pârghiile puterii să-și dea seama, până la urmă, de adevăratele priorități. Ei, bine, nu. Singura acțiune pentru care au socotit că merită să-și irosească energia, declarațiile și indignările retorice a fost să ceară anularea Serviciului de Telecomunicații Speciale de la sediul de campanie al lui Traian Băsescu. Oricât de ne-legitim ar fi devenit președintele suspendat după cei opt ani la Cotroceni, este cel puțin cu câteva milioane de voturi mai legitim decât președintele interimar care nu a trecut prin niciun scrutin popular înainte de a se instala în funcție. În cazul unui atac terorist petrecut atât de aproape de granița țării, orice președinte responsabil, din orice țară cu minimă civilizație politică, nu numai că nu s-ar fi grăbit să-l trateze pe președintele ales și suspendat ca pe un cetățean oarecare, dar ar fi întărit măsurile de securitate de la sediul lui provizoriu și s-ar fi asigurat că atât el, cât și aliații pot comunica în modul cel mai sigur cu putință. O atitudine lucidă în această privință ar fi fost un semnal că domnul Antonescu își dă seama pe ce lume trăim și că ar fi gata să-și sacrifice propriile antipatii și interese pentru a asigura protecția poporului pe care spune că-l reprezintă.
Cu sloganuri anacronice de tipul “Europa suntem noi” sau “Băsescu a vândut țara strănilor”, guvernarea Antonescu-Ponta ar putea să decidă și închiderea granițelor și alungarea tuturor străinilor din țară. Și tot n-ar reuși să desprindă România de contextul global în care trăim vrând nevrând, cu bune și cu rele, și care este o realitate imposibil de manipulat. Chiar izolând România, nu numai că n-ar reuși să o protejeze de crize financiare, de atentate sau de efectele unui eventual război din regiune. Dimpotrivă : cu cât ar izola-o mai mult, cu atât noi, cetățenii ei, și ei, conducătorii, am fi mai lipsiți de apărare și de prieteni în fața atacurilor de orice fel.
Amu, Tatiana, doar nu-ti imaginezi ca Antonescu are habar de politica externa?? El are un mandat clar din partea lui Patriciu si Voiculescu de a-l da jos si Basescu si cam atita…
si dupa ce isi indeplineste aceasta misiune, va fi, bineinteles, tras pe linie moarta. sa vezi atunci nevroze adevarate, si discursuri si gesticulari ametitoare!
Sunteti rautacioasa. El e doar un presedinte discret, asa cum a promis.
Intr-un alt context decat cel dat de lagarea cu Antonescu, ma gandeam cum de in Romania, o tara in care mass-media are un grad de penetrare semnificativ nu s-a vandut paranoia, panica, incertitudinea si frica, care sunt subiecte de prima pagina in suratele noastre capitaliste mai dezvoltate.
Doar Burgas este la nicio zi de mers cu masina, doar Marea Neagra avem si noi, ceva turisti dezorientati mai vin si pe la noi, o acceptare populara a comunitatilor evreiesti mai avem si noi, si totusi nu ne-am paralizat la ideea ca tre’ sa facem si noi ceva „pentru securitate”.
Asta ascunde ca interesul politic este indreptat in alta parte, daca chiar si aceasta oportunitate de a inspira la frica a fost pierduta. Banuiesc ca lupta politica pentru putere este de departe mai importanta.
Nu stiu daca sa ma bucur ca am scapat fara paranoie sociala, sau ca sapam la ceva mult mai adanc, potential destabilizator de stat de drept.
M
ai cumva deficiente psihice? cui ii pasa de ce se intimpla la bulgari? ce`a facut base` cind au murit romani la Madrid? ps: ultimele 2 poti sa le consideri intrebari retorice….adica nu astept raspuns la ele
@ un cetatean,
poate nu stiai, dar exista si cetateni iresponsabili.
Zici: ” ce`a facut base` cind au murit romani la Madrid?”
Era presedinte pe atunci? si daca da/nu, este mai aproape Madridul decit Burgasul?
Pentru cultura de cetatean de seama, Basescu nu a facut nimic nici la atentatele de la Londra si uite ca a venit rasplata: este suspendat de ai tai.
„ai cumva deficiente psihice?”
Slabiciunea intelectului duce la atacuri la persoana, este?
@ Algernon,
iti mai dau un „argument sa-l desfiintezi pe „base”:
„Autorul atentatului sinucigas impotriva turistilor israelieni din 18 iulie, din Burgas, a intrat in Bugaria venind din Romania, vorbea ruseste si era insotit de o femeie, scrie luni presa bulgara, preluata de AFP.”
crin antonescu, acest buletin meteo al puseurilor si panseurilor voiculesciene
Sute de sectii de vot in papusoi, tinute deschise precum bodegile,listele speciale cu cei care nu voteaza la domiciliu evaporate,licitatia pemtru softul de depistare al voturilor multiple anulata pe motivatie rizibila,doar doar o expira timpul,si d-voastra, atat de naiva , nu vedeti ca de fapt respectivul a vrut sa puna mana pe STS ,STS care asigura comunicarea datelor electorale?Ar fi fost bomboana pe coliva procesului democratic
scuze, @ un cetatean.
Scuze, Algernon.
Intr-o tara normala, cei doi presedinti macar s-ar fi sfatuit ce-ar fi de facut. In cazul nostru, initiativa trebuia sa-i apartina interimarului, ca el e la butoane…, dar e absorbit de propria persoana si beat de putere.
Pai Geo, crezi ca daca i-ar desena Basescu la Antonescu, asta ar pricepe ceva? Nu inteleg de unde atata incredere :) Antonescu a vrut sa vada si el cum ii presedinte, nu are el treaba cu ce se mananca asta. A fost doar un moft. Care ne costa scump.
R. Moldovan (2004) in articolul sau „Romania, stat pivot” afirma ca tara noastra este un stat pivot de stabilitate regionala indeajuns de capabil sa influenteze latura culturala a NATO si EU…Mie mi se pare o asemenea afirmatie total neacoperita, mai ales in cazul unui atac asupra noastra.Adevarat este faptul ca primii care vor suferi vor fi romanii.NATO este supra-solicitata mai ales in Orientul Mijlociu.Din „fericire” a apelat la trupe private de militari, cum ar fi Blackwater Worldwide in Iraq si Afganistan, pana in 2000. Ca urmare, nu va putea face fata la atacuri asimetrice.Un cercetator din Germania (nu-mi amintesc numele lui) afirma ca NATO nu are capacitatea de a face fata tuturor atacurilor cu rachete cu raza medie, fie din partea Rusiei (cu cateva mii de focoase nucleare) sau din Orientul Mijlociu.Astfel, Romania, ca partener NATO va suferit.Acele „collateral damages” vor fi insemnate.In cazul acesta, nu numai presedintele interimar Antonescu pare ca nu-l intereseaza ce se intampla, dupa cum spuneati, insa ma intreb ce fac serviciile secrete si in special SIE?Sheffi (2001) afirma ca pentru serviciile secrete israeliene culegerea de informatii este „prima noastra linie de defensiva”, intr-o tara vulnerabila la amenintari de orice fel.Din pacate, la noi, lipsa de viziune, expertiza si constiinta s-a facut remarcata in politic si economic.Cei ce ajung „sus” sunt doar marionete, dupa cum spunea un coleg de la Contributors.