joi, martie 28, 2024

„Pe cuvânt de pionier!”: Despre reguli în vreme de urgență

Motto: That is no country for old men. (…)

An aged man is but a paltry thing,

A tattered coat upon a stick, unless

Soul clap its hands and sing, and louder sing

For every tatter in its mortal dress,

Nor is there singing school but studying

Monuments of its own magnificence (1)

În continuare, situația de urgență ne arată nu numai umanitatea din (fiecare dintre) noi, dar și modul în care percepem regulile și cum ne raportăm la ele. Azi aș vrea să prezint două chestiuni aparent diferite, dar pe care le consider înrudite. O să le prezint ca și cum ar fi două forțe care (dacă sunt egale) se echilibrează una pe cealaltă. Imaginați-vă că sunteți (din nou) copii și vă duceți la „locul de joacă” unde există și o instalație pe care încap mai muți copii așezați pe o placă turnantă circulară, împărțită ca o pizza în mai multe sectoare de niște mânere de care te poți ține. Distracția constă tocmai în a învârti această roată și a te ține cu toată puterea de bare. Când instalația se învârte repede, simți că te aruncă în afară. Dacă te ții bine de bare însă, și chiar te tragi spre centrul plăcii, rămâi pe loc. Ceea ce tinde să te arunce în afară este forța centrifugă. Ceea ce te ține înăuntru este forța centripetă pe care mușchii brațelor o exercită asupra suporturilor jucăriei.

A. Tendința centrifugă: de ce trebuie să sufăr eu din cauza altora?

    Această criză epidemiologică are o caracteristică legată de soluțiile preventive (singurele „arme” eficiente împotriva extinderii rapide a bolii la o scară largă(2)). Dar mai are o specificitate: riscul crește o dată cu vârsta din cauză că afectează aparatul respiratoriu și pune multă presiune pe sistemul imunitar(3). Persoanele în vârstă au mai multe șanse să aibă deja afecțiuni respiratorii anterioare și, de asemenea, la ele sistemul imunitar nu mai funcționează la parametri optimi. Vârsta ca atare nu este, deci, în sine, un criteriu al mortalității, ci doar un factor care mărește probabilitatea de a exista elemente de risc medical(4). De altfel, cazurile în care persoane în floarea vârstei (sau chiar tineri) au avut de suferit de pe urma infectării au fost popularizate.

    În acest context, al riscului sporit, Guvernul a luat o măsură cu caracter preventiv, obligând persoanele în vârstă de peste 65 de ani să implementeze măsuri de izolare sporite. Spre deosebire de restul populației care are o oarecare libertate de mișcare pe tot parcursul zilei (nu și al nopții), persoanele în vârstă au un interval limitat la orele 11-13 pentru aceste activități. Din perspectiva teoriei regulilor, această diferențiere pune mai multe probleme(5), dar voi încerca în continuare să mă refer la doar două dintre acestea: adecvarea regulii și rolul acesteia.

    1. Adecvarea regulii

      Pentru a fi respectată din convingere, o regulă trebuie să prezinte o justificare(6) pe care adresanții regulii (populația, în general) să o poată accepta. Nu voi analiza aici criteriul necesității unei asemenea limitări într-o societate democratică [art. 53 Const.], ci voi pleca de la premisa că măsura este una proporțională cu scopul urmărit: protejarea categoriilor celor mai vulnerabile la efectele coronavirusului(7). Dacă acesta este scopul pe care norma își propune să îl atingă, atunci mijloacele ar trebui să aibă în vedere separarea persoanelor vulnerabile de vectorii virusului. Presupunând că orice persoană poate fi purtător (neconfirmat) al virusului, atunci persoanele vulnerabile ar trebui să fie segregate de acești potențiali vectori. Norma legală spune doar că persoanele vulnerabile vor putea ieși din (auto)izolare într-un anumit interval al zilei(8). Dar nu spune nimic despre vreo obligația a celorlalți de a evita același interval. Prin urmare, în intervalul menționat, persoanele vulnerabile se vor afla în același context de risc ca și în restul orelor (de lumină) în care populația poate părăsi locuința proprie. Norma pare că nu reușește să evite tocmai interacțiunea care generează riscul de îmbolnăvire pe care își propunea să o preîntâmpine. Uneori, acțiunea autorităților pare lipsită de logică. De exemplu, Poșta Română a început o amplă „campanie” de a duce pensionarilor talonul de pensie „din ușă în ușă”. Așadar, avem un factor poștal devenit factor de propagare a unei eventuale infecții care se deplasează tocmai la membrii populației cu riscul cel mai mare.

      Soluția rațională a fost arătată de inițiativa privată. Astfel, o serie de lanțuri de aprovizionare cu bunuri de primă necesitate au implementat intern politici prin care, în intervalul 11-13, au stabilit fluxuri separate pentru persoanele în vârstă. În acest fel, au reușit să aducă o oarecare coerență în implementarea măsurii guvernamentale. În schimb, inițiativa privată nu poate duce această logică până la aplicarea sa generală. Gândiți-vă că un magazin ar anunța că nu servește în intervalul respectiv decât persoane de peste 65 de ani. Orice altă persoană va depune plângere pentru că i s-a refuzat dreptul la a fi (de)servit de un magazin general și operatorul comercial ar fi pasibil de sancțiune contravențională sau chiar penală pentru discriminare(9). Nici argumentul că persoanele în activitate oricum nu vor fi în magazine în acel interval pentru că se află la lucru (altfel nu ar fi avut de ce să iasă din casă(10)) nu se justifică. Majoritatea programelor de lucru prevăd o pauză de prânz plasată tocmai în interiorul acelui interval…

      În schimb, măsura generează o reacție contrară tocmai la persoanele pe care își propune să le protejeze. În săptămâna care a urmat anunțării măsurii, persoanele în vârstă s-au simțit discriminate, mergând până la a genera simptome de mania persecuției. În momentul în care legiuitorul însuși alege o categorie socială căreia îi impune restricții fără a le justifica în mod rațional, deschide ușa largă pentru explicații iraționale, iar perioadele de criză sunt cunoscute ca extrem de propice pentru dezvoltarea de teorii ale conspirației. În plus, să nu uităm că persoanele în vârstă sunt acelea care și-au trăit tinerețea în perioada de restricții a regimului comunist de care speraseră că au scăpat. Pentru ele restricțiile de mișcare evocă o epocă tristă. Într-adevăr, nereușind să utilizeze mijlocul potrivit, regula riscă să fie percepută ca o (simplă) restricție. La bază, orice regulă este menită să asigure o anumită ordine în cadrul grupului în vederea eficientizării eforturilor colective sau pentru orientarea acțiunii individuale către obiective utile din punct de vedere social. Altfel spus, regula are întotdeauna o componentă care vizează binele (interesul) public. Din această perspectivă, o(rice) regulă va fi privită ca o restricție adusă libertății individuale(11). Principiul de drept privat („este permis orice nu este interzis de lege”(12)) este justificat pe aceleași criterii. În termenii unei glume vechi, „râdem, glumim, dar nu părăsim incinta”. „Incinta” libertății de acțiune este tocmai dreptul (obiectiv), iar „perimetrul” acesteia este marcat de „ulucile” regulilor(13).

      Atunci când rostul acestui „gard” nu este înțeles, vor exista mereu încercări de „escaladare” și de „evadare” din perimetrul regulilor. Evident că astfel de încercări sunt inerente și chiar și cel mai bun sistem de reguli va avea criticii săi care vor alege nesocotirea acelor reguli cu care nu sunt de acord. Câtă vreme aceste contestări sunt simple excepții(14) ele vor fi tratate ca simple ipoteze de aplicare a sancțiunii asociate (nerespectării) regulii. Dacă însă ele se multiplică, atunci se pune problema eficienței acelei reguli(15). Iată de ce regulile trebuie să aibă o anumită logică din perspectiva rațiunii umane(16), pe lângă logica lor internă de sistem. Este nevoie ca atunci când definim restricția să ne asigurăm că este cea mai bună metodă de a proteja categoria vulnerabilă, pentru ca aceasta să îi vadă utilitatea. De asemenea, ea trebuie explicată cu argumente raționale. Simpla citire a unui text normativ la televizor este insuficientă. Ca să nu mai spunem că destinatarii pot încerca o senzație de déjà vu raportat la reglementările fără sens din perioada comunistă care erau citite la Telejurnal…

      2. Rolul regulii

        Care este însă rolul regulii? Am văzut că regulile tind să apere interesul colectiv în dauna celui individual. Dar există anumite reguli care sunt menite tocmai să protejeze interesul individual – ele poartă numele de norme de ordine publică de protecție. Altfel spus, ele sunt elaborate pornind de la argumentul că „știu eu (statul) ce este mai bine pentru tine”. Intrăm aici pe tărâmul paternalismului normativ. Acest argument este mult mai facil în cazul persoanelor tinere (copii și adolescenți) pentru că se poate apela la argumentul de autoritate: „am mai mută experiență pentru că eu am fost deja în poziția ta și știu cum este; tu nu ai apucat încă să vezi cum este în din locul meu”. Argumentul de autoritate este mult mai greu de aplicat în cazul persoanelor în vârstă, pentru că acolo experiența joacă în favoarea acestora. Proverbul „cine nu are bătrâni, să-și cumpere” pornește tocmai de la utilitatea socială a înțelepciunii adusă de experiență. Într-o serie cunoscută de romane SF, „Războiul bătrânilor”, a lui John Scalzi, această experiență de viață era (re)folosită prin opțiunea ca persoanele de peste 65 de ani să se poată înrola voluntar în cadrul unor trupe care desfășurau operațiuni militare în afara Terrei. Conștiința (experiența) persoanei era transferată într-un trup (nou) modificat genetic și alcătuia astfel o soluție perfectă (energie și experiență) pentru eficiența soldaților.

        Rolul regulii privind restricțiile de circulație speciale aplicate persoanelor în vârstă este acela de a le proteja acestora viața(17). Dar atunci nu poate persoana în cauză să spună că decide singură cu privire la propria viață? În definitiv, este liberă să se sinucidă dacă vrea… Problema este că situația medicală de acum nu este (numai) o problemă individuală. În cazul infectării, o persoană în vârstă va avea nevoie (cel mai probabil) de asistență medicală din partea sistemului public de sănătate. În acel moment, alegerea individului devine o problemă a statului. Mai mult, persoana în cauză va ocupa resurse care vor putea fi cerute și de alte persoane, ceea ce face ca problema să devină una a societății în ansamblul său. Iată cum o decizie individuală are repercusiuni la nivel colectiv, ceea ce demonstrează că grija statului față de individ se explică (și) prin interesul public. De aceea ordinea publică de protecție este obligatorie, iar nu doar o simplă recomandare(18).

        Problema se poate privi, deci, și din punctul de vedere al societății. Important aici este însă să se evite extremismul. Adică distanțarea socială nu trebuie să se transforme în excluziune socială. Ne amintim discuțiile de acum vreun an când se propunea în Parlament un proiect de lege(19) prin care promotorul cerea ca tinerii să fie obligați să aibă grijă de rudele lor în vârstă(20). Dincolo de relativa inutilitate a unui act normativ care în mare parte relua dispoziții deja existente în legislația civilă [art. 516 NCC], rațiunea sa era aceea de a crea o societate omogenă în care generațiile să se succeadă natural, iar experiența uneia să fie utilă pentru următoarele. În fazele inițiale ale pandemiei, unele state au predicat o politică bazată pe logica rece a cifrelor unei viroze. S-a observat că virusul (cel de tip gripal, cel puțin) dispare ca o amenințare statistică atunci când cel puțin 60% din populație a fost deja expusă și a dezvoltat imunitate naturală. Pornind de la aceste statistici, unele state (în special cele de orientare protestantă) au propovăduit un experiment social în care lăsăm virusul să se răspândească facil, pentru ca populația să se autoimunizeze cât mai repede. Apoi, virusul va fi inofensiv în cadrul acelei populații. Așa cum au arătat însă exemplul Germaniei, Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, aceste tehnici statistic corecte sunt inacceptabile din punct de vedere social și politic(21). Consecința a fost supraaglomerarea spitalelor și blocajul sistemului medical. Exemplul Suediei nu este relevant pentru că acolo izolarea socială este un mod de viață impus nu numai de tradiție, ci și de realitățile geografice (o densitate extrem de redusă a populației și un climat care nu predispune la interacțiuni sociale(22)).

        În definitiv, aceste politici nu sunt decât cantitativ diferite de tehnicile eugenice. Înainte de al doilea război mondial, eugenia reprezenta o știință respectată în mare parte din spațiul occidental. Ororile aduse de aplicarea practică a „descoperirilor” acestei „științe” în vremurile lipsite de etică ale războiului au semnat însă condamnarea la negare a acestor idei. Nu trebuie însă să le uităm, pentru că ele reapar periodic în discursul public. Trebuie mereu să (ne) amintim că eugenia este o cale sigură spre dezastru. În definitiv, nu Sparta a dat modelul european, ci Atena; iar motto-ul Uniunii Europene este „Unitate în diversitate”. Supraviețuirea speciei umane a fost asigurată de existența diversității indivizilor, iar ideea de îmbunătățire genetică (fie ea chiar prin mijloace „naturale” precum un virus) este perdantă pe termen lung.

        De aceea nu trebuie să lăsăm ca măsurile de prevenire a extinderii pandemiei să devină o forță centrifugă menită să distrugă coeziunea societății noastre.

        B. Reglarea centripetă: dacă noi nu o facem, atunci cine?

          O soluție pare să apară de unde ne așteptam mai puțin: dintr-un individualism bine înțeles și orientat către valorile etice ale civilizației occidentale. Individualismul nu înseamnă egoism, ci înseamnă implicare în (și preocupare față de) problemele cetății. În definitiv, creștinismul nu a predicat niciodată o salvare individuală, ci o implicare în viața societății. Preceptele creștine erau menite doar să arate fiecărui individ modul de acțiune care îi va permite o mai armonioasă integrare în societate. Iubește-l pe aproapele tău înseamnă să accepți că nu ești singur pe lume. Faptul că Biserica și Regalitatea au răstălmăcit o serie de reguli etice pentru a putea construi un sistem organizat de concentrare a puterii nu a putut să schimbe principiile fundamentale ale învățăturii creștine.

          Vedem astăzi aceeași luptă dintre paternalism și libertarianism pe care au anunțat-o primele secole creștine. În definitiv, Iisus a făcut referire la o autoritate unică doar în lumea „de dincolo”. Aici, în universul nostru sublunar trebuie să alegem singuri cum trăim în comuniune cu ceilalți. Ceea ce spune Cezarul este util în privința organizării lumești, dar nu ne va aduce fericirea. Libertarianismul învățăturii christice a fost întrucâtva alterat de Biserică atunci când aceasta a fost adusă în preajma puterii (de către împăratul Constantin cel Mare). Încet-încet, Biserica s-a erijat în păstorul lumesc al omenirii și a pretins că învățăturile sale sunt singura cale pentru o viață morală. Așa a (re)apărut paternalismul pe care astăzi îl vedem în multe sfere ale vieții sociale(23).

          Este însă interesantă dinamica acestui binom: suntem obligați să stăm în casă (pentru binele nostru – măsură paternalistă), dar putem ieși pe propria răspundere pentru anumite scopuri (acțiune care presupune un individualism libertarian). În plan economic, suntem obligați să (continuăm să) ne îndeplinim obligațiile, dar putem obține un certificat de suspendare pe proprie răspundere. Acest certificat are și el două culori (galben sau albastru). Unul certifică faptul că statul mi-a afectat afacerea, interzicându-mi în mod direct activitatea; celălalt arată că afacerea mea a fost afectată indirect prin aceea că mi-au scăzut încasările. În definitiv, cât de serioasă este regulă care permite derogarea (încălcare?) pe baza unei simple declarații „pe propria răspundere”? Ea are la bază o idee nespusă: fiecare cetățean este prezumat a fi o persoană responsabilă care nu va face declarații neadevărate. Se revine deci la ideea că libertatea individuală presupune o seriozitate rațională din partea fiecărui individ. Fiecare om este un agent al rațiunii care nu va dori să încalce regula, ci va înțelege justificarea acesteia(24).

          Acest binom poate fi direcționat către (re)construcția instituțională. Putem folosi (în mod paradoxal) libertarianismul ca o forță centripetă opusă respingerii individuale a paternalismului. De exemplu, Decretul prezidențial privind instituirea stării de urgență a ordonat ca toate cursurile din învățământ să fie suspendate. Este evident că au fost avute în vedere interacțiunile care nu respectau distanța socială impusă de coronavirus, dar graba datorată urgenței nu a ținut seama de astfel de detalii. Între timp, multe instituții de învățământ au relocat activitățile didactice pe platforme online(25). Astfel, inițiativa individuală a venit să (re)direcționeze o măsură extremă către un rezultat socialmente acceptabil. La fel, în unele comunități, tinerii s-au organizat ca voluntari care-i ajută pe bătrânii din cartier(26).

          Alte exemple vin din zona criminalității organizate, parcă pentru a ne arăta că orice comunitate poate lua măsuri etice chiar dacă principiile sale de funcționare sunt tocmai încălcarea legii. O știre din ultimele zile anunța că pe străzile cartierelor mărginașe din Rio de Janeiro s-au organizat patrule ale traficanților de droguri care „sfătuiesc” oamenii să nu iasă din case, deși guvernul le spune că nu este niciun pericol(27). Iată cum o măsură (evident) ilegală (în definitiv se nesocotește o lege) poate să se dovedească în aceste circumstanțe justificată (măcar) moral.

          Am încercat să arăt câteva exemple în care funcționarea regulilor ne arată urzeala sistemelor normative din societatea noastră. Sper că am reușit să arăt că regulile trebuie să se sprijine pe rațiune pentru a fi respectate cu adevărat. Yeats a scris celebrul poem din motto atunci când avea peste 60 de ani. A încercat să explice că vârsta ar trebui să arate calea către înțelepciune, iar nu către izolare. Dar poate că această viziune trebuie privită în contrapunct cu maturizarea portretizată de Metallica drept o învățare a regulilor prin experiență: „New blood joins this earth,/And quickly he’s subdued./Through constant pained disgrace/The young boy learns their rules.”(28). Sau, așa cum spuneam când eram copil, „pe cuvântul meu de pionier că este adevărat!”…

          Notă: Materialul a fost publicat în revista online a Facultății de Drept, Universitatea din București, AUBD – Forum Juridic (https://drept.unibuc.ro/Forum-juridic.htm)

          Note_____________

          1 William Butler Yeats, Sailing to Byzantium, „The Tower” (1928)

          2 A se vedea raportul dintre cauzele de infectare și decese la nivelul țărilor europene, care arată că procentul deceselor în România este sensibil mai mare raportat la rata de diagnosticare comparativ cu state precum Germania sau Olanda (sau chiar Polonia), la adresa https://www.ecdc.europa.eu/en/cases-2019-ncov-eueea.

          3 Pentru o analiză cu privire la cazurile din Italia, a se vedea https://raportuldegarda.ro/articol/covid-19-analiza-5-posibile-explicatii-pentru-numarul-mare-de-decese-din-italia-profilul-mortalitatii-nicio-victima-sub-30-de-ani-varsta-medie-80-de-ani-99-aveau-si-alte-boli/.

          4 Această cauzalitate complexă i-a făcut pe unii comentatori să susțină o conspirație mondială care prezintă toate decesele „normale” ca fiind cauzate de virus, deși acesta din urmă doar s-a suprapus peste afecțiuni (grave) anterioare. Argumentul are relativitatea oricărei analize contrafactuale de istorie alternativă: nu cunoaștem dacă acea persoană ar fi suferit atât de mult în lipsa complicațiilor aduse tocmai de virus…

          5 Pentru unele aspecte legate de etica medicală (dar și juridică), a se vedea D. Pârgaru, Scândura lui Carneades – variațiuni contemporane (ne)imaginare în crize epidemiologice, prezentare susținută în cadrul Conferinței online „Urgența în drept” organizate de Facultatea de drept a Universității București (prezentarea va fi disponibilă pe canalul YouTube al Facultății, la adresa https://www.youtube.com/channel/UCWmEhBY2mrT5pKzxGXWQpzQ). Adde, A. Volacu, Tragedia triajului. Despre etica alocării resurselor medicale limitate în timpul COVID-19, disponibil la adresa https://unibuc.ro/tragedia-triajului-despre-etica-alocarii-resurselor-medicale-limitate-in-timpul-covid-19/.

          6 Faptul că art. 38 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative interzice legiuitorului să se justifice prin textul normei nu afectează acest fapt. De fapt, ceea ce impune tehnica normativă este ca justificarea să fie extrasă din corpul normei (ea se regăsește în expunerea de motive/nota de fundamentare) pentru a permite o citire exactă a prescripției normative.

          7 Aici nu este vorba despre riscul de a contracta virusul, ci de consecințele pe care virusul le poate genera în organismul persoanei îmbolnăvite.

          8 Mai mult, se poate spune că acel interval (la mijlocul zilei) este plasat după începerea activității zilnice și anume după ce obiectele au fost potențial infectate de ceilalți.

          9 A se vedea, pentru un caz cu adevărat reprobabil, situația magazinului care a refuzat intrarea persoanelor din sistemul medical pe motiv că prezintă risc de infecție: https://www.agerpres.ro/eveniment/2020/04/02/galati-patron-anchetat-dupa-ce-a-dat-afara-din-magazin-o-asistenta-care-trateaza-pacienti-cu-coronavirus–479474. O discriminare precum cea propusă (limitarea deplasărilor populației de sub 65 de ani în intervalul 11-13) ar fi totuși justificată prin rațiunea măsurii.

          10 De fapt, dacă nu erau la serviciu, restricțiile le permiteau să meargă la magazin în intervalul 6-22.

          11 Am în vedere aici libertatea la modul cel mai simplu: aptitudinea persoanei de a face ceea ce își dorește/propune. Prin urmare, trivializez un concept care în filosofia politică a fost dezbătut pe larg și a ajuns în general să considere că implică (și) o anumită autolimitare de ordin etic: pot face orice îmi doresc atâta vreme cât este în acord cu un anumit standard de conduită general acceptat. Cu această autolimitare „morală”, libertatea (în sens kantian) include deja în sfera conceptuală restricțiile (sau o mare parte dintre acestea).

          12 O efuziune concretă a acestui principiu se (re)găsește în art. 11 NCC: părțile pot conveni orice care nu este interzis în mod expres (și absolut) de lege (sau de morală). Art. 1169 NCC reia ideea, precizând că legea privată (convenția) este subordonată legii publice (dreptul obiectiv). Pentru ideea că orice drept subiectiv are și o componentă de drept public, a se vedea R. Dincă, Protecția secretului comercial în dreptul privat, editura Universul juridic, București, 2009, p. 95-98 și p. 112-113.

          13 Nu degeaba aceste legi sunt numite „de ordine publică”, pentru că rolul lor este acela de a asigura coeziunea socială.

          14 Excepțiile sunt mai puțin decât minoritățile. Atunci când o categorie întreagă (cu majoritatea membrilor săi, dar care reprezintă o minoritate în cadrul societății) refuză logica unei reguli, atunci regula trebuie regândită. Ea poate revela un simplu abuz de majoritate, care nu (mai) este acceptat într-o societate democratică.

          15 Pot exista reguli nerespectate frecvent, dar care totuși se justifică. De exemplu, dacă pe o porțiune de drum public există (între două intersecții relativ apropiate) o zonă frecvent traversată de pietoni s-ar putea să fie ineficient să se reglementeze o trecere de pietoni în acea zonă (ar întrerupe circulația rutieră în mod ineficient). Eventual, se poate construi o trecere de pietoni subterană sau o pasarelă care să nu împiedice traficul rutier.

          16 Pentru o exemplificare actuală, a se vedea situația din Țăndărei. Pentru o situație hilară care arată prin contrast rolul regulilor și acceptarea lor socială, gândiți-vă la exemplul magistral prezentat de Terry Pratchett în seria de romane „Lumea disc”: în metropola Ankh Morpork (o imagine caricaturală a Londrei), hoții și criminalii erau organizați în ghilde și primeau din partea municipalității dreptul de a fura, respectiv omorî dar numai în anumite limite (cote) stabilite pe baza unor licențe. Evident că într-o societate normală nu va fi analizată logica unei reguli prin raportare la persoanele care își propun să o încalce ca atitudine obișnuită. Atunci întregul Cod penal ar fi ilogic dacă îl supunem analizei unei organizații mafiote.

          17 Poate fi făcută o paralelă cu restricțiile impuse consumului de droguri.

          18 Vă amintiți ezitarea inițială a guvernanților în a explica natura restricțiilor de circulație. Pentru o analiză juridică, a se vedea H. Dumbravă, Acte normative și consecințele acestora în vreme de criză pandemică COVID 19, disponibil la adresa https://mobile.hotnews.ro/stire/23744451.

          19 A se vedea proiectul legislativ, la adresa http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17969.

          20 A se vedea https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23240594-legea-recunostintei-intre-generatii-tari-mai-exista-cum-functioneaza.htm.

          21 În mod clar, asemenea argumente sunt inacceptabile la nivel uman.

          22 Totuși, și în Suedia cifrele cresc…

          23 M-am limitat aici la modelul European pentru că este greu de găsit un tipar mai larg. De exemplu, se poate discuta în ce măsură oprirea extinderii creștinismului în China (în secolul al XIV-lea) a făcut ca valorile confucianiste (bazate pe ascultarea autorității) să prevaleze asupra celor budiste (mult mai libertariene).

          24 Nu discutăm aici de persoanele care consideră că este mai profitabil (pe plan personal) să încalce regula pentru că rezultatul obținut este mai important decât riscul de sancțiune sau pur și simplu pentru că nu acceptă existența unei autorități statale. Avem în vedere cetățeanul obișnuit, care acceptă că regulile trebuie (de regulă!) respectate.

          25 Deși Ministerul Educației a transmis în repetate rânduri îndemnul de a continua procesul de învățământ, nu au existat măsuri concrete prin care Guvernul să sprijine reluarea activităților didactice.

          26 A se vedea https://www.stiripesurse.ro/batrana-de-83-de-ani-strigat-de-ajutor-in-plina-pandemie-va-rog-imi-este-foame-va-dau-banii-cand-iau-pensia_1446558.html.

          27 A se vedea https://www.ft.com/content/aaef1591-2fc5-4e6f-ab84-0e83b5a146ca.

          28 Metallica, The Unforgiven, „Metallica (The Black Album)” (1991)

          Distribuie acest articol

          18 COMENTARII

          1. Măsurile aplicate în România nu rezistă la nicio analiză logică. Măsurile aplicate în Germania par să fie cele mai apropiate de scopul legitim. Nu există nicio modalitate de a justifica sau apăra măsurile din România, fără a le considera pe cele din Germania insuficiente. Dar realitatea demonstrează că Germania obține rezultate, nu România.

            Separat de asta, situația economică din România era oricum mult mai precară decât în Germania. Se poate face o paralelă cu introducerea ambalajelor PET: în România a fost mult mai rapidă, tocmai din cauza precarității economice, în timp ce Germania a mai continuat ani buni să folosească ambalaje de sticlă la aceleași produse, pentru că în Germania nu exista o presiune economică reală, ambalajele PET erau doar o eficientizare opțională.

            Prin urmare, România nu și-ar permite să ”omoare” economia în maniera în care și-ar permite Germania, dar realitatea de pe teren arată exact invers: România își ”omoară” economia mult mai sever decât o face Germania. Pentru că de data asta deciziile au fost ale unor funcționari și politicieni, nu au fost decizii ale pieței, ca în cazul ambalajelor PET.

            Despre demonizarea eugeniei: este justificată de experiențele istorice, numai că în situația de față eugenia este invocată gratuit. Nu contaminează nimeni intenționat bătrânii, iar o mulțime dintre ei sunt bine-merci. Mortalitatea este mai mare în cazul persoanelor în vârstă, însă măsurile sunt în mare măsură arbitrare, doar ca să zică și guvernanții că au făcut ceva în sensul ăsta. În sala unui hypermarket toată lumea ia contact cu virusul, ar fi cazul să mai terminăm cu tot felul de mistificări fanteziste.

            Spre norocul României, perioada actuală ar fi fost oricum una de relache, dată fiind vacanța de Paști, deci până după vacanța de 1 Mai nu prea contează măsurile adoptate. Deși sutele de mii de amenzi și sutele de dosare penale ar putea foarte bine să lipsească, procurorii ar trebui să aibă lucruri mai serioase de făcut. Dar dacă autoritățile nu vor înțelege singure asta, jafurile care vor izbucni în luna mai le va aduce cu siguranță la realitate.

            • Eu cred că tocmai eficiența sporită din Germania ar trebui să ne dea cheia interpetării comparatiste. În teoria comparației există un principiu de bază care ar putea suna cam așa: nu poți compara decât lucruri comparabile. Adică este cam aiurea să compari un copac cu o piatră, pentru că au puține puncte comune. Păstrând proporțiile, haide să comparăm România cu Germania din perspectiva resurselor. România are o statistică de genul: 5.467 cazuri confirmate, 729 însănătoșiri (în spital), 257 decese. În Germania, aceeași statistică arată că la 122.215 de cazuri confirmate, sunt 42.155 recuperări (în spital) și 2.707 decese. Presupunând că în ambele țări numărul cazurilor confirmate (testate) este similar raportat la totalul populației (înțeleg că nici nemții nu se omoară cu testarea dacă nu au indicii că ar fi ceva), procentele sunt extrem de interesante. În Germania se însănătoșesc circa 35% dintre cazurile spitalizate, în timo ce în România procentul este de doar 13%; în „oglindă”, în Germania decedează circa 2%, în România aproape 5%…
              Așadar, atunci când comparăm măsurile preventive trebuie să ținem seama și de infrastructura pe care se bazează cele două state. Eu am impresia că, la noi, guvernanții sunt suficient de realisți încât să-și dea seama ce ar însemna să lase virurul liber: procentul de decese ar exploda, pentru că acum spitalele deja se plâng că sutn aproape de limita capacității, iar o creștere chiar și mică a numărului de cazuri ar conduce la imposibilitatea tratării cu consecința deteriorării drastice a mortalității. Deci la noi nu este o chestiune de „mai bine previi decât să tratezi”, ci de „mai bine previi pentru că nu poță să tratezi”. Cred că mai degrabă putem compara situația României cu cea din Italia (sângele latin poate arăta și mai bine gradul de răspândire, mai mare decât în statele nordice). Iar în Italia mortalitatea a atins aproape 13%…
              Și acum vine întrebarea: ne permitem o decizie prin care să ne asumăm asemenea consecințe? Eu cred că un politician sigur nu și le permite (amintiți-vă că o situație mult mai redusă în întindere – Colectiv) a dus la căderea unui Guvern… Aceleași persoane de atunci sunt și acum în centrul decizional în materie de reacție rapidă. Poate că acum sunt conștienți de starea sistemului medical.
              Economia își va reveni. După o închidere bruscă, fabricile încep să se redeschidă după ce au investit în măsuri de protecție. Măsurile de carantină au cu toatele ca excepție deplasare la muncă. Trebuie doar să vrei să reiei munca, dar după ce asiguri condiții decente de protecție. Nu să stai să te lamentezi că nu a venit primăria să-ți pună dezinfectant în scara blocului… De fapt, singura ramură lovită acut este cea a divertismentului. Nu mai ai timp liber să socializezi; doar să te (auto)izolezi. Acum ar fi un moment bun să se facă un studiu sociologic cu privire la gradul de confort psihologic îl aduce familia (eventual, cu o analiză comparativă între familia tradițională și celelalte forme de conviețuire).

              • Dat fiind că în România contaminările au loc chiar în spitale, ce sens au măsurile draconice împotriva populației? În UK nu cere nimeni declarație, cu-atât mai puțin să mai dea și amenzi pentru lipsa ei. Există un motiv pentru care nu încăpem în aceeași țară și tocmai l-ați ilustrat cu brio.

                • later edit: absolut debordant optimismul ”economia își va reveni” :) Își va reveni la nivelul la care era și înainte: foști polițtiști români au venit aici să se facă taximetriști, foști taximetriști români au venit aici să livreze pizza, iar neveste lor au venit aici să fie casiere la Tesco.

                • Păi mie mi se pare că observația Dvs. întărește argumentul meu: restricționăm circulația populației (virtual) sănătoase pentru a evita îmbolnăvirea și ajungerea în spitale…

                  Declarația pe proprie răspundere este un eșec birocratic, dar are la bază două premise (întrucâtva) valabile:

                  (i) nu există încredere între cetățean și autorități (și viceversa) în România (s-a mai discuta mult aici despre acest aspect și nu îl reiau); prin urmare autoritățile nu sunt mulțumite să te creadă „pe cuvânt” când spui de ce te deplasezi;
                  (ii) în măsura în care se poate verifica scopul real al deplasării și el nu corespunde cu declarația, autoritățile te pot acuza de fals în declarații, care este infracțiuneși poți fi sancționat.

                  De ce ai nevoie de declarație scrisă și semnată (noroc că a disparut obligația aplicării ștampilei) este un exemplu de aplicare aiurea a legii. Pentru că instituțiile statului (inclusiv poliția și parchetele) sunt incapabile să iasă din paradigma dosarului cu șină doldora de hârtii, analiza unei infracțiuni de fals în declarații impune existența unei declarații scrise și semnate…

              • @Radu Rizoiu – cineva ca dvs ar trebui să tempereze (fie doar și prin asemenea articole) elanul autoritarist al instituțiilor statului român, nu să-l justifice.

                • Măcar dacă ar fi autoritarist, am știi ceva. Cred că de fapt este o lipsă de viziune și absența oricărei strategii. Adică, guvernanții nu guvernează, ci doar răspund la stimuli imediați. Au crezut că pot acum să administreze bunurile publice (în avantaj personal) și s-au trezit că nu au timp de așa ceva pentru că trebuie să rezolve probleme stringente. Și aleargă de colo colo să astupe găurile unui sistem ciuruit. Autoritarismul presupune autoritate, iar guvernanții noști nu mai au autoritate de ceva vreme. Cred ca de la Adrian Năstase încoace… El putea fi autoritar (și cât l-am urât pentru asta), cei de acum nu au cu ce :-)
                  De aceea nu justific vreun autoritarism, ci doar prezum că există măcar realism. Poate că acum și-au dat seama în ce barcă găurită și-au ales să vâslească. Și poate că astfel vor ajunge să se gândească și să o renoveze… Dacă au alege să și spună public aceste lucruri, poate că se schimbă mentalitatea și vom avea și strategii guvernamentale nu doar hârtii pe care nimeni nu le bagă în seamă.

          2. Pe cuvantul meu de, recunosc acum, fost pioner- posesor de medalii ca urmare a activtiatii meritoase depuse odata- ca mi-a placut mult articolul. Ramane asa intre noi pionerii…

            Este bine sa nu uitam nici de forta de gravitatie care ne tine pe toti, cel putin deocamdata, la un loc, pe acest pamant si ne face, vrem nu vrem, sa fim adeptii globalizarii. Legea atractiei universale si fortele centrifuge si centripede inca ne dicteaza in universul nostru.

            Poate ca nu exista un alt domeniu, in afara poate de cel al sociologiei, in care legea atractiei universale, cunoscuta mai ales prin existenta fortei de gravitatie, sa nu releve importanta elementului in raport cu un altul si aceste rapoarte in raport cu societatea – multimea agregata a elementelor numite simplu oameni.

            Multumesc inca o data.

              • True. Să vedeți ce uimire văd pe chipul studenților de anul I la Drept când le spun că în Codl civil scrie că respectarea cuvântului dat (prin contract) este obligatorie. Când adaug că este la fel de obligatorie ca și respectarea legii, încep deja să apară zâmbetele: aaaa, de ce nu spuneți așa – deci este oarecum opțională :-)

                • @Radu Rizoiu – în România, legea nu are legitimitate morală. Astfel încât solidarizarea cetățenilor împotriva legii este mai mult decât justificată. Am mai dat exemplul ăsta și cu altă ocazie: în anii ’80 eram în armată, iar într-o zi am găsit ”în frontieră” (*) un biciclist care nu avea ce căuta acolo. În mod normal ar fi trebuit reținut, identificat și amendat cu 150 de lei, însă el mai avea și o jumătate de sac de porumb pe portbagaj, pentru care ar fi urmat să facă 6 luni de închisoare. Așa că soluția a fost simplă: ”du-te unde ai de dus și nu te-ai întâlnit cu noi”.

                  Dacă legile românești ar fi rezonabile, respectarea lor ar începe încet-încet să fie considerată normală. Dar pentru că legile românești sunt aberante și oprimă cetățenii ca scop în sine, cetățenii se solidarizează împotriva lor.

                  (*) oficial, se numea ”fâșia trupelor de grăniceri”, dar noi spuneam ”în frontieră” când ne refeream la ceva ce se petrecuse acolo. Nu e vorba de fâșia arată, aceea e altceva. De altfel, în zona aceea nici nu exista fâșie arată pe malul nostru, doar pe malul sovieticilor era una.

                  • Da, pentru că atunci sacul era „de la Stat”. Tragedy of the commons cum ar spune unii… Acum sunt și legi bune, dar nimeni nu le mai caută în noianul de aberații și e mai simplu să generalizăm că toate sunt proaste și nu trebuie respectate. Dar atunci înseamnă că nu avem reguli deloc și nu vom ajunge nicăieri. Hai să încercăm să facem ordine în legi, să le reducem pe alea proaste (car enu dau rezultate) și să le respectăm. Dar aici este o problemă de cauzalitate (oul sau găina): întâi modificăm legile sau întâi le respectăm? Eu aș zice că întâi să începem să le respectăm (ca regulă), iar pe cele absurde să le contestăm (tot după reguli) până sunt modificate.

          3. Daca se vorbeste corect si pe intelesul tuturor este mai simplu de abordat problema:
            – corona virus este de 40 de ori mai contagios decit gripa obisnuita.
            – numarul de bolnavi de corona virus poate pune in dificultate orice sistem de sanatate in orice tara. Chiar si tarile care au suferit de epidemiile SARS si au fost pregatite, au avut dificultati in controlul fenomenului.
            – lipsa unui protocol de tratament definit lasa la indemina si la experienta doctorilor tratarea bolnavilor. Incercarile diverse in tari cu posibilitati au demonstrat limitele medicatiei antivirale si a cocteilurilor de medicamente.
            – viata oamenilor este cel mai important lucru. Protejarea cetatenilor este un scopul politic care nu se poate comenta.

            • Credeți că viața oamenilor și protejarea cetățenilor este cel mai important lucru în România? Băieții de la BNR au alte priorități, ca și în crizele trecute. Cum ei sînt ăia cu banu’, guvernul lu’ Iohannis va livra tot ce trebuie ca să nu supere barosanii și ce zice mumia lui Adrian Vasilescu de la BNR va fi pus în aplicare fără nicio crîcnire, adică ”Publicul și întreaga societate trebuie să înțeleagă că urgența numărul unu este ca nicio bancă să nu cadă.” (de aici https://www.bankingnews.ro/amanare-plata-rate-bnr.html ). Ei, acum că am clarificat-o p-asta cu urgența nr.1, vine și urgența nr.2, adică musai mașini noi la SPP https://floteauto.ro/spp-isi-innoieste-flota-cu-40-de-autoturisme-4×4-prin-programul-rabla/. Daca le-am rezolvat p-astea, de restul ne-om descurca noi și dacă nu știm, apare imediat Băsescu după colț ca să ne spuie ”ce-ar face el dacă…” și să ne învețe cum se taie banu’.

            • Nu exista tratament impotriva coronavirus.

              Sunt niste incercari cu antivirale. Antiviralele sunt foarte slabe de felul lor.

            • Corect! Ați pus punctul pe i mai bine decât mine. Aș adăuga și faptul că noi nu ne plasăm în categoria țărilor (care au crezut că sunt) pregătite…

          4. Desigur ca articolul este cat se poate de interesant si se vrea a toate-lamuritor; ceea ce este prea greu desigur. Dar ne lamureste faptul ca nicio lege/ordonanta, nu poate multumii pe toata lumea. Trista este insa soarta „batranilor”, pentru care nu se mai gaseste o tara, desi de fapt, sunt destui cu mintea intreaga.si inca cum. Chiar aflati „deasupra” ministrilor, mai tineri…, care ar trebui sa gandesca (de doua ori) inaite de a baga, o lege, o ordonata, acolo, ceva, nu de alta dar ca maine o sa-l vedempe actualul ministru de interne, …pensionar la 65 de ani. Cum ar interpreta aspecul atunci?. Sau se prevaleaza de statutul de „cetatean cu alt statut, decat cel obisnuit”. Cunostintele si experienta, acumulate ar trebui sa asigure inca un rol important in societate, varstnicilor. „Povestea” asta cu cei trecuti de 65 de ani,este cea mai mare nedreptate ce se putea face …pensionarilor; trecuti prin respectiva Ordonanta militarizata, a la mos Teaca, in categoria celui mai defavorizat segment social. Adica,nu era suficienta lipsa evidenta de respecta acordata varstnicilor, asa in general, (vorba Tantei si a lui Costel, din Lehliu…) aspect ce a condus la ideia parlamentara a „asigurarii prin lege” a respectului fata de cei varstnici (…), mai trebuia si clarificat faptul, prin Ordonata Militara, ca a doua zi dupa pensionare pe motiv de varsta (legala), cetateanul devine rebut social. Asta chiar poate sa doara!.
            P.S.
            Imaginea aferenta „pensionarilor peste 65 de ani”, ce insoteste Ordonatele, necesar mereu si mereu a fi completate (dovada unei nesigurante incapatanate), este absolut tendentioasa si jignitoare chiar. Pai asa arata un cuplu de acest gen, in realitate ?. Putina decenta nu strica „autorilor”.

            • Perfect adevarat cele scrise de dv. Din punct de vedere demografic, ca stiinta, cei peste 80 de ani sunt considerati varstnici. In multe tari europene, cei intre 65-79 de ani, inca activeaza, de la consultanta in proiectare- arhitecti, ingineri, economisti, medici, pana la activitati productive si artizanale, agricultura de subzistenta. Dar cum la noi lipsa de cunoastere si de cultura se vede cat colo, explica aceste ordonante discriminatorii. Sprijin si interdictie trebuiau date pentru cei de peste 75 de ani, la aceasta pandemie. Am mai spus-o si inca o spun, tara este condusa de martoage care se cred cai de rasa.

          LĂSAȚI UN MESAJ

          Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
          Introduceți aici numele dvs.

          Autor

          Radu Rizoiu
          Radu Rizoiu
          Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

          Sprijiniți proiectul Contributors.ro

          Pagini

          Carti noi

           

          Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
          Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

          Carti noi

          În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
          Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

           

          Carti

          După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

           
          „Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
          Cumpara cartea

           

           

          Esential HotNews

          contributors.ro

          Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
          Contact: editor[at]contributors.ro