În România ieșirea la pensie a stat întotdeauna sub semnul hazardului. Cu greu se poate găsi un domeniu al existenţei noastre cotidiene în care să se facă simţite inechităţi mai dureroase pentru cei cărora le sunt impuse, ca o ultimă lovitură care să le grăbească ieșirea din scenă.
Prevederile legilor de profil s-au schimbat cu o asemenea viteză încît niciodată nu se putea prevedea traiectoria pe care urmau să se înscrie veniturile unui pensionabil; asta doar în condiţiile în care respectivul nu era vreun beneficiar de lege specială generatoare de pensii nesimţite sau al unui alt tip de lege dintre acelea care se adoptau în preziua pensionării sale pentru a fi abrogate a doua zi.
Se pare că această situaţie a fost conștientizată pînă și de insensibilii noștri guvernenţi, care s-au gîndit, printre noianele de acte normative cu dedicaţie personală, să elaboreze o lege privind sistemul unitar de pensii publice, în virtutea căreia să fie adoptat un set de criterii obiective şi nediscriminatorii aplicabile tuturor pensiilor (cu excepţia evidentă a “pensiilor nesimţite” care se menţin şi se consolidează prin diverse legi speciale). Astfel a luat naștere Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; votul a fost controversat iar recalculările pe care le-a impus au stîrnit dezbateri care nu s-au stins nici azi și au impus o puzderie fără precedent de acte modificatoare, care în niciun caz nu au dus la atenuarea inechităţilor de care am vorbit. Să luăm un exemplu.
Algoritmul de calcul al punctajului de pensie nu e simplu (nu datorită formulelor, cît datorită interpretării variabilelor luate în consideraţie), dar se prezintă bine camuflat de criterii de bun simţ cum ar fi durata și mărimea contribuţiei la fondul de asigurări sociale; sunt luate în calcul și elemente referitoare la specificul muncii, la vîrstă sau la perioada de cotizare, iar după toate calculele se ajunge la un punctaj care, înmulţit cu valoarea punctului de pensie (pe care legea nu mai lămurește cum se calculează, el fiind pur şi simplu stabilit iniţial şi indexat anual în funcţie de rata inflaţiei) stabileşte nivelul brut al pensiei. Probabil că, în urma unor simulări ale acestei aplicaţii, legiuitorul a adăugat un articol aparent inexplicabil (deşi sunt convins că cei de la finanţe pot oferi tomuri întregi cu justificări):
Art. 170. – (1) Pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat in conditiile art. 95 se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent si valoarea unui punct de pensie in vigoare la acea data.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica o singura data, la inscrierea initiala la pensie.
Deja intervin alte necunoscute: de ce 43,3% şi nu oricare altă cifră şi de ce raportul menţionat? Mister! Tot finanţele ar putea oferi vrafuri de explicaţii. În calitate de neprofesionişti, să acceptăm că această corecţie a venit din necesitatea de asigurare a unui cuantum minim deasupra limitei supravieţuirii; fiind vorba de un coeficient supraunitar, acesta duce la o mărire a pensiei calculate prin algoritm, valoarea sa fiind de 1,124 pentru anul 2011; pentru anul 2012 coeficientul ar fi devenit 1,169, iar pentru anul 2013 ar fi fost 1,172.
În toţi aceşti ani însă această prevedere nu s-a aplicat. Intrarea în vigoare a dispozițiilor acestui articol nu a avut loc odată cu intrarea în vigoare a celorlalte dispoziţii ale Legii nr.263/2010, respectiv la data de 1 ianuarie 2011, ci a fost amînată la data de 1 ianuarie 2012, așa cum s-a prevăzut în art.193 alin.(2) al aceleiaşi legi.
Acum ţineţi-vă răsuflarea cînd citiţi următoarea formulare juridică (lectură opţională): “Termenul de intrare în vigoare a art.170 din Legea nr.263/2010 a fost prorogat din nou, la data de 1 ianuarie 2013, prin dispozitiile art.II art.16 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, Ordonanța de Urgență modificată și completată prin Legea nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare in 7 domeniul bugetar, lege publicata în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011”.
Voi renunţa în continuare să mai citez din actele oficiale pentru a nu-mi forţa cititorii să nu-mi mai citească articolul şi voi expune doar consecinţele. Prima este că deşi legea se aplică de la 1 ianuarie 2011, coeficientul de majorare nu s-a aplicat nici în anul 2011 şi nici în 2012; spre sfîrşitul acestuia, fiind ocupat cu modificarea unor acte mult mai importante, guvernul a uitat pur şi simplu să dea o nouă amînare; s-a trezit abea la 23 ianuarie 2013, cînd a emis celebra OUG nr. 1/2013, care la articolul III stipulează: “(1) In anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este 1,06;
(2) Indicele de corectie prevazut la alin. (1) se aplica si punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011;
(3) In situatia persoanelor prevazute la alin. (2), indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta”.
Prin aceasta guvernul a stabilit sec un coeficient fix de 1,06 valabil pentru toată perioada trecută şi viitoare de aplicabilitate a legii, mult inferior celor calculate prin formula iniţială; o veste bună care ne înştiinţează că este suficientă o pensie mai mică pentru menţinerea în viaţă.
În luna octombrie, Curtea Constițională a constatat neconstituţionalitatea aliniatelor (2) şi (3), astfel că indexarea pensiilor cu 1,06 se poate aplica doar celor care au devenit pensionari începînd cu 23 ianuarie 2013; nu este posibilă aplicarea retroactivă a unei asemenea reglementări, deci art. 170, intrat în vigoare (prin neamînare) la 1 ianuarie 2013, se aplică celor ieşiţi la pensie pînă la 23 ianuarie 2013, cu coeficienţii calculaţi prin formula iniţială, doar celor ieşiţi după această dată aplicîndu-li-se coeficientul nou de 1,06, ceea ce presupune o diminuare a pensiei acestora cu 112 lei la fiecare mie de lei. Şi uite-aşa mai demontăm o minciună guvernamentală privind faptul că pensiile nu au fost scăzute, e drept, de data asta din prostie (cel mai uşor mod de explicare a tuturor relelor, conform celebrului Murphy).
Consecinţa bîlbîielilor guvernului este că prevederea modificării din mers a indicelui de corecție, care se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie, crează inechităţi flagrante între cei ieşiţi la pensie înainte şi după 23 ianuarie 2013, inechităţi care vor fi menţinute permanent, în contradicţie cel puţin cu denumirea pompoasă a legii nr.263/2010 “privind sistemul unitar de pensii publice”. Comparaţia din titlu cu „zidul Berlinului” se referă la întîmplarea care a ales data de 23 ianuarie 2013, care a diferenţiat oameni ce ar fi trebuit să fie pensionaţi în condiţii identice, faţă cu arbitrariul sub imperiul căruia s-a stabilit linia care a despărţit un popor întreg.
Suntem în faţa a încă unei dovezi de lipsă de profesionalism a actualilor guvernanţi, minoră în comparaţie cu alte evenimente pe care le-au creat în ultima perioadă, dar cu implicaţii profunde asupra vieţilor unei categorii oricum defavorizate de cetăţeni. Am atras atenţia asupra acestei situaţii tocmai datorită faptului că ea are şansa să treacă neobservată sau neînţeleasă de către majoritatea celor vizaţi. Poate prea puţini din rîndurile celor 70% vor căuta să se informeze şi probabil şi mai puţini o vor face de pe această platformă, dar dacă măcar unul dintre ei va dobîndi puterea de a-şi schimba optica faţă de valoarea celor pe mîna cărora a încăput acestă ţară, voi putea considera că nu m-am ostenit în zadar.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stimate domnule Pretor
Nu v-ați ostenit în zadar.
Cu stimă și bune urări.
Folositor articolul. Din câte pot să îmi dau seama din mass-media foarte multe reglementări sunt create cu defecte grave de constituționalitate. Nefiind specialist în domeniu mă întreb dacă este chiar așa de dificil să fie identificate acestea înainte să fie sesizate la nivelul CCR. Chiar nu există experți suficient de competenți care să consilieze pe politicienii care emit acest reglementări? Sau este vorba de ignorarea deliberată a părerii profesioniștilor din interese electorale sau de altă natură?
Cred ca ultima ipoteza este cea valabila! Politicienii se gandesc ca:
1. Unele prevederi nu vor fi contestate.
2. Dintre cele contestate, unele nu vor fi invalidate de catre CCR (prietenii stiu de ce!).
3. Pana se contesta si se pronunta CCR mai moare magarul, mai crapa samarul.
4. Oricum, fac ei ceva pentru evita remedierea retroactiva a erorilor (sau daca le remediaza o fac esalonat, ca sa profite de inflatie – a se vedea CAS-ul pe pensii).
Las’ ca se mai modifica si Constitutia, si-atunci sa te tii varza (inclusiv de Bruxelles) in deciziile CCR!
Pe cind va citeam comentariul aveam deja in minte raspunsul. Cind am ajuns la ultima intrebare mi-am dat seama ca il aveti si Dumneavoastra. Este relativ usor sa scrii o lege corect. Ai nevoie de trei seturi de criterii relativ usor de armonizat:
1. Obiectul si interesul legitim al legii, adica ce anume si cum doresti sa reglementezi, intr-o forma utila si coerenta;
2. Constitutionalitatea, adica necontrazicerea dispozitiilor legii fundamentale, care totusi nu se intinde pe mai mult de citeva pagini;
3. Concordanta cu celelalte legi in vigoare, care nici ele nu pot fi prea stufoase pe un domeniu restrins.
Cel mai recent exemplu este articolul care ma precede, referitor la catastrofa legislativa a lui Dragnea sau la si mai nocivul proiect al Constitutiei. Pe cei care le-au scris nu i-a interesat decit satisfacerea criteriilor de la punctul 1 si asta numai in interesul propriu sau al grupurilor pe care le reprezinta. Din pacate asa se scrie majoritatea legilor din Romania si de aceea avem un sistem legislativ stufos, greoi si incoerent; pentru interesul punctual al fiecaruia (si sunt din ce in ce mai multi) se trimteste o lege noua sau o OUG.
O ilustrare a acestei situatii apare si din dificultatile de aplicare a noilor coduri penale care abea de acum incolo incep sa se arate, pe masura ce practica se va izbi de ele; atunci se vor devoala si scopurile subversive pentru care au fost formulate atit de alambicat si incoerent.
Nu problema expertilor suficient de competenti care sa consilieze politicienii este adevarata problema, ci lipsa de interes a politicienilor de a tine seama de sfaturile acestora, sfaturi in care nu se pot regasi in totalitate interesele personale ale initiatorilor. Deci un raspuns DA categoric la ultima Dumneavoastra intrebare. Q.E.D.