Când mă gândesc la prepoziţii, îmi vin în minte cuvinte extrem de scurte, chiar monosilabice, pe care toată lumea le reţine uşor şi le foloseşte din reflex, fără ezitare, pentru că le-a întâlnit deja de milioane de ori. Sunt singurele elemente la a căror mutilare nu m-aş fi putut gândi. Fără flexiune, fără rafinamente lingvistice. Şi totuşi, folosirea lor e un fenomen ciudat în limba română de azi, căci, dacă ascult câteva minute la radio sau mă uit la televizor, am impresia că toate prepoziţiile sunt la plajă, undeva unde nu trebuie să facă nimic, doar să soarbă din coktailuri răcoritoare şi să îşi arunce priviri cu subînţeles. În prezentul nostru lingvistic, pare că doar una dintre ele a rămas să muncească şi să le ţină locul tuturor: biata PE, care a fost nevoită să părăsească acuzativul din „pe care” şi să se substituie lui „în”, „la”, „despre”, să stea pe poziţii, gata oricând să nimicească o frază care putea fi coerentă. „M-am specializat pe resurse umane„, „pe subiectul ăsta am discutat ore în şir” sunt expresii care s-au banalizat de multă vreme. Ce rost mai are să te gândeşti că, până acum doi-trei ani, toată lumea ar fi spus „m-am specializat în resurse umane” sau „despre subiectul ăsta am discutat ore în şir”. A apărut un tâmpiţel pe la televizor, care a făcut din „pe” prepoziţia universală, şi tot poporul a preferat să-l imite.
Nu blamez publicul larg, căci unii oameni nu au educaţie, iar alţii nu au timp să se mai educe. Problema e cu cei care, deşi pozează în oameni cu ştaif şi ţin discursuri despre importanţa educaţiei, discursuri a căror reuşită este în intensitatea culorii venelor care stau să le explodeze de atât de multă îngrijorare, nu sunt deloc deranjaţi că şi-au transformat propria limbă într-o găleată de gunoi.
Cât despre această categorie, a bolnavilor de pepită, din ea fac parte mai ales minţile strălucite ale jurnaliştilor şi ale oamenilor de stat. Nu cred să fi ascultat vreun interviu, în ultimii ani, din care folosirea bizară a lui „pe” să lipsească. Am impresia că, înainte de a intra în emisie, toți politicienii şi oamenii de televiziune trec pe la un abator lingvistic, de unde își cumpără kilograme de „pe-uri”, să le ajungă pentru fiecare intervenție publică. Din această situaţie, singur, doar contextul ne mai poate salva. Dar ce facem când nici el nu mai e de ajuns?
Acum câteva zile, primesc un telefon de la o cunoştinţă atinsă bine de tot de pepită, și mă întreabă dacă ne putem vedea sâmbătă, pe zece. Mă uit în calendar, văd că sâmbătă, zece decembrie e o zi perfect liberă și îmi dau acordul. Nu mică mi-a fost mirarea când tot sâmbătă, dar pe trei decembrie, foarte de dimineață, sună cineva la ușă. Mă gândesc dacă aștept pe cineva, fac rapid inventarul persoanelor care ar putea să treacă pe la mine, le exclud, pe rând, și îmi văd de treabă, ignorând soneria. Deodată, îmi sună, însă, telefonul și mă reped să răspund. Era Corina, prietena cu care vorbisem cu vreo două zile în urmă, care mă întrebă dacă sunt acasă. Îi zic că sunt, iar ea pare un pic confuză, căci tocmai nu i-am răspuns la ușă. Alerg să îi deschid și, în timp ce o invitam în casă, cerându-i scuze că am făcut-o să aștepte şi explicându-i cum aveam eu muzica dată tare și cum mai și cântam, în timp ce ștergeam praful într-un colț foarte îndepărtat al casei, trag cu ochiul la calendarul de pe birou și văd că e trei decembrie.
„- Corina, îi zic, dar ești sigură că acum trebuia să ne vedem?
– Păi, acum e zece, îmi zice ea.
– Nu, Corina, acum e trei.
– Cum să fie trei, doar nu veneam noaptea la tine. Uite, e zece și zece minute.”
În momentul acela, mintea mi s-a luminat și zeci de „pe-uri” au început să mi se învârtă în jurul capului. Banalului „la”, din „la ora zece”, îi fusese aplicată o grea lovitură, iar în locul lui, se așezase un măreț „pe”. Ce era să mai zic? Îmi venea să îl cert pe bietul context că nu mă avertizase, dar ce vină avea el? Asta depăşea până şi puterile lui.
Ştiu că vor exista voci care vor spune că limba se schimbă, că trebuie să se adapteze vremurilor, că nu te poţi opune evoluţiei. Pentru ei am o singură întrebare: dacă aţi fi într-un restaurant amplasat într-o casă veche şi i-aţi cere chelnerului să vă facă repede nota, că sunteţi în întârziere, iar el v-ar spune „haideţi pe casă”, ce aţi face? Aţi căuta scara, cam derutaţi, sau v-aţi îndrepta spre casa de marcat? Nu de alta, dar ambele sunt posibile, depinde doar de cât de spontan e chelnerul. Sau dacă cineva v-ar spune că nu e nevoie să vă vedeţi, că mai bine „vorbiţi pe telefon”, sau dacă cineva v-ar sugera să terminaţi proiectul cât mai repede, ca să intraţi fără griji „pe sărbători”?
„Europa şi America, pe curs de coliziune”, scrie un om, altminteri respectabil, pe un site de ştiri, strivind sub incompetența lingvistică viaţa îndelungată a sintagmei „în curs de coliziune”. „Al treilea proiect PNL pe educaţie este pus în practică de Guvernul Cioloş: Masă la Şcoală” – alt titlu preluat ad litteram de pe un site, sintagmă cu atât de multe greşeli, că nici nu ştii pe care să o corectezi mai întâi. Altcineva ne spune, plin de importanţă, că s-a săturat „de prostiile date pe televiziuni”, că „pe ultimele minute ale emisiunii” vom discuta despre nu ştiu ce problemă, iar „pe pauza publicitară” vor ajunge în studio invitaţii pentru partea a doua a emisiunii.
Uitaţi-vă încă o dată la exemplele de mai sus şi spuneţi-mi, vă rog, dacă mai pare aceasta limba română sau o ciudăţenie absolută, în care doar faţă de cuvinte mai avem un sentiment de familiaritate, căci sintaxa pare a unui trib incapabil să dezvolte o limbă articulată. Iar situaţiile acestea se repetă la nesfârşit.
Limba trebuie vorbită corect nu din raţiuni estetice, căci pentru asta avem miile de pagini ale scriitorilor, ci din raţiuni practice, aşa încât să putem comunica cât mai bine unii cu alţii şi să nu ne mai întrebăm, într-un context de tipul „el scrie o lucrare pe Muzeul de Istorie”, dacă subiectul lucrării este muzeul sau dacă omul stă, pur şi simplu, pe acoperiş şi scrie o lucrare despre specia brotăceilor cu ochi roşii. La fel cum, dacă o duduie spune că Popescu a fost condamnat nu „pe noul Cod penal, ci pe vechiul Cod penal” ne face imediat să ne gândim că, în momentul în care şi-a primit pedeapsa, Popescu stătea drept, pe o carte uzată şi prăfuită, pe care scria „Cod penal”, deşi ea vrea să spună că lui Popescu i-a fost atribuită o pedeapsă în conformitate cu o oarecare lege revizuită. În plus, precizia ne poate face să nu cădem în penibil, ca într-o scenă pe care mi-o povestea un profesor, un om extraordinar de inteligent și cu un simț al umorului pe măsură, pe care îl abordează o studentă, cerându-i un sfat pentru lucrarea de diplomă:
„- Domn’ profesor, aş vrea să fac ceva pe teatrul japonez.
– Bine, bine, dar cu ce ți-a greșit?”
Pesemne-i ceva putred, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale!!
Si eu am observat acest obsesiv „pe”, il pun pe seama lipsei de lecturi in particular, si pe seama lipsei de educatie in general. As remarca si situatia in care vorbitorul are veleitati de specialist folosind „pe partea”: eu lucrez „pe partea de marketing”, „pe partea de comunicare ea e specialista” etc. Lucrurile par noi si pare ca este o oarecare influenta a romglezei, dar de fapt „pe partea” este urmasul lui „la nivel”. La nivel de partid stam bine, pacientul prezenta contuzii la nivelul membrelor inferioare etc.. Nimic nu se pierde totul se transforma: in loc de demodatul „la nivelul intregii tari” avem concisul „pe toata tara”. Concluzia e ca pe partea de educatie, mai ales pe gramatica nu stam prea bine in Romania.
Poate e o moda (pardon, trend) cool sub influenta lui „on” din engleza, care are mai multe sensuri? Pe mine ma supara si inlocuirea lui „la” cu „in”: nu se mai merge la Cluj ci in Cluj, nu se mai merge la mall ci in mall. Probabil limba populara se va distanta tot mai mult de limba oficiala sau literara. In fond, te raportezi la ceva sau dinauntrul lui (in) sau din afara lui (pe), dincolo de asta sa nu ne mai complicam, sa pastram lucrurile simple, cool, pe intelesul tuturor.
Alfred, ai uitat de „iesitul IN pensie” si „nu LA pensie” precum si de „statul IN chirie” si nu „CU chirie”.
Observati si cum este format cazul dativ cu prepozitia „la” nu numai de catre agramatii televiziunilor, dar si in presa scrisa. Exemplu am dat/spus” la copii…
Corb la corb nu scoate ochii.
Sau din Slavici, Moara cu noroc (se face, parcă, la liceu): „Aici, zise el, le merge bine la toți oamenii cu minte.”
Nişte agramaţi!
Foarte interesant. Bravo!
Bine ai venit pe contributors!
Ce articol interesant și util! Mulțumim frumos! Am râs puțin din cauza greșelilor prezentate dar cred că este bine să semnalăm aceste erori. Ar trebui să continue seria articolelor de acest fel.
„De unde esti?
De pe centru”
In afara de pepite, iata si alte exprimari contemporane pretioase & nefericite: undeva (in loc de candva sau catva), face sens (ohhh), punct procentual, punct de pensie, crestere a punctului etc. Felicitari pentru articol.
Ma tem ca punctul procentual are un sens clar si nu se confunda cu procentul Mi-e lene sa explic, pentru ca scriu de pe mobil, dar aici e o explicatie bunahttp://www.theflyonawall.com/2014/08/tu-stii-care-i-diferenta-dintre.html?m=1
Punctul de pensie are si el logica lui. Pensia e exprimata in puncte – cineva poate avea 2,3 sau 3,8. Vlaoarea punctului variaza, vedeti aici cumhttps://www.cnpp.ro/evolutia-valorii-punctului-de-pensie
Va multumesc pentru link; iata ce-am gasit:
„Practic un punct procentual = 1% luat în modul, nu 1% dintr-o sumă anume, caz în care acel 1% ar fi numit procent. Și mai simplu: punctul procentual reprezintă diferența dintre două procente.”
M-am … iluminat.
Încă din miezul epocii Ceaușescu am remarcat invazia lui ”pe”. În același ziar se spunea (mai în spate) ”…în domeniul…” iar pe prima pagină ”PE probleme de…” (distincția o făcea CINE se ocupase de ”domeniul” sau ”problemele” respective). Probabil așa îi plăcea ”tovarășului” țărănoi semi-analfabet.
Ați uitat sa spuneți ca universala prepoziție „pe” e omisa tocmai atunci când folosirea ei e obligatorie pentru o exprimare corecta din punct de vedere gramatical, adică in fata lui „care”, pronume relativ in acuzativ. ” Legea pe care am votat-o…” si nu „Legea care am votat-o…..”. Ambele tipuri de greșeli se datorează comodității, delăsării, chiar lenei: un ” pe” universal te scoate din încurcătură si, cu vremea, uiți de celelalte prepoziții.
Alte greșeli frecvente: „Sunt interesat in informatica” in loc de „Sunt interesat de informatica”. Sau: ” Hotărârea va fi luata undeva săptămână viitoare” in loc de „Hotarare a va fi luata cândva săptămână viitoare”.
Cel mai frumos imi suna noul corporate lingo: din punct de vedere design. Va oferim avantaj client. Avem libera o pozitie director vinzari.
Excelent! A se vedea „j’habite Paris”…
Îmi pare că şi englezii au problemele lor cu prepoziţiile *at* in* *on*
Iar ironic, exemplul cu haideţi(la) (pe) casă ignoră problema încurajării greşite a cuvântului *casă*(clădire) , logic într-o ordine de protejare a sensului apropiat, caserie ar fi fost de preferat.
Aşa e cu limba, regula în popor e dată de frecvenţa utilizării unui cuvânt şi nu de ceea ce decid academicienii.
Altfel ar fi limbi moarte, toate.
Fiecare epoca are barbarismele ei in limba. Cate nu erau si in communism… si imediat dupa 89.
Invatam sa traim cu barbarismele astea, asta-i situatia. Rapid asa, imi vin in minte verbele „aplica” (pentru un post etc.) si a „decora” (casa, apartamentul).
Sunt aiurea, stiu, dar daca folosesti expresiile corecte nu te intelege nimeni.