vineri, martie 29, 2024

Pericolele populismului macroeconomic

Pentru a depăși criza sanitară și a reveni la o situație economică „normală”, partidele românești aflate în campanie electorală promit care mai decare măsuri de relansare economică susceptibile să ducă la creșterea cheltuielilor și reducerea veniturilor publice. Aceasta arată că, indiferent de denumirile și de ideologiile lor, ele au o concepție economică populistă. *

Măsurile anunțate sunt, cele mai multe, false promisiuni. Reducerea volumului producției, provocată de pandemie, impune reducerea nivelului cererii și schimbarea structurii acesteia, procese la care indivizii – consumatori și producători – trebuie să se adapteze. Însă, dacă are loc creșterea artificială a cererii de bunuri și servicii din partea statului – finanțată, de exemplu, prin punerea în funcțiune a mașinii de tipărit bani a băncii centrale –, aceasta nu determină o creștere a producției, ci modificarea structurii aparatului de producție. Or, în modul acesta, problemele economice actuale se ascund, nu se rezolvă.

Adevărata soluție a crizei actuale nu constă în practicarea unor politici fiscale și monetare bazate pe promisiuni ce nu pot fi ținute, ci în crearea unei cât mai mari libertăți pentru întreprinderi, astfel încât acestea să-și poată reînnoi activitățile lor obișnuite și să poată face schimbările necesare în structurile lor productive. Căci, la fel ca alte țări, România se confruntă în prezent cu o problemă de ofertă, nu de cerere.

După cum se știe, criza sanitară din acest an a provocat o criză economică în majoritatea țărilor lumii. Pentru a depăși această criză și a reveni la o situație economică normală, s-a reacționat, în general, prin aplicarea – mai mult sau mai puțin explicită – a ideii că relansarea economică necesită adoptarea unor „programe de redresare” constând în creșterea cheltuielilor publice și/sau aplicarea unei politici monetare expansioniste (Quantitative easing – QE). Astfel, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, în luna martie a.c., injectarea în economie a 750 miliarde euro, iar în 4 iunie a anunțat amplificarea la 1.350 miliarde euro a programului de cumpărare a titlurilor de stat (Pandemic emergency purchase programme – PEPP). De asemenea, liderii UE au convenit asupra unui program de redresare (Next Generation EU) în valoare de 750 de miliarde euro, program care în prezent este respins însă de unele țări membre din cauza condiționării aplicării sale de respectarea statului de drept. În fine, importante politici fiscale și/sau monetare expansioniste au fost adoptate în SUA, Marea Britanie, Japonia, Australia etc.

În acest context, nu este surprinzător că partidele românești, angajate în competiția electorală actuală, dar care, atunci când au fost la guvernare, nu au făcut nici unul cu prea multă convingere reformele necesare pentru trecerea de la economia planificată la economia de piață, s-au folosit de acest val de populism macroeconomic la nivel mondial și european pentru a include în programele lor electorale o serie de măsuri menite să le aducă voturi: scutirea de impozit a salariului minim; creșterea unor salarii; creșterea pensiilor și alocațiilor sociale; credite cu dobândă subvenționată; eliminarea supraimpozitării unor produse (supracciza la carburanți) și contracte de muncă (part-time); modificarea unor acte normative ce au instituit sau mărit anumite taxe și contribuții bănești (OUG 114/2018); investiții publice; etern preconizata creștere a gradului de colectare a impozitelor și a celui de absorbție a fondurilor europene; ș.a.m.d. Aceste măsuri sunt prezentate ca fiind dezirabile, deoarece duc la relansarea economiei, însă sunt, de fapt, foarte contestabile.

Din punct de vedere teoretic, ideea care stă la baza măsurilor amintite și a altora de același gen, adoptate, după cum s-a menționat, de guvernele din multe țări, este că statul poate stimula activitatea economică și că această acțiune este foarte necesară în condițiile crizei economice provocate de pandemia COVID-19. Acest rol este atribuit statului, deoarece unii prestigioși economiști contempoarani (J. Stiglitz, P. Krugman, N. Roubini, S. Fischer etc.) consideră că creșterea cererii totale stimulează producția, ceea ce justifică creșterea cheltuielilor publice și/sau o politică monetară expansionistă.

Această recomandare de politică economică este susținută prin invocarea teoriei economice keynesiane, care arată că, în anumite condiții, creșterea cererii stimulează producția. Se trece însă sub tăcere faptul că situația economică avută în vedere de Keynes este una particulară: cererea de bunuri din partea populației este mai mică decât oferta de bunuri din partea întreprinderilor, iar cererea de mână de lucru din partea întreprinderilor este mai mică decât oferta de mână de lucru din partea populației. Situația analizată de marele economist englez se caracterizează, așadar, prin aceea că volumul producţiei este mai mic decât volumul pe care îl pot realiza întreprinderile, iar rata şomajului este mai mare decât rata şomajului pe care a doreşte populaţia.

Conform demonstrației din „Teoria generală…”, această situație este creată de împrejurarea că, în economiile moderne, salariile și prețurile sunt rigide (nominal rigidity: price-stickiness, wage-stickiness), ceea ce face ca ajustarea economiei să nu se poată realiza prin scăderea preţurilor şi/sau creşterea salariilor. Ca urmare, este necesar ca echilibrul de ocupare deplină a mâinii de lucru să se restabilească prin creşterea cererii totale, realizată, la rândul său, prin creşterea cantităţii de bunuri cerute pe piaţă şi creşterea numărului de locuri de muncă.

Pentru a realiza o asemenea ajustare a economiei prin cantităţi, nu prin preţuri, politica monetară şi politica fiscală sunt ambele relativ eficace. Astfel, o creştere a ofertei de monedă exercită un efect-avere asupra populaţiei, efect care se manifestă sub forma creşterii cererii sale de bunuri și servicii. Impulsul iniţial este dat, deci, de cererea de bunuri și servicii, ceea ce declanşează în economie o serie de procese de multiplicare. 1 Problema este că, pe termen lung, o politică monetară expansionistă incumbă întotdeauna riscul de a provoca inflație. 2

Politica fiscală are două genuri de efecte – efecte de substituire și efecte-venit –, care antrenează, de asemenea, anumite procese de multiplicare ce duc la creșterea cererii. 3

În literatura economică, măsurile de politică fiscală sunt analizate cel mai adesea prin prisma acestor efecte asupra cererii. În realitate, politica fiscală are unele efecte şi asupra ofertei. De exemplu, în cazul în care fiscalitatea atinge niveluri considerate de agenţii economici ca fiind paralizante, aceasta este de natură să limiteze oferta. La fel stau lucrurile cu transferurilor sociale excesive, care pot descuraja producţia.

De exemplu, fiscalitatea ridicată asupra salariilor existentă în România, unde impozitele și contribuțiile obligatorii plătite de angajat reprezintă 45% din salariul brut, determină reducerea nivelului veniturilor din muncă, ceea ce ar trebui să ducă la creşterea ofertei de mână de lucru susceptibilă să compenseze diminuarea veniturilor. Fenomenul nu se observă însă, deoarece măsura amintită determină, pe de altă parte, scăderea costului opţiunii de a nu munci (opportunity cost), exercitând în modul acesta un efect de substituire în defavoarea timpului de muncă şi în favoarea timpului liber. Efectul net al modificării presiunii fiscale este, deci, aprioric nedeterminat, deoarece depinde de intensitatea comparativă a efectului-venit (favorabil activităţii economice) şi a efectului de substituire (care este mai degrabă defavorabil).

Sensibilitatea factorilor de producţie la gradul de impozitare nu este constantă, ci depinde de nivelul prelevărilor fiscale care a fost deja atins. De altfel, efectele de substituire (destimulative) apar mai ales în cazurile în care cotele marginale de impunere cresc, iar factorii de producţie sunt sensibili la remuneraţiile pe care le primesc.

După cum se știe, legătura dintre mărimea unui impozit şi randamentul acestuia se exprimă cu ajutorul „curbei Laffer”.4 Aceasta arată că, după ce se atinge un anumit prag de impunere, orice creştere a sarcinii fiscale provoacă o reducere a produsului impozitelor, ca urmare a efectelor descurajante pe care le are asupra activităţii economice. Înseamnă că politica fiscală se confruntă, de fapt, cu problema găsirii unui grad de presiune fiscală care să asigure un raport optim între evoluţia soldului bugetului de stat şi rata creşterii economice.

Deoarece politica fiscală poate da naştere la deficite bugetare, evaluarea impactului său necesită adoptarea atât a unei perspective pe termen scurt, reprezentată de un singur exerciţiu bugetar, cât şi a unei perspective pe termen lung, reprezentată de perioada în care se realizează gestionarea datoriei publice, acumulate prin mai multe deficite anuale. Din punct de vedere al echilibrului „resurse-destinaţii” (venituri-cheltuieli), statul este un agent economic ca oricare altul, iar, ca urmare, datoria pe care o contractează este supusă cerinţei de a putea fi suportată. 5

În fine, evaluarea eficacității politicii fiscale necesită luarea în considerare a efectului de evicţiune (crowding out effect ), care constă în procesul prin care creşterea cheltuielilor publice determină reducerea sau cel puţin moderarea ritmului de creştere a cererii private. Acest efect a fost evidenţiat încă de autorii clasici, care urmăreau să arate limitele intervenţiei statului în economie.

Teoria economică keynesiană sugerează, evident, ideea că cererea stimulează producția, însă nu ține seama de un adevăr fundamental, exprimat prin „legea Say” (numită așa după numele celebrului economist francez Jean-Baptiste Say). Această lege – care este una dintre puținele pe care le-a formulat știința economică – spune că oferta creează cererea. Or, această din urmă aserțiune este general valabilă, spre deosebire de concluziile deduse din teoria keynesiană, care, după cum am arătat, corespund unui caz particular.

Pentru a argumenta această afirmație, să luăm cazul unui individ cu comportament economic normal. Un asemenea individ își decide activitățile productive în funcție de capacitățile sale, de preferințe (agrement sau muncă) și de modul în care poate beneficia de resurse care îi permit să consume în prezent sau în viitor, prin intermediul economisirii. Cererea sa de diverse bunuri și servicii existente pe piață este determinată de producția și, deci, de oferta sa de bunuri și servicii pe care o face pe aceiași piață. Or, ceea ce este adevărat pentru un individ este adevărat și pentru un grup de indivizi, de exemplu, pentru toți cetățenii unei țări sau ai unui ansamblu de țări – cum este zona euro. Producția totală a acestor grupuri mari de oameni este, în mod evident, consecința deciziilor lor individuale, decizii pe care le iau fie în calitate de producători de bunuri (organizații economice, mici meseriași, agricultori etc.), fie în calitate de vânzători de servicii productive (muncitori, alți salariați, lucrători independenți etc.). Aceste activități de producție sunt singurele care permit membrilor unei societăți să obțină bunurile de consum și de investiții pe care le doresc (cu excepția cazului în care străinătatea le împrumută sau dăruiește aceste bunuri și, evident, a situației în care ei cuceresc și jefuiesc o altă țară). Ca urmare, structura producției este determinată de structura consumului. Un producător își adaptează cât poate de bine activitățile sale productive la cererile care îi sunt adresate pe piață. Desigur, această structură se modifică în timp, în funcție de evoluțiile indivizilor în privința dorințelor și a capacităților lor productive (în particular, de posibilitățile lor de inovare). Caracteristica unei societăți cu economie liberă este, așadar, că activitățile productive se ajustează la structura cererii, în principal prin mișcarea prețurilor.

S-ar părea că folosirea banilor modifică datele problemei, deoarece în sînul populaţiei există o anumită dispoziţie latentă de a păstra mai mulţi bani lichizi decît necesită mobilul tranzacţiilor sau mobilul precauţiei (preferința pentru lichiditate), ceea ce l-a făcut pe Keynes să susțină că în economie nu există o forță internă de absorbție a șomajului și că, deci, este necesară intervenția statului.6 Însă, după cum a demonstrat L. Mises, funcționarea pieței tinde să determine starea finală a puterii de cumpărare a banilor la un nivel la care oferta și cererea pentru bani coincid, iar ca urmare nu poate exista nici un exces sau deficit de monedă. Fiecare individ și toți indivizii luați laolaltă se bucură întodeauna pe deplin de avantajele pe care le pot obține din schimbul indirect și din utilizarea banilor, indiferent dacă stocul monetar este mare sau mic. 7

Concluzia care se desprinde din cele arătate este că, la un nivel dat al producției, o modificare a structurii cererii, de exemplu, creșterea cererii față de un anumit bun și scăderea corespunzătoare a cererii față de alt bun, constrânge indivizii să se adapteze la această schimbare a mediului economic. Însă, dacă statul își mărește în mod artificial cererea sa de bunuri și servicii – de exemplu, vânzând titluri de stat băncii centrale, care își augmentează astfel producția de monedă –, această intervenție nu determină o creștere a producției, ci schimbarea structurii sectorului productiv: unii producători vor încerca să-și reducă producția de anumite bunuri, astfel încât să poată produce bunurile pe care le cere statul. Prin acțiunea sa, statul nu augmentează cererea totală, ci provoacă distorsionări ale structurii sectorului productiv al economiei și, deci, ale structurii consumului societății.

Considerațiunile anterioare au vizat în mod implicit o societate închisă. Însă, concluziile sunt valabile mutatis mutandis în cazul unei societăți deschise în care cererea totală dintr-o țară este o parte a cererii mondiale. Astfel, efectele politicii economice expansioniste depind în acest caz de gradul de deschidere al economiei și de regimul său valutar: cursuri de schimb flexibile, relativ flexibile (parităţil mobile-crawling pegs; flotare controlată-managed floating) sau fixe. De exemplu, se constată că, într-o economie deschisă și în condiţii de cursuri fixe, politica monetară are efect nul atât asupra venitului global, cât şi asupra ratei dobânzii. Explicaţia rezidă în faptul că, în regim de cursuri fixe, orice variaţie a ofertei de monedă are drept contrapartidă mecanică o variaţie strict egală şi de semn contrar a rezervelor valutare. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „triunghiul incompatibilităţilor”, în sensul că nu pot exista concomitent libertatea mişcărilor de capital, fixitatea cursurilor de schimb şi politica monetară autonomă.

Totuși, dincolo de acest aspect, în cazul unei economii deschise, ideea insuficienței cererii totale dintr-o anumită țară – susceptibilă să explice șomajul din țara respectivă – este de neconceput. Într-adevăr, pentru o țară de talie medie sau chiar pentru un ansamblu de țări, cum este zona euro, cererea mondială este practic nelimitată, iar singura întrebare legitimă ce se poate pune este următoarea: din ce cauză producătorii din țara respectivă nu produc mai mult (și, deci, nu angajează mai multă mână de lucru), din moment ce au o cerere practic nelimitată? Și nu există decât un singur răspuns logic la această întrebare: ei nu produc mai mult pentru a răspunde acestei cereri uriașe fie pentru că nu sunt liberi, fie pentru că nu au interesul să o facă. Altfel spus, fie că statul nu permite producătorilor (taxe vamale, licențe, restricții etc.) să desfășoare activităție economice pe care le doresc, fie că structura costurilor lor de producție este astfel încât, ținând seama de structura mondială a prețurilor, ei nu pot vinde mai multe bunuri decât în pierdere sau cu un câștig atât de mic încât nu are nici un rost să o facă. Problema nu este, deci, cererea globală, ci structura prețurilor și a stimulentelor pentru producție. Iar acesta înseamnă, evident, că ideea cum că situația economică a unei țări – sau a unui ansamblu de țări – poate fi îmbunătățită prin creșterea cererii totale din această țară sau ansamblu de țări printr-o politică economică expansionistă este absurdă.

La cele arătate, mai trebuie adăugat că un factor suplimentar care favorizează adoptarea de către multe guverne a unei politici economice expansioniste este împrejurarea că, în epoca contemporană, moneda este creată drept contrapartidă la titlurile de creanță asupra statului sau întreprinderilor, tiluri pe care le cumpără banca centrală. Ca urmare, se trage cu ușurință concluzia că o politică economică expansionistă permite creșterea investițiilor și, deci, creșterea economică. Într-adevăr, în teoria keynesiană, augmentarea volumului investițiilor este utilă, însă nu din cauza creșterii producției aferente acestei augmentări, ci pur și simplu deoarece investiția este un element al cererii totale. Or, teoria economică a școlii austriece, reprezentată de doi străluciți economiști contemporani, L. Mises și F. Hayek, a arătat că acest mod de stimulare a investițiilor este criticabil. Într-adevăr, politica monetară expansionistă duce la reducerea ratei dobânzii, ceea ce se observă foarte clar în epoca actuală. Însă, această scădere a ratei dobânzii diminuează stimulentele pentru economisire și incită anumite persoane să se împrumute pentru a face investiții a căror productivitate este redusă și care nu ar fi fost efectuate într-o situație normală („malinvestiții”). Aceasta provoacă deteriorarea structurilor productive, ceea ce dă naștere unei crize economice – așa cum s-a putut observa foarte bine în perioada ce a urmat crizei financiare din 2008. În consecință, politicile monetare expansioniste nu numai că nu duc la relansarea economiei, ci creează, pe lângă riscul inflației, pericolul apariției unei noi crize economice.8

Această critică a populismului macroeconomic este deosebit de necesară și oportună în situația actuală din lume, în particular din România. Într-adevăr, criza economică actuală din majoritatea țărilor lumii este considerată de către mulți economiști și de către încă și mai mulți politicieni, lideri de sindicat, jurnaliști etc., o criză a ofertei sectorului productiv: pandemia COVID-19 a redus posibilitățile de a munci ale unui mare număr de angajați și angajatori și, deci, a determinat scăderea producției într-o serie de ramuri și sectoare eonomice.

Este adevărat că actuala criză economică se caracterizează prin schimbări structurale – la fel ca orice criză economică, indiferent de cauză –, însă este neîndoios, pe de altă parte, că o politică fiscală și/sau monetară constând în majorări de salarii, pensii și ajutoare sociale, reduceri de impozite, acordări de credite suplimentare unui anumit număr de persoane etc., provoacă inevitabil noi distorsiuni. Veritabila soluție a crizei și, deci, un program de guvernare cu adevărat lucid și responsabil nu constă în practicarea unei politici economice bazate pe promisiuni ce nu pot fi ținute, ci în crearea unei cât mai mari libertăți pentru întreprinderi, astfel încât acestea să-și poată reînnoi activitățile lor obișnuite și să poată opera schimbările pe care le consideră necesare în structurile lor productive. În cazul României, aceasta înseamnă că este necesar să se finalizeze reformele necesare pentru trecerea la economia de piață, nu să se revină la etatism.

Concluzia de mai sus nu înseamnă că producția nu depinde de stimulentele productive. Aceste stimulente sunt modificate de mediu și îndeosebi de mediul fiscal și reglementativ. În cazul României, de exemplu, acesta din urmă este cel care explică în mare măsură de ce aceasta continuă să fie la trei decenii de la căderea comunismului printre cele mai sărace țări din Europa.9 De aceea, în acest caz, pentru a depăși criza sanitară și a reveni la o situație economică „normală”, este necesară reducerea fiscalității, a reglementărilor, a birocrației și a corupției, nu practicarea unor politici fiscale și monetare expansioniste, chiar dacă alte țări o fac. Quod licet Iovi, non licet bovi.

NOTE

* Această concepție este cunoscută și sub denumirea de „populism macroeconomic”. Termenul a fost creat de către R. Dornbusch și S. Edwards cu referire la politicile economice ale unor guverne din America Latină. Prin generalizare, acesta a ajuns să desemneze toate politicile caracterizate prin creșterea nesustenabilă a cheltuielilor publice și a salariilor reale, ceea ce duce la inflație, apoi la stagflație și în cele din urmă la colapsul economiei, care reduce salariile reale la un nivel mult mai mic decât erau înainte de începerea perioadei populiste. (R. Dornbusch, S. Edwards Macroeconomic Populism, Journal of Development Economics, 32 (2), 1990, p. 247–277).

1 -S. Cerna, Politica monetară, Editura Academiei Române, București, 2014, p. 73-78.

2 -S. Cerna, Deficitele bugetare şi inflaţia (aici); Datoria publică și iluzia keynesiană (aici); Se întoarce inflaţia? (aici); Teoria monetară modernă şi implicaţiile sale nefaste (aici); Elicopterul cu bani: un mijloc miraculos de relansare a economiei? (aici).

3 – S. Cerna, Politica monetară, ed. cit., p. 73-78, 119-123.

4 -A. Laffer A., The Laffer Curve: Past, Present, and Future, Heritage Foundation Backgrounder, 1765, 1 June 2004.

5 -S. Cerna, Deficitele gemene şi viabilitatea politicii economice (aici); Datoria publică și iluzia keynesiană (aici); Consecințe economice ale datoriei publice (aici).

6 -S. Cerna, Capcana lichidității (aici).

7 -L. Mises, Acțiunea umană. Un tratat de economie, Colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României”, Curtea Veche, București, 2018 p. 437. A se vedea și lucrarea autorului: Contribuția lui Mises la teoria banilor și creditului (aici).

8 -S. Cerna, Cel mai mare pericol al acestei perioade nu e accelerarea datoriilor, ci inflaţia (aici).

9-Eurostat, Statistici privind sărăcia veniturilor (aici).

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. fiscalitatea ridicată asupra salariilor existentă în România, unde impozitele și contribuțiile obligatorii plătite de angajat reprezintă 45% din salariul brut,

    Desigur 45% e mult, f. mult, dar nici in alte parti nu e mai putin, uneori chiar mai mult, acolo unde e impozit progresiv.

    In rest sunt de acord cu gindurile exprimate, dar nu vad o solutie de salvare. Ar fi fost misto daca reusea Romania sa produca un vaccin, ar fi cistigat miliarde!

    • @dorin valeriu _ „Cine oare ia in serios promisiunile astea ?”

      Consider observația dumneavoastră excelentă!

      Eu cred că firesc este ca noi, cetățenii, să luăm în serios „promisiunile astea” și să urmărim îndeplinirea lor, sancționându-i pe cei care le-au făcut dacă nu le respectă. Iar prilejul acordării de sancțiuni celor care elaborează și aplică politicile publice este peste doar câteva zile. Bunăstarea este o opțiune [politică] a cetățenilor.

      Apoi, pentru a aduce un argument în susținerea spuselor dumneavoastră, reamintesc d-lui Silviu Cerna că reprezentanții BNR, spre exemplu, promit în raportul anual că fix peste 7 (șapte ani) România va adopta moneda comună europeană, EURO. În fiecare an, aceeași promisiune și același termen. În realitate, BNR a devenit, după cum am arătat în repetate comentarii, o anexă a guvernelor care s-au sccedat, cărora le-a susținut politicile prociclice.

  2. Si pe mine m-a surprins delirul ministrilor PNL si al presedintelui. Au intrat intr-un fel de disperare cumplita si nu mai stiu ce sa promita mai intai. Lucrul asta este periculos si nu cred ca le aduce deloc voturi mai multe. Ca de obicei, speranta sta in noi, cei din afara. Daca partidul ce reprezinta diaspora va obtine mai multe voturi decat este necesar ca sa intre in parlament, restul de voturi se vor redistribui la partidul din tara, dupa cum explica un jurnalist ieri. Asadar, cu cat voteaza mai multi in diaspora, cu atat mai bine pentru PNL/USR. De ce trebuie noi sa fim cei care salvam tara inca o data? De ce romanii din tara nu se pot mobiliza si nu pot realiza importanta alegerilor? Apoi va mirati ca exista doua Romanii si nu intelegeti de ce. Oricat ai fi de sarac si om simplu, nu poti sa nu realizezi ce este bine si ce este rau pentru tara ta si pentru tine.

    • @ mike 20/11/2020 At 15:31
      „Oricat ai fi de sarac si om simplu, nu poti sa nu realizezi ce este bine si ce este rau pentru tara ta si pentru tine.”
      Omul sarac stie ce sa aleaga si – cu siguranta daca a apucat si sistemul comunist isi va aduce aminte ca si-n acele timpuri se promiteau multe si se indeplineau si foarte putine. Totodata, va judeca si ce-i bine pentru mine si tara sa.
      Problema este ca cei care-i judeca si evalueaza pe acesti saraci (unii stirbi si cu slapi cum s-a exprimat o „elita”) pentru votul lor, si care nu sunt saraci ci de multe ori salariati la stat sau au afaceri cu statul.

      Importanta votului diasporei este neglijabila raportat la numarul de locuri rezervate in Parlament: 6 locuri (1.5%) la 4 milioane (cea mai mica cifra vehiculata oficial).

      Aceste locuri (parlamentari de diaspora) sunt de fapt sinecuri: recent, a se vedea Mihai Voicu PNL care nu mai apare pe liste dar sotia sa(tocmai propusa de ministrul Vela ca subsecretar la MAI) este candidata PNL. Si uite asa urmasii Bratienilor devin si ei o familie politica.
      In trecut, PSD a procedat la fel cu familia celebra de la Ploiesti.

  3. Autorul acestui articol spune „Se trece însă sub tăcere faptul că situația economică avută în vedere de Keynes este una particulară: cererea de bunuri din partea populației este mai mică decât oferta de bunuri din partea întreprinderilor, iar cererea de mână de lucru din partea întreprinderilor este mai mică decât oferta de mână de lucru din partea populației. ”
    Nu cumva tocmai la asta asistam astazi? Exista cerere mare de bunuri din partea populatiei in vreo tara? Poate in Coreea de N. Exista cerere mai mare mare de mana de lucru din partea întreprinderilor decat oferta de mână de lucru din partea populației? Nici in Coreea de N. Nu cumva tocmai asta s-a intamplat cand FDR a aplicat The New Deal?
    Teoriile economice sunt foarte bune ex catedra, ele presupun ca lucram cu roboti si nu cu oameni concreți, care vor sa aibă un acoperiș, sa manance si sa asigure un minim de bucurii copiilor. Politicienilor le revine datoria nefericita de a fi interfața dintre lumea rece a teoriilor din economia politica (da politica, pentru ca nu exista stiinta economică care sa nu fie si politica, adică încărcata de ideologie) si aspirațiile simple ale lui nea Gheorghe sau tanti Geta.
    Intr-un interview recent academicianul francez Alain Finkielkraut i-a tras de urechi pe cei care critica politca guvernului francez cu următoarea întrebare de bun simt: daca dvs ati fi maine prim ministru ce ati face?
    Nici eu nu vad ce soluții propune autorul, in afara unor generalități de felul „pentru a depăși criza sanitară și a reveni la o situație economică „normală”, este necesară reducerea fiscalității, a reglementărilor, a birocrației și a corupției, nu practicarea unor politici fiscale și monetare expansioniste”.

    • Corect, ne preocupa prezentul mult mai mult si nu exista nici o viziune politca asupra viitorului, nu exista nici cea mai mica bruma de „program”, sutem linistiti cu generaliati si teorii care nu vor mai functiona asa cum si pana acum n-au functionat in mod optim datorira irationalitatii fiintei umane.
      Teoremele vor functionana toate perfect o data cu eliminarea factorului perturbator, omul !!!

    • @Cinicul _ „Nu cumva tocmai la asta asistam astazi?”

      Ba da, asta am sesizat și eu d-lui S Cerna într-un alt comentariu. Doar că, pe bună dreptate, domnia-sa remarcă faptul că politicile publice populiste pot genera dezechilibre grave în economie, așa cum arată experiența istorică.

      Spre exemplu, dacă măsurile nefaste asupra economiei ale guvernului Tăriceanu 2 nu ar fi existat, am fi putut trece prin criza economică din 2008-2010 cu mult mai ușor, iar țara noastră ar fi putut fructifica oportunități de a se dezvolta pe care le-a prierdut.

  4. Valentin Lazea ( BNR) a sugerat o scadere a cheltuielilor cu salarile bugetarilor cu 20 % si reducerea saptaminii de lucru la 4 zile pentru bugetari ( parca sunt prea multi)
    Romania are 2 solutii :
    – reduceri brutale a cheltuielilor bugetare sau
    – emiterea de moneda fara acoperire in marfuri si servicii, inflatie.
    Din pacate si in UE sau SUA este temerea de inflatie ( sume imense aruncate in economie). Noi ne bazam pe ipotetica suma de 80 de mld euro de la UE- mantuirea noastra economica.

  5. Teoria economica zice că sunt doua mari scenarii strategice :
    1- sa mărești cheltuielile cînd e criza și să tai din taxe. Faci deficit dar reduci efectele crizei.
    2- să reduci cheltuielile și să mărești taxele cind e ” duduiala economica”. ( adică faci excedent bugetar) Bani albi pentru zile negre. Așa limitezi și încălzirea exagerata a ” duduielii economice”.
    Partea proasta că masa economistilor , a profesorilor de economie aflați pe statele de plată a partidelor și guvernelor din Romania au citit doar prima parte generalizând teoria la oricare ciclu economic.

    • @stefan60 _ „Faci deficit dar reduci efectele crizei.”

      Dap! Dar, problema NU este deficitul în sine, iar acordul Comisiei Europene, care a decis să nu ceară României măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv (https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/economy-finance/fiscal_situation_in_romania_2020.pdf) arată exact acest lucru.

      Poți împrumuta bani ca să-i bei (sau, ca guvern, să mărești salarii, pensii, alocații, fără susținere în creșterea economică), sau ca să-ți renovezi o cameră pe care să o închiriezi și să mai sporești astfel veniturile familiei, astfel încât să poți rambursa împrumutul și să-ți mai rămânî câte ceva (sau, ca guvern, să investești în construirea unei șosele sau a unei grădinițe).

      P.S. Politicienii, deși își apropie consilieri care sunt specialiști în economie, țin arareori cont de părerile lor. Pentru ei, voturile sunt cele care contează în primul rând, iar acestea vin mai rar în urma construirii de autostrăzi și mai des după cadorisirea electoratului cu găleți, ulei și făină.

  6. „Această critică a populismului macroeconomic este deosebit de necesară…”

    Pentru că sunt pe deplin de acord cu privire la mesajul articolului d-lui profesor Silviu Cerna, nu voi face decât câteva observații de detaliu.

    Probabil, dacă Leon Walras și Jean-Baptiste Say ar fi avut dreptate cu „legea debușeelor”, nu ar mai fi existat crize economice și nu ar mai fi necesare astăzi intervenții ale statului. Există însă cauze diverse ale crizelor, care pot fi conflagrații, ori molime șamd. Dar, după ce am văzut oameni aruncându-se în gol de la etajele superioare ale clădirilor de birouri, putem spune că experiența a dovedit că Keynes este cel care are mai degrabă dreptate. În anumite condiții (care au fost îndelung dicutate), desigur.

    Apoi, investițiile publice, dincolo de rolul lor de stimulent în economie, chiar sunt necesare în România, în domeniul infrastructurii. Pur și simplu, suntem o economie în curs de dezvoltare. Avem nevoie de autosrăzi, de spitale, de grădinițe (și toaletele aferente), de sisteme de irigații șamd. Nu pot fi toate construite prin investiții private (din motive care au fost, de asemenea, discutate).

    Apoi, cred că a pune laolaltă mărirea de salarii și construirea drumurilor este o eroare, chiar dacă ambele înseamnă „mai mulți bani în economie și – în anumite cazuri – promisiuni electorale”. Efectele socio-economice ale acestor două măsuri sunt substanțial diferite.

    În fine, conform opiniilor unei sumedenii de specialiști, în România există deficit de forță de muncă. Din acest motiv sunt aduși specialiști din Vietnam și Sri Lanka, iar solicitările antreprenorilor români sunt în vederea creșterii numărului lor. Realitatea este, însă, că șomajul în România „bate” spre 10% (am arătat altădată că numărul „casnicilor” îl depășește pe cel al șomerilor cf. met. ILO), iar în contextul cererii actuale și disponibilității de capital, întreprinderile românești ar putea produce cu mult mai mult, ceea ce înseamnă că de fapt „economistul englez” are dreptate.

    Pe de altă parte, unele suprataxe și supraacize au fost aberante, de la cea „pe siloz”, la „centul Blănculescu”, spre exemplu, iar înlăturarea lor nu ține atât de populism, cât de rațiune.

    Așadar, după cum bine observă dl profesor Silviu Cerna, economia românească are încă multe disfuncționalități și procesele care au loc înlăuntrul său sunt distorsionate. Ține de opțiunile noastre [politice] ca viitorii administratori ai economiei românești să facă reformele necesare, ca politicile publice viitoare să întărească statul de drept și independența justiției, să creeze un mediu investițional mai atractiv.

    • Am o mare neincredere in mai toate teoriile economice clasice, din simplul motiv ca toate au fost concepute in economii inchise. Nu mai este cazul astazi.

      In primele decenii ale mileniului al III-lea – deci mult dupa formularea teoriilor citate – au aparut si s-au consolidat nenumarate procese economice ce nu pot fi incadrate in aparatul teoriilor clasice: gig-economia, comertul on line, robotizarea si multe altele.

      Este de discutat inclusiv conceptului „locurilor de munca”, in momentul in care auto-angajarea sau flexibilitatea sunt in crestere. La fel, liberatea de miscare face ca atat piata muncii cat si oferta de bunuri si servicii sa se modifice radical fata de situatia de pe vremea marilor economisti citati.

      Din pacate, eu nu cunosc teorii economice adaptate acestui mileniu. Poate sunt si nu le stiu eu, dar nici autorul nu le citeaza. Cu tot respectul, dupa parerea mea, economistii de astazi sunt prada unui narcisism sui-generis, in sensul ca avand cunostinte solide despre opera economistilor clasici, considera ca sunt si de actualitate. Eronat, dupa cum spuneam mai sus. Sau cel putin hazardat.

      +++

      Insa economia romaneasca este una primitiva. Cauza acestui primitivism pare sa fie obsesia etatista. De cate ori apare o dificultate in societate, primul gand al politicienilor, indiferent de culoarea politica, este cum sa dea bani de la buget ca sa o „rezolve”.

      Nici in acest caz nu mi se pare ca drumul lent, bazat pe constientizarea celor din articol, ar fi o solutie.

      Nimeni nu schimba ceva ce ii convine. Se spune ca „pielea e mai aproape decat camasa”. Aplicarea unei strategii de dezvoltare bazate pe cele spuse un articol ar insemna pe scurt ca parintii sa accepte sa duca un trai mai saracacios o perioada de timp, in speranta ca le va fi mult mai bine copiilor lor.

      Asa ceva este insa imposibl, deoarece presupune un procent de constiinta sociala care sa fie egal cu prefernita alegerii partidelor politice ce ar avea un program bazat pe saracire imediata pentru a permite un trai mai bun in viitor. Atat bunul simt cat si studiile ne arata ca un asemenea procent ridicat este extrem de putin probabil.

      Ramane doar calea auto-convingerii, adica aparitia unei crize majore care sa determine o astfel de schimbare a preferintelor. Aici insa e un alt obstacol: nivelul de trai a ajuns atat de ridicat, incat scaderea sa chiar si la jumatate este inca tolerabila. Iar o scaderea mai mare de atat , in absenta unor razboaie sau catastrofe naturale majore, este clar improbabila.

      +++

      De ce e relevant ce am scris, in relatie cu articolul si cu postarea?

      In opinia mea, orice interventie in sensul schimbarii starii actuale din Romania este extrem de putin probabila:

      – Coruptia este un factor limitativ, desigur, dar reducerea sa nu conduce cu necesitate la dezvoltare si nici chiar la evidentierea cauzelor dezvoltarii reduse. Daca la Colectiv am dat vina pe coruptie, de ce s-a mai produs incendiul din spitalul de la Piatra Neamt, unde nu sunt semne de coruptie?

      – Investitiile, da, sunt utile, dar ele sunt volatile si nu conduc cu necesitate la dezvoltare; un exemplu bun este investitia in blocuri de locuinte, realizata in prezent in Bucuresti cu preponderenta pentru scopuri bilantiere ale fodnurilor de pensii si ale celor de investitii – acele blocuri nu vor fi niciodata locuite, si nici nu vor mai putea fi re-vandute. Ce produc aceste „investitii”? Ei bine , produc sub-dezvoltare, afecteaza grav sanatatea orasului.

      Altfel spus, luam simptomele drept cauze.

      • Metodele si legile trecutul sunt depasite si cum bine spuneti nu exista nici o teorie economica asupra ce va urma datorita disruptiilor economice si sociale majore care vor schimba tot, nu peste noapte insa in urmatorii 10 – 20 de ani.
        Se cauta raspunsuri, exista viziuni pentru multi inca utopice dar care vor deveni realitate iar daca nu se vor purta discutii foarte serioase la nivel politic si legsilativ asupra ce va urma problemele ne vor coplesi.
        Din pacate mediul politic de pretutindeni este depasit de dezvoltarea technologica si nu exista concepte care s-o canalizeze spre folosul nostru si nu toate aceste dezvoltari sunt necesare si inspre folosul nostru chiar daca fiecare doreste sa ne sugereze acest lucru precum fiecare comerciant care doreste sa-si vanda marfa, multe produse fiind chiar foarte indoilnice.

      • @Hans _ „Am o mare neincredere in mai toate teoriile economice ”

        Unii pun la indoiala Legea gravitatiei. De aceea, pe balustradele din unele mall-uri bucurestene scrie ca ea nu a fost contrazisa inca. Totusi, periodic, se gasesc persoane care tin musai sa verifice .

        • Teoriile economice au fost elaborate intr-un mediu socio-economic structural diferit de cel prezent.

          Inainte de orice, asa cum si autorul mentioneaza, ele se refereau la economii inchise. Autorul trece cu mult prea mare usurinta peste aceasta diferenta.

          • @Dedalus _ „Teoriile economice au fost elaborate…”

            Vă rog să mă iertați, dar îndrăznesc să presupun că textul dumneavoastră nu intenționează să contrazică teoria epistemologică, cu privire la evoluția cercetării științifice. Altfel, sigur, fiecare poate să testeze pe risc propriu, după cum am spus, Legea gravitației, aplecându-se peste balustrada din mall.

            Necazurile apar atunci când cei care sunt „neîncrezători” în legile economiei ajung în funcții publice și au capacitatea de a decide asupra politicilor economice ale unei comunități, ori ale unui stat. Și iau decizii de capul lor, ignorând consilierii de specialitate, care nu contrazic în mod fundamental, așa cum am arătat, teoria despre care vorbiți dumneavoastră și autorul articolului pe care îl comentăm.

      • In sfarsit cineva care are curajul sa enunte o erezie: teoriile clasice in care brutarul din sat isi răspândește prosperitatea celor din jurul lui nu prea mai fac sens. Asta pentru ca nu mai exista brutar in sat, ci un camion care vine cu coca inghetata de la vreo 2000 km depărtare, iar brutarul este si el o abstracțiune. In plus trickle-down economics este o alta poveste de adormit copiii pe care a desfiintat-o încă de acum 50 ani un mare economist american si canadian: if one feeds the horse enough oats, some will pass through to the road for the sparrows.

  7. Sunt necalificat pentru comentarii la acest articol. As vrea insa sa spun doar ca Romania este, acum, o mica parte a unui sistem pe care nu-l controleaza. De aici unele probleme, in special cele care continua sa intretina masiva emigratie de natura economica. Presiunea pe salarii vine si din aceasta cauza. Pe de alta parte, nu inteleg in nici un fel cum e posibil ca valoarea salariului mediu din sectorul bugetar sa nu fie legata, administrativ, de cea din sectorul privat. Cresterea fara limite a salariilor din sectorul bugetar va produce probleme dintre cele mai serioase economiei (daca ea va continua sa fie una libera). Oricum, senzatia este ca economia in loc sa se liberalizeze in continuare, e din ce in ce mai sufocata de stat. Cu exceptia marilor corporatii, care functioneaza intr-o lume a lor, atat vreme cat au, inca, libertatea de a se misca acolo unde profitul e maxim

  8. Romanii in laboratorul mondial / 21 / criza din 2009 si 2020

    2009, prabusirea speculatiilor imobiliare din America, genereaza o criza financiara mondiala in care Romania cu un deficit bugetar de 5% din PIB, taie salariile bugetarilor cu 25%, dupa care urmeaza un împrumut salvator de la FMI. Austeritate.
    2020, criza indusa de virusul din China e de doua ori mai mare, Romania are un deficit bugetar de 10% din PIB. 80 miliarde euro banii UE nu-s pentru bugetari, ci investiţii, la care statul contribuie, asa ca Valentin Lazea afirma: Fără măsuri, deficitul bugetar va depăşi anul viitor 8% din PIB… O soluţie ar fi săptămâna de lucru de 4 zile pentru bugetari cu o reducere a salariului de 20% … Austeritate.
    *
    http://www.badpolitics.ro/fraude-financiare-inocente-7/
    http://www.gandaculdecolorado.com/fraude-financiare-inocente-7/
    https://www.academia.edu/29967153/Fraude_financiare_inocente
    http://www.clipa.com/a98-Fraude-financiare-inocente.aspx

  9. 1.Articolul d-lui Cernea este o pledoarie si un strigat (in pustiu) pentru LIBERTATEA ECONOMICA, ingradita de cele 74 de grupe de blocaje contra dezvoltarii economice, datorate indicelui (subafrican) 74 de ne-competitivitate economica si ne-functionalitate institutionala nationala!
    Analiza CONACO realizata in noiembrie 2019 a dovedit esecul deplin al Programului National de Competiticitate 2016 – 2020, astfel ca ,,populismul macroeconomic” se afla la el acasa si isi face de cap cu economia tarii!
    2.Salariul mediu bugetar nu poate fi legat de cel privat, deoarece altfel bugetarii nemultumiti de dimensiunea salariului ar fi plecat la fel ca cei de la privat, in Vest!Statul nu-si poate permite asa ceva, indiferent de culoarea politica a guvernului!
    3.Avem nevoie de investitii publice, de autostrazi, spitale, scoli, etc., dar ele nu pot fi realizate decit in acord si in ritmul dezvoltarii economice-industriale care sa le sustina financiar nu doar constructia initiala ci si exploatarea/intretinerea viitoare!Fara proeictul de reindustrializare, investitiile promise sint strict programe de cistigare a alegerilor…
    4.Romania n-a inregistrat ,,duduiala economica” decit pina in 2008, cind ,,banii cu buletinul” dati de banci s-au risipit pe investitii falimentare, platite apoi cu Criza.
    Dupa 2009 n-a mai existat nici o duduiala economica, PIB-ul crescind continuu dar formal, prin adaugarea rezultatelor economice ale supermarketurilor straine care au monopolizat piata comerciala nationala.
    Lipsa duduielii economice este demonstrata de scaderea de trei ori a valorii monedei nationale – leul – fata de Euro si Dolar in perioada 2000 – 2020.In valoare absoluta – masurata financiar de raportul leu – valute in cele doua decenii, rezulta ca ,,duduiala economica” a fost fictiva, falsificata de PIB (in forma aratata) si ascunsa statistic-financiar de evitarea analizei reale a cresterii, datorata devalorizarii monedei nationale!
    Cert este, ca dupa 2010 cresterea economica s-a realizat pe indatorarea externa, indicele catastrofal 74 de ne-competitivitate economica nationala, ,,interzicind” investitiile industriale majore, de ,,revolutie industriala de categoria 3 si 4!
    Singurele investitii industriale din marile orase sint minore, de etapa ,,primei revolutii industriale”, in productia de componente si piese indusriale simple, de montaj pentru marile industrii, cu valoare adaugata scazuta, care tine Romania in saracie si subdezvoltare.
    5.Solutia ,,Lazea” de scadere a cheltuililor bugetare, cind si asa invatamintul ori sanatatea sint subfinantate nu rezolva deficitele bugetare.Nici reducerea bugetarilor sau taierea salariilor si a pensiilor nu rezolva nimic, afara de diminuarea consumului, cu raspuns negativ prin diminuarea productiei!
    Solutia este proiectul de reindustrializare, care sa creieze milioane de noi locuri de munca, sa puna BUGETARII la un efort imens de a raspunde la cerintele institutionale ale dezvoltarii si industrializarii, creind industrii cu valoare adaugata in crestere continua!
    6. Afara de ,,generalitatile” valabile teoriei dezvoltarii, autorul propune si REPETA ca fundamentala problema LIBERTATII ECONOMICE, care asa cum am aratat mai sus, este BLOCATA de cele 74 de impedimente contra dezvoltarii economice si industriale a tarii!
    7. Votantii care nu pot vota schimbarea si existenta celor ,,doua Romanii” nu au cultura politica si sociala necesara, prea putini fiind cei care din interes strict personal voteaza stagnarea si saracia!
    8.Solutia de SALVARE economica a tarii exista de citiva ani, constituita de ,,proiectul de tara” cu obiectivul reindustrializarii, ignorat de cele trei guverne de stinga anterioare actualului guvern liberal, care nu face exceptie de la aceasta ,,regula” antinationala, refuzind la rindul sau evaluarea si promovarea acestuia…

    • @Caliman Eugen _ „Afara de ,,generalitatile” valabile teoriei dezvoltarii…”

      Iertați-mă că fac observația, dar precum descoperirile ulterioare au inclus teoria newtoniană, fără a o contrazice fundamental, ci dezvoltând-o, cam la fel s-au petrecut lucrurile și în economie. De altfel, însăși economia planificată de tip marxist poate fi considerată un caz particular al economiei deschise de piață.

      Apoi, industrializarea poate căpăta, în contextul secolului al XXI-lea și al celor ce vor veni, noi înțelesuri, precum dezvoltarea „industriei software”, spre exemplu. Carevasăzică, este posibil ca omenirea să fi depășit, ca urmare a progresului tehnologic, epoca Alexei Stahanov, ori a lopeții lui Alija Sirotanovic.

  10. Toate teoriile economice care intr-un fel sau altul au functionat pana in prezent, in viitor isi vor pierde valabilitatea, invocarea lui Keynes, Scolii de Viena, Freiburg sau care o fi pt rezolvarea problemelor care vor urma si va asigur, vor fi intratatea incat imi este teama, ne vor coplesi.
    Incep cu incalzirea globala si obiective propuse de state si partide, stoparea incalzirii globale la cel mult 2 grade pana la sfarsitul….. nu se stie, e teoretic.
    Daca privim la ce isi doreste tanara generatie pt viitor, reducerea la jumate a numarului de autovehicole, renuntarea la produse animale pt hrana noastra, renuntarea la concedii, zbor cu avionul, flexibilizarea muncii, reducerea timpilor de lucru, folosirea lucrurilor in comun fata de proprietea privata, renuntarea la spatiul privat in favoarea celui comun etc.etc fata de ce exista acum ne aflam in fata unur procese de disruptie profunda si disparatia completa a multor obiceuri si stari de fapt cu care au trait zeci de generatii.
    Toate teroriile economice se bazeaza pe crestere economica, crestere economica in stil clasic ca pana acum nemaifiind posibila in conditiile sus cerute si numite de „tineretul revolutionar” vezi Fridays for Future si altii.
    Mediul politic s-a aranjat cu cel privat in sensul, datele colectate despre noi de mediul privat de afaceri este pus la dispozitia statelor in special servicii in schimbul tolerarii si neamestecului politic in economia privata.
    Sunt intelegeri peste capetele noastre, nimeni nu intreba cum dorim sa traim, in schimb scenarii pe scenarii, cum vom trai in viitor, asa cum doresc cativa cu influenta globala.
    Cine mai poate fi atat de naiv sa creada ca sistemele sociale vor putea functiona neschimbate de 200 de ani in urmatorii ani, in viitor, in conditiile in care digitalizarea este impinsa si fortata ?
    Toti ne dorim digitalizarea statului si a serviciilor sale, este statul dispus sa renunte la impozitare ? calculatoarele si serverele neavand nevoie de salarii, sporuri de tot felul pensii si altele.
    Nu vor functiona asa cum si toate programele si solutiile propuse de mediul politic sunt maculatura prin simplul fapt, dezvoltarea technologica este „ani lumina” inaintea politicului si se pune intrebarea, in viitor cat va mai fi nevoie de politic ? si nu de programe si altele.
    Ce va mai putea fi fiscalizat daca obiectul fiscalizarii dispare, cel care munceste, primeste un venit care este impozitat ? n-am auzit ca robotii sa platesca impozite.
    Productivitea va creste probabil in continuare, cine profita insa de ea, milioanele de oameni cu venituri din ce in reduse, prada unei competitii economice nemiloase care va elimina locurile de munca industriale, locuri de munca ca vor fi inlocuite cu ce ?
    Se tot vorbeste de educatie, va fi nevoie din ce in ce mai multa nevoie de ea ? chiar asa ? eu nu sint convins asa cum multi nu isi pot inchipui sa-si schimbe de 10 ori meseria pe timpul vietii iar invatatul continuu sa devina ceva normal si firesc, pt ce ? in nici in caz pt binele si fericirea individului.
    In aceste conditii nesigure de trai cum se vor dezvolta relatiile sociale si va ramane familia nucleul de baza, nu cred, „nevestele” vor deveni comune iar copiii „produsi” de femei care isi vor face o afacere cu acesta metoda.
    Nu exista solutii salvatoare atata timp cat nu exista o intelegere asupra modului cum vom dori sa traim in viitor, de cine dorim sa fim condusi si daca va mai fi de lucru pt toata lumea in sensul, ne vindem capul si mainile pt un venit primit de le cineva cu care fiecare incearca sa se descurce dupa cum poate.
    Nu cred ca am exagerat in cele mai sus expuse, o privire atenta asupra prezentului ne arata ca viitorul a inceput, multii insa n-au observat fiind atat de mult preocupati si distrasi de nebunia dupa un trai mai bun fara a sti ce inseamna.

    • @Hans _ „Nu exista solutii salvatoare atata timp cat nu exista o intelegere asupra modului cum vom dori sa traim in viitor, de cine dorim sa fim condusi si daca va mai fi de lucru pt toata lumea…”

      După cum ne arată experiența istorică și exemplul celor două Nogales (prezentat de Acemoglu & Robinson), este fundamental adevărat ceea ce spuneți. Bunăstarea reprezintă opțiunea [politică] a cetățenilor. Iar exprimarea acesteia pentru cetățenii români este posibilă peste doar câteva zile!

      În ceea ce privește „munca pentru toți”, economia de piață presupune concurență. Deși în modelele economice poate fi considerată ocuparea deplină, în realitate șomajul este inerent. Dar, temerea dumneavoastră este de când lumea, iar nu cu foarte mult timp în urmă, unii s-au gândit să sfărâme războaiele de țesut și mașinăriile cu aburi, pentru că un număr mare de femei ar fi rămas fără „de lucru pentru toată lumea”.

      Tot așa, după cum ne arată experiența istorică, doamnele s-au recalificat și cererea de forță de muncă a crescut odată cu dezvoltarea economică.

      • Prima, a doua si a 3 revolutie economica au functionat precum ati spus corect mai sus, dezvoltarea economica a generat locuri de munca, a 4 revolutie insa nu le va mai genera datorita eliminarii factorului uman ineficient si care va fi inlocuit de masini.
        Nimic impotriva acestui aspect, de ce sa prestam munci industriale istovitoate, plicticoase, periculoase si care ne macina sanatea dar ce se va intampla cu persoanele dezafectate si credeti ca se pot recalifica, ca sa fiu cinic, nu se preteaza nici macar pt carne de tun in viitoarele conflicte ? pt care joburi si la ce salar, servicii prost platite ca pana acum sau ar trebui sa inversam acesta scala ?
        Serviciile platite excelent exemplu un profesor cu 10000 de euro, un medic cu 20000 de euro , un ingrijitor de batrani cu 7000 de eur iar un IT-ist cu 2500 Eur ? problema, serviciile nu sunt cuantificabile precum una bucata produs finit.

        • Ce inseamna „loc de munca”?
          Patronul cumpara timpul angajatului? Dar daca de fapt cumpara un rezultat al activitatii altuia?

        • @Hans _ „Prima, a doua si a 3 revolutie economica…”

          „Industrială” ați dorit să scrieți, aproape sigur… Iar conceptul de „industrie” cunoaște o evoluție permanentă, căpătând noi accepțiuni, astăzi vorbindu-se despre „industria software”, spre exemplu.

          Ceea ce considerați dumneavoastră improbabil sau imposibil se petrece în realitate de mii de ani, într-adevăr, cu o viteză în creștere în vremea recentă, ca urmare a progresului tehnologic.

          Dar, încă este loc pe Pământ pentru toată lumea, deși unii preziceau sfârșitul omenirii odată cu cel al secolului al XX-lea. ;-)

          Care este ace loc?… În economia concurențială de piață el este determinat prin competiție. Statul (am mai discutat despre ce anume e „statul”) este cel care asigură condițiile pentru o competiție corectă, echitabilă.

  11. Domnul Cerna lanseaza o dezbatere economica, multumim mult! Este mare nevoie de dezbatere, pentru ca in acest moment, România are nevoie de idei proaspete, inovative.

    Marja de manevra a Guvernului, indiferent de culoare se apropie de sfarsit. Deficitul bugetar acceptabil si recomandabil în condiții de criză are o limita, după care urmează inevitabil măsurile de austeritate. Trucul este ca măsurile bazate pe deficit să țină economia in functiune pana cand economia începe sa creasca, si atunci, treptat sa incepem sa vorbim de eficientizarea statului, austeritate bugetara, etc.
    Daca masurile de austeritate vor fi implementate înainte de punctul de inflexiune al crizei, imi pare rau sa spun, dar tot efortul si tot deficitul acumulat va fi inutil, scaderea consumului pe fondul unei economii debilizate va arunca Romania intr-o criza incontrolabilă.
    Eu vad doua scenarii posibile:
    1. Scenariul optimist: Guvernul dupa alegeri reuseste sa mentina consumul stabil pana cand conditiile se imbunatatesc. Revenirea economiei incepe in a doua jumatate a anului 2021, cu nivelul atins in 2019 sa fie recuperat pana in 2022. Echilibrarea bugetului este realizata in perioada 2022-2024 pe crestere economica.
    2. Scenariul pesimist: Guvernul dupa alegeri incepe imediat un program de consilidare fiscala. Concedieri in sectorul public, diminuari de salarii, sporuri etc. Bugetul se echilibreaza probabil in 2021 dar economia se prabuseste. Romania ramane blocata pe nivelul economic din 2021 si nu reuseste sa recupereze nivelul din 2019 pentru urmatorii trei patru ani. Probabil urmeaza un nou val de emigrare a fortei de munca.

    • Nu cred ca exista prea multi naivi care sa doreasca sa isi creasca si sa isi educe copiii in Romania.

      Oricum ai invarti datele problemei, mai devreme de 10-15 ani nu se va putea constata vreo imbunatatire a situatiei din Romania.

      Nu neaparat din punct de vedere strict al nivelului de trai, ci din punct de vedere al calitatii vietii. Romania este o tara a simplificarilor si formalismelor. Asa ceva nu va conveni in veci unui tanar dornic de afirmare.

      Sa zicem ca un tanar roman devine extraordinar de bine pregatit in robotica. Ce va face in Romania? Va lega rosii in sera? Va vinde telefoane mobile? Va da spaga sa intre la stat sa stea degeaba?

      Toate teoriile expuse in articol ignora libertatea de miscare a individului, care este in prezent globala, nicidecum nationala.

      ===

      Astfel orice partide la putere va fi nevoit sa gestioneze pomana pentru cei care nu doresc nimic altceva de la viata decat bere ieftina si televizoare cu diagonala mare. Iar pomana nu genereaza dezvoltare. Romania e o tara fara viitor.

      • Nu sunt de acord, Romania are viitor.

        Ma numar printre romanii care au vazut un crampei din lumea asta mare. Si cred ca ne apreciem prea putin.
        Am cunoscut candva, asteptand in aeroportul din Dubai avionul de Bucuresti, un tanar extraordinar de bine pregatit, care lucra o saptamana pe luna in Dubai, in rest statea acasa cu familia. Nu mi-a spus ce salar avea in Dubai, dar sunt sigur ca era extrem de relaxat sub aspect financiar.

        Tocmai pentru ca lumea se schimba, nu mai trebuie ca romanii sa plece ca sa lucreze pentru o companie din strainatate, si sa realizeze un venit frumusel.

        • Ce inseamna foarte bine pregatit ? daca lucra doar o saptamana in Dubai si restul timpului il petrecea cu familia acasa inseamna ca se ocupa cu altele, in Dubai nu sta nimeni de pomana atata timp cat este angajatul unei companii.
          Daca era liber profesonist putea face orice incepand cu cea mai veche meserie a omenirii.

          • Omul era Forensic IT Systems investigator sau asa ceva. Din ce am înțeles investiga fraude electronice la bănci și sisteme de plati online.

    • Consumul poate fi sustinut si crescut numai prin marirea veniturilor din salarii fie pensii. Cum mediul privat este lovit de crize multiple imcepand cu cea sanitara si pana la trasformarea digitala, ecologica etc.etc. doar bugetarilor se pot mari veniturile din pix.
      Un exemplu, industria auto din Romania imcepand cu Dacia si pana la firmele care livreaza componente sunt lovite in plin de electrificarea fortata pe baze ideologice, a subventiilor idioate a productiei de autovehicole.
      In viitorul apropiat vor dispare zeci daca nu sute de mii de locuri de munca fiscalizate, de unde cresterea consumului, a veniturilor fiscale ?
      Economia isi va reveni insa cum ? digitalizarea care este acum fortata prin toate mijloacele isi va spune cuvantul, disparitia locurilor de munca industriale si inlocuirea lor ce cele prost platite din curierat, logistica, servicii si altele, profitori fiind doar cei din industria IT si cateva ramuri de inginerie.
      Nu poate fiecare sa devina IT-ist si nici inginer, ori nu poate, ori nu vea, ce facem cu ei ?
      Unde ii putem integra ? agricultura romaneasca ar fi o ramura care ar putea prelua acesti oameni insa nu in conditiile actuale, agricultura extensiva cu personal putin si subventii pt cantitate si nu calitate cu toate ca cerera de produse ecologice este din ce in ce mai mare, de ce nu se actioneaza in acest sens ?
      Atragerea oamenilor in productia agricola ecologica pe loturi mici familiale cu conditia ca produsele sa poata fi vandute fie in tara fie date catre export in tari fara terenuri agricole.
      Un exemplu, Arabia Saudita produce produse agricole datorita lipsei de apa din propria tara in cantitati foarte mari in Arizona SUA, exploatand la maxim resursele de apa din adancime datorita technicii avansate preluate din productia e petrol, pana cand ? pana vor fi epuizate si ele.
      Toate masurile care se iau sunt reactive si nicidecum proactive si de viitor.

    • scenariul optimisto-pesimist:
      consumul intern poate sa si creasca, slava chinezariilor, dar nu creste si productia, dependenta de cererea de pe piata externa;
      excluzand dificultatile bugetare, ar fi vreo problema pentru economie daca s-ar mentine productia in timp ce se prabuseste consumul ?

      • Consumul din Romania este sutinut intr-o masura foarte mare din banii veniti din exterior, de la romani care isi sustin familiile-
        Daca ne-am baza numai pe consumul generat din veniturile populatiei din tara catastrofa ar fi mai mare.

      • @Hans
        oportuna observatie; cu alte cuvinte, teoria ocuparii depline a fortei de munca trebuie sa tina seama ca de fapt forta de munca este absorbita in exterior; momentan sunt dificultati si acolo, dar nu vad ce minune de masura economica ar putea sa o reintegreze macar partial in productia interna; poate temporar in constructii, dar pentru asta nu e nevoie de masuri savante, ci pur si simplu de o crestere a investitiilor statului in infrastructura, ceea ce e oricum recomandabil si in teorie, dar nu se prea pupa cu partea aia a teoriei care incurajeaza consumul in detrimentul investitiilor;
        as mai face inca o observatie:
        in doi ani de accelerare a inflatiei, aceasta a atins circa 7% la servicii si marfuri alimentare, in timp ce la nealimentare a ramas in urma la vreo 2%; la prima vedere poate nu pare o diferenta care sa dea de gandit, dar mie imi sugereaza un dezechilibru major, din urmatoarele motive:
        – spre deosebire de servicii, o reducere a costurilor cu 5% e mult mai dificila, aproape imposibila in lipsa unui salt tehnologic; pentru ca ponderea manoperei e aproape nesemnificativa si nu poti rezokva problema prin reduceri de personal; dimpotriva, lipsa de personal iti poate crea pierderi prin afectarea calitatii sau continuitatii fluxului tehnologic;
        – e inca posibila o crestere semnificativa de preturi la nealimentare, deoarece de regula contractele de furnizare materii prime si semifabricate se incheie cu termen la final de an, dupa care preturile inca mentinute ferme (chiar si in pierdere) tind sa explodeze in anul urmator;
        – concurenta chinezariilor devine din ce in ce mai dura in contextul cresterii costurilor de productie, incat e pe cale sa moara si ce ne-a mai ramas din mica industrie care in mod traditional deservea consumul intern (ceramica, pielarie, etc)

        • Teoria ocuparii depline a fortei de munca nu-si va mai avea valabilitate in urmatorii 10 – 20 ani, cel putin in Europa si SUA, multe locuri de munca vor dispare datorita dezvoltarii technologice, vezi digitalizarea proceselor de productie.
          Statul nu poate investi la infinit, se tot vorbeste de infrastructura rutiera,
          pt cine ?
          nicidecum pt deplasarea individului, este necesara pt transportul de marfuri.
          Deplasarile individuale cu propriul automobil, mobilitatea individuala va fi drastic ingradita datorita protejarii mediului, a scaderii poluarii de toate felurile, infrastructura feroviara fiind poate cea care ar mai avea justificare pt deplasarile individuale, trasportul aviatic fiind oricum pe lista neagra a ecologistilor.
          In marile orase cel putin transportul individual va dispare, raman navestii dar si numarul acestora se va deduce datorita muncii la domicilui pe care o practicam cu succes de luni de zile.
          Se vorbeste de electrificarea trasportului, daca am inlocui actuala flota de autovehicole cu cele elctrice n-am putea produce atata energie verde de cat ar fi nevoie pe langa alte aspecte a resurselor minerale care oricum nu ajung.
          Atunci nu ramane decat sa reducem numarul autovehicolelor, respectiv folosirea lor in comun etc.etc.
          Toti spun ca fluxurile de marfuri va creste, bine, pt cine atatea marfuri si cine le va putea cumparea in conditiile in care sute de mii de locuri de munca vor dispare ? respectiv vor fif ocupate cu joburi ocazionale, pe proiecte , servicii etc, de regula prost platite.
          Sunt teme de care nu se discuta , unii se feresc sa le discute altii le considera baliverne, utopii, vom vedea.

      • „excluzand dificultatile bugetare, ar fi vreo problema pentru economie daca s-ar mentine productia in timp ce se prabuseste consumul ?”
        1. Consumul inseamna nivelul de trai. Caderea consumului inseamna scaderea nivelului de trai.
        2. Chinezariile cum le spuneti dumneavoastra sunt parte dintr-un lant al valorii adaugate. Din 100% valoare adaugata ajunsa la consumator, daca parcurg un lant comercial functional, 20% ajung in China, 80% in Romania. Din cele 80% aproximativ 20-25% sunt salarii, 20-25% impozite, restul beneficiul investitorilor.
        3. Productia fara consum este sortita falimentului. Fara o piata interna puternica, nici productia nu are viitor.

        • „Consumul inseamna nivelul de trai”
          cu tot respectul, dar desi studiile nu ma recomanda sa va contrazic si nici nu ma simt confortabil sa o fac, afirmatia imi suna, ma iertati, cam poznasa;
          ca si cum nivelul de trai ar fi o chestiune subiectiva si vecinul cu iphone si descoperit de card ar avea un nivel de trai superior amaratului de mine, doar pentru ca, indiferent de cat de rotund mi-ar fi contul in banca, inca mai folosesc un telefon cu taste; as fi de acord doar in situatia in care comparatia s-ar face la nivel de proprietati inutile: de exemplu, terenul mostenit de la bunica unde se agata harta-n cui si care nu poate aduce nici un fel de venit, ba chiar imi cere niste bani de intretinere sau impozite;
          si da, mai devreme sau mai tarziu inclusiv lichiditatile din cont se vor transforma in consum; dar un consum rational, planificat, care mi-ar permite sa obtin maxim de confort cu minima investitie; spre deosebire de consumul haotic fortat de inflatie; care risca sa atraga investitii riscante, initial profitabile, dar cu amortisment vulnerabil, pe masura ce consumul comprimat intr-o perioada mai scurta se va destinde in perioada urmatoare, in care necesitatea scade natural si proportional; ca presupun ca n-o sa aruncati un produs de curand achizitionat doar pentru ca s-a lansat noul model cu melodii;
          si da, ne putem permite, ca muncesc chinezii in locul nostru pe 20% in timp ce noua ne iese 80% doar pentru ca plimbam marfa lor prin magazine…

          • de fapt, contul din banca, desi eu l-as consuma ulterior, reprezinta si in prezent un consum, al celui care il utilizeaza in calitate de client debitor al bancii;
            dvs, dle @Bolos, vreti sa convingeti ca stimularea creditului este solutia de care avem nevoie; si presupun eu, ca in calitate de intermediar decident in ale finantelor tarii, ati fi dispus sa-mi oferiti un credit cu dobanda modica sau chiar negativa, sa deschid o afacere care sa adauge si ea la cresterea economica; numai ca, oricat ar fi de tentanta acea dobanda, as spune: pas, in primii ani voi vinde in pierdere, pana reusesc sa imi castig segmentul de piata; deci nu am cum sa va returnez ratele, fie ele si cu dobanda negativa; prefer sa ma finantez din propriile economii;

            • „dvs, dle @Bolos, vreți sa convingeti ca stimularea creditului este soluția de care avem nevoie; si presupun eu, ca in calitate de intermediar decident in ale finanțelor țării, ați fi dispus sa-mi oferiți un credit cu dobanda modica sau chiar negativă, sa deschid o afacere care sa adauge si ea la cresterea economica;”

              Ați estimat corect genul de măsuri pe care l-as promova in timp de criza. Stimularea creditului pentru companii, a creditului pentru afaceri cu dobanzi mici este una dintre măsurile necesare. Pentru ca aceste afaceri sa fie eficiente, trebuie sa existe consum. Si de asta spun ca statul trebuie sa susțină menținerea nivelului de consum.

        • Chiar sunteti convins, consum mai mult inseamna si nivel de trai de trai mai mare ?
          Simplista abordare si nu cred sa fie acumularea cantitativa de produse si servicii oglinda unui nivel de trai ridicat.
          In opinia mea sunt alte lucruri, mult mai importante care oglidesc un nivel de trai ridicat, nici decum consum.
          In primul rand un sistem de santate si invatamant performant accesibil pt toata si un mediu ecologic sanatos si curat sunt factorii care oglindesc nivelul de trai, se poate trai foarte bine si fericit fara a avea masina proprie, casa si dulapuri pline de haine.
          Calitatea trebuie sa revina in prim plan, dupa deviza mai putin poate fi mai mult.

          • Consumul este o opțiune personală a consumatorului. Produsele ecologice sunt mai scumpe. Scaderea valorică a consumului are ca efect secundar orientarea spre produse de calitate mai scazuta, implicit produse ne-ecologice. Piramida lui Maslow explica foarte frumos relația dintre venit si preocupările oamenilor.
            Consum este si cumpararea unei carti si cumpararea unei paini sau a unui curs de dezvoltare personala. Cine are bani doar de o paine o sa cumpere doar o paine. Si probabil, va fi cea mai ieftina paine.

          • @ Bradut-Vasile Bolos
            in principiu sunt partial de acord cu dvs., cu urmatoarele (nu singurele) rezerve:
            – economia e precum tara, o parte functionala si o parte subdezvolata; masurile propuse de dvs. ar adanci decalajul, pentru ca se adreseaza doar jucatorilor mari din piata, suficient de extinsi sau multinationale la care o pierdere intr-o unitate e compensata cu profit de la alte unitati;
            jucatorii mari in general vand la export si nici nu se incumeta sa investeasca in zonele subdezvoltate, acolo unde de fapt ar fi problema deficitului de consum; ma rog, poate mai apar niste hypermarketuri, dar asta nu prea vad cum ajuta economia, ca vand preponderent importuri; IMM-urile cu capital romanesc nu au sanse sa reziste pe piata; ca sa va dau un exemplu, inainte de ultima criza la o licitatie de lucrari, mai mici sau mai mari, in mod obisnuit participau vreo 10-15 ofertanti din tot spectrul; acum de-abia daca se mai aduna vreo 2-3 sau chiar nici unul; impredictibilitatea pietii a maturat ireversibil firmele mici si chiar mijlocii si nimic nu mai poate schimba asta; si nu zic ca era ok cand economia duduia si era plina piata de aventurieri; in cele din urma piata s-a razbunat cu varf si indesat; jucatorii mici pot exploata doar nisele si cotloanele subcontractarilor, pana la nivelul la care se pot „optimiza” taxele si costurile indirecte cu diverse autorizatii, proceduri, si alte obligatii legale; ar fi culmea sa fie si corecti si sa mai ia si credite;
            – economia scade din pricina scaderii ocuparii fortei de munca, in timp ce piata reclama tocmai lipsa fortei de munca; atat multinationalele, cat si jucatorii autohtoni care conteaza; deficitele sunt profund structurale, pana la nivel de paradox; nu le poti remedia printr-o simpla manevrare a robinetului cu lichiditati;

            • „deficitele sunt profund structurale, pana la nivel de paradox; nu le poti remedia printr-o simpla manevrare a robinetului cu lichiditati;”

              Daca ai un pacient in stare de soc cu hemoragie, pui o perfuzie sau il lasi sa sangereze natural? Criza actuala este o criza complexa, in care Covid este doar un factor agravant. Ultimul lucru pe care ar trebui sa il facem este sa scoatem bolnavul de pe perfuzii. Tot ce putem spera este sa reusim sa gasim un nou echilibru in timpul in care perfuzia exista si are efect.

            • @Bradut Vasile-Bolos
              buna comparatia cu hemoragia; care inseamna pierderi; la fel si pandemia;
              sa pompam mai mult sange sau incercam sa oprim hemoragia pierderilor ? sa finantam pierderile cu credite ?

  12. Răspuns dlui. Bradut-Vasile Bolos:

    Aveți, desigur dreptate când spuneți că „Este mare nevoie de dezbatere, pentru ca in acest moment, România are nevoie de idei proaspete, inovative.” Scopul articolului de față este totuși limitat, și anume combaterea ideii preconcepute că soluțiile trebuie să vină neapărat și exclusiv din partea statului. Căci, această idee este foarte răspândită în mentalitatea societății românești postcomuniste (aici) și, de aceea, probabil, este atât de prezentă în actualele programe electorale.
    Adevărul este că România are nevoie încă și mai mare ca investitorii privați (români și străini) să investească în proiecte care favorizează creșterea economică, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, sunt necesare stimulente adecvate și eliminarea piedicilor actuale care stau în calea investițiilor (eliminarea distorsiunilor provocate de actuala fiscalitate, reducerea pletorei, incoerenței și impredictibilității reglementative, a birocrației și a corupției etc.).

    • Adica, asa cum ziceam intr-un articol precedent sa tintim „Doing business” si sa imbunatatim semnificativ mediul de afaceri. Suntem evident pe aceeași lungime de undă.

  13. D-le Hans,
    Urmare a studiului de 4 decenii a problematicii dezvoltarii in general si a celei economice-industriale in special, opinia mea pleaca de la starea celor doua componente ale vietii pe pamint.Prima este regnul animal care traieste dupa regulile lui Darwin si cel uman al sociatatii industriale, in care resursele limitate se distribuie la cereri/necesitati nelimitate.
    In societatea economica, pentru economisire/ valorificarea maximala a resurselor, se adinceste tendinta de „organizare” – prin imbunatatiri treptate, care sa asigure statul optimal, cu rezultate nationale maximale – in raport de resursele (limitate) detinute.
    Viitorul statului va inseamna conducerea tehnocrata in zona politica, economica si sociala, in raport de norme si axiome ale dezvoltarii, rezultate din intelegerea esentei acestor procese si preluarii
    elementelor pozitive de actiune.
    Aceasta concluzie este rezultatul studiului pentru realizarea ,,proiectului de tara”.
    In ce priveste individul, traind intr-o lume a ,,salariatilor” (bogatii fiind de regula salariatii propriei firme sau consultanti in altele), va suporta o crestere a constringerii spre eficienta (,,salariatului”) care se va intilni in toate domeniile de viata ale acestuia.
    Deja firmele de asigurari evalueaza ,,costurile” asigurarii functie de comportamentul asiguratului, in domeniul sanitar digitalizarea va merge pe aceeasi varianta pentru suportarea costurilor ,,sanatatii” fiecaruia.
    Digitalizarea si instrumentele care populeaza internetul vor alege si evalua salariatii dupa modul de exprimare, preocupari, domeniile stiiintifice sau tehnice care le sint de interes, sport, disciplina in familie, etc.
    Acesta este un parcurs de neoprit al modernizarii vietii economice, iar ,,drepturile” salariatului/omului de a consuma alcool in mod excesiv, de a nu se odihni, de a nu urmari propria stare de sanatate, de a neglija copiii, etc. vor fi restrinse pina (apropape) la anulare intr-un anumit moment!
    Lumea se va obisnui si acest proces nu va insemna neaparat o restringere a libertatii, fiind perceput ca o disciplinare sociala fireasca.

    • Daca dumneavoastra considerati aceasta disciplinare sociala fireasca si nicidecum o restrangere a drepturilor cetatenesti probabil nu sunteti intru totul constient de ce va putea urma, dictatura, eliminarea completa a politicului cu alte cuvinte ce numim astazi democratie.
      Tot se va reduce la o constructie sociala in care individul nu va mai avea nimic de spus.
      Sper ca acest lucru nu se va putea intampla, in Europa socialista poate, in SUA datorita portului liber de arme oamenii vor riposta cu siguranta iar lideri gen Trump vor ajunge din nou la Casa Alba, dar asta e alta poveste.
      Nu va puneti intrebarea in ce lume dorim sa traim respectiv copiii si nepotii nostri ? si sunteti convins ca modelul salariatului are viitor ? va pot spune de pe acum, in nici un caz, venitul minim garantat fara a presta vreo munca va deveni realitae , cel putin in tarile occidentale.
      Stiu ca unora la pare utopic acest model insa va fi implementat.
      Si va mai spun inca un lucu, evaluarea si optimizarea perfecta a individului inseamna moartea asa cum cimitirul el cel mai perfect planificabil loc din lume.
      Modernizare si progres tehnologic nu este ceva dat de la natura, este evolutia urmarii dezvoltarii umane .
      Comunismul, fascismul, stalinismul , dictatura au fost dezvoltari modere la modul respectiv si oamenii si-au dat seama cu nu poate fi viitorul si s-au rasculat pe buna dreptate.
      Asa se va intampla si in viitor daca supravegherea totala si amestecul in sfera privata a individului va deveni insuportabila, vedem astazi deja aceste fenome pe seama pandemiei, demonstratiile pe strazile capitatelor euopene devin din ce in ce mai frecvente, oamenii simt ceva.
      Vreau ca si in continuare oamenii sa poata consuma alcool spre exemplu pana se imbata, sa poata manca lucruri nesanatoase si cine are dreptul sa-mi limiteze aceste lucruri ? atata timp cat exista sisteme de sanatate europene pe modelul actual si poate intelegti acum de ce Obama Care a esuat in SUA.

  14. D-le Bolos,
    Intradevar, d-l Cernea lanseaza o dezbatere economica, iar aplecarea autorilor si comentatorilor spre problematica economica este mai mult decit salutara, intr-o vreme cind scenariul pesimist este de asteptat, neexistind motive si conditii pentru cel optimist.
    Cu totii am dori ca programul economic liberal sa reuseasca, insa fiind lipsit de suport OPERATIONAL, adica un ,,proiect de tara” cu obiectivul reindustrializarii (alaturi de cel al infrastructurii) care sa ORGANIZEZE acest ,,heirupism” economic in toate detaliile, am toate rezervele asupra succesului sau.
    ,,Ideile proaspete, inovative” in domeniul unui decolaj economic de asemenea anvergura (din fundul gropii in care vegeteaza economia de trei decenii), se refera la metodele, tehnicile si instrumentele capabile sa inlocuiasca actualele programe economice, de simpla enumerare aritmetica a ceeace este de facut.
    Programul de revenire economica n-are nimic INOVATIV, deoarece nu se adreseaza investitorilor industriali straini pentru reconstructia industriala capabila sa ofere locuri de munca si impozite substantiale, neatingind problema necompetitivitatii si nefunctionalitatii mediului economic national.
    Programul economic liberal n-are idei proaspete, constructia de infrastructura continuind sa fie arondata acelorasi institutii bugetar-politice, lipsite de expertiza si capacitatea manageriala de a administra investitii de miliarde de Euro!
    In consecinta, scenariul pesimist are conditii optime de a se realiza, programul economic fiind aceeasi reluare si insiruire de obiective irealizabile (din trecutele programe economice), acum ceva mai detaliate.
    Inlocuirea garniturii politice trecute cu cea actuala, reducerea numarului de bugetari si anumite cirpeli economice-financiare si legislative nu pot fi suportul unei revolutii a dezvoltarii!

    • Toate programele, de tara, de județ sau de apartament nu fac doi bani fara oameni de calitate și cu o minime standarde de moralitate. In Romania de azi aceste programe sunt vorbe de clacă cand până și la conducerea oficiului dr visppdarirea apelor dibtr-un judet sunt numiți oamenii celui mai recent partid la guvernare, 99% din ei fiind niste aparatchics de doi bani.

      • Program (sau – echivalent- plan) inseamna cum sa faci, nu ce visezi sa se intample.

        Nu am citit niciun program in Romania. Toate sunt colectii de idealuri imbinate cu masuri punctuale fara nicio noima.

        Dar nici nu vad sensul unui „program”. Dupa parerea mea, totul se reduce la acceptarea reducerii masive a rolului statului si a solutiilor provenite din mediul de afaceri.

        Ori, fara exceptie, planurile si programele politice ale Romaniei se refera strict si exclusiv la cat sa dea Statul, cui si in ce fel. Ori, pomana nu e dezvoltare, iar gestiunea pomenii nu e program de reforma ci haiducie.

  15. Stimate,
    Hans!
    Dvs. aveti dreptate cind va referiti la actiuni de schimbare politica-sociale majore, realizate ca REVOUTII PROPUSE SI IMPUSE de personaje istorice ca Lenin sau Hitler, care au vrut sa creieze omul nou ori germanul etnic pur!
    Aceste evolutii n-au fost rezultat al mersului firesc si obiectiv al istoriei si economiei, ci actiuni cu caracter de VOLUNTARISM POLITIC, in care conducatorii au impus in conditiile cunoscute, modele politice si sociale personale care au condus la dictaturi si pierderea libertatilor.
    Eu ma refer la cu totui altceva, adica la o tendinta istorica determinata de evolutia economica si sociala fireasca a capitalismului, ca schimbare ORGANICA determinata de modul in care mecanismele economice si sociale determina si modifica insasi conceptul de libertate si modul de manifestare si evaluare a existentei sau formei sale.
    Daca la un model politic sau economic malefic poate exista opozitie cind este pus in practica, la tendintele si evolutiile pe care le impune schimbarea in economie, stiinta, tehnologie, etc. (si tot ceeace se ,,converteste” apoi in politic si social, urmare a combinarii intereselor generale ale societatii economice in continua schimbare), opozitia este lipsita de orice instrumente prin care poate sa aiba succes!
    Exemplul tesatorilor manuali, care au distrus razboaiele de tesut in Anglia pentru a opri concurenta, este cit se poate de concludent, in ce priveste inexistenta unor instrumente capabile de a opri mersul istotiei politice, economice si sociale, cind acestea au un parcurs obiectiv, inafara unor iesiri voluntariste de schimbare…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro