joi, martie 28, 2024

Peut-on (encore) rire de tout ?

Intr-un experiment menit sa puna in evidenta mecanismele cerebrale care conduc la luarea deciziilor un tren se indreapta cu viteza catre 5 oameni. Participantii la experiment sunt intrebati daca ar devia trenul pe o alta linie pe care se afla un om sacrificandu-l pe acesta pentru a salva vietile celor cinci. Pe urma in cadrul aceluiasi experiment cele cinci vieti pot fi salvate impingand un om pe linia ferata. Un om caruia i se poate vedea fata. Desi cele doua situatii conduc la acelasi rezultat raspunsurile difera in mod semnificativ : numarul celor dispusi sa sacrifice o viata pentru a le salva pe celelalte cinci scade dramatic. Concluzia este usor de intuit : in primul caz este vorba de o decizie logica iar in al doilea de o decizie emotionala. Simplificand foarte mult lucrurile, avem o emisfera cerebrala responsabila de patea logica iar cealalta de cea emotionala, contextul determinand-o pe cea decizionala.

Un exemplu inspirat de evenimentele recente este unda de soc creata in opinia publica de asasinatul din redactia Charlie Hebdo in conditiile in care in aceeasi perioada circa 2000 de civili erau masacrati de grupul extremist islamic Boko Haram in Nigeria. Figurile jurnalistilor ucisi, filmul cu politistul ucis cu sange rece provoaca fireste emotii puternice. Nu poti sa nu fii miscat urmarind interviul [1] desenatorului Cabu, una dintre victimele atentatului, care acum doi ani raspunde afirmativ la intrebarea din titlu

Se (mai) poate (inca) rade de orice ?

Cabu si colegii sai de redactie au platit cu viata pentru indrazneala de-a rade si uciderea lor a declansat un val de emotie si de solidaritate nemaintalnit. Dar cand aceste sentimente se vor estompa, cand emisfera logica isi va recapata puterea de decizie, un raspuns corect la intrebare se impune. Este ceea ce incerc mai jos. Mai inainte de toate, intrebarea contine doua tematici distincte :

1. Se poate rade de orice in numele libertatii de exprimare ?
2. Se (mai) poate rade de orice fara teama de represalii ?

Sa incepem cu prima intrebare. Raspunsul emotional, cel pe care il dau astazi cei (foarte multi) care „sunt Charlie” este desigur afirmativ. Exista si logica in sprijinul lui ? Am citit urmatorul rationament prin reducere la absurd. Daca nu putem rade din cauza riscului de-a ofensa anumite persoane, avand in vedere ca orice caricatura sau gluma ar putea sa ofenseze pe cineva, vom ajunge sa nu mai putem rade de nimic. Adica o societate fada, inhibata de „politic corect” ( de notat in acest context faptul ca in principalele ziare americane caricaturile din Charlie Hebdo au fost mascate cand s-au relatat evenimentele tragice). Rationamentul pare implacabil.

Exista insa si multi care cred contrariul. Cu argumente foarte convingatoare. Intre ei, Andrei Plesu care, intr-un interviu [2] pentru care a fost aspru criticat – in mod nemeritat, pe fondul excesului emotional de care am vorbit mai sus -, spune :

Eu cred că orice pe lumea asta, orice act al omului trebuie să-şi impună nişte limite, fiindcă altfel înnebunim. Da, trebuie văzut şi care e limita caricaturii. Dacă eu mă decid mâine să fac o caricatură în care mama prietenului meu apare într-o postură dizgraţioasă, nu-i frumos. Nu zic că trebuie interzis, dar ar trebui să existe o cenzură interioară, care să dicteze un comportament normal.

Cu alte cuvinte, este in regula sa radem atata timp cat nu depasim limitele bunului simt. Deloc suprinzator, in tabara lui NU îi regasim pe credinciosi, musulmani sau crestini (desi la unii dintre cei din urma sentimentele anti-musulmane sunt intr-atat de puternice incat au devenit niste Charlie de circumstanta), toti deranjati de caricaturile din Charlie Hebdo.

Iata-ne asadar cu doua raspunsuri contrare care par amandoua corecte, ceea ce este inacceptabil mai ales pentru emisfera responsabila cu logica. Sa iesim asadar din aceasta dilema. Realitatea este ca NU, nu se poate rade de orice. Cine crede contrariul sa-si imagineze, pornind de la textul lui Plesu, ca personajele din caricaturile din Charlie Hebdo sunt proprii parinti. Cand cineva iti jigneste parintii emisfera logica ii cedeaza intaietatea celei emotionale. Am auzit un musulman spunand ca pentru el profetul este mai important decat familia. Socant ? Defel ! Nu incep si rugaciunile crestine cu „tatal nostru ” ? Iar faptul ca la o analiza atenta caricaturile din Charlie Hebdo se dovedesc mai putin jignitoare decat par nu schimba natura lucrurilor. Atunci cand judeci emotional nu faci analize „la rece”. Mi se va spune ca in Franta, patria libertatii de expresie absolute, se poate rade de orice si oricand. Nimic mai fals. Iata un text scris in 2008 de Siné, jurnalist la Charlie Hebdo care se referea la Jean Sarkozy, fiul fostului presedinte.

„… tocmai a declarat ca se va converti la iudaism inainte de-a se casatori cu logodnica sa, evreica si mostenitoare a fondatorilor [magazinelor] Darty. Va ajunge departe in viata, baietasul”.

Dupa doua saptamani de la aparitia acestui text Siné a fost dat afara. Comunicatul directorului publicatiei, Philippe Val pare neverosimil in contextul de astazi :

„Cuvintele lui Siné despre Jean Sarkozy si logodnica sa, pe langa ca atentau la viata privata, raspandeau zvonul fals al unei convertiri la iudaism. Mai ales, insa puteau fi interpretate ca o legatura intre o convertire la iudaism si reusita sociala ceea ce nu era nici acceptabil, nici de aparat in fata unui tribunal”.

Dar daca nu se poate rade de orice, aceasta nu inseamna in mod necesar ca cei care considera ca limita este cea „a bunului simt” au dreptate. Pentru simplul motiv ca aceasta notiune, de „bun simt” este una imposibil de definit. Nu bunul simt ci cultura sau traditiile fiecarei tari, sau comunitati dicteaza ceea ce poate fi luat in deradere si ce nu. Astfel, in Franta are o traditie in a face bascalie de cele sfinte, de la popi si pana la dumnezei de orice fel. Se pot face glume cu belgieni („blagues belges”) si mai nou cu romani fara nici o problema. Cu arabi, mai cu fereala, doar intr-un anturaj sigur [3]. Dar nciodata despre evrei, fiindca Franta, ca si alte tari europene, mai are inca un enorm sentiment de culpabilitate in legatura cu Holocaustul [4]. In Romania in schimb, unde sinagogile sunt pustii iar de Holocaust nu s-a aflat nici la nivel guvernamental, nimeni
n-are vreo problema legata de bancurile cu Itzic si Strul. Sigur, pe langa cele cu olteni sau ardeleni, cele cu stapanirea politica, si multe altele. Sau cu popi. Dar cu Dumnezeu nu. Cu asa ceva nu se glumeste intr-o tara de oameni cu frica lui Dumnezeu.

Vedem deci ca ceea ce poate fi luat in ras sau nu este parte a codurilor sociale diferite de la o societate la alta. Ca si formulele de politete sau codurile vestimentare. Ceea ce este nostim in Franta poate depasi limita bunului simt in Romania. Si invers. Ajunsi in acest punct ne dam seama si de problema pe care o are societatea franceza. In conditiile unei minoritati musulmane numeroase, aceste coduri sociale sunt in mod firesc contestate. Exista deja o intreaga dezbatere despre cel vestimentar. Vom vedea daca ultimele evenimente vor avea o influenta – intr-o directie sau in alta – asupra celui care priveste dreptul de a rade.

Sa ne indreptam aum atentia asupra celei de-a doua intrebari, si anume cea a pedepsei pe care o primesc cei care trec de linia rosie. Cabu o spune in interviu : nu are nici o problema cu faptul ca este atacat in justitie in legatura cu caricaturile sale. Dar se ingrijoreaza in legatura cu violenta religioasa : sediul Charlie Hebdo fusese incediat cu cateva luni inainte. Or in aceasta privinta lucrurile sunt clare. Societatea occidentala, si mai ales cea europeana, traumatizata de conflictele violente din secolul trecut are oroare de violenta. Intr-o societate in care maltratarea animalelor de companie este un delict, condamnarea unui astfel de act criminal nu poate fi decat unanima. Nu la fel stau lucrurile in alte parti. In mod regulat suntem socati citind stiri despre pedepse violente pe motive religioase. De pilda in Arabia Saudita, tara in care ne pleaca fotbalistii sa se imbogateasca, pedeapsa primita pentru nerespectarea valorilor islamului este de zece ani inchisoare plus lovituri de bici periodice [5]. Cei tentati sa traga concluzii anti-musulmane de aici ar trebui sa-si imagineze ce s-ar fi intamplat in Evul Mediu european cu cei care ar fi avut indrazneala anti-crestina a celor de la Charlie Hebdo. Islamul nu e singura religie care a cunoscut perioade de intoleranta radicala.

In concluzie, care ar fi raspunsul la intrebarea lui Cabu din titlu ? Cu siguranta nu se poate rade de orice in nici o societate. Dar daca dreptul nostru de a rade este ingradit prin violenta atunci suntem pierduti. Acesta ar fi mesajul pe care ar fi bine ca milioanele de Charlie si credinciosii de orice fel sa-l inteleaga.

[1] Interviul lui Cabu
[2] Interviul lui Andrei Plesu
[3] Gluma despre arabi a lui Brice Hortefeux, ministru de interne.
[4] Glumele antisemite ale umoristului Dieudonné au dus la interdictia oficiala a mai multor spectacole ale sale.
[5] Raif Badawi blogger, a fost condamnat in 2012 la zece ani de inchisoare pentru propagarea unor idei anti-islamice

Distribuie acest articol

111 COMENTARII

  1. Limita juridica a libertatii de exprimare in domeniul caricaturilor este incitarea la ura (hate speech). In cazul fiului lui Sarkozy, este altceva: afirmatii factuale false privind o persoana care ii afecteaza reputatia – astfel de afirmatii nu sint protejate de art. 10 din CEDO. Chiar daca in cazul lui Sine era vorba evident de bascalie, exista totusi riscul unei lecturi stricto sensu (premier degre). Deci nu vad nicio contradictie in pozitia lui Philippe Val.
    In cazul caricaturilor, sanctiunea pentru o forma de exprimare legitima dar care e totusi timpita/de prost gust etc nu trebuie sa fie decit boicotul (care duce la falimentul publicatiei). Orice alta „sanctiune” ameninta una dintre temeliile democratiei occidentale care e respectul pentru alteritate. De aceea mi se pare ca a „apara” in orice fel libertatea caricaturistilor este ceva logic, nu ceva emotional.
    In Franta, e legitim sa fii ireverentios, chiar si in forme dure, fata de orice forma de autoritate. Domnul Plesu sigur ar face obiectul unei caricaturi suparatoare in Franta daca ar afirma si acolo ceea ce spune in Romania. Apoi, pentru niste atei ca cei de la Charly hebdo, atoritatea religioasa sau chiar Dumnezeu e altceva decit un membru drag al familiei. Chiar daca putem sa nu fim de acord cu asta, in mintea lor ei nu considerau ca ii ranesc cu adevarat pe credinciosi. Adica respectivele caricaturi nu sint indreptate impotriva unor oameni concreti, ci impotriva unor concepte si simboluri. Si au facut cu prisosinta acelasi lucru si in ceea ce priveste crestinismul si in ceea ce priveste iudaismul.
    Iar modelul si traditia franceza le permit acest lucru, or ei au publicat in Franta, nu s-au dus in Arabia Saudita sa ii socheze pe musulmani acolo.

    • Principiul caricaturilor este deformarea realitatii ; deci daca acceptam sa publicam numai realitati factuale atunci renuntam la caricaturi. Daca am renunta la bascalia care luata „au premier degré” afecteaza reputatia oamenilor politici atunci o emisiune de tip „Guignols de l’Info” dispare imediat. Si la fel publicatiile de tip Charlie Hebdo.
      De acord in ceea ce priveste sanctiunile (vezi concluzia articolului).
      „Iar modelul si traditia franceza le permit acest lucru, or ei au publicat in Franta, nu s-au dus in Arabia Saudita sa ii socheze pe musulmani acolo.” Sa nu confundam apartenenta religioasa cu cetatenia ! Majoritatea musulmanilor din Franta sunt nascuti in Franta si cetateni francezi. Pe la inceputul secolului trecut erau reclame la crema de ciocolata pe care aparea un negru cu mesajul (voit nostim) „batut si multumit”. Astazi ele ar fi considerate jignitoare in cel mai inalt grad, nu s-ar spune nicidecum „n-au decat sa se duca in Africa, la noi asa e traditia”. Traditiile evouleaza, in ton cu evoultia societatilor, inclusiv cea demografica.

  2. Un articol echilibrat si bine articulat, dupa parerea mea.

    Nu oamenii politici pot schimba lumea in bine, fiindca viziunea lor e pervertita si, cel mai adesea, isi modeleaza actiunile in functie de feed-back. Liderii spirituali ai lumii ar trebui sa-si asume misiunea istorica de a-si pregati credinciosii pentru asimilarea unui adevar fundamental: daca exista, Dumnezeu este unul singur. Indiferent ce nume-i dam si cum il slavim.

  3. Observ un recul auto-asumat al libertății de expresie, după secole de afirmare, prin erezie, contestare, frondă, exces pe fondul laicizării societăților occidentale. În afara constrângerilor legale, orice limitare a libertății de expresie se numește cenzură.

    • Vorbind la modul general, dupa parerea mea, democratia nu e pentru prosti. Prostul o tine pe-a lui si, daca nu-l impiedica nimeni sa faca prostii, le face. As zice ca democratia este pentru oameni cu un anumit nivel si am vaga banuiala ca nivelul mediu scade, de la o generatie la alta. Vorbesc despre educatie, cultura generala, inteligenta emotionala, capacitate de comunicare si empatie, moralitate, aptitudini spirituale, bun simt etc. – tot acel “bagaj” care ne ajuta sa ne auto-cenzuram intr-un mediu care nu ne cenzureaza. Mie mi se pare o evolutie logica aparitia unei forme de cenzura (prin lege), in cazul in care auto-cenzura se atrofiaza.

    • @Dan TM
      „În afara constrângerilor legale, orice limitare a libertății de expresie se numește cenzură”
      Cum asa? Tocmai ca folosind cadrul legislativ pentru a restrictiona ajungi la cenzura.

  4. Libertatea de exprimare/expresie trebuie sa permita sa putem scrie, desena sau spune si ce nu vor altii sa citeasca, sa vada sau sa auda. Altfel ramane doar teoretica. Notiunea de „jignire” nu are ce cauta in conexiune cu libertatea, e pur subiectiva si de aceea nu o putem constata decat in fata unui tribunal, conforma legii, atat.

    Daca practicam autocenzura intr-o societate care se vrea si „multiculturala”, cu „bunul simt” propriu ca prim filtru si apoi mai avem si obstacolul „sensibilitatii” tuturor comunitatilor din jur, treptat nu vom mai putea comenta, critica sau interoga nimic, pentru ca inevitabil vom aduce „atingere” cuiva, undeva. Iar libertatea ar deveni una pur teoretica, in practica am fi ingraditi si penalizati sistematic. Ba chiar agresati.

    De aceea cred ca un Charlie Hebdo (ale carui caricaturi le consider personal de un gust indoielnic) are dreptul la existenta si nu trebuie sa practice cenzura in limitele definite de noi ci de proprii lui autori-caricaturisti, ca de aia e ziar satiric si nu revista academica sau saptamanal religios.

    In cazul in care s-ar considera ca Charlie Hebdo ar depasi vreo limita oarecare, avem la indemana, in societatile democratice inca in functiune, arsenalul pus la dispozitie de lege si presiunea pasnica a opiniei publice. Orice alt tip de „raspuns” trebuie prohibit, legea si dispretul public sunt mai mult decat suficiente.
    Ori Charlie Hebdo nu a incalcat legea cu nimic iar opinia publica nu-l baga prea tare in seama (vreo 15.000 exemplare vandute, in medie, la o tara de 64 de milioane locuitori), doar intelectuali de stanga ii faceau publicitate prin restul mass-media, Charlie Hebdo fiind o publicatie de extrema-stanga.

    Apoi, exista deja un anume „bun simt” operational in democratiile occidentale, este cel care conexeaza afirmatiile cu profesia celui care afirma in spatiul public.
    Unui artist ii sunt permise opinii care ar fi aspru criticate sau chiar condamnate daca ar proveni de la un politician de exemplu.

    Pentru a continua sa avem libertate si democratie in Europa e necesar sa evitam raspandirea ideologiilor care proclama si promoveaza activ anihilarea libertatilor si distrugerea democratiei.
    Daca ne straduim sa combatem fascismul si alte ideologii totalitare, cred ca aceeasi atitudine fara compromis trebuie sa o avem fata de ideologia islamista, de acest cancer al salafismului care tinde sa devina o metastaza pe corpul islamului.

    Terorismul e doar un mijloc de actiune, un instrument prin care s-a atins obiectivul criminal al eliminarii „dusmanilor lui allah” de la Charlie Hebdo.
    Dar in spatele acelui terorism sta o ideologie, aceea islamista, stau ideile islamului politic, cel care ne vrea pe toti „supusi” (ca asta inseamna „islam” in araba coranica, „supunere”) unor precepte elaborate intr-un ev mediu indepartat. Si asta e inacceptabil, e o declaratie de razboi adresata intregii umanitati libere.

    Nu facem amalgam intre evrei si sionism, intre germani si fascism, intre comunism si rusi, deci putem sa ne obligam sa nu facem amalgam nici intre musulmani si islamism, etc.
    Dar sionismul e nascut din dorinta de Israel, national-socialismul a fost sustinut in special de germani, comunismul a reusit in Rusia devenita URSS, iar islamismul e grefat pe lumea musulmana. Sunt realitati si daca dorim solutii si nu verbiaje sterile dar corect politice (dezbaterile in Franta sunt paralizate si pervertite tocmai de asa ceva, autorul pare constient de asta) atunci tinem cont de realitati si actionam pentru a le modifica.

    • „Libertatea de exprimare/expresie trebuie sa permita sa putem scrie, desena sau spune si ce nu vor altii sa citeasca, sa vada sau sa auda. Altfel ramane doar teoretica. ”

      In practica nu se intampla nicaieri asa (vezi contra-exemplul cu Siné).

      • domnule Damian, exemplu cu Sine este o instanta clara in care ceea ce a aparut in revista a incalcat dreptul la viata privata al cuiva anume (accentul aici este „privata”), deci este perfect normal ca a fost sanctionat.

        caricaturile cu profetul nu incalca dreptul la viata privata al nimanui – ma rog, in afara de al profetului :))

        • Va inselati dle Robo, accentul acolo nu e viata privata ci acuzatia de antisemitism. Daca ar fi viata privata, n-am mai fi avut saga Francois Hollande cu sotii amante, carti si articole publicate si picanterii :-). Viata privata nu e subiect de condamnare in Franta chiar daca e ceva mai protejata decat in Anglia de exemplu.

          • cred ca dvs va inselati.

            Sine a fost concediat de teama unui potential proces impotriva lui Charlie Hebdo (deci din nou, vorbim de lege ca limitare a libertatii de exprimare, nu de vreo autocenzura din partea publicatiei, in ideea ca „unele lucruri nu se spun”)

            apoi, Sine insusi a fost dat in judecata pentru instigare la ura rasiala de catre LICRA, si in 2009 a castigat.

            in afara de asta, Sine a dat la randul lui in judecata Charlie Hebdo pentru concediere abuziva, si a castigat si acest proces, primind 90.000 de euro despagubiri de la aceasta publicatie.

            cel putin asa zice wikipedia
            http://fr.wikipedia.org/wiki/Affaire_Sin%C3%A9

            deci inca o data: eu nu vad nici o urma de auto-cenzura in gestul lui Val de a-l concedia pe Sine

            • Eu va contrazic o afirmatie (cea in care sustineti ca a fost vorba de viata privata) iar dvs imi raspundeti cu alta :-). Explicatia dlui Val e clara in privinta faptului ca principalul repros adus lui Siné a fost antisemitismul.

            • citind citatul din Val, acolo se mentioneaza ca motive urmatoarele: viata privata, afirmatiile false, antisemitismul si perspectiva de a pierde un proces.

              nu stiu acum care a fost „argumentul principal” pentru concediere si aleg sa merg pe mana dvs, deoarece presupun ca cunoasteti intreaga afacere mai bine decat mine.
              ok, deci accept ca a fost vorba si de auto-cenzura.

              dar tot nu cred ca asta demonstreaza ca auto-cenzura e obligatorie sau ca toata lumea intelege clar ce inseamna EXACT auto-cenzura in orice context, doar pentru ca noi vorbim de ea.
              in definitiv, de unde stiti ca auto-cenzura nu a fost aplicata deja cand s-a decis la Charlie Hebdo cum sa arate caricaturile sau orice alte materiale? poate ei ar fi vrut sa fie MULT mai scandalosi (nu e de neconceput, nu?) si ce a iesit pana la urma e SI rezultatul auto-cenzurii.

              ce vreau sa spun e ca auto-cenzura nu e nici obligatorie si nici definita fara ambiguitati, ceea ce face discutia despre ea irelevanta in contextul articolului.

  5. Una este ceea ce tiparesti/spui in numele libertatii de exprimare si alta este chestiunea de gust sau bun simt. Ai dreptul sa spui lucruri care pot fi lipsite de bun simt atita timp cit iti asumi responsabilitatea de a trage ponoasele LEGALE. Atita timp cit revista Charlie Hebdo se vinde intr-un numar mare de exemplare mai inseamna si ca exista si un public numeros pentru astfel de caricaturi. Asa e in Europa. In nici un caz nu are nimeni dreptul de a pedepsi cu moartea lipsa de bun simt – cel putin nu intr-o societate europeana (ma feresc de sintagma ‘societate civilizata’ pentru ca pina la urma fiecare societate are civilizatia sa). Am facut mental experimentul pe care il propuneti – acela de a inlocui caricatura profetului cu proprii parinti. Da, ce sa zic, neplacut, lipsit de gust, si cam infantil. Dar sa ma supar atit de tare incit sa fiu capabila sa pun mina pe arma? Nici vorba. Treaba lor, nu mai cumpar revista sau daca ma deranjeaza foarte tare ii dau in judecata de sa nu se vada. Dar gindesc asa pentru ca sunt un produs al unei civilizatii care m-a format in acest fel de mic copil. Daca as fi crescut intr-o civilizatie in care astfel de fapte sunt pedepsite crunt as fi reactionat asa cum au facut-o si ucigasii de la Paris. Si asta indiferent cit de mult am locuit intr-o civilizatie europeana care nu si-a lasat amprenta asupra mea pentru ca, desi nascut acolo, nu am fost niciodata de-al lor. Concluzia mea este ca se continua clash-ul civilizatiilor si nu vad o solutie.

    • “Islamul nu e singura religie care a cunoscut perioade de intoleranta radicala”. E adevarat, dar noi (“crestinii”) ne-am lamurit in sfarsit ca intoleranta nu este in spiritul Evangheliei. Ne-a trebuit timp si am facut victime, e adevarat. In cazul Islamului intrebarea ÎNCA se pune: intoleranta este sau nu in spiritul Coranului? Desi avem invariabilul raspuns (de lemn): “Islamul este o religie a pacii”- faptele si dogma (Coranul) zic altceva. Adica intoleranța noastra era o eroare in raport cu dogma (noastra), intoleranta lor pare justa in raport cu dogma lor. “Religia” nu le da nici macar motive să-și “regrete erorile”, după ce le-au facut. In spatele manifestantilor de la Paris erau tineri, aparent arabi, care pareau foarte multumiti: https://www.yotube.com/watch?v=J_GlSAdp4_U#t=10 (Cine a trait un pic in Maghreb a mai vazut asta, probabil). Inainte de orice considerație despre râsul im/posibil trebuie lamurită chestia asta. Altfel o sa râdem doar galben, tot „analizând” lucrurile.

      • Au fost momente in istorie (in evul mediu) cand lucrurile stateau exact pe dos, islamul era religia toleranta si crestinismul era in plina perioada obscura. Cred deci ca dogmele sunt interpretabile si in cele din urma evolutia societatii decide in legatura cu modul in care se practica religia.Si este adevarat ca in utlima vreme o buna parte din lumea islamica s-a radicalizat. Dar privita de aproape realitatea islamica este mult mai complexa : articolul lui Catalin Popa de mai jos scrie chiar despre acest subiect.

    • De aceea am despartit intrebarea in doua si am tras si o concluzie in doi timpi. Nimeni si nimic nu justifica pedeapsa capitala si orice forma de violenta in societatea noastra. Dar raspunsul la intrebarea : se poate rade de orice in numele libertatii de expresie este NU. Peste tot.

      • Sa fiu un pic plictisitor: nici măcar “interpretarea” nu da rezultate pozitive! Iata, pe scurt. Sistemul “abrogantelor” care vrea sa elimine versetele incomode, lasa in picioare versetele care commanda asasinarea infidelilor, din Sourata a 9-a. Aplicand regula “abrogarii”! (cea mai recenta o abroga pe precedenta). Cat despre resilienta credintei in fata “societatii” o vedem chiar in zilele acestea: assasinii sunt la a treia generatie in Franta, si pareau ca nu sunt interesati de religie.
        La ultima va citez remarca unui cititor al d-lui Plesu, care pare de meserie, in “22”: “ libertatea de expresie se extinde nu numai asupra informatiilor si ideilor favorabile si inofensive dar si asupra ideilor care ranesc, socheaza si ingrijoreaza; acesta este principiul pluralismului, tolerantei si spiritului de deschidere fara de care nu exista societate democratica” (hotarare CEDO). Este “constantin” – daca doriti sa verificati.

        • (dupa primul paragraf:). Ce zic eu este ca noi avem un punct fix (moral) in Evanghelii. Avem unde sa ne intoarcem cand ne ratacim. Ei n-au “punct fix”, n-au un referential moral exterior. Acela e corupt, (chiar daca “interpretat”).

        • @ Adrian Rusu. practica religioasa evolueaza odata cu societatile. De exemplu referintele anitsemite din predica preotilor catolici au fost eliminate doar recent. Si mai recent TVR a scapat pe post un colind de Craciun traditional antisemit. In Islam din pacate asistam la un fenomen contrar de radicalizare. Cititi articolul excelent al lui Andrei Cornea pe acest site.

  6. Sunt de acord cu opiniile Dvs.
    In actuala stare de emotie ce-a cuprins Franta cred ca o revista care ar publica un astfel de articol ar da faliment si atunci intreb: ce-ar raspunde liderii Frantei la intrebarea: cum explicati ca libertatea de exprimare in cazul de azi Charlie Hebdo NU este aceiasi ca si in cazul jurnalistului francez Sine concediat de la aceiasi publicatie in 2008 pentru ca scrisese despre fiul lui Sarkozy??!!
    Sa nu mi se raspunda ca e chestiune de viata privata, stim cum au scris tabloidele franceze de curand despre aventura lui Francois Hollande si nu au concediat pe nimeni!!!
    Deci: cate dimensiuni are libertatea de exprimare in Franta ?!

    • Raspunsul este in articol. Nu viata privata a lui Sarkozy jr. este problema articolului respectiv ci antisemitismul (desi e „soft” in articol). Nu se râde pe tema asta in societatea franceza. Fiecare societate are limite in privinta dreptului de-a rade.

      • Problema la Siné era ca reproducea, necritic, o tema din caricaturile anti-semite ale anilor 30. Exista insa in Charlie Hebdo o gramada de alte caricaturi cu evrei pentru care nu s-a crizat nemeni.

  7. Ce moarte nedemna – sa mori ca sa ii faci pe unii sa rada ca sa nu fie viata fada!

    In mod sigur Occidentul, modelul nostru cultural, e ultra plictisit si i s-a urat cu binele!

    Zicea cineva
    „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

    • In privinta aceasta legile sunt foarte interpretabile. Se opune „dreptul la caricatura” in numele caruia cei de la Charlie Hebdo au casitgat cateva procese si prejudiciul de imagine pentru care au pierdut altele. Bineinteles ca codurile sociale care reglementeaza dreptul de-a rade oriunde se regasesc adesea in legi.

  8. domnule, rau faceti ca propagati sofismul d-lui Plesu, un sofism cu atat mai de neinteles cu cat vine de la un ganditor de talia dumnealui.

    Asa zisul rationament al d-lui Plesu este gresit pentru ca amesteca sfera privata cu sfera publica.

    in sfera privata, autocenzura are rol de liant social (nu iti arat tie caricaturi cu mama TA in pozitii dizgratioase decat daca vreau sa te jignesc asa incat sa nu mai avem contact social pe viitor)

    insa in sfera publica, in spatiul ideilor, al presei etc, nu aplicam aceeasi logica pentru ca spatiul public este unul DEPERSONALIZAT.

    aplicand exemplul d-lui Plesu in sfera publica: cand vezi o femeie oarecare intr-o pozitie dizgratioasa (de exemplu intr-o revista porno), nu te gandesti ca femeia aia este mama sau fiica cuiva, deci nu te ofenseaza ca atunci cand chiar este mama ta in pozele alea, nu?

    asta-i diferenta dintre sfera privata, unde mesajele de orice fel sunt adresate unei persoane anume, persoana individualizata, si sfera publica, unde mesajele sunt adresate TUTUROR, deci NIMANUI in particular.

    trebuie sa ai o sensibilitate aproape din sfera patologicului ca sa iei tot ceea ce vezi in spatiul public la MODUL PERSONAL.

    un alt exemplu: daca vorbesc cu cineva si spun ca „ROMANII SUNT HOTI”, probabil o sa fie de acord cu mine (afirmatie din sfera publica).
    Insa daca-i spun, pe baza generalizarii de mai sus, ca EL este roman, deci e posibil sa fie hot, desigur ca se va supara, pentru ca e o afirmatie facuta in sfera privata, il afecteaza direct.

    hai ca nu-i asa de greu.

    problema e, desigur, ca unii spalati pe creier de o anumita religie au tendinta de a lua lucrurile in mod personal.

    • @ Robo

      Daca dumneavoastra recunoasteti ca nu intelegeti pozitia domnului Plesu, cum o puteti considera gresita? :)

      Daca eu scriu aici (intr-un mediu public si in virtutea dreptului democratic la neingradita exprimare) „toti cei ce nu inteleg pozitia domnului Plesu sunt rupti de realitate”, va simtiti vizat de afirmatia mea? :)

      • @Decebal
        eu nu am spus ca nu inteleg rationamentul d-lui Plesu, ci am spus ca nu inteleg ce-l determina sa aleaga sa sustina acest rationament, care dupa mine este un sofism evident;

        deci este o afirmatie despre realitatea interioara si mobilurile d-lui Plesu (evident, bat inspre o agenda ascunsa in favoarea cresterii importantei religiei in spatiul publoc) si nu este o afirmatie despre ideea in sine pe care a aruncat-o spre dezbatere in spatiul public.

        acum, referitor la afirmatia dvs: desigur ca ma simt vizat, insa cred ca intrebarea pe care mi-o puneti este daca ma simt ofensat, nu vizat;

        raspunsul este ca nu ma simt ofensat (las la o parte faptul ca puteti fi suspectat ca ati produs aceasta afirmatie special pentru mine, ma voi referi la o situatie ipotetica in care ati fi facut aceasta afirmatie independent de comentariul meu)

        deci nu, nu ma simt ofensat, desi ma simt vizat;

        ma simt vizat pentru ca vine in contradictie cu ceva ce eu cred; dar in acelasi timp, eu nu cred despre mine ca sunt infailibil in gandire, asa ca in prima faza afirmatia dumneavoastra ma determina sa fac o re-analizare a rationamentelor mele, sa mai vad inca o data daca nu cumva gresesc.

        odata ce am facut acest examen interior si am decis ca rationamentul meu era corect, urmeaza etapa a doua in care incerc sa aduc argumente suplimentare pentru a combate pozitia dvs – adica exact ce fac acum, folosind „armele” firesti intr-o dezbatere de idei, adica cuvintele.

        dezbaterile de idei nu trebuie sa fie politicoase, ba chiar e de dorit sa fie acerbe, nemiloase, numai asa dam o sansa adevarului.

        • Toti suntem subiectivi, iar „adevarul este dincolo de noi”. Rationamentele construite la cald sunt condamnate a fi gresite, iar istoria nu tine cont de sentimente. De exemplu, pare justificata invadarea unei tari, aflata sub un regim dictatorial, daca acea tara detine arme (interzise) de distrugere in masa. Chiar daca, dupa ani de zile, reiese ca nu existau acele arme de distrugere in masa, faptele s-au consumat si sunt ireversibile.
          Eu zic sa mai asteptam ceva timp, inainte sa dam verdicte si sa ne situam pe pozitii intransigente. Pe masura ce se estompeaza emotiile si apar efectele importante, putem sa ne apropiem mai mult de adevarul despre care vorbiti.

          Intai si-ntai, sa vedem concluziile summit -ului din 12 februarie. Septembrie 2001 a marcat declansarea „razboiului impotriva terorismului”. Dupa 13 ani, avem un atentat de rasunet, in Franta si un „Stat Islamic”. Sa vedem ce va insemna ianuarie 2015, pentru istoria modiala.

    • Curioasa interpretare. Vedeti vreo diferenta de natura intre afirmatiile „Romanii sunt hoti” si „Evreii sunt bogati” ?

      • nu, nu vad nici o diferenta de natura, ambele sunt stereotipii care tradeaza in cel mai rau caz o anumita ingustime a mintii celui care le vehiculeaza pe post de adevaruri absolute.

        dar nici nu inteleg unde bateti – vreti cumva sa spuneti ca afirmatia referitoare la evrei este interzisa prin lege, in timp ce cealalta nu?

        presupunand ca ar fi asa, aveti 2 posibilitati:

        – sa acceptati ca legea e singura limitare acceptabila a libertatii de exprimare, ceea ce demonteaza total articolul dvs, pentru ca in cazul caricaturilor din Charlie nu s-a incalcat nici o lege;

        – sa militati pentru introducerea infractiunii de „blasfemie” in codul penal; si apoi, usor usor, sa infiintam si la noi o politie a moravurilor, macar sa stie si asta ca mine ca nici dpdv legal „nu se poate spune chiar orice”

        • Exact. Una din afirmatii este interzisa prin lege si cealalta nu.

          „- sa acceptati ca legea e singura limitare acceptabila a libertatii de exprimare, ceea ce demonteaza total articolul dvs, pentru ca in cazul caricaturilor din Charlie nu s-a incalcat nici o lege;”

          nu, n-am spus niciodata ca legea este singura limitare acceptabila. Am vorbit de coduri sociale care conduc adesea la auto-cenzura. Nu vad de ce ma restrangeti la aceste doua posibilitati. Ati spus ca o afirmatie generalizatoare care tine de „sfera publica” este automat acceptabila. Realitatea va contrazice.

          • In Franta tribunalul ar trebui sa hotarasca daca cele doua afirmatii intra sau nu sub incidenta legii din Iulie 1972 privind injuriile rasiste. Nu exista insa nimic in dreptul francez care sa distinga insulta grupului uman „evrei” de insulta grupului uman „romani”. Daca sunteti curios, utilizati Légifrance.

            • referinta la anitsemitsm este explicita in legi mai recente decat cea din 1972.

            • cred ca deja ne-am incalcit in argumentatii.

              opinia mea e simpla: libertarea de exprimare in spatiul public nu poate fi ingradita decat de lege.
              asta-i tot.

              motivul legat de argumentul care e prezentat chiar in textul dvs, un argument despre care chiar dvs spuneti ca „pare imbatabil”….

              si desi nu faceti nici un efort sa atacati acest argument, totusi la finalul articolului afirmati ca „nu se poate rade de orice”, cel putin in parte pe baza sofismul dlui Plesu, adica un argument de tip „recurs la autoritate”.

              ei bine, va trebui sa va straduiti mai mult decat atat ca sa va sustineti punctul de vedere.

            • @Robo
              „cred ca deja ne-am incalcit in argumentatii.”

              sa descalcim.

              „opinia mea e simpla: libertarea de exprimare in spatiul public nu poate fi ingradita decat de lege.
              asta-i tot.”

              Sunt de acord cu ea. Ceea ce nu exclude autocenzura pe subiecte sensibile.

              „si desi nu faceti nici un efort sa atacati acest argument, totusi la finalul articolului afirmati ca “nu se poate rade de orice”, cel putin in parte pe baza sofismul dlui Plesu, adica un argument de tip “recurs la autoritate”.”

              legea interzice explicit „rasul de orice”. Spectacolelele cu iz anti-semit ale umoristului Dieudonné au fost interzise de autoritati. E suficient ca argument ?

            • @ Mihai Damian. Legea din 1972 clarifica un cadru legal existent deja in 1881. Reforma penala din 1992 a introdus pedeapsa negationismului, dar nici ea nici legile ulterioare nu au schimbat cu nimic tratamentul injuriei rasiste. Pedepsirea injuriei la adresa romanilor se face in baza aceluiasi articol de lege in baza caruia se face si pedepsirea injuriei la adresa evreilor.

            • @Mihai Damian
              discutia despe autocenzura este irelevanta atat timp cat nu sustineti ca auto-cenzura este o obligatie (si sper ca nu sustineti asa ceva)

              deci unii vor considera ca trebuie sa se auto-cenzureze, altii nu, ramane la latitudinea fiecaruia.

              deci la intrebarea „Se poate rade de orice in numele libertatii de exprimare?” raspunsul nu poate fi decat „DA, atat timp cat se respecta legile in vigoare”

            • @Margicu Se poate discuta daca termenul de „rasism si antisemitism” prezent in lege acopera si actele anti-românesti. Dar practica arata ca in doua cazuri similare Dieudonné cu umorul sau antisemit si Bouderbala cu umorul sau anti-românesc autoritatile procedeaza in mod diferit. Cum explicati ?

              @Robo Raspunsul e ceva mai subtil decât atat. codurile sociale evolueaza uneori in ritm diferit fata de legi. Legile sunt uneori consecinta unor evolutii in comportamentele sociale si e normal sa fie asa. In cazuri extreme legile sunt date in urma presiunii publice. Dar la nivel macro da, aveti dreptate.

          • „Dar practica arata ca in doua cazuri similare Dieudonné cu umorul sau antisemit si Bouderbala cu umorul sau anti-românesc autoritatile procedeaza in mod diferit. Cum explicati ?”

            1. Un absurd sentiment de culpabilitate remanenta.
            2. In America sunt mai putini romani bogati decat evrei bogati.
            3. Nu exista organizatii pentru combaterea antiromanismului, cu degetul pe tragaciul actiunilor in justitie.
            etc.

  9. Nu se poate rade de orice dar se poate rade de orice religie.

    Societatile occidentale limiteaza libertatea de expresie atunci cand vine vorba de apel la ura sau la violenta. Nu putem sa atacam un evreu numai pentru ca este evreu, nu putem sa atacam un musulman numai pentru ca este musulman. Am datoria civica si morala sa apar musulmanii impotriva genului asta de agresiune si Charlie Hebdo a luat pozitie nu o data pentru apararea diverselor grupuri de imigranti (inclusiv romani).

    Ceea ce romanii (sau americanii) nu par sa inteleaga este ca Charlie Hebdo incarneaza o pozitie politica, si o pozitie politica legitima si dupa parea mea necesara. Charlie Hebdo vine dintr-o zona a stangii anti-clericale franceze care considera ca societatea nu trebuie sa tina cont de dogma religioasa, oricare ar fi ea si oricat de mare ar fi dimensiunea afectiva a credintei pentru o parte a populatiei. Masura respectului este Omul, nu dumnezeu, nu sfintii, nu Mary Christmas frustrata, nu bursucul vorbitor. Iti respect tatal dar imi asum riscul de a iti explica, la modul cat de impertinent cu putinta, ca tatal tau e un mamifer hominid biped mort sau care va muri intr-o buna zi. Tatal tau nu e un mascul nemuritor si transcendent care a creat tot universul cunoscut si necunoscut si s-a ingrijit sa dicteze catorva milioane de hominizi pierduti in nemarginirea spatiului ca nu trebuie sa se masturbeze. Bineineinteles tu esti liber sa crezi ce vrei. Dar si eu sunt liber sa iti tin aceasta mica lectie si sa recurg la manuale ilustrate.

    Impingand chiar mai departe lucrurile. Credinciosii tuturor religiilor abrahamice au dreptul sa spuna ca doi barbati homosexuali care se iubesc si traiesc impreuna comit ceva abominabil. Mai mult au dreptul sa spuna ca pedeapsa celor doi risca sa fie tortura vesnica si ca judecatorul, procurorul si calaul celor doi este o entitate cu desavarsire buna si intruparea moralei absolute. Unii dintre credinciosi au chiar pretentia ca astfel de dogme trebuie predate copiilor la scoala (slava Doamnei in Franta nu e nici un risc). Ei bine, fondul aceste dogme este atat de jignitor, este o o ofensa atat mare adusa bunului simt, ratiunii si dragostei pentru aproape asa cum eu o inteleg incat nu vad alt raspuns posibil decat cel de genul practicat de Charlie Hebdo.

    Democratia liberala nu e doar un spatiu in care ideile sunt in concurenta. Este un spatiu in care ideile sunt in conflict si in care unele conflicte nu pot fi mediate. Domnia legii trebuie insa sa se asigura ca lupta se da cu stiloul si nu cu sabia.

    • „Nu putem sa atacam un evreu numai pentru ca este evreu, nu putem sa atacam un musulman numai pentru ca este musulman. Am datoria civica si morala sa apar musulmanii impotriva genului asta de agresiune si Charlie Hebdo a luat pozitie nu o data pentru apararea diverselor grupuri de imigranti (inclusiv romani).”

      Exista bineinteles si genul acesta de interpretare care spune ca limita este rasismul xenofobia si anti-semitismul. Si limita este in general respectata. Totusi in spatiul public francez exista multe caricaturi pe tema romani=hoti. Iar asta nu socheaza pe nimeni

      • Si de mai multe ori pe saptamana avem dreptul la caricatura americanului (sau mai bine zis a Americii) sub trasaturile lui M. Sylvestre, agresiv si violent, capitalist convins si lacom.

        Acestea fiind spuse, am o colectie destul de bogata de numere din Charlie Hebdo si nu imi amintesc de vreo caricatura care sa insinueze ca romani=hoti. Da, exista glume pe tema cersetorilor sau hotilor romani care probabil depasesc inclusiv limita legii dar nu le-am intalnit in CH.

          • Bun, si? Pai daca incep sa iau la puricat desenele lui Françoise Pichard sau a altor caricaturisti care se invart in aceleasi cercuri gasesc si chestii mai dure.

            Ce legatura are asta cu Charlie hebdo si cu limita pe care o impusesera ei libertatii de expresie?

            • Vorbim de ceea ce se poate rade si de ce nu. In ce masura difera Bouderbala de Dieudonné incat unul sa fie interzis si celalt nu ?

  10. un alt exemplu:
    poti sa scrii linistit in presa ca politicienii romani sunt corupti, nu se ofenseaza nimeni, ba majoritatea publicului ar fi de acord cu o asemenea informatie.

    insa daca scrii in presa ca un ANUMIT politician este corupt, ai face bine sa aduci si dovezi, altfel ceea ce ai facut este o calomnie, un atac la imaginea unei anumite persoane.

    e mai clara acum distinctia dintre sfera publica si sfera privata?

  11. @Mihai Damian:
    Domnule, gresiti:

    „Realitatea este ca NU, nu se poate rade de orice. Cine crede contrariul sa-si imagineze, pornind de la textul lui Plesu, ca personajele din caricaturile din Charlie Hebdo sunt proprii parinti. Cand cineva iti jigneste parintii emisfera logica ii cedeaza intaietatea celei emotionale.”

    Realitatea este ca trebuie sa ai un grad zdravan de schizofrenie ca sa te ofensezi serios pentru ca au aparut caricaturi cu parintii. O persoana care refuza sa accepte ca parintii sunt oameni (ca oricare), ca au gresit candva (ca oricare), ca au facut sex (ca oricare), ca pot fi ironizati (ca oricare) samd, e o persoana care se indreapta fie catre puscarie, fie catre casa de nebuni. Exemplul cel mai amuzant care-mi vine acum in cap sunt personajele dintr-„O lume nebuna, nebuna”, respectiv doamna Marcus si fiul Sylvester. Pe partea realista stiu vreo doua situatii tragice in care oameni reali (si nu adolescenti) nu au putut face fata umanitatii parintilor.

    Raspunsul la provocarea dumneavoastra e destul de simplu, spun. Daca nu, nu va ramane decat sa angajati detectivi pentru a localiza sutele sau miile de persoane care v-au ofensat parintii la un moment sau altul.

    Nu mai vorbim de persoanele publice, care (impreuna cu parintii) sughita probabil din secunda in secunda.

    E drept ca legea are niste limitari, insa in cazurile prezentate nu ne apropiem nici pe departe de ele.

      • Intai, vreau sa va multumesc pentru raspunsuri (nu doar pentru cel dat mie). E o placere sa interactionezi cu un autor care urmareste reactiile :)

        Multumesc pentru clip, e savuros.

        In ceea ce priveste raspunsurile la cele doua intrebari ale dumneavoastra: nu va pot raspunde pentru ca probabil nu exista un raspuns.

        Sunteti constient ca se publica caricaturi care pot fi lejer interpretate ca anticrestine (timesnewroman si fredo&pidjin sunt primele exemple care-mi vin in minte. http://www.pidjin.net/2011/04/23/the-pidjin-easter-special-2011/ de exemplu ). Opinia publica le ignora total.

        Daca un astfel de material ar fi tras cu forta-n ochiul opiniei publice, PROBABIL ca reactia ar fi majoritar determinata de cel care a facut atentionarea. Stim ca BOR-ul a sabotat cu succes campania de vaccinare anti-HPV, deduc deci c-ar face scandal mare si aici.

        Referitor la clipul dvs, cred ca reactia ar fi ceva de gen: uite ce tragem de pe urma romilor, insa le-a zis-o bine.

  12. Exista doua argumente principale ale celor care nu va impartasesc punctul de vedere:

    1/ Ceea ce faceau caricaturistii era legal, deci musulmanii nu aveau de ce sa se simta atacati

    2/ Orice restrangere a libertatii de exprimare, fie ca este o limitare legala, fie ca este auto-impusa, loveste in insesi principiile democratiei si deci trebuie categoric respinsa

    Haideti sa le luam pe rand:

    1/ Afirmatia este un sofism, pentru ca pleaca de la o ipoteza corecta pentru a deriva o concluzie gresita: atata timp cat nu a existat nicio decizie a instantei impotriva lor, putem considera ca ceea ce faceau jurnalistii era legal; in schimb, nu exista nicio legatura intre legalitatea unei actiuni si reactiile EMOTIONALE pe care aceasta le poate genera: de exemplu, desi stim ca este legal sa ne platim impozitele, nu cred ca sunt prea multi cei fericiti atunci cand fac acest lucru.
    Iar argumentul deseori evocat ca musulmanii aveau dreptul sa nu citeasca revista este de-a dreptul stupid:
    a/ Vorbim de un drept, nu de o obligatie – musulmanii aveau acest drept, dar nu l-au folosit. Care este problema, atata timp cat nimeni nu poate fi acuzat de neutilizarea unui drept ?
    b/ Si guvernul francez avea dreptul sa nu se amestece in Siria, dar a ales sa se amestece. De ce judecam cu dubla masura ?

    2/ Aici merita facute cateva observatii:

    a/ Peste tot in lumea asta dreptul la libera exprimare este limitat, pe de o parte, de constrangeri legale (in Franta, pentru anumite afirmatii facute in public, risti cel putin o amenda, daca nu inchisoarea), iar pe de alta parte, de ceea ce fiecare considera limitele bunului-simt. Pentru constrangerile legale, mi se va replica, probabil, ca acestea sunt impuse de eliminarea a ceea ce este numit „hate speech” – corect, numai ca „hate speech” este un concept extrem de periculos, deoarece este modificabil dupa cum vrea politicul la un moment dat: o afirmatie care este considerata „hate speech” intr-un anumit loc si la un anumit moment este perfect acceptabila in acelasi loc la un alt moment de timp sau in acelasi timp, dar intr-un alt loc; tendinta universala a oricarei puteri este de a considera „hate speech” tot ceea ce contravine obiectivelor, declarate sau nu, ale ei. In privinta bunului-simt, desi acesta poate parea un concept prea vag pentru a fi util, lucrurile nu stau asa: exista anumite concepte universale (cum ar fi „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”) care permit unui om inzestrat cu un nivel mediu de bun-simt sa estimeze cu suficienta precizie limita pana la care poate intinde coarda.

    b/ Adeptii cei mai vocali ai acestei libertati absolute de exprimare se dovedesc cei mai intoleranti cu cei care au alta parere: este suficient sa va uitati la comentariilor articolelor care au afirmat „je ne suis pas Charlie” ca sa vedeti mormanul de laturi aruncat de majoritatea avocatilor dreptului la libera exprimare in capul autorilor articolelor. Desi multi dintre ei evoca principii pompoase („Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pana la moarte dreptul tau de a o spune”), dovedesc o lipsa totala de respect fata de AUTORUL (nu numai fata de ideile acestuia !) unor idei diferite de ale lor; ce este cel mai trist este ca ei nu realizeaza ca aceasta atitudine a lor nu numai ca este in totala contradictie cu ceea ce afirma, dar nici nu este prea departe de cea a autorilor asasinatelor !

  13. Mi se pare un articol/eseu de scuze (crezute) subtile pentru gestul teroristilor: hai, ma, ca nu aveti voie sa rideti de orice!
    Se uita insa ca „risul” s-a iscat in urma unor fapte, caricaturile ridiculizeaza un comportament existent, mirajul celor 72 de fecioare este promis frecvent, o fata de 10 ani este facuta bomba, etc, si toate astea in numele religiei islamice (singura religie, normal, ceilalti fiind necredinciosi, si trebuie omoriti).
    Atunci sa ne punem intrebarile:
    – pina unde putem merge cu atentatele, pentru a nu risca sa fim luati in ris prin caricaturi?
    – pina unde putem merge cu risul despre religia islamistilor bazata pe atentate, pentru a nu fi chiar noi tinta unor atentate.
    Din prima intrebare se trage seva celei de a doua.

    • @ victor L

      In primul rand, imi pare ca sunteti nedrept, cu autorul articolului.

      In al doilea raand, va invidiez, pentru convingerile ferme. Ca si in dilema oului si a gainii, eu recunosc cinstit ca, deocamdata, nu-mi pot raspunde la intrebarea „Terorismul, ca fenomen, este cauza sau efect?”. Pana nu-mi raspund la inttrebarea asta, incerc sa judec lucrurile cat mai echilibrat posibil. Fara discutie, condamn crima si teroarea si nu aprob terorismul de niciun fel, dar ma feresc sa judec credinta celor de alta religie decat mine. Nu stiu daca e corect sa identificam terorismul cu islamismul si, din acest motiv, sa luam in deradere o religie.

        • @ bugsy

          Va multumesc, pentru lista, dar nu-mi dau seama cum ma poate ajuta. Exista, banuiesc, liste si cu razboaiele coloniale sau crestine, dar nici astea nu simt ca m-ar putea ajuta.

          Marturisesc, nu am o opinie. Dar v-as intreba care este opinia dumneavoastra? Terorismul modern este cauza sau efect?

          • @Decebal,

            lista era pentru a va ajuta sa va faceti o impresie. Dar, inteleg ca va place sa relativizati in continuare pe aceasta tema. Nu am avut niciun moment ideea nastrusnica sa pun semnul egal intre cruciade/razboaie coloniale si atentatele teroriste islamiste din perioada moderna. Sper ca am raspuns si la intrebarea pe care mi-ati pus-o. Este cauza!

      • @ Decebal, domnule,
        prea multe analize in timp ce ei programeaza un nou atac.
        – „nu-mi pot raspunde la intrebarea “Terorismul, ca fenomen, este cauza sau efect?”” Pina aflati dvoastra raspunsul la intrebvarea care va framinta, fiti pregatit pentru alte atentate, serios.
        – „Nu stiu daca e corect sa identificam terorismul cu islamismul si, din acest motiv, sa luam in deradere o religie.”
        Poate nu sinteti atent (de fapt nici la ce am scris): atentatele se fac in strinsa legatura cu Alah, care le va pregati 72 de fecioare fiecarui zarghit care ucide (nu stiu ce le promite femeilor ori fetitei de 10 ani din Nigeria).
        NB,
        Indemnul unui primar:
        „Primarul musulman al Rotterdamului, Ahmed Aboutaleb, mesaj radical pentru jihadisti: Faceti-va bagajele si plecati dracului de aici.”

        • Tocmai datorita modului echilibrat de abordare a politicii externe (inclusiv a celei „subterane”), Romania a fost ferita de atentate teroriste sangeroase. Bineinteles si datorita intelepciunii serviciilor secrete romane. „Sange, pentru sange” nu poate duce decat la escaladarea oricarui conflict. Abuzul naste abuz. Tema a fost tratata si in filmul „The Siege” (1998).

          Banuiesc ca ati citit/studiat Coranul. Eu nu l-am citit, dar ma feresc sa-l judec dupa parerile celor care-l interpreteaza. Si-mi mentin afirmatia: Nu stiu daca e corect sa identificam terorismul cu islamismul si, din acest motiv, sa luam in deradere o religie.

          Cat despre primarul Rotterdam -ului, atentie! Stirea zice „jihadisti”, nu „islamisti” sau „musulmani”.

  14. Daca vreti sa intram in jocul experimentelor de psihologie, psihologie sociala sau sociologie, exista niste cercetari legate de intrebarea „ce ii face pe oameni absolut normali sa ucida alti oameni pe care nici macar nu-i cunoaste si sa ramana totusi normali, sau aproape normali, dupa aceea?”. Raspunsul este unul tulburator, cel putin pentru mine: atasamentul fata de simboluri. Se poate purta o discutie foarte lunga insa intrebarea asta se poate pune fiecaruia dintre noi si este nevoie de un efort foarte mare sa incercam sa intelegem consecintele profunde ale afirmatiei. Religiile, si in mod accentuat unele dintre religii printre care islamul este un varf, practica in mod intensiv atasamentul fata de simboluri. Degeaba ne tot chinuim mintea sa fabricam explicatii care mai de care mai stiintifice prin care sa justificam afirmatia ca „islamul este o religie a pacii”: in ultimele zile abunda astfel de incercari, multe dintre ele pe acest sit. O privire obiectiva, fara balastul prejudecatilor impuse de corectitudinea politica, arata ca islamul nu numai ca nu este o religie a pacii ci chiar contrarul ei. Abundentele instigari la crima din Coran sunt justificate prin atasamentul musulmanului la simboluri (Allah, Mahomed) si crima pentru „apararea” acestor simboluri este propovaduita din plin. Din acest punct de vedere, comparatia intre „jignirea adusa profetului” si „jignirea adusa unei persoane dragi” nu sufera comparatie. Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem este cum este posibil sa determini pe cineva sa comita o crima pentru un simbol abstract. Aici vad eu esenta si rasunsurile ipocrite, in care il includ si pe cel al domnului Plesu, pur si simplu sunt desfiintate in fata unei judecati la rece.
    Pe vremea cand fredonam impreuna cu John Lennon

    Imagine there’s no countries
    It isn’t hard to do
    Nothing to kill or die for
    And no religion too
    Imagine all the people living life in peace

    nu cred ca pricepeam cu adevarat sensul acestei strofe: este nevoie de atasamentul fata de simboluri ca „patrie” sau „religie” pentru a omori oameni pe care nu-i cunosti sa a te lasa omorit de alti oameni pe care nu-i cunosti. Mi-a trebuit foarte mult timp, din pacate, sa vad monstruozitatea care este langa noi tot timpul si pe care nu o mai percepem fiindca aproape face parte din viata noastra, simbolurile.

    • ” Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem este cum este posibil sa determini pe cineva sa comita o crima pentru un simbol abstract.”

      Raspunsul e foarte simplu. Promitandu-i ca aceasta crima va aduce o rasplata in viata de apoi. Teroristul Coulibaly chiar asa se si exprima : „astepta recompensa”. Cu acest argument s-au trimis oameni la razboi in toata istoria in numele unor credinte religioase. Nu e vorba numai de islam aici.

  15. Nu ai voie sa razi de tot : 1) caricaturile du ministra taubira pe post de maimuta au fost interzise (scandalul ziarului minute) in schimb ai voie sa faci glume cu romanii sau cu rromii (oricum pentru 3/4 din francezi sunt tot una) la televiziune si in showuri, 2) lui Dieudonné i-au interzis showul intr-adevar negationist si antisemit

  16. Articol dezamagitor mai ales cind este scris de cineva care traieste in Europa civilizata. Ca si dl. Plesu, autorul nu vrea sa vada argumentul cel mai serios in favoarea celor de la Charlie si contra teroristilor : LEGEA. Daca acele caricaturi au depasit cadrul legal – se trece la proces si la pedeapsa; orice altceva este ilegal si duce la terorism.
    Ce ii impiedica pe musulmani (aflati in numar mare in Franta) sa solicite o lege contra a ceea ce considera insulte la adresa profetului ?
    Am raspuns astfel si unor comentarii gen „capra vecinului” ” da’ de holocaust si evrei de ce nu putem zice nimic ? ” Pentru ca exista legi votate de parlamente si daca dorim sa traim civilizat trebuie sa le respectam.
    Pentru ca argumentul meu este LEGEA – votata de parlament , evident ca nu doresc ca aceasta sa fie inlocuita cu norme religioase emanate de cititori confuzi ai cartilor sfinte.

    • „Ce ii impiedica pe musulmani (aflati in numar mare in Franta) sa solicite o lege contra a ceea ce considera insulte la adresa profetului ?”

      Lipsa lor de pondere politica.

      Pentru ca argumentul meu este LEGEA – votata de parlament , evident ca nu doresc ca aceasta sa fie inlocuita cu norme religioase emanate de cititori confuzi ai cartilor sfinte.

      Just. dar legea izvoraste din acele coduri sociale de care vorbeam. Or acesta este nodul problemei. Cu o comunitate musulmana intr-atat de numeroasa isi va putea mentine Franta vechea traditie de-a rade de cele sfinte ?

      • Referitor la comunitatea musulmana din Franta, cu sau fara atentatele teribile, pare ca istoria acorda sansa unei revanse ironice a statelor colonizate, impotriva imperiilor coloniale. „Imperiul” ajunge sa depinda, la el acasa, de lucratorii din „colonii” si e posibil sa fie impins catre „concesii”. Tragic este ca trebuie sa moara oameni, pentru ca alti oameni sa-si puna intrebari.

      • Da, Franta va continua traditia libertatii in care ne putem bate joc de cele sfinte. Da, laicitatea si secularizarea spatiului public sunt durabile. Cum scria doamna Hermeziu, cei care cred contrariul „pot sa-si ascunda in continuare capul in nisip. Are cine incasa gloante si pentru ei.”

    • Autorul articolului
      (la fel ca dl Plesu),
      are aceiasi atitudine fata de teroristi, ca intelectualii romani fata de plagiatorul prim ministru.
      Atit terorismul cit si plagiatorul sint mosmonditi, ca incercarea apei pentru un bebelus, cind cu destele, cind cu cotul si nu se hotarasc. Ba, recent intr-un articol, dl Plesu, declara:
      in virtutea dreptului la a face baie, va rog sa-mi aduceti apa potrivita.
      Estimp, sint pregatite noi atentate.
      Iar Ponta ride: „“Premierul Victor Ponta a afirmat ca isi poate “face un doctorat” pe tema constructiei autostrazii Comarnic-Brasov”
      O comisie parlamentara ar fi buna?
      Respectam legile sau folosim kalasnikoavele?

      • Usor cu pianul pe scari :-). N-ati citit bine articolul. Am separat in mod voit chestiunea in doua intrebari pentru a evita aceasta interpretare. Fara succes in cazul dvs.

        • Tocmai aceasta nehotarire in fata kalasnikoavelor, dorinta de a despica firul in patru in timp ce ei pregatesc alte atentate, mi se pare nelolocul ei.
          Ca asta le place unora, nu am nimic impotriva; vreau sa spun ca impotriva gloantelor trebuie alt fel de „discutii”.

            • eu citisem ca lista americana are 45-47.000 de mii; un milion nici nu ii poti monitoriza.
              Daca „solutiile inca nu sint evidente”, atunci vom mai avea multe intimplari ca la Paris si ocazia sa discutam.

    • Consider ca nu poate fi doar legea. Legile sunt facute de oameni, sunt imperfecte si nu sunt atotcuprinzatoare. In plus, ca sa faci apel la lege, trebuie sa ajungi intr-o instanta. Parca-mi inchipui un judecator francez, uitandu-se peste ochelari, la reclamant si intrebandu-l: „Dumneavoastra reclamati in calitate de ruda a numitului Mahomed, care sustineti ca apare in caricaturile depuse ca probe, la dosar?”

      Eu m-am saturat, de exemplu, de politicieni care comit fapte (evident) imorale si-mi zambesc, pe la televizor, spunand: „Nu am facut nimic ilegal.” Nu poate fi legea singura masura.

      • – „Consider ca nu poate fi doar legea. Legile sunt facute de oameni, sunt imperfecte si nu sunt atotcuprinzatoare”
        Ba, tocmai legea este cea care trebuie urmata pentru a nu pune mina pe kalasnikov.
        „Lupta” trebuie dusa pentru imbunatatirea legilor si a masurilor de prevenire si pedepsire a ceea ce s-a intimplat la Paris.
        O vorba poporala spune: copilul cu prea multe moase risca sa ramina cu buricul netaiat.

        • Daca esti un dement cu creierul spalat, legea nu te impiedica sa „pui mana pe kalasnikov”. Te poate doar pedepsi, dupa ce ai comis macelul. Iar pedepsirea ta nu-i va demotiva pe alti dementi cu creierul spalat.

          Sper ca nu m-ati inteles gresit. Legea trebuie respectata, fara doar si poate. Dar, in opinia mea, nu ne putem limita DOAR la respectarea legii.

          O stire recenta: Indiferent de ce ne-ar spune bunul simt, CNA (un organism care aplica legea) l-a amendat pe Radu Banciu (B1) dar a respins amendarea lui Mircea Badea (Antena 3). Legea a vorbit, Mircea Badea e „curat si placut uscat”.

          Tot o vorba populara spune: „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!”

  17. Constat cu bucurie ca cititorii acestui articol sunt cel putin la fel de inteligenti (dac nu mai inteligenti) ca autorul lui.
    Iar mama europa pune punctul pe i.Respectul fata de Lege trebuie sa ne conduca.

  18. Deci „cele sfinte” nu pot (sau nu este permis) sa fie atacate. Cine stabileste care sint cele sfinte? Doar cele iudeo-crestino-musulmane? Toate credindele mistico-religoase de pe glob? Istoria dovedeste ca nu este nimic sfint (nici chiar viata omeneasca!). Mileniile de razboaie dovedesc asta cu prisosonta. Deci am dreptul sa rid de orice. Altfel se pune problema daca rid de cineva. Cineva fiind o persoana reala care ar suferi prejudicii prin actiunea mea. Daca nu imi convine o persoana nu este cazul sa ii spun ca este urita ci doar ca nu imi place. Cind e vorba de un tablou pot sa spun orice inclusiv ca este o porcarie hidoasa fara ca prin asta pictorul sa aiba dreptul sa ma impuste pentru ca pentru el opera sa este „sfinta”. Cine vrea sa renunte la dreptul de vorbi despre orice poate sa o faca sau sa se duca undeva unde dreptul de a vorbi este reglementat conform dorintelor personale. Cind o persoana este condamnata la inchisoare pentru ca a declarat ca este atee imi permit orice la adresa religiei care impune asta. Milioane de oameni au murit pentru dreptul de a se exprima liber si nimeni nu are dreptul sa renunte la acest drept in numele celorlalti. Sa o faca in nume propriu! E drept ca, de-a lungul istoriei, populatia actualei RO au renuntat la multe (inclusiv la limba materna) dar ar fi cazul sa incepem sa tinem macar la unele drepturi si sa renuntam la faimosul „Capul plecat sabia nu-l taie”. Nu cred ca este cazul sa renuntam la oamenii de zapada si la Mos Craciun pentru un dobitic islamist considera ca sint o jignire la adrea islamului! Sa nu uitam ca insusi coranul este o blasfemie la adresa crestinilor si a evreilor!

    • pe deplin de acord cu faptul ca ar trebui sa putem rade de cele sfinte. Dar nu cred ca opinia dvs ese majoritara in Romania.

      • Cred ca aici e o nuanta. Era un episod din serialul „Seinfeld” in care Jerry avea banuiala ca un dentist se convertise la iudaism, doar ca sa poata face glume cu evrei. Eu, crestin, as putea rade de cele sfinte ale crestinismului. Dar n-as rade, mai ales in public, de cele sfinte ale altei religii, pe care nu o cunosc in amanunt si pe care, poate, nu o inteleg.

  19. „Se pot face glume cu belgieni (“blagues belges”) si mai nou cu romani fara nici o problema. Cu arabi, mai cu fereala, doar intr-un anturaj sigur [3]. Dar niciodata despre evrei, ”

    Fals. Aş putea spune chiar mincinos dacă aş fi convins că autorul ar fi cât de cât familiarizat cu conţinutul revistei Charlie Hebdo. Charlie, şi nu numai, ci şi o grămadă de alte gazete şi fiţuici franţuze, virtuale sau tipărite, fac mişto pe îndelete, fără nicio jenă, de iudaism, de evrei, de sionişti, de creştinism şi creştini şi de orice altă religie. Satira, chiar şi cea cu ţinte religioase şi rasiale, este ceva firesc in Franţa şi in alte ţări cu o cultură democratică avansată, nu şi in România unde nu se înţelege deloc noţiunea de libertate de exprimare şi autorii -oricât de culţi ar fi- ignoră cu nonşalanţă textele legale care o consacră [a se vedea cât de tulburate au fost hoardele de bizoni din Romanistan când nişte jurnalişti francezi au indrăznit să ironizeze cerşetorii rumânii din Paris, asta deşi la noi abundă bancurile cu francezi care se predau cu uşurinţă oricui şi in orice condiţii]. La noi jurnaliştii au in sânge autocenzura, aşa că rămâne in sarcina vulgului şi a câtorva umorişti ‘grobieni’ inventarea unor supape care să ne mai scape de presiunea insuportabilă a politicului. Spiritul autocenzurii este atât de puternic incât zilele astea coriefeii jurnalismului înregimentat au sărit să cenzureze şi pe alţii in mod preventiv, chiar inainte ca opinia islamofobă să facă purici in massmedia.

    Domnilor serioşi, înainte de a condamna umorul pe considerente false, zic că se impune să citiţi măcar articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Iată-l aici, mură-n gură:
    “1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare.
    Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi
    sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor
    publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu
    împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune,
    cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.
    2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi
    responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii,
    restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o
    societate democratică, constituie măsuri necesare pentru
    securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa
    publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia
    sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora,
    pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale
    sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii
    judecătoreşti”

    Ce zice domnilor norma de drept vizavi de limitarea dreptului la exprimare? Zice că poate fi restrânsă când vine vorba de interferenţa cu alte drepturi şi libertăţi? Da, Zice. Şi despre ce libertate sau drept vorbim in cazul jurnalistei concediate de Charlie? Hai, că puteţi. Da, dreptul la respectarea vieţii private. Articolul 8 din Convenţie:
    „Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
    1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale
    private şi de familie,[…]”
    Deci limitarea apare in mod legal, atunci când intervine protecţia altui drept afectat de un derapaj ce se constituie in mod evident intr-un abuz de drept. Băietul lui Sarkozy, chiar dacă se căsătoreşte cu o evreică, are şi el dreptul la respectarea vieţii sale private, iată de ce au uşuit-o, pentru că altfel riscau să piardă un proces şi să plătească oalele sparte de mica antisemită ce-şi revărsa frustrările la ziar. Oricum ar fi putut plăti daune, chiar şi după concediere, dar se pare că junele Sarkozy a fost mai gentil şi a căzut cumva la pace cu editorii. Nu este vorba deloc in acest caz de o protecţie discriminatorie -in sensul acţiunii pozitive- oferită cumva de stat sau de societate minorităţii evreieşti. A susţine aşa-ceva -un mobil etnico-rasial al autocenzurii la Charlie este pur şi simplu o mostră de conspiraţionism vesel de maidan dâmboviţean, ruşinos pentru orice intelectual cu pretenţii. Dar, să nu aşteptăm ca intelectualii noştri să aibă pretenţii şi standarde pe care să le respecte. E greu cu democraţia la deal.

    Bun. Acum să recapitulăm.
    1. De ani de zile discursurile imamilor salafişti şi wahabişti aterizaţi in Europa ne ameninţă drepturile, libertăţile şi chiar viaţa. Unde eraţi domnilor serioşi când curgeau ştirile despre moscheile inchise in Germania pe motiv de extremism ideologic? Ştiu, pe dumneavoastră vă tulbură gluma cu ţinte religioase, iară nu predica serioasă care ţinteşte laicitatea statelor moderne. Ceilalţi -atei, agnostici, eretici şi caricaturişti- nu-s decât victime colaterale. Şi-au cerut-o. In esenţă, din moment ce NU aţi sărit ca arşi ca să cereţi restrângerea drepturilor religiose când vine vorba de propagarea ideologiei islamiste, inseamnă că sunteţi de acord in esenţă asupra agendei anti-laicitate susţinute de islamişti.
    2. Când politicianul Wilders a ieşit in public să arate pericolul ce se abate asupra Europei din pricina expansiunii fundamentalismului islamic pe cine aţi atacat iute? pe imami sau pe Wilders. Păi pe Wilders, iar din extremist şi islamofob nu l-aţi mai scos.
    3. Când gazetele umoristice ale Europei -nu e vorba numai de Charlie- au inceput a aborda subiectul islamului şi glumele şi caricaturile curgeau -şi asta se intâmplă de mai bine de 10 ani, unde eraţi cu sfârleaza sensibilităţii religioase? De ce nu aţi cerut ferm limitarea dreptului la exprimare pe considerente religioase? Da, este permis să ceri asta, să faci petiţii şi să activezi civic pentru un deziderat pe care-l consideri necesar societăţii. Sau pe cale legală şi democratică nu şţiţi să acţionaţi? dar când presa şi oamenii de cultură europeni satirizau creştinismul -se intâmplă de secole- de ce nu aţi cerut sancţionarea legală, eventual penală, a celor care vă jigneau credinţa? Nu se pune. O amendă e prea puţin, iar o restricţie normativă punctuală nu rezolvă mare lucru. Ce noroc cu barbarii de islamişti că v-au făcut treaba aia urâtă in locul vostru. Ei uite d-aia zic eu că orice individ care sare ACUM să ia apărarea islamului sau să sugereze cumva că a sosit timpul ca libertăţile noastre să fie restrânse este un om lipsit de libertate şi de ruşine care nici măcar respect pentru morţi – pentru cei ce abia au trecut in nefiinţă apărînd libertăţile noastre- nu mai are, care, pentru a-şi justifica laşitatea şi contorsionările morale, practică in public un soi de acrobaţii obscene menite să ascundă răul ce le-a invadat cugetele. Şi nu-mi pasă că acrobatul obscen poartă numele de Pleşu sau Damian, in ochii mei gesturile lor rămân la fel de neruşinate.

    • „Fals. Aş putea spune chiar mincinos dacă aş fi convins că autorul ar fi cât de cât familiarizat cu conţinutul revistei Charlie Hebdo. Charlie, şi nu numai, ci şi o grămadă de alte gazete şi fiţuici franţuze, virtuale sau tipărite, fac mişto pe îndelete, fără nicio jenă, de iudaism, de evrei,…”

      Am dat exemple in articol de lucruri cu care nu se glumeste inclusiv la Charlie Hebdo. De religie da, dar de evrei nu. Orice banc cu Itzic si Strul ar fi considerat indecent in Franta.

  20. Putem face misto de clasa politica, de parlament si de guvern? Pai pana una-alta DA!
    Si-atunci ar trebui sa acceptam ca aceiasi de care facem misto la tot pasul sa ne impuna prin lege de cine avem sau n-avem voie sa facem misto? Si cat va dura pana cand se vor auto-exclude din categoria „mistocariabililor”?

    N.B. Exceptand cazul in care vor considera ca este in interesul lor sa accepte mistoul ca supapa de defulare, nu de alta dar (se pare ca) alternativa este AK47.

  21. „Am dat exemple in articol de lucruri cu care nu se glumeste inclusiv la Charlie Hebdo. De religie da, dar de evrei nu.”
    Fals. Evreii sunt şi ei personaje in paginile revistei Charlie Hebdo. Apar inclusiv pe coperţi. Văd că persistaţi in teza asta conspiraţionistă şi nu mă miră căci este extrem de răspândită in mediul virtual de limbă rumânească. Nu se glumeşte insă cu Holocaustul, şi pe bună dreptate aş zice, nu? Nu am văzut nici glume vizavi de genocidul islamist din sudan. Trebuiau să facă ghiduşii cu hăcuiţii din Rwanda -să fim aşezăm pe un tărâm neutru religios- ca să vă convingeţi dumneavoastră de libertatea deplină de exprimare? Nu înţelegeţi nici acum că libertatea ARE DEJA limite statuate prin legi naţionale şi norme de drept internaţional? Protecţia sensibilităţii religioase NU este printre aceste limite, dar nimic nu vă opreşte să militaţi deschis pentru introducerea acesteia printre normele de drept europene. Nu aveţi decât să vă strângeţi intr-un cerc de buni creştini ce se ingrijesc de imaginea creştinătăţii şi să vă organizaţi legal şi să formulaţi pretenţii asupra modificărilor legislative necesare in ochii dumneavoastră. Cereţi dom’ne introducerea cenzurii prin lege asupra tematicii religioase sensibile, stabiliţi simbolurile şi personajele pe care vreţi ca legea să le protejeze şi gata. Dacă nu faceţi asta -deschis, onest- este cu atât mai ruşinos să profitaţi de aceste asasinate odioase ca să insinuaţi că libertatea in sine poartă o culpă morală şi că Occidentul ar fi trebuit -vezi doamne- să facă ceva in sensul protejării cultelor, nu a libertăţii de exprimare, ca să preîntâmpine aceste situaţii. Dacă nu faceţi asta vă aşezaţi singur intr-un partizanat religios obscurantist in care respingeţi nu numai libertăţile noastre, ci şi democraţia in ansamblu, căci nu credeţi in capacitatea mecanismelor democratice de a regla comportamente reprobabile şi de a elimina paşnic tensiunile din societate. Şi apoi, chiar nu vă îngrijorează existenţa atâtor partide islamiste, ce răsar inclusiv in Europa, şi nici măcar un singur partid ortodoxist in România? Ce contrapuneţi, ca oameni serioşi şi creştini, influenţei politice islamiste care se iţeşte foarte serios in spaţiul mental european? Dacă nu ortodoxist, măcar un mare partid paneuropean al creştinilor de bine şi tot ar fi ceva….Sau ortodocşii nu prea se pupă politic cu catolicii şi protestanţii?

  22. Asa va fi?
    „Un umor coroziv („cel mai sigur car­tier din Paris a ajuns să fie cel chi­ne­zesc“ e doar un exemplu), dublat de un cadru sociologic și economic de o mare acuratețe (ficțiune, dar de ce sună totul atât de adevărat? – mă întreb eu ne­du­merit) fac din acest nou roman o lec­tură mai utilă decât o mie de tratate (fal­se) de economie sau geopolitică.”
    http://www.revista22.ro/michel-houellebecq–soumission-despre-sfarsitul-unei-civilizatii-si-zorii-alteia-noi-52105.html

  23. Bravo Dami,
    buna analiza, e o abordare logica intr-un moment cind emotiile abunda.
    On peut rire de tout mais pas avec n’importe qui.
    Problema presei in era internetului este ca publicul e potential intreaga lume. Asa ca garantat lezezi sensibilitatile cuiva.

  24. Destul de clar spus:
    „Mircea Cartarescu scrie pe contul sau de Facebook, referitor la atentatul de la Paris, ca se desparte „de cei care au gasit oportun sa discute acum, cat inca nu s-au racit tevile armelor, despre limitarile auto-impuse ale libertatii de opinie si expresie, despre ce se poate si ce nu se poate persifla, despre ce poate aparea in presa si ce nu. Cred ca, in contextul in care ne aflam, asemenea concesii facute criminalilor au fost indecente”.”

  25. @Victor L, @ dusu @ Margicu si alti comentatori. Va rog sa recititi cu atentie ce am scris : n-am facut judecati de valoare de genul „jurnalistii ar trebui sa fie atenti la ceea ce scriu”. In ceea ce ma priveste ma consider norocos ca sunt intr-o tara in care se poate râde de Mahomed si de Isus deopotriva. Si nici n-am preluat punctul de vedere al lui Plesu. Ci doar am facut o constatare. Anume ca orice societate are anumite limite in ceea ce priveste dreptul de a râde. Si deci cei care spun ca in numele libertatii de expresie se poate rade de orice au o judecata emotionala si sunt contrazisi de realitate. Aceste limite sunt desigur impuse de lege dar nu numai, exista si anumite coduri sociale care impun niste limite. Dupa cum exista coduri sociale care impun modul in care ne imbracam, ne salutam, ne tutuim sau nu si asa mai departe.

    • dle Damian,
      iar eu spuneam ca risul n-a inceput din senin, ci ca urmare a actiunilor teroriste.
      Daca atentatelor le-ai raspuns cu risul caricaturilor, de genul „opriti-va, nu mai sint fecioare”, si si caricaturilor le raspunzi din nou cu gloante gloante, atunci sintem niste momîi ca nu le raspundem pe masura.
      Daca nici risul nu ne mai ramine, chiar sintem pierduti.
      „1. Se poate rade de orice in numele libertatii de exprimare ?”
      „2. Se (mai) poate rade de orice fara teama de represalii ? ”

      1 – nu s-a ris neaparat „in numele libertatii de exprimare”, caricaturile erau arma unor oameni care urau terorismul; chiar uitam miile de oameni nevinovati ucisi in atentate? iar atentatele erau facute in numele Profetului. Asta s-a strigat la Paris, in strada.
      2- „represalii?” represaliile sint ale salbaticilor, doar legea trebuie respectata.
      Daca europenii vor trai cu teama de „represaliile” islamistilor, e grav.

  26. a propos de libertatea de exprimare/rade de orice : Dieudonne a fost retinut si e anchetat pentru apologie a terorismului pentru ca a spus „je suis charlie coulibaly”, un automobilist betiv (deci nu islamist) a fost condamnat la 4 ani de inchisoare pentru ca i-a injurat pe politisti si a spus ca merita sa se intalneasca cu indivizi ca fratii Kouachi. In Franta daca violezi o femeie nu faci mai mult de 1 an 2 de inchisoare …

  27. Intr-adevar articolul din Le Monde e foarte bun. El arata insa si limitele asertiunii :” suntem liberi sa spunem orice atata vreme cat nu incalcam legea” (vezi multe comentarii de mai sus). Vedem deciziile contradictorii din cazul Dieudonné. Vedem cum un tip e condamnat recent pentru “ofensa adusa sefului statului”, Franta pierde la CEDO (in numele dreptului la satira !!) si delictul e ulterior suprimat.

    • Evident ca putem rade de orice, dar nu cu toata lumea!
      Este firesc sa existe diferente de sensibilitate, de simt al umorului si de valori, in general!
      De aceea s-au creat natiunile: pentru ca oameni care se aseamana, care au aspiratii comune sau cel putin necontradictorii, sa poata convietui!
      Evident ca nu exista societate perfecta, evident ca in orice tara dezvoltata exista astazi un melting-pot cultural, ceea ce face ca tema „convietuirii pasnice” sa fie din ce in ce mai complicata,etc., etc..
      DAR! democratia, acest sistem politic pe care-l consideram, deocamdata, cel mai bun, a instituit ca majoritatea determina normalitatea! In consecinta, si pentru mentinerea pacii publice, fiecare cetatean este obligat sa respecte legile considerate ok de respectivele majoritati din tarile in care traiesc! Astfel, ceea ce este inimaginabil in Iran este curent in Romania, ceea ce in SUA este obligatoriu in Franta poate fi derizoriu, etc.
      Da, in Franta antisemitismul poate parea altora „o favoare” adusa evreilor, et alors? Credeti ca cineva care este convins ca de asta, este dispus sa asculte lectii de istorie?
      Astazi, nu este nimeni obligat sa traiasca in Franta DACA NU REUSESTE sa inteleaga valabilitatea legilor pe care majoritatea francezilor s-au angajat sa le respecte!
      Nu este in spiritul francez sa se autocenzureze sau sa se indoiasca de valabilitatea idealurilor lor, rezumate in 3 cuvinte „libertate, egalitate, fraternitate” sau „je suis Charlie”, chiar asa derizorii sau discutabile, cum le pot parea altora!

      • @Ela. De acord cu observatia ca nu totul este descris de legi votate de expresia unei majoritati, ci legile sunt o forma scrisa si oficiala a unor coduri sociale existente in orice societate. Iata de exemplu o jurnalista din Anglia a fost cenzurata in direct cand incerca sa arate noul Charlie Hebdo (care are de altfel o coperta foarte „soft”). Si aceasta desi nu incalca nici o lege si fara indoiala nici vointa majoritatii. In cei 20 de ani de cand stau in Franta am constatat o evolutie acestor coduri (saluturi, dialoguri, vestimentatie) in urma influentei minoritatii musulmane. Nu este nici o judecata de valoare aici, asa stau lucrurile. Ca sa formulez totusi una : mi-ar parea rau ca si lui Margicu ca intr-o buna zi sa se condamne in Franta pentru blasfemie (scenariul apocaliptic din recenta carte a lui Houellebecq).

    • Legea este nula de drept daca este neconstitutionala si, prin vointa legislatorului suveran, devine nula daca este non-convetionala (contrara conventiei europene a drepturilor omului). In practica, unele forme de exprimare vor fi intotdeauna la limita. Charlie Hebdo a fost si condamnat, Dieudonné a fost si achitat in diverse ocazii. Diferenta dintre sketch-ul lui Bouderbala despre cersetorii romani si spectacolele pentru care a fost condamnat Dieudonné mi se pare mie imensa.

      Dar pana la urma discutia poate continua la infinit. Problema a fost gresit pusa. Legea limiteaza pentru diverse motive libertatea de expresie (cea mai evidenta limitare este secretul de stat sau secretul militar). Este blasfemia un motiv legitim pentru ca legea sa limiteze libertatea de expresie ? Nu, nu, nu, de trei ori nu.

      • Margicu cred ca trebuie sa facem distinctia intre ceea ce am vrea noi sa se intample si ceea ce chiar se intampla. In ceea ce ma priveste sunt de acord ca blasfemia n-ar trebui sa limiteze libertatea de expresie. Totusi, acest lucru se intâmpla si nu numai in lumea musulmana ci si in tari cu traditie crestina cum este Polonia unde au existat condamnari pentru asemenea „delicte”. Iar in ceea ce priveste sketch-ul lui Bouderbala sunt convins o larga majoritate dintre compatriotii nostri nu au aceeasi parere (dvs daca am inteles bine locuiti in Franta si sunteti cum e firesc influentat de valorile culturale ale acesteai ca si mine de altfel). Tot in aceeasi oridine de idei, poate ca ati citit ca un ziar israelian a eliminat … femeile din poza cu marsul politicienilor din Paris.

        Nu cred ca am pus problema gresit din punct de vedere logic. Libertatea de expresie nu e o valoare absoluta ci relativa la cultura si traditiile fiecarei tari sau comunitati. Limitele ei care pot fi legale dar nu numai, difera in functie de loc si evolueaza in timp. Aceste lucruri pot parea evidente, dar sub influenta emotionala a atentatului de la Paris au fost uneori contrazise in dezbateri.

  28. @Mihai Damian
    Hai sa o luam punct cu punct. Poate sa nu iti placa Bouderbala. Poti sa consideri ca merge prea departe ( in fine, parerea mea e ca pentru cine a ascultat sketch-ul in care Le Luron imita canibalul african, Bouderbala e soft). Indiferent insa de cultura pe care o ai, din momentul in care dispui de totalitatea datelor problemei numai reaua credinta te poate impiedica sa nu iti dai seama de ecartul intre Dieudonné si Bouderbala.

    Referitor la relativismul cultural. El merge pana la un anumit punct. Un regim politic pur si simplu nu poate sa fie democratic si liberal daca sanctioneaza blasfemia. Nu poate sa fie democratic pentru ca dogma scapa controlului sufragiului si autoritatile religioase nu isi deriva autoritatea din sufragiu. Nu poate sa fie liberal pentru ca integreaza principii care nu deriva din judecata oamenilor si care nu pot fi atacate in fata tribunalelor omenesti. Si cand scriu asta nu ma inspir nici din Diderot, nici din d’Holbach ci din James Madison – Memorial and Remonstrance against Religious Assessments. Legislatia de acest tip in tari ca Polonia, Irlanda, etc. reprezinta reziduuri pre-democratice sau pre-liberale. Pot sa inteleg prezenta lor dar nu mai mult.

    • „Indiferent insa de cultura pe care o ai, din momentul in care dispui de totalitatea datelor problemei numai reaua credinta te poate impiedica sa nu iti dai seama de ecartul intre Dieudonné si Bouderbala.”

      Problema este ca nu dispui de datele problemei si nici nu poti sa analizezi datele problemei atunnci cand ai o reactie emotionala. De aceea am inceput articolul cu experimentul respectiv. Spre exemplu media din România a fost scandalizata de unele sketchuri de la Guignols (si in ultimele zile s-a vorbit si de caricaturi din Charlie Hebdo) considerate batjocoritoare. Or, la o analiza pe text, cei vizati in respectivele sketchuri nu erau romanii ci diversi responsabili politici (xenofobi) francezi.

      Referitor la relativismul cultural : mi-e teama ca sanctiunea legala de care vorbim in Polonia este aprobata de majoritatea populatiei. Majoritatea voteaza un parlament care aproba legi care exprima vointa democratica. E democratie sau nu ? Ajungem deci sa umblam la fundamente axiomatice : ce inseamna o democratie ? Daca o definim ca pe un loc unde libertatea de expresie permite (intre altele) si blasfemia atunci nu mai e nimic de demonstrat :-).

      PS. Reactia papei, foarte interesanta in context : http://www.lepoint.fr/societe/charlie-hebdo-pape-francois-on-ne-peut-insulter-la-foi-des-autres-15-01-2015-1896822_23.php

  29. Experimentul pe care il amintiti la inceputul articolului este un caz de „trolley problem”, un anume tip de problema de etica.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Trolley_problem
    Diferenta dintre cele doua cazuri nu tine doar de logica vs. emotie, ci este o diferenta etica fundamentala.
    Primul caz este o aplicare a http://en.wikipedia.org/wiki/Principle_of_double_effect
    A actiona asupra macazului nu pune probleme intriseci de etica. Pe cand a actiona asupra unei persoane impingand-o pe calea ferata nu este permis (iar cel care ar fi victima a acestui abuz ar avea dreptul sa se apere). Tot asa precum nu este permis sa alegem un om de pe strada si sa-i folosim organele pentru transplant, pe logica: omoram un om dar salvam alti 5.

  30. adib : Problema „troleului” tradusa in termeni biologici se rezuma la faptul ca centrii de decizie cerebrali sunt diferiti. Pe urma termenii folositi, emotie vs. logica pot fi desigur discutati. N-as fi folosit „etica” in context fiindca risca sa se confunde cu etica derivata din dogmele religioase de tipul „cum trebuie sa procedeze un crestin cand … ” Or NU despre „etica” aceasta este vorba in ceea ce scriu ; vezi si declaratia papei de mai sus.

  31. @Mihai Damian
    Axiomele nu sunt arbitrare, nici in matematica, nici in filosofia politica. Sigur ca putem pleca de la postulate diferite atunci cand definim democratia, dar obsevatia empirica ne permite sa recunoastem ceea ce nu e este democratie. Tirania majoritatii nu este democratie, ochlocratia nu este democratie. Cand parlamentul ales al Republicii de Weimar voteaza legea abilitarii nu efectueaza un exercitiu democratic, ci distruge democratia. Cand adunarea nationala voteaza legile suspectilor nu slujeste democratia ci o perverteste. Efectele nu sunt tot timpul la fel de grave, dar nici cand poporul principatului Lichtenstein voteaza puteri sporite principelui el nu actioneaza democratic. Cand legiuitorul voteaza sanctionarea blasfemiei el nu serveste demos-ul ci ochlos-ul. Nu mai e vorba de un corp reprezentativ care legifereaza pentru binele general, sub imperiul ratiunii umane, ci de o adunare care impune valori arbitrare, derivate din texte presupus sacre, pentru a satisface pulsiunile afective ale majoritatii.

    Sigur, imi veti spune ca nici influenta si chiar puterea exercitata de magistratura, si in speta de tribunalele constitutionale nu este de natura democratica. Si asa este. Regimurile constitutional-pluraliste ale occidentului sunt modelate de doua dogme politice – cea democratica si cea liberala. Impunerea normelor religioase in societate le contrazice insa pe amandoua si nu trebuie tolerata.

  32. Axiomele sunt inspirate de realitate fireste. Iar realitatea este ca in 8 tari din uniunea europeana (inclusiv Germania de ex) exista delicte asimilate cu blasfemia.
    Acum fireste ca orice deducem depinde de axiomele stabilite. Un numar de axiome prea mic duce la o definitie „larga” unde exista si exemple care contrariaza cum e cel citat ; o definitie cu prea multe criterii conduce din contra la o situatie unde nu nu exista exemple, mai aproape de cea ideala decat de realitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Damian
Mihai Damian
Conferentiar la Facultatea de Matematica din Strasbourg, colaboreaza cu analize la doc.hotnews.ro.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro