Ieri v-am vorbit despre evoluția PIB-ului României în ultimii douǎzeci de ani, dupǎ Revoluție. Mulțumesc celor care au comentat pe marginea articolului. Într-adevǎr, folosirea dolarului ca monedǎ de referințǎ își are limitǎrile sale, dupǎ cum spuneam și ieri. În mǎsura în care voi avea timp voi face același grafic în lei (dupǎ neutralizarea inflației), cît și într-o monedǎ mult mai puțin afectatǎ de devalorizare, yenul japonez.
Articolul de ieri îl încheiam într-o notǎ rezervatǎ. Oare evoluțiile din ultimii doi ani vorbesc de ieșirea din crizǎ sau nu?
Dacǎ vǎ mai uitați încǎ o datǎ la grafic:
Fig. 1. Evoluția PIB-ului, 1990 – 2011 (Q1).
Date trimestriale. $. Sursa: INSSE
Notǎ: 1990 – 2000: aproximare trimestrialǎ proprie
pe baza datelor anuale
Vedeți cǎ de fapt e foarte probabil sǎ avem de-a face cu exemplu bine definit de double dip, de evoluție în W. Scade, crește, scade înapoi – ah, ce dureros! – crește. Întrebarea evident cǎ este în mințile tuturora: oare continuǎ creșterea? Sau nu cumva se face triplu V?
Dincolo de evoluția generalǎ a PIB-ului, cred însǎ cǎ și mai importantǎ este structura sa. Cum se produce PIB-ul? Cum se cheltuie? Pe lîngǎ acestea douǎ, la fel de importantǎ este analiza structurii fluxului de intrǎri și ieșiri din țarǎ, a importurilor și exporturilor. Atît evoluția lor, cît mai ales evoluția sumei lor, a deficitului comercial sînt relevante pentru sǎnǎtatea economicǎ a țǎrrrișoarei noastre, Republica Istericǎ România.
Sǎ le luǎm pe rînd.
PIB. Structura de producție
Fig. 2. PIB-ul României, structura producției.
Volume absolute
Sursa: INS
De data asta, chiar cǎ date înainte de 2000 nu am gǎsit, deci ne folosim și noi de cele puse de INS la dispoziție. Momentul de plecare al analizei: 2000. Cea mai recentǎ datǎ a seriei temporale: trimestrul I 2011. Seria de date utilizatǎ este cea ajustatǎ sezonier și care a dat la o parte efectul inflației, totul fiind calculat în prețuri constante, ale anului de început al seriei: 2000.
Ce observǎm? Țara crește și noi o datǎ cu ea. Mai ales industria. Cot la cot cu industria, comerțul. În perioada 2007 – 2008 comerțul reușește performanța de a depǎși pentru singura datǎ producția industrialǎ, o cocoașǎ de consum ostentativ și irațional bine definitǎ. Vom vedea mai încolo cum aceastǎ perioadǎ 2007 – 2008 este de asemenea definitǎ de valori strigǎtoare la cer ale deficitului comercial. Acei doi ani au reprezentat pentru România o crizǎ de beție, a binge drinking, un dezmǎț de înghițire nemestecatǎ. Acum sîntem balonați și suferim. Exact ca vaca în lucernǎ, cînd stǎ sǎ crape de cît a bǎgat în ea. Respirǎ, vidro, respirǎ! :(
Mai recent, în ultimii doi ani, dupǎ criza de la sfîrșitul lui 2008, observǎm o revenire bine definitǎ a industriei. De nouǎ trimestre industria merge din bine în mai bine, cum spunea Tǎriceanu, duduie.
Tot în 2007 – 2008 observǎm anii de glorie ai construcțiilor. Practic în doi – trei ani de zile, din 2005 în 2008, sectorul construcțiilor s-a dublat ca valoare. Pe urmǎ a venit mahmureala de a doua zi, și criza a readus acest sector la nivelul anului 2007. În general, 2007 este în multe privințe nivelul la care mulți indicatori din economia româneascǎ au fost aduși înapoi: salarii, PIB, consum publicitate, sector construcții, numǎr de angajați.
Un alt domeniu pe care îl vedem încet-încet crescînd, o adevǎratǎ modificare structuralǎ, este cel al serviciilor. Avem de-a face cu creșterea ponderii sectorului terțiar în economie, fenomen bine evidențiat de istoria recentǎ a altor economii.
Agricultura bate pasul pe loc. Dincolo de fluctuațiile meteorologice, ea se menține la un nivel aproximativ constant. Ținînd însǎ cont ca PIB-ul tot crește, ponderea agriculturii ca procent scade, dupǎ cum vom vedea în graficul urmǎtor.
Fig. 3. PIB-ul României, structura producției.
% din total PIB
Sursa: INS
Dacǎ e sǎ calculǎm ponderea fiecǎrui sector de producție la fiecare moment trimestrial de mǎsurare, observǎm cǎ:
– industria se menține la aprox. 30%. Momentul de crizǎ 2008 – 2009 a dus la o scǎdere temporarǎ, dar în general ponderea industrialǎ este bine definitǎ și preponderentǎ în structura PIB-ului. Mai recent, avem de-a face cu o creștere a acestui sector economic. Se evidențiazǎ o structurǎ de țarǎ de Lumea a Doua.
– comerțul e pe locul doi, ocupînd în anii nebuni 2007 2008 chiar primul loc în structura PIB-ului. Ce nebunie! Ce consum ostentativ! Exact cum scapǎ copiii în magazinul de dulciuri, la fel au fǎcut și românii noștri cînd în sfîrșit au început sǎ dea de bani. Stați sǎ vedeți cum aratǎ deficitul comercial în acea perioadǎ… :(
– celelalte servicii se mențin constant pe poziția a treia, în zona lui 17-18% (o șesime din PIB). Structurǎ bine definitǎ și rezilientǎ
– agricultura, dupǎ cum spuneam și mai sus, deși în volume absolute e aproximativ constantǎ, scade ca pondere din total PIB, de la aprox. 15% la aprox. 10%. Alt semn de structurǎ de PIB de Lumea a Doua, de țǎri cu sector secundar predominant, care au fǎcut ieșirea din zona sectorului primar, dar nu au fǎcut încǎ total pasul în zona preponderenței serviciilor în economie.
– construcțiile au avut și ele momentul lor de glorie în 2007 – 2008. Acum își ling rǎnile.
* * *
Gata. Am vǎzut cum se face PIB-ul. Dar cum se consumǎ? Cum se cheltuiește?
În altǎ parte a tabelului pe care INS ni-l pune la dispoziție, avem și structura de cheltuieli. Dincolo de disecǎrile analitice fine, putem sǎ agregǎm consumul în trei mari cǎprǎrii:
– ce consumǎm, fie populația, fie statul?
– ce investim?
– ce punem deoparte (economisim) ori, din contrǎ, luǎm din altǎ parte (împrumutǎm)?
Din nou, analiza graficǎ o facem pe douǎ paliere: volume absolute și structurǎ procentualǎ din total PIB. Pentru volumele absolute, folosim tot seriile de date ajustate sezonier și asanate din punct de vedere al inflației. Totul exprimat în prețuri constante, de început de serie temporalǎ, bani din anul 2000.
Fig. 4. Structura folosirii PIB-ului.
Volume absolute
Sursa: INS
Ce observǎm? Cǎ am consumat din ce în ce mai mult. Pe de o parte, e normal, pentru cǎ am și produs din ce în ce mai mult: a crescut PIB-ul. Per ansamblu, în aprox. 10 ani, din 2000 pînǎ în 2011, consumul total (populație + administrație publicǎ) s-a cam dublat în volume absolute (repet: dupǎ ce dǎm inflația la o parte).
De alfel, și ceilalți doi indicatori au fǎcut cam același lucru : pînǎ prin 2008 formarea brutǎ de capital fix s-a cam dublat, dar a venit criza și s-a pus frînǎ, revenindu-se la nivelul de acumulare din 2006.
Elementul final din ecuație, importul net (importuri minus exporturi, adicǎ deficitul comercial) a cunoscut și el o creștere continuǎ pînǎ în 2007 – 2008, perioadǎ în care pur și simplu a explodat, dupǎ care a venit criza și s-a așezat pe un nivel aproximativ constant, tot în zona anului 2006.
Dar partea cu adevǎrat interesantǎ este atunci cînd calculǎm aceste valori ca procent din total PIB. Aici e momentul adevǎrului : cît consumǎm ? cît punem deoparte ? de unde vine pusul ǎsta deoparte ?
Hai sǎ vedem.
Fig. 5. Structura folosirii PIB-ului.
Procente din total PIB
Sursa: INS
Ei, dragii moșului, aici este adevǎrata bubǎ a acestei țǎri, Republica Istericǎ România.
Sǎ vǎ explic graficul.
Rezultǎ dupǎ cum urmeazǎ : din punct de vedere al consumului pînǎ prin anul 2003 … 2004, pe vremea coruptului de Nǎstase, consumam ceva mai puțin decît produceam, cam 85% din total PIB. Se cheamǎ cǎ aveam de unde sǎ punem și deoparte, sǎ contribuim la formarea brutǎ de capital fix (economisire, investiții). Puneam deoparte cam 20% din PIB. Stai așa! Pǎi 85% și cu 20% dǎ mai mult de 100%, dǎ 105%. Cum de reușeam sǎ avem mai mulți bani decît total PIB?
Pǎi simplu: restul de 5% surplus erau de fapt împrumuturi din strǎinǎtate sub forma deficitului comercial : importuri minus exporturi. Deci puneam deoparte cam 15% din ce produceam în total, mai aduceam de afarǎ încǎ aprox. 5% și în total fǎceam un pachețel de bani de folosit mai departe (formarea brutǎ de capital fix), școli, autostrǎzi, aeroporturi, sǎli de sport, alea alea, cam de 20% din PIB.
E mult? E puțin? Aici chiar nu mǎ pricep. Din ce îmi aduc vaaaag aminte dintr-o lecturǎ de altǎdatǎ, parcǎ se spunea undeva cǎ un nivel de peste 30% e greu de atins și e specific unor țǎri bine organizate, cam autoritariene, care-și pun în cap cu tot dichisul sǎ-și facǎ infrastructurǎ. În rest, țǎrile democratice cam la zona de 15% – 25%. Economiștilor, hai cǎ voi știți mai bine care sînt aceste niveluri. Ajutați-ne în discuția noastrǎ.
Dar nu aici e buba. Buba începe prin 2004 – 2005, cam de cînd au venit Bǎsescu și Tǎriceanu la conducere. De atunci au dat drumul la consum și încet-încet consumul a ajuns sǎ acopere tot ce produceam în țarǎ, 100% din PIB, trecînd chiar și peste în anii de consum irațional din 2007 – 2008.
Vine criza, ne întoarcem de la consum 105% din cît producem, deci clar trai neneacǎ pe datorie, înapoi la 100%, dar nu reușim sǎ fim parcimonioși precum în prima jumǎtate a deceniului trecut. Anii 2009 2010 sînt tot în zona consumului a tot ceea ce producem. 100%. Tot, frate, tot. Tot ce producem cheltuim, pǎpǎm, bǎgǎm în salarii, pensii, țoale, mîncare, mașini, vacanțe, mǎ rog, pe ce toacǎ banii omul obișnuit, primǎria obișnuitǎ, consiliul județean obișnuit.
Însǎ țara pune mai departe bani deoparte, nu? Încǎ se face formare brutǎ de capital fix, în zona lui 15%. Însǎ, spre deosebire de anii 2000 – 2004, nu pe banii noștri, ci pe împrumut, pe ce intrǎ în România din alte țǎri. Deci cum ar veni nu ne vindem țara, dar ne-o vindem tot într-o distracție.
Evident cǎ discuția va aluneca inevitabil în acuze politice. Se vor rosti nume: Nǎstase, Tǎriceanu, Bǎsescu, Boc. Vǎ las vouǎ aceste plǎceri de mîna stîngǎ. Eu pot doar sǎ constat: tot ce producem pǎpǎm, dacǎ punem bani deoparte îi punem nu din banii noștri ci din ai altora. Ne cam amanetǎm viitorul, cum s-ar spune. Atenție! Buba. Buba mare :(
De remarcat din nou, de manierǎ cît se poate de sugestivǎ grafic, ponderea deșǎnțatǎ a importurilor în zona anilor 2007 – 2008, exact cînd și consumul ajunsese la paroxism. Cum ar veni: de prin 2005 2006 încoace am adus bani din alte țǎri tot într-o veselie, deci ne-am împrumutat, ca sǎ-i consumǎm, nu ca sǎ facem ceva durabil cu ei.
Încǎ ceva: la începutul anilor 2000 structura formǎrii brute de capital fix era de genul urmǎtor: un total de 20% din PIB din care 15% puneam noi, 5% puneau alții sub formǎ de împrumut. Deci tot ce se crea plusvaloare, investiție în țara asta era aprox. trei pǎrți noi, o parte ei, strǎinii. Trei sferturi România nouǎ a noastrǎ, un sfert al lor. A fair deal, sǎ zicem. Corupt Adrian Nǎstase ǎsta, dar mǎcar cu cap.
În schimb, în ziua de azi tot ce se pune deoparte în țara asta, rîul ramul este al lor, noi mulțumindu-ne sǎ ne pǎpǎm banii și sǎ nu contribuim deloc la bucata de Românie nou creatǎ. E toatǎ a lor, a italienilor, olandezilor, americanilor, rușilor, turcilor, chinezilor, FMI-ului, Bǎncii Mondiale, Uniunii Europene, de peste tot de unde în varii forme luǎm bani, fie sub formǎ de împrumut formal, fie sub forma mai insidioasǎ de deficit comercial. Momentul de vîrf al acestei structuri a PIB-ului a fost în perioada 2007 – 2008. Elegant Tǎriceanu ǎsta, dar nu prea patriot.
Sǎ nu ziceți cǎ nu v-am spus… :(
* * *
Gata. Am obosit. Mîine continuǎm cu analiza importurilor, exporturilor și a copilului împreunǎrii acestora: deficitul comercial. De altminteri, mare parte ați vǎzut deja: șerpișorul roșu din ultimele douǎ grafice, deficitul comercial, semnul amanetǎrii viitorului copiilor noștri.
Lǎutar, cîntǎ una de jale. Sǎ curgǎ whisky-ul! Ne vindem țara…
* * *
Articol preluat de pe blogul Turambar.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu Adrian Nastase a fost creierul pastrarii echilibrelor structurale ci Mihai Tanasescu. Nastase are doar meritul de a nu fi trecut peste cuvantul lui. Si cand te uiti la scrisoarea lui Fenechiu adresata lui Mugur Isarescu, te apuca jalea. Ori e prost, ori ne crede pe toti prosti. Cam tot aia.
Continuati cu astfel de analize, ne ajuta sa intelegem. Inclusiv ‘ambalajul” explicatiilor:)))
Mersi pentru aprecieri, cit si pentru explicarea situatiei de atunci :)
deci sa intelegem ca boc il asculta pe ialomitianu ?
deci sa intelegem ca boc il asculta pe ialomitianu ?
Bine scris. Astept continuarea. Ori aici, ori pe blog :)
In sfarsit niste cifre care pot da peste ochi celor care ii tot dau inainte cu relansarea productiei prin relansarea consumului Excelente informatii. Ar merita sa ajunga si pe media centrala ca sa mai scoata prostiile din capul unora. Dar stim si noi ca nu se poate. Doar sunt platiti pentru propaganda, nu informatii si analiza.
Intrebarea mea insa e urmatoarea:
Cum reinveti sa puna deoparte o populatie scapata pe panta consumului de import, in conditiile in care in UE nu ne putem permite masuri protectioniste? Probabil ca doar taind salariile? Poate cu vreo 25%?
Sunt curios: cati vor prelua aceste informatii? Ca astea SUNT. Interpretarea este u pic (ca nu se poate altfel!) mai subiectiva!
felicitari pt articol, s-ar putea, chiar daca prea tirziu, sa intelegem si noi pe ce lume traim, si eventual sa le povestim si celor care ne conduc, cu viteza spre fundul prapastiei
Remarc ca consumul care a umflat bine PIB in anii de glorie era de fapt pe datorii multilateral acordate . La toti si pentru toate . :)
In acest caz , marirea RMO de catre BNR la 40 % a fost o gaura in apa . Mai eficient era daca aceiasi banca nationala stabilea ca imprumuturile acordate populatiei nu pot depasii nivelul de rate lunare = 30 % din venitul persoanei creditate . Era o frina evidenta in calea dezmatului consumist . In alta ordine de idei , tarile fara economii banesti importante din parte populatiei sint mereu in mijlocul unor groase probleme financiare , sociale .
Nu sariti sa declarati ca USA nu are mari economii banesti din partea populatiei si totusi sint cea mai mare putere din lume :) Pentru inceput au cele mai importante banci din lume , cele mai mari firme dar si 10 portavioane nucleare , vreo 40 de submarine nucleare si un buget al apararii care anual e egal cu 4 ani de intreg PIB mioritc . :)
Yup. There’s no money like 40 nukes haunting the oceans of the world :) :wink:
Mai eficient era daca aceiasi banca nationala stabilea ca imprumuturile acordate populatiei nu pot depasii nivelul de rate lunare = 30 % din venitul persoanei creditate .
Printr-un regulament BNR din decembrie 2003, aplicat din 2004 se stabileau valori maxime ale ratelor la creditele de consum & ipotecare (30% la un singur credit de consum, 35% la 2 credite – consum si ipotecar).
Nivelul mare de consum din anii 05-08 se poate explica prin nivelul mare de venituri nefiscalizate.
Era perioada in care ofiterii de credit din banci erau asigurati de clienti ca ei castiga dublul sumei din cartea de munca – ceea ce era adevarat, daca ne gandim la valorile mici ale creditului de consum raportat la PIB (comparativ cu Vestul) (nu mai vb de cel ipotecar).
Excelent articol !
Deci Basescu si Tariceanu „au dat drumul la consum”. Au ei o maneta acolo, si cand trag de ea eu trebuie sa merg musai sa-mi cumpar un televizor color.
Acum, cand toata lumea plange ca a scazut consumul, nu ar putea sa mai traga putin de maneta?
Evident, datele macroeconomice na dau o imagine de ansamblu …
Dar daca vrem sa tragem invataminte pentru viitor, ar trebui sa ne uitam un pic si in structura acestui consum! Din ce este el format? Pana la urma, consumul poate fi si pt ceva pur volatil, dar poate fi si pentru o casa care sa ramana familiei pentru decenii. De asemenea cat este consumul populatiei, cat tine de administratia publica, etc.
De asemenea, ar fi bine sa na lamurim si cine este „beneficiarul” acestui consum? Toata populatia in mod egal? O categorie bine definita?
Raspunsul este simplu: uita-te la tine si la cercul tau de prieteni/ cunoscuti si la cum ai/au reactionat la „tentatiile” din aceea vreme.
Marii beneficiari: unele din firmele cu cresteri ametitoare de cifra de afaceri din acele vremuri si unii oameni de afaceri cu averile lor…
Personal cu drag imi aduc aminte cum vedeam importurile masive de masini parcate in trenurile de marfa sau pe auto-trenurile si calculam cu simpatie cresterea cifrei de afaceri.. Dupa aceea, nimic nu s-a mai intamplat la fel, ca sa vezi ce ghinion pe businessman-ul nostru… Curat murdar!
Acum serios, a existat o capacitate limitata in RO de a prelua acel flux de bani si de ai gestiona variat si cu cap. Mare pacat!
Sigur, ne putem uita in jur si putem avea niste opinii bazate pe ce vedem! Dar ar fi mai mult niste impresii cu titlu personal si mai putin o analiza obiectiva!
Dl Mirel Palada a incercat o abordare prin metode statistice, bazate de date de la INS. Practic ii sugeram sa continue aceasta investigatie printr-o analiza a consumului si a structurii lui, fara de care analiza de pana acum imi pare ca o incercare neterminata! S-ar pune intrebarea daca INS sau alte surse ii pot oferi si datele necesare!
a fost crestere pe consum din afara
fabricile erau afara daca cumparam produse produse in fabrici din romania criza era mai usoara
Dragul mosului,
Dar matale ai omis esenta problemei cu capitalul care s-a liberalizat si a intrat in tara precum tornada…
Iata cateva selectii dintr-un articol de pe hotnews.ro din ian.2005:
„Insa, ca urmare a relaxarii fiscale decise de Guvernul Tariceanu de la 1 ianuarie a.c., au aparut unele temeri in randul reprezentantilor FMI, ca presiunile inflationiste rezultate din introducerea cotei unice ar putea pune piedici politicii BNR de reducere a dobanzilor.
In aceste conditii, mentinerea unor dobanzi ridicate ar putea atrage in momentul liberalizarii si fonduri speculative masive, considerate periculoase acum pentru Romania.
„Este mult mai rezonabil ca pasul liberalizarii contului de capital sa fie decis intr-un moment in care dobanzile se situeaza la un nivel mai scazut, nu cand sunt foarte ridicate, cum este cazul in prezent”, sustine profesorul de economie Daniel Daianu.
Si Radu Craciun, analist la ABN-AMRO, este de parere ca intrarile mari de fonduri nu vor aduce avantaje Romaniei. „Nu cred ca liberalizarea contului de capital ar crea beneficii legate de intrarile masive de capital, deoarece sistemul bancar romanesc se confrunta, cel putin pentru moment, cu excese de lichiditate.Fondurile din strainatate nu ar contribui decat la cresterea acestei lichiditati”, spune Radu Craciun. Decizia urmeaza sa fie luata de Banca Nationala, dar este de asteptat ca subiectul sa dea nastere la discutii in cadrul negocierilor cu FMI care vor incepe la 26 ianuarie a.c.
Daca Banca Centrala va lua totusi decizia de a respecta calendarul angajamentelor fata de Uniunea Europeana, analistii sustin ca beneficiile Romaniei s-ar limita la castigul de experienta si de imagine. „Romania ar avea un avantaj de imagine, pentru ca demonstreaza ca isi poate respecta angajamentul luat fata de UE.
Un alt avantaj este legat de faptul ca Romania va avea la dispozitie o perioada mai indelungata pentru „a invata” sa opereze pe piete financiare deschise, ca si pe cele din Uniune”, sustine Radu Craciun. Analistii au luat in calcul si riscurile amanarii liberalizarii contului de capital.”
articolul integral:
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1244455-liberalizarea-contului-capital-pune-romania-intre-fmi.htm
si mai adaug articolul:
http://www.wall-street.ro/articol/Economie/1508/Isarescu-explica-riscurile-liberalizarii-contului-de-capital.html
In concluzie, BNR-ul a incercat sa stopeze galopul banilor in RO, dar guvernul Tariceanu, dand dovada de a eronata intelegere a situatie financiar-fiscale prin propriul ministru de finante, ne-a dus pe culmile inalte ale consumismului (toata lumea sa isi ia masina Citroen, vila in Baneasa/Cotroceni sau in nu stiu de nou cvartal creat de istetii dezvoltatori imobiliari).
Istoria economica recenta este totusi o stiinta pentru care este nevoie de documentare pentru o corecta interpretare a datelor.
Mersi pt precizare, eu. Cu siguranta ceea ce ne scoti tu in evidenta a jucat un rol semnificativ in acei ani gloriosi. Our roaring two years of unabashed buying spree :(
RO a fost impinsa spre consum, cine nu consuma ca vecinul era considerat fraier, numai ca vremurile s-au schimbat dramatic de repede si acum toti beneficiarii de credite luate peste masura, dar si bancile se confrunta cu dificultati.
Cel mai tare invinge, dar care este acela oare?
Analiza spune multe insa are lucruri cu privire la consum care trebuie puse in contextul micro-economic al Romaniei din perioada 2000-2005. In acea perioada au avut loc doua mutatii importante in economia tarii:
1. Aparitia primelor lanturilor de tip supermarket (primul Carrefour a fost deschis in 2000). Aceasta a avut un impact hotarator asupra practicilor de consum ale romanilor (Carrefour estima 5.000 intrari pe zi la vremea respectiva, in realitate inregistrand 20.000) si unul balansat asupra inflatiei (puseul inflationist reprezentat de cresterea vanzarilor a fost contrabalansat de puterea de negociere a supermarketurilor)
2. Lansarea….Daciei Logan in 2004. In 2003 Dacia vindea 60.000 unitati (! ! !), una din explicatii fiind ca oamenii asteptatu masina de…5.000 $. Vanzarile nu au incetat sa creasca pana in 2008 cu 20-30% pe an (! ! !), ce-i drept si datorita relaxarii creditului si poate si a cresterii veniturilor populatiei urmare a implementarii cotei unice de 16%.
Ce vreau sa spun e ca in perioada 2000-2004 consumul nu a s-a consituit in cauza a depasirii PIB-ului, nu atat din motive de intelepciune politica, ci ca pur si simplu pentru ca oamenii nu au avut motivatii de consum suplimentar / altfel.
Ce ar mai fi de remarcat e ca serviciile sunt sub 20% din PIB (vs. 50%-60% in tarile dezvoltate). Serviciile fiiind activitati cu valoare adaugata ridicata (in ordine valorii adaugate: 1. servicii / 2. industrie / 3. agricultura), creaza un potential enorm pentru dezvoltarea tarii in viitor, insa ponderea lor constant mica ar putea sugera ca: fie industria nu are nevoie de ele asa inca valoarea adaugata produsa in economie este mai mica, fie personalul care activeaza in servicii e relativ putin purtator de valoare adaugata, iar acest din urma lucru poate fi penalizant pe termen, lung si foarte lung.
Observatiile sunt corecte! Pe de alta parte trebuie sa ne gandim la viitor, nu atat la trecut! Si, in acest caz, trebuie sa intelegem care sunt masurile rezonabile pentru viitor!
Problema pe care o ridic este una simpla: in statistica prezentata de Dl Palada la capitolul consum intra si tuiculita de fiecare seara (daca este cazul pt asa ceva), si masina sau frigiderul pe care ti le reinoiesti la 5-8 ani, precum si casa pe care ti-o construiesti in ideea ca ramane copiilor! Discutam de aspecte care pt omul de rand inseamna atat consum imediat, dar si o investitie familiala in nivelul de trai a familiei! Sigur, sunt probleme cu care se confrunta fiecare familie, dar ea vine dupa o seceta de doua decenii (perioada 1981-82 – 2000), ceea ce a acutizat un anumit gen de consum!
Intrebarea este legata de extrapolare: putem discuta la modul global cu o imagine eficace a masurilor ce se pot lua pt a readuce datele macroeconomice in parametrii rezonabili? Sau trebuie lucrurile diferentiate pe categorii de populatie pentru a avea atins acest scop? Sa nu uitam ca abordarea partidului aflat la guvernare a fost una egalitara, oarecum in nota INS si a analizei Dlui Palada, adica reduceri de 25% a salariilor bugetarilor, idiferent de productivitatea muncii sau a impactului economic al masurii, cresterea TVA cu impact oarecum similar, etc. Sau trebuie sa analizam efectiv comportamentul consumatorului, cum ati sugerat si Dvs, si sa luam masuri economice in concordanta cu acest lucru?
Si va rog sa nu uitati ca in capitolul consum intra si autoritatile publice, in special cele locale, care au propriile idei si decizii pe directia consumului, dar nu stim din articolul Dlui Palada care este ponderea lor in depasirea PIB-ului curent!
Nu inteleg de ce nu regasesc crestea de pib din figura 1 in figura 2. intre 2001 -2008 pibul a crescut cu un factor 5. In figura 2 nu e nimic care creste cu un factor mai mare ca 2… Cum se poate? Deci cel putin una dintre cele 2 figuri este gresita.
Cred ca e ceva mai complicat. Nu cred ca consum si administratie publica mai mult de 100% din pib e in mod necesar problematic. Depinde cu cat creste pibul anual. De aici nenorocirea crizei. Ecuatia e mult mai complicata decat este presentata in acest articol.
Cred că ar trebui făcută analiza tinând cont de VNB ( Venitul National Brut) – este reflectarea mai aproape de adevăr . De ce?
Pentru că :
– Profitul realizat de firmele străine in tară este inclus in PIB-ul României, dar nu este inclus și in VNB-ul, fiind inclus in VNB-ul tărilor de origine;
– Profitul realizat de o societate din România care activează într-o tară străină este
inclus în PIB-ul țării respective şi în VNB-ul României;
– Cetăţenii români care lucrează cu contract în alte țări obţin o remuneraţie care este inclusă în PIB-ul țărilor respective şi în VNB-ul României, și invers.
Cred că VNB – ul este mult mai mic decât PIB-ul – pentru că o parte din PIB – pleacă in alte țări astfel incât orice analize făcute cu referire doar la PIB este doar pură teorie. Realitatea ne-o dă VNB-ul.
Un aspect destul de important care ar trebui de asemena luat in calcul in analiza corecta de mai sus este suprapunerea consumului excesiv inceput pe la mijlocul deceniului trecut in Romania cu bula mondiala a creditarii. Mirajul impachetarii creditelor neperformante in instrumente aparent infailibile a luat mintile tuturor atunci, inclusiv ale celor care ar fi avut datoria institutionala a prudentei. Era greu de evitat pe de alta parte cand iti aduci aminte exuberanta isterica a tuturor in fata masivului influx de capital ieftin, dar efectele se vad si astazi…