În luna martie, aflam din presa scrisă și electronică, inclusiv cea online, românească, despre ceea ce majoritatea comentatorilor numeau „gafa monumentală” a senatorului și pe-atunci purtătorului de cuvânt al PSD, Dan Șova. Într-un interviu televizat, acesta afirma, cu o incredibilă siguranță de sine, că de fapt, în România nu se poate vorbi despre un Holocaust autohton, ca parte din cel perpetrat împotriva evreilor – și nu numai – în cel de al doilea război mondial. Senatorul afirma, referindu-se la Pogromul de la Iași, din 1941, că de fapt, acesta ar fi fost ca și inexistent, dat fiind că și-ar fi pierdut viața doar vreo 24 de evrei. Ca sursă autorizată de documentare, tânărul politician cita cartea controversată a pseudo-istoricului Teșu Solomovici, dedicată criminalului de război Antonescu, din care autorul pare să-și fi făcut de-a dreptul un idol. Atunci, Institutul Elie Wiesel publica un vehement protest contra acestei atitudini negaționiste, „amintind” că există o prevedere legală în România, care sancționează asemenea afirmații. Președintele Partidului Social-Democrat, Victor Ponta, încerca penibil să-și disculpe purtătorul de cuvânt, pe care l-a și suspendat pe-atunci din funcție, invocând necunoașterea problemei din partea acestuia.
Între timp, evenimentele din România s-au precipitat, după spectaculoase modificări politice s-a ajuns la actuala criză pe care a declanșat-o actualul (din păcate încă!) prim-ministru al României, Victor Ponta, cu guvernul USL. Încă de la insitutirea acestui guvern, în tot acest răstimp, românii – ca și conducerea Uniunii Europene – asistau contrariați – și asistă încă – la un cortegiu interminabil de destituiri ale conducerilor unor importante instituții politice și culturale românești, tot pe-atâtea măsuri abuzive și în mare măsură neconstituționale. Totul – fără nici o legătură cu performanțele și realizările respectivelor insituții. Dat fiind că însăși destituirea președintelui țării, Traian Băsescu, nu a fost câtuși de puțin simplă, după suspendarea acestuia prevederile constituționale obligând la un referendum, asistăm de vreo două săptămâni și mai bine la un spectacol pe cât de grotesc, pe-atât de periculos pentru poziția și imaginea României pe arena politică mondială.
În ultima săptămână, cea mai controversată – prin gravitatea sa – a fost numirea senatorului Dan Șova ca ministru-delegat pentru relația cu Parlamentul, prilej cu care s-au readus în discuție afirmațiile sale din urmă cu vreo patru luni, într-un climat românesc ultranaționalist tolerat și într-o măsură considerabilă încurajat de conducerea politică a României. În același context, s-a reamintit faptul că pe lângă destituirea din funcția de purtător de cuvânt al PSD-ului, s-a decis, în chip de „sancțiune” pentru senatorul Dan Șova, trimiterea sa la Muzeul Holocaustului de la Washington, în vederea unei documentări… mai serioase decât sursele citate pentru declarațiile imbecile din martie. În acest context, au fost două demersuri în vederea „reabilitării” noului ministru Dan Șova: pe de o parte, faptul că Dan Șova a beneficiat de „iertarea” Institutului Elie Wiesel, directorul acestuia, Alexandru Florian comunicând oficial că a înțeles că afirmațiile acestuia se datorează unei erori generate de necunoaștere și nu unor convingeri naționaliste-antisemite; pe de altă parte, un interviu acordat publicației online NewsIn și redat – integral sau în rezumat de numeroase publicații – „clasice” sau online – în limba română.
În acest interviu, Dan Șova se străduiește din răsputeri să-și recunoască greșeala și să exhibe toate eforturile sale și ale partidului din care face parte în vedrea corijării acesteia. Invocând, desigur, înțelegerea și „pardonul” Institutului Elie Wiesel, care a înțeles să-i acorde chiar tot sprijinul în împărtășirea vastelor cunoștințe dobândite în cele câteva zile la Muzeul Holocaustului de la Washington. Fără a uita totuși să menționeze că de fapt, ar fi fost atacat mai mult de adversari politici decât de organizațiile evreiești, cu scopul de a-l exclude din jocul politic!
Desigur, Șova invocă la fel de ridicol faptul că în perioada în care a studiat istoria, în anul 1999, el nu era decât în anul al doilea și atunci Istoria Contemporană i s-a predat după tratatele lui Scurtu și Buzatu, „în care nu se făcea nici o referire la problema evreiască, aceasta fiind realmente trecută sub tăcere”, fapt existent și în anul 2001, când a absolvit facultatea. Mai mult, inseră în răspunsurile sale și faptul că afirmațiile sale în această chestiune, condamnate și de Centrul Shimon Wiesenthal, din Israel, al cărui director, Efraim Zuroff, își exprimă revolta pentru faptul că o persoană care a negat crimele cumplite comise în România împotriva populației evreiești poate fi numit ministru în guvernul unei țări democrate, membră în UE, pretinzând că pur și simplu, conducerea acestui Centru… „n-ar fi fost informată corect, sau complet, cu privire la cele întâmplate”. Dar, își mai aruncă Șova încă un pumn de cenușă în cap, aceasta nu este o problemă fiindcă el este dispus să acorde generos explicații oricând și ori de câte ori i se vor cere, dat fiind că greșeala sa, pe care ține să o recunoască „cu bărbăție și demnitate” este atât de mare, încât nu va obosi să și-o recunoască și să o regrete sincer. În același interviu, el se arată chiar ca un școlar care s-a prezentat cu lecțiile impecabil pregătite, expunând chiar și modul prin care intenționează să-și aplice instruirea, printr-un curs de studiere a istoriei Holocaustului din România la ISD (Institutul Social Democrat), cu sprijinul oferit atât de Institutul Elie Wiesel, cât și de Muzeul Holocaustului de la Washington, sprijin care s-a angajat ferm dl. Radu Ioanid, directorul prestigioasei instituții.
Ceea ce evită să menționeze noul demnitar Dan Șova, justificându-și eroarea prin ignoranță (ca și cum ignoranța în sine nu ar fi fost o deficiență gravă pentru un politician, de natură să-l facă inapt pentru a ocupa o funcție importantă precum aceea de ministru), este faptul că și până la periculoasele declarații de acum patru luni, a avut la dispoziție o bogată și complexă literatură de specialitate, dacă n-am cita decât Raportul Institutului Wiesel (2004), cât și numeroase lucrări editate sub egida Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România, pe care le-a ignorat cu obstinație, necondisrându-le utile pentru ascensiunea sa politică. După cum a ignorat și prevederile legale privitoare la manifestările ultranaționalist-antisemite și negaționiste din România, și aceasta, în primul rând ca licențiat în Drept. A considerat, poate, că nu ar fi obligat, ca demnitar politic, la cunoașterea chiar a…. tuturor legilor la a căror respectare l-ar fi obligat funcția deținută?
În „economia” respectivului interviu, Dan Șova repetă obsedant, la infinit, faptul că „nu va obosi” în recunoașterea și remedierea erorii sale, izbutind astfel, aș spune, nu numai să-i… oboseacă pe cei care au urmărit interviul, dar și să-i… dezguste. Tocmai prin impresia lupului care s-a drapat în piele de oaie, prin declarațiile repetate de prietenie și de compătimire pentru suferințele populației evreiești din perioada celui de al doilea război mondial.
Până la numeroasele proteste și condamnări atât în plan național, cât și în plan internațional, Dan Șova n-a găsit cu cale, cu excepția scuzelor penibile în timpul real al declarațiilor sale, să-și recunoască eroarea. A făcut-o doar acum, prin faimosul interviu în care, printr-o vădită paradă de demnitate, izbutește doar să creeze impresia că… se tăvălește pe jos, în orice spațiu public care i se pune la dispoziție, implorând iertarea și înțelegerea pe care le consideră necesare cu scopul vădit menținerii funcției și al continuării ascensiunii sale politice. Totul, în contextul demersurilor aproape zilnice, unul mai șocant și mai contrariant decât altul, ale guvernului Ponta, ca și ale președintelui interimar Crin Antonescu, cu intenția evidentă de a impune în România o conducere totalitaristă, dictatorială, în flagrantă contradicție cu principiile morale și democratice ale Uniunii Europene. Dând impresia că nu dau doi bani pe sesizările forurilor politice și ale organizațiilor contra defăimării și discriminării din UE și din întreaga lume, făcând paradă în același timp, printr-o deșănțată demagogie patriotardă, de responsabilitatea și moralitatea revendicate ca principii primordiale-directoare, instituite de această nouă conducere, al cărei țel suprem ar fi instalarea definitivă, strict-necesară pentru „salvarea României din starea deplorabilă în care ar fi readus-o anterioara conducere”. Și părând să nu observe că de sub aceasată piele de oaie îmbrăcată rapid și stângaci de către ministrul Dan Șova, răzbat vizibil colții lupului care nu vor întârzia să se înfigă, de cum se va ivi prilejul.
Prezentare generală a confidențialității
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Ehhh…E buna si binevenita admonestarea, dar calificarile exgaerate si limbajul prea zelos de inexact, ambele facute cu bunastiinta, strica echilibrul si pertinenta criticii : nu exista un climat „ultra-nationalist” in Romania, sigur, mai sar X si Y cu niste afirmatii despre maghiari, se critica UE, oportunist in buna masura, sunt lucruri criticabile, mici probleme, dar de aici la „ultranationalism” inseamna sa nu stii istoria tarii din 1990 incoace, tot asa cum Dan Sova nu o stie pe cea de dupa Pactul Ribbentrop-Molotov si pana in 1944….In 1990-1991-1992-1993 afirmatii de genul lui Sova erau regula, se invatau la scoala din vremea comunista, efectiv din ignoranta adesea, dar de multe ori si din motive mai cupabile – daca acum e „ultranationalism”, atunci ce era?…In ansamblu, in privinta antisemitismului si sovinismului in randul publicului si liderilor publici Romania, desi nu perfecta, e la ani lumina de 1990-1995! Ca urmare, e o eroare care incurajeaza perceptii distorsionate sa vb de „ultranationalism” dupa o afirmatie a unuia! -. Masura, masura e buna in toate, si in critcia si in elogiu, si la stanga si la dreapta!
corect.
Imi vine greu sa cred ca Dan Sova poate fi antisemit. Pur si simplu a facut o eroare, sunt convins de asta. Dan Sova poate la fel de bine sa ii urasca, sa ii iubeasca sau sa ii fie indiferent poporul evreu in functie de cum acest lucru ii slujeste interesul personal. La momentul curent, sunt sigur ca regreta sincer afirmatiile pe care le-a facut si va face tot ce poate sa dovedeasca public ca este prieten cu poporul evreu. Pe de alta parte, daca incercam un rationament absurd si presupunem ca Dan Sova ar fi facut politica in Germania anilor 30, interesul sau ar fi fost acelasi, cred eu si anume de a ajunge in varful politcii. In consecinta ar fi actionat conform cu curentul momentului respectiv, facand orice pentru a ajunge mana dreapta a lui Hitler. Cum spre norocul nostru imprejurarile istorice din perioada 30-40 nu se mai pot reproduce, cred ca este absurd ca cineva sa il suspecteze pe Dan Sova de anitsemitism.
D-le (sau d-nă, d-ră) Lol: Sper că nu-mi reproșați că în articolul meu îl acuz pe Șova de antisemitism, nu, ci doar de oportunism, de „disperarea” pt. ascensiune politică și de o ignoranță pe care nu înțelege s-o „remedieze” decât în măsura în care propriile-i interese o cer și-l obligă s-o facă! Educația primită mă împiedică să folosesc vreun atribut care să ateste nivelul său cognitiv-intelectual! Sub acest aspect, diplomele și titlul mi se par de-a dreptul irelevante! Și nici pentru propria-mi cauză nu „mă bat” (cum spune francezul), ci pentru această masă onestă românească, expusă să trăiasacă după bunul plac și interesele STRICT personale ale actualei conduceri! N-aș fi de acord că aceasta este ceea ce românii merită. Nici măcar nu i-au ales, dar dacă reflectezi mai atent, nu cumva spusele atribuite lui Alexandru Lăpușneanu, „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”, au fost transmise, din generație în generație, de la el și până la actualul guvern Ponta?
D-le Leonard, vă respect – să spunem – părerea dvs. că o calificare precum cea de „ultranaționalistă” ar fi „exagerată”. Dar trebuie să vă spun că toată presa apărută ultranaționalistă din perioada 1990-1995 ajungea în redacția unde lucarm pe-atunci și se citea cu dezgust și indignare. Împreună cu alți colegi, am și scris mult pe această temă. Ulterior, când România se lupta pt. acceptarea în UE, desigur atacurile furibunde-xenofobe s-au mai cizelat, sau cel puțin s-a încercat acest lucru. Dar acum, poate-mi scrieți ce părere aveți despre ceea ce a devenit, de la instalarea guvernului Ponta principalul obiectiv al ICR. Desigur știți, dar vă reamintesc și eu: conservarea și cultivarea identității românești a românilor din afara frontierelor României, ca și cum obiectivul principal din epoca în care acest institut era condus de Horia Roman Patapievici, anume promovarea valorilor culturale ale României în plan mondial nu ar fi fost destul de patriotice! În afară de aceasta, am mai scris în alte publicații, și online, și „clasice”, despre proliferarea sau/și revigorarea unor curente ultranaționaliste în epoca actuală, chiar dinaintea guvernării Ponta-Antonescu. La un moment dat, nu am mai putut număra site-urile de pe Internet promotoare ale acestui curent. Încercați o scurtă „promenadă” pe aeste site-uri, și pe urmă, întrebați-vă în privința „exagerărilor” mele!
Doamna Grindea, repet ce am spus si daca va consultati in liniste propria constiinta o sa imi dati dreptate : nu e lumea perfecta, nici pe departe, dar in anii 90 aveati parlamentari ca Vadim Tudor si zeci de altii, tot felul de ziare si de ziaristi care promovau un nationalism tampit si xenofob; mineri in strada etc; in schimb, acum sunt cateva site-uri si unii din anumite zone cunoscute ramasi cu sechele care incearca sa revigoreze un anume discurs, plus un anume colonel Dogaru. Eu numesc asta progres, poate insuficient, dar nu „ultranationalism”, si cred ca oricine cu scaun la cap ar face la fel. Daca vreti sa continuati cu ideea asta oportuna propagandistica, toate vechi si noua toate, dar gresita factual si care nu ajuta nici la a intelege si nici la a rezolva anumite lucruri, n-aveti decat, insa nu toata lumea e obligata sa o faca. Oricat de criticabila ar fi, schimbarea conducerii ICR, nu e ea singura o dovada de „ultranationalism”. Un jurnalism ar trebui sa fie mai prudent cand pune niste etichete enorme de genul asta : ultra-ceva.
Cred ca s-a inteles ca ce am zis mai sus despre supralicitarea nepotrivita a notiunii de nationalism a a descrie fenomenele politice de azi nu insemna ca Dan Sova nu e un individ si un politician stupid, retrograd si nefrecventabil si ca nu merita criticat ca multi altii complici la tentativa de lovitura de stat din ultima vreme, si asta nu doar pentru declaratia negationista referitor la holocaust, ci pentru toate minciunile si porcariile pe care le debiteaza cu tupeu de magar.