duminică, octombrie 24, 2021

… pierdut bunica! Gasitorului, recompensa! (Despre nehotarare)

… iar anuntul vine cu o veste buna si una rea. Vestea buna: bunicile pe care le cunoasteti, blande si bune, nu s-au pierdut. Vestea proasta: s-a pierdut, insa, bunica generica, pastratoarea bunului simt. Si nu doar in Romania, ci mai peste tot in lume. Peste tot in lume, disparitia bunicii generice e o pierdere ireparabila. Cand se pierde bunica generica, lumea o ia razna, iar timpul isi iese din tatani, vorba lui Hamlet.

Cine l-a citit pe Hegel stie ca bunica generica are intotdeauna dreptate. Traditiile, daca sunt traditii care au rezistat sute sau mii de ani, trebuie, cu necesitate, zice Hegel, sa contina in ele, mai mult sau mai putin mascat, urma rationalitatii. A Duhului (Geist) care se manifesta prin istorie. A le rade in nas e lesne. E faza adolescentina a negatiei. Pana aici merge mai toata lumea. A incerca sa le intelegi, e greu. A incerca sa le schimbi in directia potrivita e inevitabil, dar presupune o intelepciune la care putini au acces, si putini ar fi dispusi sa ii urmeze. Daca nu stii ce si cum sa schimbi, sfarsesti cu Revolutia Franceza si ghilotina, comunismul, nazismul, sau alte incercari, mai delicate dar mai periculoase, tocmai pentru ca aparent mai nevinovate, de a schimba natura umana.

Dupa cum stim toti cei care au trait atat sub comunism cat si intr-o societate libera, morcovul e mai persuasiv decat batul.

A evita extremele, de-o parte sau de alta, se numeste bun-simt. [Nota: Bunul-simt romanesc, se traduce in engleza prin “common sense”/”simtul comun”. Din punctul asta de vedere, romana e mai exacta decat engleza: nu orice simt “comun”, e si “bun”.]

Pe aceasta bunica am pierdut-o. Pe bunica bunului simt, care nu era “intelectuala”, nu-l citise pe Hegel, dar stia instinctiv, pentru ca asa fusese crescuta, sa evite extremele din orice parte ar fi venit ele. Inclusiv din partea “tolerantei”. Pentru ca pana si toleranta poate deveni “arama sunatoare sau chimvav rasunator”. Acum, toata lumea citeste totul si intelege nimic. Cu ochii pe ecrane, am scapat-o din priviri pe bunica.

Cum e posibil asa ceva? Cum se poate pierde o bunica intr-atat de importanta? Cand se pierd, bunicile bune si blande se pierd pentru ca si-au pierdut mintile. Pleaca la piata cu un gand pe care il pierd undeva, pe drum, cum isi mai pierd si drumul inapoi spre acasa, dimpreuna cu toate amintirile despre cei dragi, mai putin cea a primei iubiri, dac-au fost intr-atat de norocoase incat s-o aiba. Bunica generica, insa, e cu totul totului o alta poveste. Bunica generica nu se pierde. Pe bunica generica o pierdem noi. Noi suntem cei care ne pierdem mintile, noi ne pierdem gandul cu care am pornit la drum, noi suntem cei care ne pierdem amintirile despre toti cei dragi, mai putin cea a primei iubiri, dac-am fost suficient de norocosi s-o avem. Noi, nu bunica generica, ne trezim in mijlocul unei piete galagioase, plina de zarzavagii, cu o legatura de ceapa in mana, uitandu-ne nedumeriti si panicati de jur imprejur. Noi ne-am pierdut drumul inapoi spre acasa. Noi ne-am pierdut bunica, nu bunica s-a pierdut de noi.

Si-atunci lumea o ia razna, iar timpul isi iese din tatani.

Asta se intampla periodic, nimic nou sub soare. Si, de fiece data, rezultatul e catastrofal. Pierderea bunicii generice e urmata de razboaie civile, razboaie mondiale, razboaie de strada, si cate si mai cate. Pana acum, insa, ne recuperam bunica generica intr-un timp relativ scurt – doi, trei, cinci ani. Hai, zece. Hai, cincizeci. Piata galagioasa, plina de zarzavagii, era mai mica, si, chiar daca ne invarteam prin ea ca bezmeticii, omorandu-ne unii pe altii cu o legatura de ceapa in mana, la un moment dat dadeam si peste bunica. Dadeam peste bunul simt. Ne reveneam, cum se spune, in simtiri. In simtirile bune.

De-asta data, insa, piata si-a pierdut definitia. Limitele. Piata si-a pierdut hotarele. Sansele noastre de a ne regasi bunica generica si bunul simt s-au redus drastic. Retelele de socializare si noua media nu mai au nici un hotar la care sa se opreasca. Prin urmare, sunt ne-hotarate (sic). Ca urmare, bombardati fiind cu informatii dintre cele mai contradictorii, nu ne mai ramane decat a fi ne-hotarati. Fara hotar. Fara limite.

Aparent doar paradoxal, aceasta ne-hotarare ne face si mai hotarati. Mai indarjiti unii impotriva celorlalti. Explicatia e, in fond, simpla daca nu ne-am fi pierdut bunica bunului simt: Orice om are nevoie de niste repere. Orice om, la orice varsta, are nevoie de un ursulet de plus (stiu, metafora nu mai spune nimic generatiilor mai tinere, dar va asigur ca imi pup si astazi cei doi ursuleti din plus de fiece data cand ajung la Brad; ii las, insa acolo; ala e locul lor). “Ursuletul de plus” poate fi orice identitate pe care o imbratisam patimas: politica, religioasa, etnica, rasiala, sexuala, culturala, etc. Problema nu e “ursuletul”. Fara ursuleti nu se poate. Problema e cand nu ai decat un ursulet , o singura identitate, si esti dispus, mai mult sau mai putin figurativ, sa-l aperi cu orice pret. Calcand in picioare, preventiv, toti ceilalti ursuleti de plus, imbratisati, la fel de nehotarat – deci la fel de patimas – de catre altii.

Ursuletul de plus e legatura de ceapa pe care-o tinem in mana, in mijlocul pietii plina de zarzavagii, uitandu-ne, complet dezorientati, in jur.

Avem ursuletul, avem legatura de ceapa, si ne-ntrebam de ce nu suntem multumiti? Pentru ca ne-am pierdut drumul inapoi spre casa.

Aveti a ma ierta, dar mi-e un dor napraznic de bunica.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Ursuletul de plus, legatura de ceapa, bunul simt sunt deja private si bine protejate. Unii cu micul si cu maneaua, altii cu sushi si sereneaua; unele cu ruj si silicon, altele cu ochelari si …
    Alergand dupa ursuletii si legaturile de ceapa toata lumea trebuie sa se deplaseze: ad astra per aspera. In deplasare, bunul simt privat, infinit variabil, nu mai este suficient. Limba engleza, cu al ei „common sens” pune la dispozitia tuturor un mijloc util pentru evitarea coliziunilor. Un set de reguli de circulatie valabil pentru toti nu a daunat nimanui. Mai mult, reprezinta o garantie ca drumul spre destinatie poate fi facut in siguranta, la capat fiecare pupandu-si linistit ursuletul de plus.
    Asadar este de admis ca o procedura general acceptata asigura solutionarea convingatoare a fondurilor private. Invers proceduri private garanteaza alterarea fondului comun. Cu atat mai stranie propensiunea autorului de a ne recomanda ceea ce tocmai a parasit…

  2. Frumos scris.
    Ramin cu nelamurirea: s-a pierdut Bunica pentru totdeauna? sau au pierdut-o doar generatiile mai virstnice? ce le vom lasa la ăştia micii?
    Cum ziceti, ar mai fi sperante: „Pana acum, insa, ne recuperam bunica generica intr-un timp relativ scurt – doi, trei, cinci ani. Hai, zece. Hai, cincizeci”.
    „Cincizeci” e prea mult, to(n)tusi!
    Uite, nu au trecut nici 30 si inca nu stim cine „a tras in noi dupa 22”. Dupa „cincizezi” (de ani), „oale si ulcele, praful peste ele”. Caci si istoricii isi pierd bunica, nu doar oamenii din Justitie.
    Vom uita, cum zice poetul „Ca si uitarea e scrisa-n legile-omenesti”.
    Parca am scris-o eu: ” dar mi-e un dor napraznic de bunica” (mai Victore, nu face aia (si aia) ca nu-i frumos; si te bate taicatu daca afla”). Afla :P

  3. Domnule, sunteți optimist, dați dovezi scrise că-ncepem să ne revenim și să ne punem întrebări ba chiar întrebările să cristalizeze în probleme, iar nu false probleme. Totuși, nu e la mijloc diminuarea efectelor de la Cernobâl? Știți că ni se spunea că treizeci de ani vor dura efectele pe „termen scurt”, cu exemplul la îndemână ca-n toată această perioadă să nu se consume nuci, de pildă. Despre tulburări emoționale nu-mi aduc aminte să se fi spus ceva, dar presupun că ni se sugera prin acele exemple că tot vreo treizeci de ani vom avea a fi confuzi.

  4. Îndrăznesc să încerc „găsirea bunicii” pe altă cale decât autorul, crezând în posibilitatea ca, deși mai puțin spectaculoasă, perspectiva economică să fie mai clară decât cea etică.

    Dintotdeauna în lumea vie există o luptă pe viață și pe moarte pentru resurse. Pentru Energie. Hrană, teritoriu, ursuleți, „legături de pătrunjel” și „prima iubire”. De la organismele unicelulare la om. Asta pentru că nevoile sunt fără limite, iar resursele [cunoscute/accesibile] sunt limitate.

    Totuși, am remarcat, spre exemplu, că în spațiul acestei platforme este publicat periodic câte un articol aparent bine argumentat, în care se susține că putem face orice pentru accesul la resurse [energetice], de-ar fi să piară lumea, pentru că probabil viața a mei dispărut de câteva ori pe Pământ.

    Scriam săptămâna trecută într-un comentariu la un alt articol „Rațiunea îmi spune că prin colaborare, alăturându-mi inteligența celei a aproapelui meu oprimat, am putea imagina un mijloc prin care să înlăturăm opresiunea și să avem împreună acces la resurse, la hrană, bunăoară. Instinctul îmi spune să-mi ucid aproapele și să-l mănânc pentru a supraviețui.”.

    Eram în Sinai și mă întrebam „Nu trei este, Doamne, numărul magic, de ce ai vorbit Tu cu „bunicuțul” doar de două ori?!”, pentru că acum se vede treaba că n-a fost de-ajuns.

    Oare bunicile Interahamwe sunt cele care le vor fi spus din spirit etic „celor scunzi” să-i întrebe pe „cei cu nasuri mari” dacă nu preferă să-și cumpere cartușe pentru a-și scurta chinul pricinuit de macete? Oamenii, spre deosebire de animale ucid cu metodă, deși au legi. Au norme. Au conștiință. În timp ce citeam articolul, în Idlib femei și copii erau uciși…Dar nu cred că din pricina vreunei „babușca”, ci pentru resurse.

    Populația poate fi manipulată, inclusiv de „bunicuțe” cu sau fără zarzavat, să ucidă cu entuziasm. Convenția culturală ne spune că atunci când rațiunea depășește emoția inteligența poate fi utilizată în gestionarea eficientă a resurselor, iar optim din punct de vedere socio-economic este să respectăm convenția. Este esențialmente un joc al emoției cu rațiunea.

    Mă opresc aici cu expunerea opiniei mele asupra „găsirii bunicuței” din perspectivă economică și las pe cei mai pricepuți decât mine să caute „calea bunicuței” din perspectiva ontologiei platonice și a celei aristotelice.

    • Citind comentariu dvs imi vine in minte o fraza a lui Gandhi: in lumea asta exista destul pentru întreaga omenire, dar nu suficient pentru lăcomia unui singur individ.
      Sunt convins că se vor găsi suficienți Contrinutors care sa replice ca Greed is good, o fraza dintr-un film al anilor 90. Cred insa ca lăcomia este buna numai cand te afli la vârful lanțului trofic.

  5. Si mie, domnule Fumurescu, imi este tare dor de bunica! Imi dau lacrimile, lacrimile acelea bune care te fac sa te simti mai senin si ma gandesc ce pot sa fac eu pentru ca oamenilor din jurul meu sa le poata fi dor uneori seara, in liniste, dupa o zi frumoasa de lucru, de bunica.

  6. In 1983, la virsta de 65 de ani, Solzhenitsyn a primit Premiul Templeton, oferit de Fundatia Templeton din Pennsylvania. E un premiu anual oferit unei persoane in viata care, in opinia juriului, “a avut o contributie deosebita la afirmarea dimensiunii spirituale a vietii.”

    La primirea premiului, Solzhenitsyn a citit un discurs memorabil, intitulat “Godlessness: The First Step Toward the Gulag” (“Ateismul: Primul pas catre Gulag”). Din care citez urmatoarele:

    Cu mai mult de o jumatate de secol in urma, cind inca mai eram copil, imi amintesc ca auzeam oameni mai in virsta oferind urmatoarea explicatie pentru marea nenorocire care lovise Rusia: Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; din cauza asta s-au intimplat toate nenorocirile.

    De atunci am petrecut aproape 50 de ani studiind istoria revolutiei noastre [rusesti]. In timpul asta am citit sute de carti, am adunat sute de marturii personale si am scris deja opt volume incercind sa dau la o parte darimaturile ramase in urma acelei convulsii.

    Dar, daca mi s-ar cere azi sa formulez cit pot eu de concis principala cauza a ruinatoarei revolutii care a inghitit 60 de milioane de oameni, nu as putea sa o formulez mai clar decit repetind: Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; din cauza asta s-au intimplat toate nenorocirile.

    Ceea ce apare aici e un proces de importanta universala. Si, daca mi s-ar cere sa identific pe scurt trasatura principala a intregului secol 20, as fi incapabil sa gasesc altceva mai precis si mai concis pe care sa il mai spun inca o data: Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu.

    Era acum 35 de ani si, daca sinteti curiosi ce avertismente si sfaturi a avut el pentru occidentali, gasiti sute de articole pe internet in care le gasiti. Eu citez doar primele doua paragrafe si le las in engleza, ca sa aveti un capat de ață pentru Google:

    He then proceeded to warn that the Western World “is experiencing a drying up of religious consciousness.” He said this was happening because “the meaning of life in the West has ceased to be seen as anything more than the ‘pursuit of happiness…’”

    Another problem he identified was the refusal of people to realize the evil that is in the individual human heart and the consequent unwillingness to declare anything as good or evil. The result, he declared, is that the West “is ineluctably slipping toward the abyss.”

    P.S. Acest discurs al lui Solzhenitsyn e completat uneori pe internet de numerosii autori de articole care il citeaza cu o intrebare si o imagine.

    Intrebarea e:
    „What’s missing in this famous painting?” (Ce lipseste din aceasta faimoasa pictura?)

    Iar imaginea e:
    https://i.imgur.com/OUWfaGA.jpg

    • Soljenițîn se înșela. Omul occidental nu l-a pierdut pe Dumnezeu, doar l-a înlocuit cu zeci de idoli: sportivi, actori, modele, bucătari (pardon chefs), frizeri (stilisti in new speak), etc. Mai nou omul modern s-a ales pe sine drept Dumnezeu alegând să promoveze o lume hedonista și amorală.
      Rusii au transformat bisericile in magazii sau in muzee ale ateismului, am văzut însă in UK biserici gotice transformate în pubs. Omul nu are neapărata nevoie de biserici daca insa stie ca nu se învârte universul in jurul sau

  7. Pot doar sa confirm pierderea bunicii si lipsa de atentie a copiilor ei a dus la imposibilitatea inlocuirii… aici ma refer desigur la parintii mei si in speta mama…
    dar, bunica nu s-a pierdut dintr-o data… mai intai comunistii au trimis-o pe mama la Botosani – iata deci o prima ruptura, apoi capitalistii iau prelungit programul de lucru pana la ora 5-6 dupaamiaza… – a doua ruptura… iar lovitura finala cred ca a fost si prelungirea varstei de pensionare… aici s-a prapadit orice posibila convietuire ulterioara intre cele 2 si posibilitatea de dialog ca intre pensionari…
    asa a disparut bunica… timpul n-a mai avut rabdare cu oamenii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

Să amânăm o vreme arderea pe rug a Angelei Gheorghiu!

Am cumpărat cartea O viață pentru artă în care marea soprană Angela Gheorghiu își spune povestea, fiind stimulată de întrebările bine țintite...

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Ce s-a întâmplat în Liban?

Săptămâna trecută, capitala Libanului a fost martora unui episod violent, cel mai intens incident armat din 2008 până în prezent. Ce s-a...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.