În fiecare an, în apropierea Paștelui, mă trezesc gândindu-mă la un personaj interesant al Evangheliilor. Pilat din Pont.
A început acum mulți ani, citindu-l pe Bulgakov și încă mi se pare unul din figurile stranii ale istoriei: ajuns fără voia lui în mijlocul unei situații pe care cel mai probabil nu știa dacă să o perceapă ca pe o amenințare politică (deși, în comparație cu agresivitatea zeloților care reprezenta cu adevărat o problemă, conflictul bătrânilor arhierei incomozi cu un Învățător de lege al iudeilor care împarte pâini și pești și vindecă paralizați, propovăduind idei avangardiste de egalitate, cel mai probabil i se părea mai mult un scandal monden din peisajul autohton).
Un cavaler mărunt, trimis pentru „bună purtare” în una din cele mai incomode zone ale Imperiului, cam pe unde se agăța harta romană în cuiul barbar, Pilat este complet nepregătit să devină un personaj istoric, un om al momentului și să aibă în mâinile sale viața celui care la întrebarea dacă este Fiul lui Dumnezeu răspunde simplu și eliptic: „Tu ai zis!”.
Dacă ar fi să facem abstracție de perspectiva creștină, conform căreia aceasta a fost voința divină, iar Iisus fusese „programat” să sufere supliciul și moartea ca Redemptor al umanității, desigur, ne-am putea întreba, utilizând o ipoteză de istorie contrafactuală, ce s-ar fi întâmplat dacă Pilat ar fi decis altfel și care ar fi fost în plan juridic și istoric consecințele. Dar nu mă voi opri asupra detaliilor de natură juridică aici (de altfel, dacă considerați de interes tema, vă recomand un studiu sintetic, dar bine documentat asupra procesului lui Iisus, realizat de o fostă studentă, pe care îl puteți citi aici).
Așa că apare o primă întrebare: dacă Iisus îi spune lui Petru să își bage sabia în teacă, dat fiind că cel ce scoate sabia, de sabie va pieri și mai mult, continuă subliniind că impulsiva lui apărare este oricum redundantă, întrucât dacă Tatăl nu ar fi vrut aceasta, ar fi putut trimite legiuni de îngeri pentru a-l salva, atunci, a avut într-adevăr Pilat vreun rol? S-a manifestat cu adevărat liberul său arbitru când a decis eliberarea lui Barrabas sau decizia i-a fost inspirată chiar de Dumnezeu, pentru a duce la îndeplinire planul divin?
Personal, nu l-am considerat vreodată pe Pilat lipsit de voință proprie. Mai degrabă, aș spune că deși este în general perceput ca omul nepotrivit la momentul istoric nepotrivit, strict sub aspectul parcursului profetic al lucrurilor, a fost invers. Ce altceva ar fi putut decide un funcționar slab, supus presiunii unei mulțimi, a unei aristocrații religioase ostile, însă pe care trebuie să și-o apropie, menajându-i sensibilitățile și uneori, barbarismul, fie și numai pentru a lupta împreună asupra pericolelor comune, dacă nu pentru a menține mult lăudata „pax romana”? Decizia lui Pillat este una destul de logică pentru personalitatea și parcursul său.
Dar cine era Pilat? Descris cu relativă bunăvoință de către Evanghelii, pare să fie amintit de izvoare ca un funcționar destul de corupt, care nu se face remarat printr-o inteligență sclipitoare, ce sperase că va găsi în Iudeea o sinecură și care se vede prins într-un vartej de evenimente, pe care în primul rând nu e capabil să le înțeleagă. Confruntat cu niște mentalități care îi repugnă, pentru că el, în calitate de cives romanus le consideră de plano barbare, încearcă să facă ce a fost obișnuit să facă toată viața – să aleagă soluția ușoară. Să desitueze problema. Încearcă așadar o eschiva – „luați-l voi și-l judecati„. Cum s-ar spune în drept, își declină competența. I se aduce însă un argument „procedural” de autoritate – Caesarul – argument căruia omul de curte al Împăratului nu îi poate rezistă. Acum el conștientizează cumva că și el și învinuitul (nu era condamnat încă) asupra căruia spune că are putere de viață și de moarte (deși o spune de parcă încearcă să se convingă pe sine însuși că încă mai are o fărâmă de autoritate, că nu e condus de diverșii lui „idoli”) depind de decizia pe care o va lua. Și în extrem de concisă discuție pe care o are ceva îl face să își pună o întrebare care pare în totală disonanță cu însăși viață lui de până atunci – ce e adevărul?
În personalitatea lineară a lui Pilat, întrebarea aceasta marchează un hyatus. Dacă Pilat a avut un moment în care și-a depășit condiția, acesta a fost, după părerea mea: momentul în care se întreabă ce este adevărul. Funcționarul roman care visa doar ca Paștele evreiesc să treacă în liniște și să nu trebuiască să înece în sânge vreo revoltă a zeloților, măruntul cavaler ajuns să reprezinte autoritatea Romană în Iudeea, un om fără vreo preocupare filosofică sau spirituală, nu îl întreabă pe Iisus nici „ce dovezi ai, astfel încât să te cred?”, nici nu continuă să își etaleze autoritatea, așa cum făcuse la începutul discuției. Un om al lui hic et nunc, al lui carpe diem se oprește o clipă și se întreabă „Ce este adevărul?”. E poate una din cele mai profunde întrebări filosofice.
De ce iese Pilat din Praetorium? Mulți spun – pentru că superficial fiind, îi adresează o întrebare lui Iisus, în care intuiește o natură particulară, însă nu are curajul de a asculta răspunsul. Aș tinde să fiu în dezacord. De ce nu ne gândim că Pilat iese tocmai pentru că întrebarea nu îi era adresată lui Iisus, ci lui însuși? Simte că și-a părăsit zona de confort și se sperie, așa că ieșind din Praetorium, el vrea să evadeze din acea buclă temporală și spațială unde simte că e atras, dar în care în sufletul și mintea lui încolțește îndoiala. Iese din locul în care dacă ar mai fi rămas, ar fi fost confruntat nu atât cu un răspuns de la Iisus, ci cu profunzimea sinelui său.
Problema lui Pillat și a fiecăruia din noi, până la urma nu e atât „ce e adevarul?, cât „oare chiar vreau să știu ceva ce e posibil sa nu îmi placă, să îmi răstorne tot soclul de valori și credințe de până acum? ”
Poate din acest motiv empatizez cu Pillat. El nu e nici un erou, nici un călău, nici un pion al planului divin. Pilat suntem fiecare dintre noi. Pillat e Omul confruntat cu Întrebarea. Omul confruntat cu Îndoiala. Pilat îș arată mulțimii pe Iisus spunând: „Ecce homo!”. Dar o voce interioară pare să îi spună lui : „Ecce veritas!” Pilat suntem noi și 2000 de ani după, fiecare avem Praetoriumul nostru și declicul care ne face să ne întrebăm: Ce este adevărul? Important este ce facem după. Rămânem în Praetorium, să ne ascultăm vocea interioară sau ieșim în mulțimea gălăgioasă care ne acaparează.
Ce este adevărul? Poate că adevărul nu „este”. De la începuturile omenirii s-au purtat războaie atroce pentru că unii au vrut să impună altora adevărul lor, de fapt, o simplă percepție subiectivă. Adevărul îl trăim, îl avem impregnat în noi, sub forma conștiinței. Adevărul unește ideea cu sentimentul, începe cu iubirea și nu se sfârșește niciodată. Pentru că adevărul ne face liberi.
Iar dacă „libertatea mea se sfârște acolo unde începe libertatea celuilalt”, oare nu cumva și adevărul meu ar trebui să se oprească politicos, făcând o reverență în fața adevărului celuilalt?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
o minune de articol! daca imi este permisa o completare: intrebarea lui Pilat era gresita, nu „ce e adevarul?” ci ar fi trebuit sa intrebe „CINE e adevarul?” pentru ca el tocmai avea in fata ochilor ADEVARUL,CALEA si VIATA!
Foarte frumos articol.
Este un episod biblic care si mie mi-a ramas intiparit in minte.
Zic sfintii parinti (cred ca la parintele Teofil Paraian am auzit) ca Pilat a pus intrebarea gresita, de-aia nu a primit raspuns de la Iisus. Pilat, dincolo de faptul ca era un om politic mai mult sau mai putin mediocru era totusi un om educat. Intrebarea lui Pilat era de bun simt in contextul filozofiei clasice.
Dar trebuia sa intrebe „Cine este adevarul?”. Pentru ca Iisus le spusese deja ucenicilor „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.”
Deci epsiodul releva schimbarea de paradigma, antiteza dintre filozofia clasica si crestinism.
Dupa parerea mea episodul este unul dintre stalpii crestinismului. Pentru ca schimba definitia adevarului, nu mai este un concept abstract variabil in timp, spatiu si supus mofturilor personale, dezbaterii si limitelor , ci este o Persoana vie (veşnic vie).
Fara amanuntul asta episodul este o banala discutie filozofica, ca multe altele pe care le-au avut oamenii in orice timp, loc si cultura. Oricine se intreaba ce este adevarul.
Iar crestinismul ar fi un banal sistem filozofic la fel de bun ca oricare altul.
Dar iata ca s-a incapatanat sa nu fie.
Interesant. Cred că libertatea și adevărul pot fi fizice sau spirituale. Fizic libertatea e limitată, spiritual nu. Posibil sa fie la fel și cu adevărul.
Eu cred că acest Pilat nu era prost deloc, ba dimpotrivă. Era un funcționar împuternicit SĂ JUDECE, adică să facă dreptate în baza Forței cu care era învestit. Pilat a fost prins într-o dilemă: știe că Iisus este nevinovat, dar trebuia să ia în considerare agresivitatea și șantajul poporului și al fariseilor (care l-au amenințat că fac reclamație la Împărat…). Chestia cu ” Adevărul, ce este adevărul?” a fost o eschivă, pentru a influența poporul și marii preoți. Apoi a hotărât crucificarea și…s-a spălat pe mâini…
Ceva asemănător este în Negruzzi. Poporul urla ” Capul lui Moțoc vrem!” iar Lăpușneanu le-a dat dreptate: Proști, da’ mulți! Cam așa este cu Dreptatea, poți muri cu ea în brațe….
Dar întrebarea teribilă rămâne: Adevărul, ce este Adevărul?…
Mulțumim de articol. O observație măruntă legată de numele lui: Pilat nu era „din Pont”.
În greacă i se spune Πόντιος Πιλᾶτος Póntios Pilatos. Numele Póntios (lat. Pontius) a fost înțeles în mod eronat ca indiciu că Pilat ar fi fost „din Pont”. În fapt, el constituie așa-numitul nomen gentilicium, numele care indica apartenența unui cetățean roman la o anumită gens (i.e. gens Pontia). Aceasta își avea originile în Samnium, regiune muntoasă din centrul Italiei. Pilatus este cognomen. Numele lui personal (praenomen) nu este cunoscut.
Asa e, multumesc pentru observatie. Am păstrat fără să îmi dau seama, o exprimare uzuală și nu am realizat că e greșită.
Excelenta precizare. Habar nu aveam.
Merci !
Iudeea nu a fost provincie romana; provincia romana se numea Siria, cu capitala la Damasc. Iar Pilat nu a fost guvernator, ci procurator, subordonat guvernatorului de la Damasc. Imi permit sa recomand citirea/intelegerea evangheliilor, dar si a unor istorici precum Flavius Josephus.
„Iar dacă „libertatea mea se sfârște acolo unde începe libertatea celuilalt”, oare nu cumva și adevărul meu ar trebui să se oprească politicos, făcând o reverență în fața adevărului celuilalt?” – depinde de context si de capacitatea de a intui, de a simti, de a constientiza adevarul ADEVARAT!
Multe neadevaruri s-au plimbat si se plimba inca prin viata sociala sau spirituala a popoarelor sub forma de adevaruri!
Ceva este adevarat in momentul in care se poate demonstra printr-un rationament incontestabil faptul ca acel ceva este adevarat!
Isus nu a gresit cu nimic fata de Cezar! Nu avea de ce sa-l judece Pilat sau romanii. Nu era de competenta lui. Iar el respecta organizarea imperiului, care, in Iudeea, era speciala.
Isus a gresit fata de arhiereii evrei, care L-au si judecat.
Pilat putea sa-l elibereze.
Dar avand 2 candidati, a lasat alegerea la latitudinea maselor populare, pentru a avea liniste. Si ca un semn de bunavointa din partea lui Cezar fata de locuitorii provinciei. (Nu va imbatati cu apa chioara. Sacerdotii evrei aveau o putere extrem de mare, in epoca. Erau mult mai periculosi decat o mina de partizani ce-si ziceau zeloti.)
Nu cred ca a fost depasit de evenimente. A facut exact ce trebuia sa faca.
In plus, daca ne gindim ca asta era planul divin, ca Isus sa fie crucificat si inviat…
(Nu cred ca Pilat e personajul tragic din crucificare. Vedeti la Iuda. Cel care a crezut ca Isus va face o minune in fata intregului popor si astfel se va revela substanta Lui divina. O tradare din iubire fata de popor si Dumnezeu. Sfarsita tragic, in clipa in care realizeaza ca nu va fi nici o minune. Trebuia sa NU se grabeasca cu gestul final…)
Dar, desigur, articolul elegant si bine documentat, ne prezinta un punct de vedere personal.
Eu am alt punct de vedere. Sper ca nu supar.
Poate cu forma „Isus” in loc de „Iisus”. Dar asta e altceva.
Despre care adevăr vorbim? Dacă vorbim despre cel din știință, e mai simplu: pare demonstrabil empiric. Dacă vorbim despre adevărul juridic, acesta nu există decât prin bunăvoința unor martori, avocați și judecători dureros de influențabili sub toate formele iar cel puternic își va putea cumpăra adevărul dorit – în toate sistemele politice. Adevărul religios se impune cu forța inchiziției, a puterii statului interesat de o credință sau alta (poporul are credința regelui!) sau prin evanghelizarea prin crimă (ex. America Latină etc.). Adevărul istoriei, în ciuda faptelor, este cel al învingătorului care își scrie istoria proprie și și-o impune cu forța asupra învinșilor. (Noi am fost dintotdeauna niște învinși!). Adevărul meu este cel pentru care sunt gata să mă sacrific. Personal, nu cunosc nici un adevăr pentru care ar merita să mor, cu atât mai puțin să mor pentru altul; sunt un laș! Dar asta nu înseamnă că ar trebui să cred în adevărul altuia. Mă joc și eu ca și cum…
Eu îmi fac adevărurile mele care funcționează în curtea mea. Le pot spune și altora; treaba lor dacă mă cred sau nu!
Isus nu îndemna la revolta. Spunea chiar: ” Dati-i Cezarului ce-i al Cezarului”. Însă prostia unor popoare, aflate sub dominație străină, este insondabilă. Mai exact, când gloata se dezlănțuie, nebunia ia locul legii. Se spune că Pilat combina profunda cunoaștere a oamenilor cu o mare dibăcie politică. A dovedit-o și în cazul Omului din Nazaret. Îndârjirea Procuratorului pentru a salva viața lui Isus a fost învinsă de furia înverșunată a gloatei. Astfel, Adevărul a fost întors prin vicleșuguri împotriva Aceluia care îl proclamase. Pilat a încercat să-l scape pe Isus de destinul său, ordonând sa fie biciuit. (Tradiția cerea cu ocazia Paștelui ca reprezentantul lui Cezar sa grațieze pe unul din condamnați). Treizeci și nouă de lovituri au fost. Gestul lui era clar. Spuse: ” Nu găsesc niciun motiv pentru a fi condamnat „. Pilat voia să creadă că aceasta flagelare va potoli ura gloatei. S-a întâmplat invers. Ce rânjete, ce glume proaste au fost! Îl crucificați pe regele vostru? ” a strigat Pilat. Răspunsul a sosit neînduplecat: ” Nu avem alt rege în afară de Cezar! „. Și spalandu-se pe mâini, Pontius Pilat a spus: ” Voi o să răspundeți! „. Daca Pilat și-ar fi urmat propria judecată, grațierea ar fi fost dobândita. Și Isus, probabil, s-ar fi întors acasă…A spala mâinile e ușor… Ce e Adevărul? La drept vorbind, care Adevăr? Cate popoare subjugate, câti oameni zombificati și câți procuratori, comandanti, Ane, Caiafe, Irozi, atâtea variante.
La întrebarea “Ce s-ar fi întâmplat dacă Pilat ar fi decis altfel?” a răspuns Roger Caillois într-o povestire din 1961.
Cred că studenții la drept ar trebui să se ocupe de alte lucruri decât procesul lui Isus.
Frumos articol…
Iisus Hristos nu a ,,impartit ” piini si pesti ci le-a inmultit si nu a propovaduit ,, idei avangardiste de egalitate ” ci adevarul .
Adevarul este Iisus Hristos . Restul este aflare in treaba .
Adevarul meu fata de adevarul celui de linga mine ?! ,,Mai multe adevaruri , nici un adevar .”
Pilatus era orice insa nu un marunt functionar,el era de formatie militar,era pus in functia de guvernator al Iudeei ,la Roma stiindu-se bine caracterul rebel si agresiv al iudeilor.Au fost suficiente rascoale inabusite in sange de Pilatus pentru ca iudeii sa ii stie de frica.Intrebarea adresata lui isus Christos Mantuitorul :”Ce este Adevarul?” nu avea nimic filosofic in ea deoarece Pilatus nu era un student al Tora sau al cartilor profetilor israeliti,nu cunostea si nu il interesa nimic din istoria sau religia Iudaica.pilatus avea un profund dispret pentru iudei.Tot ce a facut Pilatus a fost sa urmeze la litera profetiile din Cartile Profetilor Isaia si Ezekiel,el s-a retras din procesul penal prin simplul fapt ca le-a lasat iudeilor alegerea de a-si ucide Trimisul lui Dumnezeu Atotputernicul.Matei 27:25-26″Eu sunt nevinovat de sangele Neprihanitului acestuia. Treaba voastra!”Si tot norodul a raspuns: „Sangele Lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri.”Un Praefectus militar roman a indeplinit voia lui Dumnezeu.Cand Isus Christos a spus pe cruce :”Doamne,iarta-i ca nu stiu ce fac!” se referea in rugaciunea Sa la romani si NU la iudei.
@diana
„Cand Isus Christos a spus pe cruce :”Doamne,iarta-i ca nu stiu ce fac!” se referea in rugaciunea Sa la romani si NU la iudei.” Hmmm….. Interesanta si sensibila/periculoasa interpretare prin concluziile teribile ce se impun.
E o intepretare personala sau ati intalnit-o undeva ?!? Intreb din simpla curiozitate.
Pai daca Isus a spus pe cruce ”Doamne,iarta-i ca nu stiu ce fac!”, asta inseamna ca ceea ce faceau ei(romani sau iudei, nu are importanta) era rau. Daca era rau, inseamna ca Isus nu trebuia rastignit, si, in consecinta, invierea nu ar fi putut sa aiba loc. De asemenea, ca o consecinta logica, invierea era un lucru rau, pentru ca era consecinta a unui lucru rau. Invers, daca invierea e un lucru bun, atunci rastignirea e un lucru bun.
Toate cele scrise mai sus sunt consecinta a doua principii din logica binara:
1. non(non(a))=a
2. (a->b)((non(b)->(non(a))
extrapolate la situatia de fata.
De asemenea, daca era rau ca-l rastignesc, asta inseamna ca din punctul de vedere al lui Isus era bine sa nu fie asa, sa nu fie rastignit, ci sa traiasca bine mersi in continuare….dar asta inseamna ca nici prin gand nu-i trecea lui Isus ” sa-si verse sangele pentru mantuirea omenirii”!
In acelasi timp, afirmatia ca Isus a spus pe cruce ”Doamne,iarta-i ca nu stiu ce fac!” releva faptul ca la momentul rastignirii atat Isus, cat si Tatal nu aveau in plan nicio inviere, toata povestea fiind decisa ulterior!
A spune ca logica nu are de-a face cu religia, ar fi un enunt tembel care ar situa in afara regulilor minimale de bun simt pe oricine ar debita acest enunt!
Rescriu 2) pentru ca platforma „nu vede” anume caractere
(a=>b) echivalent cu (non(b)=>(non(a))
@LS
Ba sa avem pardon, are mare importanta la cine se referea cand a spus ”Doamne,iarta-i ca nu stiu ce fac!” Mare! Asta deoarece astfel s-ar invoca iertarea bazata pe eroarea de judecata (prin necunoasterea sau cunoaşterea greşita a caracterului ilicit) si nu iertarea celor care avand deplina cunoastere si reprezentare a faptelor lor trec la efectuarea unui act prohibit.
Comentatorul Diana a facut o distinctie importanta pe care, sincer, nu o cunoasteam. De aceea si reactia mea.
Am impresia ca neglijati natura umana&divina a lui Iisus. Poate ca apelul lui la iertarea tuturor sau doar a unora dintre faptuitori aici isi are raspunsul. Dar nu avem de unde sti sigur.
Putem sa ne gandim la chinurile teribile indurate si la grava nedreptate. E doar o sugestie.
Un act samavolnic/o masinatiune teribila ca izvor/precursor al unui act/unei interventii divine nu poate rasturna caracterul actului negativ/rau transformandu-l intr-unul pozitiv/bun. De aceea utilizarea logicii formale ptr.a demonstara contrariul este falacioasa.
„A spune ca logica nu are de-a face cu religia, ar fi un enunt tembel care ar situa in afara regulilor minimale de bun simt pe oricine ar debita acest enunt!” Este doar o caracterizare aroganta din partea cuiva care insista sa aplice criterii care exclud miraculosul, divinitatea si planurile ei care exced intelegerea noastra. Ca sa nu mai vorbim despre pretentia de a stabili unilateral si erga omnes „reguli minimale de bun simt” in astfel de chestiuni. Sa fim rezonabili.
Tot aroganta/trufie este si in cazul credinciosilor/religiosilor/imbisericitilor care se pretind specialisti in planurile divinitatii. Nu stiu cum dar dvs.pareti, paradoxal, a va afla in ambele categorii :-)) .
In fine, fiecare are dreptul la opinie, la propriile convingeri. Mai ales in astfel de chestiuni unde simplul calcul tinde sa esueze.
„Iar dacă „libertatea mea se sfârște acolo unde începe libertatea celuilalt”, oare nu cumva și adevărul meu ar trebui să se oprească politicos, făcând o reverență în fața adevărului celuilalt?”
Lasand credintele religioase la o parte, cum functioneaza asta in realitate?
Adevarul procurorului se termina unde incepe adevarul infractorului?
Sau adevarul lui Putin este egal cu adevarul lui Zelenski? Deci putin si Zelenski trebuie sa faca reverente unul in fata celuilalt?
Adica relatia este bidirectionala, o negociere, sau este unidirectionala, numai una dintre parti trebuie sa faca reverenta in fata adevarului celeilalte parti?
Daca prima varianta este valabila, atunci toate adevarurile sunt egale, deci vorbim mai degraba de preferinte personale si negociere. Daca a doua varianta este valabila, atunci cum stabilim partea care trebuie sa faca reverenta?Se reduce totul la o relatie de impunere a vointei prin forta?
Referitor la o anume fapta(una singura), nu pot exista 2(doua) adevaruri. Evident spusele doamnei sunt doar o nevinovata figura de stil! La urma urmei nu stiu si nu inteleg de ce se face atat de des apel la chestiuni de religie crestina, care religie crestina nu are la baza nimic despre care sa se poata demonstra incontestabil ca reprezinta un adevar.
Fara a dori sa ostracizez atitudini si comportamente, trebuie sa spun ca asa zisii crestini in suflet si in inima, cu sloganuri de genul: Isus ne va vindeca, Isus ne arata calea si adevarul( …despre ce?), Dumnezeu este pacea, etc sunt in fapt niste crestinopati…..in sensul ca atitudinile lor sunt in afara logicii. Aceste personaje nu-si pun deloc intrebari asupra povestirii numita Biblie, asupra modului in care aceasta povestire a aparut, asupra modificarilor(uneori esentiale) la care au fost supuse vechiul si noul testament in diferite vremuri, din cauza unor interese politice ale unor lideri precum Imparatul Constantin cel Mare! Absolut nicio afirmatie din Biblie nu poate fi demonstrata, nu poate fi dovedit ca este adevarata!
Parerea mea este ca a fi crestin inseamna a cauta sa vezi cat adevar poate exista in aceasta constructie numita crestinism, sa incerci sa intelegi cum s-a facut aceasta constructie si de ce, ce legaturi are ea cu texte antice de tip Ramayana, Mahabharata, Epopeea lui Ghilgames, sa observi ca anume fapte reprezinta cam aceleasi chestiuni in toate aceste texte, sa te intrebi de ce e asa, sa te intrebi ce a avut loc in istoria planetei acum 12.000-14.000 de ani astfel incat aceste infuente au fost cumva „statuate pentru viitor”,…
In rest, totul e o adunatura de vorbe fara niciun suport logic, fara niciun suport stiintific!
problema acestui articol este ca evangheliile reprezinta o viziune propagandistica si nu istoria reala. Exista suficienta analiza critica de top (doar pentru cunoscatorii de engleza si germana in special), incepand cu STRAUSS in sec xix, care ne arata un fenomen: evolutia sensului faptelor in cele 4 evanghelii, care reflecta ‘migrarea’ crestinismului din PALESTINA in HELLENISM. Probabil stiti ca cele 4 evanghelii sunt scrise incepand cu Marcu la minim 1 generatie dupa si pana la Ioan aprox anii 100. Ori pe masura ce se produce ruptura de iudaism (acesta refuzand sa acepte crestinismul) iar noua religie cauta sa fie privita favorabil de Imperiul Roman, si vina este translarata gradual inspre evrei. Cititi comparativ Marcu si Ioan (sa zicem extremele), sau toate cele 4 pe orizontala, si veti vedea acest fenomen. Nu exista nici o dovada istorica ref episodul povestit despre Pilat (Cu spalarea pe maini etc.) … Nu e o vorba in Flavius Josephus si Philo, contemporani, luand in calcul contradictiile crase intre evanghelisti (care nici nu se inteleg intre ei in ce priveste ziua crucificarii) inclin sa cred ca astea sunt doar legende romantice care au servit unui scop foarte precis (si nu onest)
Altfel, bine punctat ref valoarea de absolut/relativ a ‘adevarului’ si tentatia de a-l impune, chiar si prin forta (istoria e plina de exemple); cred ca religia (indiferent de denominatiune) a provocat mai multe razboaie/morti decat orice epidemie … Dark Ages e un nume istoric
cu stima
”cred ca religia (indiferent de denominatiune) a provocat mai multe razboaie/morti decat orice epidemie”
Ateism de doi bani, rodul educației marxiste. În realitate, creștinismul și celelalte religii abrahamice (islam, iudaism) au avut cel mai important rol în construirea societății civilizate în care trăim astăzi. Masacrele din secolul XX nu au fost provocate de creștinism, au fost provocate tocmai de anti-creștini.
”Dark Ages” a avut la origine o răcire a climei fără precedent, iar creștinismul și islamul au reușit să mențină alfabetizarea și cultura tocmai în așezămintele religioase (mănăstiri, moschei etc.). Orice minime cunoștințe de istorie confirmă asta, numai ateismul comuniștilor și al urmașilor lor neagă asta. Religia a păstrat și reconstruit civilizația, pe toată durata Evului Mediu, indiferent ce se învață la SNSPA.
”Nu exista nici o dovada istorica ref episodul povestit despre Pilat”
Nu există nicio dovadă istorică pe care ateii să o accepte, indiferent de natura ei. Până la descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă, în 1947, aplombul marxiștilor era și mai mare. Acum s-au împăcat cu ideea că Evangheliile există de cel puțin 1900 de ani, dar tot țin ei neapărat să demonstreze că nu există înregistrări video din timpul vieții lui Iisus, certificate la notariatul lui Pilat, cu amprenta și CNP-ul cameramanului.
Sunt bucuros sa constat, din nou, ca ai momentele tale…… La mai mare !
Problema este ca se pare ca evangheliile exista de mai mult de 2200 de ani, deci…!? Unii cercetatori dateaza manuscrisele de la Marea Moarta in jur de 500-400 i.e.n
De ce refuzati sa incercati sa compilati faptul ca actuala constructie pe care se bazeaza credinta crestina a fost o teorie construita IN SEC 2-4 E.N.( au existat insa si modificari facute mult mai tarziu) , pe baza unor povesti, legende, … transmise si rastransmise, de la o generatie la alta( modulo transformarile si infloriturile adaugate de-a lungul timpului) de-a lungul a probabil mai multe mii de ani!
Precizez ca afirmatia pe care am facut-o mai sus se bazeaza pe fapte din Istoria Religiilor. Concret, exista scrieri mult mai vechi, care spun cam aceeasi poveste ca si Vechiul Testament, si apar si chestiuni preluate in Noul Testament. In mod clar, povestea cu Invierea e geniala, daca nu cumva a fost adaugata din prostie pura!
Ati reprodus oarecum zisele lui Woland pe aleile de la Patriarsie Prudī in conversatia purtata cu presedintele Masolitului si Bezdomnai. Idea-i aceasi.
Sper ca nu ati fost invitat si la cina la Immanuel.
Ce treaba are romanul lui Bulgakov cu realitatea? Eu spun ceea ce spun conform cercetarilor intreprinse din punct de vedere stiintific( atatea cate sunt….si sunt destul de multe) pentru a separa adevarul de fals, realitatea de fantasmagorie, in ceea ce priveste religia crestina si nu numai cea crestina.
@LS – ”se pare ca evangheliile exista de mai mult de 2200 de ani”
Se pare că scriem tot soiul de inepții cu maximum de aplomb. Evangheliile fac parte din Noul Testament, ele relatează evenimentele din perioada în care a trăit Iisus. Care 2200 de ani?!
În altă ordine de idei, despre ”învierea e genială” : musulmanii nu acceptă natura divină a lui Iisus. La ei se numește Isa ibn Maryam (Iisus, fiul Mariei) și este un mare profet al islamului, al doilea după Mahomed. În viziunea islamică, Iisus nu a murit și nu a înviat, el s-a înălțat de viu la ceruri. Dar și musulmanii prezintă aceleași relații de familie în ce-l privește pe Iisus: Maria e menționată de mai multe ori în Coran decât în Biblie, iar părinții Mariei sunt aceiași Imran și Hannah (numiți Ioachim și Ana la creștini).
P.S. în islam, Maria este numită Maryam bint Imran / Maria, fiica lui Imran. Deci, care 2200 de ani vechime a Evangheliilor ?!
Nu ma admonestati pe mine, ci manuscrisele de la Marea Moarta, care contin parti din evanghelii si sunt datate exact asa cum am spus!
Ca asta contazice din punct de vedere al datarii crestinismul si noul testament e problema crestinismului, a noului testament in a fi credibile din punct de vedere al cronologiei faptelor prezentate! Asa ca, mai usor! Povestea din Coran pare mai credibila ! Oricum, nu din punct de vedere cronologic, atat Biblia cat si Coranul continand contradictii din acest punct de vedere. S-ar putea spune ca e normal sa fie asa, doar au aparut cand au aparut, povestite de oameni care gandeau asa cum se putea atunci…..dar in acest caz se pune problema de ce suntem atata de 100% credinciosi in ceva ce contine multe chestiuni situate la limita credibilitatii sau dincolo de ea?
Exista multe texte la care foarte putini oameni au acces in biblioteca Vaticanului, texte despre care se spune ca ar da lovituri teribile atat noului cat si vechiului testament din punct de vedere al credibilitatii acestora!
Caracteristica umana cea mai apreciabila e accea de a fi curios, de a afla adevarul, de a descoperi lucruri noi privitoare la orice face parte din sistemul nostru social, din sistemele cu care avem de-a face. Civilizatia a fost construita de catre ideile geniale ale unor putini de pe aceasta planeta, religiile neavnd niciun aport in anume perioade, ba chiar actionand regretabil de dur in unele cazuri, nemaivorbind de ideile pe care le repugnau cu duritate prin reprezentantii lor de varf….mie chestia asta cu a arunca cu pietre in cei care incearca sa desluseasca adevarul printre o mare multime de fapte din biblie lipsite complet de credibilitate mi se pare o ticalosie fara margini, mi se pare oi dovada a lipsei unei minti deschise!
@LS – ”manuscrisele de la Marea Moarta, care contin parti din evanghelii si sunt datate exact asa cum am spus!”
Amestecați diverse manuscrise în necunoștință de cauză. Printre Manuscrisele de la Marea Moartă erau și fragmente din Evanghelii, dar erau și psalmi cu sute de ani mai vechi decât Evangheliile. Evangheliile se referă la perioada în care a trăit Iisus, încercați să asimilați ideea asta de bază. Există texte religioase cu sute de ani mai vechi, dar acelea nu sunt Evanghelii și nu se referă la viața și la faptele lui Iisus.
Biblia are mai multe capitole, Psalmii și Evangheliile sunt capitole net diferite. Și musulmanii au psalmi, la ei se cheamă zabur.
Psalmul 151 reprezintă un exemplu interesant: timp de sute de ani, ”cunoscătorii” ca dvs îl considerau o adăugire ulterioară, pentru că apare doar în greacă, în Septuaginta, dar nu apare și în Biblia ebraică. Însă a fost găsită o versiune a Psalmului 151 printre Manuscrisele de la Marea Moartă, ca dovadă că textele religioase erau în general reproduse cu sfințenie 😀
Pare destul de ușor ca oricine să își poată scrie o Evanghelie proprie, dar în practică ar fi mai complicată perpetuarea ei.
Războaiele religioase, cruciadele, tortura, confiscarea proprietatii si masacrarea indigenilor colonizati tot de anti-creștini au fost făcute, daca nu o fi clima la mijloc. Orice minime cunostinte de istorie confirma ce am spus mai inainte, mai ramane ca creștinii care aspira inca la Adevar să afle si partea mai putin plăcută si convenabilă a creștinismului.
P.S. Valabil si pentru celelalte monoteisme.
Intrebarea lui Pilat a fost mai mult retorica / ironica poate chiar cinica … de genul, „lasa-ma cu povestile astea..ce este adevarul la urma urmei, cum ma scoate el din situatia asta penibila in care m-ai bagat”. Faptul ca nu primeste un raspuns de la Isus este cat de poate de relevant pt a deduce tonul si starea lui mentala din momentul respectiv. Si asa cum de altfel se subliniaza in articol, intereseul lui Pilat era cu totul altul decat cel a a afla adevarul in acel moment.
Daca citim cu atentie Evanghelia, vedem ca insusi Isus il degreveaza de orice responsabilitate pt ai usura decizia care oricum era hotarat sa o ia in momentul acela: „Nu ai avea nicio putere asupra mea de nu ti-ar fi fost data de Sus”. O afirmatie care nu avea niciun rol decat de a linisti zbuciumul sufletesc care mocnea in sufletul lui Pilat.
Isus nu a fost „programat” sa moara pt pacatele oamenilor… pur si simplu era singura cale in care oamenii erau dispusi sa primeasca adevarul in acel moment, ingropandu-l pur si simplu pt ca era extraordinar de deranjant pt cei care aveau planuri pe termen lung si de dezorientant pt inteleptii care isi definisera deja o filozofie „perfecta” de viata.
Vedeti, singurii care il primesc pe Isus sunt cei saraci, bolnavi si in general umili din cauza neputintelor. Pt acestia a venit in principal Isus ca sa descopere Adevarul, pentru ca ei erau singurii capabili la acel moment ca sa-l primeasca. Si la fel si in zilele noastre…. tindem sa ne consideram educati, destepti, intreprinzatori etc etc ceea ce ne rigideaza mintea in a mai primi Adevarul, de unde si necesitatea de a filozofa pe temeiuri biblice in loc sa plangem ca si pacatosa agata de picioarele Mantuitorului, implorandu-l sa ne descopere Adevarul exstentei noastre ….
Ca sa mai adaug un detaliu care mi se pare ca nu e inteles uneori… Isus in vremea vietii lui nici nu a fortat in nicun fel sa fie primit Adevarul, care il reprezenta chiar el, atunci cand a fost pus la indoiala sau chiar refuzat de cei ce erau in preajma lui. Acelasi lucru s-a intamplat si de fata cu Pilat, cand se rezuma la doar cateva replici simple care i le da. Motivatia este ca lucrarea de dezvaluire a Adevarului este structurata in 2 pasi : unul scurt in care Adevarul este aratat direct timp de 3 ani, dar cum era de asteptat, foarte greu de digerat si de inteles de cei care s-au impartasit de el si al 2-lea, mult mai amplu si mai vast, in care Adevarul este descoperit tainic in inimile oamenilor prin lucrarea celei de-a 3-a persoane a Sf Terimi, Duhul Sfant.
Oare Pilat a ramas ceea ce a fost la momentul cand a intalnit Adevarul si dupa pogorarea Duhului Sfant ? Asta doar el si Mantuitorul o stiu. Eu sper ca acum se bucura in lumina Adevarului alaturi de cel pe care l-a osandit !
Paste Fericit tuturor !
Bun articol !
Merci
Oare sa fi stiut Pilat din Pont si invataceii lui Isus urmarea ? Oare si Irod tradatorul sa fi stiut foarte bine ceea ce face ? Oare le-a spus Fiul Omului acestora sa purceada al rastigni caci fara Rastingnire si Inaltare nimic nu ar mai fost asa cum stim ? Oare Isus a stiut totul inca de la inceput si cumva a decis care sunt pasii fiecaruia ?Omul Isus devine Fiul Omului constient de dorinta parinteasca oferind astfel un rol si lui Pilat din Pont sau doar intimplarea face ca Isus sa devina cel pe care acum il stim cu totii ? Iaca o intrebare fara de raspuns sau poate nu .
Harald, singurul om religios, ba chiar crestin, in sensul evanghelic al cuvantului, a fost Iisus. Restul au fost si suntem niste prefacuti, niste imitatori, reusiti, sau nereusiti, dar care, uneori ne iese bine. Poate nu religia (desi a jucat si ea un rol) a provocat morti si razboaie, deoarece sunt 2 versete care interzic razboiul si varsarea de sange (ceva cu cine ridica sabia … ) . Insa au fost oamneii BISERICII care au reinterpretat Biblia si care au incurajat si au trimis poporul la razboaiae („cum vom discerne credinciosii, de gnostici? Treceti-i pe toti prin sabie, iar Dumnezeu ii va salva pe cei ai lui”). Nu iti fie teama, caci nici ortodocsii bizantini nu au fost altfel (complici morali si materiali, la cruciade, crime si razboaie) . Nepoti care isi ucideau unchii, imparatese care isi ucideau fii nefavoriti, in favoarea altor fii sau amanti, frati ce isi spargeau globii oculari, unii la altii, … etc. Se numeste dreapta credinta, nu ? E trist ca o credinta sa serveasca opusului menirii sale; chiar in contra esentei sale …
Într-adevăr, libertatea mea încetează unde începe libertatea celuilalt, însă adevărul se măsoară altfel. Pentru creștini, mai multe adevăruri, niciun adevăr, cum spunea P. Țuțea, deoarece adevărul este unul singur și acela este Dumnezeu. Iar pentru necreștini este la fel, deoarece, dacă adevărul este în noi, fiind o conștiință și o conștiență permanentă, nu înseamnă relativism, ci siguranță. Iar episodul din Evanghelie este o metaforă frumoasă.
Daca tot ne punem intrebari, ar fi interesant sa ne gandim de unde a aparut afirmatia „crede si nu cerceta !” ! Pentru ca nu provine din textele biblice, dar e prezenta in anume momente in multe tari dominate de crestinism.
Nu cumva anume capi ai bisericii crestine din anumite perioade, bine dotati din punct de vedere al inteligentei si din punct de vedere al cunostintelor stiintifice( atatea cate existau la momentele respective) au realizat ca textele biblice contin anume lucruri in mod evident false si pentru a nu se narui edificiul, au cautat sa impiedice( nu numai prin aceasta afirmatie, ci si prin multe alte actiuni) intrebarile incomode?
Astazi, cand crestinismul e religie majoritara in multe tari si cand exista o masa masiva de populatie lipsita de orice fel de cunostinte stiintifice, cu un nivel IQ extrem de redus, ar fi o tragedie cu efecte incomensurabile ca un eveniment sa produca instantaneu daramarea crestinismului, prin evidentierea falsurilor stiintifice pe care se bazeaza. Nu trebuie sa ignoram ca civilizatia, modul de trai social civilizat, pretuirea vietii umane, au avut ca origini lumea crestina, deci indiferent de neadevarurile propovaduite de crestinism, efectele existentei sale intr-o anume zona a planetei au fost benefice.
Chestiunea este extrem de sensibila, dar si dilematica. Pentru ca momentul in care bazele crestinismului vor pica, vor fi dovedite a fi false, va veni la un moment dat, fie ca o consecinta a cercetarii stiintifice asupra Universului si a legilor ce-l guverneaza, fie prin contactul cu o civilizatie superioara extraterestra.
Si atunci se pune intrebarea: Este moral sa-i tinem pe oameni in minciuna numita crestinism? Raspunsul meu ar fi: Da, pentru ca pe moment e in beneficiul lor sa creada!
Pentru cei interesati, este benefic sa studiati ce s-a intamplat pe planeta Terra, intre anii aprox. 15 000-12 000 i.e.n., incepand cu finalul ultimei ere glaciare. Topirea ghetii s-a finalizat in mod dramatic( datorita unui eveniment necunoscut dar fiind estimat a fi ciocnirea cu un asteroid – de mai mici dimensiuni decat cel care a condus la disparitia dinozaurilor) si cresterea relativ brusca, in cateva zeci de zile, a nivelului marii cu aprox 150 de metri. Unii cercetatori estimeaza ca acesta ar fi fost Poptoul biblic. La scurt timp dupa asta( cateva sute de ani doar) anume triburi din zona Asiei de sud, din zona sudica a Americii de Nord au construit edificii complexe, neexistand pentru asta nicio explicatie care ar putea fi dovedita cumva.
Chestiunile privind sfarsitul glaciatiunii asa cum am aratat mai sus si existenta edificiilor mentionate sunt documentate de istorici si geologi de valoare, dovezile fiind incontestabile.
A propos, relativ la Creatie, cand Dumnezeu a facut animalele si plantele, atunci au aparut si dinozaurii?
Stiu ca e mai comod sa nu te gandesti la astfel de lucruri, dar, daca ne gandim bine, s-ar putea ca tocmai a ne gandi la astfel de lucruri sa fie o cale care sa duca la a proteja in viitor umanitatea!
Ar fi interesanta o istorie a metamorfozelor culturale ale acestei figuri – poate exista deja, nu stiu – un ´tip´, ca toate celalalte figuri evanghelice – pana la, sa zicem, Nietzsche si Cioran. E ´tipul´ filozofului nihilist, ca atare destul de modern. M. Bulgakov il infatisase in mod evident simpatic, ca pe un mare dezamagit, un fel de ´stoic´. E interesant, pt. ca unui nihilism existentialist – chiar si crestin – nihilismul nu e nici pe departe in contradictie cu religia ! ( cum insusi Nietzsche vazusze, de fapt nihilismul modern isi are originile in nominalismul medieval ), acestui nihilism neo-romantic sau mai precis decadent ( in care ´nimicul´ e totusi ´ceva´, ceva ce fascineaza, un haos energetic, caruia Nietzsche ii daduse si un nume, Dionysos, de o fizionomie atat de stravezie … ) – ii place sa se deghizeze in ´stoicism´ si isi traseaza o ´teologie politica´ in asa-zisul ´realism´ politic greco-roman, asa cum fusese interpretat de Machiavelli iar acesta, la randu-i, (ras)talmacit de ´realistii´ Razboiului rece … Pilat e o un sfant, icoana a ´realistilor´, specie ciudata de nietzscheeni crestini sau adepti ai unui ´Crestinism´ neo-ortodox, neo-reformat, ´dialectic´, etc., – ´dionisiac´, frenetic, muscular, fundamentalist, ´conservator´ … Ortodox ateu, cum f. inspirat il numise H. Arendt pe Leo Strauss, si acesta e un ´tip´, foarte actual, acela al ´teologului politic´ conservator. Simpatia pt. Pilat, cel care s-a spalat pe maini crezand ca astfel s-a absolvit, realistul care crede ca realitate e doar ceea ce poate atinge cu mainile.
´Ce este adevarul?´ … Nietzsche raspunsese : ´o femeie´, si probabil ca se gandea la Lou si la bici ( pe care frumoasa aventuriera il manuise, totusi, gratios si letal, ne-a ramas celebra fotografie cu Nietzsche pus la jug… ) Ceva capricios, maleabil, o ´materie´, si se stie cat respect are conservatorul pt. femeie, preoteasa caminului si matca soldatilor patriei.
Daca nu exista Tatal, atunci povestea cu Fiul nu are nici un sens !
Daca in facto Dumnezeu inseamna Universul si legile ce-l guverneaza, da, Isus este fiul lui Dumnezeu la fel ca noi toti. Universul nu are insa treaba cu nicio chestie divina, in consecinta…..!
Biblia, partea cu Pilat si multe altele sunt povesti frumoase, la fel Maestrul si Margareta al lui M. Bulgakov sau Quo Vadis a lui Sienkiewicz…..a-ti face insa un mod de viata din astfel de povesti e o treaba care in mod normal ar trebui sa para ridicola!
Chiar as fi curios sa inteleg ce intelegeti pri Dumnezeu, in sensul a ceea ce poate face!
Spala pacate sau nu la Judecata de Apoi?….. daca da, de unde si cum le cunoaste….pe toate. Pedepseste sau nu pe pacatosii mari? Daca da de ce nu-i pedepseste instantaneu, de ce nu-i impiedica sa le comita( cazul PUTIN ar fi de studiat din acest pdv)
Stie totul despre oricine a trait de-a lungul timpului pe Terra?…cum o face? ….unde stocheaza informatia!
Inchei, pentru a nu continua cu puerilismele, cu toate ca se pare ca persoane serioase ar putea fi aduse cu picioarele pe pamant prin astfel de puerilisme….
Pe personajele care au suficienta pregatire intelectuala si stiintifica sa inteleaga le invit sa studieze mai mult despre Univers, sa citeasca ce a scris S. Hawking…..e pacat sa mori crezand in ceva a carei existenta e iluzorie!
Nu uitati ca in 1789 biserica crestina a suferit lovituri puternice, acuzata fiind ca vinde iluzii desarte…..ce dovada exista ca nu ar fi asa? Nu exista nici macar una singura!
”Universul nu are insa treaba cu nicio chestie divina”
Conceptul de divinitate nu este echivalent cu Universul. Conceptul de divinitate se referă la Structura Realității, iar Universul face și el parte din structura aceasta. Asimov numea divinitatea ”Spiritul Galactic”, în povestirile și nuvelele lui.
Divinitatea se ocupă cu evenimentele și fenomenele aflate mai presus de știința sau de voința oamenilor, iar imensa majoritate a acestor evenimente și fenomene ar exista și în absența oamenilor. Pentru majoritatea oamenilor, Universul e doar o structură fizică, el nu include toate evenimentele și fenomenele care formează Structura Realității. Divinitatea le include pe toate, asta e ideea.
Toate religiile sunt create de oameni, însă conceptul de divinitate se referă la ceea ce există oricum, indiferent de voința și de știința oamenilor.
”Inchei, pentru a nu continua cu puerilismele”
Excelentă idee! 😀
Iluzia cunoașterii, dublată de o capacitate limitată de înțelegere, naște monștri, așa cum era de așteptat.
Cât despre Stephen Hawking, am mai povestit episodul ăsta: chiar în perioada în care murise, am făcut mai multe drumuri între Nottingham și Cambridge, cu un șofer român. Bineînțeles că Stephen Hawking era subiectul momentului, așa că șoferul m-a întrebat tot felul de lucruri despre personaj. Iar concluzia lui a fost simplă: ”ăsta n-a înțeles nici când a murit, în ce hal l-a bătut Dumnezeu!”
Ce pot sa spun !? Daca dati citate extrase din gandirea soferilor romani, atunci chiar ca nu am ce comenta!
Oricum viitorul va duce omenirea mai aproape de adevarurile fundamentale….mai aproape de realitate!
Va rog cititi Raportul scris de Pilat (guvernatorul iudeii) catre Tiberiu (Imparatul Imperiului Roman),imediat dupa Rastignirea Lui Iisus Hristos.Guvernatorul PONTIU PILAT Facut in Ierusalim in a XXVIII-a zi a lunii Martie,Anul 4147 de la creatie.