duminică, mai 19, 2024

Pinacoteca malefică: Ion Stănescu, aparatcik, cadrist și securist

Destinul aparatcikului comunist Ion Stănescu (ianuarie 1929 – iunie 2010) este emblematic pentru ceea ce numesc grupul aparatului de partid, așadar acei activiști intrați în PCR în perioada 1944-1948, formați în școlile de partid „Ștefan Gheorghiu”, „A. A. Jdanov” și, în URSS, legați direct prin relații patron-client de ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea Direcției Organizatorice a CC al PMR.

Foto: Agerpres

Născut în comuna Ghercești din județul Dolj, Ion Stănescu a urmat cursurile Școlii Militare de ofițeri politici Nr. 2 din Oradea, aflată în subordinea Ministerului de Interne, după care, între septembrie 1952 – octombrie 1955, a fost student în cadrul Școlii Superioare de Științe Sociale „A. A. Jdanov” de pe lângă CC al PMR. Aceasta a fost formația sa politică, așa s-a construit forma sa mentală. În momentul în care conducerea de partid a decis ca activiștii să dețină și diplome universitare reale, Stănescu a primit în 1963 diploma Facultății de Științe Juridice din București. Evident, era vorba de cursurile la fără frecvență în care profesorii erau constrânși să acorde note maxime potentaților aflați în plină ascensiune. Membru al PCR din mai 1947, a lucrat la Secția Propagandă a CC al PMR, apoi a fost secretar al Biroului Organizației de Bază și instructor la Direcția Generală Politică a MAI (noiembrie 1951 – septembrie 1952, deci în perioada când ministru de Interne era Teohari Georgescu). În 1955, de acum posesor al diplomei de la „Jdanov”, Stănescu devine instructor la Secția Administrativ-politică a CC al PMR, colaborând direct cu Vasile Patilineț și cu alți activiști din subordinea lui Nicolae Ceaușescu, secretarul CC al PMR însărcinat cu coordonarea „organelor speciale”. Insist asupra acestui element din biografia sa tocmai pentru că istoriografia național-stalinistă a încercat și încearcă să prezinte generația lui Ion Stănescu, Patilineț, etc., drept diferită ca valori politice de aceea a „cominterniștilor”. În cadrul Direcției Organizatorice, Stănescu a fost șef al Sectorului cadrelor din MFA și MAI, adjunct al șefului Grupului de instructori pentru problemele muncii de partid în MFA și MAI.

Ajuns prim-secretar al regiunii Oltenia pe data de 23 iunie 1964, Stănescu aparține grupului de noi lideri care îi înlocuiau pe aparent inamovibilii „prefecți” comuniști gen Florian Dănălache, Dumitru Balalia, Vasile Vâlcu, Vasile Vaida ori Martin Isac. Cariera sa regională se derulează în paralel, să spunem, cu aceea a unor Petre Blajovici, la Oradea, ori Maxim Berghianu, la Cluj. Este, prin urmare, de notat că circulația elitelor comuniste, extrem de vizibilă după 1965, a început de fapt în ultimii ani de viață ai lui Gheorghiu-Dej.

Tot el a fost cel care a ținut discursul de salut în prezența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Iosip Broz Tito la inaugurarea lucrărilor hidrocentralei de la Porțile de Fier din 1964. Născut cu numele Silaghi, era fratele vitreg al lui Leontin Sălăjan, ilegalist de orgine maghiară, general de armată, ministru al forțelor armate și membru supleant al Biroului Politic al CC al PMR, după 1965 membru al Comitetului Executiv. Alături de Iosif Banc, Maxim Berghianu, Gheorghe Pană, Manea Mănescu, Constantin Drăgan, Vasile Patilineț, Constantin Dăscălescu, Cornel Onescu, Teodor Coman, Gheorghe Homoștean, Emil Bobu, Cornelia Filipaș, Ilie Verdeț, Iosif Uglar, Ion Coman, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Cioară, Ion Iliescu, Ilie Rădulescu, Dumitru Popescu, etc., s-a bucurat de încrederea cuplului Ceaușescu și a deținut poziții de maximă influență pe tot parcursul perioadei 1965-1989. Între acestea, cea mai semnificativă a fost aceea de președinte al Consiliului Securității Statului (între 1968 și 1972). A fost ministru de Interne între aprilie 1972 și martie 1973, după care a intrat într-o temporară eclipsă ca șef de sector la Secția Gospodăriei de partid. Puțin după aceea, revine ca prim-secretar al Comitetului județean de partid Dâmbovița, iar în ianuarie 1977, capătă extrem de sensibila însărcinare de secretar CC al PCR și șef al Secției pentru probleme și militare și de justiție a CC al PCR. Ar mai fi de amintit că în 1981 activistul de supremă încredere Ion Stănescu a fost numit șef al Departamentului pentru Construcții în Străinătate, cu grad de ministru, o poziție în care colabora în chip necesar cu Direcția de Informații Externe (DIE).

Apoi, din octombrie 1984, membru al guvernului condus de Constantin Dăscălescu, ca ministru al Turismului până la data de 2 ianuarie 1990. În 1968, specialistul în organe represive primea Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”, clasa I (vezi Florica Dobre (coord.), Membrii C.C. al P.C.R., 1945–1989, București, Editura Enciclopedică, 2004, p. 545).

A fost direct implicat în tenebroasa afacere a morții (sinucidere sau asasinat) a doctorului Abraham Schechter, ani de zile medic personal al lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu, suspectat de Securitate de lipsă de loialitate. După revoluția anticomunistă din decembrie 1989, Stănescu a fost activ în formațiunile de extremă stânga, național-staliniste, cu nedezmințite nostalgii pentru timpurile sumbre ale terorii comuniste. Spre deosebire de Ion Ioniță ori de autorii „Scrisorii celor Șase”, Stănescu nu și-a exprimat niciodată vreun gând critic cu privire la aberațiile dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. În ultimii ani a fost activ în grupusculul marginal numit „Alianța Socialistă” și a apărut în presă cu interviuri ce se remarcau prin violență verbală și un strident negaționism în raport cu condamnarea comunismului. A fost înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar. Ion Stănescu nu a fost un militar de carieră, nu a servit România, a fost instrumentul activ al unui regim ilegitim și criminal.

(Radio Europa Liberă, 6 mai 2015)

http://www.europalibera.org/content/blog/26998534.html

http://www.europalibera.org/audio/26998532.html

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/scutul-si-sabia-sistemului-criminal-despre-securitate-si-despre-claritatea-morala/

http://www.evz.ro/o-biografie-neromantata-a-unui-fost-sef-al-securitatii-898007.html

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-ilie-verde%c8%9b-executant-perfect-premier-ceau%c8%99ist/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/nefasta-mediocritate-a-aparatcikului-de-cursa-lunga-tovarasul-emil-bobu-1927-2014/

https://www.contributors.ro/cultura/cine-a-fost-popescu-dumnezeu-marele-pontif-al-religiei-politice-ceausiste/

http://www.curteaveche.ro/arheologia-terorii-editia-a-iii-a-revazuta-si-adaugita.html

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. O mica dar importanta corectie : e adevarat ca Leontin Salajan s-a numit la nastere Silaghi dar nu era etnic maghiar. Era roman din satul Santau, localitate situata intre Carei si Tasnad. I-am cunoscut rudele, se numeau cu totii Salajan; ca multi ardeleni care au mostenit nume maghiare au tinut sa-si schimbe numele spre a-si marca astfel nationalitatea. Un amanunt pitoresc : LS venea de 2-3 ori pe an in vizita in satul natal dar nu tragea niciodata la casa parinteasca, locuia pe toata perioada vizitei intr-un vagon de tren special amenajat.

  2. Malefica?! Ion Stanescu a trait in etapa comunismului national si a fost un lider comunist national. Atunci, RO nu a avut conducatori de alta rasa sau etnie, nu a avut trupe straine pe teritoriul national si nu a fost consiliata de catre ambasade straine. Perioada de inceput, a comunismului alogeno-cominternist sau a comunismului impus sau controlat de catre sovietici, a fost, intr-adevar, ilegitima si criminala. Este adevarat, comunismul nu a putut fi reformat, dar faptul ca acei oameni au facut tot ceea ce a depins de ei ca Ro sa fie independenta si sa creasca in interesul romanilor nu poate fi negat sau ignorat. Pe de alta parte, in sens larg, nu exista nicaieri in lume un functionar public care sa nu fie „aparatcik”, ca membru al aparatului statului sau, „cadrist”, ca preocupare de selectie a cadrelor de valoare, ori „securist”, ca aparator informativ si contrainformativ al concetatenilor si al statului national, pe care ii serveste si, respectiv, il serveste.

      • 1. Nu este un secret, asiatismul, ca ideologie si leadership, si-a facut un veac, ce-i drept lipsit de glorie, in miscarea comunista europeana, inclusiv la Moscova, de unde si multe analogii, chiar si la noi, cu modelul mongol. 2. Orice tara are un aparat coercitiv, care se afla in slujba dictaturii legii.

    • comentariul asta e elocvent ptr ce inseamna si doresc sa fie conceptele de romania, popor rumin ptr majoritatea celor care traiesc intre acele frontiere

  3. „… acei activiști intrați în PCR în perioada 1944-1948, formați în școlile de partid … și, în URSS,…”
    Unde ati gasit ca acest Stanescu a fost „scolit in URSS”?
    –-
    Una e sa iti faca rau unul „de-al tau” ca-i nebun, alta e sa o faca ascultand de alogeni fiind „coada de topor”.
    Nu intereseaza cetatenia – nu dezvaluie nici o baza morala care sa determine judecata si discernamantul.
    Secularizarea serveste ascunderii identitatii comportamentale.
    Comunismul – iudaism politic – este „armonizat” cu credinta in primordialitatea/prioritatea materiei fata de spirit, asa cum sint caracterizate mai multe religii dintre cele monoteiste fiind cultul (tribal) mozaic si islamismul.
    A servit foarte profitabil celor care nu erau crestini, cred ca nu veti sfida aici acest adevar.

    O fi lucrat Stanescu la eliminarea alogenilor mozaici de la „putere”?
    Era prea tanar?
    Sau este mai criticabil fiindca prefera sa lucreze (prost, comunist, etc.) cu romani doar?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro