miercuri, septembrie 23, 2020

Pisica neagră, pisica albă, urgența și oazele

Uneori, pentru a identifica mai ușor cele mai potrivite opțiuni și abordări politice, ajută să schimbi sistemul de referință.

De exemplu, dacă transpunem spectrul politic în lumea pisicilor, parcă devine mai ușor de observat că există mai multe perspective de analiză și variații ale acestora.

Una dintre aceste perspective este aceea că nu sunt diferențe fundamentale între pisici, culorile diferite nerelevând vreo varietate notabilă de natură, instincte sau comportamente. De obicei, această abordare tinde spre o generalizare și nivelare “în jos”, de tipul sunt toți “o apă și un pământ”. Desigur, aceasta este o poziționare contraproductivă, măcar prin prisma faptului că întotdeauna există un rău mai mic, dar care este încă împărtășită pe o scară destul de largă în România.

O altă perspectivă tinde, dimpotrivă, spre o opoziție majoră, de tip alb-negru, în care « pisicile » (partidele politice) sunt văzute ca foarte diferite în sine, prin simpla culoare afișată. Aceasta este alimentată și de tactica destul de comună la nivelul oricărui partid, de diferențiere de “brand”, precum și de prezentare a propriei tabere într-un alb luminos, cel puțin prin opoziție cu adversarul principal descris mai mereu, în bloc, ca o catastrofă întunecată.

Și numărul celor tentați de această poziționare (care implică susțineri sau opoziții aproape fără rezerve sau excepții) pare destul de mare. Pe lângă strategiile partidelor de comunicare, au contat în această privință și evoluții mai largi (și nu doar de la noi) care au împins de ani buni spre emoțional și simplificări. Chiar și culorile politice intermediare tind să fie categorisite tot prin raportare la (mai) alb și (mai) negru.

O a treia abordare este aceea că “nu contează dacă pisica este albă sau neagră – dacă prinde șoareci, este o pisică bună„. Aceasta a fost urcată la începutul anilor 70” la rangul de teză politică majoră de Deng Xiaoping, cel care a introdus in China reformele economice care au stat la baza succesului chinez din ultimii 35 de ani. Accentul e pus aici pe diferențierea pe bază de acțiune și rezultate tangibile – ce se declară și ce s-a făcut în trecut, nefiind suficient.

O ultimă perspectivă pe care aș menționa-o e ilustrată oarecum[1] de filmul lui Emir Kusturita din 1998, « Pisica neagră, pisica albă » (« Pisica neagră, motanul alb » în versiunea originală). E o comedie plină de viață și hazard, dar în care pisicile apar, de fapt, mai mult în titlu și la final, ca martori la o cununie. Adică, un fel de actori în lumea lor, dar care, deși domină titlul filmului, sunt mai mult spectatori ai vieții societății umane reale, nereușind cu adevărat să contribuie la progresul acesteia, dar putând împiedica unele împliniri.

Deși toate cele de mai sus sunt observabile în România, este, cred, totuși, evident că abordarea promovată de Deng Xiaoping e cea mai focusată pe necesitățile interesului general chiar dacă și culorile politice au importanța lor intrinsecă.

Desigur, este fundamental de înțeles că acesta se referea la politici publice ca produs al analizei și deciziei unor partide, nu la partide ca atare. Pot fi partide care să prindă “șoareci”, dar pentru ele însele și în moduri care să lase puțin loc pentru ca statul, în ansamblu, să mai “prindă” vreun rezultat pozitiv.

Pe cale de consecință, ar trebui analizat tot timpul cine se comportă doar ca un politician și cine ca un om de stat, diferența esențială fiind exact cea de mai sus – ce face și în folosul cui, raportat la interesul general, mai ales în privința mizelor mari.

Aș adăuga că România nu numai că nu-și mai prea permite să divagheze altfel decât ca joc politic prin celelalte trei abordări menționate, dar, ca orice țară destul de mică și aflată într-o lume în reașezare, are un interes major și în privința felului în care se “prind șoarecii”. La pisici, nu prea contează, dar la oameni, fără atenție la valori și echilibru, chiar și o abordare pragmatică va avea mult timp de acum încolo o problemă, fiind important ca puterea simbolică să fie o prioritate constantă a oricărui decident politic.

În orice caz, având în vedere o serie de pasive acumulate în ultimii 30 de ani, precum și complicarea din ultimii ani a peisajului global, interesul României, atât pentru a prinde din urmă alte state, cât și pe plan valoric, reclamă schimbarea sau ajustarea a numeroase politici publice.

Din păcate, timpul nu mai (prea) are răbdare, cum ar spune Marin Preda, configurarea unui stat modern și inclusiv[2] apropiindu-se de zona urgențelor. Timpul curge, astfel, în prezent mai degrabă în defavoarea României, riscurile economice și chiar securitare fiind în creștere.

Nu numai că perioada rămasă până la unele schimbări semnificative care vor reduce marja de manevră nu este mare, dar următorii 3-4 ani vor fi afectați de evoluții deja lansate care nu prea permit un progres masiv în anumite zone (chiar dacă s-ar lua decizii bune). Este însă, foarte important să fie luate decizii bune acolo unde se poate și să nu fie adâncite dezechilibrele în rest.

Pe lângă destule alte aspecte, cel puțin 5 elemente ar necesita, cred, o atenție majoră din partea decidenților politici și societății în general, o parte cu componentă internațională, altele pur interne.

1. Uniunea Europeană a intrat deja într-o situație economică ternă spre dificilă și nu va ieși cel puțin 3 ani din ea

Raportul european de prognoză economică publicat în noiembrie 2018[3] anticipa o scădere a creșterii economice a zonei euro de la 2,4% în 2017 la 1,9% în 2019 și 1,7% în 2020.

Cel pe 2019,[4] publicat pe 7 noiembrie, anticipează că anul acesta se va finaliza cu o creștere de 1.1%, relevant mai slabă decât prognozat anul trecut (1,7%) și actualizează „în jos” și prognozele pentru 2020 și 2021 la 1,2% pe an. De asemenea, sugerează scepticism și pentru perioada imediat de după.

Cu aproximativ 75% din exporturi către alte țări din Uniunea Europeană, România are o creștere economică destul de facilă ori de câte ori UE merge bine, ceea ce s-a confirmat și în ultimii ani. Creșterea a fost procentual chiar mai mare decât a UE, în principal, pentru că punctul de plecare este mult mai jos și ponderea producției în economie încă este peste cea din UE (aprox. 25% față de aprox. 18%), această activitate fiind cea cu un potențial de creștere a productivității mai mare.

Când însă UE intră în perioade slabe, efectul asupra României este, de asemenea, supra-dimensionat. În astfel de situații și costul îndatorării devine mai mare, agravând bilanțul. De aceea și este foarte important pentru România să promoveze politici contra-ciclice în perioadele de creștere economică, pentru a avea din ce trece ușor peste perioadele proaste.

Pentru că ultimii ani nu au fost folosiți contra-ciclic (de altfel, rar s-a procedat altfel în ultimii 30 de ani), cheltuielile pur de funcționare a statului crescând semnificativ, iar consumul fiind stimulat deconectat de productivitate, perioada economică slabă europeană care urmează va prinde România din nou pe picior greșit.

Scăderea producției industriale a României din primele 9 luni ale lui 2019[5] a fost mai puțin vizibilă, creșterile de salarii susținând pentru moment consumul ce ține de alte ramuri economice, dar este o consecință naturală a celor de mai sus și unde ar trebui atenție pentru o gestiune cât mai eficientă. Știrile recente despre magnitudinea deficitului bugetar prognozat pentru anul acesta și următorul arată deja limitele cumpărării de creștere economică în parte cu proprii bani.

Sprijinirea investițiilor și a mediului de afaceri în general va fi foarte importantă.

2, Creșterea tensiunilor dintre SUA și UE riscă să intre într-o fază de termen lung, greu reversibilă, iar un Brexit confirmat nu ar ajuta

Se spunea, cred că de către Valentin Naumescu, că suntem în situația paradoxală în care, in cadrul UE, atât Vestul Europei, cât și Estul consideră că au fost cumva păcăliți de către ceilalți, care au profitat mai mult decât trebuia.

Creșterea tensiunilor dintre SUA și UE adaugă fondului de mai sus complexități delicate pentru România, mai ales dacă se intră într-o fază de termen lung. Dacă până la urmă are loc, Brexit-ul ar pune și el un umăr la reașezări care pot costa în România în următoarea decadă.

Și aici trebuie multă grijă și să nu se piardă din vedere că, așa cum România a învățat de pe vremea războiului rece, economicul încă urmează politicul.

3. Aproximativ 14% din PIB-ul României și 26% din exporturi sunt legate de industria auto, aflată în plin proces de regândire strategică la nivel global

Cifrele de mai sus au fost confirmate atât dinspre sectorul public, cât și dinspre cel privat[6]. Ele reflectă un atu foarte important pentru România, dar și o expunere potențială pe măsura procentelor respective.

Or. evoluțiile anticipate la nivel global în industria auto sunt majore și destul de rapide, liderii actuali ai unora dintre acestea fiind localizați în afara continentului european.

Dacă nu a avut loc deja, o analiză strategică vizând menținerea României și în viitor în zona de referință a ceea ce se întâmplă în domeniu ar fi mai mult decât necesară în acest context, cu un plan de acțiune holistic și de termen lung. Abordările de imagine și de concurență politică nu numai că sunt mult mai puțin eficiente, dar chiar pot să neliniștească și să descurajeze. Subiectul ar merita și un grup de lucru interministerial permanent, precum și unul de dialog constant cu sectorul privat și poate chiar unul mixt politic la nivelul Parlamentului.

4, Pe lângă slaba pregătire pentru a face față următoarei crize economice, mai sunt doar aproximativ 13 de ani până la ieșirea masivă la pensie a generațiilor „decrețeilor”.

„Decrețeii” au „apărut” începând cu 1967, an în care, raportat la datele INS, s-au născut în România circa 526.000 de copii, aproape dublu faţă de anul 1966. În anul 1968 s-au născut aproximativ 512.500 copii, iar în 1969 puţin peste 460.000 copii, etc. Prin comparație, numărul de nașteri în România în anul 2017 a fost de aproximativ 192.000.[7]

Cu alte cuvinte, generațiile respective care vor ieși la pensie vor fi mai mult de duble numeric față de generațiile care le înlocuiesc. Practic, în aproximativ 10 ani de la ieșirea la pensie a primei astfel de generații, numărul de pensionari din România va crește cu peste 2 milioane de persoane.

Consecințele asupra finanțelor publice, și așa sub presiune, precum și asupra marjelor politice și investiționale mai largi sunt de așteptat să fie majore. Măririle de salarii generează flexibilități interesante în zona de pensii, dar temporare, evoluții de tipul de mai sus necesitând mult realism și pregătire.

Or, o bună pregătire pentru acel moment, inclusiv o eventuală lungire a vârstei de pensionare necesită un climat politic mult mai rezonabil și aliniat decât cel cunoscut de România de ceva ani. Speranța în descoperiri tehnologice care să genereze bogăție pentru toată lumea nu au suport, cel puțin în următoarele decenii și riscă doar să alimenteze tendințe spre comoditate și dezangajare.

Japonia analizează, de exemplu, mărirea vârstei de pensionare la 70 de ani. Dacă o țară aflată în avangarda roboticii, cum este Japonia, nu consideră realist să aștepte un corn al abundenței tehnologic și se gândește la asta, pensionările românești la 45 de ani (privind unele categorii profesionale) și majorarea punctului de pensie pentru mai toată lumea cu 40% dintr-un foc par cu atât mai defazate și riscă să ducă la o rostogolire a unui bulgăre mult mai mare în viitor, chiar dacă speranța de viață a japonezilor este cu câțiva ani buni peste cea a românilor.

5, Nu în ultimul rând, lupta unor segmente din elita de facto demarată în 1989 nu s-a încheiat și riscă să coste în continuare, inclusiv în timp pierdut

Fragmentarea elitelor de facto din România este excesivă și evidentă, depășind nivelul pur politic. Dincolo de fundamentul absolut legitim al unor diferențe și de faptul că România nu este singura țară cu probleme în acest sens, din păcate, este un fapt statistic că țările care nu reușesc să dezvolte o elită de facto preponderent unitară în viziunea pe valorile cheie și pe marile teme acumulează decalaje și slăbiciuni serioase.

Câștigarea unor alegeri este insuficientă în această privință, ciclurile electorale din România confirmând din nou și din nou că nicio zonă politică nu a reușit încă să dobândească o platformă suficient de largă și de profundă în stat și societate încât concurența politică să nu implice lupte mult mai la propriu decât ideal și alocarea unor energii enorme spre altceva decât problemele reale de interes general.

Deși premisele s-au mai îmbunătățit, fără ajustări de strategie nu par să fie șanse de reglare suficientă a acestui aspect pe termen scurt, cele două rânduri de alegeri de anul viitor riscând să ducă la pierderea cel puțin a unui an (prin amânarea sau sub-calibrarea unor decizii necesare, dar nepopulare).

Ca o concluzie la partea de urgență, nu numai că un viitor prosper necesită o modificare substanțială a unor abordări, dar ar trebui și acționat destul de rapid și realist (și fără a renunța la principii).

Aici aș ajunge la partea de oaze din titlul articolului. Cred că trebuie conștientizat atât că politicile de dezvoltare larg inclusive sunt o necesitate umană și politică în România, cât și că ele trebuie construite, de fapt, destul de neinclusiv, în sensul supra-implicării oazelor de expertiză și experiență relevantă. Motivul fundamental este acela că România este deja o țară de oaze în tot ce implică aspecte dificile.

Nu este vorba de elitism, ci de complexitatea lumii actuale care face ca politicile publice să necesite grupuri de lucru diversificate, cu persoane cu expertiză și experiență reală în ce fac și care pot efectiv să aducă valoare adăugată discuției respective. Nu trebuie făcut apel la proverbe orientale pentru a se înțelege că atunci când plantezi un petic de iarbă în deșert, va trece puțin timp până când deșertul va acoperi și acel loc.

În lumea politicilor publice, o oază de expertiză poate genera mecanisme care să stimuleze dinamici pozitive în numeroase alte zone, în timp ce a încerca un mixt excesiv în faza de concepție sau cea de standardizare a implementării va duce la decizii „șchioape”, sau deturnări cu totul, ceea ce va descuraja implicarea de calibru și acolo unde ea ar fi posibilă.

Fără o schimbare reală a politicilor publice cheie, concepută și standardizată ca implementare în grupuri de lucru compuse predominant pe baze meritocratice, România riscă să fie și peste 30 de ani o țară cu zone întinse de subdezvoltare și doar cu oaze de progres (peisagistice, economice, profesionale, educaționale, medicale, etc).

Prin comparație cu vremurile de acum 50 de ani va fi mai bine, dar față de multe state și popoare din același prezent temporal, raportarea va rămâne semnificativ defavorabilă și frustrantă, iar plecarea din țară va continua la un nivel ridicat.

Lumea actuală oferă numeroase oportunități, chiar pornind de la decalaje serioase. Important este de luat din filmul lui Emir Kusturita doar experiența artistică și nu rolul de cvasi-spectator al pisicilor sale, precum și de analizat constant ce fac efectiv pisicile din spectrul politic și cum o fac, pentru o sprijinire în consecință (cu diferențieri atente și fără generalizări excesive).

NOTE___________

1 Emir Kusturita se pare că a dorit mai mult să mai adauge o pereche ( de pisici) pe măsură diverselor perechi surprinzătoare de amorezi din film pentru a completa spectacolul vieții.

2 Pentru o discuție despre diferențele între un stat extractiv și unul inclusiv, a se vedea, de exemplu, Valentin Lazea / „Leviathanul de hârtie”: Modelul de stat pe care-l construim, CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 96, plecând de la lucrarea „De ce eșuează națiunile” (2012) de Daron Acemoğlu și James A. Robinson.

3 https://ec.europa.eu/info/publications/economy-finance/european-economic-forecast-autumn-2018_en.

4 https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/economy-finance/ip115_en_0.pdf

5 A se vedea:http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/ipi09r19.pdf. În perioada 1.I – 30.IX.2019, comparativ cu perioada 1.I – 30.IX.2018, producţia industrială a scăzut cu 1,5% ca serie brută şi cu 2,1% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. Datele pe septembrie 2019 arată o scădere de 4,8% față de septembrie 2018 ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-23211886-industria-auto-are-contributie-14-pib-26-exporturi-spune-seful-automobile-dacia.htm

https://www.agerpres.ro/politica/2019/11/22/orban-industria-auto-este-vitala-pentru-dezvoltarea-economica-a-romaniei–407784.

7 A se vedea datele INS.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Se pare ca dvs. nu intelegeti un lucru elementar; fundamental pentru PCR, sursa pseudo-elitelor actuale, era lupta de clasa. Acest fundament a fost translatat in lupta PCR-PSD cu restul spectrului politic (aliantele de conjunctura, gen Stalin-Hitler, sunt absolut normale pentru comunisti, aliatul de azi este injunghiat in spate maine, oricine este sau poate deveni dusmanul de clasa).
    Divizarea societatii si demonizarea prin dez-umanizare a adversarilor politici (pana la afirmatii de genul „sa vina diaspora, ca sa ne …. …. pe ea”, diaspora compusa majoritar din prostituate, deci sub-umane, este principala, daca nu singura unealta politica. Adiacenta acestei unelte este inculcarea fricii – de mosieri, de imperialistii UE care ne-au transformat in colonie, statul paralel, Soros, si lista este practic infinita.
    O viziune de inclusivitate sociala este esential si fundamental contrara pseudo-elitei de sorginte PCR-ista al carei exponent principal este PSD, acest partid pseudo-socialist, caracterizat prin consumul de caviar, sampanie si viloaie de prost gust.
    Concluzia? Romania este condamnata la subdezvoltare si destinata sa fie prada viitoarelor crize, din care nu o sa ne scoata nici un Boc…

    • Înțeleg și eu ce pot. Ca idee, un aspect care chiar ar trebui înțeles este că orice se poate îmbunătăți indiferent de credințele conspiraționiste sau nu ale fiecăruia cu privire la context. De asemenea, a considera – cum păreți să o faceți – că nu e nicio diferență între a face ceva și a nu face, că rezultatul ar fi practic același este evident eronat, contrazis de tot ce s-a făcut și bun în România (că nu sunt doar catastrofe) și pare util doar celor care ar acționa în sensul pe care înțeleg cumva că nu vi-l doriți.

      • Aspectul care trebuie înțeles e altul: singura soluție pentru România e liberalizarea activității economice. Iar dacă politicianul și funcționarul public nu vor asta fiindcă puterea lor scade, atunci liberalizarea se produce de la sine, oamenii pleacă din țară cu miile în fiecare săptămână.

        • @Harald

          Este evident ca „liberalizarea” este solutia. Trebuie continuat cu privazitarea intreprinderilor de stat (Hidroelectrica, Complexele Energetice, Dabuleni, Rovinari, Trasnsgaz etc) precum si cu liberalizarea absorbtiei fondurilor europene (regionalizarea -asa cum au procedat si polonezii este iminenta). De asemenea, nu trebuie sa-ti fie frica de investitori straini (imperialistii germani sau cum deseori ii numesti;). Cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor Europene (in educatie, cercetare, agricultura, dezvoltarea infrastructurii, cresterea productivitatii si a calitatii serviciilor, samd) contribuie atat la atragerea investitiilor straine cat si la formarea capitalului autohton (asta bineinteles numai in conditiile in care „elitele autohtone” renunta la practicile ultimilor 30 ani – e.g. coruptie la varf, politizarea justitiei si datul reciproc la ghioale in lupta lor cea de toate zilele pentru ciolan).

          P.S. eu cred ca romanii din tara asteapta sa vada si ei fapte (ca de lectii de ideologie si demagogie „slava Domnului” n-au dus lipsa in ultimii 30 ani;)

  2. Aş mai adăuga şi eu o problemă în disputa „pisicilor”:
    – Stat slab sau stat puternic?
    Ideologic vorbind, cam toate pisicile au aceeaşi culoare, totul este ce fac; mai ales că nu toate prind şoareci….
    Ca părere, autoritarismele statale sunt în creştere (Rusia, Turcia, China) şi chiar Europa este tentată de asta. Globalismul de toate felurile, mai ales telecomunicaţiile, Internetul şi TV produc un fel de prea mare LIBERTATE a individului şi o prea mare PUTERE a sa. Dar un individ liber şi puternic scapă de sub control, poate deveni anarhic şi ca urmare slăbeşte statul.
    Deci, ce se va întâmpla? Vor glisa statele, chiar şi cele democratice, spre autoritarisme pentru a limita anarhia crescândă? Parcă Europa deja a început să facă asta, de ex. cu taxarea cam violentă a Internetului (Rusia şi alţii le-au declarat război de-a binelea).
    Dar să revin, a doua variantă este cea a libertăţii depline, deci a unei dulci anarhii autodistructive.
    Aşa că nişte întrebări tulburătoare apar la orizont:
    -Libertate/anarhie vs. autoritarisme/tiranie?
    -Stat slab vs. stat puternic?
    -Individ vs. societate?

    Brrr, se „sparie gândul” vorba cronicarului…

    • Multumesc pentru comentariu. Contextul este într-adevăr sensibil din multiple perspective și aspectele pe care le-ați menționat sunt complexe.

      Niște principii destul de simple pot fi suficiente pentru a progresa semnificativ. Unul în care cred este că nu are rost să ne îngrijorăm prea mult de lucruri pe care nu le putem schimba sau influența relevant.
      Pe de altă parte, e util să ne concentrăm pe aspectele care ne pot face viața mai bună și să ne plaseze mai bine în cazul unor evoluții globale de tipul menționat.

      De exemplu, celor care se tem de împărțirea României (mulți dintre cei pe care i-am văzut la televizor referindu-se la asta nefăcând absolut nimic să contracareze, dimpotrivă), le-aș spune să susțină ca prioritate națională autostrăzi în Moldova și Oltenia/Muntenia și mai multă transparență a actului de decizie. Va fi suficient pentru echilibrarea dezvoltării economice a țării (în prezent un corp cu vase de sânge suficiente doar pe o parte) și o presiune reformistă constructive mai mare și pentru a face aproape imposibilă o secesiune, etc.
      Un al treilea principiu ar fi că doar un dialog mai larg cu oameni care cunosc domeniul respectiv din mai multe unghiuri poate să ducă la cele mai bune soluții.

      Cum am mai spus și cu alte ocazii, cea mai proastă variantă este să nu se facă nimic sau să se considere că nu ar conta orice se face (sunt aspecte fundamental eronate logic). Am observat în numeroase ocazii că multe decizii în România se iau la întâmplare doar pentru că 1-2 indivizi care nu-și pun multe probleme au propus ceva și ceilalți nu s-au implicat sau au observat prea târziu.

      Viața merge înainte prin contribuția unui număr mic de oameni, destui fără prea multe în cap la noi (dincolo de faptul că nici un geniu nu ar putea face o politică publică sau lege bună dacă nu s-ar informa sau consulta cu suficienți oameni care cunosc domeniul) și care – dincolo de diverse interese – nu au intenționat majoritatea prostiilor pe care le-au făcut.

      • Ca o părere în completare, democraţia clasică devine inoperantă în schemele de conducere statale din ţările democratice. Din nenorocire, asta va limita Libertăţile cetăţeneşti. Teza mea este că democraţia va evolua spre sisteme autoritariste cu limitarea libertăţii individuale.

        • @Lucifer – care democratie? Butaforia vanduta europenilor sub eticheta asta? Sau lupta pentru putere tipic romaneasca intre doua cete de securisti?

  3. Mm, nu. Politicile publice sunt dirijate si limitate de legislatie. Dupa cum chiar dv spuneati – legislatie primara, secundara. Eu adaug – si dup’aia vorbim de politici publice, in limitele definite legislativ primarbsi secundar. Acuma, e adevarat, e umpic de confuzie – uneori se spune ‘government policy’ dar de fapt este viziunea guvernului implementata pe cale de legislatie. Mai ales, dar nu exclusiv, in Commonwealth. Mai sunt si olandezii, scandinavii etc. Personal, sunt adversarul acestei exprimari, si fac diferenta intre legislatie si politici publice in sensul traditional si consacrat piramidal: legislatie primara, secundara, si dup’aia politici publice, in limitele si in spiritul legislatiei primare, cu limitarile celei secundare, o instrumentalitate in fond. Acuma, grupurile de lucru de care vorbiti, indiferent cat de intelectual fertile, nu au cum ajunge la o masa critica capabila de a genera o schimbare. Nu atat timp cat mecanismul care emite legislatia, atat primara (mai ales) cat si secundara este fundamental viciat, etic/procedural, nemaivorbind de moral. Pestele de la cap se impute. Teoria dv imi aminteste de o moda, in administratiile publice OECD, a unor ‘Centers of Excellence’ in aia si ailalta. De unde restul serviciului public trebuia sa se inspire la-di-dah. Moda si-a trait traiul si a decedat.

    • „de fapt este viziunea guvernului implementata pe cale de legislatie…”

      …Viziunea partidului (alianței) de guvernământ, implementată pe cale de legislație, ați vrut să ziceți?

      Altfel, guvernele nu legiferează, iar ordonanțele sunt situații excepționale.
      Iar ele sunt formate de partide politice și susținute de acestea prin vor parlamentar.
      Partide, care ajung în parlament și, respectiv. la guvernare în urma votului cetățenilor.

      Aș îndrăzni două observații în context. Una, deși în România partidele au o imagine mizerabilă, rolul lor în democrație este unul esențial/fundamental. A doua, politicile publice sunt rezulatatul opțiunilor cetățenilor care au ales un anumit partid pentru a-i srvi, a guverna și a-și pune astfel în operă „viziunea implementată pe cale de legislație”.

      • @Constantin – da, pana la urma de asta vorbim. Guvernul nu legifereaza, da, dar fiind guvern are in spate o majoritate parlamentara (de regula) si are drept de initiativa legislativa. Majoritatea parlamentara este rezultatul alegerilor. Ce face majoritatea parlamentara este, la modul ideal, expresia doleantelor electoratului. Dar agentul care initiaza schimbarea este guvernul, prin initiative legislative. Dl Bondoc sii cu mine ne jucam cu perspective antitetice, pana unde si cum viziunea partidului sau aliantei majoritare isi implementeaza viziunea prin lege versus prin politici publice.

    • Multumesc pentru comentarii.

      La noi, dacă s-ar discuta mai mult despre ce ne propunem cu o politică publică și despre logica mecanismelor, ar deveni mult mai ușor de avut și o legislație bună și de evitat deturnări sau prostii.
      Legislația e doar un mod de promovare a unei politici publice.

      Nu cunosc moda OECD, dar e ca la prinsul de șoareci – trebuie ales din variantele disponibile și fezabile ce poate fi mai eficient. A conștientiza că România are resurse reduse în multe zone și a considera că cel mai eficient ar fi să le folosești cât mai mult în zona de concepție și standardizare este, cred, de domeniul evidenței. Nu e ușor la maxim, dar e fezabil de progresat relevant rapid. Aceasta și pentru faptul că mulți dintre respectivii nu doresc să aibă cine știe ce funcții sau să apară zilnic la televizor, ci să meargă lucrurile cât mai bine, fiind însă important pentru ei să nu-și piardă timpul aiurea.

      Nu cred că a încerca asta nu mai e la modă (decât neintenționat, în România), fiind exact modul în care se procedează în țări mult mai avansate. Dacă nu ar mai fi la modă, problema e cu moda, nu cu plaja de soluții.

      Decidenții politici sunt, desigur, partidele.

      • Si eu va multumesc pentru raspuns. Este evident ca vrem acelasi lucru, caile difera, fiindca sunt formate de experienta proprie. Eu vin cu experienta Commonwealth, dv cu cea franceza judecand dupa CV, asa ca, simplificand:

        Dv: Legislatia e doar un mod de promovare a unor politici publice. Aplicatie practica: dupa consultari ALE DEPARTAMENTULUI relevant cu grupuri de experti guvernamentali din alte departamente, dar si NGO, think tankuri, practicieni etc., departamentul initiaza, si Parly spune da, o lege: mustele trebuie prinse cu hartie lipicioasa ISO xxxx sau cu papucul negru.

        Eu: Legislatia ofera cadrul politicilor publice. Ea este conceputa, wherever possible (in unele chestii gen eutanasie nu prea ai spatiu), ca un cadru care transcede politica publica, este facuta sa supravietuiasca alternantei previzibile la putere. Aplicatie practica: dupa consultarea DE CATRE COMISIA PARLAMENTARA a unui grup de experti guvernamentali, NGO, think tankuri etc, se da lege: mustele trebuie prinse. Atat. Abia dupa promulgare, guvernul vine si emite legislatie secundara: mustele trebuie prinse cu hartie lipicioasa sau papuc. Dupa care departamentul emite politici publice: hartia lipicioasa ar fi bine sa fie ISO xxx, iar papucul negru. Departamentul va oferi un offset fiscal agentilor de omorare a mustelor care vor folosi hartie lipicioasa ISO xxx si papuci negri.

        Cam asa?

        PS Un sistem conceput de francezi nu poate fi operat eficient decat de francezi. Ori, noi avem un sistem de inspiratie franceza operat de romani (ma rog, irelevant romani sau altceva, relevant: non-francezi). Dezastru. Nici mama centrelor de excelenta nu poate ajuta, si trimit iar la calitatea SG si CS: francofil cum sunteti, cu oameni de genul asta, insusi schimbul nostru de postati straluceste prin irelevanta.

        • PPS Suna cam urat, “ francofil cum sunteti, cu oameni de genul asta, ” – no offence, ma refer la sistemul francez in care arbitrajul etic al actului parlamentar e lasat in cea mai mare masura membrilor insisi, spre deosebire de Commonwealth, unde in afara de ‘Speaker’s rulings’ care au valoare de case law, SG (echivalent: Clerk of the House) e judecatorul, garantul acuratetii legislatiei trecuta prin camera, garantul conformitatii procedurii legislative, garantul faptului ca un text de lege trimis la tiparire si publicare in Monitorul Oficial este exact, pana la virgula, ceea ce au dezbatut si agreat onorabilii. Clerk of the House intra in categoria de angajati publici numita ‘Officers of Parliament’, impreuna cu ombudsmanul, auditorul general, comisarul anticoruptie, comisarul pentru liberul acces la informatie etc. Astora nu le sufla nimeni in ciorba. Fiecare au o comisie parlamentara, dar aia nu face altceva decat sa le voteze bugetul si sa analizeze plangeri contra lor. Altfel, sunt singuri in fata lui Dzeu si a propriei constiinte. Ah da, si ca o cutuma parlamentara,guvernul si opozitia ii numesc prin consens. Nu e lege, e cutuma. De-aia au mai putin sex-appeal decat echivalentii din Ro, dar sunt PhD, Queen’s Counsel (ceea ce ajungi undeva dupa 20-30 de ani de practicat legea la nivel de senior) etc.

          • Mărturisesc că nu am înțeles care este propunerea Dvs concretă și care ar merge mai bine decât cea propusă.

            Din câte știu, lumea anglo-saxonă nu funcționează cum spuneți și acolo grupurile de lucru incluzând experți și fiind larg folosite.

            Ce cred că ar trebui făcut nu are legătură cu francezii, englezii, nordicii, etc, ci cu plaja de opțiuni obiectiv disponibilă.

            Sugestia Dvs implicit[ că studiile în străinătate m-au orbit cumva și mă fac să preiau soluții care ar merge în Franța, dar la noi nu au nicio șansă nu este nici corectă, nici fundamentată obiectiv. Puteați la fel de bine să spuneți că sunt prietenul lui Emir Kusturita sau al lui Deng Xiaoping, când argumentul de fond este doar unul de opțiuni logice disponibile și pragmatism universal.

            Eu vorbesc despre România. Aștept cu interes propuneri concrete de a progresa care credeți că merg la noi dintr-o perspectivă de „românofili”, fiind foarte deschis în această privință și convins că doar un dialog mai larg real poate adduce cele mai bune soluții.

            Teza că nu se poate face nimic este în mod evident eronată.

            • Grupurile de experti sunt folosite peste tot, corect, teza mea este ca grupuri de experti nu pot aduce o contributie valoroasa in contextul unui mecanism parlamentar fundamental viciat si expus jocurilor de baieti destepti. Presa romana abunda in articole pe tema. Mai departe, nu va suspectez de spalare pe creier pentru simplul fapt ca ati studiat in Franta, sunt insa obisnuit sa fiu atent cu biasul cognitiv, la mine si la altii. N-am spus-o cu rautate. Lume anglosaxona (sa notam ca eu vorbesc de Commonwealth, si anume aia dezvoltati, nu de alte state de limba engleza ca US) nu functioneaza cum spun? Okay, unde gresesc? Ce propun? Asanarea secretariatelor generale, curatirea sistemelor de management atat a legilor cat si a procedurilor non-legislative. Dup-aia vorbim de grupuri de experti, altfel punem teleguta in fata magarului, n-am rezolvat nimic. Trei de ani de glorios joc cu bilele si pumnul in gura in parlament ne arata asta cu asupra de masura.

  4. Excelentă analiza. Totuși, ar fi de discutat și timing-ul necesar schimbărilor și ajustărilor în fereastra de oportunitate nu foarte lungă pe care o mai are România. Și mai am o observație: teza lui Deng Xiaoping despre pisici trebuie să aibă în vedere faptul că în România avem și o specie de pisici (politicieni) care nu doar că nu prind șoareci, dar acționează în simbioză cu șobolanii pentru devalizarea cămării.

    • Vă mulțumesc. Nu este simplu, de aceea și trebuie discutat cât mai din timp și larg. Personal cred că sunt multe aspecte în România care se pot îndrepta rapid dacă ne concentrăm pe cauzele nodale. Sunt și destui politicieni capabili și bine intenționați pe lângă destui alții care, într-adevăr, nu sunt nici una nici alta.
      În România avem și un fond masiv evident obiectiv, dar sunt și destule lucruri care tind să se vadă în negru pentru că viața este atât de complexă încât nu se mai prea poate face ceva care să fie perfect pentru toți și să întrunească unanimitate, iar mass-media aspiră și concentrează toată zona de scandal. Este adevărat că la noi, neexistând o cultură a dialogului larg, se greșește mult mai des și mai grav, nici aspecte ușor de avut în vedere dacă ar fi fost de fapt discutate nefiind intuite (dincolo de diverse interese).

      Punctele nodale în care trebuie acționat nu sunt mai mult de 20 față de miile de simptome care se percep cu confuzie și descurajare in mass-media de obicei și care se și regenerează în altă formă dacă nu s-a umblat de fapt la cauze.

      • Corecta si observatia ca mass-media reflecta imperfect (si tendential mizerabilist) realitatea.
        Dincolo de aceasta, probabil ca ar trebui sa ne concentram energiile asupra acelor puncte nodale pe care le mentionati. Cum atat energiile celor care vor sa impinga lucrurile inainte, cat si resursele disponibile ale societatii at large, sunt limitate obiectiv, raman la parerea ca va trebui decis asupra unei secventialitati a transformarii. Insa, first things first, inainte de a discuta despre timing, este nevoie de cartarea acelor puncte nodale,

  5. ma dezamageste dezinteresul comentarilor pe subiect, dar mai ales ma nedumeresc reticenta si scepticismul
    pai, orice optimizare implica schematizare, monitorizare, identificare si analiza segmente critice;
    nu e treaba de comisii si comitete, ci chiar e rutina de profesionisti
    daca tot ii laudam pe altii si ne victimizam continuu, macar de-am incepe cu ceva care sa semene cu asa ceva:
    https://www.gov.uk?fbclid=IwAR3Lk5dbSBY3otfNRd1OkVxY6V_uqCbJgc7R6om3BxG3iBl8ksjArPkKt2c
    desigur ca implica niste costuri, dar nici educatia nu e gratis, nici abonamentele la entitatile care presteaza servicii similare de sistematizare a legislatiei;
    fara o legislatie sistematizata, va lipsi si cultura legislativa a functionarimii, obisnuita sa astepte si sa aplice”instructiuni de la centru”
    apoi poate mai vorbim si de simplificare
    apoi poate mai vorbim si de interactivitate si interconectivitate,
    apoi poate mai vorbim si de segmente critice (chichite birocratice, contradictii, blocaje in proceduri juridice interminabile, practici disproportiionate, tratamente inegale si abuzuri, practici monopoliste si restrangerea liberei concurente, lipsa de transparenta, ineficienta operativa, criterii neperformante etc, etc).
    apoi poate mai vorbim si de drafturi de revizii absolut necesare pe ici-colo prin partile esentiale
    apoi poate mai vorbim si despre ce si cum functioneaza ceea ce functioneaza
    apoi poate mai vorbim si de liberalism si economie de piata veritabile

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.