duminică, mai 22, 2022

Pitești, Festival, noiembrie 2017

Am publicat prima mea cronică la un spectacol de teatru în revista de specialitate în martie 1985, beneficiind atunci de extraordinara deschidere și bunăvoință a unei adevărate doamne. Criticul de teatru Mira Iosif (Myra Fischmann) căreia îi datorează imens o întreagă generație de comentatori ai fenomenului teatral. Se vor împlini, așadar, foarte curând, 34 de ani de la debutul meu în această profesie. Un coleg spunea, odată, mai în glumă, mai în serios, că una dintre cărțile de căpătâi pentru cei ce se ocupă de critica de teatru (în ultimii douăzeci de ani profesia s-a transformat radical, fie și numai pentru motivul că mai nimeni nu poate trăi din ea, pentru unii fiind un hobby, pentru alții o veritabilă pasiune), nu pentru a marca cine știe ce sărbătoare personală, ci spre a pregăti o mărturisire care, în opinia mea, spune multe. În noiembrie 2017 am ajuns pentru prima oară în viață la Teatrul “Alexandru Davila”. Mi-au scăpat din vină proprie momentele bune, din păcate mult prea îndepărtate din existența acestei instituții de spectacole. Din păcate, în ultimii aproape 20 de ani nu au prea fost motive artistice, desigur,care să justifice o vizită într-un loc unde, vorba lui Sadoveanu, nu s-a prea întâmplat nimic. Spun aceasta fiindcă am mai avut ocazii (rare) de a mai vedea câte o producție a respectivului Teatru. În cel mai bun caz, corectă, în nici un caz dătătoare de cine știe ce elanuri exploratorii.
Am acceptat, așadar, și cu bucurie, și cu o nedisimulată curiozitate, și cu o necesară prudență invitația noului manager, binecunoscutul actor craiovean Nicolae Poghirc, de a lua parte la a XXI ediție a Festivalului Internațional al Teatrului de Studio. Una dintre importantele manifestări de cultură teatrală creată în anii 70 din inițiativa marelui critic Valentin Silvestru și a Biroului Secției de Critică Teatrală din fostul ATM. Inițiativă intim legată de existența unui Studio, Studio 125, a cărui arhitectură și configurație îi sunt datorate marelui om de teatru român Liviu Ciulei. Încă o dovadă că acest veritabil geniu nu și-a limitat acțiunea în spațiul teatral românesc la Teatrul “Bulandra”.
Foloseam în rândurile de mai sus cuvântul “prudență”. Simt nevoia unei explicații. Sunt mult prea locuri din România unde un festival este folosit pentru a masca ceea ce nu se face zilnic, pentru a suplini inactivitatea, irelevanța profesională ce s-au instalat cum nu se poate mai confortabil și care nu se dau duse pentru nimic în lume.Nu excludeam posiibilitatea ca Teatrul “Alexandru Davila” să facă parte încă din această categorie. Din fericire, toate temerile mele au fost infirmate de ceea ce am găsit la fața locului. Instituția-organizatoare a preferat să nu se înscrie în secțiunea competitivă, însă a profitat de ocazie pentru a prezenta publicului piteștean și invitaților două dintre cele mai recente premiere ale sale. E vorba despre spectacolul cu piesa Play Strindberg în regia lui Matei Varodi (scenografia: Miruna Varodi), în a cărui distribuție am avut ocazia de a-i vedea pe mai vechii slujitori ai Teatrului piteștean (Petrișor Stan, Doina Aida Stan, Cătălin Mirea, Ana Mirela Popescu) și despre Old Love. Acesta din urmă aflat chiar la ora premierei. Piesa unui dramaturg canadian pe nume Noam Foster, tradusă de Petre Bokor, a fost montată de Daniel Bucur, regizor puțin cunoscut în România, de ani buni stabilit în Canada, spectacolul avându-i în distribuție alături de Iulia Dumitru pe Constantin Cotimanis, Paula Chirilă și Adrian Păduraru, vedete cu mare expunere mediatică. Toți trei cooptați de Nicolae Poghirc în echipa artistică a Teatrului ca parte a strategiei de recucerire a publicului piteștean. Nu insist prea mult acum asupra acestor două spectacole cărora le voi consacra cronici separate. Mă voi mulțumi doar să spun doar că ele sunt un pas semnificativ pe calea însănătoșirii. Dorită de întreaga trupă care vrea să fie văzută, aspiră să fie invitată/selecționată la feluritele festivaluri. Viitori pași vor fi posibili în primul rând prin întinerirea colectivului artistic (nu se prea poate să faci spectacole competitive cu doar 19 actori pentru două scene, cei mai tineri membri ai colectivului, doi la număr, având fiecare frumoasa vârstă de 38 de ani), însă nu pot fi imaginați fără o radicală schimbare de mentalitate, fără o atent cumpănită reînnoire repertorială, fără angajarea unui secretar literar care să chiar să știe meserie nu doar să fie expert în făcut cafele, fără coabitarea dintre clasici (pe afișul curent al Teatrului figurează Romeo și Julieta, Bădăranii) și autori de cea mai recentă dată. Nu se poate să ai un studio așa cum este Studio 125 și să nu faci ceea ce se cheamă cercetare teatrală. Toate aceste idei s-au desprins din discuția prietenească (nelipsită totuși de controverse, chiar de mici dispute colegiale) avută de invitați cu câțiva dintre componenții trupei.
Secțiunea competivă a propus cinci spectacole selectate de regizorul Erwin Simsensohn și de actorul Nicolae Poghirc. Au ajuns la Pitești Fat Pit, meritoriu spectacol al Teatrului “Fani Tardini” din Galați, regizat de Laura Moldovan (actorul Ciprian Brașoveanu și scenograful Ioan Bocoș binemeritându-și locurile pe lista de laureați), Pe jumătate cântec, o valoroasă producție a “Teatrului de Foc” din București (text, regie și concept video: Crista Bilciu), admirabil interpretată de Anda Saltelechi (premiul de interpretare feminină consfințind această realitate), Ei, și?, un stenic spectacol regizat de Andreea Ciocîrlan la UNATC care și-a adjudecat premiul de regie și premul pentru cel mai bun spectacol . E vorba despre o variantă scenică a celebrei Improvizații de la Alma de Eugène Ionesco, excelent citită și jucată de tinerii absolvenți Vlad Nicolici (Ionesco), Mircea Alexandru Băluță, Carol Ionescu, Kostas Mincu (Bartholomeus), Nicoleta Moscalenco (Marie), în generosul cadru scenografic gândit de la fel de tinerii Florentina Burcea și Ioan Inocențiu Ieremia. Componenta internațională a fost asigurată de Iluzionistul, spectacol al Telluri Associati Firenze Italia, o formă originală, însă și inegală de valorificare a scrierii Omul-pubelă (Teatru descompus) a lui Matei Vișniec ( a interpretat-o Tazio Torrini) și de La Piedra Oscura (Piatra întunecată), o piesă care evocă, direct, momente din Războiul civil din Spania și, indirect, figura marelui poet și dramaturg Federico Garcia Lorca. În regia lui Victor Quesada, au evoluat, fără a-și putea controla cu totul patetismul și tentațiile lacrimogene, Fernando Bocanegra și Erik Rodriguez, de la Exila 2 Teatro Bogota, Columbia.
Festivalul a fost onorat de prezența spectacolului Teatrului Evreiesc de Stat cu Șofer/Pictor, o foarte bună lecție de actorie susținută fără emfază de Maia Morgenstern și Lucian Iftime. Teatrul “Andrei Mureșanu” neputând ajunge la Festival din cauza îmbolnăvirii unui actor, pentru ultima seară s-a găsit soluția înlocuirii cu un mini-spectacol de dans și muzică, susținut de câțiva dintre componenții Secției de revistă a Teatrului “Alexandru Davila”.

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro