Placa de metal cu inscripţia „Republica Populară Romînă” a fost furată (Washington, aprilie 1963)

În noaptea de 15 spre 16 aprilie 1963, persoane neidentificate au demontat şi au furat placa de metal cu inscripţia „Legaţia Republicii Populare Romîne”, care se afla în faţa sediului misiunii diplomatice de la Washington. Incidentul respectiv a fost semnalat imediat autorităţilor de la Bucureşti de şeful Legaţiei române în capitala S.U.A., Petre Bălăceanu, care a primit apoi misiunea de a înmâna o notă de protest lui Richard H. Davis (adjunctul secretarului pentru Afaceri Europene din Departamentul de Stat al SUA).

Richard H. Davis şi-a exprimat regretul pentru acel eveniment şi l-a întrebat pe reprezentantul României când anume a descoperit fapta şi dacă a fost anunţată poliţia metropolitană, iar Petre Bălăceanu a declarat atunci că a informat imediat autorităţile de la Bucureşti, nu însă şi poliţia americană.

La 13 iunie 1963, Departamentul de Stat şi-a cerut din nou scuze pentru acel incident şi Petre Bălăceanu a fost informat că Departamentul de Poliţie al Districtului Columbia a investigat cazul (fără a se reuşi identificarea autorilor faptei), iar ofiţerii de poliţie fuseseră instruiţi pentru a se evita repetarea unui asemenea eveniment. În acele condiţii, reprezentantul României nu a mai insistat, poate şi pentru că fapta respectivă nu avea proporţiile şi importanţa celei săvârşite în Elveţia de Oliviu Beldeanu, Ioan Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu şi Teodor Ciochină – care, în noaptea de 14 spre 15 februarie 1955, au ocupat Legaţia României de la Berna şi, printre altele, au înlăturat placa metalică „republicană” de la intrarea în sediul instituţiei pentru a pune în locul său emblema regală. De remarcat este şi faptul că Petre Bălăceanu cunoaştea consecinţele acelui atac deoarece, la 4 februarie 1956, a predat funcţia de preşedinte al Băncii de Stat a Republicii Populare Române şi apoi a plecat în Elveţia pentru un an, în calitate de şef al Legaţiei de la Berna, după care s-a întors pe aceeaşi funcţie de la Banca de Stat (27 martie 1957).

Din documentele descoperite în arhivele americane rezultă faptul că incidentul diplomatic din noaptea de 15 spre 16 aprilie 1963 a fost urmat de un altul, la foarte scurt timp. Astfel, la 28 aprilie 1963, maiorul Constantin Mărgineanu (asistentul ataşatului militar al României de la Washington), împreună cu soţia sa şi copilul lor, a utilizat un autovehicul (înmatriculat DPL 1757) pentru a merge la un picnic. Deplasarea s-a efectuat pe „Route 1 South” şi este posibil ca locul de picnic să fi fost în „Chopawamsic Backcountry Area” sau „Prince William Forest Park” – la aproximativ 65 km sud-vest de Washington, D.C. Deoarece s-a rătăcit, asistentul ataşatului militar român a ajuns din greşeală la şcoala militară de infanterie marină de la Quantico (aflată în imediata apropiere a celor două locuri de recreere menţionate şi unde nu avea voie să meargă fără acordul autorităţilor americane, fiind vorba de o zonă cu regim special de securitate) şi a întrebat la un punct de control cum poate reveni pe „Route 1 South”. Menţionăm că reguli similare existau şi în ţările comuniste – de exemplu, în anul 1964, ataşatul militar al României în URSS se putea deplasa pe o rază de maxim 40 km în jurul Moscovei fără a solicita aprobarea autorităţilor sovietice.

Ca urmare a incidentului de securitate creat în mod involuntar de maiorul Constantin Mărgineanu, Legaţia României de la Washington a fost nevoită să trimită o notă de scuze la Departamentul de Stat (3 mai 1963) şi autorităţile americane au declarat închis cazul respectiv (18 iunie 1963).

Şase luni mai târziu, mai precis la 18 decembrie 1963, Dean Rusk, secretarul de Stat al SUA, a trimis o notă lui Petre Bălăceanu, în care a precizat faptul că locotenent-colonelul Nicolae Mandache nu a respectat o regulă a autorităţilor americane referitoare la prezentarea în mod clar a identităţii personalului diplomatic român – în corespondenţa pe care membrii Legaţiei o trimiteau către orice instituţie, firmă sau rezidenţi din SUA, precum şi în orice discuţie pe care membrii Legaţiei o aveau cu rezidenţi americani. Concret, ataşatul militar român nu a precizat în multe cazuri identitatea sa completă (faptul că este membru al misiunii diplomatice) atunci când a comandat prin poştă abonamente la mai multe ziare americane şi la revistele unor edituri din Statele Unite. Regula respectivă fusese anunţată autorităţilor române prin nota din 30 august 1954 a secretarului de Stat al SUA, precum şi prin alte documente americane trimise ulterior Legaţiei României de la Washington.

Două luni mai târziu, ministrul Forţelor Armate a solicitat Secretariatului C.C. al P.M.R., în raportul nr. T.A. 00172 din 24 februarie 1964, să fie aprobată eliberarea locotenent-colonelului (de infanterie) Nicolae Mandache din funcţia de ataşat militar în SUA şi numirea în locul acestuia a colonelului (de tancuri) Nicolae Pleşa, ataşatul militar al României în Bulgaria. În acelaşi document, generalul Leontin Sălăjan a menţionat că locotenent-colonelul Nicolae Mandache îndeplinea din luna octombrie 1962 funcţia de ataşat militar în SUA şi a precizat motivul schimbării propuse, astfel: „Cu toate că s-a străduit să ducă la îndeplinire sarcinile ce-i revin, [N. Mandache] nu a reuşit să îndeplinească planul de activitate deoarece organele contrainformative ale SUA au trecut la supravegherea severă a activităţii ofiţerului, organizând o serie de provocări cu scopul de a-l compromite.

Ofiţerul a fost luat în supraveghere deoarece, în perioada când a fost ataşat militar al R.P.R. în Franţa, s-a compromis faţă de organele contrainformative franceze. Există pericolul ca ofiţerul să fie expulzat din SUA, chiar fără a desfăşura acţiuni operative.

Pentru a preîntâmpina acţiunile organelor SUA, este necesară schimbarea ofiţerului din această funcţie (subl.n.)”.

Cazul respectiv nu era singular. În luna martie 1960, un alt ofiţer care activa în cadrul Legaţiei României de la Washington a fost anunţat că va fi retras de la post (ca urmare a solicitării Departamentului de Stat al SUA) deoarece, printre altele, nu a respectat restricţiile de călătorie anunţate din timp de autorităţile americane ca măsură de retorsiune faţă de regulile impuse de autorităţile de la Bucureşti membrilor misiunii diplomatice americane din România. Din păcate, nu deţinem şi alte informaţii, care să confirme ori să infirme conexiunea dintre retragerea colonelului Tinu Manoliu de la Washington şi cazul unui alt ofiţer, Dumitru Diaconescu – reţinut în aceeaşi lună la Londra de către autorităţile britanice, în momentul în care mergea la întâlnirea pe care o stabilise cu un agent.

Revenind la cazul retragerii lt.col. Nicolae Mandache din SUA şi numirea în locul acestuia a colonelului Nicolae Pleşa, menţionăm faptul că, la 24 februarie 1964, generalul Leontin Sălăjan a solicitat Secretariatului C.C. al P.M.R. să aprobe şi o altă schimbare din funcţie, lt.col. (de infanterie) Dumitru Apostol urmând să-l înlocuiască la Sofia pe colonelul Nicolae Pleşa. Lt.col. Dumitru Apostol fusese ajutor de şef de birou în Direcţia Informaţii a Marelui Stat Major, apoi îndeplinise funcţiile de secretar al ataşatului militar de la Moscova (ianuarie 1958 – septembrie 1959) şi ataşat militar al României la Varşovia (1961 – ianuarie 1964). La rândul său, colonelul Nicolae Pleşa a fost ataşat militar adjunct în Turcia (1953-1955), apoi ataşat militar al R.P. Române în R.P. Bulgaria (începând din luna mai 1961).

Deoarece unul dintre serviciile franceze de contrainformaţii (cel al armatei, probabil) a descoperit faptul că locotenent-colonelul Nicolae Mandache a desfăşurat acţiuni incompatibile cu statutul de diplomat în perioada în care a activat în Franţa, ca adjunct al ataşatului militar Ion Ciulei, este posibil ca autorităţile de la Paris să se fi opus numirii locotenent-colonelului (de aviaţie) Nicolae Cucu în funcţia de ataşat militar al României în Franţa, în vara anului 1962, pentru a avertiza astfel regimul de la Bucureşti că spionii militari români nu sunt acceptaţi pe teritoriul francez. În consecinţă, generalul Leontin Sălăjan a fost nevoit să propună Secretariatului C.C. al P.M.R., la 16 august 1962, numirea funcţia respectivă a lt.col. (de artilerie) Gheorghe Nicoară. Însă acesta nu a ajuns la postul de la Paris în 1962 şi William A. Crawford, şeful Legaţiei SUA din România, a trimis o telegramă Departamentului de Stat, la 20 februarie 1963, în care a precizat astfel: „At the French Minister’s reception February 14 for the departing and newly arrived Military Attaches (Edgard Mautaint, respectiv lt.col. Jean David – nota P. Opriş), only two Rumanian officers were in attendance: Lieutenant Colonel Costache RANGA, Chief of the FLO (sic!), and Lieutenant Colonel Gheorghe NICOARE (sic!), Military Attache disignate to Paris. There were eight general officers invited but none attended.

Comment: The complete absence of Rumanian general officers from this social function is unusual. In the past the French have commanded fuller participation than have other Western missions”[1].

Participarea la ceremonie a locotenent-colonelului Costache Ranga nu era surprinzătoare deoarece acesta îndeplinise funcţia de ataşat militar al României la Paris (1957-1959), iar în februarie 1963 era locţiitor al şefului Secţiei Legături Externe din cadrul Direcţiei Informaţii a Marelui Stat Major, având ca atribuţie de serviciu participarea la evenimentele organizate de diplomaţii militari străini acreditaţi în România.

După retragerea de la posturi a colonelului Ion Ciulei (1961) şi locotenent-colonelului Nicolae Mandache, activitatea militaro-diplomatică românească la Paris a fost îndeplinită până în 1963 de către locotenent-colonelul Stan Vlădescu, adjunct al ataşatului militar al României în Franţa (1961-1964). Locotenent-colonelul Gheorghe Nicoară a sosit la Paris în acel an şi mandatul său diplomatic nu a suferit sincopele predecesorilor săi, locotenent-colonelul Costache Ranga şi colonelul Ion Ciulei, fiind încheiat complet în 1968.

NOTE___________

Comentariu: Absenţa completă a generalilor români de la această activitate socială este neobişnuită. În trecut, francezii au înregistrat o participare mult mai amplă [a românilor] decât au avut alte misiuni [diplomatice] occidentale [acreditate în România]”. (Traducerea şi adaptarea textului: Petre Opriş).