marți, decembrie 7, 2021

Plăcerea de a gîndi împreună

Ce neobişnuit! Într-un platou de televiziune, doi prieteni stau de vorbă: pe îndelete, metodic, punînd preţ pe disciplina şi pe îndrăzneala gîndului, pe gustul cuvintelor care îl formulează. Nu sînt mînaţi de agitaţia stridentă a imediatului. Nu se ceartă. Nu fac din interlocutor un adversar de amuţit ori de răpus. Nu au în buzunar soluţia pentru crizele planetei, nici monopolul infatuat al adevărului. Dau roată unor lucruri care ne privesc pe toţi, dar pe care, absorbiţi de iarmarocul mediatic şi politic, le pierdem prea adesea din vedere. Se ocupă în optsprezece dialoguri de speranţă şi de frică, de ură şi de proasta folosire a limbajului, de educaţie, de iubire şi de moarte, de sensurile unor parabole evanghelice, de simţul transcendenţei şi de umor. De cîteva dimensiuni ale omenescului dintotdeauna.

Şirul de emisiuni „Dialoguri de duminică” (TVR, 2011) a devenit o carte: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii, Humanitas, 2015. Puse în pagină, convorbirile pot fi parcurse fără grabă; le poţi percepe mai bine substanţa, nuanţele, ritmul, jocul de la o temă la alta, îmbinarea între rigoarea şi libertatea cercetării. Le poţi reciti pentru plăcerea pe care ţi-o dă stilul, expresia bogată, regia întîlnirii amicale.

Prieteni care stau ordonat, construit, de vorbă. Oameni pentru care prietenia înseamnă o sumă de întrebări şi de valori comune, alături de respectul pentru exigenţele logosului, pentru economia Spiritului. Chiar dacă îşi caută clarificările pe linii diferite – Gabriel Liiceanu pe linia filozofiei laice, Andrei Pleşu pe linia gîndirii religioase – fiecare dă găzduire celeilalte poziţii, o oglindeşte în propriul gînd, o pune, îmbogăţită, ca rezultat comun. Nu se află ei astfel în condiţia primă a filozofiei? Asta este filozofia în postura ei de început, în demersul ei viu: încercare, în dialog, de a face viaţa mai bună adăugîndu-i sarea gîndirii problematizante. În Grecia veche, a intra într-o comunitate filozofică însemna a intra într-un regim al dialogului. A cerceta împreună o temă – pentru a-i desluşi structura, dificultăţile, gravitatea existenţială, pentru a-i spori întinderea de sens – însemna a pune conştiinţa pe drumul lucid al interogaţiei. Însemna a atrage sufletul dincolo de interesele individualului, a porni persoana pe traseul creşterii ei spre universal.

Celor doi prieteni le izbutesc cîteva dintre trăsăturile care sînt, mi se pare, cele ale aşezării filozofice dintîi, dintotdeauna :

  • Ordinea liberă a gîndirii. Ei propun asupra fiecărui subiect direcţii de înţelegere care fac mai limpede articulaţiie, tensiunile, treptele, pe scurt viul acelui subiect. Îl tratează cu metodă, dar stau deliberat departe de algoritmul didactic, sec, sărăcitor. Preferă saltul sensului, trecerea de la nuanţă la alta, de la un nivel la altul al subiectului. Îi marchează dimensiunile, punctele nevralgice, contradicţiile, marginile şi posibilele dezmărginiri. În ceea ce spun e participare, angajament personal, nu speculaţie profesorală rece. E cercetare cu propria lor experienţă de viaţă, de cultură, de reflecţie. La capătul dialogului, tema a căpătat un plus de vitalitate. Şi cu sporita ei vitalitate îl interpelează pe cititor.
  • Ordinea deschisă a gîndirii. Interlocutorii nu „rezolvă” problemele de care se ocupă. Nu furnizează o sumă de explicitări cu pretenţia să lămurească „definitiv” tema, pentru ca, lămurită fiind, ea să fie bifată, lăsată în urmă, depăşită, părăsită. Să dea impresia că s-a spus tot ce era de gîndit despre ea şi că, astfel, o avem în stăpînire. Dimpotrivă, schiţează o hartă, o tematică mobilizatoare pentru fiecare subiect despre care stau de vorbă. Îi sugerează  ramificaţiile, posibilităţile de a fi dus mai departe. Cititorul e îndemnat astfel să se alăture dialogului lor, să le prelungească dezbaterea cu propriul efort, să folosească din demersul lor ceea ce i se potriveşte. Reperele propuse sînt destul de puternic marcate pentru a-l orienta pe cititor. Sînt destul de convingător înfăţişate pentru ca să fie îndemnat să le ia asupra lui, să le folosească pe cont propriu.
  • Ordinea amicală a gîndirii. Există între cei doi destulă concordanţă asupra cercetării şi destulă diferenţă a perspectivelor pentru ca dialogul să aibă nerv, dinamică. Amîndoi au în vedere persoana umană în demnitatea, contradicţiile, fragilitatea ei. Amîndoi cred că a filozofa înseamnă mod de viaţă, că existenţa de fiecare zi şi cea socială e de judecat în lumina unor principii şi a unor întrebări mai de sus, care definesc statura omului. Gabriel Liiceanu invocă, pentru aceste principii şi întrebări, cultura înaltă a Europei care de la lumea elenă la gîndirea modernă le dă tîrcoale şi expresie. Andrei Pleşu priveşte lucrurile şi din unghiul filozofiei religioase, al tradiţiilor spirituale care lucrează în orizontul transcendenţei. Dar cei doi fac drumul cercetării împreună. Se sprijină reciproc – prin armonie, dar încă mai bine prin contrast şi deschidere spre poziţia celuilalt – în parcurgerea unui subiect. Fiecare „reflectă” gîndul interlocutorului, îl reformulează, îi aduce confirmări, obiecţii, nuanţe, prelungiri. Asistăm la o parcurs cu paşi comuni, diferenţieri, puncte de regrupare şi acord, cu relansări, ocoluri, înaintări, cu cercetări ale principiilor şi plonjări critice în istoria recentă, în imediat, în ideologiile şi crizele lui. Fie că cei doi ajung la acord sau îşi menţin deosebirea de privire, dialogul strabate încă o etapă, îşi vede de drum, parcurge o nouă zonă de semnificaţii.
  • Ordinea savuroasă a gîndirii. Am în vedere aici în primul rînd bogăţia şi precizia termenilor, puterea de a spune proaspăt şi riguros lucrurile. Am în vedere plăcerea pe care o stîrneşte în cititor expresia densă, izbutită, memorabilă. Există pe alocuri chiar un soi de competiţie între cei doi pentru a spune altfel acelaşi gînd, pentru a-i îmbogăţi notele, pentru a-l pune în vibraţia limbajului. Căci amîndoi sînt prieteni ai limbajului, ai limbii române. Amîndoi afirmă – şi dovedesc – că stilul gîndului şi stilul formulării fac un tot. Am în vedere apoi felul în care apar în discurs referinţele marii culturi: nu pe post de autoritate, ci ca hrană pentru propria reflecţie, ca accent în propriul demers. Faptele culturii apar aici în calitatea lor vie, mobilizatoare. Apar ca participînd la dialog.

În sfîrşit, am în vedere eleganţa dialogului, atenţia cu care interlocutorii întîmpină opinia celuilalt, îi dau spaţiu de formulare şi replică. La care se adaugă umorul şi buna dispoziţia cercetării, plăcerea de a gîndi împreună.

E o bucurie la care volumul îl invită să participe pe cititor.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Asta e sechela pe care ne-a lasat-o comunismul mostenita, invatata si perpetuata in invatamantul romanesc: gandirea teoretica, abstracta si lipsita de suflul viu dat de raportarea nemijlocita la realitate a omului care ajunge sa vorbeasca si de la el, nu doar din carti fara frica de a fi prins, judecat, ostracizat.

    Curaj!

  2. encomiastica online
    mai elegantă, mai argumentată, dar tot encomiastică
    capătul de sus al scării care începe cu omagiu fierbinte, vă mulţumim că existaţi, …
    ce nici măcar nu realizaţi: aşa ceva este de negândit în Occident

    • ” „… capătul de sus al scării care începe cu omagiu fierbinte, vă mulţumim că existaţi, …
      ce nici măcar nu realizaţi: aşa ceva este de negândit în Occident ” ! :))

      Pardon , aici suntem la portile Orientului unde totul este posibil. Nu ne ramane decat sa speram ca si autoarea articolului a citit aceste randuri cu aceeasi buna dipozitie : ))

  3. „ Într-un platou de televiziune, doi prieteni stau de vorbă: pe îndelete, metodic, punînd preţ pe disciplina şi pe îndrăzneala gîndului, pe gustul cuvintelor care îl formulează. Nu sînt mînaţi de agitaţia stridentă a imediatului….”

    Desigur, cu atat mai mult cu cat o fac din altruism , in mod absolut dezinteresat , si in locul celor care nu-si pot permite acest lucru si au nevoie de o reprezentare la cel mai inalt nivel :

    „Se iroseste si mintea celui inzestrat cu multa inteligenta cand omul n-are noroc si trebuie sa caute in fiecare zi lemne, sare, ulei…”
    Panciatantra

    Dupa un sfert de secol irosit deja , intrebarea este si cu ce rezultate intre exigentele logosului si economia gandirii in raport cu exigentele tragice ale realitatii sublunare de la noi.

  4. Doamna autoare, e clar ca precedntii comentatori nu vor cumpara cartea ;) , din orgoliu sau din ignoranta! Cu PRECIZAREA ca ignorantii pot fi cultivati, scoliti, diplomati, dar sa nu stie, adica sa ignore aplicarea concreta si constructiva a ceea ce au invatat, in viata de zi cu zi.
    Societatea romaneasca e bolnava si frustrata! E normal deci, ca fiecare sa vada in ceilalti concurenti, dusmani, pericol!!! Nimeni nu asculta ce spune cel cu care discuta, pentru ca e ocupat sa isi formuleze mintal un raspuns care „sa-l faca praf!”…e un dialog de surzi!
    Nimeni nu se preocupa de calitatea eventuala a dialogurilor dintre AP si GL, unu zice „ahhh, acuma-i prea tarziu!”, altul „da’ de ce-i lauzi asa?”, etc.
    Este exemplificarea exacta a observatiei lui Confucius „cand inteleptul arata Luna, ignorantul critica degetul”.
    Eu nu m-as lasa debordat de multimea de critici de profesie, ci as propune sa se introduca studiul acestor dialoguri in scoala. Elevii au nevoie de modele! Or, daca numai le vorbiti despre arta conversatiei, de ex, fara sa le aratati cum se discuta intre oameni civilizati, concret, ei vor continua sa-si taie vorba unii altora, toata viata…

    • Pentru a monologa nu e nevoie de carte :)

      Offf, ce tarziu … Dupa o existenta abrutizanta, experienta a cotidianului imediat, populat preponderent de oameni incrancenati intr-o lupta autista pentru capatuire materiala, incep e drept sa se intrevada mugurii unei nesperate relaxari cotidiene. Omul se regaseste nesperat intr-un mediu prietenos si nu in jungla … Dar vai lipsesc partenerii de dialog … Despre ce sa mai discuti cand scopul s-a epuizat si sensul … ahh, era si un sens …

  5. Vlade, nu cred ca este prea tarziu. Fii realist: viata dureaza de …milenii si milenii. Noi apartinem abia unei…”generatii”. Important este ca orice lucru bun propus, sa-si inceapa viata lui. Astazi „dialogul” , de genul celui recomandat de catre autoare, este abia la inceput. „Maine” insa, adica in urmatoarele generatii, el va deveni firesc. Sper si eu…Nu sunt decat un om oarecare.
    Daca Iisus „ar fi stiut…” acum 2000 de ani(!!) ca efectul „Invataturilor Sale”, realmente bune si acceptabile pentru orice om cu „bun simt”, abia daca va incepe sa se produca, peste…mii de ani, sa credem ca ar fi renuntat?.
    Inaintea lui, dupa cum o spunea fiul lui Solomon in „Ecleziastul”, toate erau „desertaciune”. Dar iata ca observatia lui, concluzie absoluta si valabila pentru acel timp, nu a insemnat pentru generatiile urmatoare si… renuntare.Pentru ca de fapt, pentru om, totu-i…relativ. Pana si ceea ce ieri era bun azi poate fi socotit…rau. Si invers. S.a.m.d. Important este insa promovarea notiunilor absolut adevarate, catre mintea fiecaruia. Cum ar fi cele…”10 Porunci”. Pe care insa cred ca le putem inca majora cu inca altele. Cum ar fi : „Sa respectam natura”. Sau,,,”Sa fie interzise razboaiele”. Poate la fel de important ar fi fost ca Dumnezeu, sa fie stabilit si „10 Pedepse”, pentru incalcarea Poruncilor. Atunci poate ca dialogul in forma propusa de autoare, ar fi fost inca de mult functional.
    De fapt fiecare dintre noi, ne confruntam cu o teribila si neiertatoare nerabdare, relativa ca valoare, care-si pierde insa vigoarea odata cu trecerea anilor vietii fiecaruia. Cand de fapt, singurul care-i „absolut” pentru noi oamenii, este…timpul.

  6. Pare destul loc și destulă liniște pt. a elabora și un ´răspuns´ la unele dileme ale domnului Andrei Pleșu ( în special articolul ´O piatră de poticnire´, dar e un fir prezent încă din Minima moralia ), nu-mi pot reprima acest comentariu, dacă-l mai citește cineva, bine, dacă nu, și mai bine . Nu ignor că domnia sa poate avea replici traumatizante … Anume, spune dnul A. Pleșu, cu referire la un mod unilateral sau exclusiv, chiar dualist, de a vedea lucrurile, de ce să fie negată Lumea, Creația, în mod ´transcendentalist´, etc.; față de o logică binară de tipul sau/sau ( reificatoare) fiind mai dezirabilă una flexibilă , integrativă și imaginativă a lui și/și ( un cîrcotaș ar găsi rapid : și capra și varza, dar să nu-l băgăm în seamă ), a intervalului, in-between, dar care evocă vag și un anumit deconstrucționism´, chiar teologic, al logicii formale (´aristotelismului´ occidental , căci noi sîntem mistici nativi ): de altfel, mi se pare că de aici poate veni și germenul dilemei, cu coarnele ei , ca răs-crucea lui Herakles.
    Totuși :´ cuvîntul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu , ( Matei ) – căci ce poate fi între da și nu ?, dacă-l găsește cineva să-l spună… Cam în aceeași ordine, se întreabă de ce spiritualul, ´teologalul´, să nu fie la rîndu-i seducător, ´ispititor´(peirasmos ), de ce doar răul să fie așa, evident, cu bătaie la rustica nomenclatură pastorală.
    Înainte de orice, după exegezele unanime, Creația, așa cum o vedem noi, e degradată prin cădere, de ´entropie´ ( ´de moarte veți muri´ , deșertăciunea deșertăciunilor și vînare de vînt´) : ´știm că, pînă acum, toată creația suspină și suferă chinurile facerii´ (Romani, 8), urmare a faptului că primii oameni au rupt lumea sensibilă de lumea inteligibilă. Luată ca atare și bucată cu bucată e idolatrie, se întunecă, devine vale a plîngerii și a osemintelor. La urma urmelor, după antici, noi locuim doar lumea sublunară, nu e Lumea, ci un fel de bulă cosmică, cavernă obscură și umedă, ´locul pe unde dau tîrcoale relele, de nevoie´, Theait .
    Apoi, cînd în Evanghelii se spune :´Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său, pe mama sa, …, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu´ (‭Luca‬, 14)´, pasaj ´scandalos´ și nu foarte des pomenit ( cum adică, sa-ți iubești dușmanii și să-ți urăști părinții și frații, ba chiar, blasfemia blasfemiilor!, sa-ți urăști și Patria ? … ), prin aceste rubedenii se pot înțelege tocmai legăturile sociale ( ´organismele intermediare´ ) și o stare de imaturitate și dependență ( cîrjele, Kant luase el de pe undeva ideea minoratului ), de unde și motivul ruperii de ´mamă´ și al plecării de acasă ( fugii: ´Fugiți, fraților! , în Pateric, v. și frumosul capitol din Ioan Climacus despre înstrăinare) : ´Căutați mai întîi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga´, deci ´nimic nu se pierde´ ( f. interesante ideile despre nemurirea universală în Monadologia lui Leibniz), nu e negație, ci negația negației. Și: ´Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că M-a urît pe Mine mai înainte de voi. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său…´(Ioan, 15), ceea ce ar trebui să ne puțin puțin pe gînduri despre elitele la vedere, bine instalate, de fapt pe ele, căci regula, îngrijorătoare, pare a fi că cei dintîi vor fi cei de pe urmă. ´Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!´ (Ioan 16).
    În general, în tradițiile spirituale nu prea e loc pt. ´compromisuri´, viața e scurtă, sînt abrupte, categorice, ´tari´ : Împărăția Cerurilor se ia prin stăruință și silire ( buddhistul sila , skr și pali), asceză, ´asalt´, ca o cetate, se cucerește, ca o domniță, prin ´virtute´, nu prin vrăjeală ; alte cerințe: nu se poate sluji la doi stăpîni deodată, bogatul și ´neguțătorul´ (spiritual) nu pot trece prin poarta îngustă și urechea acului ( intrare, cum se vede, tot ´personalizată´), și ´ cum poate sta împreună lumina cu întunericul?´ (Corinteni) : iată aici și o punere la punct scripturală a logicii lupasciene a ´terțului inclus´, dar și a fantasmagoriilor dialectice ale ´uniunii contrariilor´, de tipul Jung-Eliade, atît de gustate de spiritele subțiri și profunde!
    Ne-am născut într-o cultură, dar există un limbaj cultural universal , o ´limba universală´ ( temă dragă dnului Pleșu) , o patrie a spiritului, chiar în termeni imanenți, culturali. Ca un amuzament, întreba cineva deunăzi de ce nu a prins Blaga în traducere germană. Păi simplu, nemții au avut un Goethe, le-a fost de ajuns un Spengler, ce să mai facă și cu discipolul pitoreasc al acestora, păi vinzi castraveți la grădinari ?! , ceea ce, m.m., se poate aplica și altor simțăminte germano-paraguayenești , spune ceva și despre ´autenticitatea´ naționalismului în genere, de zici că-i tras la xerox. Nimic nu mă împiedică să citesc un scriitor din Alaska și să ignor unul din județ, există deci patrii și ´limbaje´ ( chiar ´religii´ !) ale spiritului, ce desfid total granițele ´trupului si sîngelui´, căci acestea nu pot ´să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.´(Corinteni), ´Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este´ (Ioan). Pe lîngă zestrea nativă și colectivă mai există și o ´moștenire´ spirituală, ce trebuie dobîndită, laborios, ´căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta´ și e de presupus, rezonabil, că Dincolo toată cultura noastră istorică, literară, geopolitică, ce să mai !, toată erudiția, va fi rămas cam fără obiect, iar dacă acolo nici nu se vorbește în limba noastră foc ce arde, chiar că am încurcat-o, s-a dus și stilul ! ´… de la cel ce nu are ( substanță, probabil ), și ce are i se va lua´, definiție precisă a legii Pragului.
    Datul natural e un punct de plecare, ´materia´ de la care pornim și nu din care să ne ridicăm viței de aur ( cultul sanguinar al națiunilor ), privind înapoi, cu rezultatul documentat de a fi prefăcuți în statui de sare, respectiv în poze îngălbenite în cartea de istorie, lîngă alte mărimi deșarte; nostalgie a unor primordii și omogenități embrionare, larvare și preindividuale, de aceea politica nostalgiei are aceste trăsături htoniene ( țărăniste, pt. oameni de la oraș) , regresive, cu accent pe sînge și ´morți´, – care, în loc de a-i lăsa să ne posede avizi, ca strigoi, ar trebui îmbunați și răscumpărați: ´Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele´ (Efeseni ), iată și ´sensul Istoriei´! ´Unitatea organică´ exaltată de această politică romantică nu e altceva decît Haosul . Heidegger a inaugurat deconstrucția logocentrismului și există aici ceva ciudat, ca o inversare blasfemică a sacramentului si misterului Christic, L-am omorît pe Dzeu, am asasinat și Omul și umanismul, am desființat textul și subiectul, a mai rămas ceva ? … Întregul primordial nedivizat, ´Misterul totalitații´, hen-kai-pan, ´Întunericul adîncurilor´ ( tohu), ´Balaurul cel mare, șarpele cel vechi´:
    ´Tu ai despărţit, cu puterea Ta, marea; Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă; Tu ai sfărîmat capul balaurului; datu-l-ai pe el mîncare popoarelor pustiului´( Ps. 73 ) …
    Mulțumesc pentru îngăduință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Anca Manolescu
Anca Manolescu este doctor in filozofie al Universitatii din Bucuresti. A fost cercetator la Muzeul Taranului Roman, departamentul de antropologie culturala. Este acum cercetator independent. Domenii de interes: antropologie religioasa, studiul comparat al religiilor. Este alumna New Europe College. Institut de Studii Avansate din Bucuresti, cercetator si editor al Arhivei André Scrima de la Colegiul Noua Europa. A publicat: „Locul călătorului”. Simbolica spaţiului în Răsăritul creştin, Bucureşti, Paideia, 2002. Europa şi întîlnirea religiilor. Despre pluralismul religios contemporan, Iaşi, Polirom, 2005. Jurnal de inactualităţi, Bucureşti, Paideia, 2006 Nicolas de Cues ou l’autre modernité, Paris, L’Harmattan, 2010. Stilul religiei în modernitatea tîrzie, Iaşi, Polirom, 2011.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro