Începând cu momentul în care așa-numita „lege offshore” a intrat în dezbatere publică, atenția opiniei publice și a analiștilor deopotrivă s-a focalizat asupra unui subiect atipic și dificil de înțeles din cauza complexității tehnice a subiectului, dar captivant prin stereotipurile cu care poate fi ușor asociat în mintea cititorului. Subiectul redevențelor și fiscalizării activității de producție a resurselor naturale deschide o întreagă cutie a Pandorei în mintea cetățeanului român care operează cu ușurință legătura cu mitul cotropitorului străin care beneficiază de bogățiile naturale ale țării fără a se achita de datoriile cuvenite. Peste aceasta s-a suprapus o altă dezbatere apărută parcă de nicăieri, care a învolburat inutil apele în economia românească, legată de plafonarea prețului gazelor la producător, totul în contextul promisiunilor hiperoptimiste ale consilierului Darius Vâlcov despre viitorul economiei românești.
Dacă subiectul gazului din Marea Neagră a iscat schimburi de opinie pasionate pe tema fiscalității și a nivelului echitabil al redevențelor, dar rămase la un nivel mai restrâns de experți, actori economici sau politicieni, discuția despre prețul gazului poate intra mai ușor cu atenția publicului, având în vedere că vorbim despre o măsură cu impact direct asupra bugetelor gospodăriilor. Și, în lipsa unor explicații temeinice din partea Guvernului, e necesară expunerea câtorva nuanțe care să crească nivelul de înțelegere cu privire la impactul pe care astfel de măsuri îl pot avea asupra românilor.
Propunerea privind plafonarea prețurilor gazului la producător la 55 MWh până în 30 iunie 2021, a fost justificată de Guvern printr-un argument politic simplu care viza în mod direct beneficiul consumatorului. Plafonarea acestor prețuri nu garantează neapărat, însă, și reducerea facturilor la consumatorul final pentru că nu se referă în mod direct la serviciul de furnizare. Este vorba de o plafonare a prețului la producător. Între producător și consumator mai avem o serie de entități de piață, precum operatorii de transport, distribuție, furnizare, care generează servicii contra-cost care se acumulează pe factura consumatorului și care nu se află sub incidența acestei plafonări.
Desigur, faptul că unul din costurile componente nu se va schimba poate induce un nivel ceva mai mare de stabilitate a prețului pe care consumatorul îl va plăti. Totuși, să nu uităm că piața românească a energiei se află într-un proces de liberalizare în vederea convergenței cu piața europeană a energiei care a presupus angajarea conștientă, din partea autorităților, a unei agende de creștere treptată a prețului la combustibil. Dovadă o fac tocmai aceste măsuri contradictorii ale autorităților: pe de o parte plafonarea, pe de altă parte creșterea prețului la consumatorul casnic. În prezent, prețurile consumatorilor sunt în graficul asumat, iar această supra-alarmare a populației de către Guvern, care să justifice luări de poziție drastice, nu este câtuși de puțin motivată, creșterea nefiind rezultatul vreunor forțe necotrolate ale pieței, după cum explică Florin Rusu.
Dacă totuși această propunere ar fi aplicată, iar efectele asupra prețului consumatorului final ar fi cele scontate, care ar fi impactul în termeni de bunăstare asupra cetățenilor? Pe baza evidențelor expuse în propunerea de strategie energetică din 2016 și a datelor INS, dintr-un total de 8,5 mil. de locuințe în România, din care doar 7,5 mil. sunt locuite permanent, doar 2,5 mil. se încălzesc cu gaz natural de la rețea. Cifra corespunde unui grad de conectare la rețeaua de gaz de 33% din gospodării. Mai merită precizat că aceste 33% din gospodăriile din România se regăsesc în mediul urban sau semiurban, care sunt și zonele cele mai dezvoltate ale României.
În termeni de cost al energiei, măsurile nu s-ar răsfrânge nicidecum asupra celor care au nevoia cea mai mare sau care sunt cei mai vulnerabili în fața sărăciei energetice, care afectează deja peste 20% din gospodăriile din România. Dimpotrivă, îi vizează pe cei cu venituri comparativ mai mari. Acest fapt poate încadra măsura ușor în lista politicilor distorsionate și contrare bunelor practici de combatere a sărăciei energetice observate la nivel european, în contextul în care țara noastră se profilează tot mai puternic pe temă la nivelul Uniunii Europene și a Comunității Energetice. Merită precizat că, în mediu rural, 82% dintre locuințe folosesc lemnul drept combustibil de bază pentru încălzire, în contextul în care piața lemnului este puternic volatilă; în anumite situații, prețul echivalent al lemnului poate să îl depășească pe cel al gazului. Prin urmare, efectele acestor măsuri asupra consumatorilor sunt țintite greșit.
Întâmplarea face ca tema să fie de mare actualitate în Marea Britani, ceea ce ne permite să vedem cum sunt abordate astfel de politici în altă parte a Europei. Pachetul de legi privind plafonarea tarifelor la gaz și electricitate (sau așa-numita Tariff Cap Bill) a fost promulgat pe 19 iulie 2018. Spre deosebire de propunerea din țara noastră, legea britanică prevede plafonarea de către autoritatea de piață a tarifelor la serviciul de furnizare (nu producție) de electricitate sau gaze până în 2020 cu posibilitatea de prelungire încă trei ani. Pachetul de măsuri vizează în mod deosebit acele tipuri de tarife riscante și la care sunt abonați marea parte a consumatorilor cu grad ridicat de vulnerabilitate. Practic, legea are în vedere eliminarea exclusiv a creșterilor necontrolate ale unor tarife variabile, fără însă a distorsiona piața (și tarifele aflate în piață) în general. În plus, pachetul prevede măsuri suplimentare de protecție a persoanelor vulnerabile, precum facilitarea schimbării furnizorului sau instalarea de contoare inteligente în vederea unei mai bune monitorizări a consumului. Subiectul a intrat în dezbatere publică încă din 2013, printr-o inițiativă laburistă, devenind o temă centrală de campanie pe agenda partidului în alegerile generale din 2015. În 2017 a fost inclusă în mod surprinzător în programul electoral al Theresei May. Fiind fundamentat pe o serie de rapoarte de specialitate și pe analize aprofundate și transparente ale departamentului de resort din guvernul britanic, care a urmărit obținerea de consens din partea tuturor actorilor relevanți (rezultatele pot fi accesate aici), pachetul a intrat în dezbatere parlamentară în februarie 2018.
La noi, inițiativa Guvernului Dăncilă s-a fundamentat pe o „alertă” ANRE invocată de consilierul Vâlcov referitoare la creșterea necontrolată a prețurilor de pe piață. Alerta a fost demontată, însă, în analiza lui Florin Rusu, care pune creșterea prețurilor doar în proporție de 25% pe seama factorilor de piață și în proporție de 75% pe cea a dublării redevențelor prin indexarea lor la prețurile de pe piața vieneză. În plus, prevederile suplimentare care sunt cuprinse în pachetul britanic, menite să completeze măsurile privind consumatorii, nu au corespondent la noi. Dimpotrivă, o inițiativă parlamentară recentă a prevăzut modificarea legii energiei în vederea amânării obligativității montării contoarelor inteligente cu aproape zece ani.
În ce privește calitatea dezbaterii publice, cele două situații, cazul din Marea Britanie și cel din România (inclusiv legea offshore), sunt incomparabile, propunerea Guvernului fiind motivată drept urgență pe baza unei situații de presupus hazard, eliminând din capul locului o implicare a părților afectate în discuție.
În concluzie, este greu de înțeles care sunt intențiile Guvernului cu privire la prețul gazului, în contextul dezbaterilor mai ample pe tema rezervelor din Marea Neagră. Dacă ar fi vorba de avantajarea unor industrii energo-intensive în vederea reducerii cheltuielilor de operare și generării locuri de muncă, așa cum s-a vehiculat în unele analize, ar fi important de precizat că angajamentul de liberalizare a pieței nu este unul lipsit de sens. Mecanismul de formare a prețului pe baza cererii și ofertei, a cărui corectare se încearcă, este un element important nu doar în privința funcționării corecte a pieței, dar este important și în procesul de consolidare a unei economii curate: până la un punct, un preț mai mic la consumator (casnic sau industrial), oricât ar fi el de confortabil, îl exonerează pe acesta de eforturi suplimentare în vederea creșterii eficienței de consum. Cât timp comportamentul ineficient nu generează costuri, consumatorul nu este stimulat să și-l modifice. Or, România se află în fața unor angajamente europene și internaționale de decarbonare în care se mizează puternic pe sporirea eficienței de consum, în contextul anticipării în toate scenariile europene posibile a unei creșteri, cel puțin pe termen mediu, a prețurilor la consumatorul final. Iar acestă tendință nu vine în necunoștința de cauză a Guvernului, care și-a asumat o agendă de liberalizare a prețurilor în mod conștient.
Desigur că această evoluție trebuie întâmpinată cu prudență, un soi de prudență care presupune o perspectivă de viitor, o gândire strategică în ce privește decarbonarea. Aceasta poate însăși produce oportunități de dezvoltare, o economie curată și locuri de muncă importante. În plus, este necesară gândirea unui cadru temeinic de protejare a celor mai puternic afectați de procesul de tranziție la o o piață liberă și la o economie curată, iar un asemenea cadru arată diferit de ceea ce avem în acest moment în practică. Abordarea neconstructivă a unui proces care este în plin curs de desfășurare, asumat ireversibil la nivel internațional, ne poate plasa pentru mult timp de partea greșita a istoriei.
Și pentru că tot am deschis discuția despre securitate națională, merită făcută încă o observație cu privire la modul defectuos de a elabora politici publice, vizibil și în contextul legii offshore, și în cel al plafonării prețului gazelor la producător: Dintr-un raționament în care prețurile producătorilor sunt restricționate la un nivel anterior debutului procesului de liberalizare, la care se adaugă o logică puternic restrictivă privind redevențele și alte componente fiscale și nefiscale, putem fi siguri că nicio companie axată pe profit nu va mai fi atrasă să investească în piața de gaz din România. Poate nici măcar Romgaz, care în 2016 a pierdut teren în fața gigantului Gazprom care a concurat cu costuri de producție inferioare. În acel context, vom avea de-a face cu o altă discuție legată de echilibrul geopolitic din regiune posibil mult mai costisitoare, pentru că, da, de gaz vom mai avea nevoie mult timp înainte, dar capacitatea de a ni-l asigura în condiții negociate de noi în spirit constructiv și antreprenorial ne lispește.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cum nu ajuta?
Ajuta si inca mult pe cei care consuma mult.De ex. un imobil consuma 1000 mc /an (in medie) la care costul cu achizitia gazelor(cel plafonat) este de 146 dolari fata de cel de pe bursa de 207 dolari, adica va castiga 60 $ x3 ani=180 $.
Un (mare) consumator industrial care consuma 1mld mc/an, adica de 1milion ori mai mult, ar castiga 180 milioane dolari in cei 3 ani prevazuti in actul guvernamental.
Mai luam in considerare ca in primul caz, consumul se indreapta spre satisfacerea unei necesitati vitale si poate fi vorba chiar de un consumator cu adevarat vulnerabil, pe cand in cel de al doilea caz este vorba de o afacere particulara cu potential(mare) de castig bazat pe o resursa care apartine tuturor cetatenilor (inclusiv celor care nu au acces la resursa).
in momentul in care se intervine cu bocancul in economia de piata pot fi reactii din partea celor din piata. O reactie normala e sa lase gazul in pamant pana trece plafonarea iar alta e sa il bage in diverse productii proprii – vezi ce a facut petrom cand si-a facut centrala electrica.
Rezultatul e ca nu o sa fie gaze in piata deci nici macar scump pentru cine nu are acces direct la ele.
Mda. Ajutarea cetatenilor nu e un lucru bun, strica la profitul multinationalelor.
” Cifra corespunde unui grad de conectare la rețeaua de gaz de 33% din gospodării”
Si atunci de ce nu extindem reteaua la ceilalti 66% care se incalzesc cu lemne ? De ce sa trimitem gazul din Marea Neagra la unguri si austrieci ? Lemnele se tot scumpesc de cativa ani (au defrisat si continua austriecii intr-o veselie, tara nimanui) si in curand nu sa mai poate romanii sa se incalzeasca deloc.
„de ce nu extindem reteaua la ceilalti 66% care se incalzesc cu lemne” – extindeti dumneavoastra reteaua, pe banii dumneavoastra? Cine anume „extindem”?
„De ce sa trimitem gazul din Marea Neagra la unguri si austrieci ?” – nu il trimitem noi, eventual il cumpara/PRODUC ei LA NOI facand investitii. Daca se plafoneaza pretul la producator si se vinde pe bursa, cine aveti impresia ca o sa cumpere gaz ieftin? Badea Gheorghe de la Cucuietii din Deal, care o sa il stocheze in butoiul din shura, ori vreo „multinationala” de profil?
„Lemnele se tot scumpesc de cativa ani” – si tocmai le-au mai scumpit tot prin lege si tot aia care le-au scumpit in ultimii ani. Cine oare o fi fost la guvernare din 2012 si e inca tot acolo?
„au defrisat si continua austriecii intr-o veselie” – ati vazut dumneavoastra austrieci intrand cu drujbele in padurile patriei? Sau vorbiti de cozile noastre de topor?
„in curand nu sa mai poate romanii sa se incalzeasca deloc” – sa puna pe foc promisiunile electorale si salariile si pensiile marite din pix si pe datorie.
Nu ajuta pe nimeni? Daca punem stirea/zvonul asta alaturi de stirea unei intense activitati pe bursa gazelor in zilele din preajma retrasului anunt ne dam seama ca i-a ajutat pe citiva „initiati” sa-si umfle contul in banca.
Sunt cativa oameni carora plafonarea le-ar veni manusa. Ioan Nicoale, de ex, e aceeasi schema reincalzita. Interagro, ce ati uitat? Plafonarea e o forma de a exporta gaz subventionat. Si nu e singurul. E prea buna schema aceea ca sa nu mai fie folosita.
Un articol cu rationamente bazate pe fracturi logice. Ideile vehiculate sunt incoerente (Ex. gradul scazut de racordare a gospodariilor la retea vs angajamente de decarbonizare). Singura coerenta este cea a „identificarii’ ( de fapt fabricarii) de argumente aparent rationale impotriva unei eventuale plafonari a pretului gazului la producator. Intr-adevar miza economica a gazului romanesc e nationala dar se pare natiunile care abordeaza aceasta miza cu seriozitate si consecventa sunt cele care au capitalele la Viena si Budapesta. In rest, pe aceasta tema – excelent articolul lui Soin Paslaru din ZF.
Cum reusesc altii sa mentina un pret decent!
Trebuie sa inventam mereu roata?
– ” Cine anume “extindem”?”. Păi, investitorii ăia serioși, care nu doar sug din pămînt și stau cu o mînă pe robinet și cu cealalta în buzunarul fraierilor, mai bagă bani și în dezvoltare, conform contractelor de concesiune/privatizare care nu au fost niciodată respectate în România.
– ”ati vazut dumneavoastra austrieci intrand cu drujbele in padurile patriei?”. Dar dumneavoastră l-ați văzut pe Bill Gates vînzînd licențe Microsoft prin intermediul lui Cocoș în România? Nici eu nu l-am văzut, el doar numără banii și bineînțeles habar nu are de ce îi vin așa de mulți de nu mai are ce să facă cu ei.
– ”nu il trimitem noi, eventual il cumpara/PRODUC ei LA NOI facand investitii.” Asta cu ”eventual” îl cumpără chiar e bună! Îl scot din pămînt, plătesc cea mai mică redevență din lume pentru el, după care ni-l vînd nouă la ”preț liberalizat”, fiindcă piața liberă bla-bla.
Corporațiile nu sînt de vină, de vină sînt cozile de topor care le înlesnesc căile spre jaf și după cum se știe cozile astea de topor fac totul gratuit și nu în schimbul șpăgilor primite. Șpăgi pe care, ați ghicit, nu le dau corporațiile, ci niște oameni de nimic care s-au infiltrat în poziții de CEO, PDG, CFO, iar atunci cînd șpaga e prea mare și nu se cade la înțelegere cu cozile de topor românești, corporația zbiară că sîntem nație de corupți și apelează la presiuni politice ca să poată pune mîna pe afacere. Dacă șpaga e mică și se rezolvă în spatele ușilor închise, nu mai e corupție, e colaborare, dezvoltare, biznis, locuri de muncă, etc.
Cam ăsta-i filmul, știe și nea Ion cum merg treburile, numai că gargara cu investitorii care vin să facă afaceri cinstite în România și contribuie la dezvoltare, merge înainte.
Era un răspuns @ZeroAbsolut, dar s-a dus aiurea pe țeavă.
„…mintea cetățeanului român care operează cu ușurință legătura cu mitul cotropitorului străin care beneficiază de bogățiile naturale ale țării fără a se achita de datoriile cuvenite”
La 55lei/ MWh ar fi urmat să se facă plafonarea, probabil așa a dorit să scrie autoarea articolului și nu 55 MWh pentru că mintea cititorilor români operează cu ușurință cu mituri și ar putea interpreta textul în sensul că accesul românilor la resursele naționale ar fi limitat la o cantitate de energie de 55 MWh.
Despre mitologia „cotropitorului străin care beneficiază de bogățiile naturale ale țării fără a se achita de datoriile cuvenite” s-a discutat îndelung cu ocazia manifestării de generozitate din partea autorităților române în privința exploatării aurifere de la Roșia Montană de către onestul Frank Timiș și Gabriel Resources.
Ceea ce mă miră este absența comentariilor la acest articol venite din partea colegilor care se declară „anti-progresiști”. Probabil că nu au considerat articolul demn de atenția lor, pentru că altfel sunt extrem de prezenți și înjură cu entuziasm orice opinie pe care o consideră [în mitologia din mintea lor] de stânga. Iar în cazul acesta ar avea unele argumente.
Între timp s-a anunțat renunțarea la măsura limitării prețului, ceea ce ar fi fost o măsură anticoncurențială. Nu că ar exista mare concurență pe piața energiei, care este reglementată, dar atât cât este! Liberalizarea și creșterea concurenței ar trebui să fie benefică pentru consumatori, întrucât concurența conduce la creșterea calității produselor oferite și scăderea prețului acestora. Numai că dl Vâlcov, așa cum a sesizat în mod corect autoarea, s-a adresat producătorilor, nu furnizorilor, ceea ce nu ar fi determinat îmbunătățiri la nivelul cetățenilor. Apoi, anunțarea unei măsuri de acest fel neaplicată a condus la pierderi pe bursă tot pentru producători, ceea ce este o mizerie din partea actualului guvern!
România este printre statele cu cel mai mare grad de conformare în privința „angajamentelor europene și internaționale de decarbonare” în primul rând prin uciderea industriei generatoare de CO2, în principal din motive de jaf economic și cleptocrație. Nu se pune problema din perspectiva extinderii încălzirii cu gaze în locul celor cu lemne în vederea reducerii impactului asupra mediului și scăderea amprentei de carbon prin utilizarea gazelor în locul lemnelor în gospodării. Mai degrabă protejăm astfel pădurile și sporim confortul cetățenilor. Doar că autoarea aduce în discuție taxele pigouviene și creșterea prețului energiei prin acestea. Or, îndrăznesc observația că intervenția autorităților în piață [indiferent de motiv] este anticoncurențială.
Aș remarca în context că eficiența energetică este, într-adevăr, redusă în patria noastră, dar la cei care utilizează energia primară pentru obținerea de energie electrică, ori energie termică, bunăoară. Guvernul propune cumva construirea de centrale electrice pe gaz?! Mi-ar fi plăcut să văd o propunere a autoarei de reducere a amprentei de carbon în patria noastră prin creșterea eficienței distribuției energiei către populație spre exemplu, pentru că tot iau bani mulți distribuitorii. Inclusiv a celei termice, a apei calde, eficientizare RADET și altele de felul acesta.
Despre „înțelegerile” internaționale cu privire la energie (securitatea energetică fiind un element strategic în politicile europene) spune destul de multe (cred) discuția despre NABUCCO. Se mai face?! Pe unde trece?! Eram extrem de siguri în privința acestui gazoduct în urmă cu vreo 15 ani. Dar Southstream?! Sper că autoarea să privească cu ceva mai multă atenție la interesul celor implicați în aprovizionarea cu energie, chiar dacă România este independentă energetic.
Vecinii maghiari au interese evidente și nu doresc să insist asupra felului în care guvernanții noștri doresc să le satisfacă. Dar și prietenii din Rusia, ori alți vecini, au de asemenea interese în gestionarea resurselor care ajung în Europa. Iar în cleptocrații din România nu putem avea încredere că apără interesele cetățenilor noștri. Nici în privința industriei românești bazată pe gaze și petrol. Nici a depozitării gazelor pe teritoriul nostru și distribuirea lor din România către statele europene șamd. Cred că prudența ne îndeamnă ca dincolo de gândirea românească legată de „mitul cotropitorului străin care beneficiază de bogățiile naturale ale țării fără a se achita de datoriile cuvenite” să vedem cum interesele cetățenilor români sunt tranzacționate de persoane fără scrupule.