vineri, martie 29, 2024

Plagiatorul Ponta, pungasii de la Bucuresti si socialismul democratic european

Orice ar afirma propaganda uselista, oricat s-ar da peste cap mercenarii lui Felix, mutarea Congresului Partidului Socialist European de la Bucuresti la Bruxelles este o palma usturatoare pentru echipa lui Victor Ponta. Sigur, acesta se bate mereu cu pumnul in piept cat de social-democrat este el. Expert in masluiri, minciuni si mistificari, campion al lipsei de rusine, Ponta a devenit o piatra de moara legata de gatul socialistilor vestici. Ce-ar putea avea in comun un Laurent Fabius, de pilda, cu cei pe care Herta Muller ii numeste pe buna dreptate un grup de pungasi? Putea, la fel de adecvat, sa-i numeasca pramatii, pezevenghi, pehlivani, canalii, escroci.

Cand Dan Tapalaga a scris despre revolutia borfasilor, au fost unii care au zambit acru. Cand Grigore Cartianu a scris in termeni de maxima severitate despre actiunile pucistilor, aceiasi neutri de profesie, de fapt uselisti cu peruca, au strambat din nas. La fel la textele unor Dan Turturica, Mircea Marian, Dan Andronic, Sabina Fati, Ion Cristoiu, Rodica Palade, Andreea Pora, Andrei Cornea, Dragos Paul Aligica, Cristian Campeanu. Cand Mircea Cartarescu a tras semnalul de alarma privitor la revansa toxica a sistemului ticalosit, echidistantii l-au acuzat de naivitate. Doar ei sunt capabili de judecati „obiective”, in special atunci cand echivaleaza, aberant si obscen, rolul UE astazi cu acela al URSS in anii 50. Cand profesoara Catherine Durandin atrage atentia asupra ingrijorarii vestice in raport cu actiunile de de-democratizare din Romania, se trezeste cu o lectie despre suveranitatea nationala venita de la un europarlamentar uselist revoltat de tratamentul „jignitor” aplicat guvernului Ponta de catre Comisia Europeana.

In realitate, premierul plagiator si patronii sai nu au nimic de-a face cu traditia socialismului democratic european. Ei nu sunt urmasii lui Constantin Titel Petrescu, ai lui Eftimie Gherman si ai lui Serban Voinea, ai lui Ion Flueras si Iosif Jumanca, ci ai lui Gheorghiu-Dej, ai Anei Pauker si ai lui Nicolae Ceausescu. Eventual ai lui Stefan Voitec si Lothar Radaceanu. Nu i-am auzit niciodata omagiind memoria luptatorilor social-democrati care au murit in inchisorile comuniste. Adrian Nastase a incercat candva sa racordeze orientarea PSD la ideile social-democrate moderne, dar a esuat. Mircea Geoana s-a straduit, la inceputul carierei sale ca lider al PSD, sa dezvolte legaturile cu ganditorii socialisti din Vest pe directia „celei de-a treia cai”. Initiativele sale au murit in fasa. Ce pot avea in comun negationistul Holocaustului, amoralul Dan Sova si liderul laburist Ed Miliband? Corupt pana la ultima celula, PSD este dominat de interese financiare tenebroase, s-a construit ca un castel de increngaturi mafiotice, nu ca o formatiune cu valori transparente. Este partidul nomenclaturistilor de ieri, de azi si de maine.

Tartorul PSD ramane acelasi inamovibil dinozaur leninist Ion Iliescu, cu ideile sale nefaste despre eliminarea dusmanilor de clasa, despre esenta malefica a capitalismului si mai ales despre necesitatea monopolizarii puterii de catre un mic grup de pretinsi exponenti ai „poporului”. Social-democratii europeni nu-si pot permite identificarea cu aceasta adunatura de snapani a caror suprema „realizare” in cele peste trei luni de guvernare a fost un puci avortat si o campanie isterica de distrugere a statului de drept.

Cand Leon Blum a mentinut viu socialismul democratic francez in lupta cu servitorii Cominternului, a aparat o traditie a civismului republican pe care adeptii lui Lenin voiau sa o sugrume. Cand Titel Petrescu s-a opus inghitirii PSD de catre oamenii Kremlinului, el a fost denuntat drept „social-fascist”. Retorica urii a renascut in aceste luni in discursurile tandemului Ponta-Antonescu. Este normal ca socialistii democrati din Europa sa evite imbratisarile cu cei care raman prizonierii a tot ceea ce un Leon Blum, un Guy Mollet, o Golda Meir, un Francois Mitterrand, un Helmut Schmidt, un Gaston Deferre, un Mario Soares, un Ignazio Silone si un Paul-Henri Spaak ori, mai aproape de noi, un Felipe Gonzales si un Tony Blair au detestat: duplicitatea incurabila a comunismului, comportamentul despotic, actiunile liberticide, aroganta ideologica, dispretul pentru lege, pentru onoare si pentru adevar.

Este acum limpede ca decizia de a muta Congresul a fost efectul refuzului social-democratilor germani de a veni la Bucuresti spre marita glorie a plagiatorului. Faptul ca Ponta este acum unul dintre cei 32 de vicepresedinti ai Internationalei Socialiste tine strict de un algoritm al reprezentarii regionale si statale. In realitate, PSD a ajuns un partid paria in „marea familie” a socialismului european.

Cat priveste degringolada morala a PNL, nu pot decat sa subscriu la diagnosticul lui Mircea Cartarescu din editorialul aparut in „Evenimentul Zilei” de vineri, 31 august 2012:

„Iată paradoxul, iată oroarea: cel mai violent atac la democraţie şi la legile statului, cele mai penibile maşinaţii şi chichiţe avocăţeşti, cea mai sfruntată rea-credinţă, cea mai meschină apărare a fraudei electorale au venit din partea unui partid ce se numeşte „istoric”, care-şi spune „liberal”, care-ar fi trebuit să lupte cu hidra stângii, cu extremismele şi totalitarismele emergente. Care-ar fi trebuit să fie partidul oamenilor civilizaţi, cinstiţi, întreprinzători. Malignizarea acestui partid, în care odinioară am crezut şi care a oripilat astăzi o ţară întreagă, este poate cel mai semnificativ fenomen politic postdecembrist. Liberalii trebuie să scape de Voiculescu şi de Crin Antonescu acum, până nu e deja prea târziu”.

Distribuie acest articol

37 COMENTARII

  1. „Tartorul PSD ramane acelasi inamovibil dinozaur leninist Ion Iliescu.”
    Câtă ură este în cuvintele Dvs. – rănile trecutului încă sângerează… prea multă încărcătură emoţională în cuvintele Dvs. Personajul este malefic, dar şi focalizarea incisivă pe el nu vă eliberează de povara trecutului. Poate o să fie mai multă pace în sufletul istoricului Tismăneanu când „Tartorul” iese definitiv din scena politică. Deşi… nu vreau să vă jicnesc, dar întoarceţi cuţitul în rană cu o voluptate care scoate la lumină răni nevindecate de EXIL.

    „Cea mai profundă suferinţă a omului este cea pe care o resimte atunci când îşi pierde ţara de origine, împărăţia supranaturală a Fiinţei lui esenţiale. Este nostalgia omului exilat, departe de adevărata sa patrie. Din angoasa lui se naşte necesitatea unei căi interioare care, printr-un „mers înainte” să-l readucă în ţară. Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama de această suferinţă, de această necesitate şi de această şansă, mai ales dacă fac carieră în lume, dacă au o sănătate bună, dacă practică o muncă care îi interesează şi se simt la adăpost în sânul unei comunităţi unde sunt bine văzuţi. Cu toate acestea, în adâncul lor, ei nu sunt fericiţi. Toată securitatea lor exterioară nu împiedică angoasa, culpabilitatea pe care o resimt fără a avea nimic să-şi reproşeze. Ei se îndoiesc de sensul existenţei lor, în mijlocul unei vieţi aparent utile, şi se simt izolaţi deşi, în mod obiectiv, sunt înconjuraţi şi protejaţi. Ce le lipseşte? Care este cauza suferinţei lor: ei sunt despărţiţi de Fiinţa lor esenţială şi nu-şi dau seama că anxietatea lor este protestul ei. Numai înrădăcinarea în Fiinţă risipeşte angoasa esenţială, dă un sens existenţei umane şi îi asigură un refugiu în mijlocul insecurităţii din lume.”

    K.G. Durckheim – Despre suferintã si perceptia ei la diverse nivele ale evolutiei umane

    • Niciun fel de ura, va asigur. Conceptul de dinozaur leninist a fost propus de politologul american Ken Jowitt in cartea sa” New World Disorder”. Cartea a aparut anul acesta in traducere romaneasca, cu sprijinul IICCMER, in colectia „Constelatii”, la editura Curtea Veche. In plus, chiar nu vad de ce va focalizati pe mine, nu sunt eu (si nici macar Iliescu :)) subiectul articolului.

      http://tismaneanu.wordpress.com/2012/06/02/despre-cartile-esentiale-ken-jowitt-secolul-lui-lenin-si-noua-dezordine-mondiala/

    • Eu cred ca HHH deplange predominanta efortului de exorcizare a tendintelor negative si lipsa modelelor de urmat.
      Ma tem ca aceasta predominanta are un efect mai degraba negativ asupra crizei de valori din Romania desi sunt sigur ca intentia e de a o indruma spre rezolvare.

      Eu cred ca ponderea in psihologia colectiva a modelelor de urmat (fata de cele de evitat) are o influenta dramatica asupra alegerilor pe care le fac oamenii. Mi-ar placea o dezbatere pe aceasta tema.

      Mi-ar placea de asemenea sa aflu alte pareri despre comentariul meu pe aceasta tema de la adresa de mai jos:
      http://www.contributors.ro/cultura/naufragiul-comunismului-si-resurectia-memoriei/#comment-96309

      • @Vladimir Tismăneanu, vă promit că este ultima dată când mai fac un derapaj de la subiect. Dacă nu aveţi răbdare să citiţi, pe cuvânt de onoare, este numai de bine. Spre bine… Mulţumesc anticipat pentru înţelegere.

        @Vitali Soroceanu – stimate domn, vă rog să ignoraţi rândurile de mai jos, sunt „atunci ori vă abateţi de la subiect ori practicaţi atacul la persoană.”

        @Mircea Lutic

        Domnule Mircea,
        Exorcizarea tendinţelor negative este aproape imposibilă (dacă nu privim în profunzime proiecţiile transmise de modelele formatoare din trecutul personal), atât în comportamentul nostru de zi cu zi – ca adulţi responsabili, dar mai ales în cel al părinţilor noştrii (dacă mai suntem încă binecuvântaţi de prezenţa lor), ca să nu mai vorbesc despre modelele preluate de copil (dacă suntem părinţi) din şcoală, presa scrisă sau on-line, televiziuni, anturaj acceptat/tolerat de noi.

        Ne proiectăm tensiunile, angoasele asupra părinţilor, copiilor, colaboratorilor şi suntem oripilaţi când descoperim defectele noastre în comportamentul lor. Toate pornesc de la mamă, cum bine spunea Freud, „Ce vrea de fapt o femeie?” … Dacă mama nu este centrată, cum ar putea fi copilul, acesta este prelungirea părinţilor până la un anumit punct, atunci când se deschide şi preia inconştient/conştient mici părţi din pozitivul şi negativul care ne înconjoară. Instinctual îl înfăşurăm protector într-o anumită ideologie religioasă şi, nu de puţine ori, politică.

        Are copilul ŞANSA DE-A OPTA în anii decisivi pentru formarea lui? De regulă, NU! Nu le este permis, „ştim noi ce este mai bine.” Cu riscul conştient că jicnesc pe cei înţepeniţi mental, toţi am fost sufocaţi de opiniile religioase, dar şi politice din familie, mai mult sau mai puţin. Câţi ar fi ieşit în bătaia gloanţelor în 1989 dacă cereau sfatul bunicilor şi al părinţilor, ar fi ascultat de sfatul lor? Câţi şi-ar fi riscat viaţa fugind în străinătate sau acceptând să rămână acolo, ştiind că securitatea este pe urmele lor, dacă ar fi cerut sfatul părinţilor, al bunicilor, iar ei ar fi spus nu, ar mai fi fost aceşti răzvrătiţi înspre bine docili? Cei care au spus NU sfaturilor părinteşti, sunt cei care şi-au riscat viaţa pentru crezul lor. Acesta este detaliul pe care trebuie să-l punem sub lumină.

        Zăgazurile se rup la mulţi, abia după ce nu mai au părinţii în viaţă, nu mai este vinovăţia şi ruşinea de-a fi pus într-o situaţie care naşte suferinţă celor dragi. Fiecare dictator este un caz patologic. Răspunsul la întrebarea crucială din psihanaliză: „Dacă faptele mele provoacă suferinţă mamei mele, ce simt? Ruşine, indiferenţă, teamă, responsabilitate, frustrare, furie?“ ne poate situa în sfera patologicului sau spre patologie.

        Copilul învaţă ce este bine şi ce este rău în funcţie de valorile minţii noastre. Uciderea simbolică a vocii părinţilor dinlăuntrul nostru, contrazicerea argumentată, în extremă „barierele absolute” este o opţiune. Conştientizăm această opţiune? Între stimul şi răspuns este un timp, acesta este timpul opţiunii. Alegem noi sau lăsăm pe altcineva să ne croiască viaţa? Pe cine lăsăm să interfereze cu noi, ce modele avem, ce valori, pe ce ne centrăm… toate sunt opţiuni, inconştient sau conştient alese.

        Drama este în faptul că nu ştim să limităm NU-urile absolute, copilul TREBUIE să spună şi NU, el are opţiunea de-a alege, iar cea care decide va fi inteligenţa lui. Cum spunea Maria Montessori, „să nu faci pentru un copil ce poate să facă singur.” Aşa îl obişnuim cu marile alegeri responsabile de mai târziu, cu alegerea conştientă – nu impusă – a modelelor, cu asumarea consecinţelor. Şi Ponta a ales pe Năstase şi „Tartor” drept model, a acceptat conştient să fie o plastelină pentru ei. Modelele „Tartorului”, opţiunea şi consecvenţa acestor alegeri, încă ne mai bântuie prezentul.

        Mama este iubire, tatăl este disciplină şi raţiune –, libertatea gradual îngăduită de ei copilului, dublată de afectivitate necondiţionată şi respect formează sistemul imunitar psihologic al viitorului adult, doar aşa el se va centra în sine. Mama iubeşte instinctual, iubirea tatălui ţine de educaţie, de felul cum a fost el croit de mama lui.

        De ce citim articolele scrise de Domnul profesor Tismăneanu? Fiecare are propriul lui răspuns, acesta poate oscila de la o extremă la alta: este un adevărat profesionist, vreau să ştiu cum gândeşte duşmanul, este o atribuţie de serviciu să dau note informative la adversarii lui Băsescu, este interzisă citirea lui în familia mea, sau… este un model pentru mine, pe care vreau să-l consolidez în mentalul copilului meu. De ce? Riscurile asumate în trecut, dar mai ales în prezent, competenţa, verticalitatea, perseverenţa… foclizarea pe pozitiv.

        DE CE ESTE VLADIMIR TISMĂNEANU UN MODEL PENTRU NOI? Să facem un joc de rol, ca pe canapea la psihanalist. Obiectivul: asumarea lui ca model şi justificarea, plauzibil argumentată, a acestei alegeri în public faţă de: mamă, tată, soţ/soţie, copil, colaboratori pe aceeaşi linie ierarhică, şefi care acceptă/nu acceptă să fie contrazişi, prieteni, duşmani. Între acest stimul şi răspunsul dat de fiecare este OPŢIUNEA ALEGERII, în acest caz, CONŞTIENT ASUMATĂ.

        • @Mircea Lutic
          PS
          Consecinţele alegerii unui model în viaţă. Studiu de caz. Model: masculin; discipol: feminin
          Alegerea ţine de pasiune, de regăsirea în model a unor puncte de vedere/categorii de valori comune. Acceptarea şi toleranţa faţă de un alt punct de vedere, pe o problemă individualizată, ţine de elasticitatea mentală, de profunzimea alegerii discipolului. Acceptarea/neacceptarea (în mod deosebit) a alegerii noastre de către cei din jur este cea care duce la intensificarea trăirilor noastre, tensiunea noastră emoţională oscilează între iubire/ură-indiferenţă atunci când ne apărăm alegerea.

          Dacă avem privilegiul (valabil în cazul nostru, dl. Tismăneanu ne îngăduie exprimarea gândurilor, dar şi a derapajelor) de-a interacţiona cu modelul, inevitabil interferenţa duce la empatie. Transmitem, inconştient/conştient emoţiile noastre. Modelul detectează intuitiv cochetăria, jocul de-a ascunsa, deraparea spre eros. Ca să citez un fost profesor cu simţul umorului peste medie: „iar dacă el dă curs, are opţiunea alegerii: nevasă/amantă/prietenă/amică/tovarăşă.”

          Trebuie modelul să-şi asume aceste pasiuni? Da! El impune limitele; este transfer şi contratransfer asumat, cu atât mai mult când eşti persoană publică – formator de opinie –, când prin atitudinile tale, premeditat, te joci cu psihicul uman, îl modelezi. Cât narcisism este în model ţine de obsesia lui pentru forţă, putere. Vulnerabilitatea lui, tensiunile lui interioare sunt cele care trezesc în discipol diabolicul gând al fructului interzis – sentimentul de-a fi tot şi evidenţa de-a nu fi nimic.

          Ce trebuie să ştie modelul: 1. Haosul emoţional din discipol este o certitudine; 2. Discipolul vede în model un geniu, idealizarea este regula; 3. Discipolul testează limitele inconştient/conştient; 4. Seducţia intelectuală este ca un spin de trandafir, nu te doare când intră în piele, dar te doare doar când îl scoţi; 5. El impune distanţa, este o obţiune acceptarea spulberării zidului „Dumneavoastră” şi intrarea pe terenul minat „Tu.”

          @Domnule Tismăneanu,
          Dacă gândurile de mai sus au fost citite de Dvs., le puteţi pune pe seama sufletului meu slav care, doar prin scris şi asumarea publică a trăirilor poate lua distanţa de la Dumneavoastră la Tu.

          • Am citit cu mare interes reflectiile pe care, in chip generos, le oferiti aici pe tema interactiunii emotionale, daca vreti chiar sentimentale, intre „model” si „discipol(i)”. Nu pot sa spun decat ca, asemeni lui Mihail Sebastian, il plang pe tanarul care nu are parte de modele umane. Nu modele despotice, nu pedagogi irascibili si autoritari, ci fiinte cu care sa intri intr-un dialog firesc, menit sa-i imbogateasca pe toti cei care il practica. Sigur, Sebastian insusi a gresit supraestimand virtutile modelului sau (as reciti cartea Martei Petreu despre relatia Sebastian-Nae Ionescu), a suferit de un fel de orbire nascuta din iubire, dar ramane faptul ca ai nevoie, indeosebi in ceea ce Goethe numea Lehrjahre, anii de invatatura, de contacte cu spirite care sa-ti inspire gandirea critica si sa-ti semnaleze cartile despre care, adeseori, nu aveai cum sa stii.

            Eu am avut norocul sa fiu prieten cu Alexandru Ivasiuc. Ne-am cunoscut cand eu aveam 20 de ani. O discutie cu el valora cat un curs de doctrine politice la Universitate. El mi-a deschis, in mare masura, apetitul catre un tip de eseu in care istoria intelectuala se intersecteaza cu aceea politica. Cartea mea de amintiri care va apare la Humanitas in noiembrie descrie acest itinerariu spiritual. Cartea mea care tocmai a aparut in engleza, „The Devil in History”, este dedicata memoriei lui Tony Judt, Leszek Kolakowski si Robert C. Tucker. Am scris aici, pe „Contributors”, despre toti trei. Zilele acestea voi publica recenzia-eseu pe care am scris-o in „International Affairs” la volumul de dialoguri dintre Tony Judt si Timothy Snyder. Acesti trei intelectuali de varf m-au ajutat enorm sa inteleg originile, dinamica si mostenirile totalitarismelor veacului al XX-lea. Dintre intelectualii romani care mi-au marcat felul cum vad si gandesc lumea, sa-i amintesc, alaturi de Ivasiuc, pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Ghita Ionescu, H. H. Stahl, Matei Calinescu, Virgil Nemoianu, Toma Pavel, Mihai Sora, Alexandru Paleologu. N-am avut fericirea sa-l cunosc personal pe autorul „Jurnalului fericirii”, sunt sigur ca am fi avut discutii indelungate despre libertate, credinta, subiectivitate, istorie, destin, rezistenta, adevar, despre distinctia ireductibila dintre Bine si Rau. Va multumesc ca mi-ati provocat aceste randuri. Poate le voi dezvolta intr-un articol.

            http://www.ucpress.edu/book.php?isbn=9780520239722

            • „N-am avut fericirea sa-l cunosc personal pe autorul “Jurnalului fericirii”, sunt sigur ca am fi avut discutii indelungate despre libertate, credinta, subiectivitate, istorie, destin, rezistenta, adevar, ….”

              S-a aniversat recent centenarul nasterii lui Steinhardt. Sigur, in marea grija de a promova valorile culturii romane , ICR nu a planificat nimic,la vreuna din sucurslele sale din lume . Dar erati in RO la acea data. L-ati intrebat pe amicul dvs. Patapievici,cind l-ati intalnit la Cretulescu, de ce ? Ati scris aici sau oriunde in alta parte macar un singur rind la centenarul nasterii sale ?

            • La 12 iulie 2012 s-a aniversat CENTENARUL nasterii lui Steinhardt. Despre asta am scris ,nu despre alte texte ale dvs. de-a lungul timpului. Sau,daca vreti mai precis : ati scris la acea data macar un text care sa marcheze CENTENARUL NASTERII sihastrului ?

              Domnule profesor , nu toti cei care sint uneori critici fata de textele dvs. o fac din rea credinta. E mult pentru un om la 60+ sa spuna simplu : ooops,mi-a scapat,eram prins cu febra referendumului,mea culpa ?!?

            • Cum sa-mi scape cand am scris un articol in doua parti care a marcat tocmai centenarul? Era nevoie sa-l republic la distanta de cateva saptamani? Soyons serieux :)

              „În textul esenţial intitulat „Trei soluţii”, testamentul politic al lui N. Steinhardt, găsim una dintre cele mai inspirate definiţii a experimentelor neo-caligulare ale veacului al XX-lea, când ideologii salvării imanente prin revoluţii totale au justificat cele mai macabre atacuri împotriva libertăţii umane: „…totalitarismul nu e atât închegarea unei teorii economice, biologice ori sociale cât mai ales manifestarea unei atracţii pentru moarte. Iar secretul celor care nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viaţa, nu moartea”. Altfel spus, totalitarismul este înrădăcinat în instinctul morţii, în nihilism, ură şi disperare. Vorbind cât se poate de onest, anul 2012 este nu numai anul Caragiale, cu tot ceea ce implică el, dar şi anul Steinhardt, de asemenea cu tot ceea ce implică el.” (16 mai 2012)

              O concluzie cu care, vreau sa sper, sunteti de acord.

              Centenarul Steinhardt, la zi, avea loc pe data de 12 iulie. Poate imi acordati circumstanta atenuanta ca am preferat sa scriu cand am simtit de cuviinta, deci nu chiar in ziua centenarului. Uneori scrii cand iti dicteaza sufletul, nu calendarul…

              http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-un-om-care-a-dat-masura-umanului-destinul-lui-n-steinhardt-ii-981639.html

            • Sigur ca sint de acord cu concluzia ,ba chiar cu virf si indesat. Dar cred ca si dvs. sinteti de acord cu cele ce am scris despre ICR,care a gasit de cuviinta in acel segment de timp sa cheltuie bani cu promovarea prin lume a lui I. Goldstein (care n-are alt merit decit ca e nascut la Ciudad de Bot’seni) si nici o activitate re. Steinhardt.

              Va las pe dvs. sa aveti ultimul cuvint . Si totusi,cred ca daca in 4.4.2013 va dau telefon si va spun ‘La multi ani” , o sa spuneti :”Stai ma ,baiete,ca mai sint 3 luni pina la…”.

            • Cu drag, mai ales pentru mesajul plin de înţelesuri transmis premeditat prin bolduirea liniilor de forţă din text, am înţeles substratul acelor cuvinte.

              Aştept lansarea volumului din noiembrie. Veniţi şi în Timişoara?

  2. Conform B1TV:

    http://www.b1.ro/stiri/politica/victor-ponta-a-fost-ales-vicepresedinte-al-internationalei-socialiste-36480.html

    ‘Premierul consideră alegerea în funcţia de vicepreşedinte este un succes pentru PSD.

    În ce privește mutarea la Bruxelles a Congresulului PES, Ponta a explicat că decizia s-a luat în condiţiile în care socialiştii germani anunţaseră că nu ar veni la Bucureşti invocând probleme pe care le-ar putea avea cu presa germană.

    „Atunci am zis să mutăm Congresul la Bruxelles, pentru că socialiştii germani sunt importanţi. Vom face la Bucureşti alt congres”, a spus Ponta.’

    Nostim, nu-i asa?

  3. Ceva mult mai gretos decit patinatul „votul poporului”, a fost lansat in declaratiile demagogic-patriotarde-A3 – no other comment – de catre cetateanul fara functii Voiculescu : ” vointa natiunii”! Daca mai avem inca, nu acum, ci in doua luni de acum inainte, bizoni care sa rezoneze la asemenea demagogii, vom fi cu totii de condamnat, pentru ca nu stim sa descuiem creierele blindate de muschi electorali imbroboditi de propaganda tipic comunista.
    De data asta , chiar trebuie lamurit fiecare, din usa in usa, din casa in casa. Daca firava dreapta nu intelege asta, e pierduta, si sper ca nu si noi, odata cu ea. Pentru asta , trebuie sa lase elitismele, iar intrebarea d-lui Ciucu trebuie infimata, asa cum , cred , ar dori si d-sa : nu, nu depindem de ticalosii de dreapta, ci de vointa si efortul nostru! (sper!!!)

  4. Cît despre degringolada morala a PNL-ului, n-aș prea crede că e un eveniment spontan și eratic. Pe cînd în PSD, mulți dintre tavarăși si-au dus si încă își duc cu zîmbetul pe buze șapca pe frunte și șalopeta proletară pe umeri, la PNL distinși domni, cu frac, țilindru și cîrja pe braț, seara se duceau pin cele ganguri la dat de seamă securității, la semnat și la primit părăluțele. Nu că mi-ar fi dragi pesediștii dar măcar ei și-au dus și mulți dintre ei își duc steaua roșie, infierată în frunte cu seriozitate și fudulie. Or domnii cu fracuri englezești de la PNL mi se par mai lunecoși decît scarlatina, acum mai mult ca oricînd.
    Pe lîngă asta, liniștea de la oamenii de vîrf din PNL pe tot parcursul revoluției borfașilor, mi-ar cam confirma sămînța de oameni din PNL: „Domle, dacă nu-i iese bezmeticului (Crin) aia e, se duce la vale și adio, l-am mazilit, l-am tăvălit, amin….dar dacă-i iese? Tătici sîntem.” (Fără alte fasoane gen: constituționalitate, morală, bun simț, popor, ei asta-i culmea…)
    Vai vouă tigorilor care purtați numele de liberali.

  5. Pana la urma sunt socialisti sau nu? Dupa recapitularea evenimentelor cred ca sunt un mix intre socialisti si comunisti. Asemenea socialistilor germani si francezi accepta orice compromis ideologic daca e sustinut de un ciolan suculent – vezi pasivitatea acestora din urma. Asemenea kominternistilor isi ascund faptele prin legi fabricate in graba. Nereusita asocierea cozilor de topor Dej si Ceausescu cu satanista Pauker. Nici pe Iliescu nu l-as duce mai departe de zona oportunismului politic. Aici vad si cauza prezentei PSD in viata politica romaneasca. Dupa modelul Iliescu, o serie de refuzati, compromisi si dubiosi au gasit in comun provenienta din societatea „multilateral dezvoltata”
    Am fost martor la cateva discutii cu oameni din interiorul PSD si am ramas socat de ancorele din trecutul comunist care functionau pe post de carte de vizita sau de CV. Fiecare era „fost la”, „lucrator la Directia …”, nepotul „fostului”, o ruda de-a „tovarasului ministru, general, etc”. Cam la atat se limiteaza lucrurile. Sa nu ii banuim de prea multe. Ei doresc doar o functie buna la stat ca sa se ridice la nivelul predecesorilor.
    Despre deruta PNL, nu ar fi mare lucru de spus, ea a inceput din momentul crearii USL si se va termina odata cu USL. Recenta propunere de restaurare a monarhiei poate avea triplu rol: coagularea PNL, combaterea propunerii TB de organizare colonialista cu guvernator plenipotentiar si camera unica consultativa, iar a treia si cea mai facila – ruperea de PSD-ul republicanului Iliescu. Pentru a reusi in acest demers e nevoie de un plan bine stabilit, tenacitate si multa munca. Nu cred ca actuala conducere PNL are vreo sansa cu acest demers.

  6. @ Vladimir Tismaneanu

    Eu cred că mutarea Congresului Partidului Socialist European de la Bucureşti la Bruxelles are la bază informaţii despre iminente evenimente lansate fie de domnul Băsescu, fie de USL… şi dacă am dreptate, probabil că va rămâne scris aici şi viitorul ne va nuanţa adevărul. Sincer mă îndoiesc că personajul politic Victor Ponta a devenit o piatră de moară legată de gatul socialiştilor vestici asta pentru că nimeni nu-şi pune o piatră de moară de gât ca vicepreşedinte, cât ar fi el algoritmul de algoritm. Dar nu aş vrea să vă contrazic, nu ar conduce nicăieri un astfel de demers, dimpotrivă, aş vrea să vă rog să scrieţi în plus.

    Domnule Tismăneanu,
    Cel mai mult mi-a atras atenţia următorul pasaj al textul dumneavoastră (restul textul mi s-a părut cam răuvoitor):
    „Ei nu sunt urmasii lui Constantin Titel Petrescu, ai lui Ion Flueras si Iosif Jumanca, ci ai lui Gheorghiu-Dej, ai Anei Pauker si ai lui Nicolae Ceausescu. Eventual ai lui Stefan Voitec si Lothar Radaceanu.”

    Acest text este de mare importanţă… numai că l-aţi lăsat în aer, mai suspendat decât „autostrada lui Oprescu”. Ştiţi la ce mă refer, „pe ce vă bazaţi”. Aici chiar aş vrea să aud nişte argumente ştiinţifice de la dumneavoastră, pentru că aveţi cu siguranţă argumente cu care să vă susţineţi afirmaţia.

    Ce elemente de doctrină a PSD ţinteşte spre Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Nicolae Ceauşescu, Ştefan Voitec, Lothar Rădăceanu şi nu spre Constantin Titel Petrescu, Ion Flueraş şi Iosif Jumanca. Cu alte cuvinte, ce-i face pe cei de la PSD non-socialişti europeni, ci pro-comunişti.

    Aici aş fi interesat să citesc oricât de mult aţi dezvolta subiectul în măsura în care argumentaţia este în limitele doctrinei. Puteţi (doriţi) să dezvoltaţi pentru noi o structură argumentativă care să susţină aceste afirmaţii legată de elemente doctrinare scrise sau puse în practică de PSD care să fie comuniste şi nu socialiste? O astfel de dizertaţie cred că ar fi mult mai puternică decât toate mai micile şi mai marele răutăţi pe care le-aţi spus în articol. Abia aştept răspunsul domniei voastre.

    • Am scris in repetate randuri despre PSD drept urmas (legitim sau nu, ramane de discutat) al modelului mental comunist si al PCR. Cinismul, coruptia si clientelismul, trei atribute specifice si statornice ale comportamentuli politic fesenist, tradus apoi in acela al PDSR si azi al PSD. justifica afirmatiile mele. PD s-a nascut, desigur, tot din FSN, dar din aripa reformatoare a acestuia. Unificarea cu gruparea Stoica-Stolojan-Flutur din PNL, eliminata de grupul hegemonic Tariceanu-Olteanu din PNL, a contribuit la modificarile subtsantiale de doctrina si de viziune ale PDL.

      Dincolo de anumite erori pentru care PDL a fost santional electoral, ramane curajul guvernului Boc de a raspunde la timp exigentelor FMI (dar si ale pietelor internationale). PSD s-a opus condamnarii dictaturii comuniste, PDL a fost partidul care a sustinut fara echivoc acest demers. Ca ministru de interne, dl Vasile Blaga a contribuit decisiv la deschiderea Arhivelor Nationale pentru cercetatorii Comisiei Prezidentiale. Timp in care Ion Iliescu si ciracii sai nu facea decat atace insasi ideea decomunizarii. Singurul Minister la care ni s-a refuzat categoric accesul la arhive a fost cel al Sanatatii, condus atunci de Eugen Nicolaescu, militant PNL. La fel, n-am gasit niciun fel de deschidere la SIE, cindus in epoca de Gh. Fulga, fost consilier al lui Ion Iliescu. SRI macar a simulat o oarecare bunavointa.

      Cand s-a propus ca Institutul de Studii Social Democrate sa se numeasca „Constantin Doborgeanu-Gherea”, conducerea pedeseritsta, apoi pesedista, s-a opus. S-a dat numele raposatului lector de socialism stiintific de la UBB, Ovidiu Sincai, fost deputat fesenist si fost sef de cabinet la Senat al lui Adrian Nastase. Din ratiuni de timp, nu pot intra acum in detalii doctrinare.

      Ramane un fapt ca in vara anului 2012, PSD, condus de Victor Ponta, s-a comportat ca un partid cu tendinte acut-autoritare, dispus sa anihileze statul de drept in scopul ingenuncherii justitiei independente. Acest comportament il plaseaza in traditia leninista, nu in aceea a social-democratiei anti-totalitare.

      • @ Vladimir Tismaneanu

        Am înţeles, deci nu vă referiţi neapărat la comunism ca la o doctrină şi un concept filosofic, ci ca la un mod de manifestare, „cinism”, „corupţie”, „clientelism”.

        Domnule Tismăneanu,
        Tare mi-aş dori să puteţi privi cu ochii meu totul. Aţi vedea, cu multă surprindere, cum cele trei dimensiuni „comunistoide” pe care le enunţaţi le văd la toţi exprimate plenar şi consolidat (dacă îmi permiteţi termenul mai neortodox în context), şi vreau să subliniez acest la toată lumea, le văd chiar şi peste tot unde se enunţă, prin axiomă, democraţia… Mai ales în Statele Unite le văd, iată un stat pornind în istorie ca inovaţie a legăturii între guvernanţi şi guvernaţi, o revoluţiei a conceptului de cetăţean, şi totuşi astăzi un stat care devine cel mai important leagăn al principiilor controlului total al tuturor cetăţenilor.

        Domnule Tismăneanu,
        Tare mi-e frică că ceea ce spuneţi că ar fi comunist nu este altceva decât natura umană. Oamenii sunt cinici, răuvoitori, egoişti, gata să se asocieze cu diavolul pentru a-ş vede sacii în căruţă, cei care nu sunt aşa sunt excepţii… Şi aş mai adăugă încă o dată egoismul, pentru că oamenii sunt stăpâniţi de un egoism fără de margini, de nesatisfăcut.

        Mai departe nu aş ştii ce să comentez… nu ar avea rost.

        Aaaaa, m-aţi făcut curios. De ce aveaţi nevoie de arhivele ministerul sănătăţii? Ce speraţi să găsiţi acolo?

        • Ati citit „Raportul Final”? Daca da, atunci stiti ca ca include un subcapitol despre politica demografica a regimului Ceausescu (pp. 416-436 , editia Humanitas, 2007). Textul respectiv a fost scris de profesoara Gail Kligman de la UCLA, principala autoritate pe plan international pe tema politicii reproductiei in perioada Ceausescu.

          Exista, din cate am aflat, in arhiva Ministerul Sanatatii documente esentiale legate de rapoartele medicale pe tema avorturilor. In legatura cu comunismul (sovietismul) tarziu va sugerez sa cititi lucrarile unor Ken Jowitt, in plan teoretic, si ale lui Arkadi Vaksberg si Iuri Timoiev (analize concrete ale mafiotizarii statului sovietic). Jowitt scria ca URSS a ajuns sa insemne, in ultima faza, Uniunea Republicilor Sovietice Siciliene :)

          Sistemele democratice detin mecanisme de feed-back si responsabilizare (accountability) care lipsesc cu desavarsire in cele autoritar-ideocratice de tip leninist. O stim de la Montesquieu, Locke, Hobbes, Edmund Burke, Benjamin Constant, Guizot, Tocqueville, natura umana este inclinata spre exces si chiar spre abuz. O stim de la lordul Acton, puterea corupe, iar puterea absoluta corupe in chip absolut. De aceea guvernamantul trebuie sa limiteze asemenea porniri, fara a deveni, la randul sau, un mecanism de ingradire a libertatilor civice.

          • @ Vladimir Tismaneanu

            Acum am înţeles la ce fel de arhivă vă referiţi, credem că are legătură cu fişele medicale ale diferitelor personalităţi…

            Pentru astfel de documente cu siguranţă că accesul ar trebui să fie liber, nu numai pentru cercetători, dar pentru oricine doreşte să le consulte. Până la urmă avem o lege a liberului acces la informaţiile publice şi acestea sunt informaţii publice.

      • Păi dacă pornim așa nu ajungem nicăieri. de exemplu; PDL a trecut de la socialiști la populari, în cuvintele aproximative ale domnului Băsescu, pentru că, la acest moment (momentul în care el candida pentru președinția partidului, pe atunci PD), Partidul Popular este cel mai puternic la nivel european, nu Partidul Socialist.
        Mai apoi, înainte de condamnarea comunismului, același domn Băsescu spunea că el nu poate condamna comunismul deoarece nu are dovezi științifice cum că ar fi fost un regim nefast pentru români. Ambele lucruri sunt cât se poate de verificabile.

  7. Cred ca ar trebui sa abordati si rolul jucat de PDL in ultimii ani – rol care ne-a adus in situatia de fata lasand scena politica fara o opozitie credibila/puternica. Derapajele USL-ului si tendintele dictatoriale/comuniste/mafiote de care au facut dovada in lunile de guvernare, nu le pot fi atribuite ca fiind doar vina lor. Ei doar urmeaza un trend stabilit anterior si exacerbandu-l pana la paradoxism.

    Eu vad ca fiind peste 50% vina PDL-ului si a lui Basescu – prin faptul ca nu au stiut cum sa se autoregleze la guvernare si nici macar dupa trecerea in opozitie. Ma asteptam ca dupa pierderea dezastroasa a guvernarii si infrangerea usturatoare de la locale sa vad un partid nou cu viata in el (esalonul intai trecand in administratia partidului) – cu lideri noi (necompromisi politic sau social) – dar se pare ca ori nu au asemenea oameni ori mafia/grupurile de interese din partid nu vor sa lase puterea in mana altora. Oricum din pacate PDL-ul e un partid mort asa cum este el azi (miscarea pe care o mai observam o putem pune doar pe seama inertiei).

    Au ratat sansa de a face ceva cat au fost la guvernare – avand „norocul” de a gestiona o criza economica care le permitea sa se afirme ca un partid puternic. Pun pariu ca lumea ar fi suportat masurile anti-criza luate (poate si altele) cu mai multa ingaduinta daca ar fi existat si o contrapunere a unor masuri reale/viabile anti-criza economice. Tot ce s-a vazut insa a fost doar ca trecerea crizei (de fapt a momentului critic) a fost facut doar de cetatenii de rand. Mafia din partid, grupurile de interese au ramas neafectate sau chiar au prosperat. Si totul s-a vazut cu atat mai clar cu cat „lupa economica” a fiecaruia din noi (cu nivelul de trai afectat intr-un fel sau altul) s-a indreptat catre guvernare.

    Alt factor ar fi ca Basescu nu a cultivat/lasat nici un alt lider al dreptei – sa se afirme, sa creasca, sa critice chiar si propiul partid/guvernare (critica e constructiva si diminueaza derapajele). Tot ce a facut a fost sa suprime in fasa si energic/badaraneste orice mica tentativa de a i se opune cineva. Daca ar fi sa-l comparam pe Basescu cu un arbore – cu siguranta ca l-am numi NUC – si asta pentru ca nimic nu mai creste in jurul lui.

    Cred ca ar fi multe de spus pe aceasta tema – dar din pacate nu sunt analist ci doar un simplu observator – insa sper ca cineva sa analizeze si aceasta „vina” care ne-a adus in situatia de azi.

  8. @ HHH
    Nu cred ca este vorba de o ura generata de exil. Mai degraba consider ca se aplica povestea aceea cu transformarea dragostei in ura la unii indragostiti ce sunt respinsi. Oricum multe formulari seamana cu cele ale Scanteii din anii „50. Or fi din prea multa documentare, or fi mostenire de familie ? Nu stiu. Daca nu sunteti de acord cu articolul atunci ori va abateti de la subiect ori practicati atacul la persoana.
    @ Valeriu Dudau
    Pe Contributors n-o sa gasiti articole ce contin referi critice la adresa PDL sau mentorului sau. In niciun caz din partea domnului VT. Apar, uneori, doar unele referiri negative ale celor ce comenteaza articolele, dar si acestea sunt doar scapari.

    • @Vitali Soroceanu
      Stimate domn,
      Opusul iubirii nu este ura, este indiferenţa. Exilul nu a adus în cazul domnului Tismaneanu ură, din contră, o mai profundă abordare a „fineţurilor” mioritice. Trecutul lui -, conflictul tată-fiu, dă o notă de mare originalitate, dar şi de credibilitate carţilor scrise de profesorul Tismaneanu.

      Cât despre: „Oricum multe formulari seamana cu cele ale Scanteii din anii “50. Or fi din prea multa documentare, or fi mostenire de familie?”… Moştenire de familie! Vin de la Răsărit, asta explică incisivitatea, dar şi empatia cu trecutul domnului Tismaneanu. Este ceva mai mult decât conflictul între generaţii, sau muşcarea mâinii care te-a hrănit… Dar ieşim din temă, şi după cum bine ştiţi, nu sunt tolerate astfel de derapaje.

    • @Vitali Soroceanu

      Daca e asa cum spuneti, atunci avem o problema si mai mare – ca fiecare tabara poarta ochelari de cal – fara a avea o imagine de ansamblu a ceea ce se intampla… iar asta nu poate duce decat la o lupta imbecila continua – pe care/sau dupa care nu se mai poate construi nimic, iar derapajele vor fi din ce in ce mai mari, pe principiul „ochi pentru ochi, si dinte pentru dinte”…

      Eu am speranta ca macar oamenii cinstiti (cu ei insasi), sa poate trece peste partizanat si sa expuna/analizeze intreaga imagine – asta pentru a gasi solutii.

      Poate ca domnul Vladimir Tismaneanu va face aceasta dovada!

  9. E normal si e european ca partidele politice sa alterneze la guvernare. E dictat de ciclul economic si e dictat de nevoile populatiei de a cere un plan sau altul de guvernare. Dar nu este normal si european atacul la avocatul poporului, la CC, la Procurorul General si la institutii in general, la acelea care nu ne convin bineinteles cum ar fi Legea Referendumului.

    USL-ul are sprijinul majorita al populatiei dar nu stie carte din pacate si este foarte infometat, ceea ce nu-i permite sa-si filtreze oamenii politici adevarati de nonvalori. Au ajuns la guvernare ajutati de traseisti si continua sa-si izoleze adevarate elite si sa promoveze oamenii obedienti lui Felix.
    E pacat , Romania are nevoie de un partid politic de centru stanga real, cu platforma, cu doctrina si cu oameni.
    PNL e un deja-vu al PNT-ului, iarasi o mare deceptie.
    Domnilor, curatati partidele din interior, iar acest apel nu il fac catre conduceri!!!

  10. Foarte bun articol Domnule Tismaneanu dar nu insistati destul in definirea ideologica a USL. Tot D-voastra, daca nu ma insel, va revine formularea mult mai fericita (mai aproape de adevar) „mafia transpartinica”. Nu stiu, asemanarea cu Dej si ceilalti sa provina din faptul ca avem de-a face cu plebe/pleava agresiva si mirsava? Ce alte asemanari ideologice in afara de o sete de putere criminala cu Ceausescu? Si fiindca se tot insista cu „stinga unu dreapta doi” (c-asa-i jocul pe la noi) iata la marele fix din textul lui Vlad Zografi, un citat:
    „E obositor să tot repeți că noțiunile de „stânga” și „dreapta” n-au nici o acoperire în politica românească. Unde s-a mai pomenit în Europa un partid de stânga ultra-oligarhic și conservator?”

  11. Dle Tismaneanu,

    Fara legatura cu subiectul, dar o poarta spre a va ajunge in fata ochilor prin cel mai recent articol.

    Intr-o recenta conversatie pe care am urmarit-o (dar la care nu puteam solicita detalii si/sau pune intrebari) – a unor persoane din generatia dvs,-a aparut de mai multe ori in focul discutiei o referire la „Vasco”, baiat de „stabi” din cartier (Primaverii si zonele limitrofe), posibil cu studii de fizica, la un moment dat „fugit”.

    Cine e Vasco ?

    Multumesc pentru atentia acordata mesajului meu si un eventual raspuns,

    SP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro