joi, martie 28, 2024

Plagiatul la demnitari sub cupola privilegiilor

Un articol dintr-o ordonanță de urgență din 2011 a creat o veritabila cupolă pentru protejarea plagiatului demnitarilor. Transpartinic și demn de o cauză mai bună, invocat ca piatră a înțelepciunii – de juriști, miniștri, parlamentari, primari etc. –  articolul a fost reluat în lege, în regulamente interne, decizii ministeriale. În fapt, cupola nu are temei  nici moral, nici juridic. A funcționat si functionează profund discriminatoriu în favoarea unui segment al puterii, fară niciun fel de logică democratică. Cum, de ce, pentru cat timp?

Protecție discriminatorie, fără fundament

OUG 28/2011[1] a constituit piatra de temelie a cupolei despre care discutăm.Ordonanța stipulează modul de rezolvare a sesizărilor de abatere de la ”normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare”, transmise Consiliului Național de Etică (CNE, denumit în acest material și ”Consiliu”). În mod obișnuit,sesizarea pentru   persoana suspectată de încălcare a normelor de deontolgie a cercetării (de plagiat, implicit) este trimisă  de către CNE , în primă etapă,  la nivelul instituției unde a avut loc abaterea de la  cercetarea științifică. Ulterior, în etapa a doua, CNE, face propria analiză, folosind și datele primite din prima etapă. Un mod de lucru într-o singură treaptă, în interiorul Consiliului se adoptă pentru conducători de instituții din domeniile cercetării-dezvoltării sau pentru ”persoane cu funcții de demnitate publică”. CNE fiind organism consultativ al Ministerului Educației, propunerile sale sunt transmise pentru avizare la  biroul juridic al Ministerului.

Exceptarea despre care vorbește ordonanța anterior mentionată se referă strict la modul de lucru din interiorul Consiliului. Aici și numai aici demnitarii sunt exceptați, adică protejați pentru a nu fi judecați ca oamenii obișnuiți. Nici legea educației (1/2011), nici  legea referitoare la  ”buna conduită în cercetarea ştiinţifică” (206/2004) nu vorbesc de faptul că demnitarii suspecți de plagiat sau abateri similare de la buna conduita intelectuală trebuie să fie exceptați de la evaluare în cadrul comisiilor de etică din universitățile unde și-au realizat doctoratele.  Nici formularea limitativă care ar susține că  “singura instituţie abilitată să facă evaluarea pentru toţi demnitarii” în materie de suspiciune de plagiat ar fi CNE nu apare în cele două legi.

Cum s-a construit mitul ”singurei instituții abilitate” ?

Simplu. Prin argumentul autorității , repetare și interes de castă. Autoritatea a venit în primul rând de la miniștrii în funcție după 2012, începând cu dezbaterile asociate cazului de plagiat din teza de doctorat semnată de  Victor Ponta. Nimeni nu a mai stat să verifice unde anume în textul celor două legi, cu actualizările lor cu tot, apare ideea că numai CNE poate judeca suspiciunile de plagiat referitoare la demnitari. Dacă ar fi făcut o astfel de verificare ar fi constatat că afirmația este pur și simplu  falsă. Repetați exercițiul de căutare pe cele două documente publice și veți constata cu ușurință netemeinicia afirmației despre cine are dreptul să analizeze plagiatul demnitarilor. Este numai paragraful 3  din articolul 4,2 al legii 206, care se referă la demnitari. Am văzut, însă, că textul de acolo vizează modul în care face analizele CNE pentru demnitari.

Nu apare nicicum ideea că suspiciunile de fraudă intelectuală, in cazul demnitarilor, pot fi analizate numai de către CNE sau că acesta este superior comisiilor de etică  din universități. Legea prevede numai faptul că sesizările și contestațiile care îi privesc pe demnitari, lideri de instituții și membrii ai comisiilor de etică din universități nu se analizează în două trepte sau etape ci numai la nivelul Consiliului.Retragerea titlului de doctor poate fi propusă Ministerului Educației în egală măsură de către Universități, pornind de la recomandările comisiilor de etică fără a fi îngrădite în vreun fel de către CNE.

Inițial, în legea bunei conduite în cerceteare (206) nu apărea exceptarea legată de demnitari. Este introdusă fară nici un fel de argumentrare prin OUG 28/2011. În zadar cauți detaliul respectiv în seria argumentelor de modificare incluse în nota de fundamentare la ordonanța de urgență. Firesc, nu apare. Și nu avea cum pentru că nu poți spune dechis că este urgent să creezi privilegii demnitarilor. Nici Daniel Funeriu, ministru al educației la vremea respectivă, nici Markó Béla, viceprim-ministru, semnatarii notei de fundamentare, nu au găsit de cuviință să lamurească cititorii. Nici prim-ministrul Emil Boc, cel care a contrasemnat pe textul OUG nu a adus, dupa câte știu, precizări ulterioare asupra stringenței acțiunii de protejare prin discriminare pozitivă a demnitarilor.

Teza falsă a jurisdicției unice a CNE în sancționarea plagiatului la demnitari a fost lansată și susținută în forță (la propriu), în 2012, de către ministrul Liviu Pop care declara , la vremea respectivă,  că  “singurii care se pot pronunța cu privire la un posibil plagiat al premierului sunt membrii Consiliului Național de Etică”. Ulterior, formulări echivalente au apărut în cascadă, fie din necunoasștera detaliilor, fie din interes sau complicitate cu demnitarii ale căror teze de doctorat au ajuns să fie dezbătute public pentru plagiat.

Clișee și practici constitutive ale  “cupolei”

Scutul de protecție pentru plagiatul demnitarilor, în sistemul CNE dar și în spații consonante, a fost și este realizat printr-o multitudine de clișee și practici asociate lor. Fundamentală este evaluarea tezelor de doctorat în cauză în absența unor standarde clare de identificare a plagiatului. Aceste standarde ar trebui să fie sintetizate  în codul de etică pe care nota de fundamentare a OUG 28/2011 îl anunța ca necesar pentru aplicarea efectivă a prevederilor respectivului act normativ. Acum, în 2015 aflăm de pe siteul instituției în cauză  că CNE  ”a luat in discuție posibilitatea actualizării Codului de etică şi deontologie profesională a personalului de cercetare – dezvoltare (rămas la stadiul de propunere) după principii europene care să conducă la elaborarea unui CODEX național pentru asigurarea Standardelor Cercetării Știintifice”. Cu alte cuvinte, instituția trăiește liniștită, ia decizii întemeiate și transparente fară CODEXul anunțat! Nu ai cum să faci comparație între deciziile a două corpuri instituționale care evaluează bunele practici academice, una făra standarde codificate și asumate (CNE) și alta de tip comisie de etica din universitate care lucrează în baza unui cod de etică al universității respective. De ce Ministerul Educației preferă evaluarea fară standarde în locul celei care are un temei codificat de evaluare?

Așa se face că teze de doctorat în care sunt identificate,  de către Comisia de Etică a Universității București,preluări masive de paragrafe, pe pagini întregi de lucrare (fară niciun fel de citare marcată prin ghilimele și sursă), ajung să fie considerate ca perfect valide, originale și fără elemente de plagiat , în viziunea CNE: ” Nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta și-ar fi însușit  paternitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparțineau și le-ar fi prezentat drept contribuții personale sau originale.” (Hotărârea CNE   879 din 18.07.2012). Normal ar fi fost ca Ministerul Educației la care au ajuns ambele argumentări pentru cazul premierului Victor Ponta, cu evaluări și concluzii complet diferite, să găsească o soluție de mediere, eventual de punere la aceeași masă de lucru a celor două comisii. Nu există raport de subordonare între acestea. Nu s-a întâmplat acest lucru . Ministerul a preferat  soluția-clișeu cu ”singura instituție abilitată este CNE”. În ce lege, la ce paragraf se vorbește despre această abilitare exclusivă a Comisiei naționale de Etică? În cea a educației (1/2011), în cea  privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică (206/2004), nu.

Un al doilea tip de clișeu invocat în apărarea plagiatului la demnitari este bazat pe ideea că ”așa erau regulamentele în vigoare la vremea respectivă”. Pe acest principiu CNE aprecia că teza Victor Ponta ”respectă cerințele academice din acea perioada  și  este comparabilă din punctul de vedere al acestor cerințe, cu alte teze de doctorat susținute în aceeași perioada”. Și dacă este  comparabilă tot cu teze plagiate, problema nu se rezolvă ci se complică. În acelși  registru este redactată decizia  CNE și pentru Gabriel Oprea: ”Din răspunsurile formulate a rezultat că la acea dată nu exista un ghid sau un regulament privind redactarea unei teze de doctorat in cadrul Facultatii de Drept din Universitatea Bucuresti.” Nu au existat regulamente de școală doctorală sau universitate în România care să spună ”puteți prelua paragrafe sau pagini întregi în tezele de doctorat fără să puneți ghilimelele de rigoare și să indicați sursa”. Funcția ghidului realmente util era și este asigurată de profesorul coordonator de doctorat. Să fii coordonator de teză de doctorat și să pui ”foarte bine” pe o teză în care sunt plagiate lucrările tale este o performanță de malpraxis.  Probabilitatea de a nu fi  observat acest gen de plagiat este minimă. Dincolo de orice ghid sau lege, existente sau inexistente la data respectivă, culpa morală a coordonatorului de teză este majoră pentru profesorul coordonator, echivalentă sau mai gravă decât cea a doctorandului. În treacăt fie spus, nu am auzit niciunul dintre coordonatorii de doctorate, din seria pe care o discut în acest articol, explicându-ne că doctorandul său a plagiat pentru că ”așa erau vremurile”.

Cupola protecției demnitarilor care plagiază prin CNE este consolidată și prin decizii impredictibile sub aspect temporal: pentru un prim-ministru interimar  (cazul Gabriel Oprea) decizia de neplagiat se ia în regim de ”celeritate”; pentru un primar de muncipiu (cazul Olguța Vasilescu) au trecut de mult cele trei luni anunțate prin regulament pentru rezolvare, fără să fie comunicată o decizie; pentru fostul ministru al educației, Ioan  Mang am aflat de decizia Consiliului numai după schimbarea unui ministru de la educație. De unde vin aceste diferențe de durată în anunțarea deciziei? Este foarte probabil că sunt parte din strategiile de protejare a demnitarilor. Oricum, din restricții standard, legislative, nu decurg.

Mai departe….

La ce ne putem aștepta? În continuare dacă ești primar, ministru, parlamentar sau prim-ministru vei beneficia de cupola privilegiilor asigurate  de Minister  pe linia OUG 28/2011-CNE? Ar fi cea mai proastă variantă care duce clar la practici discriminatorii, favorabile oamenilor de la putere, la compromiterea ideii de autonomie universitară prin ingerință politică.

În aceeași serie nedorită s-ar putea încadra și tentativa de a înlocui prevederile OUG 28 preluate în legea 206/2004 prin prevederi echivalente funcțional, tot de tip discriminatoriu, dar  îmbrăcate într-o nouă haina juridică.

Soluția normală pentru o societate democratică este renunțarea la toate prevederile discriminatorii asociate OUG în discuție și revenirea la comisiile de etică ale universităților  ca instanțe care să poată decide pe bunele/proastele practici în materie de deontologie în spațiul cercetării științiifce. Este și sensul recentelor propuneri ale Comisiei de Etică a Universității București[2].


[1] ART. 4^2  din această ordonanță se regăsește ca atare în forma actualizată a legii 206/2004:

”(1) Sesizările privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare sunt analizate în două etape detaliate în Codul de etică:

a) analiza la nivelul instituţiei în cadrul căreia presupusele abateri s-au produs, denumită prima etapă, care se desfăşoară conform art. 11 şi prevederilor Codului de etică;

b) analiza la nivelul Consiliului Naţional de Etică, denumită etapa a doua.

(2) Consiliul Naţional de Etică are obligaţia să analizeze sesizări sau contestaţii în oricare dintre următoarele cazuri:

a) dacă prima etapă a produs un raport în termenul prevăzut la art. 11 alin. (3) şi dacă la sesizare sau contestaţie este anexată o copie simplă, în format scris ori electronic, după raportul elaborat în cadrul primei etape;

b) dacă prima etapă nu a produs un raport în termenul prevăzut la art. 11 alin. (3).

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. a) sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi unităţi de cercetare-dezvoltare ori de instituţii publice, membri ai consiliilor de administraţie, ai comitetelor de direcţie, ai consiliilor ştiinţifice sau ai comisiilor de etică ale instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de demnitate publică, care sunt analizate direct de Consiliul Naţional de Etică.”

[2] Fac parte din Comisia de Etică a Universității București. Deși sper că exprim, în bună parte, și opiniile colegilor mei de Comisie,  sunt singurul responsabil de ideile din articol.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Buna ziua!

    Domnule profesor, exista o solutie posibila gratie CCR. Am scris despre aceasta chiar azi, printr-o fericita coincidenta cu articolul Dvs.

    http://politeia.org.ro/editoriale/consiliul-albirii-plagiatorilor/39244/

    „Trebuie procedat altfel: trebuie atacat in contencios administrativ (sau chiar pe latura incalcarii drepturilor de autor) orice hotarare de albire a plagiatorilor emisa de CNE…mers in instanta si acolo trebuie ridicata in fata judecatorului obiectia de neconstitutionalitate a prevederilor legislative din OG 28/2011 si din celelalte legi aferente care amenajeaza o exceptie procedurala si decizionala pentru demnitari si pentru alte categorii profesionale. Judecatorul, daca e de buna credinta, trebuie sa trimita exceptia la CCR.

    CCR, Decizia 1615/2011:

    „In jurisprudenţa sa, Curtea, în ceea ce priveşte principiul egalităţii consacrat prin art. 16 din Constituţie, a stabilit că acesta “presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice” (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

    • Multumesc pentru semnalarea materialului dumneavoastra si pentru interventia in discutie. Solutia pe care o propuneti imi pare corecta si aplicabila (mentionand imediat ca nu am pregatirea juridica pentru o abordare de detaliu). Discrimanrea pe care o aduce OUG28, insa , este clara si procedurile de ”albire a plagiatelor”, folosite de CNE sunt evidente. Rezistenta la schimbarea spre normalitate a fost si va fi foarte mare. Este motivul pentru care cred ca trebuie pornit simultan pe toate caile posibile – juridic-punctual, mediatic, parlamentar-legislativ etc. Oricum, pare mai usor de atacat articolul de lege discriminatoriu decat sa dovedesti ca o teza de doctorat plagiata, semnata de un ”ales”, este realmente frauda. Complicat si pentru faptul ca este construit un intreg esafodaj legislativ care nu ajuta. Ma gandesc la punctul de pornire dat de legea 8/1996. O constientizare puternica a consecintelor furtului intelectual si a posibilitatilor de asanare publica a maladiei constituie o premisa majora a schimbarilor despre care discutam

    • Din pacate, solutia dvs nu e posibila decat daca una dintre persoanele plagiate depune plangerea .
      Altfel, un tert nu poate fi considerat parte vatamata, chiar daca face parte din Consiliul de Etica etc…
      Acesta a fost unul din argumentele prin care au fost respunse plangerile domnilor Neamtu si Papahagi asupra plagiatului lui Ponta.
      Solutia e asa cum spune si dl. Sandu in articol, eliminarea privilegiilor pentru demnitari.
      Singurii care trebuiesc exceptati de la analiza Comisiilor de Etica din Universitati trebuie sa ramana membrii respectivelor comisii.
      Si CNE sa treaca in subordinea Academiei, membrii acestei comisii sa fie votati dintre si de catre membrii Academiei.

      • Si as adauga ca, in cazul in care Comisia de Etica identifica o lucrare plagiata, sa fie sanctionati si autorul si coordonatorul stiintific.

  2. Oricine a avut de-a face cu Universitatea românească în (cel puțin) ultimiii 10 ani știe:

    1. lucrarea de licență, de master, și de doctorat este o încropeală din 5-10 texte fundamentale și din 15-30 alte texte încropite la rândul lor. „Calitatea” încropelii poate varia: (i) o încercare onestă de a crea o semi-sinteză asupra unei teme; (ii) o adunare/colaj extra-modern din text fragmentat și fragmentar, aranjat „cu propriile cuvinte”, cu baza ideatică în alt text; (iii) o copiere-plagiere disimulată, cu citarea surselor și arătarea citatelor ca fiind citate, cu proporția text original/text copiat 20/80%; (iv) o copiere-plagiere barbară în care sunt dispuse supra-logic, în regim de urgență, toptane de text (împreună cu greșelile de tipar, într-o mare de absență desăvârșită a ghilimelelor, această invenție hi-tech a tehnologiei textului). Un procentaj imaginar, dar apropiat de realitate, al distribuirii „calității” într-un an oarecare în întreaga producție de lucrări universitare de absolvire în România: 0,1% (poate chiar 0,01%) calitatea (i); 4,9% (4,99%) calitatea (ii); 35% calitatea (iii); 60% calitatea (iv).

    2a (cazul ghinionist). lucrarea de licență, de master, și de doctorat va fi deschisă de către comisie în 5-10 poziții aleatorii și vor fi citite 10-15 propoziții aleatorii, de aceea este important nu ce este scris acolo, ci cât: 50 de pagini pentru licență, 100 pentru master, 200 pentru doctorat. Susținerea lucrării va trebui axată în jurul a 10-15 cuvinte cheie. Formatarea textului este vitală: toate normele trebuiesc respectate: margini (2,5 cm), corpul literei (12 pt, Times New Roman). O lucrare formatată perfect poate avea chiar și un procentaj de 10-25% de lorem impsum, iar, pentru ueber-norocoșii de la științe sociale pe engleză, nietzsche ipsum (http://nietzsche-ipsum.com/).

    2b (cazul norocos). lucrarea de licență, de master, și de doctorat nu va fi deschisă de către comisie. Cele 10-15 cuvinte cheie vor sugera comisiei „valoarea” lucrării.

    3. lucrarea de licență, de master, și de doctorat poate fi executată de către un „specialist” în 5-10-15 ore pentru 300-600-900 lei. E de preferat a rezerva serviciul specialistului cam cu 3-4 luni înainte de susținerea lucrării pentru că, într-o asemenea economie, specialistul este foarte căutat.

    4. selectarea profesorului coordonator este o problemă foarte delicată. Se va studia plaja de posibilități încă din anul 1 de studii de licență. Cu puțin noroc se va găsi loc chiar la profesorul care dă la studenți lucrări „realizate” în anii trecuți; totul pentru a păstra, evident, bunul renume al facultății. (din banii economisiți astfel, studentul va putea plăti executarea celor 4-5 proiecte restante, eventual la același specialist de mai sus)

    Lista nu este exhaustivă.

    Sursa: anul trecut, chiar pe vremea asta, făceam eforturi pentru a realiza o lucrarea de licență categoria (ii). Personal, am încheiat șarada la licență, informațiile asupra masterului/doctoratului provin de la colegii mai studioși decât mine.

  3. La nu mare distanta de la revolutie am inceput un doctorat la o facultate din Romania. Nu exista internet, nu existau schimburi de experiente intre doctoranzi din alte tari (in orice caz, nu accesibile pentru buzunarele doctorandului de atunci). In seara dinaintea primului examen de parcurs am fost invitat acasa la profesorul meu si am primit subiectele. A doua zi am trecut examenul. Poate indecenta situatiei, poate nefamiliaritatea dintre mine si profesori, dar toti au refuzat sa vina la prinzul de dupa examen, obisnuit pe atunci, organizat de mine. Am platit un „blat” la restaurant si am disparut, din acel moment, din lumea universitara, iar trei luni mai tirziu, din Romania.

    Dumnezeul doctorandului era si este profesorul conducator de lucrare, deci cum e turcul si pistolul. Faptul ca o comisie spune ca nu exista un ghid de redactare a unei lucrari de doctorat e bull***t pentru fanii Antenei 3 & co. Bibliografia, notele, citatele si referintele au un scop si o logica. Nici nu trebuie sa iti spuna profesorul de ce sint toate acolo si care e rolul lor. Dar cum obiectivul doctoranzilor de duzina nu a fost sa avanseze stiinta, ci sa termine lucrarea si sa profite de beneficii suplimentare, toate etapele au fost arse. Comisiile de doctorat au inchis ochii si s-a umplut tara de “doctori” impostori care, la rindul lor, si-au umplut buzunarele nemeritat. Decenta? Retragere? Demisie? Rusine? De credeti ca au fost anulate toate criteriile de merit introduse de domnul Funeriu? Din fericire unii profesori sint corecti, formeaza doctoranzi adevarati, publica in jurnale de prestigiu si se chinuie sa mentina un standard ridicat. Din pacate procesul e prea lent…

    Sper ca legea care protejeaza demnitarii sa fie declarata anticonstitutionala si sper ca facultatile sa aiba curajul sa anuleze teze.

  4. Aș, pardon, am uitat ceva foarte important:

    5. Universitatea românească poate fi absolvită în două „moduri de existență” diferite: a. nimeni n-are habar cine ești, de unde vii și ce-i cu tine; b. toți știu ce ai mâncat dimineață și pe ce parte ai dormit. Oricare dintre moduri îți va garanta absolvirea cu succes. Absolut necesar, de evitat modul hibrid: parcă te știu de undeva, nu cumva tu ești ăla/aia care…?

    • Apropo de „poate fi absolvită în doua moduri”.
      Exista si un singur mod: se zicea ca „Stefan Gheorghiu”, unde se instruiau membrii PCR, o puteai absolvi oricit de bou ai fi, doar sa nu te calce tramvaiul prin Bucuresti!

  5. Stimate domnule Profesor, v-am apreciat si interventia de la TVR, excelent si articolul, dar mai este o MARE problema. De ce facultatile nu-si asuma, in solidar cu infractorii, aceste nenorociri care duc de rapa toata valoarea invatamantului romanesc, cata a mai supravietuit dupa 25 de ani de ceausism si 25 de ani de tranzitie (ca de epurarile din anii’50 n-are rost sa mai vorbim)? De ce nu exista , nu se ridica, o mana de oameni cinstiti si viteji contra sistemului mafiot care guverneaza absolut toate facultatile?
    De ce risc adjectivul „absolut”? Fiindca nimeni nu-si permite sa critice modul catastrofal in care cutare sau cutare coleg „conduce” o lucrare de „doctorat” sau alta. Doi oameni au pus lucrurile la punct in aceasta privinta.
    Acad. Solomon Marcus care a aratat (citez inexact bineinteles si poate chiar rastalmacesc, dar asta am inteles eu) ca, fara nicio vocatie pentru cercetare, mii si mii de oameni si-au dat „doctoratul”. Cititi aceste lucrari domnule Profesor, cititi lucrarile de „licenta” – nivelul lor intelectual este de clasa a VII a cel mult! Printre miile astea, tovarasul Oprea, care face dezacorduri gramaticale si nu se poate exprima logic si coerent. Miile astea, care-si doresc doctoratul cum isi doreau primitivii sa-si puna si-un joben alaturi de podoabele tribale, si-au smuls penele astea de paun de pe unde au putut (inclusiv cu mouse-ul de pe internet, cum eu insumi am vazut).
    Cel care a reusit sa dea o lovitura mortala acestei ciume a imposturii a fost Daniel Funeriu care, prin scoaterea „sporului de doctorat”, le-a luat jefuitorului si profitorilor sistemului lansat de PDSR imediat dupa 1989 principalul scop. Toti josnicii astia, pana la ideea geniala a lui Funeriu, de fapt furau de la cei care muncesc cumplit pentru fiecare banut.
    De ce nu si-ar da doctoratul si nea Marin care vinde-n piata? Singura conditie: sa stie sa manevreze un mouse. Si inca, in cazul lui nea Marin, nu m-ar deranja, fiindca nu si-ar da aere! 

    • Multumesc pentru apreciere./ ”De ce facultatile nu-si asuma…”. Sunt facultati si facultati. Le diferentiaza, pe aceasta tema, gradul de structurare a culturii plagiatului , leadershipul si numarul de lucrari de doctorat plagiate pe care le-a produs propria scoala doctorala. Consecintele acestor factori le intalnesti la tot pasul. Daca doresti, spre exemplu, in comsia de etica a universitatii, un reprezentatnt de la o facultate cu o cultura a plagiatului puternic structurata, nu il vei obtine. Similar se intampla lucrurile daca aceeasi comisie solicita, la acelasi gen de facultate, un referat pe o teza suspecta de plagiat, provenita din scoala doctorala a acesteia. In schimb, da , am avut referat de diagnosticare a plagiatului semnat de un demnitar, din partea unei scoli doctorale in cadrul careia s-a acordat doctoratul pentru plagiator. Degeaba insa ca lucrurile stagneaza dincolo de orice termen legal la CNE. Si Ministerul Educatiei tace. In schimb, cand pentru un alt demnitar pare salvatoare o decizie rapita, acelasi Minister descopera ”celeritatea”. (Exemplu pentru acest ultim gen de situatie: plagiatul primarului de Craiova, Olguta Vasilescu, pentru care a facut un excelent referat de constatare colega mea profesoara Cosima Rughinis.) Si exemplele pot continua./ Este fundamentala constituirea unui curent de opinie care sa sustina o propunere legislativa de abandonare a prevederilor discriminatorii asociate cu OUG 28/2011- CNE./ In legatura cu rolul diferitilor ministrii postdecembristi in construirea cupolei privilegiilor pentru fraudele intelectuale ale demnitarilor ar fi de discutat intr-un spatiu mai larg. Greu de gasit un erou pozitiv in aceasta poveste daca aduni putinele merite si scazi scorul dat de bogatia comportamentelor clientelare.

    • @ Grammaticus
      indignarea dascalului onest este evidenta, dar de ce vocea lui nu i auzita ? raspunsul s ar putea sa fie uimitor de simplu. este in minoritate. gunoiul a napadit romania (am in minte imaginea unui baraj, nu mai stiu care, luciul albastru al apei nu se mai vede de stratul gros de mizerie / pet uri)
      in timp ce lacustele postdecembriste faceau primul milion pe ruinele comunismului, alte fabrici se ridicau cu repeziciune : cele de diplome. afacerea avea un dublu scop : pe de o parte umplea buzunarele staffurilor universitare, care ajungeau acum in ultimul catun, iar pe de alta, conferea legitimitate politrucilor cocotati la cirma tarii si functionarimii capitalismului de stat avida de diplome pentru siguranta locului de munca si desigur cresterea salariala substantiala. tragic este faptul ca impostorii (hoti dovediti) au indrumat doctorii in drept de astazi ! iar cei mai multi dintre profesori, cu ale lor doctorate cumparate sau copiate, sint „formatorii” noii generatii !

  6. Hm…si-au pus problema, de unii comentatori zic, cei care vin cu ideea unei comisii formate din academicieni, ca si ei ajung inscaunati din diverse motive, unele deloc academice? Evident, nu vorbesc despre vechea generatie, ci de cei nou-intrati in sfera nemuritorilor…acestia, dat fiind contextul (politic) si calitatea noii scoli, cam din ce stofa sunt facuti? Nu cumva din tagma celor care inchid ochii la tonele de disertatii si lucrari de doctorat de doi bani ca valoare si zero bani ca originalitate si progres in domeniul lor specific sau,mai rau, din tagma celor neprinsi de plagiat, inca sper eu..? Ba da, din aia sunt,ca altii nu avem…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Sandu
Dumitru Sandu
Dumitru Sandu. Profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Sociala, la Universitatea din București, cu studii și cursuri, în perioada actuală, pe teme referitoare la migrație transnațională, construcție identitară europeană și dezvoltare comunitar-regională.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro