vineri, martie 29, 2024

Planul Macron şi capcanele „Europei cu mai multe viteze”. Cât de flexibilă şi diferenţiată poate fi Uniunea Europeană, rămânând totuşi o Uniune?

Puncte cheie:

  • Tânărul şi (poate prea) ambiţiosul preşedinte francez a „furat startul” reformei Uniunii Europene, profitând cu abilitate şi şarm comunicaţional de spaţiul liber de manevră de care dispune până în decembrie, creat de negocierile complicate pentru formarea guvernului de coaliţie din Germania şi de limitările politice temporare ale cancelarului în exerciţiu, Angela Merkel;
  • Macron a dorit astfel să se profileze ca principala voce şi principalul lider care imprimă direcţia „refondării” Uniunii Europene (cum îi place să spună), mişcare spectaculoasă dar şi teribil de riscantă în acelaşi timp, care îl propulsează la o altitudine ameţitoare, de la care deznodământul proiectului şi viziunii sale atât de avântate, de transformare radicală a Uniunii Europene, nu mai poate fi decât ori un salt fabulos înainte, ori o cădere dezastruoasă;
  • Din informaţiile care circulă pe diferite canale, faimosul discurs de la Universitatea Sorbona[1] nu a fost agreat în totalitate în cercurile politico-diplomatice de la Berlin (Ministerul de Externe, Cancelarie, Parlament), aşa-zisul „Plan Macron” lansat cu mai bine de o lună în urmă conţinând atât puncte care nu fuseseră convenite cu Germania, cât şi puncte care fuseseră discutate altfel între Berlin şi Paris, în special cele legate de guvernarea Zonei Euro, de taxarea tranzacțiilor financiare şi de unificarea politicii fiscale a statelor care utilizează moneda comună;
  • Angela Merkel tace tactic, sub pretextul rezonabil că nu a fost încă învestită cancelar de către noul Bundestag, pentru al patrulea mandat, lăsându-l pe un Macron cu 24 de ani mai tânăr să zburde zglobiu pe dealurile şi câmpiile Europei, promovându-şi cu impetuozitatea specifică vârstei, nivelului uriaș de ambiţie dar şi lipsei sale evidente de experienţă politică, propria viziune asupra viitorului Uniunii Europene;
  • Chiar dacă Merkel începe să fie criticată în Germania pentru tăcerea prelungită faţă de Planul Macron, aş sugera să vedem şi dimensiunea tactică a acestei expectative, care, fără a presupune intrarea în conflict direct cu Macron, înseamnă totuşi că îl lasă pe acesta să-şi consume energia începutului de mandat şi să-şi epuizeze arsenalul argumentativ, expunându-se în acelaşi timp de unul singur tuturor criticilor şi contra-argumentelor, urmând ca din decembrie-ianuarie Merkel să reintre puternic în joc, relegitimată în funcţia de cancelar şi „călare” pe un guvern proeuropean proaspăt, ne-erodat, în timp ce Macron a coborât deja, în doar şase luni de la alegeri, de la 70% spre puţin peste 30% rată de susţinere în Franţa;
  • Aşa-zisul „Plan Macron”, de fapt, nu există. Este doar un discurs spumos care se prezintă publicului european ca o colecţie neierarhizată de idei disparate şi frânturi de perspective (economice, politice, sociale, cultural-academice etc.), unele acceptabile până la un punct, altele idealiste şi iluzorii, unele realiste, altele cam aventuroase şi puţin fezabile. În fine, toate aceste idei sunt puse sub acoperişul a două axe fundamentale. Pe de o parte, se vede convingerea pentru „flexibilitatea” Uniunii Europene, tradusă prin integrarea diferenţiată şi oficializarea Europei cu mai multe viteze, fiind vorba, în esenţă, de un nucleu dur care abandonează practic grupul îndărătnic al Europei Centrale şi porneşte cu mare viteză în propria barcă a integrării. Pe de altă parte, se deslușește la orizont „guvernarea politică centralizată a Zonei Euro”, în perspectivă cu un guvern propriu, buget propriu, parlament propriu şi ministru de Finanţe al Zonei Euro, cu taxarea tranzacţiilor financiare dar mai ales cu unificarea nivelului de impozitare în Zona Euro, ceea ce ar lăsa, de exemplu, Germania fără pârghia unei politici fiscale naţionale, o  schimbare istorică, pe care Berlinul nu pare deocamdată pregătit să o accepte;
  • Prin vocea unor parlamentari germani de culori diferite, Berlinul transmite iritat că Parisul trebuie mai întâi să-şi facă ordine în propria economie și în propriile cheltuieli bugetare şi să-şi ajusteze deficitul care depăşeşte an de an limitele admise de Tratatele în vigoare, crescându-şi substanţial competitivitatea, şi abia apoi să dea lecţii de reformă Germaniei și întregii Uniuni;
  • Discursul lui Macron de la Sorbona vine totodată în totală şi evidentă contradicţie cu discursul lui Juncker despre starea Uniunii Europene, primul sugerând „Europa cu mai multe viteze”, cu care Germania ar fi de acord până la un punct, în timp ce al doilea „mai multă Europă pentru toate statele membre”, adică adâncirea integrării la nivelul UE27, o viziune din păcate idilică şi lipsită de şanse în contextul actual, ce pare doar să anunţe pensionarea lui Juncker peste doi ani, în aplauzele îngăduitoare ale noii generaţii politice europene;
  • Ambele viziuni sunt însă exagerate şi nerealiste, dar în sensuri contrare. Atât ruperea Uniunii în mai multe grupuri care ar alege niveluri diferite de integrare (Vestul, respectiv Europa Centrală), cât şi viziunea voit superoptimistă a lui Juncker, aproape teatralizată, se descalifică în fața realităților. Niciuna nu corespunde pe deplin posibilităţilor şi limitelor de funcţionare ale Uniunii cu 27 de state membre;
  • O arhitectură instituţională şi politică prea laxă, care ar permite apariţia unor grupuri aproape detaşate unul de celălalt (pe de o parte, Zona Euro superintegrată şi, pe de altă parte, periferia economică răsăriteană, scufundată în „suveranism”, naţionalism şi protecţionism), ar duce de facto, mai devreme sau mai târziu, la încetarea existenţei unei Uniuni, în adevăratul sens al cuvântului, după cum este la fel de limpede că federalizarea Uniunii Europene este o himeră, mai ales după lecţia dură dată de eşecul Tratatului Constituţional, în referendumurile din Olanda şi Franţa, în 2005, sau chiar de rezultatele alegerilor parlamentare din 2017;
  • În aceste condiţii, România pare prinsă între Planul Macron, care nu o avantajează în totalitate, şi viziunea naţionalist-suveranistă a Europei Centrale (cel puţin a Ungariei, Poloniei şi Cehiei), la care s-ar putea adăuga curând Austria, neputând nici accede în nucleul dur al Zonei Euro dar neputând accepta nici viziunea retrogradă, de periferie a imperiului, care ridică garduri și glorifică abordările identitare, specifică regimurilor Kaczyński şi Orbán;
  • Citind cu atenţie „ofertele” viziunilor europene contradictorii de la Paris şi Budapesta, să admitem totuşi că speranţa României este ca Germania, odată revenită în politica europeană, după învestirea Guvernului Merkel IV, să readucă echilibrul şi moderaţia unei abordări fezabile, care să permită avansul realist al integrării europene dar care să nu bruscheze sensibilităţile şi limitele pe care le dovedesc statele membre ale Uniunii, fie ele din nucleul fondator sau din extensia postcomunistă a blocului comunitar. Orice greşeală de abordare, orice atitudine aventuroasă, în anii care vin, ar putea duce la o ruptură iremediabilă a Uniunii Europene şi la întoarcerea spre discursuri şi platforme politice revolute, specifice unei lungi epoci a naţionalismului şi confruntărilor, atât de păguboase dar atât de adânc înrădăcinate în istoria Europei.

*

Discursul de la Sorbona a sunat bine dar este un drum lung de la discursurile care sună bine la discursurile care au forţa şi şansa să schimbe lumea, sau, în cazul nostru, Uniunea Europeană. Aparenţele, uneori, sunt înşelătoare. Sigur, e frumos să spui „Eu nu am linii roşii. Am doar orizonturi”, sugerând imperial că el este liderul căruia doar Cerul îi poate fi limita. Dar, din păcate, aşa cum avăzut la tot felul de voturi şi referendumuri din 2005 încoace, începând chiar cu eşecul Tratatului Constituţional în Franţa şi Olanda şi terminând cu Brexitul, Europa este plină de linii roşii. Iar un politician, dacă nu ţine cont de liniile roşii impuse de realităţi, este sortit, mai devreme sau mai târziu, înfrângerii. Festina lente, i-ar fi spus probabil romanii avântatului Macron.

„Europa cu mai multe viteze”, îmbrăcată astăzi în tot felul de concepte şi versiuni, unele mai explicite, altele mai diplomate, pare să fie panaceul pe care l-au descoperit Franţa şi Germania pentru toate blocajele în care a intrat de ceva vreme Proiectul European. S-ar putea să nu fie chiar aşa de simplu. S-ar putea ca flexibilitatea şi diferenţierea integrării europene, cu acceptarea creării mai multor grupuri de state membre, care evoluează cu „ritmuri şi viteze diferite”, cum se spunea în Scenariul 3 din Carta Albă a Comisiei Europene, să pună la un moment dat în discuţie chiar vocaţia Uniunii Europene de a fi, scuzaţi tautologia, o Uniune.

Ar fi util ca Macron să investigheze care este limita de la care o Uniune Europeană foarte flexibilă şi foarte diferenţiată, în care unii nu îi mai aşteaptă pe ceilalţi sau s-au săturat de nazurile lor, mai este, de fapt, o Uniune autentică, şi nu se transformă cumva într-o simplă Antantă, şi aceea instabilă şi lipsită de credibilitate. Poate nu întâmplător, la nivelul analizelor Ministerului Apărării din Germania s-a lucrat recent inclusiv pe un scenariu al desprinderii unui bloc central-european de state de restul Uniunii, care poate fi citită şi invers, dinspre „pierderea răbdării” la Paris şi Berlin, drept separarea Vestului de Estul îndărătnic şi neperformant al Uniunii Europene.

Chiar dacă mulţi se feresc să o spună deschis, fiind încă sub vraja entuziasmului pro-Macron din primăvară, viziunea de reformă a Uniunii Europene, lansată prin discursul preşedintelui francez la marea universitate pariziană, din 26 septembrie, nu va funcţiona. Sau cel puţin nu în totalitate, pentru că îi forţează pe unii să accepte ceea ce pare din capul locului inacceptabil (de exemplu, 15 comisari europeni pentru cele 27 de state membre, autonomizarea de Statele Unite, pe linie de Apărare, sau unificarea politicilor fiscale) şi pentru că ignoră din start rezistenţele care vor apărea inevitabil, trimițând mai degrabă spre perspectiva unei acţiuni unilaterale, de impunere autoritară a unui nou model, în care cine vrea să îl urmeaze pe Macron, bine, cine nu, nu. Astfel de abordări nu au reușit niciodată, pe termen lung, în Europa. Singurele care au confirmat şi au dat rezultate au fost negocierile și soluțiile de compromis. Europa nu poate fi guvernată à la longue prin impunerea de la centru a unei viziuni, aşa cum sunt guvernate, de secole, Rusia şi China, de exemplu.

Probabil că România nu e o temă majoră pentru Macron, dar poate ar fi fost bine să reflecteze de ce scurta şi „imperiala” sa vizită la Bucureşti, la periferia Uniunii, nu a entuziasmat pe nimeni şi nu a avut darul de a-l pune în lumina dorită, aceea de Lider al unei Mari Puteri care îşi rupe câteva ore din timpul lui preţios şi vine să-şi arunce învăţăturile asupra celor care nu au altceva de făcut decât să-l urmeze.

În fine, sunt şi multe lucruri bune în Planul Macron. Cele din domeniul cultural şi educaţional sunt chiar minunate (crearea unei reţele a universităţilor europene, fiecare tânăr să petreacă cel puţin 6 luni într-o altă ţară europeană, fiecare student european să vorbească două limbi europene până în 2024 etc.), formulate în spiritul tradiţional al grandorii şi idealismului liberal francez, dar într-o a doua fază Macron va trebui să vină să explice concret care sunt sursele de finanţare, cum se poate obţine această acoperire atât de generoasă şi ce aduce nou proiectul faţă de cadrele instituţionale şi politice deja existente precum Programul de mobilităţi Erasmus etc.

Surpriza majoră după valul de entuzism pro-Macron şi efuziunea Merkel-Macron din primăvară ar fi să vedem că nici Germania, de fapt, nu este entuziasmată de Planul Macron şi va avea obiecţii, odată ce noul guvern va fi învestit oficial. Dacă aşa vor sta lucrurile peste o lună, două, atunci tânărul preşedinte francez va începe să aibă probleme politice tot mai serioase, atât în acceptarea sa ca „lider al reformei Uniunii Europene” cât şi, în primul rând, ca responsabil pentru bunul mers al Franţei. Căci, odată ce va deveni clar că Europa nu este la picioarele lui Macron, preşedintele de la Élysée va trebui să se întoarcă cu faţa spre Franţa, cu ceva mai multă modestie, să descopere ce-i spuneau germanii lui Hollande de câţiva ani, anume că economia franceză şi sistemul social din Hexagon au probleme structurale profunde, care agravează deficitele de competitivitate şi sustenabilitate pe termen lung, şi să încerce să rezolve mai întâi problemele interne. Iar sarcina aceasta nu va fi deloc uşoară, aşa cum se vede din sondajele de opinie care ne vin din Franţa, sau oricum va fi infinit mai dificilă decât rostirea unor discursuri flamboiante la Sorbona, despre viitorul Europei.

NOTE_______________


[1] http://international.blogs.ouest-france.fr/archive/2017/09/29/macron-sorbonne-verbatim-europe-18583.html

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Înțeleg că planurile Macron și Juncker nu sunt bune. Dar e bun planul secret al Angelei Merkel, pe care nu e clar dacă autorul îi cunoaște.

  2. In primul rand Macron, cu toata lipsa de experienta, a lansat niste viziuni asupra viitorului UE. Ca acestea sunt sau nu viabile ramane de vazut. In orice caz Germania si Franta sunt miezul dur al UE.
    Daca blocul estic, indiferent din ce motive se va desprinde de UE , UE va ramane intarita – numai tari cu economii avansate si grad foarte mare de democratie dar cu o intindere geografica mai mica
    Toate problemele recente ale UE ( inclusiv Brexit) sunt generate de intrarea dupa 2004 a unor tari sarace si in parte pretentioase si cu nostalgii autoritare. In concluzie daca Polonia , Ungaria sau o alta tara iese din UE nu este nicio problema .
    Ce ar fi daca Franta sau chiar Germania ar parasi UE ?

    • Primul zambet pe ziua de azi ,multumesc :)
      -Economia tarilor acelea dezvoltate este direct legata de tarile din est ,acelea ce pleaca. Nu va fi dezastru instant daca vor incepe sa transpuna in practica aerele de superioritate dar nici mai bine nu va fi. Banii aceia cu care sustin sectoarele ,institutiile si persoanele neproductive se vor imputina serios . Vreau sa spun ca se va resimti destul de serios .
      -Vad ca inca persista ideea de ‘democratie avansata’ .Este o iluzie . Din foarte ( repet ,foarte) multe puncte de vedere exista mai multa libertate si o mai reala democratie in Romania.
      -Actualele probleme nu au nici o legatura cu statele intrate mai tarziu in EU. Asta a fost unul dintre scuzele penibile ale Brexit-ului ( regretat pana la lacrimi acum ) .Din contra ,fara statele intrate mai tarziu situatia in EU ar fi fost mult mai rea . Dar nu e ‘prea’ voie sa spunem care sunt adevaratele motive pentru ca…’democratie’.
      -Franta si Germania nu ar trebui sa aibe voie sa paraseasca EU pana nu dau socoteala pentru ce au facut . Inclusiv financiar.
      ( aparent fara legatura , hai sa ne gandim 1. De ce Grecia nu este in lista problemelor. 2. Cum rezista Grecia de atatia ani? Chiar are o economie ? 3. Mai exista Grecia ?)

    • Gresit, țări precum Germania sau Franța au nevoie de Europa de Est. Sunt țări care exportă foarte multe produse scumpe, iar pierderea unor astfel de teritorii ar fi similară cu recesiunea pe câțiva ani buni și cu șomajul. Nu există prosperitate economică fără posibilitatea de a-ți impune interesele în alte teritorii și fără acces la alte piețe.

  3. ,,profitând cu abilitate şi şarm comunicaţional de spaţiul liber de manevră de care dispune până în decembrie, creat de negocierile complicate pentru formarea guvernului de coaliţie din Germania şi de limitările politice temporare ale cancelarului în exerciţiu, Angela Merkel;”
    Care abilitate ? Care sarm ?. Pana nu se termina procesul de formare a coalitiei de guvernare din Germania, totul este blocat. Iar in timpul asta, Macron are un singuru ,,drept”. De scoate cu sarm / abilitate / ,,furat startul” / ,,salt fabulos” etc. Franta din UE .

  4. Nu poate exista o Europă cu mai multe viteze și nici o Europă a celor cu drepturi depline și a unora cu drepturi și libertăți limitate. Românii nu pot deveni o nouă națiune tolerată, care să „meargă doar pe cărarea vitelor” și eventual să-și construiască biserici doar din lemn, că așa spune noul imperiu.

    Orientarea geopolitică a României către America ne arată că politicienii români (ca și cei polonezi) înțeleg foarte bine că Uniunea Europeană poate fi un pericol pentru noi, mai ales dacă nu reușim să negociem un set de legi care să elimine existența cetățeanului de mâna a doua, fără drepturi.

  5. Lăsaţi orice speranţă voi cei ce credeţi că Germania este soluţia pentru Europa. Germania nu este soluţia, ci problema Europei. Este un stat revanşard ca şi Rusia( poate de aceea se simpatizează reciproc). Din acest punct de vedere, planul Macron este cel puţin ridicol. Germania se serveşte de Franţa( şi ea cu nostalgii neo-imperiale şi care crede că ea va fi „vioara întîi” a Europei…) în scopul nedeclarat încă a unei Europe germane, un fel de al IV-lea Reich(…). De aceea fricţiunile germano-americano+engleze, de aceea ocheadele germano-ruse. Dar poate Franţei îi vine mintea la cap. Să nu uite că anglo-americanii au salvat-o de două ori din ghearele…Germaniei.
    Şi aşa, ca o întrebare retorică: pentru a face o ALTĂ Europă, trebuie să se renunţe juridic la „vechea Europă”, respectiv să se anuleze juridic tratatul de la Lisabona; CINE şi CUM va face asta? Şi, mai ales, CE va zice „restul lumii europene”?
    România? Păi sunt trei propuneri:
    -propunerea „UE cu mai multe viteze”, respectiv o Europă federalistă, multiculturală şi „corectă politic”
    -propunerea Rusiei a (inter)naţionalismului cultural-creştin european
    -propunerea americană a Intermarium, respectiv o Europă Centrală şi de Est ca regiune de separaţie între „bătrâna Europă” şi Maica Rusia; totul sub un fel de patronaj SUA+UK+NATO….

    Ce vom alege, asta-i o altă chestie. Dar nu cred ca dl Naumescu că soluţia este Germania….

  6. Pentru Romania, in special,mai exista un parametru de o importanta covirsitoare.: Statele Unite.
    Asa ca este mai prudent sa asteptam nu numai instalarea cabinetului Merkel IV, dar si rezultatele vizitei pe care in mod cert proaspatul investit cancelar german o va gace la Washington. precum si urmatoarea vizita la Bucuresti a unui emisar de rang inalt american, care nu va intirzia.

    Pina atuncci,” batista pe tambal” la Bucuresti si, mai ales, respectarea riguroasa a angajamentelor asumate ( 2% pentru aparare, semnarea contractelor de livrari de armament asumate, incetarea ” topaielii” legislative ). De asemenea, gura cusuta pentu clantai ramoliti gen Melescanu si Tariceanu sau idioti congenitali din Parlamentul si Guvernul Romaniei, precum si pregatirea serioasa * nu la nivel de ” emblema ” ) pentru preluarea presedintiei EU in 2019

  7. Romania ar avea de ales intre viziunea „idilica” a planului Junker, aflat in concordanta cu viziunea „parintilor fondatori” ai UE si un plan „realist”, cinic si egoist lansat de Macron. Ca despre „viziunea central-europeana” nu cred ca are rost sa vorbim : ei nu ne vor oricum si nici noi nu le impartasim ideile/aspiratiile.
    Di pacate Romania are de rezolvat urgent probleme interne politice, economice si sociale interne si nu se poate plasa intr-o pozitie credibila la „masa tratativelor”.
    Revenim deci la vorba lui Titulescu …

  8. Sunt de părerea autorului în multe privinţe. Aşa nu merge. Nu merge în nici un caz scindarea UE după declaraţia „suveraniştilor- naţionalişti“de la Bratislava 2016, a asociatilor de la Vişegrad, sau refondarea UE cu mai multe viteze după modelul de la Paris (F. Hollande 2016). UE cu mai multe viteze e în defavoarea României. Exemplul Ucrainei şi Belorrusiei care au rămas în afara UE ca „cordon sanitar“ între occident/UE si Rusia e înspăimântător.

    … „… viziunea de reformă a Uniunii Europene, lansată prin discursul preşedintelui francez la marea universitate pariziană, din 26 septembrie, nu va funcţiona. Sau cel puţin nu în totalitate, pentru că îi forţează pe unii să accepte ceea ce pare din capul locului inacceptabil
    .. „…

    E. Macron l-a vizitat în timpul campaniei electorale prezidenţiale, la vizita amicală la Berlin, pe Jürgen Havermas ( … In der philosophischen Fachwelt wurde er durch Arbeiten zur Sozialphilosophie mit diskurs-, handlungs- und rationalitätstheoretischen Beiträgen bekannt, mit denen er die Kritische Theorie auf einer neuen Basis weiterführte. Für Habermas bilden kommunikative Interaktionen, in denen rationale Geltungsgründe erhoben und anerkannt werden, die Grundlage für die Handlungskoordinierung vergesellschafteter Individuen, deren Handlungsräume durch den Dualismus von System und Lebenswelt bestimmt werden…. ) . La vârsta de 90 de ani şi cu multe merite din trecut, J. Havermas (… … 1. Ach, Europa. Kleine politische Schriften XI. Suhrkamp, 2008, / 2. Philosophische Texte, 5 Bände, Suhrkamp, 2009,
    3).Zur Verfassung Europas. Ein Essay. Suhrkamp, Berlin 2011,…) a scris în Der Spiegel un articol, înflăcărat de conceptul lui E. Macron în privinţa „refondării UE“. Cea ce îi leaga pe cei doi gânditori e preferinţa lor pentru retorică şi discursuri. E îngrozitor cea ce scrie bătrânul gânditor în Der Spiegel. Cetăţenii UE trebuie să preia comanda politică al UE în detrimentul statelor naţionale, care trebuie dizolvate (o tâmpenie scrisă / publicată ca „viziune UE“ de Robert Menasse / Viena Hauptstadt“/Roman, împreună cu doamna profesoară Ulrike Beate Guérot: UE formată din regiuni, fără state naţionale). Exemplul Brexit şi Catalunia sunt destule conflicte pentru UE.

    … „… S-ar putea ca flexibilitatea şi diferenţierea integrării europene, cu acceptarea creării mai multor grupuri de state membre, care evoluează cu „ritmuri şi viteze diferite”, cum se spunea în Scenariul 3 din Carta Albă a Comisiei Europene, să pună la un moment dat în discuţie chiar vocaţia Uniunii Europene de a fi, scuzaţi tautologia, o Uniune… „…

    In Die Zeit din 2 Noiembrie e publicat un răspuns şi o refuzare hotărită a textului din Der Spiegel al lui Jürgen Havermas. Răspunsul din Die Zeit corespunde în multe puncte cu prezentarea autorului V.N. Budgetul comun al ZE.19 e refuzat. Problemele nerezolvate în ZE cu o monedă forte în statele mediteraneene rămâne o întrebare deschisă. ZE.19 nu funcţioneaza, nu e viitorul comun în UE.27.

    Sper că nu se va realiza refondarea UE.27 după modelul francez al lui E. Macronlon Bonaparte (e ironizat ca „Jupiter“ la Paris din cauza înscenărilor pompoase de la Versailles .. … Grand Nation …).

    Care sunt interesele României privind refondare UE.27? Unde sunt prezentate, discutate in spaţiul public românesc? Incotr-o se îndreaptă politicienii dâmboviţeni 2017-2019 (Vişegrad, Paris)?
    Idei mai sunt.

  9. Cui se datoreaza ruptura dintre tarile bogate din UE si tarile „din est” ? Doar celor din urma? A fost vocea acestora auzita atunci cind au venit/vin milioanele de musulmani si de africani in UE?
    Cind ati calatorit ultima data in Grecia , domnule profesor? Va recomand Atena, sa vedeti ceea ce nu vedeti la TV, e plin de imigranti pe acolo. Toti vor in Germania si in Suedia, n-ar veni unul sa dea la sapa in Baragan.
    Stiti ce reguli trebuie sa indeplineasca un muncitor roman ca sa lucreze legal in Germania si in Franta? Nu era de ajuns ca trebuia musai sa fie platit cu salariul minim, acum domnul Macron doreste sa-i „protejeze” pe acesti muncitori estici obligind angajatorul sa le plateasca un salariu fix la fel cum li se plateste si muncitorilor autohtoni. Evident ca nu ii mai va angaja nimeni pe romani in cazul asta.
    Sincer, pt mine e neclar ce bube au esticii de tot discutam despre UE in doi timpi si alte baliverne.. Poate ne explicati dvs.

  10. Asadar o asteptam pe frau Merkel („mamica”) sa vina de la bucatarie dupa ce pune legumele in supa si le lasa la foc mic, pe aragazul cu gaze furnizate prin Nort-Sream (prietenii stiu de ce). Atunci avem un pic de timp sa stam la o sueta despre viitorul UE. Schön! Atunci Mutti ne va povesti cum o sa-l mustre un pic pe tanarul de la etajul de deasupra, un francez care pune muzica la volum mare si mai cheama si fete la el.
    Cam asta este tabloul intitulat „Natura europeana moarta” vazut in lumina amurgului din gradina Kremlinului.
    V-as ruga sa cititi si comentariul la discursul lui Macron de la Sorbona, comentariu care pune degetul pe rana Europei. Este foarte realist (http://international.blogs.ouest-france.fr/archive/2017/09/29/macron-sorbonne-verbatim-europe-18583.html ).

  11. Eu nu vad de ce propunerea lui Macron de integrare mai accentuata a zonei euro ar duce de facto la incetarea existentei unei Uniuni, as we know it.

    Nimeni nu propune ca forma actuala de integrare dintre statele membre sa fie redusa in vreun fel. Situatia actuala e un fel de nivel zero, asupra caruia nimeni nu propune să se revina. Daca unele state membre vor si pot sa se integreze mai mult, asta nu le afecteaza pe celelalte, care vor ramine oricum cu ceea ce au acum.

    Cumva, propunerea lui Macron e un fel de cooperare consolidata, cum e in prezent prevazuta de tratate.

    Si nici nu prea exista alternative, dat fiind ca UE s-a extins asa mult si nu mai e omogena, cum era la inceput. Ce sa faca cei care vor mai mult? Sa astepte mult si bine pina cind economia Romaniei va permite trecerea la euro?

  12. 1. Afirmatia „bogatii din Vest si saracii din Est” este falsa; vesticii saracesc in fiecare zi, in timp ce esticii devin tot mai bogati – nu includ Romania, care este o tara bolnava de comunism.

    2. Puterea economica e data de oamenii muncitori si talentati. Mai incet sau mai repede, si esticii vor invata sa faca si sa dezvolte tehnologie. In timp ce vesticii se vor stradui sa-i „integreze” pe migranti, esticii le-o vor lua inainte.

    3. Coreea de Sud a devenit o putere economica in scurt timp, cam 20 de ani si au plecat de jos.

    4. Educatia este secretul dezvoltarii si nu cred ca genetic, esticii sint inferiori intelectual celor din vest.

    5. Daca astia de la EU nu se grabesc cu „reformele”, or sa ajunga sa se milogeasca de Est sa fie bagati in seama.

    6. Nici o natiune nu are monopolul inteligentei si creativitatii, asa ca mai usurel cu admiratia fata de Vestul care, din pacate, isi taie craca de sub picioare. Ei au nevoie de o reintoarcere la traditie, la natiune, la credinta.

    7. Valorile umaniste nu fac doua parale, pentru ca un tip inteligent poate argumenta orice.

    8. Franta e o gluma, o idee de ceea ce ar putea ajunge si Germania, daca nu baga de seama.

  13. O analiză foarte bună. Aş adăuga încă un pericol al acestui tip de discurs, al unei Europe cu mai multe viteze. Discursul acesta îşi propune o ţintă finală pentru UE: SUE. Adică Statele Unite ale Europei. Liderii europeni care susţin planul cu mai multe viteze sunt conştienţi că nu toţi membrii UE agrează ideea unei SUE şi atunci vor să aibe flexibilitatea de a ajunge la ţel cu cei care o doresc. Pericolul constă în faptul că membrii care nu îşi doresc transformarea UE în SUE vor coagula în jurul unui alt lider, UK + Austria, de exemplu, scindând UE în două: într-un viitor SUE (cu Franţa şi Germania în centru) şi un viitor CE, un soi de „comuniune”, având UK în centru. Asta ar însemna ca Brexitul, care oricum va dura mai mult de 2 ani, să tragă după el o trenă de state, ce ar forma noua comunitate europeană. Sper ca acest scenariu să rămână doar teoretic, dar dacă el se va întâmpla atunci am putea presupune că partea CE e cea care ar rămâne ataşată de SUA şi NATO, în timp ce SUE nu e exclus să vireze spre o alianţă strategică, energetică şi comercială cu Rusia şi spre o independenţă de SUA. Totuşi cred că Merkel, cu experienţa sa politică mult superioară, va tempera zelul lui Macron în visul său spre noua SUE. Europa nu e pregătită pentru apariţia unui astfel de superstat, SUE, iar forţarea notei acum nu va produce decât probleme.

  14. Desi, constant, am considerat toxice asa – zisele analize, dupa parerea mea multe poarta masca manipularii, de aceasta data va dau pe jumatate dreptate. Macron s-a fasait la fel de repede cum a avut si ascensiunea ceea ce verifica pentru a cata oara teoria ca un succes sustenabil, politic dar si de orice alta natura, se construieste temeinic de la firul ierbii, iar numele Rothschild de la butoniera, oricat ar fi de stralucitor, este ca o haina, nu tine loc de continut.
    Macron este de departe cel mai pueril lider actual, il depaseste cu mult pe Trump in spatele caruia in ciuda gafelor stau niste mize si decizii puternice. Eu am impresia ca Macron este singurul sef de stat care nu s-a trezit ca s-a incheiat de multa vreme campania electorala, iar acum ca om de decizie, conteaza faptele, nu vorbele.
    Pana si Tsipras al Greciei, care parea un mascarici la inceput, s-a profesionalizat si are un discurs de om cu putere de decizie, Macron arata ca vorbeste incalecand vise si utopii.
    Nu sunt de acord insa cu aceasta providentiala speranta pe care o puneti pe Merkel. Aici, daca afirmatiile dvs sunt de buna-credinta, cred ca faceti o confuzie. Merkel IV nu mai e Merkel I – III.
    Influenta informala a lui Merkel, liderul de acum doi ani de care asculta chiar si Obama uneori, Hollande si restul Europei, iar Putin era destul de reverentios, acum este praf.
    Are un mandat amputat de o coalitie si de o realitate in Germania, schimbata chiar de greseala lui Merkel cu imgrantii.
    Apoi, Trump, Macron, Putin, UK, grupul Visegrad si Austria nu mai vad in Merkel si Germania un trendsetter cum a fost pana la povestea cu imigrantii. De la Germania lider european lucrurile evolueaza sigur catre o zona in care Germania nu mai are sustinatori printre vecini – ex. Franta, Polonia, Cehia, Austria.
    Revin, fara sa fiu obsesiv, la ideea ca Brexitul este prima fractura formala a UE, dar sa stiti ca grupul Visegrad si, poate si Franta, suna tot a paraituri a ceea ce stiam noi pana acum ca fiind UE cu leadership german.
    Ca o concluzie, de la Macron nimeni nu are vreo asteptare legata de viitorul UE, nici macar francezii nu sunt atat de naivi. Insa si Merkel a pierdut leadership-ul UE sau daca vreti vorbeste si e ascultata doar de catre satelitii sai naturali – Olanda si Finlanda. Practic, UE acum este fracturata de facto in mai multi vectori mai mult sau mai putin directionali – Germania & satelitii sai, Franta, grupul Visegrad, No Mans Land (aici e Romania, Builgaria si statele fara o directie clara sau cei care merg cu turma cum se spune) si mai sunt statele din sudul Europei cu vechile probleme legate de datoriile suverane – Portugalia, Grecia, Spania si Italia, tari care au trecut prin restructurari dure si a caror directie ar putea fi definitorie pentru viitorul UE.

  15. Totusi, nu exista alternativa la integrarea mai accentuata a celor care o doresc. Estul Europei merge in alta directie, nu pentru ca e refuzat de vest, ci pentru ca asa a ales! Si a ales astfel nu din cauza emigrantilor musulmani – astia si-au ales ca tinta tarile bogate. Un centru integrat, avand la baza zona cu moneda unica, poate servi ca model si tinta pentru ceilalti. Nu trebuie neglijat nici efectul psihologic, adica scopul, tinta, idealul pe care ti-l serveste acest proiect. Dupa mine tocmai lipsa unui proiect, stagnarea, a dus la aparitia unor alternative, adica la intensificarea tendintelor centrifuge. In fapt, orice analiza cat de cat lucida ajunga la concluzia ca nu exista alternativa la UE, doar ca acest UE trebuie sa mearga inainte si acest inainte inseamna o integrare din ce in ce mai mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro