vineri, martie 29, 2024

Planuri din cuțite și pahare făcute în Casa Morților

În martie 1965, la foarte puțină vreme de la moartea lui Gheorghe Gheorgiu-Dej, Biroul Politic al PMR adopta în graba mare o hotărâre referitoare la un set de măsuri ce trebuiau urgent luate în vederea a ceea ce se numea “eternizarea memoriei” fostului lider al partidului.
Eternitatea lui Dej nu a ținut mai mult decât 3 ani, adică până la celebra plenară în care Nicolae Ceaușescu i-a dezvăluit abuzurile. Ale lui și ale fostului ministru de Interne, Alexandru Drăghici. La scurtă vreme după aceea, despre fostul mare lider nu se mai spunea aproape nimic, iar dacă se mai făceau aluzii la el toate erau pentru a fi pus în antiteză cu dinamicul lui succesor. Vă reamintesc piesa și filmul Puterea și Adevărul avându-l ca pincipal autor pe Titus Popovici. Filmele în care juca fiica preferată a fostului lider, Lica, au dispărut ca prin minune din rețeaua națională de difuzare, iar familia lui Dej a fost silită să părăsească luxoasa locuință din fostul Bulevard Kalinin.
Eternitatea lui Liviu Dragnea, fost președinte al PSD, nu a ținut nici măcar 24 de ore. Soclul a început să i se clatine încă din seara în care a fost evident că PSD a pierdut alegerile europarlamentare, dezastrul a venit odată cu verdictul de la ÎCCJ și trimiterea lui Dragnea după gratii, în vreme ce 24 de ore mai târziu fostul președinte era făcut culpabil pentru tot ceea ce a făcut rău partidul. Aceasta ca și cum toată lumea ar fi uitat că până mai deunăzi toți cei din conducerea PSD le dădeau asigurări românilor că social-democrații români au cea mai liberală, cea mai deschisă spre dialog, cea mai pro-europeană conducere posibilă, că toate deciziile se iau în colectiv. Aceasta după ce nimeni nu l-a contrazis pe Dragnea atunci când duminică seara, în loc să își fi asumat răspunderea pentru dezastru și să își fi anunțat demisia, acesta a declarat că toată viața el nu a făcut decât ceea ce i-a cerut partidul.
Comitetul Executiv Național de marți a eliminat vreo câțiva indezirabili, s-a tot tocmit ce să facă cu Codrin Ștefănescu, pesemne un alter-ego al sus-menționatului Draghici, l-a înscăunat în scaunul de președinte executiv pe dl. Paul Stănescu care, vezi Doamne!, ar fi suferit în vremurile de tristă amintire ale lui Dragnea Nicolae Liviu, iar miercuri a reușit să îl facă deputat -șef pe un anume Marcel Ciolacu. Același CexN de marți seara i-a făcut cadou șefia organizației PSD de București altei martire cu veleități reafirmate de precupeață pe nume Gabriela Firea, a uitat trecutul rușinos al lui Titus Corlățean și l-a făgăduit cocoțațarea în postul de vicepremier și cu asta-basta. Putem vorbi despre un nou PSD, a decretat baronul de Vrancea, Marian Oprișan. Așa că PSD se simte îndreptățit să își continue guvernarea, în numele voturilor primite în 2016, adică în Jurasic, respectându-și programul pe care până mai ieri nu îl știa în afară de fostul El Lider Máximo. Cel căruia marți foștii adoratori mai că nu i-au transmis că este un nimic. Și cu asta basta. Înainte partidul ne conduce! Iar partidul se comportă de părcă nu s-ar fi întâmplat nimic. La fel de rânced, de sfidător, de comunistoid, de anti-România.
Ce putea fi mai clar, mai relevator pentru faptul că PSD nu a învățat nimic din înfrângerea la alegerile de duminică decât grotescul desfășurător al vieții de partid pesediste marți seara? Ce altă dovadă mai concretă, mai palpabilă că PSD nu poate să se reformeze? Nu a putut el să o facă în vremea în care prin funcții de conducere se mai găseau oameni care aveau măcar școală adevărată, gen Vasile Dâncu, Ioan Rus, Vasile Pușcaș, chiar Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Victor Ponta, o va putea face cu Dăncilă, cu Stănescu, cu Bădălău, cu reabilitata Firea, cu frezatul și rumenul Corlățean la timonă? O va putea face când partidul este divizat, iar în fruntea lor se află două submediocre, Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu? Nici vorbă!
Așa după cum spuneam în comentariul publicat în urmă cu câteva zile rolul istoric al PSD s-a sfârșit. PSD nu mai are nici un rol. Trebuie dus la Casa orășenească de catafalcare. Locul lui este în Casa Morților. Important este să știm ce punem în loc. Iar actuala opoziție, din păcate, pare a fi setată să dea în gropi.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. „…respectându-și programul pe care până mai ieri nu îl știa în afară de fostul El Lider Máximo…”

    …dl Darius Vâlcov. Dl Vâlcov îl mai știa programul și îl știe în continuare.

    PSD este continuatorul PCR din multe puncte de vedere și se comportă adesea ca acesta, într-adevăr.

    Dar nu cred că rolul istoric al PSD s-a sfârșit. PSD este la guvernare împreună cu ALDE și UDMR încă un an și jumătate, iar OUG cu „pensiile speciale” și stimulentele financiare pentru cei fideli va fi adoptată după toate probabilitățile chiar săptămâna viitoare. Adică, rolul său istoric continuă, prin acțiunile care îngroapă și mai mult economia și viitorul acestei națiuni.

    Apoi, cred că dl Dragnea, asemenea șefilor mafioți, conduce în continuare PSD de la distanță prin interpuși (poate dl Vâlcov, și/sau alții, nu știu).

    În fine, România NU scapă nicidecum de guvernarea cleptocrată odată cu eventuala înlăturare de la guvernbare a PSD. Au mai existat perioade în istoria recentă a patriei noastre în care PSD nu a fost la guvernare, dar cleptocrația s-a consolidat, iar Președintele Republicii „a fost învins de Sistem”.

  2. Social- democratia este un concept care nu poate fi ignorat si este agreat de Romani. Revenirea la realitate este o problema a partidului si ,evident, a membrilor respectiv a simpatizantilor acestei
    doctrine.Realitatea este ca ,la ora actuala, se voteaza emotional, doctrinele partidelor nefiind clare pentru electorat!! Privind asa zisul liberalism , nu este cazul sa discutam cand este materializat de
    vechi PD/PDL-isti [Blaga, Videanu, Turcanu, Falca…..]. Sa speram ca scena politica Romaneasca se va reconfigura si ca nu vom avea o rotire a vechilor poliicieni , pe care rezultatele nu-i mai califica {Tariceanu, Orban,Dancila, Olguta, …..] Din pacate, la europarlamentare au „scapat cateva fosile {Rovana, Ciolos, Sigfrid, Basescu……]”

    • Ce e social democratia? E doar socialism cu alt nume. Vezi grupul din parlamentul european din care face parte, inca, PSD! In Romania n-o sa mai tina! Lumea a acumulat deja proprietati, fie din banii membrilor de familie din strainatate, fie din venituri. Cei care lucreaza la stat sunt si ei innavutiti pe diferite cai. Cand majoritatea populatiei nu mai asteapta “ajutoare” de la stat, socialismul e terminat in orice tara!

  3. Exista mult adevar in ce scrieti. Ati reusit sa creionati foarte bine actuala situatie politica de dupa aceste alegeri. Totusi, avem o societate aparte, matura, care a dovedit ca stie sa aleaga drumul occidental fara probleme. Spre deosebire de alte state in care oamenii persista in alegerea unor partide extremiste sau nationaliste, în România oamenii au ales calea europeana, aceea a democratiei liberale. Desigur, acum mingea este in terenul PNL- USR+, o minge de meci destul de grea care daca ar fi returnata , ar reprezenta victoria noastra, a tuturor asupra comunismului si populismului in Romania.

  4. Din cand in cand ESTE NEVOIE SI DE RITUAL.
    Sutele de mii de protestatari #rezist au nevoie si merita sa primeasca o COMPENSATIE REVOLUTIONARA. pentru sutele de ore de demonstra’i cu beculetele aprinse.
    Poporului EZITANT trebuie sa i se arate de asemenea LIMPEDE ca Gheorghiul Dej al ultimilor ani nu mai este deloc deloc.
    Nu-i vorba – poporul e bun si maleabil, cu o capacita te adaptare nelimitata – si nu-i trebuie , iata, mai mult de 5 zile ca sa inteleaga de unde bate vantul , cine trebuie huiduit si cine aplaudat ….A-PLA-U-DAT ….acesta este verbul democratiei romanesti …de n-a mai inteles Papa ninic .
    Ritualul funerar pentru PSD cere o oarecare regie, decoruri si costume.
    In acest moment trebuie stors tot ce se poate din ritualul electoral din 26 mai care tot din cauza Papei a fost inghetat artificial cateva zile si va fi reluat

    REVIN !
    Este rezonabil sa ne asteptam ca RITUALUL sa se produca pe 10 august 2019, la un an de la MARELE MACEL.
    Jandarmii de la trupa vor intoarce atunci armele contra generalilor filo pesedisti si o vor aresta pe propria lor ministra , Angi si Malin Bot si Oreste impreuna cu trupa Taxi vor forta usile Guvernului , iar VEORICA va fi silita sa semneze DEMISIA dupa care va fi condusa de SPP intr-o locatie discreta din Teleorman unde isi va astepta dreapta judecata instrumentata de un COMPLET SPECIALIZAT .

    Asa trebuie inteles jocul politic tot mai performant al domnului Johannis care vorbeste despre daramarea Guvernului dar accepta tacit o incetinire a procedurilor .
    Pe bune – ce frumusete ar mai avea comemorarea de la urmatorul 10 august – fara luarea cu asalt a Palatului Victoria ?

    PS. As zice ca nu trebuie sa fim foarte severi cu VEORICA sau cu Firea , deoarece e destul de limpede ca si pronuntarea numelui odios CORLATEAN si intrarea lui Pandele in cursa prezidentiala unde va jumuli bazibul si asa in descrestere al PSD ului , – ambelr miscari ii vin manusă domnului Johannis.

    • Un scenariu interesant , ceea ce prezentati ca posibil viitor . Daca se adevereste (foarte posibil de altfel ) atunci sa rescrieti textul si sa va bucurati de adevarul celor spuse .Daca in timp , pina pe 10 august ,va rasginditi sau mai gasiti o formula noua de abordare , atunci scrieti -o si pe cea noua .Oricum ar fi, trebuie sa dam -Cezarului ce e al Cezarului -si sa incercam sa facem un exercitiu de imaginatie, pentru a ne intreba :Cum ar fi aratat Romania daca alianta , ce a pierdut alegerile europarlamentare , ar fi avut si Presedentia tarii . Va puteti imagina, unde se afla acum Romania .Daca puteti sa priviti asa scena politica , ,atunci poate comentati cite ceva pe acest subiect .Cred ca ar fi interesant sa aflam cit mai multe pareri , cu atit mai mult si cine credeti ca a reusit sa stopeze chiar si partial , pina in acest moment totul . Sunt tare curios ce o sa comentati , desigur daca acceptati provocarea . Multumesc

  5. @MIHAI 2 Poate de aceea s-a îmbrăcat în negru ieri doamna V. Dancila, pentru ca pomenea PSD- ul de 3 zile. Incep sa cred ca nu degeaba a venit Papa la noi…

  6. Daca PSD e urmasul PCR atunci la urmatoarele alegeri poate asistam la urmatoarea revolutie! Oamenii care stau 8-9 ore sa voteze, stau din incrancenare si inversunare! Daca nici dupa 8-9 ore nu voteaza… violenta e urmatorul pas! Ce s-a intamplat la Haga nu e decat un avertisment pentru PSD! Daca nu se poate vota in diaspora la urmatoarele alegeri, revolutia o sa intre in faza revoltelor si rebeliunii! Daca diaspora voteaza, si va fi de ordinul milioanelor de voturi acum, PSD obtine sub 10% per total, insuficient pentru supravietuire “partidului”, de fapt o organizatie de tip mafiot! PSD e mort!

  7. Opozitia, cum spuneti, poate sa fie „setata” sa dea „in gropi”, dar milioanele de sustinatori ai opozitiei nu sunt ‘setati” sa accepte ca unii dintre liderii Opozitei „sa dea in gropi” (vezi prezenta lui Barna – Stelian Ion, Paslaru la televiziunea lui Voiculescu), asa ca daca o sa o mai dea in gropi mult, sustinatorii Opozitiei o sa-i „(re)seteze” pe cei care dau in gropi, ca sa faca din USR-PNL doua partide redutabile in fata Ciumei Rosii. Asta se va intampla. Nu mai e ca in 1990, cand Constantinescu si Ciorbea erau „setati” „sa dea in gropi”, ca sa ingroape Romania, domnule jurnalist. Si nici ca in 2004 cand Basescu, comunistul, a fost „setat” sa joace cu talentul unui Stan sau Bran, rolul „Dreptei” prin clona fesenista numita PDL – Alianta DA.

    • „vezi prezenta lui Barna – Stelian Ion, Paslaru la televiziunea lui Voiculescu…”

      Am observat criticile venite din partea unor jurnaliști.
      Dar, oare cât de prost jurnalist trebuie să fie acela care nu știe cât de importantă este audiența în mass-media?! Dacă n-are habar, poate întreba la departamentul comercial al publicației pentru care lucrează despre felul în care este finanțată și-și primește salariul, cât este prețul pentru publicitatea difuzată și cum depinde acesta de rating.

      Or, audiența este esențială în marketing, inclusiv în cel politic. Cât de prost jurnalist poate fi unul care nu înțelege că este firesc ca orice politician să dorească să ajungă la postul TV cu cea mai mare audiență?!

      Pe de altă parte, ceea ce au spus persoanele menționate la postul TV respectiv a fost cu totul și cu totul decent. Nu este nimic de reproșat!

  8. Chestia asta cu opozitia care da in gropi e gresita. Se pleaca de la faptul ca cele doua prtide care fac opozitie la PSD ar trebui sa fie unite in ideea unei posibile guvernari comune. Eu unul nu vad acest lucru posibil. Unul, PNL, este de aceiasi factura cu PSD si in fact total opus ca ideologie si interese cu USR-PLUS. Faptul ca PSD se va reduce semnificativ ca pondere la urmatoarele alegeri parlamentare (undeva sub 15%) va determina ca PNL si USR-PLUS sa intre in coliziune pentru guvernare. PSD comprimat va deveni mai frecventabil insusi decat PNL. Atunci vom intra intr-o politica de confruntare intre PNL si USR-PLUS, bazata pe aliante cu partidele mai mici. Trendul este de crestere a USR-PLUS iar eventuala rezolvare a votului din diaspora poate transa semnificativ situatia in detrimentul PNL. Asta pe termen scurt. Pe termen lung asteptam PNL se va diminua semnificativ probabil in fata unei forte politice noi care se va forma la stanga sau la dreapta USR-PLUS. USR-PLUS a randul ei va evolua fie divizandu-se si furnizand acel partid nou, fie integrandu-se si consolidandu-si o orientare mai clara in spectrul politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro