marți, august 9, 2022

Plecăm o singură dată, dar rămânem în fiecare zi

Cerul și ai lui sfinți se leagănă cu capul în jos pe fundul ceștii de cafea, acolo unde străbunica vede viitorul. Îl strigă pe nume, îl ține de vorbă, îl curtează, orice, doar să-l îmblânzească. O să-ți iasă om în drum, linia vieții te duce departe. Din ușa casei în care curățenia ține mizeria lumii departe, drumul meu se întinde cu fiecare cuvânt al ei. Această amintire atât de vie încât aproape evit să o pun în cuvinte nu este adevărată, chiar dacă mă odihnesc în lumina ei zi de zi. Cum a fost, de fapt, cea din urmă zi cu străbunica, nu știu – de fiecare dată când ne-am despărțit, a fost pentru ultima dată. 

Moartea ei m-a inundat cu forța tuturor speranțelor pe care le așezase în mine, un prim semn al unei puteri secrete. Trăise o noapte de veghe lungă cât o viață, și mă obișnuisem să fiu ochii ei departe de suferința care o locuia, îndepărtând-o și apropiindu-mi-o în același timp, mutându-i privirea în ecou și viitorul în prezent. Plângea doar în somn, iar când își așeza mâna pe genunchiul meu nu mai exista loc pe pământ unde să mă pot ascunde de preaplinul pe care îl simțeam. După trecerea ei, extraordinarul a început să se rărească, așa că am continuat să plec, să o păstrez vie. Încă nu m-am iertat pentru că i-am îndeplinit visul.

M-am îndepărtat treptat de locul unde rochiile de mireasă rămân strălucitoare pentru că timpul le rătăcește între straturile de hârtie albastră cu care au fost acoperite. Nu aveam vârsta la care să fiu sedusă de liniște, și mi-am negociat frenetic tinerețea. Neliniștea mi-a fost mascată adesea în nemulțumire, o bufonerie pseudointelectuală menită să hrănească luarea de la capăt, când, în fapt, visam să disimulez realitatea felului în care mă legasem de viață. Iar eu mă legasem de viață în casa cu rame ovale, acolo unde străbunica mi-a legănat viitorul, expunându-mă unei forme de atașament a cărei intensitate continuă să fie forța ce mă ține pe drum.

Primele zile într-o altă țară ar fi fost primele zile ale normalizării extraordinarului, primele de odihnă. Aș fi preferat să fiu un emigrant emancipat, și am fost, în felul acela în care dăm vieții de rând o aură de abundență doar pentru că se întâmplă într-un alt loc. A fost un exercițiu care m-a obosit înzecit. Tot atunci am bănuit că urmează să devin cumva mai mare, suficient de mare cât să pot cuprinde două realități dintr-o dată, și așa s-a și întâmplat. Totuși, când m-am putut raporta la o altă realitate ca la ceva independent de mine, când am putut-o observa fără să mă îndatorez, nu-mi amintesc să mă fi simțit mai mare ci, în sfârșit, mică.

Adunată în făptura ei, străbunica domnește la marginea patului din camera de zi. Își netezește câteva fire de păr peste urechi, un gest care mă face să o văd mai tânără decât este. Vorbește cu aceeași cadență despre vii și despre cei care mai sunt vii doar în poveștile ei, singurul gest care devoalează realitatea fiind semnul crucii în mijlocul pieptului după vreun nume sau un altul. O aud ca pe o muzică de fundal, cu versuri pe care nu le înțeleg, dar a cărei melodie face timpul să se adâncească. E august, anul 1996, și stau în fața ei cu mâinile întinse. Mi le apropie și continuă să adune firul de lână dimprejurul lor în ghemul care crește între degetele ei. Mi-e cald și m-am plictisit, dar e vară, iar mie vara îmi place să uit, așa că rămân acolo, la picioarele ei. Desculță, privește dincolo de mine, cum privești pe cineva înainte să pleci pentru totdeauna, iar de-a lungul peretelui se întind perechi de șosete împletite, de toate dimensiunile și în toate culorile. Abia acum încep să o cunosc, zeci de ani după ce nu mai este.

Bătrânii lor devin și ai noștri dăinuie, ai lor se hrănesc și cu prezent, iar ai noștri mai degrabă cu viitor, viețuiește durerea în ei ca resursă și catalizator pentru generațiile care vin, pentru că durerea nu ne dă vreodată voie să renunțăm. Și dacă ne-am desprinde, dacă i-am elibera, dacă desacralizarea ar putea însemna discontinuarea  procesului de dăinuire? E vară, iar mie vara îmi place să uit, așa că rămân pe loc și îmi imaginez cum asta ar putea fi un prim semn al unei puteri secrete.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Emotionant si fiecare din noi ar trebui sa ne cinstim cu adevarat bunicii si strabunicii, atat in viata cat si dupa ce se duc la cele sfinte. Apreciez pe cei care reusesc sa locuiasca impreuna generatii, cu bune si mai putin bune.

  2. O patim cu totii . Dupa ce sarbatoram trecerea celor cei „ sapte ani de acasa” acolo unde mamica si uneori taticul ne aratau dragostea lor ne apuca dorul de a „ fugi micind pamintul ”de linga fusta cea plisata a mamei sau a bunicii (depinde cine ne creste pina pe la sapte anisori batuti pe muchie) , neprivind prea mult in urma , pina undeva hat departe ,atunci cind si ai nostrii copiii (cine are ) pleca si ei de acasa aidoima noua cindva .Virsta aducerilor aminte vine si ea„ de mai mare dragul ” o data cu trecerea timpului ce ne influenteaza diferit pe fiecare .Cu totii ne -am asezat, cindva, la gura sobei si placut impresionati de mirosul lemnului de brad am ascultat in tacere, pina tirziu in noapte , povestirile timpurilor trecute neuitind de fiesce data sa ne miram cit de spin era omul Spin si cit de mult jaratec minca „ transformerul ” calut al celui numit Fat Frumos (citeodata din lacrima citeodata nu ).Apoi iubitele (iubitii ) ne-au ocupat intrega viata si jaratecul s-a stins transformat fiind in jarul inimii .Mama si tata , fratii si surorile , parca nici nu existau .Undeva ,cind am trecut si noi in rindul adultilor minati de grijile casnice, ale parteneriatelor de tot felul ,ne-am adus aminte de parintii nostri si zicerea cea atit de surprinzatoare : „ce te-am pus eu sa ma faci ” s-a transformat si ea in grija perpetua fata de batrinii nostri .Amintirile reveneau si ele gramada peste noi .Tentatiile copilariei ne par acum mici prostioare cum dealtfel se intimpla si cu emotia , aceea traita la maxim , a adolescentei noastre .Trasul cu ochiul la momentele amoroase ale părintilor , curiozitatea copilariei , dusa la extrem, ce ne facea sa ne tirim de-a busilea pe sub fustele mamelor noastre , iubitele iluzii ale fotografiilor starurilor cinematografiei vremurilor, emaniciparea produsa de sutele (in unele cazuri miile ) de carti citite si rascitite , trecerea prin vremurile de istorie pura asa cum au fost evenimentele anilor 1989 , visarea ce ne-a insotit atunci cind doream democratizarea Romaniei si acum nefericitul razboi dintre rusi si ucraineini nu prea ne-au lasat vreme sa pactizam cu emotiile .Incet ,incet , ii redescoperim pe ai nostri parinti si acum intelegem cite sacrificii au facut acesti oameni ce au fost nevoiti sa se supuna vremurilor atit cit i-a dus capul pe fiecare .Cum despre al meu tata pot spune ca a fost un om de nestapinit tot asa pot spune si despre mine ca am inteles devreme imposibilitatea de a trai cu adevarat in acele timpuri tragice si pentru asta nu am acceptat niciodata sa fac nici macar la nivel declarativ ce au spus altii .Am trait acele vremuri dar am fost beneficiarul libertatii absolute ca parte a stintei de a face asta .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Laura Munteanu
Laura Munteanu este artist și ilustrator stabilit în Zurich. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București a scris, după terminarea facultății, pentru diverse publicații, acoperind teme dintre cele mai variate. După o lungă pauză a revenit la scris, propunându-și o analiză cu note personale a diferitelor aspecte ale vieții petrecute în afara României. În momentele de liniște scrie poezie, și se bucură că poate contribui la comunitatea internațională, vibrantă, a poeților contemporani.

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro