O parte dintre români au prins obiceiul de a exprima astăzi multă trăire politică, socială, culturală, emoțională pe bloguri și pe Facebook. E un semn evident atât al nevoii de comunicare cât și, mai ales, al democratizării accesului direct la unele personalități ale vieții publice, indiferent de domeniul din care acestea provin: politic, judecătoresc, jurnalistic, artistic, științific etc. Mai e însă și un semn al îngrijorării colective, care, ca să amintesc vorba poetului, „vine, vine, calcă totul în picioare.” Cu mijloacele de care dispune fiecare, în spațiul virtual se caută astăzi cu febrilitate ușa către normalitate. Din păcate, atât ușa cât și normalitatea capătă tot mai mult configurații de Fata Morgana, care, cu cât te apropii, cu atât se îndepartează. Ne istovim astfel, lovindu-ne repetat de întrebări fără răspunsuri ori de răspunsuri la false intrebări. Și asta pentru că utilitarismul comunicării sufocă pe zi ce trece comunitarismul dialogului.
Să revenim la istoriile care se petrec pe bloguri și pe Facebook. Peste tot se promite interacțiune cu cititorii. Aparent, ești invitat să-ți dai cu părerea despre toți, toate și orice. In realitate însă, cea mai mare parte a persoanelor publice care au decis să comunice astfel nu fac altceva decât să agite îndelung spiritele nărăvașe, dornice să-și afirme in orice clipă vocația de detectiv. Ne aflăm astfel in fața unor forme de comunicare cu sens unic. Sunt lansate teme de meditație, unele chiar foarte interesante, trebuie să recunosc, dar, o dată ce lucrul acesta e îndeplinit, autorii se retrag undeva, in spatele scenei, de unde nu fac altceva decât să răsară din nou, cu un alt subiect de discuție … pentru alții. Iar ce rămâne in urma lor nu e decât un convoi, mai lung sau mai scurt, de vorbe care, cel mai adesea, uită de unde au plecat. Lăsată singură, fără liantul dialogului cu destinatarii, ideea de origine, chiar excelentă, se diluează, uneori până la ridicol. Se instaurează astfel doi poli de putere: unul al celui care emite mesajul in spațiul public și celalalt al celor care receptează acest mesaj. Departe de a intra in armonie, aceștia se lovesc unul de altul fără încetare. Prin grija presei, fragmente rătăcite ale acestei coliziuni continue ajung și in ochii celor care nu practică spațiul virtual de comunicare. Fenomenul se extinde, devine social. Senzația generală care se creează astfel este aceea a unui concert de muzică simfonică întrerupt ici și colo de sunete de manele ori acea a unor manele punctate de Simfonia a IX-a de Beethoven.
Ieșirea din această stare nu cred să se poată face altfel decât prin dialog. Pe de o parte, e nevoie de o alegere clară din partea celor care, prin natura profesiilor lor mai ales, sunt acceptați și doriți chiar în poziția de lideri de opinie: ori iși asumă într-un mod responsabil acest statut, ori se retrag din spațiul public de comunicare. A asuma ar însemna pentru aceștia a intra in dialog cu ceilalți, a încerca, dupa cum le e priceperea, să depaseașcă nivelul unei comunicări de opinii prefabricate pentru a-și susține și dezvolta ideile in interacțiune cu cei care au nevoie de ei pentru a evolua în plan social. Pe de altă parte, a celor mulți care se simt bine într-un asemenea context de comunicare, într-o prima faza, cred ca ar trebui să-și dea mai puțin cu părerea și să citeasca măcar de două ori mesajul pe care doresc să-l comenteze. Și numai dupa aceea să-și exprime înțelegerea proprie cu privire la tema în discuție. Iar dacă li se pare prea încurcat subiectul, să nu ezite să pună întrebări lămuritoare și la obiect, situație în care răspunsurile nu ar trebui să lipsească.
Chiar și în spațiul virtual, există o cale de a scoate normalitatea interacțiunilor verbale dintre oameni de sub stăpanirea Fetei Morgana. Stă în puterea noastră, a tuturor, să-i dăm un chip care, deși nu va fi atât de seducător ca al frumoasei din poveste, cu siguranță va fi unul autentic, în care să ne regăsim cu toții, cu bune și cu rele.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Doamna, nu pricep ce doriti. Ce inseamna dialog pentru dumneavoastra, o discutie convergenta despre vremea de-afara? Un dialog real este cel dintre doua parti antagonice care se combat una pe alta prin argumente, in scopul aflarii adevarului.
Probabil ca dumneavoastra doriti acelasi soi de liniste pe care si-o dorea si iliescu in 90 pentru a-si putea vedea de matrapazlacuri.
Pentru mine, comunicarea normala inseamna sa ajungem la adevar impreuna, uneori contrazicandu-ne, alteori completandu-ne. In tot acest demers, nu adevarul in sine e cel mai important, ci modul cum a fost obtinut, construit si interiorizat de toti, indiferent de ce parte a baricadei s-ar afla.
Da, doamna, aveti dreptate, dar ce te faci cand una din parti orbeste brusc si rupe orice comunicare? Ca aici s-a ajuns, usl-ul este incoltit ca un sobolan intr-o fundatura si acum sare la gatul oricui, fie el UE, NATO, ambasador SUA, Merkel, Barosso, de cei din tara nici nu mai vorbesc. Mai poate fi dialog, cand tu nu recunosti minimul adevar? Ce e de facut in cazul asta?
Ceea ce spuneti dvs. face referire la utilizarea comunicarii ca instrument de lupta politica. Mai devreme sau mai tarziu lucrurile se vor aseza cumva.
Ceea ce incerc eu sa spun cu privire la comunicare nu-i priveste in primul rand pe politicieni. Nu-mi fac griji in ceea ce-i priveste, tocmai prin faptul ca sunt politicieni vor gasi o cale (sau mai multe…) de a comunica. Este vorba aici mai mult despre romanii care ar trebui sa se trezeasca si reinceapa a se respecta reciproc atunci cand dialogheaza unul cu altul.
Ce este normalitatea? Din pacate orice comportament adoptat de majoritate in virtutea instinctului de turma devine normal fara sa mai discernem si sa reflectam la consecinte. Cat despre comunicarea in zilele noastre, am senzatia ca atata timp cat este mediata de noile tehnologii ramane superficiala si mai mult in scopuri comerciale, interactiunea pe Facebook, pe bloguri aducand venituri in primul rand.
Normalitatea e strans legata de ameliorare, imbunatatire. Tinzi spre normalitate atunci cand incerci sa faci ceva sa mearga mai bine, fie prin raportare la o referinta personala, fie la una sociala. Comentariul dvs. vizeaza mai curand normativitatea, adica modul de creare si de insusire a normelor. Textul acesta are ca scop imbunatatirea dialogului in spatiul virtual prin afirmarea unor comportamente responsabile atat din partea celor carora multimea le confera autoritate de a o face, cat si a celor care receptioneaza si duc mai departe acest mesaj. Comunicarea prin noile tehnologii are acelasi potential social ca si comunicarea in presentia. E important sa fim constienti de lucrul acesta si sa actionam in consecinta.
Draga doamna,
Inteleg ca sinteti speriata – printre altele – de radicalismul unora dintre noi. In raspunsul d-voastra la articolul asta (http://www.contributors.ro/cultura/revolu%C8%9Bia-mo%C8%99negilor/) , ati ratat putin intelesul lui; in plus scrieti:
„[..] de a impune in spatiul public, chiar cu forta, toate acele cai care ar putea conduce spre o coeziune sociala autentica”.
Ah. Dictatorul care se ascunde in fiecare: „a impune”, „cu forta” (usor pleonastic). Poate nu vreau sa fiu parte a unui ansamblu dezgustator – caci asta e societatea romaneasca – v-ati gindit la asta ? Poate nu vreau sa fiu confundat cu masa de lasi ce se numeste poporul roman pina cind nu se ridica la anumite standarde.
Revenind la tema curenta, intr-o societate complet anormala cel ce se comporta normal este declarat intotdeauna ca cel fiind ciudat. Intr-o societate in care „dialogul” se desfasoara intr-o singura directie (guvernant catre guvernat, niciodata invers; pol de putere catre cel stapinit, niciodata invers), aici unde se siluiesc cuvinte ca: „cinste”, „altruism”, „bine”, etc d-voastra ce vreti ?
O vorba romaneasca spune ca pestele de la cap se-mpute. Va readuc aminte ca nu mai tirziu de iarna trecuta, presedintele ales se rastea pe sticla; inainte de asta, crezindu-se probabil Aristotel, mai definea cite o categorie de populatie. In lunile de guvernare USL, iar o girla de „dialog” revarsata in societate (de o visceralitate ingrozitoare). Toti sint experti in a lansa teme, ce sa zic, dar conform obiceiului romanesc se pierd in derizoriu si in imediatul cotidian. Si atunci, ce vreti de la noi?
Totusi ce va mai deranjeaza? Ca o platforma online, prin natura ei, are articole efemere? E o situatie diferita de ceea ce am afirmat mai sus. In plus, think about it: aveti putere de cenzura asupra post-urilor, deci dialogul pe aceasta platforma este oricum inegal si stiti asta ca de aceea vreti sa „impuneti cu forta”.
Sa vorbim despre solidaritatea aia autentica. Hai sa nu ne solidarizam cu o masa amorfa (gen „poporul roman”). Uite, va dau o provocare de solidaritate: vezi medicii romani care pleaca pe capete fiindca in tara sint priviti ca niste gunoaie si platiti extrem de prost; sau, daca nu va convine subiectul, orice tine de patura educata, atita cita mai e, a Ro.
Daca ziceti dvs. ca sunt speriata, o fi si asta, eu nu ma simt insa absolut deloc asa. Si nu despre mine e vorba aici, ci despre ceea ce am exprimat in acest text.
Sunt convinsa ca romanii au astazi nevoie sa se uneasca in jurul unor valori care sa-i faca sa evolueze spre ceva mai bun. Si nu sunt putini cei care cred asta, dar din pacate acestia sunt foarte dispersati. Pe acestia i-as vrea uniti si responsabili in dialogul social.
Nu exista valori comune in corpusul social al Romaniei.
dialog? inseamna negociere, inseamna „abdicare”de la o ideologie pt. a ajunge la o mediere. Eu sunt sceptic, caci esafodajul ideologic marxist este monolitic (aici aveau dreptate si MArx si Lenin si…..). O singura fisura in „dictatura proletariatului”[camuflata sub numele „celor multi”] si restul se prabuseste. Un singur argument, o fraza din discursul preferat Iliescu/Ponta: „..noi suntm ultima aparare a celor multi..”. Dar NICIODATA nu spun contra CUI se apara (contra statului, cand PSD poate fi la guvernare?, contra multinationalelor, cand acestea au max. 200 000 salariati in RO?, contra UE, cand suntem membri si cu votul PSD,? contra IMM, cand vorbim de 700 000 firme familiale? )
Ati observat foarte bine cateva dintre caracteristicile dialogului. Mi se pare de asemenea important ca vreti sa depasiti retorica discursului politic. La o asemenea intrebare cei in cauza ar trebui sa raspunda si sa precizeze, daca au ce. Sau sa-si schimbe discursul…
Intreresant articol Dna Gorga dar imi vine in minte o alaturare simpatica de cuvinte in Engleza: „point of no return”.
Am trecut de acel punct, incercarea (prin dialog) de a ne intoarce la situatia dinainte de acel punct ar putea face chiar mai mult rau…
S-a declasat in intreaga societate la nivel individual un conflict interior iar rezultatul acestui conflict se va manifesta la nivel national.
Care va fi rezultatul nu putem sti dar putem banui ca normalitatea din viitor nu va fi la fel cu normalitatea din trecutul apropiat asa ca aceasta pledoarie nu face decat exprime o frumoasa iluzie.
@paul. Ultrasimplific, dar am senzatia ca vedem antagonismul intre cei ce vor spre capitalism si cei nostalgici ce vor un socialism (democratie originala). In sprijinul celor zise, un sondaj REPETAT: 31% din populatia RO cred ca „.. a fost o idee buna comunismul, dar prost aplicata..”. Pe un plan mai nuantat, n-am luat cate o pilula de capiatalism zilnic in anii ’90, iar acum -dupa 2007- am ajuns la doza de cal. Facand calculul persoanelor care depind de stat (convinsi ca statul are undeva un sac nesfarsit de bani) cu salarii, pensii, ajutoare, subventii, slujbe la firme de stat, ajungem la o cifra impresionanta.
Normalitatea comportamentelor de comunicare responsabila inseamna in primul rand sa ne orientam energiile spre a construi noi puncte de consens social. Trebuie sa depasim mahalaua aceasta in care domnesc conflictul si agresivitatea. Ca e sau nu o iluzie, ce pot sa va spun ? Din punctul meu de vedere ar fi extrem de periculos sa consider ca ar fi o iluzie o societate mai toleranta si cu mai mult respect pentru demnitatea umana. Dimpotriva, cred ca e un obiectiv pentru care merita sa luptam.
Considerati ca noi romanii avem un handicap in privinta comunicarii (ca sa nu mai vorbesc de dialog)? Eu asa cred. Se vede chiar si atunci cind comunicare e formalizata, asa cum ar fi purtatorii de cuvint ai institutiilor de stat…
Un dialog presupune un scop comun. De ce e asa de greu sa definim unul cind sintem europeni si nu mai sintem izolati?
Multumesc pt implicare :-)
Multumesc pentru comentariu si pentru intrebari.
Romanii comunica foarte mult emotional, dar acesta nu e un handicap. Handicapul, daca exista unul, eu l-as vedea mai curand in insuficienta responsabilitate a liderilor de opinie. Lupta pentru legitimitate in spatiul public de comunicare este extrem de dura in Romania de astazi si face ca unele comportamente deviante sa devina normale si nu invers, adica toleranta si respectul fata de oameni sa reduca la tacere vulgaritatea si agresivitatea.
Dificultatile comunicarii formalizate cred eu vin tot dintr-o lipsa de responsabilitate si disciplina de comunicare a liderilor mult prea preocupati sa exprime ceea ce cred ei si prea putin interesati sa se exprime pe intelesul celor care-i asculta. E greu sa fii purtator de cuvant al unei institutii de stat daca cei care au agreat un anume discours institutional sunt primii care il incalca.
Pentru mine, dialogul nu presupune existenta prealabila a unui scop comun, ci elaborarea continua, chiar in adversitate, a unor elemente de convergenta care sa aiba ca efect mai multa coeziune sociala. Nu cred ca lucrul acesta poate fi construit de sus in jos, adica de la apartenenta europeana la romanii din ultimul catun, ci exact invers. Inainte de a fi europeni, suntem romani. Inainte de a fi romani, apartinem unei anumite regiuni din Romania. Inainte de a proveni dintr-o anume regiune, suntem in primul rand solidari cu un anume oras. Iar intr-un oras, poate ca avem in primul rand o afinitate mai mare pentru un cartier, ori stiu eu, o alta forma de organizare sociala. Fiecare dintre noi are apartenente multiple. Iar daca vrem sa construim o societate europeana durabila trebuie sa tinem seama de lucrul acesta si sa-i ajutam pe oameni sa faca legaturi intre aceste apartenente.
Buna seara !
1) In urma cu 5 ore ati intervenit la un material al prof. Tismaneanu ,ridicind aceleasi chestiuni :
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/dreptul-la-normalitate-basescu-ponta-antonescu-si-viitorul-tarii/#comment-94424
Va recomand sa urmariti ce a urmat si modul in care un pretins intelectual,formator de opinie intelege sa raspunda la subiect.Urmariti pina la capat,nu e mult (7-8 comentarii) si veti intelege unde ne aflam azi, la nivelul discursului in spatiul public.
2) aparent fara legatura directa cu subiectul dvs. de azi : inteleg ca sinteti angrenata intr-un proiect international ce vizeaza studierea mecanismelor sociale și științifice care conduc la dezvoltarea inovației intelectuale. Pai cred ca raspunsul e f. simplu : acele mecanisme se subordoneaza celor financiare,adica profitul (money talk).
Nu credeti ca ar fi interesant un proiect care sa studieze mecanismele (inclusiv politice ,ca si alea-s subordonate financiarului) care conduc la inhibarea si in final anihilarea inovatiei intelectuale ? Ar fi interesant un studiu de caz (spre exemplu Jacques Benveniste si anihilarea sa totala de catre celebra si atit de impartiala „Nature”) sau mai multe …Ce credeti ?
Va multumesc.
Ce-as putea sa va spun eu ? Observ ca autorul articolului a dialogat cu dvs. Ca nu v-a spus ce asteptati de la el, asta-i alta problema. Dialogul in conditiile acestea seamana cu un dans. E doar o singura persoana care conduce, iar celalalt (sau ceilalti il urmeaza). Daca se incalca regulile, e normal sa se mai calce pe picioare.
Privitor la a doua problema in discutie, intr-adevar nu face obiectul articolului, de aceea nu o dezvolt. Pentru informarea dvs. , orice studiu serios al unor mecanisme sociale, politice, etc. are ca fundament analiza conditiilor de functionare a acestora (ce le faciliteaza sau le impiedica bunul mers). Cat despre Nature, in aceasta perspectiva, nu e decat un mecanism de comunicare stiintifica ce e determinat, ca orice mecanism de niste conditii care merita, fireste, sa fie analizate.